HOTĂRÂRE nr. 508 din 16 mai 2012
pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 332 din 16 mai 2012



    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul I

    Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 5, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) elaborează politicile publice, strategiile şi planurile de acţiune în domeniul justiţiei, al prevenirii şi combaterii corupţiei şi formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanţă cu obiectivele programului de guvernare;".
    2. La articolul 5, litera b) se abrogă.
    3. La articolul 6 punctul II, subpunctele 5 şi 7 se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "5. participă, de la caz la caz şi potrivit sferei sale de competenţă, în temeiul sarcinilor încredinţate de Guvern, la procesul de definitivare a altor proiecte de acte normative din domeniul de activitate al altor ministere sau autorităţi publice;
    ..........................................................................
    7. participă, de la caz la caz, în condiţiile legii şi potrivit sferei sale de competenţă, în temeiul sarcinilor încredinţate de Guvern, la consilierea şi asistenţa juridică generală a Guvernului, inclusiv în situaţiile de conflict constituţional ori de altă natură şi la negocieri ale unor acorduri internaţionale;".
    4. La articolul 6 punctul III, subpunctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "4. sprijină, la solicitarea instituţiilor publice implicate, pregătirea reprezentării României în cadrul procedurilor desfăşurate în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele care privesc domeniile sale de competenţă;".
    5. La articolul 6 punctul III, subpunctul 7 se abrogă.
    6. La articolul 6 punctul IV, subpunctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "1. organizează, coordonează şi controlează serviciile de probaţiune, inclusiv selecţia, recrutarea şi pregătirea profesională a personalului;".
    7. La articolul 6 punctul IV, subpunctul 3 se abrogă.
    8. La articolul 6 punctul VII, subpunctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "4. coordonează şi îndrumă activitatea economică, de investiţii, de achiziţii şi administrativă a instanţelor judecătoreşti, a aparatului propriu şi a unităţilor subordonate Ministerului, putând emite, în condiţiile legii, norme şi instrucţiuni obligatorii pentru aplicarea unitară a reglementărilor legale; normele şi instrucţiunile sunt obligatorii atât pentru ordonatorii secundari şi terţiari direcţi de credite, cât şi pentru ordonatorii terţiari de credite din subordinea ordonatorilor secundari de credite; rolul de coordonare şi îndrumare a activităţii economice, de investiţii, de achiziţii şi administrative a instanţelor judecătoreşti se va realiza în mod similar şi la nivelul ordonatorilor secundari de credite faţă de ordonatorii terţiari de credite subordonaţi;".
    9. La articolul 6 punctul VIII, subpunctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "1. asigură condiţiile necesare acordării asistenţei medicale personalului din sistemul justiţiei, potrivit legii;".
    10. Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - (1) Ministrul poate numi prin ordin un înlocuitor pentru o perioadă determinată, dintre secretarii de stat.
    (2) Ministrul poate delega prin ordin oricare dintre atribuţiile de conducere, reprezentare şi angajare a Ministerului, în primul rând secretarilor de stat, secretarului general sau secretarului general adjunct."
    11. La capitolul III "Conducerea Ministerului", titlul secţiunii a 2-a se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "SECŢIUNEA a 2-a
    Secretarii de stat, secretarul general, secretarul general adjunct şi colegiul de conducere al Ministerului"
    12. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 16. - Ministrul este ajutat în activitatea de conducere şi reprezentare a Ministerului de 3 secretari de stat, de secretarul general şi secretarul general adjunct."
    13. La articolul 17, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 17. - (1) Secretarii de stat sunt numiţi prin decizie a primului-ministru şi desfăşoară activităţile stabilite prin ordin sau instrucţiune de către ministru, realizând operaţiunile care decurg implicit din acestea."
    14. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 19. - Secretarii de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct emit dispoziţii şi rezoluţii scrise."
    15. La articolul 20, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 20. - (1) Pe lângă ministru funcţionează colegiul Ministerului, format din secretarii de stat, secretarul general, secretarul general adjunct, consilieri şi conducătorii compartimentelor administrative."
    16. La articolul 26, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) DIPFIE administrează şi gestionează bugetele alocate proiectelor implementate, ţine evidenţa financiar-contabilă, întocmeşte registrele contabile obligatorii, gestionează conturile contabile, întocmeşte balanţa de verificare şi transmite situaţiile financiare lunare, trimestriale şi anuale, independent şi separat de activitatea aparatului propriu al Ministerului."
    17. După articolul 28 se introduce un nou articol, articolul 28^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 28^1. - (1) În cadrul Ministerului, funcţionează Consiliul tehnico-economic, cu rolul de a analiza şi de a aviza documentaţiile tehnico-economice elaborate de proiectanţi de specialitate, finanţate din fonduri publice sau din credite externe contractate ori garantate de stat, aparţinând aparatului propriu al Ministerului, unităţilor subordonate acestuia, precum şi instituţiilor publice din sistemul justiţiei finanţate de la bugetul de stat pentru care ministrul are calitatea de ordonator principal de credite.
    (2) Componenţa şi atribuţiile Consiliului tehnico-economic se stabilesc prin ordin al ministrului."
    18. La articolul 35, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 35. - (1) Serviciile de probaţiune funcţionează pe lângă fiecare tribunal, aflându-se în coordonarea Ministerului, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de reintegrare socială a infractorilor şi de supraveghere a executării sancţiunilor neprivative de libertate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 129/2002, cu modificările ulterioare, şi al Legii nr. 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, cu modificările şi completările ulterioare."
    19. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    20. La anexa nr. 2 "Instituţiile publice din sistemul justiţiei, finanţate de la bugetul de stat, pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite", litera D "Judecătoriile şi localităţile de reşedinţă ale acestora" se modifică după cum urmează:
    - la judeţul Caraş-Severin, judecătoria Bocşa şi judecătoria Bozovici şi localităţile de reşedinţă corespunzătoare se elimină;
    - la judeţul Constanţa, judecătoria Cernavodă şi judecătoria Băneasa şi localităţile de reşedinţă corespunzătoare se elimină;
    - la judeţul Dolj, judecătoria Bechet şi localitatea de reşedinţă corespunzătoare se elimină;
    - la judeţul Giurgiu, judecătoria Comana şi localitatea de reşedinţă corespunzătoare se elimină;
    - la judeţul Maramureş, judecătoria Şomcuta Mare şi localitatea de reşedinţă corespunzătoare se elimină;
    - la judeţul Mureş, judecătoria Sângeorgiu de Pădure şi localitatea de reşedinţă corespunzătoare se elimină;
    - la judeţul Olt, judecătoria Scorniceşti şi localitatea de reşedinţă corespunzătoare se elimină;
    - la judeţul Prahova, judecătoria Urlaţi şi localitatea de reşedinţă corespunzătoare se elimină;
    - la judeţul Timiş, judecătoria Jimbolia şi localitatea de reşedinţă corespunzătoare se elimină;
    - la judeţul Vaslui, judecătoria Murgeni şi localitatea de reşedinţă corespunzătoare se elimină.
    21. La anexa nr. 3 "Unităţile subordonate Ministerului Justiţiei" punctul I litera A, numărul maxim de posturi pentru Institutul Naţional de Expertize Criminalistice este de 71 de posturi.
    22. La anexa nr. 3, punctul III se modifică şi va avea următorul cuprins:
      "III. Unităţi finanţate integral Număr maxim
      de la bugetul de stat: de posturi

      1. Oficiul Naţional al Registrului Comerţului 1.787
      - 42 de oficii ale registrului comerţului
      de pe lângă tribunale
      2. Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie 126"


    Articolul II

    În cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea "Biroul pentru prevenirea criminalităţii şi de cooperare cu oficiile de recuperare a creanţelor din statele membre ale UE" se înlocuieşte cu denumirea "Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni".


    Articolul III

    Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul justiţiei,
    Titus Corlăţean
    Viceprim-ministru,
    ministrul finanţelor publice,
    Florin Georgescu
    Bucureşti, 16 mai 2012.
    Nr. 508.


    Anexa
    (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009)
    *Font 8*

        Numărul maxim de posturi: 295 (exclusiv demnitari, cabinet ministru, DIPFIE)
        Notă:
        Pilonii instituiţi prin organigramă nu produc efecte juridice. Rolul pilonilor
        este exclusiv de a structura, în funcţie de domeniile de activitate, compartimentele
        din cadrul instituţiei.


                          STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A MINISTERULUI JUSTIŢIEI

            ┌─────────────────────┐ ┌───────────────────────┐
            │Colegiul Ministerului├───┐ ┌───┤ Cabinet Ministru │
            └─────────────────────┘ │ │ └───────────────────────┘
            ┌─────────────────────┐ │ ┌───────────────┐ │ ┌───────────────────────┐
            │Corpul de Control al ├───┼────┤ MINISTRU ├───┼───┤ Corpul de Consilieri │
            │ Ministrului │ │ └───────┬───────┘ │ │ al Ministrului │
            └─────────────────────┘ │ │ │ └───────────────────────┘
            ┌─────────────────────┐ │ │ │ ┌───────────────────────┐
            │ Serviciul de ├───┘ │ └───┤Compartiment Mass-Media│
            │ Audit Public Intern │ │ └───────────────────────┘
            └─────────────────────┘ │
          ┌──────────┬──────────────┬──────────────┼─────────────┬───────────────┬──────────┐
          │ │ │ │ │ │ │
          │ ┌───────┴────────┐ │ ┌────────┴───────┐ │ ┌────────┴───────┐ │
          │ │Secretar de Stat│ │ │Secretar de Stat│ │ │Secretar de Stat│ │
          │ └────────────────┘ │ └────────────────┘ │ └────────────────┘ │
          │ │ │ │
          │ ┌────────┴───────┐ ┌───────────┴────────────┐ │
          │ │Secretar General│ │Secretar General Adjunct│ │
          │ └────────────────┘ └────────────────────────┘ │
          └────────────────────────────────────────┬────────────────────────────────────────┘
                                                   │
                            ┌──────────────────────┴───┬────────────────────────┬───────────────────────────┐
                            │ │ │ │
    ┌───────────────────┐ │ ┌────────────────────┐ │ ┌──────────────────┐ │ ┌──────────────────────┐ │
    │ Direcţia Elaborare├─┐ │ │ Direcţia Drept │ │ │ Direcţia ├─┐ │ │ Direcţia Investiţii ├─┐│
    │ Acte Normative │ │ │ │ Internaţional şi ├─┐ │ │ Resurse Umane │ │ │ └──────────────────────┘ ││
    └───────────────────┘ │ │ │Cooperare Judiciară │ │ │ └──────────────────┘ │ │ ┌──────────────────────┐ ││
    ┌───────────────────┐ │ │ └────────────────────┘ │ │ ┌──────────────────┐ │ │ │ Direcţia │ ││
    │ Direcţia Avizare ├─┼─┘ ┌────────────────────┐ │ │ │Serviciul Profesii│ │ │ │ Financiar - Contabilă├─┤│
    │ Acte Normative │ │ │ Direcţia ├─┼─┘ │ Juridice Conexe ├─┼─┘ └──────────────────────┘ ││
    └───────────────────┘ │ │ Afaceri Europene │ │ └──────────────────┘ │ ┌──────────────────────┐ ├┘
    ┌───────────────────┐ │ │şi Drepturile Omului│ │ ┌──────────────────┐ │ │Unitatea de Management│ │
    │Direcţia Contencios├─┘ └────────────────────┘ │ │ Direcţia de │ │ │Public şi Planificare ├─┤
    └───────────────────┘ ┌────────────────────┐ │ │ Probaţiune ├─┘ │ Strategică │ │
                              │Oficiul Naţional de │ │ └──────────────────┘ └──────────────────────┘ │
                              │Prevenire a Crimina-├─┘ ┌──────────────────────┐ │
                              │lităţii şi Cooperare│ │ Direcţia Tehnologia ├─┤
                              │pentru Recuperarea │ │ Informaţiei │ │
                              │Creanţelor provenite│ └──────────────────────┘ │
                              │din Infracţiuni*) │ ┌────────────────────────┐ │
                              └────────────────────┘ │Direcţia de Implementare│ │
                                                                                │a Proiectelor Finanţate ├─┤
                                                                                │din Împrumuturi Externe │ │
                                                                                └────────────────────────┘ │
                                                                                 ┌───────────────────────┐ │
                                                                                 │ Serviciul Programe ├─┤
                                                                                 │ Europene │ │
                                                                                 └───────────────────────┘ │
                                                                                 ┌───────────────────────┐ │
                                                                                 │ Serviciul Comunicare ├─┤
                                                                                 │ şi Relaţii Publice │ │
                                                                                 └───────────────────────┘ │
                                                                                 ┌───────────────────────┐ │
                                                                                 │ Serviciul informaţii ├─┘
                                                                                 │ Clasificate │
                                                                                 └───────────────────────┘

     ─────────────────── ──────────────────── ────────────────── ───────────────────────
         PILONUL I PILONUL II PILONUL III PILONUL IV
      Afaceri Juridice Afaceri Internaţionale Sistem Judiciar Suport logistic


    -----------
        *) Organizat la nivel de birou

    -----------