ORDIN nr. 1.229 din 1 august 2011
privind aprobarea criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale individuale şi a modelului fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 560 din 5 august 2011



    Având în vedere:
    - Referatul Direcţiei organizare şi politici salariale nr. Cs.A. 9.049/2011;
    - prevederile art. 26 alin. (6) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare,
    în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

    Articolul 1

    (1) Se aprobă criteriile de evaluare a performanţelor profesionale individuale prevăzute în anexa nr. 1 şi fişa de evaluare a performanţelor profesionale individuale pentru personalul de conducere şi personalul de execuţie, conform modelului prevăzut în anexele nr. 2a şi 2b.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică personalului contractual din sistemul sanitar, respectiv personalului contractual din aparatul propriu al Ministerului Sănătăţii, din cadrul serviciilor publice deconcentrate, din unităţile sanitare publice, precum şi din cadrul celorlalte instituţii publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii, denumite în continuare instituţii publice.


    Articolul 2

    Evaluarea performanţelor profesionale individuale are ca scop aprecierea obiectivă a activităţii personalului, prin compararea gradului de îndeplinire a criteriilor de evaluare stabilite pentru perioada respectivă cu rezultatele obţinute în mod efectiv.


    Articolul 3

    (1) Procedura de evaluare a performanţelor profesionale se aplică fiecărui angajat, în raport cu cerinţele postului.
    (2) Activitatea profesională se apreciază anual, prin evaluarea performanţelor profesionale individuale.


    Articolul 4

    (1) Perioada evaluată este cuprinsă între 1 ianuarie şi 31 decembrie a anului pentru care se face evaluarea.
    (2) Perioada de evaluare este cuprinsă între 1 şi 31 ianuarie a anului următor perioadei evaluate.


    Articolul 5

    Procedura de evaluare a performanţelor profesionale individuale nu se aplică în următoarele situaţii:
    a) persoanelor angajate ca debutanţi, pentru care evaluarea se face după expirarea perioadei corespunzătoare stagiului de debutant;
    b) angajaţilor al căror contract individual de muncă este suspendat, potrivit legii, pentru care evaluarea se face la expirarea unui an de la reluarea activităţii;
    c) angajaţilor promovaţi într-o altă funcţie de execuţie sau într-o funcţie de conducere, precum şi celor angajaţi din afara unităţii, pentru care momentul de evaluare se stabileşte de conducerea fiecărei instituţii publice;
    d) angajaţilor aflaţi în concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, pentru care evaluarea se face la expirarea unui an de la data reluării activităţii;
    e) angajaţilor care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni, fiind în concediu medical sau în concediu fără plată, acordat potrivit legii, pentru care momentul evaluării se stabileşte de conducerea fiecărei instituţii publice.


    Articolul 6

    (1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale se realizează de către evaluator.
    (2) Are calitatea de evaluator:
    a) persoana care conduce sau coordonează compartimentul în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea persoana cu funcţie de execuţie evaluată;
    b) persoana de conducere ierarhic superioară potrivit structurii organizatorice a unităţii sanitare publice, pentru persoanele de conducere.
    (3) Calificativul acordat în baza fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale se aprobă de conducătorul instituţiei publice.
    (4) Pentru conducătorii instituţiilor publice numiţi prin ordin al ministrului sănătăţii, fişa de evaluare a performanţelor profesionale individuale se aprobă de ministrul sănătăţii.


    Articolul 7

    Calificativul final al evaluării se stabileşte pe baza notei finale, după cum urmează:
    a) între 1,00 şi 2,00 - nesatisfăcător;
    b) între 2,01 şi 3,50 - satisfăcător;
    c) între 3,51 şi 4,50 - bine;
    d) între 4,51 şi 5,00 - foarte bine.


    Articolul 8

    (1) Notarea criteriilor de evaluare a performanţelor profesionale individuale se face cu note de la 1 la 5, nota exprimând gradul de îndeplinire a respectivului criteriu.
    (2) Pentru a obţine nota corespunzătoare gradului de îndeplinire a criteriilor de evaluare se face media aritmetică a notelor acordate pentru îndeplinirea fiecărui criteriu de performanţă.
    (3) Pentru funcţiile de conducere, nota finală a evaluării este media aritmetică a notelor obţinute la criteriile de evaluare prevăzute la pct. I şi II din anexa nr. 2a.
    (4) Semnificaţia notelor este următoarea: nota 1 - nivel minim şi nota 5 - nivel maxim.


    Articolul 9

    (1) Contestaţiile în legătură cu evaluarea performanţei profesionale individuale se depun în termen de 5 zile de la comunicarea rezultatului evaluării la compartimentul de resurse umane.
    (2) Contestaţiile se analizează de conducătorul ierarhic imediat superior, împreună cu liderul sindicatului reprezentativ sau, după caz, cu reprezentantul salariaţilor, din instituţia publică.
    (3) Rezultatul contestaţiilor se comunică în termen de 5 zile de la depunerea acestora.


    Articolul 10

    Pentru spitalele al căror management a fost transferat către autorităţile administraţiei publice locale, criteriile de evaluare a performanţelor profesionale individuale se stabilesc şi se aprobă prin act administrativ emis de acestea, prevederile prezentului ordin reprezentând o prevedere-cadru care poate fi modificată şi completată de către autoritatea administrativ-teritorială.


    Articolul 11

    Prin excepţie de la prevederile art. 4, evaluarea performanţelor individuale ale personalului contractual pentru anul 2010 se va face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.


    Articolul 12

    Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică şi unităţile sanitare cu personalitate juridică din reţeaua Ministerului Sănătăţii vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.


    Articolul 13

    Anexele nr. 1, 2a şi 2b fac parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 14

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Ministrul sănătăţii,
    Cseke Attila
    Bucureşti, 1 august 2011.
    Nr. 1.229.


    Anexa 1
    CRITERII DE EVALUARE
    a performanţelor profesionale individuale
    I. Pentru funcţiile de execuţie:
    1. Cunoştinţe şi experienţă profesională
    2. Promptitudine şi operativitate în realizarea atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului
    3. Calitatea lucrărilor executate şi a activităţilor desfăşurate
    4. Asumarea responsabilităţilor prin receptivitate, disponibilitate la efort suplimentar, perseverenţă, obiectivitate, disciplină
    5. Intensitatea implicării în utilizarea echipamentelor şi a materialelor cu încadrarea în normativele de consum
    6. Adaptarea la complexitatea muncii, iniţiativă şi creativitate
    7. Condiţii de muncă
    II. Pentru funcţiile de conducere se vor utiliza, suplimentar, şi următoarele criterii de evaluare:
    1. Cunoştinţe despre scopul, obiectivele şi rolul compartimentului în ansamblul unităţii
    2. Capacitatea de a lua decizii optime şi asumarea răspunderii în legătură cu acestea
    3. Capacitatea de organizare şi de coordonare a activităţii compartimentului
    4. Capacitatea de a crea în compartimentul condus un climat stimulativ, neconflictual şi de bună colaborare cu alte compartimente


    Anexa 2a
    UNITATEA ...............
    (denumirea)
    Aprob
    Conducătorul instituţiei publice
    Numele şi prenumele ............
    Funcţia ........................
    - model -
    FIŞA DE EVALUARE
    a performanţelor profesionale individuale
    pentru personalul cu funcţii de conducere
    Numele ..........., prenumele ................
    Funcţia ......................................
    Numele şi prenumele evaluatorului ............
    Funcţia ......................................
    Perioada evaluată ............................
      Nr.  crt.Denumirea criteriului de evaluareNota
      012
      1.Cunoştinţe şi experienţă profesională  
      2.Promptitudine şi operativitate în realizarea atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului  
      3.Calitatea lucrărilor executate şi a activităţilor desfăşurate  
      4.Asumarea responsabilităţilor prin receptivitate, disponibilitate la efort suplimentar, perseverenţă, obiectivitate, disciplină  
      5.Intensitatea implicării în utilizarea echipamentelor şi a materialelor cu încadrarea în normative de consum  
      6.Adaptarea la complexitatea muncii, iniţiativă şi creativitate  
      7.Condiţii de muncă  

             I. Nota pentru îndeplinirea criteriilor de evaluare

    .............................................................................
      Nr.  crt.Criteriile de evaluare suplimentare pentru personalul cu funcţii de conducereNota
      012
      1.Cunoştinţe despre scopul, obiectivele şi rolul compartimentului în ansamblul unităţii  
      2.Capacitatea de a lua decizii optime şi asumarea răspunderii în legătură cu acestea  
      3.Capacitatea de organizare şi de coordonare a activităţii compartimentului  
      4.Capacitatea de a crea în compartimentul condus un climat stimulativ, neconflictual şi de bună colaborare cu alte compartimente  

    .............................................................................

             II. Nota pentru îndeplinirea criteriilor de evaluare
             suplimentare pentru personalul cu funcţii de conducere

    .............................................................................

     Nota finală a evaluării = (nota pentru îndeplinirea criteriilor
     de evaluare de la pct. I + nota pentru îndeplinirea criteriilor
     de evaluare de la pct. II)/2

     Calificativul acordat:

    .............................................................................

             1. Numele şi prenumele evaluatorului .............
             Funcţia .................
             Semnătura evaluatorului .........
             Data ........................

    .............................................................................

             2. Am luat cunoştinţă de aprecierea activităţii
             profesionale desfăşurate
             Numele şi prenumele persoanei evaluate ...............
             Funcţia .................
             Semnătura persoanei evaluate .........
             Data ..................

    .............................................................................

             3. Contestaţia persoanei evaluate:
             Motivaţia ......................................
             Semnătura persoanei evaluate .........
             Data .................

    .............................................................................

             4. Modificarea aprecierii (DA, NU):
             Numele şi prenumele persoanei care a modificat aprecierea
             Funcţia acesteia ...............................
             Modificarea adusă aprecierii ...................
             Semnătura ..........
             Data ...............

    .............................................................................

             5. Am luat cunoştinţă de modificarea evaluării
             Numele şi prenumele ................................
             Funcţia acesteia .............
             Semnătura ...............
             Data ....................


    Anexa 2b
    UNITATEA .............................
    (denumirea)
    Aprob
    Conducătorul instituţiei publice
    Numele şi prenumele ............
    Funcţia ........................
    - model -
    FIŞA DE EVALUARE
    a performanţelor profesionale individuale
    pentru personalul cu funcţii de execuţie
    Numele ...................., prenumele .................
    Funcţia ................................................
    Numele şi prenumele evaluatorului ......................
    Funcţia ................................................
    Perioada evaluată ......................................
      Nr.  crt.Denumirea criteriului de evaluareNota
      012
      1.Cunoştinţe şi experienţă profesională  
      2.Promptitudine şi operativitate în realizarea atribuţiilor de serviciu prevăzute în fişa postului  
      3.Calitatea lucrărilor executate şi a activităţilor desfăşurate  
      4.Asumarea responsabilităţilor prin receptivitate, disponibilitate la efort suplimentar, perseverenţă, obiectivitate, disciplină  
      5.Intensitatea implicării în utilizarea echipamentelor şi a materialelor cu încadrarea în normative de consum  
      6.Adaptarea la complexitatea muncii, iniţiativă şi creativitate  
      7.Condiţii de muncă  

            I. Nota pentru îndeplinirea criteriilor de evaluare

    .............................................................................

     Nota finală a evaluării = nota pentru îndeplinirea criteriilor
     de evaluare de la pct. I

     Calificativul acordat:

    .............................................................................

            1. Numele şi prenumele evaluatorului ................
            Funcţia .................
            Semnătura evaluatorului .........
            Data ..............

    .............................................................................

            2. Am luat cunoştinţă de aprecierea activităţii profesionale
            desfăşurate
            Numele şi prenumele persoanei evaluate .............
            Funcţia .................
            Semnătura persoanei evaluate .........
            Data ........................

    .............................................................................

            3. Contestaţia persoanei evaluate:
            Motivaţia .................
            Semnătura persoanei evaluate .........
            Data ........................

    .............................................................................

            4. Modificarea aprecierii (DA, NU):
            - Numele şi prenumele persoanei care a modificat
            aprecierea ..................................
            - Funcţia acesteia ..........................
            - Modificarea adusă aprecierii ..............
            - Semnătura .................................
            - Data .............

    .............................................................................

            5. Am luat cunoştinţă de modificarea evaluării
            - Numele şi prenumele ..................
            - Funcţia acesteia .....................
            - Semnătura ............................
            - Data .....................

    -------------