LEGE nr. 704 din 3 decembrie 2001
privind asistenţa judiciară internationala în materie penală
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 807 din 17 decembrie 2001



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Acordarea asistenţei judiciare
    România acorda, la cererea unui alt stat, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, asistenţa cea mai ampla în orice procedura privitoare la infracţiuni a căror reprimare este, în momentul solicitării asistenţei, de competenţa autorităţilor judiciare ale statului străin solicitant.


    Articolul 2

    Obiectul asistenţei judiciare
    Asistenţa judiciară internationala în materie penală, denumita în continuare asistenţa judiciară, cuprinde îndeosebi următoarele activităţi:
    a) notificarea actelor de procedura care se întocmesc ori se depun într-un proces penal;
    b) efectuarea comisiilor rogatorii;
    c) înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor urmărite;
    d) cazierul judiciar;
    e) măsuri referitoare la amânarea pronunţării hotărârii judecătoreşti sau la suspendarea executării pedepsei, la liberarea condiţionată, la amânarea începerii executării pedepsei sau la întreruperea executării acesteia;
    f) cererea de urmărire;
    g) alte forme de cooperare, inclusiv cele derivând din obligaţiile internaţionale de prevenire şi combatere a infracţiunilor.


    Articolul 3

    Limitele asistenţei judiciare
    (1) Prezenta lege nu se aplică:
    a) executării mandatelor de arestare şi a hotărârilor de condamnare; prevederile art. 2 lit. e) rămân aplicabile;
    b) infracţiunilor militare;
    c) asistenţei poliţieneşti dacă, potrivit legii, aceasta nu se afla sub control judiciar.
    (2) Asistenţa judiciară va putea fi refuzată:
    a) dacă cererea se referă la infracţiuni considerate de statul român ca fiind infracţiuni politice sau infracţiuni conexe la infracţiuni politice;
    b) dacă statul român considera ca îndeplinirea cererii este de natura sa aducă atingere suveranităţii sale, securităţii sau ordinii sale publice ori altor interese esenţiale ale sale;
    c) dacă fapta care motiveaza cererea face în România obiectul unei proceduri penale îndreptate împotriva aceleiaşi persoane sau dacă a fost pronunţată o hotărâre penală asupra acestei fapte şi a vinovatiei persoanei în cauza.
    (3) Prevederile art. 35 sunt aplicabile.


    Articolul 4

    Preeminenta dreptului internaţional
    (1) Prezenta lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesand asistenţa judiciară în domeniul penal, cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate.
    (2) În cazul în care asistenţa este solicitată de un tribunal penal internaţional sau de o organizaţie internationala publică, în conformitate cu dispoziţiile instrumentelor internaţionale pertinente, prevederile prezentei legi pot fi aplicate în mod corespunzător, în completare, dacă este necesar.


    Articolul 5

    Curtoazia internationala
    (1) În lipsa de convenţie internationala, asistenţa judiciară poate fi acordată în baza curtoaziei internaţionale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant şi cu asigurarea scrisă a reciprocităţii data de autoritatea competentă a acelui stat.
    (2) În asemenea cazuri prezenta lege constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române.


    Articolul 6

    Asigurarea de reciprocitate
    Asigurarea de reciprocitate, solicitată în temeiul curtoaziei internaţionale de către statul român, va fi data de către ministrul justiţiei, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivată a autorităţii judiciare române competente.


    Articolul 7

    Aplicarea legii interne
    Cererile de asistenţa judiciară adresate autorităţilor române se îndeplinesc potrivit dreptului procesual intern român, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.


    Articolul 8

    Confidenţialitatea
    Statul român are obligaţia de a asigura, pe cat posibil, la cererea statului solicitant, confidenţialitatea cererii şi a actelor de asistenţa judiciară. În cazul în care condiţia păstrării confidenţialităţii nu ar putea fi asigurata, statul român va înştiinţa statul străin, care va decide.


    Articolul 9

    Asistenţa judiciară activa
    Dispoziţiile privitoare la statul român solicitat, prevăzute în prezenta lege, se aplică în mod corespunzător în cazul în care statul român are calitatea de stat solicitant.


    Capitolul 2 Comunicarea actelor de procedura


    Articolul 10

    Obligaţia de a comunică
    Statul român va proceda la comunicarea către destinatarul aflat în România a actelor de procedura care îi vor fi transmise în acest scop de către statul solicitant.


    Articolul 11

    Actele de procedura
    Prin acte de procedura se înţelege, în principal, citaţiile pentru părţi sau martori, actul de inculpare, alte acte de urmărire penală, hotărârile judecătoreşti, cererile pentru exercitarea căilor de control judiciar sau actele privind executarea unei pedepse, plata unei amenzi ori plata cheltuielilor de procedura.


    Articolul 12

    Comunicarea şi dovada acesteia
    (1) Comunicarea actelor de procedura va putea fi efectuată prin simpla lor transmitere către destinatar. Dacă statul solicitant o cere în mod expres, statul român va efectua comunicarea în una dintre formele prevăzute de legislaţia română pentru inmanari analoage sau într-o formă specială compatibila cu aceasta legislaţie.
    (2) Dovada comunicării se va face printr-un document datat şi semnat de destinatar sau printr-o declaraţie a autorităţii judiciare române solicitate, constatând faptul, forma şi data comunicării. Actul sau declaraţia va fi transmisă imediat statului solicitant. La cererea acestuia din urma statul român va preciza dacă notificarea a fost facuta în conformitate cu legea sa. În cazul în care comunicarea nu s-a putut face, statul român va înştiinţa imediat statul solicitant despre motivul necomunicarii.


    Articolul 13

    Termenul necesar comunicării
    Citaţia pentru înfăţişare, destinată unei persoane urmărite care se afla pe teritoriul României, va fi transmisă autorităţilor române competente cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data fixată pentru înfăţişare. De acest termen se tine seama la fixarea datei înfăţişării şi la transmiterea citaţiei.


    Capitolul 3 Executarea comisiilor rogatorii


    Articolul 14

    Obligaţia de executare
    Statul român va asigura îndeplinirea, în conformitate cu dispoziţiile legii române, a comisiilor rogatorii referitoare la o cauza penală, care îi vor fi adresate de către autorităţile judiciare ale statului solicitant.


    Articolul 15

    Definitia
    Comisia rogatorie internationala în materie penală este acea forma de întrajutorare judiciară internationala care consta în delegarea de putere pe care o autoritate judiciară dintr-un stat o acorda unei autorităţi de acelaşi fel din alt stat, mandatata sa îndeplinească, în locul şi în numele sau, unele activităţi judiciare privitoare la un anumit proces penal.


    Articolul 16

    Obiectul
    (1) Obiectul cererii de comisie rogatorie îl constituie îndeosebi:
    a) îndeplinirea actelor de urmărire, cum sunt: localizarea şi identificarea persoanelor şi obiectelor; interogatoriul inculpatului, ascultarea persoanei vătămate, a celorlalte părţi, a martorilor şi experţilor, precum şi confruntarea; percheziţiile, sechestrele şi confiscarile de obiecte, precum şi conservarea bunurilor cuvenite celor pagubiti; cercetări locale; expertize; transmiterea de informaţii, necesare într-un anume proces, prin supravegheri de telecomunicaţii, înregistrări audio şi video, ridicarea secretului protejat prin lege (bancar, comercial, al corespondentei şi altele asemenea), examinarea documentelor de arhiva şi a fisierelor specializate şi alte asemenea forme de urmărire;
    b) transmiterea mijloacelor materiale de proba;
    c) comunicarea de documente sau dosare.
    (2) Dacă statul solicitant doreşte ca martorii sau experţii să depună sub jurământ, el va cere aceasta în mod expres, iar statul român îi va da curs în situaţiile în care legea interna română nu se opune.
    (3) Statul român va putea sa transmită numai copii sau fotocopii certificate de pe documentele sau dosarele cerute. Totuşi, dacă statul solicitant cere în mod expres originalele, se va da curs, în măsura posibilului , acestei cereri.


    Articolul 17

    Data şi locul comisiei rogatorii
    Dacă statul solicitant cere în mod expres, statul român îl va informa despre data şi locul îndeplinirii comisiei rogatorii. Autorităţile şi persoanele în cauza, menţionate de statul solicitant, vor putea sa asiste la îndeplinirea cererii şi sa colaboreze la executarea comisiei rogatorii, în limitele permise de legea interna a statului solicitat.


    Articolul 18

    Perchezitii şi sechestre
    (1) Comisiile rogatorii privitoare la perchezitii şi la sechestre de obiecte sunt supuse următoarelor condiţii:
    a) infracţiunea care motiveaza comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da loc la extrădare în România, ca stat solicitat;
    b) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibila cu legea statului român.
    (2) Condiţiile prevăzute la alin. (1) pot sa atragă regula reciprocităţii.


    Articolul 19

    Remiterea obiectelor şi dosarelor
    (1) Statul român va putea sa amâne remiterea obiectelor, a dosarelor sau a documentelor a căror comunicare este cerută, dacă acestea îi sunt necesare pentru o procedură penală în curs.
    (2) Obiectele şi originalele dosarelor şi ale documentelor, comunicate în îndeplinirea unei comisii rogatorii, vor fi restituite cat mai curând posibil statului român de către statul solicitant, în afară de cazul în care statul român renunţa la ele.


    Articolul 20

    Specialitatea comisiei rogatorii
    Statul român solicitant nu va folosi documentele şi informaţiile primite de la statul solicitat decât în scopul îndeplinirii obiectului comisiei rogatorii pentru care au fost cerute.


    Capitolul 4 Înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi persoanelor urmărite


    Articolul 21

    Nivelul cheltuielilor
    Indemnizaţiile cuvenite şi cheltuielile de transport şi de şedere, rambursabile martorului sau expertului de către statul român solicitant, vor fi calculate de la locul de reşedinţa al acestuia şi vor fi acordate la niveluri cel puţin egale cu cele prevăzute de tarifele şi regulamentele în vigoare în statul în care audierea trebuie să aibă loc.


    Articolul 22

    Înfăţişarea anumitor martori sau experţi
    (1) Dacă statul român solicitant apreciază ca înfăţişarea personală a unui martor sau expert în faţa autorităţilor sale judiciare este în mod deosebit necesară, el va trebui să facă menţiune despre aceasta în cererea de inmanare a citaţiei. Statul străin solicitat va comunică statului român răspunsul martorului sau expertului.
    (2) În cazul prevăzut la alin. (1), în cerere sau în citaţie se menţionează cuantumul aproximativ al indemnizaţiilor plătibile, precum şi al cheltuielilor de călătorie şi de şedere rambursabile.
    (3) Dacă i se prezintă o cerere în acest sens, statul solicitat ar putea acorda un avans martorului sau expertului. Acest avans se va menţiona în citaţie şi va fi rambursat de către statul român solicitant.


    Articolul 23

    Neprezentarea martorului sau expertului
    Martorul sau expertul care nu a răspuns citaţiei de înfăţişare a carei comunicare a fost cerută nu va putea fi supus, chiar dacă citaţia va cuprinde un ordin categoric, nici unei sancţiuni sau măsuri de constrângere, în afară de cazul în care el va reveni din proprie iniţiativă pe teritoriul statului român solicitant şi dacă va fi din nou citat aici, în mod legal.


    Articolul 24

    Refuzul de a depune mărturie
    Dacă un martor care da curs citaţiei şi compare în faţa autorităţii judiciare a statului român solicitant refuza să depună mărturie în totalitate sau în parte, el nu va putea să fie arestat sau împiedicat în alt mod sa părăsească România, chiar dacă în virtutea legii române un asemenea refuz ar constitui o infracţiune sau ar putea justifica măsuri coercitive.


    Articolul 25

    Imunităţi
    (1) Nici un martor sau expert, oricare ar fi cetăţenia sa, care, în urma primirii unei citaţii, va consimţi să se înfăţişeze în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant, nu va putea fi nici urmărit, nici deţinut, nici supus vreunei alte restrictii a libertăţii sale individuale pe teritoriul României pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat.
    (2) Dacă în timpul procesului ar putea fi ordonată arestarea unui martor care este banuit ca a săvârşit o infracţiune în legătură cu mărturia sa în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant, alta decât refuzul de a depune mărturie, se va lua în considerare faptul dacă interesele justiţiei nu ar fi mai bine protejate prin încredinţarea urmăririi, dacă este posibil, către statul străin solicitat.
    (3) Nici o persoană, oricare ar fi cetăţenia ei, citata în faţa autorităţilor judiciare ale statului român solicitant în scopul de a răspunde aici de fapte pentru care ea se afla sub urmărire penală, nu va putea fi în România nici urmărită, nici deţinută, nici supusă vreunei alte restrictii a libertăţii sale individuale pentru fapte sau condamnări anterioare plecării sale de pe teritoriul statului străin solicitat şi care nu sunt menţionate în citaţie.
    (4) Imunitatea prevăzută de prezentul articol va inceta dacă martorul, expertul sau persoana urmărită, având posibilitatea sa părăsească teritoriul statului român solicitant timp de 15 zile consecutive după ce prezenta sa nu mai era cerută de autorităţile judiciare române, va rămâne totuşi pe teritoriul României sau se va reintoarce aici după ce îl va fi părăsit.


    Articolul 26

    Transferul temporar al martorilor deţinuţi
    (1) Orice persoană deţinută, a carei prezenta personală în calitate de martor sau pentru confruntari este cerută de statul solicitant, va fi transferata temporar pe teritoriul acelui stat, unde va avea loc audierea, cu condiţia înapoierii sale în termenul indicat de către statul român şi sub rezerva dispoziţiilor art. 25, în măsura în care acestea pot fi aplicate în mod corespunzător.
    (2) Transferarea poate fi refuzată:
    a) dacă persoana deţinută nu consimte;
    b) dacă prezenta sa este necesară într-un proces penal în curs pe teritoriul statului solicitat;
    c) dacă transferarea sa este susceptibilă sa îi prelungească detenţia; sau
    d) dacă alte considerente imperioase se opun transferării sale pe teritoriul statului solicitant.
    (3) În cazul prevăzut la alin. (1) şi sub rezerva dispoziţiilor art. 3 alin. (2) lit. a) şi b), tranzitul pe teritoriul unui stat terţ, parte la Convenţia europeană de asistenţa judiciară în materie penală (Strasbourg, 20 aprilie 1959), al persoanei deţinute va fi acordat la cererea adresată de către Ministerul Justiţiei al statului solicitant Ministerului Justiţiei al statului solicitat pentru tranzit, însoţită de toate documentele necesare.
    (4) România va putea sa refuze acordarea tranzitului cetăţenilor săi.
    (5) Persoana transferata va trebui sa rămână în detenţie pe teritoriul statului solicitant şi, dacă este cazul, pe teritoriul statului solicitat pentru tranzit, în afară de cazul în care statul solicitat pentru transferare nu cere punerea acesteia în libertate.
    (6) Perioada în care persoana deţinută a fost transferata, conform dispoziţiilor prezentului articol, va fi dedusă din durata privarii sale de libertate.
    (7) Locul predării detinutului către statul solicitant, precum şi locul preluării sale de la acest stat vor fi un punct de frontieră al statului român. Detinutul este predat şi preluat sub escorta. Ministerul de Interne va asigura predarea şi preluarea, comunicând despre aceasta Ministerului Justiţiei. Pentru situaţia în care statul român este cel solicitant se aplică dispoziţiile art. 9.


    Capitolul 5 Cazierul judiciar


    Articolul 27

    Comunicarea de înscrisuri şi date
    (1) Statul român va comunică, în măsura în care autorităţile lui judiciare vor putea ele însele să le obţină într-un asemenea caz, extrasele de pe cazierul judiciar şi orice date referitoare la acesta, care îi vor fi cerute, pentru o cauza penală, de autorităţile judiciare ale statului străin solicitant.
    (2) În alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) se va da curs unei asemenea cereri în condiţiile prevăzute de legislaţia, de alte reglementări sau de practica statului român.


    Capitolul 6 Procedura


    Articolul 28

    Structura cererii de asistenţa judiciară
    (1) Cererile de asistenţa judiciară se formulează în scris şi trebuie să cuprindă următoarele date:
    a) autoritatea de la care emana cererea;
    b) obiectul şi motivul cererii;
    c) autoritatea solicitată;
    d) calificarea infracţiunii;
    e) identitatea persoanei în cauza, îndeosebi numele şi prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul sau reşedinţa, cetăţenia şi ocupaţia, în măsura în care sunt cunoscute;
    f) menţiunea de confidenţialitate, dacă este cazul.
    (2) În plus cererile mai cuprind:
    a) în cazul comunicării actelor de procedura: natura actului sau a hotărârii; numele şi adresa destinatarului, precum şi calitatea acestuia în proces;
    b) în cazul comisiilor rogatorii, orice precizări utile asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi asupra obiectului delegaţiei încredinţate autorităţii solicitate, îndeosebi numele şi adresele persoanelor de audiat şi întrebările care trebuie să le fie puse.


    Articolul 29

    Modul de legătură
    (1) Cererile de asistenţa judiciară formulate de autorităţile competente ale statului solicitant vor fi adresate:
    a) Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, dacă se referă la activităţi din faza de cercetare şi urmărire penală;
    b) Ministerului Justiţiei, dacă se referă la activitatea de judecată sau la formele de cooperare judiciară prevăzute la art. 26 alin. (3) şi art. 39;
    c) Ministerului de Interne, dacă se referă la activităţile menţionate la art. 26 alin. (7) şi art. 27.
    (2) În caz de urgenta cererile de comisii rogatorii formulate de autorităţile judiciare străine pot fi adresate direct instanţelor judecătoreşti române sau parchetelor de pe lângă acestea, după caz; totodată cererile vor fi transmise în copie la Ministerul Justiţiei sau la Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, după caz. Autorităţile judiciare române sesizate vor înştiinţa la rândul lor despre comisiile rogatorii primite.
    (3) Răspunsurile la cererile de asistenţa primite din străinătate vor fi comunicate autorităţilor solicitate, prin intermediul autorităţilor române menţionate la alin. (1).
    (4) În cazul prevăzut la alin. (2) transmiterile directe se vor putea efectua prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale (Interpol), cu duplicat la autorităţile judiciare centrale menţionate.


    Articolul 30

    Autorităţile judiciare române
    În sensul prezentei legi, expresia autorităţi judiciare române se referă la instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă acestea, Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, iar pentru cererile de asistenţa judiciară prevăzute la art. 27, la Ministerul de Interne.


    Articolul 31

    Transmiterea cererilor
    Cererile de asistenţa judiciară formulate de autorităţile judiciare române vor fi transmise către autorităţile judiciare străine solicitate, prin intermediul autorităţilor publice competente menţionate la art. 29 alin. (1) lit. a) şi b).


    Articolul 32

    Limbile folosite
    (1) Cererile de asistenţa judiciară şi documentele anexe, adresate autorităţilor judiciare române în baza prezentei legi, vor fi însoţite de o traducere în limba engleza sau franceza, dacă prin înţelegeri internaţionale bilaterale sau multilaterale actuale ori viitoare nu s-ar prevedea altfel.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt subordonate regulii reciprocităţii.


    Articolul 33

    Scutirea de supralegalizare
    Actele şi documentele transmise în aplicarea prezentei legi vor fi scutite de orice formalităţi de supralegalizare, sub rezerva reciprocităţii.


    Articolul 34

    Competenţa autorităţii române
    Dacă autoritatea română sesizată cu o cerere de asistenţa judiciară este necompetentă pentru a-i da curs, ea o va transmite, din oficiu, autorităţii competente din ţara şi, în cazul în care cererea a fost adresată pe cale directa, ea va informa despre aceasta statul solicitat.


    Articolul 35

    Motivarea refuzului asistenţei judiciare
    Orice refuz de asistenţa judiciară va fi motivat şi comunicat de urgenta statului solicitant, restituindu-se totodată înscrisurile care i-au fost trimise.


    Articolul 36

    Cheltuielile asistenţei judiciare
    Cererile de asistenţa judiciară nu vor avea drept urmare rambursarea nici unei cheltuieli, cu excepţia celor ocazionate de deplasarea martorilor şi experţilor pe teritoriul statului solicitat şi de transferul temporar al persoanelor deţinute, efectuate în aplicarea prevederilor art. 21 sau art. 26, după caz.


    Capitolul 7 Cererea de urmărire


    Articolul 37

    Obiect, comunicări şi soluţie
    (1) Orice cerere de urmărire adresată de un stat străin parchetelor sau instanţelor române va face obiectul comunicărilor între autoritatea străină competenţa, pe de o parte, şi Ministerul Justiţiei sau Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, după caz, pe de altă parte. Cererea de urmărire priveşte îndeosebi persoane care, după ce au săvârşit infracţiuni pe teritoriul statului solicitant, se refugiaza în alt stat, de unde nu pot fi extrădate.
    (2) Statul român va face cunoscută urmarea data cererii de urmărire şi va transmite statului solicitant, dacă este cazul, o copie de pe hotărârea intervenita.
    (3) Dispoziţiile art. 32 se aplică şi în cazul cererilor de urmărire la care se referă alin. (1).


    Capitolul 8 Schimbul de informaţii din cazierul judiciar


    Articolul 38

    Transmiterea informaţiilor
    (1) Statul român va da statului străin interesat informaţii despre hotărârile penale şi despre măsurile ulterioare, care se referă la cetăţenii acestui stat străin şi care au făcut obiectul unei menţiuni în cazierul judiciar. Aceste informaţii vor fi comunicate cel puţin o dată pe an.
    (2) Dacă persoana în cauza este considerată cetăţean al doua sau mai multor state, informaţiile vor fi comunicate fiecărui stat interesat, în afară cazului în care aceasta persoana are cetăţenia statului român, pe teritoriul căruia a fost condamnata.
    (3) În plus statul român, care a comunicat informaţiile la care se referă alin. (1), va transmite statului străin interesat, la cererea acestuia, în cazuri speciale, câte o copie de pe hotărârile şi măsurile respective, precum şi orice alta informaţie referitoare la acestea, pentru a-i permite sa examineze dacă ele necesita măsuri pe plan intern.


    Articolul 39

    Autoritatea judiciară română competenţa
    (1) Informaţiile la care se referă art. 38 se transmit prin intermediul Ministerului Justiţiei.
    (2) Informaţiile de acelaşi gen, primite de la autorităţile competente ale statelor străine în cadrul schimbului de informaţii, se vor primi de către Ministerul Justiţiei, care le va transmite în continuare Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie şi Ministerului de Interne spre a se proceda în raport cu atribuţiile privitoare la recunoaşterea şi, respectiv, înregistrarea hotărârilor penale străine.


    Capitolul 9 Dispoziţii finale


    Articolul 40

    Codul de procedură penală se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Alineatul 8 al articolului 177 va avea următorul cuprins:
    "Dacă invinuitul sau inculpatul locuieşte în străinătate, citarea se face prin scrisoare recomandată, în afară de cazul când prin lege se dispune altfel. Avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat de destinatar sau de o altă persoană care îl înlocuieşte, tine loc de dovada a îndeplinirii procedurii. În cazul în care scrisoarea nu poate fi înmânată datorită refuzului primirii ei sau din orice alt motiv, precum şi în cazul în care statul destinatarului nu permite citarea prin posta a resortisantilor săi, citaţia se va afişa la sediul parchetului sau al instanţei, după caz."
    2. Articolul 223 se completează cu un alineat final cu următorul cuprins:
    "Cererea de urmărire primită de la o autoritate judiciară străină sau adresată unei asemenea autorităţi de către parchetul român competent se rezolva potrivit legii speciale."
    3. Alineatul 2 al articolului 237 se completează, în partea sa finala, cu un text cu următorul cuprins:
    "Când inculpatul locuieşte în străinătate se va tine seama, la fixarea termenului de înfăţişare, de obligaţiile asumate de România în aceasta privinta prin înţelegeri internaţionale."
    4. Articolul 313 se completează cu un alineat final cu următorul cuprins:
    "În cazul în care inculpatul locuieşte în străinătate, prevederile art. 237 alin. 2 se aplică în mod corespunzător."
    5. Articolul 513 va avea următorul cuprins:
    "Condiţiile şi modalităţile de realizare
    Art. 513. - Condiţiile şi modalităţile de realizare a asistenţei judiciare internaţionale în materie penală sunt cele stabilite prin dispoziţiile din legea specială, dacă prin convenţie internationala nu se prevede altfel."
    6. Articolele 514-518 se abroga.


    Articolul 41

    Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 august 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 1 noiembrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    NICOLAE VACAROIU
    ---------