NORME din 30 august 2017privind încadrarea în categorii a drumurilor de interes național
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 12 septembrie 2017
    Notă
    Aprobate prin Ordinul nr. 1.297 din 30 august 2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017.



    Articolul 1

    În conformitate cu art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, drumurile de interes național se clasifică în următoarele categorii:– autostrăzi;– drumuri expres;– drumuri naționale europene (E);– drumuri naționale principale;– drumuri naționale secundare.


    Articolul 2

    Încadrarea drumurilor de interes național în categoriile menționate la art. 1 se face pe baza următoarelor criterii:
    a) autostrăzi: drumuri publice de interes național, rezervate exclusiv circulației autovehiculelor, care nu deservesc proprietățile riverane, prevăzute cu două căi unidirecționale (separate printr-o zonă mediană), având cel puțin două benzi de circulație pe sens și o bandă de staționare de urgență, cu intersecții denivelate și accese limitate, intrarea și ieșirea autovehiculelor fiind permise numai în locuri special amenajate;
    b) drumuri expres: drumuri publice de interes național accesibile numai prin noduri sau intersecții reglementate, care pot fi interzise anumitor categorii de vehicule și pe care oprirea voluntară și staționarea pe partea carosabilă sunt interzise;
    c) drumuri naționale europene (E): drumuri deschise traficului internațional, a căror încadrare ca drumuri (E) se stabilește în conformitate cu prevederile Acordului european asupra marilor drumuri de circulație internațională (AGR);
    d) drumuri naționale principale: drumuri publice de interes național care asigură legătura capitalei țării cu orașele reședință de județ, legăturile dintre acestea, precum și cu punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României;
    e) drumuri naționale secundare: restul drumurilor naționale, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la lit. a)-d).

    -----