LEGE nr. 458 din 8 iulie 2002 (*actualizată*)
privind calitatea apei potabile
(actualizată până la data de 9 iulie 2010*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 552 din 29 iulie 2002. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 9 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004; ORDONANŢA nr. 11 din 29 ianuarie 2010; LEGEA nr. 124 din 30 iunie 2010.
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Prezenta lege reglementează calitatea apei potabile, având ca obiectiv protecţia sănătăţii oamenilor împotriva efectelor oricărui tip de contaminare a apei potabile prin asigurarea calităţii ei de apa curata şi sanogena.


    Articolul 2

    În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel:
    1. Prin apa potabilă se înţelege apa destinată consumului uman, după cum urmează:
    a) orice tip de apa în stare naturala sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei şi indiferent dacă este furnizată prin reţea de distribuţie, din rezervor sau este distribuita în sticle ori în alte recipiente;
    b) toate tipurile de apa folosită ca sursa în industria alimentara pentru fabricarea, procesarea, conservarea sau comercializarea produselor ori substanţelor destinate consumului uman, cu excepţia cazului în care Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor aproba folosirea apei şi este demonstrat ca apa utilizata nu afectează calitatea şi salubritatea produsului alimentar în forma lui finita.
    c) apa provenind din surse locale, precum fântâni, izvoare etc., folosită pentru băut, gătit sau în alte scopuri casnice; în funcţie de condiţiile locale specifice, autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pot face excepţie de la valorile parametrilor de calitate, dar fără să fie pusă în pericol sănătatea consumatorilor.
    -------------
    Litera c) a pct. 1 al art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    2. Prin sistem de distribuţie sau instalatie interioară se înţelege totalitatea conductelor, garniturilor şi dispozitivelor instalate între robinete de apa utilizata în mod normal pentru consumul uman şi reţeaua de distribuţie exterioară, dar numai atunci când acestea nu intră în responsabilitatea furnizorului de apa, în calitatea sa de producător şi/sau distribuitor de apa, în conformitate cu legislaţia în vigoare.


    Articolul 3

    (1) Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică următoarelor tipuri de ape:
    a) apelor naturale minerale, recunoscute ca atare de către autorităţile competente, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
    b) apelor care au proprietăţi terapeutice, în sensul prevederilor stabilite prin lege, reglementări sau procedee administrative referitoare la produsele farmaceutice.
    (2) Se exceptează de la prevederile prezentei legi:
    a) apa destinată exclusiv utilizarilor în condiţii speciale, pentru care Ministerul Sănătăţii şi Familiei se declara satisfăcut de calitatea acesteia, şi care nu influenţează, direct sau indirect, sănătatea consumatorilor cărora le este destinată;
    b) apa potabilă provenind de la producător de apa individual, care furnizează mai puţin de 10 mc în medie/zi sau care deserveşte mai puţin de 50 de persoane, cu excepţia cazului în care apa este produsă ca parte a unei activităţi comerciale sau publice.
    (3) Pentru cazurile prevăzute la alin. (2) lit. b) autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, va informa populaţia în cauza asupra acestor exceptari şi asupra oricărei măsuri ce poate fi luată în vederea protejării sănătăţii de efectele adverse rezultate din orice fel de contaminare a apei potabile. În situaţia în care se evidenţiază ca prin calitatea ei o astfel de apa ar putea constitui un potenţial pericol pentru sănătate, populaţiei afectate i se vor face de îndată recomandările de rigoare, conform Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile.


    Capitolul II Condiţii de calitate


    Articolul 4

    (1) Apa potabilă trebuie să fie sanogena şi curata, indeplinind următoarele condiţii:
    a) să fie lipsită de microorganisme, paraziti sau substanţe care, prin număr sau concentraţie, pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană;
    b) sa întrunească cerinţele minime prevăzute în tabelele 1A, 1B şi 2 din anexa nr. 1;
    c) să respecte prevederile art. 5-8 şi 10.
    (2) Măsurile de aplicare a prezentei legi nu trebuie să conducă, direct sau indirect, la deteriorarea calităţii reale a apei potabile, care să afecteze sănătatea umană, ori la creşterea gradului de poluare a apelor utilizate pentru obţinerea apei potabile.


    Articolul 5

    (1) Calitatea apei potabile trebuie să corespundă valorilor stabilite pentru parametrii prevăzuţi în anexa nr. 1. În privinţa parametrilor prevăzuţi în tabelul 3 din anexa nr. 1, valorile lor sunt stabilite în scopul evaluării calităţii apei potabile în programele de monitorizare şi în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 8.
    -------------
    Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei aproba valori pentru parametrii suplimentari, care nu sunt incluşi în anexa nr. 1, la propunerea autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, acolo unde măsurile de protecţie a sănătăţii publice pe teritoriul unui judeţ sau al municipiului Bucureşti ori pe o parte din teritoriul acestora o impun. Valorile stabilite trebuie să respecte condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a).


    Articolul 6

    (1) Calitatea apei potabile este corespunzătoare când valorile stabilite pentru parametrii de calitate sunt în conformitate cu prevederile art. 5, în următoarele puncte de prelevare a probelor:
    -------------
    Partea introductivă a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    a) la robinetul consumatorului şi la punctul de intrare în clădire, în cazul apei potabile furnizate prin reţeaua de distribuţie;
    b) la punctul de curgere a apei din cisterna, în cazul apei potabile furnizate în acest mod;
    c) în punctul în care apa se pune în sticle sau în alte recipiente, în cazul apei potabile imbuteliate;
    d) în punctul din care apa este preluată în procesul de producţie, în cazul apei utilizate în industria alimentara.
    (2) Dacă în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) se constată că valorile parametrilor nu se încadrează în valorile stabilite pentru parametri, în conformitate cu anexa nr. 1, din cauza sistemului de distribuţie interioară sau a modului de întreţinere a acestuia se considera ca au fost îndeplinite obligaţiile ce revin producătorului, respectiv distribuitorului, cu excepţia situaţiei în care apa este furnizată direct publicului, precum: unităţi de învăţământ, unităţi de asistenţa medicală, instituţii socioculturale şi cantine.
    (3) În cazul constatării situaţiei prevăzute la alin. (2), se va proceda astfel:
    a) producătorii, respectiv distribuitorii de apă potabilă, notifică proprietarii cu privire la măsurile adecvate de remediere şi întreţinere a reţelei sau a tehnicilor adecvate de tratare, ce trebuie luate în scopul de a reduce sau de a elimina riscul de neconformare la parametrii de calitate a apei potabile, simultan cu informarea autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
    b) autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, notifică consumatorii în cauză cu privire la măsurile suplimentare ce trebuie adoptate, dacă acestea se impun, pentru prevenirea îmbolnăvirilor.
    -------------
    Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.


    Capitolul III Monitorizare


    Articolul 7

    (1) Monitorizarea calităţii apei potabile se asigura de către producător, distribuitor şi de autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (1^1) Producătorii şi distribuitorii de apă potabilă asigură conformarea la parametrii de calitate şi finanţarea monitorizării de audit şi de control a calităţii apei potabile.
    -------------
    Alin. (1^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    (1^2) Autorităţile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, asigură supravegherea şi controlul monitorizării calităţii apei potabile în scopul verificării faptului că apa distribuită consumatorului se conformează la cerinţele de calitate şi nu creează riscuri pentru sănătatea publică."
    -------------
    Alin. (1^2) al art. 7 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei va elabora, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Normele de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile, conform cerinţelor minime din anexa nr. 2.
    (3) Producătorii, distribuitorii sau utilizatorii de apa potabilă, prin sistem public colectiv ori individual, prin imbuteliere în sticle sau alte recipiente, pentru industria alimentara, vor asigura monitorizarea curenta, de control al apei potabile, conform unui program care trebuie să cuprindă cel puţin controlul eficientei tehnologiei de tratare, îndeosebi a dezinfectiei, şi al calităţii apei potabile produse, distribuite şi utilizate.
    (4) Procedurile pentru monitorizarea prevăzută la alin. (3) vor fi stabilite în conformitate cu Normele de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile, iar programul de monitorizare trebuie să fie avizat de către autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (5) Laboratoarele care efectuează monitorizarea apei potabile vor respecta specificaţiile prevăzute în anexa nr. 3, referitoare la modul de analiza a parametrilor stabiliţi.
    (5^1) Lista laboratoarelor înregistrate, care efectuează monitorizarea calităţii apei, se face publică de către Ministerul Sănătăţii.
    -------------
    Alin. (5^1) al art. 7 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    (6) Se pot utiliza şi alte metode de analiză în afara celor prevăzute în anexa nr. 3, dacă se probează că rezultatele obţinute sunt comparabile. Laboratoarele care au recurs la metode alternative vor prezenta toate informaţiile de validare a acestora, conform anexei nr. 3.
    -------------
    Alin. (6) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    (7) Autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, poate decide efectuarea unei monitorizari suplimentare dacă exista dovezi care atesta prezenta în apa a unor substanţe sau microorganisme, care nu au fost stabilite ca parametri în conformitate cu anexa nr. 1 şi care pot constitui un pericol potenţial pentru sănătatea umană. Monitorizarea suplimentară se realizează individualizat pentru fiecare substanţa sau microorganism în cauza.


    Capitolul IV Măsuri de remediere şi restricţii în utilizare


    Articolul 8

    (1) Neincadrarea în valorile stabilite pentru parametrii prevăzuţi în anexa nr. 1 este analizata imediat de către autoritatea de sănătate publică care efectuează inspecţia şi controlul calităţii apei potabile, precum şi de către producătorii, distribuitorii şi utilizatorii implicaţi, în scopul identificarii cauzei.
    (2) Dacă prin toate măsurile luate pentru îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) apa potabilă nu întruneşte valorile stabilite pentru parametri în conformitate cu anexa nr. 1, se aplică prevederile art. 6 alin. (2), iar autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune luarea de urgenta a măsurilor de remediere necesare restabilirii calităţii apei. Se acordă prioritate acţiunilor corective pentru parametrii a căror depăşire reprezintă un pericol pentru sănătatea umană.
    (3) Autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune interzicerea sau restrictionarea utilizării apei potabile, fie ca s-au înregistrat sau nu neconformităţi faţă de valorile parametrilor, dacă apa potabilă constituie un pericol pentru sănătatea umană şi verifica dacă au fost luate toate măsurile necesare pentru protejarea sănătăţii umane. În astfel de cazuri consumatorii trebuie să fie informati de îndată şi primesc toate recomandările ce se impun.
    (4) Autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu alte instituţii şi servicii publice competente vor decide ce tip de măsura dintre cele prevăzute la alin. (3) se aplică, ţinând seama de riscurile pentru sănătatea populaţiei generate de întreruperea aprovizionării cu apa potabilă sau de restricţii în utilizarea acesteia.
    -------------
    Alin. (5) al art. 8 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    (6) În cazul neconformitatii cu valorile parametrilor sau cu specificaţiile prevăzute în tabelul 3 din anexa nr. 1, autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, analizează dacă aceasta neconformitate reprezintă un risc pentru sănătatea populaţiei şi va dispune măsurile de remediere necesare pentru restabilirea calităţii apei în scopul protejării sănătăţii.
    (7) În orice situaţie în care sunt luate măsuri de remediere autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, dispune informarea consumatorilor, cu excepţia cazurilor în care nerespectarea valorilor parametrilor nu are însemnătate pentru sănătatea acestora.


    Capitolul V Derogări


    Articolul 9*)

    (1) La cererea producătorului sau distribuitorului de apa potabilă, direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti poate aproba pe o perioadă determinată o primă derogare de la parametrii valorici stabiliţi în tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 sau în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2), cu condiţia ca o astfel de derogare să nu constituie un pericol potenţial pentru sănătatea publică şi numai în cazul în care nu există nicio alternativă de aprovizionare cu apă potabilă a populaţiei.
    (2) Aceste derogări pot fi acordate prin îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
    a) pentru o perioadă de timp cât mai scurtă şi care nu va depăşi 3 ani;
    b) numai până la o valoare maximă determinată pentru parametrii valorici menţionaţi la alin. (1), ce va fi propusă de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti şi aprobată de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Valoarea maximă propusă va fi cea care implică cel mai mic risc pentru sănătatea populaţiei rezidente.
    (3) Cu 3 luni înainte de sfârşitul perioadei de derogare, producătorul, respectiv distribuitorul de apă potabilă întocmeşte un raport privind progresul înregistrat şi, după caz, cererea de acordare a celei de a doua derogări, însoţită de argumentarea detaliată a cauzelor care au condus la nerespectarea condiţiilor prevăzute de derogarea anterioară; această documentaţie este înaintată direcţiei de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.
    (4) În baza documentaţiei primite, direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti elaborează un referat tehnic pe care îl înaintează centrului regional de sănătate publică la care este arondată, împreună cu motivele ce justifică solicitarea de acordare a celei de-a doua derogări.
    (5) La propunerea centrului regional de sănătate publică, Institutul Naţional de Sănătate Publică înaintează Ministerului Sănătăţii decizia de acordare a celei de-a doua derogări, însoţită de referatul de evaluare care cuprinde şi motivele solicitării de acordare a acestei derogări.
    (6) Ministerul Sănătăţii face cunoscută Comisiei Europene, în cel mai scurt termen, decizia sa de acordare a celei de-a doua derogări, transmiţându-i şi referatul de evaluare cu motivele care justifică această decizie.
    (7) A doua perioadă de derogare nu poate depăşi termenul de 3 ani.
    (8) În cazuri excepţionale, producătorul, respectiv distribuitorul de apă potabilă, după caz, poate formula o solicitare de acordare a unei a treia derogări direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, cu cel puţin 3 luni înainte de finalizarea perioadei celei de-a doua derogări.
    (9) Ministerul Sănătăţii poate solicita Comisiei Europene aprobarea unei a treia derogări pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pe baza documentaţiei întocmite de către direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti sau de către Institutul Naţional de Sănătate Publică, după caz.
    ------------
    Art. 9 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2010.
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform art. II din ORDONANŢA nr. 11 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2010, metodologia de acordare a derogărilor prevăzute la art. 9 din Legea nr. 458/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii şi al ministrului mediului şi pădurilor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe.


    Articolul 9^1

    (1) Orice derogare acordată potrivit prevederilor art. 9 trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
    a) motivele derogării;
    b) parametrul în cauză, rezultatele controalelor anterioare şi valoarea maximă permisă în temeiul derogării;
    c) zona geografică, cantitatea de apă distribuită în fiecare zi, populaţia vizată şi existenţa unor eventuale repercusiuni asupra întreprinderilor de producţie alimentară în cauză;
    d) un program de control corespunzător, care să prevadă, dacă este cazul, controale mai frecvente;
    e) un rezumat al planului de acţiuni de remediere necesare, care să cuprindă un calendar al lucrărilor şi o estimare a costurilor, precum şi dispoziţii în materie de bilanţ;
    f) durata necesară derogării.
    (2) Dacă direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti consideră că nerespectarea parametrului valoric în cauză este nesemnificativă şi dacă acţiunile întreprinse potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) permit remedierea situaţiei în termen de cel mult 30 de zile, dispoziţiile prevăzute la art. 9 nu se aplică. În acest caz, Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională «Apele Române» sau, după caz, prin autorităţile bazinale în domeniul gospodăririi apelor, stabilesc numai valoarea concentraţiei maxime admise a parametrilor pentru care se solicită derogarea şi intervalul de timp acordat pentru remedierea situaţiei.
    (3) Dacă parametrul valoric în cauză, aplicabil unei zone de aprovizionare cu apă, nu a fost conform pentru o perioadă mai mare de 30 de zile cumulate pe parcursul ultimelor 12 luni, se vor aplica prevederile art. 9.
    (4) Direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sunt obligate să informeze în mod rapid şi corespunzător populaţia rezidentă în zona de aprovizionare cu apă pentru care se acordă derogarea cu privire la derogare şi la condiţiile care o reglementează şi să ofere consiliere, dacă este cazul, grupurilor de populaţie vulnerabile pentru care derogarea ar putea prezenta un risc deosebit. Aceste obligaţii nu se aplică în situaţiile prevăzute la alin. (2), cu excepţia cazului în care autorităţile teritoriale ale Ministerului Sănătăţii decid altfel.
    (5) Ministerul Sănătăţii, cu excepţia derogării prevăzute la alin. (2), informează în termen de 60 de zile Comisia Europeană asupra oricărei derogări referitoare la un sistem individual de aprovizionare cu apă potabilă care furnizează mai mult de 1.000 mc în medie/zi/apă destinată consumului uman sau aprovizionează mai mult de 5.000 de persoane, inclusiv cu privire la informaţiile prevăzute la alin. (1).
    ------------
    Art. 9^1 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2010.


    Articolul 9^2

    Prevederile art. 9 şi 9^1 nu se aplică apei destinate consumului uman oferite spre vânzare în sticle sau recipiente.
    ------------
    Art. 9^2 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2010.


    Capitolul VI Asigurarea calităţii tehnologiilor de tratare, echipamentelor, substanţelor şi materialelor care vin în contact cu apa potabilă


    Articolul 10

    (1) Nici o substanţa sau material utilizat în instalaţiile de producere, distribuţie, imbuteliere, transport sau stocare a apei potabile nu trebuie să se regaseasca în concentraţii mai mari decât este necesar scopului pentru care a fost utilizat şi nu trebuie să lase în apa potabilă, direct sau indirect, compuşi ori impuritati care să diminueze protecţia sănătăţii.
    (2) Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Industriei şi Resurselor vor elabora, în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, norme privind testarea materialelor şi substanţelor care vin în contact cu apa potabilă.
    (3) Ministerul Sănătăţii şi Familiei va elabora în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, procedura de autorizare sanitară a instalaţiilor de imbuteliere a apei potabile în sticle sau alte recipiente.
    (4) Punerea în consum a apei potabile imbuteliate în sticle sau în alte recipiente se face cu respectarea prevederilor legale privind ambalarea şi etichetarea produselor alimentare.


    Capitolul VII Informarea şi raportarea


    Articolul 11

    (1) Autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, trebuie să asigure disponibilitatea informatiei în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, avizarea consumatorilor despre posibilele efecte asupra sănătăţii şi despre măsurile de remediere luate sau care se impun a fi luate de către autorităţile competente ori de către consumatorii în cauza. Informaţia trebuie să fie corecta, clara, furnizată la timp şi actualizată.
    (2) În scopul informării consumatorilor Ministerul Sănătăţii şi Familiei, prin Institutul de Sănătate Publică Bucureşti, întocmeşte şi publică, o dată la 3 ani, Raportul naţional asupra calităţii apei potabile, care va cuprinde cel puţin:
    a) sistemele de aprovizionare cu apa potabilă, colective sau individuale, care furnizează în medie o cantitate de apa mai mare de 1.000 mc /zi sau care deservesc mai mult de 5.000 de persoane;
    b) situaţia pe o perioadă de 3 ani consecutivi, publicarea efectuându-se la sfârşitul celui de-al treilea an;
    c) informaţiile minime cuprinse în raport trebuie să includă cel puţin aspectele la care se referă art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8 şi art. 9 alin. (6) şi (7).
    (3) Informaţiile necesare pentru întocmirea Raportului naţional asupra calităţii apei potabile vor fi raportate Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, conform Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile.
    (4) Producătorii şi utilizatorii de apa potabilă vor furniza autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, informaţiile necesare întocmirii Raportului naţional asupra calităţii apei potabile.
    (5) Producătorii şi utilizatorii de apa potabilă vor înregistra şi vor păstra datele privind calitatea apei potabile care este produsă, distribuita şi utilizata conform prevederilor Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile.
    (6) Producătorii de apa potabilă distribuita prin sistem public trebuie să asigure accesul populaţiei la datele privind calitatea apei potabile produse, să permită inspecţia de către reprezentanţii populaţiei la orice ora acceptabilă, la cel puţin un birou de relaţii cu publicul, sa afişeze programul şi numărul de telefon la care se pot obţine date despre calitatea apei potabile produse şi distribuite.
    (7) Datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plata pentru populaţia deservită de producător, respectiv de distribuitor. Pentru persoanele fizice sau juridice, altele decât cele din zona de aprovizionare a producătorului, respectiv a distribuitorului, se pot percepe taxe pentru obţinerea informaţiilor privind calitatea apei potabile.
    (8) Autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu producătorii, respectiv distribuitorii de apa potabilă, întocmesc şi publică anual, Raportul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, privind calitatea apei potabile, care va cuprinde:
    a) sistemele publice de aprovizionare cu apa potabilă, colective sau individuale, inclusiv cele care furnizează în medie o cantitate de apa mai mica de 10 mc/zi sau care deservesc mai puţin de 50 de persoane;
    b) informaţiile minime cuprinse în raport trebuie să includă cel puţin aspectele la care se referă art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8 şi art. 9 alin. (6) şi (7);
    c) situaţia pe o perioadă de un an, publicarea efectuându-se la sfârşitul anului respectiv.
    (9) Raportul naţional privind calitatea apei potabile va fi notificat Comisiei Europene în termen de două luni de la publicare.
    ------------
    Alin. (9) al art. 11 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2010.


    Capitolul VIII Contravenţii şi sancţiuni


    Articolul 12

    (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea materială, civilă, disciplinară, contravenţională sau penală, după caz.
    (2) În perioada de implementare a prevederilor prezentei legi neconformarea la unii dintre parametrii de calitate a apei potabile de către un producător, respectiv distribuitor de apa potabilă prin sistem public, nu se sancţionează conform Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igiena şi sănătate publică, cu modificările şi completările ulterioare, decât în situaţia în care nu au fost respectate planul şi calendarul activităţilor de conformare a respectivului producător ori distribuitor. Neconformarea la parametrii respectivi nu trebuie să pună în pericol starea de sănătate a consumatorilor.


    Capitolul IX Dispoziţii finale


    Articolul 13

    (1) Autorităţile administraţiei publice locale vor coordona elaborarea planurilor de conformare, incluzând calendarul şi costul măsurilor necesare pentru asigurarea conformării producătorilor şi distribuitorilor de apă potabilă la cerinţele prevederilor prezentei legi.
    -------------
    Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    (2) Ministerul Sănătăţii va lua toate măsurile pentru asigurarea capacităţilor de realizare a monitorizării de audit a calităţii apei potabile, în vederea prevenirii riscurilor pentru sănătatea publică, până la data de 31 decembrie 2005.
    -------------
    Alin. (2) al art. 13 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    (3) Ministerul Sănătăţii şi Familiei va întocmi planul, calendarul şi costurile activităţilor de monitorizare de audit al calităţii apei potabile în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (4) Producătorii, respectiv distribuitorii de apă, vor lua toate măsurile necesare pentru asigurarea conformării la prevederile prezentei legi, fără a aduce prejudicii notelor 2, 4 şi 10 la tabelul 2 din anexa nr. 1, până la data aderării României la Uniunea Europeană, cu excepţia celor care vor obţine perioada de tranziţie.
    -------------
    Alin. (4) al art. 13 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    (5) Producătorii de apa îmbuteliată vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuţi de lege, în termen de un an de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (6) Producătorii, respectiv utilizatorii de apa din industria alimentara, care au surse proprii, vor lua măsurile necesare pentru asigurarea parametrilor de calitate prevăzuţi în prezenta lege, în termen de 2 ani de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (7) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va întocmi şi va centraliza planul şi calendarul activităţilor de conformare la prevederile prezentei legi a producătorilor, respectiv utilizatorilor de apa din industria alimentara, în termen de 180 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ------------
    Art. 14 a fost abrogat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 124 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 6 iulie 2010, care modifică pct. 4 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2010.

    Articolul 14^1

    (1) Sursele ce asigură apa potabilă în mediul rural, respectiv fântâni, puţuri de mică adâncime şi captări de apă, exploatate în sistem local, vor fi controlate, la un interval de 1-3 luni, prin prelevare de probe de apă şi analize de laborator.
    (2) Starea de apă potabilă sau apă nepotabilă, constatată în baza analizelor efectuate de un laborator abilitat, va fi consemnată pe o plăcuţă aplicată la vedere, pe sau în vecinătatea sursei de apă.
    (3) În cazul în care analizele de laborator vor indica o apă care nu îndeplineşte condiţiile de potabilitate, se va interzice utilizarea acesteia pentru consumul uman, al animalelor şi pentru irigaţii.
    -------------
    Art. 14^1 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.


    Articolul 14^2

    Deţinătorii şi utilizatorii surselor de apă prevăzute la art. 14^1 au obligaţia să asigure accesul la sursa de apă a organelor de control pentru prelevarea de probe şi să ia toate măsurile pentru a asigura protejarea acesteia împotriva contaminărilor de orice fel.
    -------------
    Art. 14^2 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.


    Articolul 14^3

    Costurile de prelevare şi analiză a probelor de apă prelevate sunt suportate de către proprietarul sursei de apă.
    -------------
    Art. 14^3 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.


    Articolul 15

    Anexele nr. 1-3 se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului.
    -------------
    Art. 15 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.


    Articolul 16

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.


    Articolul 17

    (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga orice alte dispoziţii contrare.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin.(2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TARACILA
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 24 iunie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VALER DORNEANU


    Anexa 1

    ────────────
    Parametrii de calitate ai apei potabile
    1. Parametrii de calitate ai apei potabile
    Parametrii de calitate sunt microbiologici, chimici şi indicatori.
    2. Valorile şi concentraţiile maxime admise pentru parametrii de calitate ai apei potabile sunt conform tabelelor 1 A, 1 B, 2 şi 3.
    Tabel 1 A
                    Parametrii microbiologici
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
       Parametru Valoare admisă
                                       (număr /100ml)
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Escherichia coli (E.coli) 0
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Enterococi 0
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
        Tabel 1 B
         Parametrii microbiologici pentru apa comercializată
                         în sticle sau alte recipiente
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
       Parametru Valoare admisă
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Escherichia coli (E.coli) 0/250 ml
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Enterococi 0/250 ml
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Pseudomonas aeruginosa 0/250 ml
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Număr de colonii la 22° C 100/ml
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Număr de colonii la 37° C 20/ml
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
        Tabel 2
                           Parametrii chimici
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
           Parametru Valoare Unitate
                                         CMA de măsură
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Acrilamidă*1) 0,10 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Arsen 10 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Benzen 1,0 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Benz(a)piren 0,01 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Bor 1,0 mg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Bromaţi*2) 10 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Cadmiu 5,0 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Clorură de vinil*1) 0,50 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Cianuri totale 50 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Cianuri libere 10 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Crom total 50 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Cupru*3),*4) 0,1 mg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     1,2 Dicloretan 3,0 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Epiclorhidrină*1) 0,10 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Fluor 1,2 mg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Hidrocarburi policiclice
     aromatice*5) 0,10 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Mercur 1,0 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Nichel*3) 20 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Nitraţi*6) 50 mg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Nitriţi*6) 0,50 mg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Pesticide*7),*8) 0,10 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Pesticide*7),*9) 0,50 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Total
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Plumb*3),*10) 10 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Seleniu 10 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Stibiu 5,0 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Tetracloretena şi Tricloretenă 10 æg/l
     (suma concentraţiilor
      compuşilor specificaţi)
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Trihalometani*11) 100 æg/l
     Total
     (suma concentraţiilor
      compuşilor specificaţi)
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────

    NOTĂ:
    ______________
    *1) Valoarea se referă la concentraţia în apă a monomerului rezidual, calculată conform specificaţiilor privind concentraţia maximă eliberată de către polimer în contact cu apa. Staţiile de tratare vor notifica autorităţii de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti utilizarea compusului în procesul de tratare a apei.
    *2) Unde este posibil, valoarea concentraţiei trebuie să fie cât mai joasă, fără a compromite eficienţa dezinfecţiei. Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi d), respectarea în practică a valorii se va realiza în maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani acceptându-se pentru bromaţi o valoare de 25 æg/l.
    *3) Valoarea se aplică la o probă de apă prelevată de la robinetul consumatorului, printr-o metodă de prelevare adecvată, astfel încât să fie reprezentativă pentru cantitatea medie săptămânală ingerată de către consumator. Metoda de monitorizare trebuie să ţină seama şi de frecvenţa concentraţiilor maxime care pot cauza efecte asupra sănătăţii.
    *4) Pentru cupru se acceptă valoarea 2,0 mg/l, dacă reţeaua de distribuţie are componente din cupru, cu respectarea celor menţionate la pct. 3.
    *5) Compuşii specificaţi sunt: benzo(b)fluorantren, benzo(k)fluorantren, benzo(ghi)perilen, indeno(1,2,3-cd) piren.
    *6) Se va aplica următoarea formulă:
        [nitrat] [nitrit]
        ──────── + ─────── ≤ 1,
           50 3

    în care concentraţiile de nitraţi şi nitriţi sunt exprimate în mg/l.
    *7) Prin pesticide se înţelege: insecticide, erbicide, fungicide, nematocide, acaricide, algicide, rodendicide, slimicide organice, compuşi înrudiţi (ca de ex.: regulatori de creştere) şi metaboliţii relevanţi, produşii de degradare şi de reacţie. Se vor monitoriza numai pesticidele presupuse prezente în sursa de apă.
    *8) Concentraţia se referă la fiecare compus individual. Pentru aldrin, dieldrin, heptaclor şi heptaclor epoxid, concentraţia maximă este 0,030 æg/l.
    *9) Prin Pesticide-Total se înţelege suma tuturor compuşilor individuali detectaţi şi cuantificaţi în urma procedurii de monitorizare.
    *10) Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi d), respectarea în practică a valorii se va realiza în maximum 15 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani acceptându-se o valoare de 25 æg/l.
    *11) Concentraţia totală a THM trebuie să fie cât mai mică, fără a compromite dezinfecţia.
    Compuşii individuali specificaţi sunt: cloroform, bromoform, dibromoclormetan, bromdiclormetan.
    Pentru apa la care se referă art. 6 alin. (1) lit. a), b) şi d), respectarea în practică a valorii se va realiza în maximum 10 ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, în primii 5 ani acceptându-se o valoare de 150 æg/l pentru concentraţia totală a THM.
    Tabel 3
                           Parametrii indicatori
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Parametru Valoare Unitate
                                   CMA de măsură
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Aluminiu 200 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Amoniu 0,50 mg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Bacterii coliforme*1) 0 numar/100 ml
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Carbon organic total Nici o modificare
     (COT)*2) anormală
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Cloruri*3) 250 mg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Clostridium perfringens 0 număr/100 ml
     (specia, inclusiv
      sporii)*4)
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Clor rezidual liber*12) 0,50 mg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Conductivitate*3) 2.500 æS cm^-1 la 20° C
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Culoare Acceptabilă
                                 consumatorilor şi
                                 nici o modificare
                                 anormală
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Duritate totală, minim 5 grade germane
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Fier 200 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Gust Acceptabil
                                 consumatorilor şi
                                 nici o modificare
                                 anormală
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Mangan 50 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Miros Acceptabil
                                 consumatorilor şi
                                 nici o modificare
                                 anormală
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Număr de colonii Nici o modificare
     la 22°C anormală
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Număr de colonii Nici o modificare
     la 37°C anormală
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Oxidabilitate*5) 5,0 mg O(2)/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     pH*3),*6) ≥ 6,5; ≤ 9,5 unităţi de pH
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Sodiu 200 mg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Sulfat*3) 250 mg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Sulfuri şi hidrogen 100 æg/l
     sulfurat
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Turbiditate*7) ≤ 5 UNT
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Zinc 5.000 æg/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Tritiu*8),*9) 100 Bq/l
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Doza efectivă totală 0,10 mSv/an
     de referinţă*9),*10)
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Activitatea alfa 0,1 Bq/l
     globală*11)
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────
     Activitatea beta 1 Bq/l
     globală*11)
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────

    NOTĂ:
    *1) Pentru apa îmbuteliată, unitatea de măsură este număr/250 ml.
    *2) Acest parametru va fi măsurat numai pentru sistemele de aprovizionare care furnizează mai mult de 10.000 mc pe zi.
    *3) Apa nu trebuie să fie agresivă.
    *4) Acest parametru trebuie monitorizat atunci când sursa de apă este de suprafaţă sau mixtă, iar în situaţia în care este decelat trebuie investigată şi prezenţa altor microorganisme patogene, ca de ex.: criptosporidium.
    *5) Acest parametru se va analiza când nu se poate sau nu este prevăzută determinarea carbonului organic total.
    *6) Pentru apa plată îmbuteliată, valoarea minimă poate fi redusă până la 4,5 unităţi de pH. Pentru apa îmbuteliată care conţine în mod natural sau este îmbogăţită cu bioxid de carbon, valoarea pH-ului poate fi mai mică.
    *7) Pentru apa rezultată din tratarea unei surse de suprafaţă nu se va depăşi 1,0 UNT (unităţi nefelometrice de turbiditate) înainte de dezinfecţie.
    *8) Frecvenţa, metodele şi localizările pentru monitorizare vor fi stabilite conform anexei nr. 2 pct. 1.3.
    *9) Doza efectivă totală de referinţă acceptată pentru un adult corespunde unui consum zilnic de 2 litri apă potabilă pe o durată de un an. Monitorizarea tritiului şi a radioactivităţii în apa potabilă se face în cazul în care nu există datele necesare pentru calcularea dozei efective totale. În situaţia în care este demonstrat, pe baza unor monitorizări efectuate anterior, că nivelurile de tritiu la doza efectivă totală de referinţă sunt cu mult inferioare valorii parametrice, se poate renunţa la monitorizarea tritiului.
    *10) Exclusiv tritiu, potasiu-40, radon şi descendenţii radonului. Frecvenţa, metodele şi localizările pentru monitorizare vor fi stabilite conform anexei nr. 2 pct. 1.3.
    *11) Caracterizarea calităţii apei din punct de vedere al conţinutului radioactiv se face prin măsurarea activităţii alfa şi beta globală. În cazul în care valoarea de referinţă este depăşită, este necesară determinarea activităţii specifice a radionuclizilor, conform Normelor de inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile.
    ^12) Sau orice alt parametru considerat reprezentativ pentru procedeul de dezinfecţie.
    ---------------
    Nota ^12) de la parametrul «Clor rezidual liber», tabelul 3 din anexa 1 a fost introdusă de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 124 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 6 iulie 2010, care completează art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2010, cu pct. 6.
    ---------------
    Sintagmele "Dicloretan (æg/l)" şi "Tetracloretan şi Tricloretenă (æg/l) (suma concentraţiilor compuşilor specificaţi)" de la tabelul 2 din anexa 1 au fost înlocuite cu sintagmele "1,2 Dicloretan (æg/l)" şi "Tetracloretena şi Tricloretenă (æg/l) (suma concentraţiilor compuşilor specificaţi)", conform pct. 5 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2010.


    Anexa 2

    MONITORIZAREA DE CONTROL ŞI DE AUDIT
    1. Monitorizarea de control
    1.1. Scopul acestei monitorizari este de a produce periodic informaţii despre calitatea organoleptica şi microbiologica a apei potabile, produsă şi distribuita, despre eficienta tehnologiilor de tratare, cu accent pe tehnologia de dezinfecţie, în scopul determinării dacă apa potabilă este corespunzătoare sau nu din punct de vedere al valorilor parametrilor relevanti stabiliţi prin prezenta lege.
    1.2. Pentru monitorizarea de control sunt obligatorii următorii parametri:
    Aluminiu*1)
    Amoniu
    Bacterii coliforme
    Culoare
    Concentraţia ionilor de hidrogen (pH)
    Conductivitate
    Clorul rezidual liber*2)
    Clostridium perfringens*3)
    Escherichia coli
    Fier*1),*4)
    Gust
    Miros
    Nitriti*5)
    Oxidabilitate*6)
    Pseudomonas aeruginosa*7)
    Sulfuri şi hidrogen sulfurat*8)
    Turbiditate
    Număr de colonii dezvoltate*7) (22°C şi 37°C)
    NOTĂ:
    *1) Numai acolo unde este folosit cu rol de coagulant.
    ^2) Clorul rezidual liber trebuie să reprezinte minimum 80% din clorul rezidual total. Acest parametru este obligatoriu numai acolo unde este utilizat clorul sau substanţele clorigene pentru dezinfecţie.
    ---------------
    Nota ^2) de la poziţia 1.2, pct. 1 din din anexa 2 a fost modificată de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 124 din 30 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 6 iulie 2010, care completează art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2010, cu pct. 7.
    *3) Acest parametru trebuie monitorizat atunci când sursa de apa este de suprafaţa sau mixtă, iar în situaţia în care este decelat trebuie investigata şi prezenta altor microorganisme patogene, ca de exemplu criptosporidium.
    *4) Se vor determina ferobacteriile la staţiile de tratare unde se practica deferizarea apei.
    *5) Se va determina numai acolo unde este utilizat clorul sau substanţele clorigene pentru dezinfecţie.
    *6) Se va determina în situaţia în care dotarea tehnica nu permite determinarea COT.
    *7) Se va determina numai pentru apa îmbuteliată.
    *8) Se va determina numai în situaţia în care se practica desulfurizarea apei.
    1.3. Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului vor decide în termen de 180 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, frecventa, metodele şi localizarile cele mai relevante pentru punctele de monitorizare din anexa nr. 2, luând în considerare prevederile importante existente în legislaţia din acest domeniu sau rezultatele obţinute din programele corespunzătoare de monitorizare.
    1.4. Autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, poate completa lista de la pct. 1.2 cu alţi parametri relevanti pentru condiţiile locale şi/sau pentru tehnologiile de tratare.
    2. Monitorizarea de audit
    2.1. Scopul monitorizarii de audit este de a oferi informaţia necesară pentru a se determina dacă pentru toţi parametrii stabiliţi prin prezenta lege valorile sunt sau nu conforme.
    2.2. Pentru monitorizarea de audit este obligatoriu să fie monitorizati toţi parametrii prevăzuţi la art. 5, în care autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, a stabilit ca, pentru o perioadă determinata de către ea, un anumit parametru dintr-un anumit sistem de aprovizionare cu apa potabilă nu ar putea fi prezent în asemenea concentraţii încât sa conducă la modificarea valorii lui stabilite.
    2.3. Monitorizarea de audit se va efectua de către autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, conform Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară şi monitorizare a calităţii apei potabile.
    3. Frecventa minima de prelevare şi analiza a apei potabile, distribuita prin sistem public, rezervor mobil sau folosită ca sursa în industria alimentara se face conform tabelului 1A.
    3.1. Probele trebuie prelevate din punctele de conformare definite la art. 6 alin. (1) pentru a se asigura ca apa potabilă îndeplineşte cerinţele prezentei legi. Prelevarea probelor din reţeaua de distribuţie dintr-o zona de aprovizionare sau de la staţia de tratare, pentru determinarea unui anumit parametru, se face numai dacă se poate demonstra ca prin prelevare nu are loc nici o modificare adversa a valorii măsurate pentru parametrul în cauza.
                                   Tabel 1A
    ┌──────────────────────────┬──────────────────────┬────────────────────────────┐
    │ Volumul de apa distribuit│ Monitorizarea de │ Monitorizarea de audit │
    │ sau produs zilnic într-o │ control │ numărul de probe/an*3)*5) │
    │ zona de aprovizionare*1),│ numărul de probe/ │ │
    │ *2) │ an*3),*4),*5) │ │
    │ mc │ │ │
    ├──────────────────────────┼──────────────────────┼────────────────────────────┤
    │ ≤ 100 │ *6) │ *6) │
    ├──────────────────────────┼──────────────────────┼────────────────────────────┤
    │ > 100 ≤1.000 │ 4 │ 1 │
    ├──────────────────────────┼──────────────────────┼────────────────────────────┤
    │ > 1.000 ≤10.000 │ │1+1 pentru fiecare 3.300 │
    │ │ 4 │mc/zi, ca parte din │
    │ │ │volumul total │
    ├──────────────────────────┤ ├────────────────────────────┤
    │ > 10.000 ≤ 100.000 │+ 3 pentru fiecare │3+1 pentru fiecare │
    │ │1.000 mc/zi, ca parte │10.000 mc/zi, ca parte │
    │ │din volumul total │din volumul total │
    ├──────────────────────────┤ ├────────────────────────────┤
    │ > 100.000 │ │10+ 1 pentru fiecare │
    │ │ │25.000 mc/zi, ca parte │
    │ │ │din volumul total │
    └──────────────────────────┴──────────────────────┴────────────────────────────┘

    NOTĂ:
    *1) Prin zona de aprovizionare se înţelege o suprafaţa geografic delimitata în care apa potabilă provine din una sau mai multe surse şi în care calitatea apei poate fi considerată ca fiind aproximativ uniforma.
    *2) Volumele de apa sunt calculate ca medii pe perioada unui an. Pentru determinarea numărului minim de probe de apa ce trebuie prelevate dintr-o zona de distribuţie poate fi utilizat numărul locuitorilor în locul volumului de apa produs sau distribuit, luându-se în considerare un consum de 200 l/cap de locuitor/zi.
    *3) În situaţii de distribuţie intermitenta de scurta durata şi în cazul apei distribuite din cisterne numărul de probe va fi stabilit de către autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti.
    *4) Numărul de probe şi parametrii stabiliţi în anexa nr. 1 pot fi reduşi de către autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti, dacă:
    a) rezultatele analizelor efectuate pe probele prelevate pe o perioadă de cel puţin 2 ani succesivi sunt constante şi semnificativ mai bune decât cele prevăzute în anexa nr. 1;
    b) nu a intervenit nici un factor suplimentar cu potenţial de a afecta calitatea apei. Frecventa de prelevare şi analiza nu poate fi redusă atât cat sa conducă la prelevarea a mai puţin de 50% din numărul total de probe prevăzute în tabel, cu excepţia situaţiei de la pct. 6.
    *5) Punctele şi frecventa de prelevare, atât cat este posibil, vor fi alese şi distribuite uniform în timp şi spaţiu.
    *6) Frecventa de prelevare şi numărul de probe vor fi decise de către autoritatea de sănătate publică judeţeana, respectiv a municipiului Bucureşti.
    4. Frecventa minima de prelevare şi analiza pentru apa potabilă îmbuteliată se face conform tabelului 1B.
                                     Tabel 1B
    ┌────────────────────┬─────────────────────────────┬───────────────────────────┐
    │ Volumul de apa │ Monitorizarea de │ Monitorizarea de audit │
    │îmbuteliat zilnic │ control numărul de │ numărul de probe de │
    │(volum exprimat ca │ probe de prelevat pe an │ prelevat pe an │
    │ medie anuală) │ │ │
    │ mc │ │ │
    ├────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────────────────┤
    │ ≤ 10 │ 1 │ 1 │
    ├────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────────────────┤
    │ > 10 ≤60 │ 12 │ 1 │
    ├────────────────────┼─────────────────────────────┼───────────────────────────┤
    │ > 60 │ 1 pentru fiecare 5 mc, │ 1 pentru fiecare 100 mc, │
    │ │ ca parte din volumul total│ ca parte din volumul total│
    └────────────────────┴─────────────────────────────┴───────────────────────────┘


    Anexa 3

    ────────────
    SPECIFICAŢII
    pentru analiza parametrilor
    Laboratoarele în care se efectuează analiza probelor de apă pentru monitorizare trebuie să aibă asigurat controlul calităţii analitice şi să fie supuse periodic unui control efectuat de un laborator aprobat de Ministerul Sănătăţii pentru acest domeniu.
    1. Parametrii pentru care metodele de analiză sunt specificate:
    Bacterii coliforme şi [Escherichia coli (E. coli)] (ISO 9308-1)
    Enterococi (ISO 7899-2)
    Pseudomonas aeruginosa (EN ISO 12780)
    Numărul de colonii la 22° C (EN ISO 6222)
    Numărul de colonii la 37° C (EN ISO 6222)
    Clostridium perfringens (inclusiv sporii)
    Filtrarea prin membrană, urmată de incubarea anaerobă a membranei pe agar m-PC (Nota 1) la 44±1 o C pentru 21±3 ore. Se numără coloniile de culoare galbenă care virează în roz sau roşu după expunerea la vaporii de hidroxid de amoniu timp de 20-30 de secunde.
    NOTĂ: Compoziţia mediului de agar m-PC este:
    Mediu de bază
    Triptoză 30 g
    Extract de drojdie 20 g
    Sucroză 5 g
    Hidroclorit de L-cisteină 1 g
    MgSO(4). 7H(2)O 0,1 g
    Roşu de bromcresol 40 mg
    Agar 15 g
    Apă 1.000 ml
    Se dizolvă ingredientele mediului bazal, se corectează pH-ul la 7,6 şi se autoclavează la 121° C timp de 15 minute. Se răceşte şi se adaugă:
    D-cicloserină 400 mg
    Polimixină-B sulfat 25 mg
    Indosil-â-D-glucozid 60 mg
    0,5% soluţie sterilizată şi
    filtrată de difosfat de fenoftaleină 20 ml
    4,5% FeCl(3).6H(2) O filtrată şi
    sterilizată 2 ml.
    2. Parametrii pentru care sunt specificate caracteristicile de performanţă:
    2.1. Metoda de analiză folosită trebuie să fie capabilă să măsoare cel puţin o concentraţie egală cu valoarea parametrului (CMA). Pentru următorii parametrii caracteristicile de performanţă specificate sunt: acurateţea, precizia, şi limita de detecţie:
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────
                             Acurateţea Precizia Limita de detecţie
     Parametru % % %
                             din CMA*1) din CMA*2) din CMA*3)
    ───────────────────────────────────────────────────────────────────
     Acrilamidă*a)
     Aluminiu 10 10 10
     Amoniu 10 10 10
     Arsen 10 10 10
     Benzen 25 25 25
     Benz(a)piren 25 25 25
     Bor 10 10 10
     Bromaţi 10 10 10
     Cadmiu 10 10 10
     Cloruri 10 10 10
     Clorură de vinil*a)
     Conductivitate 10 10 10
     Crom 10 10 10
     Cianuri totale 10 10 10
     Cianuri libere 10 10 10
     Cupru*4) 10 10 10
     1,2-dicloreten 25 25 10
     Epiclorhidrină*a)
     Fluor 10 10 10
     Hidrocarburi policiclice
     aromatice*5) 25 25 25
     Mangan 10 10 10
     Mercur 10 10 10
     Nichel 10 10 10
     Nitraţi 10 10 10
     Nitriţi 10 10 10
     Oxidabilitate*6) 25 25 25
     Pesticide*7) 25 25 25
     Plumb 10 10 10
     Seleniu 10 10 10
     Sodiu 10 10 10
     Stibiu 25 25 25
     Sulfat 10 10 10
     Tetracloretan*8) 25 25 10
     Tricloretenă*8) 25 25 10
     Trihalometani*5) - Total 25 25 10
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────

    _________________
    *a) Condiţii: controlul concentraţiei conform specificaţiei de producţie.
    NOTĂ:
    *1) Acurateţea este eroarea sistematică şi este exprimată ca diferenţa dintre valoarea medie a unui număr mare de determinări repetate şi valoarea adevărată (conform definiţiei standardului ISO 5725).
    *2) Precizia este eroarea aleatoare şi este exprimată ca deviaţia standard a dispersiei rezultatelor faţă de o valoare medie (conform definiţiei standardului ISO 5725).
    *3) Limita de detecţie este considerată a fi:
    a) o valoare de 3 ori mai mare decât deviaţia standard asociată unui număr de determinări, pentru o probă simplă de apă conţinând o concentraţie mică a parametrului; sau
    b) o valoare de 5 ori mai mare decât deviaţia standard a unei probe martor pentru fiecare serie de probe.
    *4) Metoda va determina cianurile totale sub toate formele.
    *5) Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru substanţele specificate, la 25% din valoarea parametrilor din anexa nr. 1.
    *6) Oxidarea va fi efectuată timp de 10 minute la 100 o C în mediu acid, folosind permanganat de potasiu.
    *7) Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru fiecare pesticid şi depind de pesticidul respectiv. În prezent, această limită de detecţie nu este realizabilă pentru toate pesticidele, dar trebuie să constituie un obiectiv de realizat.
    *8) Caracteristicile de performanţă se aplică individual pentru substanţele specificate, la 50% din valoarea parametrilor din anexa nr. 1.
    2.2. Pentru concentraţia ionilor de hidrogen metoda de analiză trebuie să poată măsura o concentraţie egală cu CMA, cu o acurateţe şi o precizie de 0,2 unităţi de pH.
    3. Parametrii pentru care nu sunt specificate performanţele metodelor de analiză:
    - Carbon organic total
    - Culoare
    - Gust
    - Miros
    - Turbiditate*)
    ______________
    *) Pentru monitorizarea turbidităţii în apa de suprafaţă tratată metoda de analiză trebuie să măsoare cel puţin concentraţii egale cu valoarea parametrilor (CMA), cu o acurateţe şi o precizie de 25%.
    ------------
    Anexa 3 a fost modificată de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 311 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 582 din 30 iunie 2004.
    ------------