CODUL PENAL din 21 iunie 1968 (*republicat*)(**actualizat**)
(actualizat până la data de 27 noiembrie 2004**)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • -----------
    *) Codul penal a fost publicat în B. Of., Partea I, nr. 79-79 bis din 21 iunie 1968; republicat B. Of., Partea I, nr. 55-56 din 23 aprilie 1973; republicat în M. Of., Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, în temeiul art. III din Legea nr. 140/1996, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996.
    **) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 16 aprilie 1997. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 27 noiembrie 2004, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 143 din 26 iulie 2000; LEGEA nr. 197 din 13 noiembrie 2000; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207 din 15 noiembrie 2000; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 10 din 11 ianuarie 2001; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 89 din 21 iunie 2001; LEGEA nr. 456 din 18 iulie 2001; LEGEA nr. 20 din 10 ianuarie 2002; LEGEA nr. 61 din 16 ianuarie 2002; LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 93 din 20 iunie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 16 noiembrie 2004.

    Partea GENERALĂ


    Titlul I LEGEA PENALĂ ŞI LIMITELE EI DE APLICARE


    Capitolul 1 DISPOZIŢII PRELIMINARE

    Scopul legii penale

    Articolul 1

    Legea penală apara, împotriva infracţiunilor, România, suveranitatea, independenta, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept.

    Legalitatea incriminării

    Articolul 2

    Legea prevede care fapte constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infracţiunilor şi măsurile ce se pot lua în cazul săvârşirii acestor fapte.


    Capitolul 2 LIMITELE APLICĂRII LEGII PENALE


    Secţiunea I Aplicarea legii penale în spaţiu

    Teritorialitatea legii penale

    Articolul 3

    Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.

    Personalitatea legii penale

    Articolul 4

    Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afară teritoriului tarii, dacă făptuitorul este cetăţean român sau dacă, neavînd nici o cetăţenie, are domiciliul în ţara.

    Realitatea legii penale

    Articolul 5

    Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afară teritoriului tarii, contra siguranţei statului român sau contra vieţii unui cetăţean român, ori prin care s-a adus o vătămare grava integrităţii corporale sau sănătăţii unui cetăţean român, când sunt săvârşite de către un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul tarii.
    Punerea în mişcare a acţiunii penale pentru infracţiunile prevăzute în alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabilă a procurorului general.

    Universalitatea legii penale

    Articolul 6

    Legea penală se aplică şi altor infracţiuni decît celor prevăzute în art. 5 alin. 1, săvârşite în afară teritoriului tarii, de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul tarii, dacă:
    a) fapta este prevăzută ca infracţiune şi de legea penală a tarii unde a fost săvârşită;
    b) făptuitorul se afla în ţara.
    Pentru infracţiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetăţean român, infractorul poate fi judecat şi în cazul când s-a obţinut extrădarea lui.
    Dispoziţiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul când, potrivit legii statului în care infractorul a savirsit infracţiunea, exista vreo cauza care împiedica punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau când pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. Când pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispoziţiilor legale privitoare la recunoaşterea hotărîrilor străine.

    Legea penală şi convenţiile internaţionale

    Articolul 7

    Dispoziţiile cuprinse în art. 5 şi 6 se aplică, dacă nu se dispune altfel printr-o convenţie internationala.

    Imunitatea de jurisdicţie

    Articolul 8

    Legea penală nu se aplică infracţiunilor săvârşite de către reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convenţiile internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului român.

    Extrădarea

    Articolul 9

    Extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenţie internationala, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul legii.


    Secţiunea II Aplicarea legii penale în timp

    Activitatea legii penale

    Articolul 10

    Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cît ea se afla în vigoare.

    Neretroactivitatea legii penale

    Articolul 11

    Legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni.

    Retroactivitatea legii penale

    Articolul 12

    Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea noua. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărîrilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
    Legea care prevede măsuri de siguranţă sau măsuri educative se aplică şi infracţiunilor care nu au fost definitiv judecate până la data intrării în vigoare a legii noi.

    Aplicarea legii penale mai favorabile

    Articolul 13

    În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.
    Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complimentare care au corespondent în legea penală noua se aplică în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penală noua nu se mai aplica.

    Aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive

    Articolul 14

    Când după rămînerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completa a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea noua pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.
    Dacă după rămînerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţa şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi fapta pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţa se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune.
    Dacă legea noua prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amendă, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea noua. Tinindu-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate inlatura în totul sau în parte executarea amenzii.
    Pedepsele complimentare, măsurile de siguranţă, precum şi măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea noua, nu se mai executa, iar cele care au corespondent în legea noua se executa în conţinutul şi limitele prevăzute de această lege.
    Când o dispoziţie din legea noua se referă la pedepse definitiv aplicate, se tine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alineatelor precedente.

    Aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive

    Articolul 15

    Când după rămînerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completa a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, iar sancţiunea aplicată este mai mica decît maximul special prevăzut de legea noua, tinindu-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cît a executat din pedeapsa, se poate dispune fie menţinerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborâtă sub limita ce ar rezultă din reducerea acestei pedepse proporţional cu micşorarea maximului special prevăzut pentru infracţiunea săvârşită.
    Dispoziţiile art. 14 alin. 5 se aplică şi în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate până la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărâre reducându-se cu o treime.

    Aplicarea legii penale temporare

    Articolul 16

    Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecata în acel interval de timp.


    Titlul II INFRACŢIUNEA


    Capitolul 1 DISPOZIŢII GENERALE

    Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii

    Articolul 17

    Infracţiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală.
    Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.

    Pericolul social al faptei

    Articolul 18

    Fapta care prezintă pericol social în înţelesul legii penale este orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.

    Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni

    Articolul 18^1

    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minima adusă uneia din valorile aparate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vadit de importanţa, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
    La stabilirea în concret a gradului de pericol social se tine seama de modul şi mijloacele de savirsire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
    În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplica una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 91.

    Vinovăţia

    Articolul 19

    Vinovăţie exista când fapta care prezintă pericol social este săvârşită cu intenţie sau din culpa.
    1. Fapta este săvârşită cu intenţie când infractorul:
    a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte;
    b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, accepta posibilitatea producerii lui.
    2. Fapta este săvârşită din culpa când infractorul:
    a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fără temei ca el nu se va produce;
    b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea sa-l prevadă.
    Fapta constind într-o acţiune săvârşită din culpa constituie infracţiune numai atunci când în lege se prevede în mod expres aceasta.
    Fapta constind într-o infracţiune constituie infracţiune fie ca este săvârşită cu intenţie, fie din culpa, afară de cazul când legea sancţionează numai săvârşirea ei cu intenţie.


    Capitolul 2 TENTATIVA

    Conţinutul tentativei

    Articolul 20

    Tentativa consta în punerea în executare a hotărârii de a savirsi infracţiunea, executarea care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
    Exista tentativa şi în cazul în care consumarea infracţiunii nu a fost posibila datorită insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării ca în timpul când s-au savirsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea ca se afla.
    Nu exista tentativa atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea.

    Pedepsirea tentativei

    Articolul 21

    Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede expres aceasta.
    Tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decît minimul general al pedepsei. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţa, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.

    Desistarea şi împiedicarea rezultatului

    Articolul 22

    Este aparat de pedeapsa făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.
    Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o alta infracţiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracţiune.


    Capitolul 3 PARTICIPAŢIA

    Participanţii

    Articolul 23

    Participanţi sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.

    Autorul

    Articolul 24

    Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.

    Instigatorul

    Articolul 25

    Instigator este persoana care, cu intenţie, determina pe o altă persoană sa savirseasca o faptă prevăzută de legea penală.

    Complicele

    Articolul 26

    Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajuta în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, ca va tăinui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

    Pedeapsa în caz de participaţie

    Articolul 27

    Instigatorul şi complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 72.

    Circumstanţele personale şi reale

    Articolul 28

    Circumstanţele privitoare la persoana unui participant nu se rasfring asupra celorlalţi.
    Circumstanţele privitoare la fapta se rasfring asupra participanţilor, numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

    Instigarea neurmată de executare

    Articolul 29

    Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum şi actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancţionează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracţiunea la care s-a instigat şi minimul general. În cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţa, se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.
    Actele arătate în alineatul precedent nu se sancţionează, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mica, afară de cazul când actele îndeplinite de autor până în momentul desistării constituie alta fapta prevăzută de legea penală.

    Împiedicarea săvârşirii faptei

    Articolul 30

    Participantul nu se pedepseşte dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedica consumarea acesteia. Dacă actele săvârşite până în momentul împiedicării constituie o alta fapta prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru aceasta fapta.

    Participaţia improprie

    Articolul 31

    Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpa de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancţionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenţie.
    Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea fapta fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
    Dispoziţiile art. 28-30 se aplică în mod corespunzător.


    Capitolul 4 PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

    Formele pluralităţii

    Articolul 32

    Pluralitatea de infracţiuni constituie, după caz, concurs de infracţiuni sau recidiva.

    Concursul de infracţiuni

    Articolul 33

    Concurs de infracţiuni exista:
    a) când doua sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoana, înainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele. Exista concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni;
    b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoana, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.

    Pedeapsa principala în caz de concurs de infracţiuni

    Articolul 34

    În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa, după cum urmează:
    a) când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţa şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţa;
    b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adauga un spor de până la 5 ani;
    c) când s-au stabilit numai amenzi, se aplică pedeapsa cea mai mare, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adauga un spor de până la jumătate din acel maxim;
    d) când s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adauga amenda, în totul sau în parte;
    e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, potrivit dispoziţiei de la lit. b), la care se poate adauga amenda, potrivit dispoziţiei de la lit. c).
    Prin aplicarea dispoziţiilor din alineatul precedent nu se poate depăşi totalul pedepselor stabilite de instanţa pentru infracţiunile concurente.

    Pedeapsa complimentară şi măsurile de siguranţă în caz de concurs de infracţiuni

    Articolul 35

    Dacă pentru una dintre infracţiunile concurente s-a stabilit şi o pedeapsă complimentară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii.
    Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de natura diferita, sau chiar de aceeaşi natura dar cu conţinut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii.
    Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de aceeaşi natura şi cu acelaşi conţinut, se aplică cea mai grea dintre acestea.
    Măsurile de siguranţă de natura deosebită, luate în cazul infracţiunilor concurente, se cumulează.

    Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente

    Articolul 36

    Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurenta, se aplică dispoziţiile art. 34 şi 35.
    Dispoziţiile art. 34 şi 35 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise şi o alta condamnare definitivă pentru o infracţiune concurenta.
    Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
    Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţa a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

    Recidiva

    Articolul 37

    Recidiva exista în următoarele cazuri:
    a) când după rămînerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an;
    b) când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după graţierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după împlinirea termenului de prescripţie a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an;
    c) când după condamnarea la cel puţin trei pedepse cu închisoare până la 6 luni sau după executare, după graţierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după prescrierea executării a cel puţin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
    Exista recidiva şi în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. 1 este detenţiunea pe viaţa.
    Pentru stabilirea stării de recidiva în cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 2, se poate tine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzută şi de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit dispoziţiilor legii.

    Condamnările care nu atrag starea de recidiva

    Articolul 38

    La stabilirea stării de recidiva nu se tine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:
    a) infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii;
    a^1) infracţiunile săvârşite din culpa;
    b) infracţiunile amnistiate;
    c) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infracţiuni de legea penală.
    De asemenea, nu se tine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privinta cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.

    Pedeapsa în caz de recidiva

    Articolul 39

    În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. a), pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea anterioară se contopesc potrivit dispoziţiilor art. 34 şi 35. Sporul prevăzut în art. 34 alin. 1 lit. b) se poate mari până la 7 ani.
    Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat şi pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior.
    În cazul săvârşirii unei infracţiuni după evadare, prin pedeapsa anterioară se înţelege pedeapsa care se executa, cumulată cu pedeapsa aplicată pentru evadare.
    În cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. 1 lit. b), se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adauga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special.
    În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c) se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din alineatele precedente.
    Dacă după rămînerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă ca cel condamnat se afla în stare de recidiva, instanţa aplica dispoziţiile din alin. 1 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a) şi dispoziţiile din alin. 4 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b).
    Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţa a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.

    Pedeapsa în unele cazuri când nu exista recidiva

    Articolul 40

    Când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, şi nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru starea de recidiva, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.

    Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe

    Articolul 41

    În cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu exista pluralitate de infracţiuni.
    Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
    Infracţiunea este complexa când în conţinutul sau intra, ca element sau ca circumstanţă agravantă, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.

    Pedeapsa pentru infracţiunea continuată

    Articolul 42

    Infracţiunea continuată se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, la care se poate adauga un spor potrivit dispoziţiilor art. 34.

    Recalcularea pedepsei pentru infracţiunea continuată sau complexa

    Articolul 43

    Dacă infractorul condamnat definitiv pentru o infracţiune continuată sau complexa este judecat ulterior şi pentru alte acţiuni sau inacţiuni care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, tinindu-se seama de infracţiunea săvârşită în întregul ei, se stabileşte o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai uşoară decît cea pronunţată anterior.


    Capitolul 5 CAUZELE CARE INLATURA CARACTERUL PENAL AL FAPTEI

    Legitima apărare

    Articolul 44

    (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitima apărare.
    (2) Este în stare de legitima apărare acela care săvârşeşte fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
    (2^1) Se prezuma ca este în legitima apărare, şi acela care săvârşeşte fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violenta, viclenie, efracţie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuinta, încăpere, dependinta sau loc împrejmuit ţinând de acestea.
    (3) Este de asemenea în legitima apărare şi acela care din cauza tulburării sau temerii a depăşit limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul.
    ------------
    Alin. (2^1) al art. 44 a fost introdus de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Starea de necesitate

    Articolul 45

    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de necesitate.
    Este în stare de necesitate acela care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia un interes obştesc.
    Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul când a savirsit fapta şi-a dat seama ca pricinuieşte urmări vadit mai grave decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

    Constringerea fizica şi constringerea morala

    Articolul 46

    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
    De asemenea, nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.

    Cazul fortuit

    Articolul 47

    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, al carei rezultat este consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

    Iresponsabilitatea

    Articolul 48

    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, fie din cauza alienaţiei mintale, fie din alte cauze, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale, ori nu putea fi stapin pe ele.

    Beţia

    Articolul 49

    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvârşirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voinţa sa, în stare de beţie completa produsă de alcool sau de alte substanţe.
    Starea de beţie voluntara completa produsă de alcool sau de alte substanţe nu inlatura caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanţă atenuantă sau agravantă.

    Minoritatea făptuitorului

    Articolul 50

    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.

    Eroarea de fapt

    Articolul 51

    Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârşirii acesteia, nu cunoştea existenta unei stări, situaţii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
    Nu constituie o circumstanţă agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii.
    Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi faptelor săvârşite din culpa pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei sau împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei.
    Necunoaşterea sau cunoaşterea gresita a legii penale nu inlatura caracterul penal al faptei.


    Titlul III PEDEPSELE


    Capitolul 1 DISPOZIŢII GENERALE

    Pedeapsa şi scopul ei

    Articolul 52

    Pedeapsa este o măsura de constringere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
    Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici sa înjosească persoana condamnatului.


    Capitolul 2 CATEGORIILE ŞI LIMITELE GENERALE ALE PEDEPSELOR

    Felurile pedepselor

    Articolul 53

    Pedepsele sunt principale, complimentare şi accesorii.
    1. Pedepsele principale sunt:
    a) detenţiunea pe viaţa;
    b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;
    c) amenda de la 1.000.000 lei la 500.000.000 lei.
    2. Pedepsele complimentare sunt:
    a) interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani;
    b) degradarea militară.
    3. Pedeapsa accesorie este interzicerea unor drepturi anume prevăzute de lege.
    -------------
    Litera c) a pct. 1 al art. 53 a fost modificată de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.


    Capitolul 3 PEDEPSELE PRINCIPALE


    Secţiunea I Detenţiunea pe viaţa

    Regimul detenţiunii pe viaţa

    Articolul 54

    Detenţiunea pe viaţa se executa în penitenciare anume destinate pentru aceasta sau în secţii speciale ale celorlalte penitenciare.
    Regimul executării pedepsei detenţiunii pe viaţa este reglementat în legea privind executarea pedepselor.

    Neaplicarea pedepsei detenţiunii pe viaţa

    Articolul 55

    Pedeapsa detenţiunii pe viaţa nu se aplică aceluia care, la data pronunţării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. În acest caz, în locul pedepsei detenţiunii pe viaţa se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani şi pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima.
    În cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţa a împlinit vârsta de 60 de ani în timpul executării pedepsei, detenţiunea pe viaţa se înlocuieşte cu închisoarea pe timp de 25 de ani.

    Liberarea condiţionată

    Articolul 55^1

    Cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţa poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 20 de ani de detenţiune, dacă este stăruitor în munca, disciplinat şi da dovezi temeinice de îndreptare, tinindu-se seama şi de antecedentele sale penale.
    Condamnatul trecut de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 15 ani de detenţiune, dacă sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în alin. 1.
    Pedeapsa se considera executată, dacă în termen de 10 ani de la liberare cel condamnat nu a savirsit din nou o infracţiune. Dacă în acest interval de timp cel liberat a comis din nou o infracţiune, se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 61.

    Calculul pedepsei în caz de comutare sau înlocuire

    Articolul 55^2

    În cazul comutării sau înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţa cu pedeapsa închisorii, perioada de detenţiune executată se considera ca parte executată din pedeapsa închisorii.


    Secţiunea II Închisoarea

    Regimul general al executării pedepsei

    Articolul 56

    Regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază pe obligaţia condamnaţilor de a presta o munca utila, dacă sunt apţi pentru aceasta, pe acţiunea educativă ce trebuie desfăşurată faţă de condamnaţi, pe respectarea de către aceştia a disciplinei muncii şi a ordinii interioare a locurilor de deţinere, precum şi pe stimularea şi recompensarea celor stăruitori în munca, disciplinaţi şi care dau dovezi temeinice de îndreptare.
    Toate aceste mijloace trebuie folosite în asa fel încât sa conducă la reeducarea celor condamnaţi.
    După împlinirea virstei de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, condamnaţii nu au obligaţia de a munci în timpul executării pedepsei; ei pot fi admişi la munca dacă cer aceasta.

    Regimul de deţinere

    Articolul 57

    Executarea pedepsei închisorii se face, potrivit dispoziţiilor legii privind executarea pedepselor, în locuri de deţinere anume destinate.
    Femeile condamnate la pedeapsa închisorii executa aceasta pedeapsa separat de condamnaţii bărbaţi.
    Minorii condamnaţi la pedeapsa închisorii executa pedeapsa separat de condamnaţii majori sau în locuri de deţinere speciale, asigurindu-li-se posibilitatea de a continua învăţământul general obligatoriu şi de a dobîndi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor.

    Regimul de muncă

    Articolul 58

    Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepţia muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deţinere. Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile în care şi aceste din urma munci sunt remunerate.
    Normele, timpul de muncă şi remuneraţia muncii condamnaţilor sunt cele stabilite prin lege.
    Din remuneraţia muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administraţiei locului de deţinere. Aceste părţi, precum şi modul de folosire a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor.

    Liberarea condiţionată

    Articolul 59

    După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în munca, disciplinat şi da dovezi temeinice de îndreptare, tinindu-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
    În calculul fracţiunilor de pedeapsa prevăzute în alin. 1 se tine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
    Când condamnatul executa mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsa arătate în alin. 1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor.
    În aplicarea dispoziţiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o executa condamnatul.

    Liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor săvârşite din culpa

    Articolul 59^1

    Cel condamnat pentru săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni din culpa poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puţin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplineşte şi celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.
    Dispoziţiile art. 59 alin. 2 se aplică în mod corespunzător, liberarea condiţionată neputind fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin jumătate când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
    În cazul în care pedeapsa ce se executa este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpa şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile art. 59.
    Dispoziţiile art. 59 alin. 3 şi 4 se aplică în mod corespunzător.

    Liberarea condiţionată în cazuri speciale

    Articolul 60

    Condamnatul care, din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze, nu a fost niciodată folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiţionat după executarea fracţiunilor de pedeapsa arătate în art. 59 sau, după caz, în art. 59^1, dacă da dovezi temeinice de disciplina şi de îndreptare.
    Cei condamnaţi în timpul minorităţii, când ajung la vârsta de 18 ani, precum şi condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pentru bărbaţi şi de 55 de ani pentru femei, pot fi liberaţi condiţionat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei jumătăţi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.
    Persoanele prevăzute în alin. 2, condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpa, pot fi liberate condiţionat după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute în art. 59 alin. 1.
    Dacă pedeapsa ce se executa este rezultată din concursul între infracţiuni săvârşite din culpa şi infracţiuni intenţionate, se aplică dispoziţiile privind liberarea condiţionată în cazul infracţiunilor intenţionate.
    Când condamnatul executa mai multe pedepse cu închisoare, care nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsa se socotesc în raport cu totalul pedepselor.
    În toate cazurile, la calculul fracţiunii de pedeapsa se tine seama de partea din durata pedepsei considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
    Dispoziţiile art. 59 alin. 4 se aplică în mod corespunzător.

    Efectele liberării condiţionate

    Articolul 61

    Pedeapsa se considera executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a savirsit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsa ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putindu-se aplică un spor până la 5 ani.
    Revocarea este obligatorie în cazul când fapta săvârşită este o infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiune contra păcii şi omenirii, o infracţiune de omor, o infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracţiune prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave.

    Executarea pedepsei într-o închisoare militară

    Articolul 62

    Executarea pedepsei închisorii care nu depăşeşte 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o închisoare militară în cazurile prevăzute de lege, precum şi în cazurile când instanţa judecătorească, ţinând seama de împrejurările cauzei şi de persoana condamnatului, dispune aceasta.
    Dacă militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei şi a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat se reduce cu o treime, iar dacă s-a evidenţiat în mod deosebit, reducerea poate depăşi o treime, putind cuprinde chiar tot restul pedepsei.
    Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat condiţionat.
    Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, instanţa care pronunţa condamnarea pentru aceasta infracţiune face, după caz, aplicarea art. 39 alin. 1 şi 2 sau a art. 40. Pedeapsa astfel stabilită se executa într-un loc de deţinere.
    După executarea pedepsei potrivit alin. 1-3 sau după graţierea totală ori după graţierea restului de pedeapsa, cel condamnat este reabilitat de drept.
    Dispoziţiile alineatelor precedente sunt aplicabile şi celor care au devenit militari în termen după rămînerea definitivă a hotărârii de condamnare.
    În cazul în care, înainte de începerea executării pedepsei într-o închisoare militară, condamnatul a fost trecut în rezerva, pedeapsa se executa într-un loc de deţinere.


    Secţiunea III Amenda

    Stabilirea amenzii

    Articolul 63

    (1) Pedeapsa amenzii consta în suma de bani pe care infractorul este condamnat sa o plătească.
    (2) Ori de câte ori legea prevede că o infracţiune se pedepseşte numai cu amendă, fără a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 1.500.000 lei, iar maximul de 100.000.000 lei.
    (3) Când legea prevede pedeapsa amenzii fără a-i arata limitele, alternativ cu pedeapsa închisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 3.000.000 lei şi maximul special de 150.000.000 lei, iar când prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de 5.000.000 lei şi maximul special de 300.000.000 lei.
    (4) În caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate să depăşească limitele generale arătate în art. 53 pct. 1 lit. c).
    (5) Amenda se stabileşte tinindu-se seama de dispoziţiile art. 72, fără a-l pune însă pe infractor în situaţia de a nu-şi putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, creşterea, învăţătura şi pregătirea profesională a persoanelor faţă de care are aceste obligaţii legale.
    ------------
    Alin. (2) şi (3) ale art. 63 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Înlocuirea pedepsei amenzii

    Articolul 63^1

    Dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţa de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui aceasta pedeapsa cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amenda care a fost achitată.


    Capitolul 4 PEDEPSELE COMPLIMENTARE ŞI PEDEPSELE ACCESORII


    Secţiunea I Pedepsele complimentare

    Interzicerea unor drepturi

    Articolul 64

    (1) Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi consta în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:
    a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
    b) dreptul de a ocupa o funcţie implicind exerciţiul autorităţii de stat;
    c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
    d) drepturile părinteşti;
    e) dreptul de a fi tutore sau curator.
    (2) Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decît pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.
    ------------
    Litera c) a alin. (1) al art. 64 a fost modificată de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 93 din 20 iunie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 iunie 2002.

    Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi

    Articolul 65

    Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principala stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani şi instanţa constata ca, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, aceasta pedeapsa ese necesară.
    Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede aceasta pedeapsa.
    Condiţia arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită şi în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie.

    Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi

    Articolul 66

    Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după prescripţia executării pedepsei.

    Degradarea militară

    Articolul 67

    Pedeapsa complimentară a degradării militare consta în pierderea gradului şi a dreptului de a purta uniforma.
    Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari şi rezervişti, dacă pedeapsa principala stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţa.

    Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari şi rezervişti pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principala stabilită este de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 ani.

    Articolul 68

    Abrogat.


    Articolul 69

    Abrogat.


    Articolul 70

    Abrogat.


    Secţiunea II Pedepsele accesorii

    Conţinutul şi executarea pedepsei accesorii

    Articolul 71

    Pedeapsa accesorie consta în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64.
    Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsa ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.
    Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul când s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cu excepţiile prevăzute în art. 86^8, interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) fiind lăsată la aprecierea instanţei.


    Capitolul 5 INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR


    Secţiunea I Dispoziţii generale

    Criteriile generale de individualizare

    Articolul 72

    La stabilirea şi aplicarea pedepselor se tine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
    Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede alternative, se tine seama de dispoziţiile alineatului precedent atât pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cît şi pentru proporţionalizarea acesteia.


    Secţiunea II Circumstanţele atenuante şi agravante

    Circumstanţe atenuante

    Articolul 73

    Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante:
    a) depăşirea limitelor legitimei apărări sau ale stării de necesitate;
    b) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinata de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenta, printr-o atingere grava a demnităţii persoanei sau prin alta acţiune ilicită grava.

    Împrejurări care pot constitui circumstanţe atenuante

    Articolul 74

    Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanţe atenuante:
    a) conduita buna a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii;
    b) staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infracţiunii sau a repara paguba pricinuită;
    c) atitudinea infractorului după săvârşirea infracţiunii, rezultind din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanţilor.
    Împrejurările enumerate în prezentul articol au caracter exemplificativ.

    Circumstanţe agravante

    Articolul 75

    Următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:
    a) săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună;
    b) săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime, prin violenţe asupra membrilor familiei ori prin metode sau mijloace care prezintă pericol public;*)
    c) săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor;
    d) săvârşirea infracţiunii din motive josnice;
    e) săvârşirea infracţiunii în stare de beţie anume provocată în vederea comiterii faptei;
    f) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate.
    Instanţa poate retine ca circumstanţe agravante şi alte împrejurări care imprima faptei un caracter grav.
    -------------
    *) Lit. b) de la primul aliniat este reprodusa astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal, publicată în M. Of., Partea I, nr. 568 din 15 noiembrie 2000.

    Efectele circumstanţelor atenuante

    Articolul 76

    (1) În cazul în care exista circumstanţe atenuante, pedeapsa principala se reduce sau se schimba după cum urmează:
    a) când minimul special al pedepsei închisorii este de 10 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 ani;
    b) când minimul special al pedepsei închisorii este de 5 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de un an;
    c) când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboară sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni;
    d) când minimul special al pedepsei închisorii este de un an sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general;
    e) când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general, sau se aplică o amenda care nu poate fi mai mica de 2.500.000 lei, iar când minimul special este sub 3 luni, se aplică o amenda care nu poate fi mai mica de 2.000.000 lei;
    f) când pedeapsa prevăzută de lege este amenda, aceasta se coboară sub minimul ei special, putând fi redusă până la 1.500.000 lei în cazul când minimul special este de 5.000.000 lei sau mai mare, ori până la minimul general, când minimul special este sub 5.000.000 lei.
    (2) În cazul infracţiunilor contra siguranţei statului, al infracţiunilor contra păcii şi omenirii, al infracţiunii de omor, al infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că exista circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
    (3) Când exista circumstanţe atenuante, pedeapsa complimentară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, poate fi înlăturată.
    -------------
    Literele e) şi f) ale alin. (1) al art. 76 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Circumstanţele atenuante în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţa

    Articolul 77

    Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţa, dacă exista circumstanţe atenuante, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani.

    Efectele circumstanţelor agravante

    Articolul 78

    În cazul în care exista circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adauga un spor până la 5 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult jumătate din maximul special.

    Indicarea circumstanţelor

    Articolul 79

    Orice împrejurare reţinută ca circumstanţă atenuantă sau ca circumstanţă agravantă trebuie arătată în hotărâre.

    Concursul între cauzele de agravare şi de atenuare

    Articolul 80

    În caz de concurs între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare, pedeapsa se stabileşte tinindu-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de recidiva.
    În caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborirea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.
    În cazul aplicării concomitente a dispoziţiilor cu privire la circumstanţe agravante, recidiva şi concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii nu poate depăşi 25 de ani, dacă maximul special pentru fiecare infracţiune este de 10 ani sau mai mic, şi 30 de ani, dacă maximul special pentru cel puţin una dintre infracţiuni este mai mare de 10 ani.


    Secţiunea III Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

    Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate

    Articolul 81

    Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o anumită durata, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
    a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amenda;
    b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
    c) se apreciază ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
    Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).
    Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2.*)
    În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-a produs o paguba, instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei numai dacă până la pronunţarea hotărârii paguba a fost integral reparată sau plata despăgubirii este garantată de o societate de asigurare.**)
    Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.
    Suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie motivată.
    ------------
    *) Alin. 3 al art. 81 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M. Of. nr. 410 din 25 iulie 2001 care aproba cu modificări şi completări ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207/2000 privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedura penală.
    **) Prin decizia nr. 463 din 13 noiembrie 1997, definitivă, publicată în M. Of. nr. 53 din 6 februarie 1998, Curtea Constituţională, admite excepţia de neconstituţionalitate şi constata ca dispoziţiile art. 81 alin. (4) din Codul penal, sunt neconstituţionale.

    Termenul de încercare

    Articolul 82

    Durata suspendării condiţionate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat şi se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp de 2 ani.
    În cazul când pedeapsa a carei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an.
    Termenul de încercare se socoteşte de la data când hotărârea prin care s-a pronunţat suspendarea condiţionată a executării pedepsei a rămas definitivă.

    Revocarea în cazul săvârşirii unei infracţiuni

    Articolul 83

    Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a savirsit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revoca suspendarea condiţionată, dispunind executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
    Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
    Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpa, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
    La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită după rămînerea definitivă a hotărârii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidiva.

    Revocarea în cazul neexecutării obligaţiilor civile

    Articolul 84

    Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinta de a îndeplini acele obligaţii.

    Anularea suspendării pentru infracţiuni săvârşite anterior

    Articolul 85

    Dacă se descoperă ca cel condamnat mai savirsise o infracţiune înainte de pronunţarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămînerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiţionată a executării pedepsei se anulează, aplicindu-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni sau recidiva.
    Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracţiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare.
    În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 2 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 81. În cazul când se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

    Reabilitarea în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei

    Articolul 86

    Dacă condamnatul nu a savirsit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în baza art. 83 şi 84, el este reabilitat de drept.


    Secţiunea III^1 Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

    Condiţiile de aplicare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere

    Articolul 86^1

    Instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
    a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 4 ani;
    b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;
    c) se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul sau după comiterea faptei, ca pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai savirsi infracţiuni.
    Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi acordată şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).
    Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere poate fi dispusă în cazul infracţiunii de furt calificat prevăzute la art. 209 alin. 3, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani.*)
    Dispoziţiile art. 81 alin. 4 şi 5 se aplică şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.**)
    -------------
    *) Alin. 3 al art. 86^1 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M.Of. 410/25.07.2001 pentru aprobarea cu modificări şi completări a ORDONANŢEI DE URGENTA nr. 207/2000.
    **) Prin decizia nr. 25 din 10 februarie 1998, definitivă, publicată în M. Of. nr. 143 din 8 aprilie 1998, Curtea Constituţională, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 86^1 alin. 4 Cod penal şi a constatat ca aceste prevederi sunt neconstituţionale, cat priveşte trimiterea la prevederile art. 81 alin. 4 din acelaşi cod.

    Termenul de încercare

    Articolul 86^2

    Termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp, stabilit de instanţa, între 2 şi 5 ani.
    Dispoziţiile art. 82 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.

    Măsurile de supraveghere şi obligaţiile condamnatului

    Articolul 86^3

    Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
    a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la alte organe stabilite de instanţa;
    b) sa anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinta şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
    c) sa comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
    d) sa comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
    Datele prevăzute în alin. 1 lit. b), c) şi d) se comunică persoanelor sau organelor stabilite la lit. a).
    Instanţa poate să impună condamnatului respectarea uneia sau a mai multora din următoarele obligaţii:
    a) sa desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;
    b) sa nu schimbe domiciliul sau reşedinţa avută ori sa nu depăşească limita teritorială stabilită, decît în condiţiile fixate de instanţa;
    c) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;
    d) sa nu între în legătură cu anumite persoane;
    e) sa nu conducă nici un vehicul sau anumite vehicule;
    f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
    Supravegherea executării obligaţiilor stabilite de instanţa conform alin. 3 lit. a)-f) se face de organele prevăzute în alin. 1 lit. a) şi aceleaşi organe sesizează instanţa în caz de neîndeplinire a obligaţiilor pentru luarea măsurilor în condiţiile art. 86^4 alin. 2.

    Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere

    Articolul 86^4

    Dispoziţiile art. 83 şi 84 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
    Dacă cel condamnat nu îndeplineşte măsurile de supraveghere prevăzute de lege ori obligaţiile stabilite de instanţa, aceasta poate să revoce suspendarea executării pedepsei dispunind executarea în întregime a pedepsei, sau sa prelungească termenul de încercare cu cel mult 3 ani.

    Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere

    Articolul 86^5

    Dispoziţiile art. 85 alin. 1 şi 2 se aplică în mod corespunzător şi în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
    În cazurile prevăzute în art. 85 alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depăşeşte 3 ani, instanţa poate aplica dispoziţiile art. 86^1. În cazul când se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, termenul de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

    Reabilitarea în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere

    Articolul 86^6

    Dacă cel condamnat nu a savirsit din nou o infracţiune înăuntrul termenului de încercare şi nici nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei în baza art. 86^4, el este reabilitat de drept.


    Secţiunea III^2 Executarea pedepsei la locul de muncă

    Condiţii de aplicare

    Articolul 86^7

    În cazul în care instanţa, ţinând seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de conduita profesională şi generală a făptuitorului şi de posibilităţile acestuia de reeducare, apreciază ca sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate, poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau în alta unitate, în toate cazurile cu acordul scris al unităţii şi dacă sunt întrunite următoarele condiţii:
    a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 5 ani;
    b) cel în cauza nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38.
    Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată pentru concursul de infracţiuni este de cel mult 3 ani închisoare şi sunt întrunite celelalte condiţii prevăzute în alineatul precedent.
    Executarea pedepsei la locul de muncă nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, precum şi în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 182, art. 183, art. 197 alin. 1 şi 2 şi art. 267^1 alin. 1 şi 2. Executarea pedepsei la locul de muncă poate fi dispusă în cazul infracţiunii de furt calificat prevăzute la art. 209 alin. 3, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani.*)
    Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul în care condamnatul nu desfăşoară o activitate la data aplicării pedepsei.
    ------------
    *) Alin. 3 al art. 86^7 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M.Of. 410/25.07.2001 pentru aprobarea cu modificări şi completări a ORDONANŢEI DE URGENTA nr. 207/2000.

    Modul de executare

    Articolul 86^8

    Pe durata executării pedepsei, condamnatul este obligat sa îndeplinească toate îndatoririle la locul de muncă, cu următoarele limitări ale drepturilor ce-i revin potrivit legii:
    a) din totalul veniturilor cuvenite, potrivit legii, pentru munca prestată, cu excepţia sporurilor acordate pentru activitatea desfăşurată în locuri de muncă cu condiţii vătămătoare sau periculoase, se retine o cota de 15-40%, stabilită potrivit legii, în raport cu cuantumul veniturilor şi cu îndatoririle condamnatului pentru întreţinerea altor persoane, care se vărsa la bugetul statului. În cazul condamnatului minor, limitele reţinerii se reduc la jumătate;
    b) drepturile de asigurări sociale se stabilesc în procentele legale aplicate la venitul net cuvenit condamnatului, după reţinerea cotei prevăzute la lit. a);
    c) durata executării pedepsei nu se considera vechime în munca;
    d) nu se poate schimba locul de muncă la cererea condamnatului, decît prin hotărârea instanţei de judecată;
    e) condamnatul nu poate fi promovat;
    f) condamnatul nu poate ocupa funcţii de conducere, iar în raport cu fapta săvârşită nu poate ocupa funcţii care implica exerciţiul autorităţii de stat, funcţii instructiv-educative ori de gestiune.
    Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales.
    Instanţa poate dispune ca cel condamnat să respecte şi una sau mai multe din obligaţiile prevăzute în art. 86^3.
    Pedeapsa se executa la locul de muncă în baza mandatului de executare a pedepsei.
    Pe timpul executării pedepsei în unitatea în care cel condamnat îşi desfăşoară activitatea la data aplicării pedepsei, contractul de muncă se suspenda.
    În cazul executării pedepsei într-o alta unitate decît cea în care îşi desfăşura activitatea condamnatul la data aplicării pedepsei, contractul de muncă încheiat încetează. Pedeapsa se executa fără a se încheia contract de muncă.
    Dispoziţiile alin. 6 se aplică în mod corespunzător şi în cazul condamnatului care nu desfăşoară o activitate la data aplicării pedepsei.
    În cazul în care cel condamnat la executarea pedepsei la locul de muncă a devenit militar în termen în cursul judecaţii sau după rămînerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedeapsa se executa la locul de muncă, după trecerea în rezerva a acestuia.

    Revocarea executării pedepsei la locul de muncă

    Articolul 86^9

    Dacă după rămînerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune, înainte de începerea executării pedepsei sau în timpul executării acesteia, instanţa revoca executarea pedepsei la locul de muncă. Pedeapsa se aplică potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. 1 şi 2 sau, după caz, ale art. 40.
    Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpa, instanţa poate dispune şi pentru aceasta infracţiune executarea pedepsei la locul de muncă. În acest caz, revocarea nu mai are loc şi pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracţiuni.
    Dacă condamnatul se sustrage de la prestarea activităţii în cadrul unităţii sau nu-şi îndeplineşte în mod corespunzător îndatoririle ce-i revin la locul de muncă ori nu respecta măsurile de supraveghere sau obligaţiile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanţa poate să revoce executarea pedepsei la locul de muncă, dispunind executarea pedepsei într-un loc de deţinere.
    Când condamnatul nu mai poate presta munca din cauza pierderii totale a capacităţii de muncă, instanţa revoca executarea pedepsei la locul de muncă şi, ţinând seama de împrejurările care au determinat incapacitatea de muncă şi dispoziţiile art. 72, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 81 sau 86^1.
    Dacă executarea pedepsei la locul de muncă se revoca potrivit alin. 1 sau 3, pedeapsa aplicată sau, după caz, restul de pedeapsa rămas neexecutat se executa într-un loc de deţinere.

    Anularea executării pedepsei la locul de muncă

    Articolul 86^10

    Dacă cel condamnat mai săvârşeşte o infracţiune până la rămînerea definitivă a hotărârii şi aceasta se descoperă mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executată la locul de muncă sau considerată executată, instanţa, dacă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 86^7, anulează executarea pedepsei la locul de muncă.
    Anularea se dispune şi în cazul în care hotărârea de condamnare pentru infracţiunea descoperită ulterior se pronunţa după ce pedeapsa a fost executată la locul de muncă sau considerată ca executată. Pedeapsa se stabileşte, după caz, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni sau recidiva.
    La scăderea pedepsei executate în întregime sau în parte, ori, după caz, la contopirea pedepselor, se aplică dispoziţiile privitoare la pedeapsa închisorii, fără a se tine seama dacă una din pedepse se executa la locul de muncă. Pedeapsa astfel stabilită se executa într-un loc de deţinere.

    Încetarea executării pedepsei

    Articolul 86^11

    Dacă cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a avut o buna conduita, a fost disciplinat şi stăruitor în munca, instanţa poate dispune încetarea executării pedepsei la locul de muncă, la cererea conducerii unităţii unde condamnatul îşi desfăşoară activitatea sau a condamnatului.
    Pedeapsa se considera executată dacă în intervalul de timp de la încetarea executării pedepsei la locul de muncă şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a savirsit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval condamnatul a comis din nou o infracţiune, instanţa poate dispune revocarea încetării executării pedepsei la locul de muncă, dispoziţiile art. 61 şi 86^10 alin. 3 fiind aplicabile în mod corespunzător.


    Secţiunea IV Calculul pedepselor

    Durata executării

    Articolul 87

    Durata executării pedepsei închisorii se socoteşte din ziua în care condamnatul începe să execute hotărârea definitivă de condamnare.
    Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.
    Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se afla bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar aceasta împrejurare se constata în cursul executării pedepsei.
    În durata executării pedepsei închisorii la locul de muncă nu intra timpul în care condamnatul lipseşte de la locul de muncă.

    Computarea reţinerii şi a arestării preventive

    Articolul 88

    Timpul reţinerii şi al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reţinerea sau arestarea preventivă.
    Scăderea reţinerii şi a arestării preventive se face şi în caz de condamnare la amenda, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii.

    Computarea privaţiunii de libertate executată în afară tarii

    Articolul 89

    În cazul infracţiunilor săvârşite în condiţiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsa, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă executate în afară teritoriului tarii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune de instanţele române.


    Titlul IV ÎNLOCUIREA RĂSPUNDERII PENALE

    Condiţiile înlocuirii

    Articolul 90

    Instanţa poate dispune înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancţiune cu caracter administrativ, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
    a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult un an sau amenda ori s-au savirsit infracţiunile prevăzute în art. 208, 213, 215 alin. 1, art. 215^1 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 100.000 lei sau infracţiunea prevăzută în art. 249, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 500.000 lei;
    b) fapta, în conţinutul ei concret şi în împrejurările în care a fost săvârşită, prezintă un grad de pericol social redus şi nu a produs urmări grave;
    c) paguba pricinuită prin infracţiune a fost integral reparată până la pronunţarea hotărârii;
    d) din atitudinea făptuitorului după săvârşirea infracţiunii rezultă ca acesta regreta fapta;
    e) sunt suficiente date ca făptuitorul poate fi îndreptat fără a i se aplică o pedeapsă.
    Înlocuirea răspunderii penale nu se poate dispune dacă făptuitorul a mai fost anterior condamnat sau i s-au mai aplicat de doua ori sancţiuni cu caracter administrativ. Condamnarea se considera inexistenta în situaţiile prevăzute în art. 38.

    Sancţiunile cu caracter administrativ

    Articolul 91

    Când instanţa dispune înlocuirea răspunderii penale, aplica una din următoarele sancţiuni cu caracter administrativ:
    a) mustrarea;
    b) mustrarea cu avertisment;
    c) amenda de la 100.000 lei la 10.000.000 lei.*)
    --------------
    *) Art. 91 este reprodus astfel cum a fost modificat prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207/2000.


    Articolul 92

    Abrogat.


    Articolul 93

    Abrogat.


    Articolul 94

    Abrogat.


    Articolul 95

    Abrogat.


    Articolul 96

    Abrogat.


    Articolul 97

    Abrogat.

    Înlocuirea în caz de pluralitate de infractori sau de infracţiuni

    Articolul 98

    În caz de participaţie, înlocuirea răspunderii penale poate avea loc numai pentru acei făptuitori faţă de care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezentul titlu.
    Înlocuirea răspunderii penale poate fi dispusă şi în cazul concursului de infracţiuni, dacă pentru fiecare infracţiune aflată în concurs sunt îndeplinite condiţiile de înlocuire a răspunderii penale.


    Titlul V MINORITATEA

    Limitele răspunderii penale

    Articolul 99

    Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
    Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedeşte ca a savirsit fapta cu discernământ.
    Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.

    Consecinţele răspunderii penale

    Articolul 100

    Faţa de minorul care răspunde penal se poate lua o măsura educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancţiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuală şi morala, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natura sa caracterizeze persoana minorului.
    Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază ca luarea unei măsuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea minorului.

    Măsurile educative

    Articolul 101

    Măsurile educative care se pot lua faţă de minor sunt:
    a) mustrarea;
    b) libertatea supravegheată;
    c) internarea într-un centru de reeducare;
    d) internarea într-un institut medical-educativ.

    Mustrarea

    Articolul 102

    Măsura educativă a mustrării consta în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvârşite, în sfătuirea minorului să se poarte în asa fel încât sa dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se totodată atenţia ca dacă va savirsi din nou o infracţiune, se va lua faţă de el o măsura mai severă sau i se va aplica o pedeapsă.

    Libertatea supravegheată

    Articolul 103

    Măsura educativă a libertăţii supravegheate consta în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredinţată, după caz, părinţilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceştia nu pot asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune încredinţarea supravegherii minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinta unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituţii legal însărcinate cu supravegherea minorilor.
    Instanţa pune în vedere, celui căruia i s-a încredinţat supravegherea, îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere ca are obligaţia sa înştiinţeze instanţa de îndată, dacă minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele ori a savirsit din nou o faptă prevăzută de legea penală.
    Instanţa poate să impună minorului respectarea uneia sau mai multora din următoarele obligaţii:
    a) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;
    b) sa nu între în legătură cu anumite persoane;
    c) sa presteze o activitate neremunerată într-o instituţie de interes public fixată de instanţa, cu o durată între 50 şi 200 de ore, de maximum 3 ore pe zi, după programul de şcoala, în zilele nelucrătoare şi în vacanta.
    Instanţa atrage atenţia minorului asupra consecinţelor comportării sale.
    După luarea măsurii libertăţii supravegheate, instanţa încunoştinţează şcoala unde minorul învaţă sau unitatea la care este angajat şi, după caz, instituţia la care prestează activitatea stabilită de instanţa.
    Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, instanţa revoca libertatea supravegheată şi ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penală constituie infracţiune, instanţa ia măsura internării sau aplica o pedeapsă.
    Termenul de un an prevăzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertăţii supravegheate.

    Internarea într-un centru de reeducare

    Articolul 104

    Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului, căruia i se asigura posibilitatea de a dobîndi învăţătura necesară şi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale.
    Măsura internării se ia faţă de minorul în privinta căruia celelalte măsuri educative sunt neîndestulătoare.

    Internarea într-un institut medical-educativ

    Articolul 105

    Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia faţă de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical şi de un regim special de educaţie.

    Durata măsurilor

    Articolul 106

    Măsurile prevăzute în art. 104 şi 105 se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura decît până la împlinirea virstei de 18 ani. Măsura prevăzută în art. 105 trebuie să fie ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Instanţa, dispunind ridicarea măsurii prevăzute în art. 105, poate, dacă este cazul, sa ia faţă de minor măsura internării într-un centru de reeducare.
    La data când minorul devine major, instanţa poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării.

    Liberarea minorului înainte de a deveni major

    Articolul 107

    Dacă a trecut cel puţin un an de la data internării în centrul de reeducare şi minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sârguinţa la învăţătura şi la însuşirea pregătirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major.

    Revocarea liberării sau internării minorului

    Articolul 108

    Dacă în perioada liberării acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare necorespunzătoare, se poate dispune revocarea liberării.
    Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori a liberării înainte de a deveni major, minorul săvârşeşte din nou o infracţiune pentru care se apreciază ca este cazul sa i se aplice pedeapsa închisorii, instanţa revoca internarea. În cazul când nu este necesară o pedeapsă, se menţine măsura internării şi se revoca liberarea.

    Pedepsele pentru minori

    Articolul 109

    Pedepsele ce se pot aplica minorului sunt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. Limitele pedepselor se reduc la jumătate. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăşi 5 ani.
    Când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţa, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 de ani.
    Pedepsele complimentare nu se aplică minorului.
    Condamnările pronunţate pentru fapte săvârşite în timpul minorităţii nu atrag incapacităţi sau decăderi.

    Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

    Articolul 110

    În caz de suspendare condiţionată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adauga un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanţa. Dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni.

    Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control

    Articolul 110^1

    O dată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condiţiile art. 110, instanţa poate dispune, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea virstei de 18 ani, încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii din cele arătate în art. 103, putind stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute în art. 103 alin. 3, iar după împlinirea virstei de 18 ani, respectarea de către acesta a măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor prevăzute în art. 86^3.
    Dispoziţiile art. 81 alin. 3 şi 4, art. 82 alin. 3, art. 83, 84 şi 86 se aplică în mod corespunzător.
    Sustragerea minorului de la îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în art. 103 alin. 3 poate atrage revocarea suspendării condiţionate. În cazul neîndeplinirii măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor stabilite de instanţa, potrivit art. 86^3, se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 86^4 alin. 2.
    Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi în caz de liberare condiţionată a minorului.


    Titlul VI MĂSURILE DE SIGURANTA


    Capitolul 1 DISPOZIŢII GENERALE

    Scopul măsurilor de siguranţă

    Articolul 111

    Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preintimpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
    Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
    Măsurile de siguranţă se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepţia măsurii prevăzute în art. 112 lit. d).

    Felurile măsurilor de siguranţă

    Articolul 112

    Măsurile de siguranţă sunt:
    a) obligarea la tratament medical;
    b) internarea medicală;
    c) interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta ocupaţie;
    d) interzicerea de a se afla în anumite localităţi;
    e) expulzarea străinilor;
    f) confiscarea specială.
    g) interdicţia de a reveni în locuinta familiei pe o perioadă determinata.*)
    -------------
    *) Lit. g) a art. 112 a fost introdusă prin Legea nr. 197/2000.


    Capitolul 2 REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANTA

    Obligarea la tratament medical

    Articolul 113

    Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanţe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire.
    Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală.
    Dacă persoana obligată la tratament este condamnata la pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.
    Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecaţii.

    Internarea medicală

    Articolul 114

    Când făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman şi se afla într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, până la însănătoşire.
    Aceasta măsura poate fi luată în mod provizoriu şi în cursul urmăririi penale sau al judecaţii.

    Interzicerea unei funcţii sau profesii

    Articolul 115

    Când făptuitorul a savirsit fapta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcţii, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupaţii, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcţie sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupaţie.
    Aceasta măsura poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decît după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.

    Interzicerea de a se afla în anumite localităţi

    Articolul 116

    Când persoana condamnata la pedeapsa închisorii de cel puţin un an a mai fost condamnata pentru alte infracţiuni, dacă instanţa constata ca prezenta acesteia în localitatea unde a savirsit infracţiunea sau în alte localităţi constituie un pericol grav pentru societate, poate lua faţă de aceasta persoana măsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localităţi anume determinate prin hotărârea de condamnare.
    Condiţia ca făptuitorul sa fi fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni nu se cere, când se pronunţa o condamnare mai mare de 5 ani.
    Aceasta măsura poate fi luată pe o durată până la 5 ani şi poate fi prelungită dacă pericolul social subzistă. Prelungirea nu poate depăşi durata măsurii luate iniţial.
    În cazul infracţiunilor de furt, tilharie, specula, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, cerşetorie, prostituţie, viol, relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex şi perversiune sexuală, măsura de siguranţă poate fi luată oricare ar fi pedeapsa aplicată, durata sau cuantumul acesteia şi chiar dacă făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior pentru alte infracţiuni.
    Măsura de siguranţă poate fi revocată la cerere sau din oficiu, după trecerea unui termen de cel puţin un an, dar numai dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decît după trecerea unui termen de cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare.

    Expulzarea

    Articolul 117

    Cetăţeanului străin care a comis o infracţiune i se poate interzice rămînerea pe teritoriul tarii.
    Dispoziţia alineatului precedent se aplică şi persoanei fără cetăţenie care nu are domiciliu în ţara.
    În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa închisorii, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei.
    Persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă exista motive serioase de a se crede ca risca să fie supuse la tortura în statul în care urmează a fi expulzate.

    Confiscarea specială

    Articolul 118

    Sunt supuse confiscării speciale:
    a) lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală;
    b) lucrurile care au servit sau care au fost destinate se servească la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului;
    c) lucrurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a rasplati pe infractor;
    d) lucrurile dobîndite în mod vadit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
    e) lucrurile deţinute în contra dispoziţiilor legale.

    Interdicţia de a reveni în locuinta familiei pe o perioadă determinata

    Articolul 118^1

    Când persoana condamnata la pedeapsa închisorii de cel puţin un an pentru loviri sau orice alte acte de violenta cauzatoare de suferinţe fizice şi psihice, săvârşite asupra membrilor familiei, dacă instanţa constata ca prezenta acesteia în locuinta familiei constituie un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familiei, poate lua faţă de aceasta persoana măsura interzicerii de a reveni în locuinta familiei, la cererea părţii vătămate. Aceasta măsura poate fi luată pe o durată de până la 2 ani.*)
    -------------
    *) Art. 118^1 a fost introdus, cu acest conţinut, prin Legea nr. 197/2000.


    Titlul VII CAUZELE CARE INLATURA RĂSPUNDEREA PENALĂ SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII


    Capitolul 1 AMNISTIA ŞI GRAŢIEREA

    Efectele amnistiei

    Articolul 119

    Amnistia inlatura răspunderea penală pentru fapta săvârşită. Dacă intervine după condamnare, ea inlatura şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie.
    Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, măsurilor educative şi asupra drepturilor persoanei vătămate.

    Efectele graţierii

    Articolul 120

    Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea acesteia în alta mai uşoară.
    Graţierea are efecte şi asupra pedepselor a căror executare este suspendată condiţionat. În acest caz, partea din termenul de încercare care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţa se reduce în mod corespunzător. Dacă suspendarea condiţionată este revocată sau anulată, se executa numai partea de pedeapsa rămasă negraţiată.
    Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complimentare, afară de cazul când se dispune altfel prin actul de graţiere.
    Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi măsurilor educative.


    Capitolul 2 PRESCRIPŢIA

    Prescripţia răspunderii penale

    Articolul 121

    Prescripţia inlatura răspunderea penală.
    Prescripţia nu inlatura răspunderea penală în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii.

    Termenele de prescripţie a răspunderii penale

    Articolul 122

    Termenele de prescripţie a răspunderii penale sunt:
    a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;
    b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani;
    c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;
    d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;
    e) 3 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda.
    Termenele arătate în prezentul articol se socotesc de la data săvârşirii infracţiunii. În cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, iar în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni.

    Întreruperea cursului prescripţiei

    Articolul 123

    Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.
    După fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie.
    Întreruperea cursului prescripţiei produce efecte faţă de toţi participanţii la infracţiune, chiar dacă actul de întrerupere priveşte numai pe unii dintre ei.

    Prescripţia specială

    Articolul 124

    Prescripţia inlatura răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate.

    Prescripţia executării pedepsei

    Articolul 125

    Prescripţia inlatura executarea pedepsei principale.
    Prescripţia nu inlatura executarea pedepselor principale pronunţate pentru infracţiunile contra păcii şi omenirii.

    Termenele de prescripţie a executării pedepsei

    Articolul 126

    Termenele de prescripţie a executării pedepsei sunt:
    a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea mai mare de 15 ani;
    b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;
    c) 3 ani, în cazul când pedeapsa este amenda.
    Termenul de prescripţie a executării sancţiunilor cu caracter administrativ prevăzute în art. 18^1 şi în art. 91 este de un an.
    Termenele arătate în alin. 1 se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă, iar cele arătate în alin. 2 curg de la rămînerea definitivă a hotărârii sau, după caz, de la data când poate fi pusă în executare, potrivit legii, ordonanţa prin care s-a aplicat sancţiunea.
    În cazul revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, a suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau, după caz, a executării pedepsei la locul de muncă, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă.
    Măsurile de siguranţă nu se prescriu.

    Întreruperea cursului prescripţiei executării

    Articolul 127

    Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 126 se întrerupe prin începerea executării pedepsei sau prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni.
    Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii.

    Suspendarea cursului prescripţiei

    Articolul 128

    Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 122 este suspendat pe timpul cît o dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedica punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.
    Cursul termenului prescripţiei prevăzute în art. 126 este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură penală.
    Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

    Termenele de prescripţie pentru minori

    Articolul 129

    Termenele de prescripţie a răspunderii penale şi a executării pedepsei se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau minori.

    Prescripţia executării pedepsei care a înlocuit pedeapsa detenţiunii pe viaţa

    Articolul 130

    Executarea pedepsei închisorii, atunci când aceasta înlocuieşte pedeapsa detenţiunii pe viaţa, se prescrie în 20 de ani. Termenul de prescripţie curge de la rămînerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiunea pe viaţa.


    Capitolul 3 LIPSA PLINGERII PREALABILE ŞI ÎMPĂCAREA PĂRŢILOR

    Lipsa plingerii prealabile

    Articolul 131

    În cazul infracţiunilor pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale este condiţionată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plângeri inlatura răspunderea penală.
    Retragerea plingerii prealabile, de asemenea, inlatura răspunderea penală.
    Fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plîngerea prealabilă s-a făcut sau se menţine numai de către una dintre ele.
    Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor la săvârşirea ei, chiar dacă plîngerea prealabilă s-a făcut sau se menţine cu privire numai la unul dintre ei.
    În cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrînsa, acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.

    Împăcarea părţilor

    Articolul 132

    Împăcarea părţilor în cazurile prevăzute de lege inlatura răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă.
    Împăcarea este personală şi produce efecte numai dacă intervine până la rămînerea definitivă a hotărârii.
    Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali. Cei cu capacitate de exerciţiu restrînsa se pot împacă cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. Împăcarea produce efecte şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.


    Capitolul 4 REABILITAREA

    Efectele reabilitării

    Articolul 133

    Reabilitarea face sa înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare.
    Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care infractorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemare în cadrele permanente ale forţelor armate sau de redare a gradului militar pierdut.
    De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia celei prevăzute în art. 112 lit. d).

    Reabilitarea de drept

    Articolul 134

    Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la amenda sau la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a savirsit nici o alta infracţiune.

    Reabilitarea judecătorească

    Articolul 135

    Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţa judecătorească:
    a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei pronunţate;
    b) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei pronunţate;
    c) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei pronunţate;
    d) în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţa comutate sau înlocuite cu pedeapsa închisorii, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei cu închisoare.
    Procurorul general poate dispune, în cazuri excepţionale, reducerea termenelor prevăzute în acest articol.

    Calculul termenului de reabilitare

    Articolul 136

    Termenele prevăzute în art. 134 şi 135 se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
    Pentru cei condamnaţi la pedeapsa cu amendă termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod.
    În caz de graţiere totală sau de graţiere a restului de pedeapsa, termenul curge de la data actului de graţiere.

    Condiţiile reabilitării judecătoreşti

    Articolul 137

    Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii:
    a) nu a suferit o noua condamnare în intervalul prevăzut în art. 135;
    b) îşi are asigurata existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste, precum şi în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă;
    c) a avut o buna conduita;
    d) a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunţat la despăgubiri, sau când instanţa constata ca cel condamnat şi-a îndeplinit în mod regulat obligaţiile privitoare la dispoziţiile civile din hotărârea de condamnare.
    Când instanţa constata că nu este îndeplinită condiţia de la lit. d), dar aceasta nu se datoreşte relei-voinţe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.

    Reînnoirea cererii de reabilitare

    Articolul 138

    În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o noua cerere decît după un termen de 3 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după un termen de 2 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani şi după un termen de un an în celelalte cazuri; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii.
    Condiţiile arătate în art. 137 trebuie să fie îndeplinite şi pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere.
    Când respingerea cererii se bazează pe lipsa de forme, ea poate fi reînnoită potrivit dispoziţiilor Codului de procedura penală.

    Anularea reabilitării

    Articolul 139

    Reabilitarea judecătorească va fi anulată când după acordarea ei s-a descoperit ca cel reabilitat mai suferise o alta condamnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare.


    Titlul VIII ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ

    Dispoziţii generale

    Articolul 140

    Ori de cîte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie din cele arătate în prezentul titlu, înţelesul acestora este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când legea penală dispune altfel.

    Legea penală

    Articolul 141

    Prin "lege penală" se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete.

    Teritoriul

    Articolul 142

    Prin termenul "teritoriu" din expresiile "teritoriul României" şi "teritoriul tarii" se înţelege întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontiere, cu subsolul şi spaţiul aerian, precum şi marea teritorială cu solul, subsolul şi spaţiul aerian ale acesteia.

    Infracţiunea săvârşită pe teritoriul tarii

    Articolul 143

    Prin "infracţiune săvârşită pe teritoriul tarii" se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în art. 142 sau pe o nava ori o aeronava română.
    Infracţiunea se considera săvârşită pe teritoriul tarii şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o nava sau aeronava română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracţiunii.

    Săvârşirea unei infracţiuni

    Articolul 144

    Prin "săvârşirea unei infracţiuni" sau "comiterea unei infracţiuni" se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativa, precum şi participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.

    Public

    Articolul 145

    Prin termenul "public" se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

    Consecinţe deosebit de grave

    Articolul 146

    Prin "consecinţe deosebit de grave" se înţelege o paguba materială mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.
    -------------
    *) Art. 146 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M. Of. 410/25.07.2001 pentru aprobarea cu modificări şi completări a ORDONANŢEI DE URGENTA nr. 207/2000.

    Funcţionar public şi funcţionar

    Articolul 147

    Prin "funcţionar public" se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natura, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.
    Prin "funcţionar" se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decît cele prevăzute în acel alineat.


    Articolul 148

    Abrogat.

    Rude apropiate

    Articolul 149

    "Rude apropiate" sunt ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude.
    Dispoziţiile din legea penală privitoare la rude apropiate, în limitele prevăzute de alineatul precedent, se aplică în caz de înfiere cu efecte depline, persoanei înfiate cît şi descendenţilor acesteia şi în raport cu rudele fireşti, iar în caz de înfiere cu efecte restrânse, înfiatului cît şi descendenţilor acestuia şi în raport cu rudele înfietorului.

    Membru de familie

    Articolul 149^1

    Prin membru de familie se înţelege soţul sau ruda apropiată, dacă aceasta din urma locuieşte şi gospodareste împreună cu făptuitorul.*)
    -------------
    *) Art. 149^1 a fost introdus, cu acest conţinut, prin Legea nr. 197/2000.

    Secrete de stat şi înscrisuri oficiale

    Articolul 150

    "Secrete de stat" sunt documentele şi datele care prezintă în mod vadit acest caracter, precum şi cele declarate sau calificate astfel prin hotărâre a Guvernului.
    "Înscris oficial" este orice înscris care emana de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparţine unei asemenea unităţi.

    Arme

    Articolul 151

    "Arme" sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispoziţii legale.
    Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.

    Fapta săvârşită în public

    Articolul 152

    Fapta se considera săvârşită "în public" atunci când a fost comisă:
    a) într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezenta nici o persoană;
    b) în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţa doua sau mai multe persoane;
    c) în loc neaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de doua sau mai multe persoane;
    d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante;
    e) prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul şi-a data seama ca fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului.

    Timp de război

    Articolul 153

    "Timp de război" este intervalul de timp de la data declarării mobilizării sau de la începerea operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace.

    Calculul timpului

    Articolul 154

    La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore şi saptamina de 7 zile. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.


    Partea SPECIALĂ


    Titlul I INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI STATULUI

    Trădarea

    Articolul 155

    Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie, domiciliata pe teritoriul statului român, de a intră în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenta statului, prin acţiuni de provocare de război contra tarii sau de înlesnire a ocupaţiei militare străine, ori de subminare economică sau politica a statului, ori de aservire faţă de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva siguranţei statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Trădarea prin ajutarea inamicului

    Articolul 156

    Fapta cetăţeanului român sau a persoanei fără cetăţenie domiciliata pe teritoriul statului român, care, în timp de război:
    a) preda teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate române sau care servesc apărării;
    b) preda nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot sluji purtării războiului;
    c) procura duşmanului oameni, valori şi materiale de orice fel;
    d) trece de partea inamicului sau efectuează alte acţiuni care sunt de natura sa favorizeze activitatea duşmanului ori sa slăbească puterea de lupta a forţelor armate române sau a armatelor aliate,
    se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează cetăţeanul român sau persoana fără cetăţenie domiciliata pe teritoriul statului român, care, în timp de război, lupta sau face parte din formaţii de lupta împotriva statului român sau a aliaţilor săi.

    Trădarea prin transmitere de secrete

    Articolul 157

    Transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, precum şi procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deţinerea de asemenea documente de către acei care nu au calitatea de a le cunoaşte, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, săvârşite de un cetăţean român sau de o persoană fără cetăţenie domiciliata pe teritoriul statului român, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Aceleaşi fapte, dacă privesc alte documente sau date care prin caracterul şi importanţa lor fac ca fapta săvârşită sa pericliteze siguranţa statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Acţiunile duşmănoase contra statului

    Articolul 158

    Faptele prevăzute în art. 155 şi în art. 156, săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Spionajul

    Articolul 159

    Faptele prevăzute în art. 157, săvârşite de un cetăţean străin sau de o persoană fără cetăţenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Atentatul care pune în pericol siguranţa statului

    Articolul 160

    Atentatul savirsit contra vieţii, integrităţii corporale ori sănătăţii unei persoane care îndeplineşte o activitate importanţa de stat sau alta activitate publică importanţa, în împrejurări care fac ca fapta sa pună în pericol siguranţa statului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Atentatul contra unei colectivităţi

    Articolul 161

    Atentatul savirsit contra unei colectivităţi prin otrăviri în masa, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, de natura sa slăbească puterea de stat, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Subminarea puterii de stat

    Articolul 162

    Acţiunea armata de natura sa slăbească puterea de stat se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Orice alte acţiuni violenţe săvârşite de mai multe persoane împreună, de natura sa atragă aceleaşi urmări, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Actele de diversiune

    Articolul 163

    Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a uzinelor, instalaţiilor industriale, maşinilor, căilor de comunicaţie, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicaţie, construcţiilor, produselor industriale sau agricole, ori a altor bunuri, dacă fapta este de natura sa aducă în orice mod atingere siguranţei statului, se pedepsesc cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 164

    Abrogat.

    Subminarea economiei naţionale

    Articolul 165

    Fapta de a folosi o unitate din cele la care se referă art. 145, ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natura sa submineze economia naţionala, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a produs pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Propaganda în favoarea statului totalitar

    Articolul 166

    Propaganda în vederea instaurării unui stat totalitar, săvârşită prin orice mijloace, în public, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Propaganda consta în raspindirea, în mod sistematic, sau în apologia unor idei, concepţii sau doctrine cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi.

    Acţiuni împotriva ordinii constituţionale

    Articolul 166^1

    Iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea de acţiuni care pot pune în pericol sub orice formă ordinea constituţională, caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Fapta de a indemna publicul la săvârşirea faptelor prevăzute în alin. 1 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    Dacă fapta prevăzută în alin. 2 a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la care s-a îndemnat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
    Întreprinderea oricărei acţiuni pentru schimbarea prin violenta a ordinii constituţionale se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Complotul

    Articolul 167

    Iniţierea sau constituirea unei asociaţii sau grupări în scopul săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 155-163, 165 şi 166^1, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asociaţii sau grupări se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Pedeapsa pentru complot nu poate fi mai mare decît sancţiunea prevăzută de lege pentru cea mai grava dintre infracţiunile care intră în scopul asociaţiei sau grupării.
    Dacă faptele prevăzute în alin. 1 au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.
    Nu se pedepseşte persoana care, săvârşind fapta prevăzută în alin. 1 sau 3, o denunta mai înainte de a fi fost descoperită.

    Compromiterea unor interese de stat

    Articolul 168

    Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă fapta este de natura a compromite interesele de stat, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Comunicarea de informaţii false

    Articolul 168^1

    Comunicarea sau raspindirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, dacă fapta este de natura sa aducă atingere siguranţei statului sau relaţiilor internaţionale ale României, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

    Divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului

    Articolul 169

    Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori a altor documente sau date, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natura sa pună în pericol siguranţa statului, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Deţinerea în afară îndatoririlor de serviciu a unui document ce constituie secret de stat, dacă fapta este de natura sa pună în pericol siguranţa statului, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
    Cu pedeapsa prevăzută în alin. 2 se sancţionează deţinerea în afară îndatoririlor de serviciu a altor documente în vederea divulgării, dacă fapta este de natura sa pună în pericol siguranţa statului.
    Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sunt săvârşite de orice altă persoană, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.

    Nedenunţarea

    Articolul 170

    Omisiunea de a denunta de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 155-163, 165, 166^1 şi 167 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    Omisiunea de a denunta, săvârşită de soţ sau de o ruda apropiată, nu se pedepseşte.
    Nu se pedepseşte persoana care mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştinţează autorităţile competente despre acea infracţiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.

    Infracţiuni contra reprezentantului unui stat străin

    Articolul 171

    Infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii sau demnităţii, săvârşite împotriva reprezentantului unui stat străin, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârşită, al carei maxim se sporeşte cu 2 ani.
    Acţiunea penală se pune în mişcare la dorinţa exprimată de guvernul străin.

    Unele cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei

    Articolul 172

    Participantul la infracţiunile prevăzute în prezentul titlu nu se pedepseşte, dacă denunta în timp util săvârşirea infracţiunii, astfel ca să fie împiedicată consumarea ei, sau dacă împiedica el însuşi consumarea infracţiunii şi apoi o denunta.
    Participantul care, după ce urmărirea penală a început ori infractorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora, se sancţionează cu o pedeapsă ale carei limite se reduc la jumătate.

    Sancţionarea tentativei, tăinuirii şi favorizării

    Articolul 173

    Tentativa infracţiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.
    Se considera tentativa şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute în art. 156, 157, 159-163, 165, 166, 166^1 şi art. 158 raportat la infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului.
    Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
    Pedeapsa aplicată tăinuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decît pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
    Tăinuirea şi favorizarea săvârşite de soţ sau de o ruda apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 155-163, 165, 166^1 şi 167 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 3 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracţiuni tăinuirea şi favorizarea nu se pedepsesc.


    Titlul II INFRACŢIUNI CONTRA PERSOANEI


    Capitolul 1 INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII, INTEGRITĂŢII CORPORALE ŞI SĂNĂTĂŢII


    Secţiunea I Omuciderea

    Omorul

    Articolul 174

    Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Tentativa se pedepseşte.

    Omorul calificat

    Articolul 175

    Omorul savirsit în vreuna din următoarele împrejurări:
    a) cu premeditare;
    b) din interes material;
    c) asupra soţului sau unei rude apropiate;
    d) profitind de starea de neputinţă a victimei de a se apara;
    e) prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane;
    f) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei;
    g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse;
    h) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
    i) în public,
    se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Tentativa se pedepseşte.

    Omorul deosebit de grav

    Articolul 176

    Omorul savirsit în vreuna din următoarele împrejurări:
    a) prin cruzimi;
    b) asupra a doua sau mai multor persoane;
    c) de către o persoană care a mai savirsit un omor;
    d) pentru a savirsi sau a ascunde săvârşirea unei tilharii sau piraterii;
    e) asupra unei femei gravide;
    f) asupra unui magistrat, poliţist, jandarm ori asupra unui militar, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora,
    se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Tentativa se pedepseşte.

    Pruncuciderea

    Articolul 177

    Uciderea copilului nou-născut, săvârşită imediat după naştere de către mama aflată într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

    Uciderea din culpa

    Articolul 178

    Uciderea din culpa a unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Uciderea din culpa ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    Când uciderea din culpa a unei persoane este săvârşită de un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică, având în singe o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se afla în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 15 ani.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează fapta săvârşită din culpa, de orice altă persoană în exerciţiul profesiei sau meseriei şi care se afla în stare de ebrietate.
    Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul pedepselor prevăzute în alineatele precedente se poate adauga un spor până la 3 ani.

    Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

    Articolul 179

    Fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    Când fapta prevăzută în alineatul precedent s-a savirsit faţă de un minor sau faţă de o persoană care nu era în stare să-şi dea seama de fapta sa, ori nu putea fi stăpâna pe actele sale, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.


    Secţiunea II Lovirea şi vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii

    Lovirea sau alte violenţe

    Articolul 180

    Lovirea sau orice acte de violenta cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
    1^1 Faptele prevăzute la alin. 1 săvârşite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă.
    Lovirea sau actele de violenta care au pricinuit o vătămare ce necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    2^1 Faptele prevăzute la alin. 2 săvârşite asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă.
    Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin. 1^1 şi 2^1 acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.
    Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală, producandu-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.*)
    -------------
    *) Art. 180 este reprodus astfel cum a fost completat şi modificat prin Legea nr. 197/2000.

    Vătămarea corporală

    Articolul 181

    Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    1^1 Fapta prevăzută la alin. 1 săvârşită asupra membrilor familiei se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.*)
    Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cazul faptelor prevăzute la alin. 1^1 acţiunea penală se pune în mişcare şi din oficiu.
    Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală, producandu-şi efectele şi în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu.
    ------------
    *) Alin. 1^1 al art. 181 a fost introdus prin Legea nr. 197/2000, iar alin. 2 şi 3 sunt reproduse astfel cum au fost modificate şi completate prin aceeaşi lege.

    Vătămarea corporală grava

    Articolul 182

    Fapta prin care s-a pricinuit integrităţii corporale sau sănătăţii o vătămare care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    Dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecinţe: pierderea unui simt sau organ, încetarea funcţionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihică, sluţirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieţii persoanei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 10 ani.
    Când fapta a fost săvârşită în scopul producerii consecinţelor prevăzute la alin. 1 şi 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.
    Tentativa faptei prevăzute în alin. 3 se pedepseşte.
    -------------
    Art. 182 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte

    Articolul 183

    Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

    Vătămarea corporală din culpa

    Articolul 184

    (1) Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 şi 2^1, care a pricinuit o vătămare ce necesita pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi cea prevăzută la art. 181, săvârşite din culpa, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
    (2) Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
    (3) Când săvârşirea faptei prevăzute în alin. 1 este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.
    (4) Fapta prevăzută în alin. 2 dacă este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    (4^1) Dacă faptele prevăzute la alin. 3 şi 4 sunt săvârşite de către o persoană care se afla în stare de ebrietate, pedeapsa este închisoarea de la unu la 3 ani, în cazul alin. 3, şi închisoarea de la unu la 5 ani, în cazul alin. 4.
    (5) Pentru faptele prevăzute în alin. 1 şi 3, acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.
    -------------
    Alin. (1) şi (2) ale art. 184 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
    Alin. (4^1) al art. 184 a fost introdus de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.


    Secţiunea III Avortul

    Provocarea ilegala a avortului

    Articolul 185

    Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în vreuna dintre următoarele împrejurări:
    a) în afară instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
    b) de către o persoană care nu are calitatea de medic de specialitate;
    c) dacă vârsta sarcinii a depăşit patrusprezece saptamini,
    se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    Întreruperea cursului sarcinii, săvârşită în orice condiţii, fără consimţământul femeii însărcinate, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 s-a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare corporală grava, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea femeii însărcinate, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    În cazul când fapta prevăzută în alin. 2 şi 3 a fost săvârşită de medic, pe lângă pedeapsa închisorii, se va aplica şi interdicţia exercitării profesiei de medic, potrivit art. 64 lit. c).
    Tentativa se pedepseşte.
    Nu se pedepseşte întreruperea cursului sarcinii efectuată de medic:
    a) dacă întreruperea cursului sarcinii era necesară pentru a salva viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de la un pericol grav şi iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel;
    b) în cazul prevăzut în alin. 1 lit. c), când întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale;
    c) în cazul prevăzut în alin. 2, când femeia însărcinată s-a aflat în imposibilitate de a-şi exprima voinţa, iar întreruperea cursului sarcinii se impunea din motive terapeutice, potrivit dispoziţiilor legale.


    Articolul 186

    Abrogat.


    Articolul 187

    Abrogat.


    Articolul 188

    Abrogat.


    Capitolul 2 INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII PERSOANEI

    Lipsirea de libertate în mod ilegal

    Articolul 189

    Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani.
    În cazul în care fapta este săvârşită prin simularea de calităţi oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de doua sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum şi în cazul în care victima este minora sau este supusă unor suferinţe ori sănătatea sau viaţa îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.
    Cu pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani se sancţionează şi lipsirea de libertate a unei persoane săvârşită în scopul de a o obliga la practicarea prostituţiei.
    Dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o organizaţie internationala interguvernamentală sau un grup de persoane sa îndeplinească sau sa nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani.
    Dacă faptele prevăzute la alin. 1-4 se savarsesc de către o persoană care face parte dintr-un grup organizat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, în cazul alin. 1, închisoarea de la 7 la 18 ani, în cazul alin. 2 şi 3, închisoarea de la 10 la 20 de ani, în cazul alin. 4.
    Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani.
    Tentativa faptelor prevăzute la alin. 1-4 se pedepseşte.
    Constituie tentativa şi producerea sau procurarea mijloacelor, a instrumentelor sau luarea de măsuri în vederea comiterii faptei prevăzute la alin. 4.
    -------------
    Art. 189 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Sclavia

    Articolul 190

    Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Tentativa se pedepseşte.

    Supunerea la munca forţată sau obligatorie

    Articolul 191

    Fapta de a supune o persoană, în alte cazuri decît cele prevăzute de dispoziţiile legale, la prestarea unei munci contra voinţei sale sau la o munca obligatorie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

    Violarea de domiciliu

    Articolul 192

    (1) Pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuinta, încăpere, dependinta sau loc împrejmuit ţinând de acestea, fără consimţământul persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
    (2) În cazul în care fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată, de doua sau mai multe persoane împreună, în timpul nopţii sau prin folosire de calităţi mincinoase, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
    (3) Pentru fapta prevăzută în alin. 1, acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.
    ------------
    Alin. (1) şi (2) ale art. 192 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Ameninţarea

    Articolul 193

    Fapta de a ameninta o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a soţului ori a unei rude apropiate, dacă este de natura sa o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării.
    Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
    Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.

    Şantajul

    Articolul 194

    Constringerea unei persoane, prin violenta sau ameninţare, sa dea, să facă, sa nu facă sau sa sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobîndi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Când constringerea consta în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o ruda apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

    Violarea secretului corespondentei

    Articolul 195

    Deschiderea unei corespondente adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanta, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează sustragerea, distrugerea sau reţinerea unei corespondente, precum şi divulgarea conţinutului unei corespondente, chiar atunci când a fost trimisa deschisă sau a fost deschisă din greseala, ori divulgarea conţinutului unei convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinţa de acesta din greseala sau din întâmplare.
    Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
    Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.

    Divulgarea secretului profesional

    Articolul 196

    Divulgarea, fără drept, a unor date, de către acela căruia i-au fost încredinţate, sau de care a luat cunoştinţa în virtutea profesiei ori funcţiei, dacă fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    Acţiunea penal se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
    Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.


    Capitolul 3 INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA VIATA SEXUALĂ

    Violul

    Articolul 197

    (1) Actul sexual, de orice natura, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-şi exprima voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă:
    a) fapta a fost săvârşită de doua sau mai multe persoane împreună;
    b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului;
    b^1) victima este membru al familiei;
    c) s-a cauzat victimei o vătămare grava a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
    (3) Pedeapsa este închisoarea de la 10 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi, dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) Acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
    ------------
    Alin. 1 al art. 197 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000; lit. b^1) de la alin. 2 a fost introdusă prin aceeaşi lege, care de asemenea a abrogat alin. 5. ce avea următorul conţinut: "alin. 5. Faptele prevăzute în alin. 1, 2 lit. b) şi c) şi alin. 3 teza I nu se pedepsesc dacă înainte ca hotărârea sa fi rămas definitivă a intervenit căsătoria dintre autor şi victima. În caz de participaţie, în alte condiţii decît aceea prevăzută în alin. 2 lit. a), căsătoria dintre autor şi victima produce aceleaşi efecte şi faţă de participanţi".
    Alin. (1), (2) şi (3) ale art. 197 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 89 din 21 iunie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.
    Alin. (3) al art. 197 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.

    Actul sexual cu un minor

    Articolul 198

    Actul sexual, de orice natura, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează actul sexual, de orice natura, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.
    Dacă actul sexual, de orice natura, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinat de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Dacă faptele prevăzute în alin. 1-3 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Când fapta prevăzută în alin. 1 a fost săvârşită în împrejurările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. b) ori dacă faptele prevăzute în alin. 1-4 au avut urmările prevăzute în art. 197 alin. 2 lit. c), pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    ------------
    Titlul marginal al art. 198 a fost modificat prin Legea nr. 197/2000; alin. 1 şi 2 sunt reproduse astfel cum au fost modificate prin aceeaşi lege care, de asemenea, abroga alin. 5.
    Art. 198 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 89 din 21 iunie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.
    Alin. (2) al art. 198 a fost modificat de LEGEA nr. 61 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
    Art. 198 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.

    Seducţia

    Articolul 199

    Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie, determina o persoană de sex feminin mai mica de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.

    Relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex

    Articolul 200

    Abrogat.
    ------------
    Art. 200 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 89 din 21 iunie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.

    Perversiunea

    Articolul 201

    (1) Actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau dacă au produs scandal sexuală public se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani.
    (2) Actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 15 ani se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (3) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi actele de perversiune sexuală cu o persoană între 15-18 ani, dacă fapta este săvârşită de tutore sau curator ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa asupra acesteia.
    (3^1) Dacă actele de perversiune sexuală cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani au fost determinate de oferirea sau darea de bani ori alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (3^2) Dacă faptele prevăzute în alin. 2, 3 şi 3^1 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) Actele de perversiune sexuală cu o persoană în imposibilitate de a se apara ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (5) Dacă fapta prevăzută în alin. 1-4 are ca urmare vătămarea grava a integrităţii corporale sau a sănătăţii, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
    ------------
    Alin. (2) şi (3) ale art. 201 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 89 din 21 iunie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.
    Alin. (4) şi (5) ale art. 201 au fost introduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 89 din 21 iunie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001, modificare abrogată de LEGEA nr. 61 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
    Art. 201 a fost modificat de LEGEA nr. 61 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.
    Alin. (2) şi (3) ale art. 201 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
    Alin. (3^1) şi (3^2) ale art. 201 au fost introduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.

    Corupţia sexuală

    Articolul 202

    (1) Actele cu caracter obscen săvârşite asupra unui minor sau în prezenta unui minor se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    (2) Când actele prevăzute în alin. 1 se savarsesc în cadrul familiei, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.
    (2^1) Dacă faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale pornografice, maximul special al pedepsei se majorează cu 2 ani.
    (3) Ademenirea unei persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor de sex diferit sau de acelaşi sex se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    -------------
    Alin. (2) al art. 202 a fost introdus, cu acest conţinut, prin Legea nr. 197/2000.
    Alin. (3) al art. 202 a fost introdus de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 89 din 21 iunie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.
    Alin. (1) şi (2) ale art. 202 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.
    Alin. (2^1) al art. 202 a fost introdus de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.

    Incestul

    Articolul 203

    Raportul sexual între rude în linie directa sau între fraţi şi surori se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

    Hartuirea

    Articolul 203^1

    Hartuirea unei persoane prin ameninţare sau constrângere, în scopul de a obţine satisfactii sexuală de natura sexuală, de către o persoană care abuzeaza de autoritatea sau influenţa pe care i-o conferă funcţia îndeplinită la locul de muncă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    -------------
    Art. 203^1 a fost introdus de LEGEA nr. 61 din 16 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 30 ianuarie 2002.

    Sancţionarea tentativei

    Articolul 204

    Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 197, 198 şi 201-203 se pedepseşte.
    --------------
    Art. 204 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 89 din 21 iunie 2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 338 din 26 iunie 2001.


    Capitolul 4 INFRACŢIUNI CONTRA DEMNITĂŢII

    Insulta

    Articolul 205

    (1) Atingerea adusă onoarei ori reputaţiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocura, se pedepseşte cu amendă.
    (2) Aceeaşi pedeapsa se aplică şi în cazul când se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate.
    (3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
    (4) Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.
    ------------
    Alin. (1) al art. 205 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.

    Calomnia

    Articolul 206

    (1) Afirmarea sau imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care, dacă ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 2 luni la 2 ani sau cu amendă.
    (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
    (3) Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.
    ------------
    Alin. (1) al art. 206 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.

    Proba verităţii

    Articolul 207

    Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie.


    Titlul III INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

    Furtul

    Articolul 208

    Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 12 ani.
    Se considera bunuri mobile şi orice energie care are o valoare economică, precum şi înscrisurile.
    Fapta constituie furt chiar dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârşirii acel bun se găsea în posesia sau deţinerea legitima a altei persoane.
    De asemenea, constituie furt luarea în condiţiile alin. 1 a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept.

    Furtul calificat

    Articolul 209

    (1) Furtul savirsit în următoarele împrejurări:
    a) de doua sau mai multe persoane împreună;
    b) de o persoană având asupra sa o arma sau o substanţa narcotică;
    c) de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;
    d) asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau de a se apara;
    e) într-un loc public;
    f) într-un mijloc de transport în comun;
    g) în timpul nopţii;
    h) în timpul unei calamitati;
    i) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase,
    se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi furtul privind:
    a) un bun care face parte din patrimoniul cultural;
    b) un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.
    (3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
    a) ţiţei, gazolina, condensat, etan lichid, benzina, motorina, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisterna;
    b) componente ale sistemelor de irigaţii;
    c) componente ale reţelelor electrice;
    d) un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenta publică;
    e) un mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale sau aeriene, ori în caz de dezastru;
    f) instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de transport aferente;
    g) bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a persoanelor pe drumurile publice;
    h) cabluri, linii, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii, radiocomunicatii, precum şi componente de comunicaţii
    se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 18 ani.
    (4) Furtul care a produs consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (5) În cazul prevăzut la alin. 3 lit. a), sunt considerate tentativa şi efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum şi deţinerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-cisterna, a stuturilor, instalaţiilor sau oricăror altor dispozitive de prindere ori perforare.
    -------------
    Alin. 2 al art. 209 este reprodus astfel cum a fost modificat prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207/2000.
    Alin. 3 al art. 209 a fost introdus prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 207/2000, lit. a) de la alin. 3 a fost modificată prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 10/2001; întregul alineat este modificat prin Legea nr. 456/2001 publicată în M.Of. 410/25.07.2001, fostul alin. 3 devenind alin. 4.
    Alin. 5 al art. 209 a fost introdus iniţial prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 10/2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 6 februarie 2001.
    Alin. (5) a fost modificat de LEGEA nr. 20 din 10 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 28 ianuarie 2002 care aproba ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 10/2001 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 62 din 6 februarie 2001.
    Litera a) a alin. (3) al art. 209 a fost modificată de LEGEA nr. 20 din 10 ianuarie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 28 ianuarie 2002.

    Pedepsirea unor furturi la plîngerea prealabilă

    Articolul 210

    Furtul savirsit între soţi ori între rude apropiate, sau de către un minor în paguba tutorelui sau, ori de către cel care locuieşte împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta, se urmăreşte numai la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
    Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.

    Tilharia

    Articolul 211

    (1) Furtul savirsit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconstienta sau neputinţă de a se apara, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani.
    (2) Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări:
    a) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
    b) în timpul nopţii;
    c) într-un loc public sau într-un mijloc de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani.
    (2^1) Pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani, dacă tâlhăria a fost săvârşită:
    a) de doua sau mai multe persoane împreună;
    b) de o persoană având asupra sa o arma, o substanţa narcotică ori paralizanta;
    c) într-o locuinta sau în dependinţe ale acesteia;
    d) în timpul unei calamitati;
    e) a avut vreuna din urmările arătate în art. 182.
    (3) Tilharia care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    ------------
    Alin. (2) al art. 211 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
    Alin. (2^1) al art. 211 a fost introdus de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Pirateria

    Articolul 212

    Jefuirea prin acte de violenta săvârşite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea nava ori împotriva altei nave, dacă navele se afla în marea libera sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani.
    Dacă pirateria a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani.
    Pirateria care a produs consecinţe deosebit de grave sau a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi când infracţiunea de piraterie s-a comis pe o aeronava sau între aeronave şi nave.

    Abuzul de încredere

    Articolul 213

    Însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani sau cu amendă.
    Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.

    Gestiunea frauduloasă

    Articolul 214

    Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţa, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Gestiunea frauduloasă săvârşită în scopul de a dobîndi un folos material se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai grava.
    Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte proprietatea statului, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.

    Înşelăciunea

    Articolul 215

    Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o paguba, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
    Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
    Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în asa fel încât, fără aceasta eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate.
    Emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plati înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul arătat în alin. 1, dacă s-a pricinuit o paguba posesorului cecului, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alin. 2.
    Înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Delapidarea

    Articolul 215^1

    Însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un funcţionar, în interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani.
    În cazul în care delapidarea a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Însuşirea bunului găsit

    Articolul 216

    Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului.

    Distrugerea

    Articolul 217

    Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 3 ani sau cu amendă.
    În cazul în care bunul are deosebită valoare artistică, ştiinţifică, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare, pedeapsa este închisoarea de la unu la 10 ani.
    Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unei conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de înaltă tensiune, a echipamentelor şi instalaţiilor de telecomunicaţii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apa şi a conductelor magistrale de alimentare cu apa, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 10 ani.
    Dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare se neîntrebuinţare se săvârşeşte prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.
    Dispoziţiile prevăzute în alin. 2, 3 şi 4 se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
    Dacă bunul este proprietate privată, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.

    Distrugerea calificată

    Articolul 218

    Dacă faptele prevăzute în art. 217 au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Dezastrul consta în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea grava a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane.

    Distrugerea din culpa

    Articolul 219

    Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpa, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol public, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează distrugerea ori degradarea din culpa a unei conducte petroliere sau de gaze, a unui cablu de înaltă tensiune, a echipamentelor şi instalaţiilor de telecomunicaţii sau pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori a sistemelor de alimentare cu apa şi a conductelor magistrale de alimentare cu apa, dacă a avut ca urmare aducerea în stare de neîntrebuinţare a acestora.
    Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, din culpa, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în cazul în care a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 6 ani, iar dacă a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.
    Când dezastrul ori consecinţele deosebit de grave s-au produs ca urmare a părăsirii postului sau a săvârşirii oricărei alte fapte de către personalul de conducere al unui mijloc de transport în comun ori de către personalul care asigura direct securitatea unor asemenea transporturi, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

    Tulburarea de posesie

    Articolul 220

    Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.
    Dacă fapta prevăzută în alin. 1 se săvârşeşte prin violenta sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
    Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârşeşte de doua sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani.
    Dacă imobilul este în posesia unei persoane private, cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului, acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.
    --------------
    NOTĂ: Prin decizia nr. 165 din 21 octombrie 1999, definitivă, publicată în M. Of. nr. 624 din 21 decembrie 1999, Curtea Constituţională, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat ca dispoziţia "cu excepţia cazului când acesta este în întregime sau în parte al statului" din art. 220 alin. 4 C.pen., este neconstitutionala.

    Tăinuirea

    Articolul 221

    Primirea, dobindirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând ca bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 7 ani, fără ca sancţiunea aplicată să poată depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care provine bunul tăinuit.
    Tăinuirea săvârşită de soţ sau de o ruda apropiată nu se pedepseşte.

    Sancţionarea tentativei

    Articolul 222

    Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 208-212, 215, 215^1, 217 şi 218 se pedepseşte.


    Titlul IV INFRACŢIUNI CONTRA AVUTULUI OBŞTESC


    Articolul 223

    Abrogat.


    Articolul 224

    Abrogat.


    Articolul 225

    Abrogat.


    Articolul 226

    Abrogat.


    Articolul 227

    Abrogat.


    Articolul 228

    Abrogat.


    Articolul 229

    Abrogat.


    Articolul 230

    Abrogat.


    Articolul 231

    Abrogat.


    Articolul 232

    Abrogat.


    Articolul 233

    Abrogat.


    Articolul 234

    Abrogat.


    Articolul 235

    Abrogat.


    Titlul V INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢII

    Ofensa adusă unor însemne

    Articolul 236

    Orice manifestare prin care se exprima dispreţ pentru însemnele României se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    Manifestarea prin care se exprima dispreţ pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autorităţile se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

    Defăimarea tarii sau a naţiunii

    Articolul 236^1

    Manifestările publice săvârşite cu intenţia de a defaima ţara sau naţiunea română se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.


    Articolul 237

    Abrogat.

    Ofensa adusă autorităţii

    Articolul 238

    Abrogat.
    -------------
    Art. 238 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.

    Ultrajul

    Articolul 239

    (1) Insulta sau calomnia săvârşită nemijlocit ori prin mijloace de comunicare directa contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
    (1') Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 4 ani*).
    (2) Lovirea sau orice acte de violenta, precum şi vătămarea corporală săvârşite împotriva persoanei prevăzute în alin. 1, aflată în exercitiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 7 ani, iar dacă s-a produs vătămarea corporală grava, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.
    (3) Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sunt săvârşite împotriva unui magistrat, poliţist sau jandarm ori alt militar, maximul special al pedepsei se majorează cu 3 ani.
    ------------
    Alin. (1) al art. 239 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.
    *) NOTA C.T.C.E.:
    ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002, la punctul 5 al art. I, a prevăzut introducerea unui nou alineat, fără ca legiuitorul sa-l numeroteze. De aceea, consideram ca este alineatul (1'), rămânând valabilă numerotarea anterioară a celorlalte alineate ale art. 239.

    Cazuri speciale de pedepsire

    Articolul 239^1

    În cazul infracţiunilor prevăzute în art. 180-182, 189 şi 193 săvârşite împotriva soţului, copiilor sau părinţilor persoanelor prevăzute în art. 239 alin. 4, în scop de intimidare sau de răzbunare pentru acte sau fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii, maximul pedepsei se majorează cu o treime.
    ------------
    Art. 239^1 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 23 mai 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 27 mai 2002.

    Uzurparea de calităţi oficiale

    Articolul 240

    Folosirea fără drept a unei calităţi oficiale, însoţită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

    Portul nelegal de decoraţii sau semne distinctive

    Articolul 241

    Purtarea, fără drept, de decoraţii, de uniforme sau de semne distinctive ale unui organ de stat, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
    Purtarea, fără drept, de uniforme, grade sau insigne militare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent se săvârşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

    Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri

    Articolul 242

    Sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt înscris care se afla în păstrarea ori în deţinerea unui organ sau unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.
    Distrugerea din culpa a vreunuia dintre înscrisurile prevăzute în alineatul precedent, care prezintă o valoare artistică, ştiinţifică, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    Dacă faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 sunt săvârşite de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, maximul pedepselor prevăzute în aceste alineate se majorează cu un an.
    Tentativa infracţiunii prevăzute în alin. 1 se pedepseşte.

    Ruperea de sigilii

    Articolul 243

    Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă.
    Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

    Sustragerea de sub sechestru

    Articolul 244

    Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă.

    Dacă fapta a fost săvârşită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

    Articolul 245

    Abrogat.


    Titlul VI INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR ACTIVITĂŢI DE INTERES PUBLIC SAU ALTOR ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE


    Capitolul 1 INFRACŢIUNI DE SERVICIU SAU ÎN LEGATURA CU SERVICIUL

    Abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor

    Articolul 246

    Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţa, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

    Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi

    Articolul 247

    Îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasa, sex sau religie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

    Abuzul în serviciu contra intereselor publice

    Articolul 248

    Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţa, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

    Abuzul în serviciu în forma calificată

    Articolul 248^1

    Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Neglijenţa în serviciu

    Articolul 249

    Încălcarea din culpa, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia ori o vătămare importanţa intereselor legale ale unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.
    Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a avut consecinţe deosebit de grave, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.

    Purtarea abuzivă

    Articolul 250

    Întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

    Lovirea sau alte acte de violenta săvârşite în condiţiile alin. 1 se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

    Articolul 251

    Abrogat.

    Neglijenţa în păstrarea secretului de stat

    Articolul 252

    Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce constituie secret de stat, precum şi neglijenţa care a dat prilej altei persoane sa afle un asemenea secret, dacă fapta este de natura sa aducă atingere intereselor statului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.


    Articolul 253

    Abrogat.

    Luarea de mită

    Articolul 254

    Fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a intirzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârşită de un funcţionar cu atribuţii de control, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confisca, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

    Darea de mită

    Articolul 255

    Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Fapta prevăzută în alineatul precedent nu constituie infracţiune atunci când mituitorul a fost constrîns prin orice mijloace de către cel care a luat mită.
    Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunta autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire sa fi fost sesizat pentru acea infracţiune.
    Dispoziţiile art. 254 alin. 3 se aplică în mod corespunzător, chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare.
    Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazurile arătate în alin. 2 şi 3.

    Primirea de foloase necuvenite

    Articolul 256

    Primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confisca, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

    Traficul de influenţa

    Articolul 257

    Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţa sau lasă să se creadă ca are influenţa asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori sa nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani.
    Dispoziţiile art. 256 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.

    Fapte săvârşite de alţi funcţionari

    Articolul 258

    Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime.


    Capitolul 2 INFRACŢIUNI CARE IMPIEDICA ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI

    Denunţarea calomnioasă

    Articolul 259

    Învinuirea mincinoasă facuta prin denunţ sau plîngere, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o anume persoana, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    Producerea ori ticluirea de probe mincinoase, în sprijinul unei învinuiri nedrepte, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Dacă cel care a savirsit fapta declara mai înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de persoana în contra căreia s-a făcut denunţul sau plîngerea, ori împotriva căreia s-au produs probele, ca denunţul, plîngerea sau probele sunt mincinoase pedeapsa se reduce potrivit art. 76.

    Mărturia mincinoasă

    Articolul 260

    Fapta martorului care într-o cauza penală, civilă, disciplinară sau în orice alta cauza în care se asculta martori, face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă, în cauzele penale mai înainte de a se produce arestarea inculpatului, ori în toate cauzele mai înainte de a se fi pronunţat o hotărâre sau de a se fi dat o alta soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, martorul îşi retrage mărturia.
    Dacă retragerea mărturiei a intervenit în cauzele penale după ce s-a produs arestarea inculpatului sau în toate cauzele după ce s-a pronunţat o hotărâre sau după ce s-a dat o alta soluţie ca urmare a mărturiei mincinoase, instanţa va reduce pedeapsa potrivit art. 76.
    Dispoziţiile alin. 1-3 se aplică în mod corespunzător şi expertului sau interpretului.

    Încercarea de a determina mărturia mincinoasă

    Articolul 261

    Încercarea de a determina o persoană prin constringere ori corupere sa dea declaraţii mincinoase într-o cauza penală, civilă, disciplinară sau în orice alta cauza în care se asculta martori, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    Dispoziţiile din alineatul precedent se aplică şi în cazul în care fapta este săvârşită faţă de un expert sau de un interpret.

    Împiedicarea participării în proces

    Articolul 261^1

    Împiedicarea participării într-o cauza penală, civilă, disciplinară sau în orice alta cauza, a unui martor, expert, interpret sau apărător, săvârşită prin violenta, ameninţare sau prin orice alt mijloc de constringere îndreptat împotriva sa ori a soţului sau a unei rude apropiate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 7 ani.
    Tentativa se pedepseşte.

    Nedenunţarea unor infracţiuni

    Articolul 262

    Omisiunea de a denunta de îndată săvârşirea vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 174, 175, 176, 211, 212, 215^1, 217 alin. 2-4, art. 218 alin. 1 şi art. 276 alin. 3 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
    Fapta prevăzută în alin. 1, săvârşită de soţ sau de o ruda apropiată, nu se pedepseşte.
    Nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracţiunea nedenunţată, încunoştinţează autorităţile competente despre acea infracţiune sau care, chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovaţii au fost descoperiţi, a înlesnit arestarea acestora.

    Omisiunea sesizării organelor judiciare

    Articolul 263

    Fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţa de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedura penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.
    Dacă fapta este săvârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani.

    Favorizarea infractorului

    Articolul 264

    Ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuia sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani.
    Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decît pedeapsa prevăzută de lege pentru autor.
    Favorizarea săvârşită de soţ sau de o ruda apropiată nu se pedepseşte.

    Omisiunea de a incunostinta organele judiciare

    Articolul 265

    Fapta de a nu aduce la cunoştinţa organelor judiciare a unor împrejurări care, dacă ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovăţiei unei persoane trimise în judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane ţinute în arest preventiv pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.
    Fapta prevăzută în alineatul precedent nu se pedepseşte dacă prin aducerea la cunoştinţa, persoana care are aceasta obligaţie ar produce un prejudiciu pentru ea, pentru soţul sau sau pentru o ruda apropiată.

    Arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă

    Articolul 266

    Reţinerea sau arestarea nelegală, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranţă sau educative, în alt mod decît cel prevăzut prin dispoziţiile legale, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    Întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe împotriva unei persoane aflate în curs de cercetare, ancheta penală ori de judecată, pentru obţinerea de declaraţii, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi întrebuinţarea de promisiuni, ameninţări sau violenţe faţă de un martor, expert sau interpret.

    Supunerea la rele tratamente

    Articolul 267

    Supunerea la rele tratamente a unei persoane aflate în stare de reţinere, deţinere ori în executarea unei măsuri de siguranţă sau educative, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

    Tortura

    Articolul 267^1

    Fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la aceasta persoana sau de la o persoană terta informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a avut vreuna din urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
    Tortura care a avut ca urmare moartea victimei se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 ani.
    Tentativa se pedepseşte.
    Nici o împrejurare excepţionala, oricare ar fi ea, fie ca este vorba de stare de război sau de ameninţări cu războiul, de instabilitate politica interna sau de orice alta stare de excepţie, nu poate fi invocată pentru a justifica tortura; de asemenea, nu poate fi invocat nici ordinul superiorului sau al unei autorităţi publice.
    Faptele prevăzute în alin. 1 nu constituie infracţiunea de tortura dacă durerea sau suferinţele rezultă exclusiv din sancţiuni legale şi sunt inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele.

    Represiunea nedreaptă

    Articolul 268

    Fapta de a pune în mişcare acţiunea penală, de a dispune arestarea, de a trimite în judecata sau de a condamna pe o persoană, ştiind ca este nevinovată, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

    Evadarea

    Articolul 269

    Evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
    Dacă fapta este săvârşită prin folosire de violenţe, de arme sau de alte instrumente ori de către doua sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 8 ani.
    Pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adauga la pedeapsa ce se executa, fără a se putea depăşi maximul general al închisorii.
    Tentativa se pedepseşte.

    Înlesnirea evadării

    Articolul 270

    Înlesnirea prin orice mijloace a evadării se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă fapta s-a savirsit de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    Înlesnirea evadării în condiţiile art. 269 alin. 2 se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 8 ani, iar dacă fapta este săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
    Înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 10 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă fapta este săvârşită de o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.
    Înlesnirea evadării săvârşită din culpa, de către o persoană care avea îndatorirea de a păzi pe cel care a evadat, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
    Tentativa la faptele prevăzute în alin. 1, 2 şi 3 se pedepseşte.

    Nerespectarea hotărîrilor judecătoreşti

    Articolul 271

    Împotrivirea la executarea unei hotărâri judecătoreşti, prin ameninţare faţă de organul de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârşită prin acte de violenta, pedeapsa este de la unu la 7 ani.
    Împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinta ori parte dintr-o locuinta sau imobil, deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    Dacă fapta prevăzută în alin. 2 se săvârşeşte prin ameninţare, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani, iar dacă fapta a fost săvârşită prin acte de violenta, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    Nerespectarea hotărîrilor judecătoreşti, prin sustragerea de la executarea măsurilor de siguranţă prevăzute în art. 112 lit. c) şi d), se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.

    Reţinerea sau distrugerea de înscrisuri

    Articolul 272

    Reţinerea sau distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală, de o instanţa de judecată sau de un alt organ de jurisdicţie, ori împiedicarea în orice mod ca un înscris destinat unuia dintre organele sus-arătate sa ajungă la acesta, când astfel de înscrisuri sunt necesare soluţionării unei cauze, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    ------------
    Art. 272 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.


    Capitolul 3 INFRACŢIUNI CONTRA SIGURANŢEI CIRCULAŢIEI PE CĂILE FERATE

    Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpa

    Articolul 273

    Neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, din culpa, de către angajaţii căilor ferate, dacă aceasta ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    Când fapta prevăzută în alineatul precedent a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 7 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofa de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani.

    Neîndeplinirea cu ştiinţa a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă

    Articolul 274

    Neîndeplinirea cu ştiinţa a îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, de către angajaţii căilor ferate, dacă aceasta ar putea pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Dacă îndeplinirea defectuoasă sau neîndeplinirea cu ştiinţa arătată în alin. 1 a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofa de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Părăsirea postului şi prezenta la serviciu în stare de ebrietate

    Articolul 275

    Părăsirea postului, în orice mod şi sub orice formă, de angajaţii care asigura direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează exercitarea atribuţiilor de serviciu în stare de ebrietate de către angajaţii care asigura direct siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport ale căilor ferate.
    Când prin faptele prevăzute în alineatele precedente s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, iar în cazul când s-a produs o catastrofa de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Distrugerea şi semnalizarea falsa

    Articolul 276

    Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a liniei ferate sau a instalaţiilor de cale ferată, ori aşezarea de obstacole pe linia ferată, dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează săvârşirea de acte de semnalizare falsa sau săvârşirea oricăror alte acte de natura a induce în eroare personalul căilor ferate în timpul executării serviciului, dacă aceste fapte ar fi putut expune la un pericol de accident sau de catastrofa de cale ferată.
    În cazul când faptele prevăzute în alineatele precedente au avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au produs o catastrofa de cale ferată, pedeapsa este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Săvârşirea din culpa a faptelor arătate în alin. 1, 2 şi 3 se pedepseşte în cazul alin. 1 şi 2 cu închisoare de la unu la 5 ani, iar în cazul alin. 3, cu închisoare de la 3 la 7 ani dacă s-a produs o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată sau un accident de cale ferată, şi închisoare de la 10 la 15 ani dacă s-a produs o catastrofa de cale ferată.
    Dacă vreuna dintre faptele prevăzute în acest articol este săvârşită de către un angajat al căilor ferate, la maximul pedepsei prevăzute pentru fapta comisă se poate adauga un spor până la 2 ani, fără a se putea depăşi maximul general al pedepsei.
    Tentativa la faptele prevăzute în alin. 1-3 se pedepseşte.

    Accidentul şi catastrofa de cale ferată

    Articolul 277

    Accidentul de cale ferată consta în distrugerea sau degradarea importanţa adusă materialului rulant de cale sau altor instalaţii feroviare în cursul circulaţiei sau manevrei mijloacelor de transport ale căilor ferate.
    Catastrofa de cale ferată consta în deraierea, răsturnarea sau prăbuşirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi în ciocnirea a doua mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalaţiilor de cale ferată sau a mărfurilor încredinţate pentru transport.

    Punerea în mişcare a acţiunii penale

    Articolul 278

    Acţiunea penală pentru faptele prevăzute în art. 273 alin. 1, art. 274 alin. 1 şi art. 275 alin. 1 şi 2 se pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente ale căilor ferate.


    Capitolul 4 INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA REGIMUL STABILIT PENTRU UNELE ACTIVITĂŢI REGLEMENTATE DE LEGE

    Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

    Articolul 279

    (1) Deţinerea, portul, confecţionarea, transportul, precum şi orice operaţie privind circulaţia armelor şi muniţiilor sau funcţionarea atelierelor de reparat arme, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi nedepunerea armei sau a muniţiei în termenul fixat de lege la organul competent, de către cel căruia i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilităţii permisului.
    (3) Se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani:
    a) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, de arme ascunse ori de arme militare, precum şi a muniţiei pentru astfel de arme;
    b) deţinerea, înstrăinarea sau portul, fără drept, a mai multor arme cu excepţia celor prevăzute la alit. a), precum şi a armelor de panoplie, ori muniţiei respective în cantităţi mari.
    (3^1) Portul de arme, fără drept, în localul unităţilor de stat sau al altor unităţi la care se referă art. 145, la întruniri publice ori în localuri de alegeri, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
    (4) Tentativa se pedepseşte.
    -------------
    Alin. (1) şi (3) ale art. 279 au fost modificate de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
    Alin. (3^1) al art. 279 a fost introdus de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive

    Articolul 279^1

    Primirea, deţinerea, folosirea, cedarea, modificarea, înstrăinarea, dispersarea, expunerea, transportul sau deturnarea materialelor nucleare ori a altor materii radioactive, precum şi orice alte operaţiuni privind circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Dacă faptele prevăzute în alin. 1 au produs pericol public, au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182 ori au cauzat o paguba materială, pedeapsa este închisoarea de la 4 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Sustragerea ori distrugerea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Dacă faptele prevăzute în alin. 3 au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    În cazul în care faptele prevăzute în alin. 1 şi 3 au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Ameninţarea, adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice ori juridice, cu folosirea materialelor nucleare sau a altor materii radioactive, în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.
    Dacă fapta prevăzută în alin. 6 este condiţionată de îndeplinirea sau neîndeplinirea unui act sau când prin ameninţare, sub orice formă, se pretinde a se da ori a se preda materiale nucleare sau alte materii radioactive, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Tentativa se pedepseşte.

    Nerespectarea regimului materiilor explozive

    Articolul 280

    Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul sau folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni privind aceste materii fără drept se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Sustragerea materiilor explozive se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Când faptele prevăzute în alin. 1 şi 2 privesc o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau când cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Faptele prevăzute în alin. 1 şi 2, dacă au produs pericol public sau au avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi fapta prevăzută în alin. 1, dacă a cauzat o paguba materială.
    În cazul în care faptele prevăzute în alineatele precedente au avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Ameninţarea, adresată unui stat, unei organizaţii internaţionale sau unei persoane fizice ori juridice, cu folosirea materiilor explozive în scopul de a provoca vătămarea corporală sau moartea unor persoane ori pagube materiale se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.
    Fapta de ameninţare cu folosirea materiilor explozive, săvârşită în condiţiile arătate în art. 279^1 alin. 7, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în acel alineat.
    Tentativa se pedepseşte.

    Nerespectarea regimului de ocrotire a unor bunuri

    Articolul 280^1

    Înstrăinarea, ascunderea sau orice alta fapta prin care se pricinuieşte pierderea pentru patrimoniul cultural naţional sau pentru fondul arhivistic naţional a unui bun care, potrivit legii, face parte din acel patrimoniu sau fond, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    Dacă pierderea bunului pentru patrimoniul sau pentru fondul prevăzut în alineatul precedent a fost pricinuită prin săvârşirea unei fapte care constituie prin ea însăşi o alta infracţiune, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, al carei maxim se majorează cu 3 ani.
    Fapta prevăzută în alin. 1 nu se pedepseşte, iar în cazul faptelor prevăzute în alin. 2 pedeapsa nu se majorează, dacă înainte ca hotărârea sa fi rămas definitivă, făptuitorul inlatura rezultatul infracţiunii făcând ca bunul sa reintre în acel patrimoniu sau fond.

    Exercitarea fără drept a unei profesii

    Articolul 281

    Exercitarea fără drept a unei profesii sau a oricărei alte activităţi pentru care legea cere autorizaţie, ori exercitarea acestora în alte condiţii decît cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă.

    Nerespectarea regimului transportului

    Articolul 281^1

    Efectuarea transportului rutier fără licenta de transport sau autorizaţie de transport valabilă ori fără licenta de execuţie pentru vehicul sau licenta de execuţie pentru traseu valabilă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau amenda.
    Cu pedeapsa prevăzută la alin. 1 se sancţionează şi persoana care autorizeaza sau consimte la efectuarea transportului rutier în condiţiile prevăzute la alin. 1.
    Eliberarea, cu ştiinţa, a unei licenţe de transport, autorizaţii de transport sau licenţe de execuţie, fără respectarea legii, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an sau amenda.
    Acţiunea penală pentru faptele prevăzute la alin. 1-3 se pune în mişcare numai la sesizarea organelor competente din domeniul transportului rutier.
    ------------
    Art. 281^1 a fost introdus de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 109 din 16 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.115 din 27 noiembrie 2004.


    Titlul VII INFRACŢIUNI DE FALS


    Capitolul 1 FALSIFICAREA DE MONEDE, TIMBRE SAU DE ALTE VALORI

    Falsificarea de monede sau de alte valori

    Articolul 282

    Falsificarea de moneda metalică, moneda de hirtie, titluri de credit public, cecuri, titluri de orice fel pentru efectuarea plăţilor, emise de instituţia bancară ori de alte instituţii de credit competente, sau falsificarea oricăror alte titluri ori valori asemănătoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează punerea în circulaţie, în orice mod, a valorilor falsificate arătate în alineatul precedent, sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie.
    Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente ar fi putut cauza o paguba importanţa sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă au cauzat o paguba importanţa sistemului financiar, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Tentativa se pedepseşte.

    Falsificarea de timbre, mărci sau de bilete de transport

    Articolul 283

    Falsificarea de timbre, mărci poştale, plicuri poştale, cărţi poştale, bilete ori foi de călătorie sau transport, cupoane răspuns internaţional, ori punerea în circulaţie a unor astfel de valori falsificate, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Tentativa se pedepseşte.

    Falsificarea de valori străine

    Articolul 284

    Dispoziţiile cuprinse în acest capitol se aplică şi în cazul când infracţiunea priveşte monede sau timbre ale altor state ori alte valori străine.

    Deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori

    Articolul 285

    Fabricarea ori deţinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.


    Capitolul 2 FALSIFICAREA INSTRUMENTELOR DE AUTENTIFICARE SAU DE MARCARE

    Falsificarea instrumentelor oficiale

    Articolul 286

    Falsificarea unui sigiliu, unei ştampile sau a unui instrument de marcare de care se folosesc unităţile la care se referă art. 145 se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    Tentativa se pedepseşte.

    Folosirea instrumentelor oficiale false

    Articolul 287

    Folosirea instrumentelor false arătate în art. 286 se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
    Folosirea fără drept a unui sigiliu ori a unei ştampile cu stema tarii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.


    Capitolul 3 FALSURI ÎN ÎNSCRISURI

    Falsul material în înscrisuri oficiale

    Articolul 288

    Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natura sa producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
    Falsul prevăzut în alineatul precedent, savirsit de un funcţionar în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producătoare de consecinţe juridice.
    Tentativa se pedepseşte.

    Falsul intelectual

    Articolul 289

    Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţa de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Tentativa se pedepseşte.

    Falsul în înscrisuri sub semnatura privată

    Articolul 290

    Falsificarea unui înscris sub semnatura privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    Tentativa se pedepseşte.

    Uzul de fals

    Articolul 291

    Folosirea unui înscris oficial ori sub semnatura privată, cunoscând ca este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani când înscrisul este oficial, şi cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă când înscrisul este sub semnatura privată.

    Falsul în declaraţii

    Articolul 292

    Declararea necorespunzătoare adevărului, facuta unui organ sau instituţii de stat ori unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraţia facuta serveşte pentru producerea acelei consecinţe, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

    Falsul privind identitatea

    Articolul 293

    Prezentarea sub o identitate falsa ori atribuirea unei asemenea identităţi altei persoane, pentru a induce sau a menţine în eroare un organ sau o instituţie de stat sau o alta unitate dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecinţe juridice, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează încredinţarea unui înscris care serveşte pentru dovedirea stării civile ori pentru legitimare sau identificare, spre a fi folosit fără drept.

    Falsul prin folosirea emblemei Crucii Roşii

    Articolul 294

    Folosirea fără drept a emblemei sau denumirii de "Crucea Roşie" ori a unei embleme sau denumiri asimilate acesteia, precum şi folosirea oricărui semn sau oricărei denumiri care constituie o imitaţie a vreunei asemenea embleme ori denumiri, dacă fapta a cauzat pagube materiale, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă.
    Dacă fapta se săvârşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.


    Titlul VIII INFRACŢIUNI LA REGIMUL STABILIT PENTRU ANUMITE ACTIVITĂŢI ECONOMICE

    Specula

    Articolul 295

    Săvârşirea uneia dintre următoarele fapte:
    a) cumpărarea în scop de revinzare a produselor industriale sau agricole care potrivit dispoziţiilor legale nu pot face obiectul comerţului particular;
    b) cumpărarea de produse industriale sau agricole, în scop de prelucrare în vederea revinzarii, dacă ceea ce ar rezultă din prelucrare nu poate face, potrivit dispoziţiilor legale, obiectul comerţului particular;
    c) abrogat;
    d) abrogat,
    se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

    Înşelăciunea la măsurătoare

    Articolul 296

    Înşelarea prin folosirea unui instrument de măsurat inexact ori prin folosirea frauduloasă a unui instrument de măsurat exact se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani.
    Tentativa se pedepseşte.

    Înşelăciunea cu privire la calitatea mărfurilor

    Articolul 297

    (1) Falsificarea ori substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând ca sunt falsificate ori substituite, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 7 ani.
    (2) Dacă mărfurile sau produsele au devenit, prin falsificare sau substituire, vătămătoare sănătăţii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 313.
    (3) Tentativa se pedepseşte.
    -------------
    Alin. (1) al art. 297 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 93 din 20 iunie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 iunie 2002.

    Divulgarea secretului economic

    Articolul 298

    Divulgarea unor date sau informaţii care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă fapta este de natura sa producă pagube, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent este săvârşită de altă persoană, oricare ar fi modul prin care a ajuns sa cunoască datele sau informaţiile, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

    Contrafacerea obiectului unei invenţii

    Articolul 299

    Contrafacerea sau folosirea, fără drept, a obiectului unei invenţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

    Punerea în circulaţie a produselor contrafăcute

    Articolul 300

    Punerea în circulaţie a produselor realizate ca urmare a contrafacerii sau folosirii fără drept a obiectului unei invenţii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

    Concurenta neloială

    Articolul 301

    Fabricarea ori punerea în circulaţie a produselor care poarta denumiri de origine ori indicaţii de provenienţă false, precum şi aplicarea pe produsele puse în circulaţie de menţiuni false privind brevetele de invenţii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizaţiilor de comerţ ori industriale, în scopul de a induce în eroare pe beneficiari, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.

    Nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export

    Articolul 302

    Efectuarea, fără autorizaţie, a oricăror acte sau fapte care potrivit dispoziţiilor legale sunt considerate operaţiuni de import, export sau tranzit, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

    Deturnarea de fonduri

    Articolul 302^1

    Schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti sau a resurselor materiale, fără respectarea prevederilor legale, dacă fapta a cauzat o perturbare a activităţii economico-financiare sau a produs o paguba unui organ ori unei instituţii de stat sau unei alte unităţi dintre cele la care se referă art. 145, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Dacă fapta prevăzută la alin. 1 a avut consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri

    Articolul 302^2

    Efectuarea oricăror operaţiuni de import de deşeuri ori reziduuri de orice natura sau de alte mărfuri periculoase pentru sănătatea populaţiei şi pentru mediul înconjurător, precum şi introducerea, în orice mod, sau tranzitarea acestora pe teritoriul tarii, fără respectarea dispoziţiilor legale, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    Dacă faptele prevăzute în alineatul precedent au pus în pericol sănătatea sau integritatea corporală a unui număr mare de persoane, au avut vreuna din urmările arătate în art. 182 ori au cauzat o paguba materială importanţa, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, iar în cazul în care s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane ori pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Tentativa se pedepseşte.


    Titlul IX INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ


    Capitolul 1 INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI

    Bigamia

    Articolul 303

    Încheierea unei noi căsătorii de către o persoană căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Persoana necăsătorită care se căsătoreşte cu o persoană pe care o ştie căsătorită se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    Faptele prevăzute în prezentul articol nu se sancţionează dacă prima sau cea de-a doua căsătorie este declarata nulă pentru alt motiv decît bigamia.

    Adulterul

    Articolul 304

    Fapta persoanei căsătorite de a avea relaţii sexuale afară de căsătorie se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amendă.
    Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a soţului nevinovat.
    Soţul nevinovat poate cere oricând încetarea urmăririi penale sau a procesului penal, iar după rămînerea definitivă a hotărârii, încetarea executării pedepsei.
    Proba adulterului se poate face numai prin procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante sau prin scrisori care emana de la soţul vinovat.
    Urmărirea sau procesul penal încetează şi în caz de moarte a soţului care a făcut plîngerea, precum şi în caz de anulare a căsătoriei soţului vinovat.
    Urmărirea penală nu poate începe dacă fapta a fost comisă după îndemnul sau încurajarea celuilalt soţ, sau dacă viaţa conjugală era întreruptă în fapt şi sotii trăiau despărţiţi.
    Dispoziţiile art. 27 nu sunt aplicabile.

    Abandonul de familie

    Articolul 305

    Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:
    a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;
    b) neîndeplinirea cu rea-credinţa a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;
    c) neplata cu rea-credinţa, timp de doua luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte, în cazurile prevăzute la lit. a) şi b), cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, iar în cazul prevăzut la lit. c), cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.*)
    Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
    Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.
    Dacă părţile nu s-au împăcat, dar în cursul judecaţii inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa, în cazul când stabileşte vinovăţia, pronunţa împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81.
    Revocarea suspendării condiţionate nu are loc decît în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie.
    ------------
    *) Alin. 1 al art. 305 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000.

    Relele tratamente aplicate minorului

    Articolul 306

    Punerea în primejdie grava, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    ----------
    Art. 306 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000.
    Art. 306 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.

    Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului

    Articolul 307

    Reţinerea de către un părinte a copilului sau minor, fără consimţământul celuilalt părinte sau al persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească, spre creştere şi educare, de a împiedica în mod repetat pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.
    Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
    Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.


    Capitolul 2 INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE

    Zădărnicirea combaterii bolilor

    Articolul 308

    Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare, dacă a avut ca urmare raspindirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă.

    Contaminarea venerică şi transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit

    Articolul 309

    Transmiterea unei boli venerice prin raport sexual, prin relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex sau prin acte de perversiune sexuală, de către o persoană care ştie ca suferă de o astfel de boala, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Transmiterea sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA - de către o persoană care ştie ca suferă de aceasta boala se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
    Instanţa de judecată va dispune măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.

    Sustragerea de la tratament medical

    Articolul 309^1

    Sustragerea de la executarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical, în cazul infracţiunii de contaminare venerică, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă.

    Raspindirea bolilor la animale sau plante

    Articolul 310

    Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor molipsitoare la animale sau plante ori a dăunătorilor, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli ori a dăunătorilor sau alte urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.
    -------------
    Art. 310 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Infectarea apei

    Articolul 311

    Infectarea prin orice mijloace a surselor şi reţelelor de apa, dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
    -------------
    Art. 311 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Traficul de stupefiante

    Articolul 312

    Abrogat.*)
    -----------
    *) Art. 312 a fost abrogat prin art. 32 al Legii privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, nr. 143/2000, publicată în M. Of. nr. 362 din 3 august 2000.

    Falsificarea de alimente sau alte produse

    Articolul 313

    (1) Prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătăţii, expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi, cunoscând ca sunt falsificate sau alterate ori interzise consumului, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează falsificarea sau substituirea altor mărfuri sau produse, dacă prin falsificare sau substituire acestea au devenit vătămătoare sănătăţii.
    (3) Punerea în consum public de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare îmbolnăvirea unei persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) Dacă prin faptele prevăzute în alin. 1 sau 2 s-au produs vătămări uneia sau mai multor persoane care necesita pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile, pedeapsa este închisoarea de la 4 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă necesita îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (5) În cazul în care prin faptele prevăzute în alin. 1 sau 2 s-au produs vătămări uneia sau mai multor persoane care necesita pentru vindecare mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale ori vreuna din consecinţele prevăzute în art. 182 alin. 1, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (6) Tentativa infracţiunilor prevăzute la alin. 1 şi 2 se pedepseşte.
    -----------
    Alin. (1) şi (3) ale art. 313 au fost modificate de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 93 din 20 iunie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 iunie 2002.
    Alin. (4), (5) şi (6) ale art. 313 au fost introduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 93 din 20 iunie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 27 iunie 2002.


    Capitolul 3 INFRACŢIUNI PRIVITOARE LA ASISTENŢA CELOR ÎN PRIMEJDIE

    Punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji

    Articolul 314

    Părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei persoane care nu are putinta de a se îngriji, de către acela care o are sub paza sau îngrijire, punându-i în pericol iminent viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani.*)
    Este apărată de pedeapsa persoana care, după săvârşirea faptei, îşi reia de buna-voie îndatoririle.
    -----------
    *) Alin. 1 al art. 314 este reprodus astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 197/2000.

    Lăsarea fără ajutor

    Articolul 315

    Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea, de către cel care a găsit o persoană a carei viaţa, sănătate sau integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de putinta de a se salva, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă.

    Lăsarea fără ajutor prin omisiunea de înştiinţare

    Articolul 316

    Neînştiinţarea autorităţii de către cel ce găseşte o persoană abandonată sau pierdută, care are nevoie de ajutor, fiindu-i pusă în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amendă.


    Capitolul 4 ALTE INFRACŢIUNI CARE ADUC ATINGERE UNOR RELAŢII PRIVIND CONVIEŢUIREA SOCIALĂ

    Propaganda naţionalist-şovină

    Articolul 317

    Propaganda naţionalist-şovină, ațâțarea urii de rasa sau naţionale, dacă fapta nu constituie infracţiunea prevăzută în art. 166, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

    Împiedicarea libertăţii cultelor

    Articolul 318

    Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a vreunui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amendă.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează fapta de a obliga o persoană, prin constringere, sa participe la serviciile religioase ale vreunui cult, sau sa îndeplinească un act religios legat de exercitarea unui cult.

    Profanarea de morminte

    Articolul 319

    Profanarea prin orice mijloace a unui mormint, a unui monument sau a unei urne funerare ori a unui cadavru, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

    Tulburarea folosinţei locuinţei

    Articolul 320

    Fapta prin care se tulbura în mod repetat folosinţă locuinţei locatarilor dintr-un imobil, ori prin care se împiedica normală folosinţă a locuinţei, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    Acţiunea penală se pune în mişcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate.
    Împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală.

    Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice

    Articolul 321

    Fapta persoanei care, în public, săvârşeşte acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se deda la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbura, în alt mod, liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Dacă prin fapta prevăzută la alin. 1 s-au tulburat grav liniştea şi ordinea publică, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    -------------
    Art. 321 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.

    Încăierarea

    Articolul 322

    Participarea la o încăierare între mai multe persoane se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 6 luni sau cu amendă.
    Dacă în cursul încăierării s-a cauzat o vătămare grava integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane, cel care a savirsit aceasta fapta se pedepseşte pentru infracţiunea săvârşită, al carei maxim se reduce cu un an. Ceilalţi participanţi la încăierare se pedepsesc cu pedeapsa prevăzută în alin. 1.
    În cazul prevăzut în alin. 2, dacă nu se cunoaşte care dintre participanţi a savirsit faptele arătate în acel alineat, se aplică tuturor închisoarea de la 6 luni la 5 ani, când s-a cauzat vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii. În cazul în care s-a cauzat moartea, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 15 ani.
    Nu se pedepseşte cel care a fost prins în încăierare împotriva voinţei sale, sau care a încercat sa despartă pe alţii, sa respingă un atac ori sa apere pe altul.

    Asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni

    Articolul 323

    Fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decît cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii.
    Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică celor care au savirsit infracţiunea respectiva pedeapsa pentru acea infracţiune, în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. 1.
    Nu se pedepsesc persoanele prevăzute în alin. 1, care denunta autorităţilor asocierea mai înainte de a fi fost descoperită şi de a se fi început săvârşirea infracţiunii care intră în scopul asocierii.

    Instigarea publică şi apologia infracţiunilor

    Articolul 324

    Fapta de a indemna publicul prin grai, scris sau prin orice alte mijloace, de a nu respecta legile, ori de a savirsi fapte ce constituie infracţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
    Dacă fapta prevăzută în alin. 1 este săvârşită de un funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat ori de către o persoană dintre cele prevăzute în art. 160, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
    Dacă instigarea publică a avut ca urmare săvârşirea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.
    Purtarea în public a unei uniforme, embleme, insigne sau altor asemenea semne distinctive neautorizate, în scopurile arătate în alin. 1, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează lăudarea în public a celor care au savirsit infracţiuni sau a infracţiunilor săvârşite de aceştia.

    Raspindirea de materiale obscene

    Articolul 325

    Fapta de a vinde sau raspindi, precum şi de a confecţiona ori deţine, în vederea răspândirii, obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.

    Cerşetoria

    Articolul 326

    Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerind ajutor material, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 ani.

    Vagabondajul

    Articolul 327

    Fapta persoanei care nu are locuinta statornică şi nici mijloace de trai şi care, deşi are capacitate de a munci, nu exercita în mod obişnuit o ocupaţie sau profesie, ori nu prestează nici o alta munca pentru întreţinerea sa, se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 ani.

    Prostituţia

    Articolul 328

    Fapta persoanei care îşi procura mijloacele de existenta sau principalele mijloace de existenta, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

    Proxenetismul

    Articolul 329

    (1) Îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea u nor drepturi.
    (2) Recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop, precum şi constrângerea la prostituţie se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (3) Dacă fapta prevăzută în alin. 1 sau 2 este săvârşită faţă de un minor sau prezintă un alt caracter grav, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (4) Banii, valorile sau orice alte bunuri care au servit sau au fost destinate sa servească, direct sau indirect, la comiterea infracţiunii prevăzute la alin. 1-3 şi cele care au fost dobândite prin săvârşirea acesteia se confisca, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
    (5) Tentativa se pedepseşte.
    ------------
    Art. 329 a fost modificat de LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.
    Alin. (3) al art. 329 a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 143 din 24 octombrie 2002 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 804 din 5 noiembrie 2002.

    Jocul de noroc

    Articolul 330

    Organizarea sau îngăduirea jocurilor de noroc pentru public, fără autorizare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează organizarea sau îngăduirea în mod obişnuit a jocurilor de noroc, într-o casa particulară, în scopul de a realiza foloase materiale.


    Titlul X INFRACŢIUNI CONTRA CAPACITĂŢII DE APĂRARE A ROMÂNIEI


    Capitolul 1 INFRACŢIUNI SĂVÎRŞITE DE MILITARI


    Secţiunea I Infracţiuni contra ordinii şi disciplinei militare

    Absenta nejustificată

    Articolul 331

    Absenta nejustificată de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 de ore dar nu mai mult de 3 zile, a militarului, în termen sau concentrat, până la gradul de sergent inclusiv, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
    Pedeapsa aplicată militarului în termen se executa într-o închisoare militară.
    În timp de război, absenta nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 4 ore, dar nu mai mult de 24 de ore, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

    Dezertarea

    Articolul 332

    Absenta nejustificată de la unitate sau serviciu, care depăşeşte 3 zile, a oricărui militar, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 7 ani.
    În timp de război, absenta nejustificată a oricărui militar de la unitate sau serviciu, care a depăşit 24 de ore, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani.

    Călcarea de consemn

    Articolul 333

    Călcarea regulilor serviciului de garda, de paza, de însoţire sau de securitate, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi părăsirea comenzii sau oricărui alt post de către militar.
    Călcarea consemnului de către santinela aflată în serviciu de garda sau de paza pe lângă depozitele de armament, muniţii sau materiale explozive, la frontiera ori în alte posturi de un deosebit interes militar sau de stat, ori dacă fapta ar fi putut avea urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Faptele de mai sus săvârşite în timp de război se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 12 ani.

    Insubordonarea

    Articolul 334

    Refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
    Dacă fapta este săvârşită de un ofiţer, de un maistru militar sau subofiţer, de un militar angajat, de doi sau mai mulţi militari împreună ori în faţa trupei adunate sau dacă fapta are urmări grave, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    În timp de război, pedeapsa pentru fapta prevăzută în alin. 1 este închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pentru fapta prevăzută în alin. 2, de la 3 la 12 ani.

    Lovirea sau insulta superiorului

    Articolul 335

    Lovirea superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
    În cazul în care cel lovit se găseşte în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.
    Insulta superiorului de către inferior sau a şefului de către subordonat se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an.
    Dacă faptele de mai sus sunt săvârşite în timp de război, maximul pedepselor se sporeşte cu 2 ani.

    Lovirea sau insulta inferiorului

    Articolul 336

    Lovirea inferiorului ori subordonatului de către superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 1 an.
    Insulta inferiorului ori subordonatului de către superior sau şef se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 6 luni.
    Dispoziţiile alin. 1 şi 2 nu se aplică în timp de război, dacă faptele au fost determinate de o necesitate militară.

    Punerea în mişcare a acţiunii penale

    Articolul 337

    Acţiunea penală pentru infracţiunile din prezenta secţiune se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.


    Secţiunea II Infracţiuni pe câmpul de lupta

    Capitularea

    Articolul 338

    Predarea în miinile inamicului de către comandant a forţelor militare pe care le comanda, lăsarea în miinile duşmanului, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare de către comandant a mijloacelor de lupta sau a altor mijloace necesare pentru purtarea războiului, fără ca aceasta sa fi fost determinata de condiţiile de lupta, se pedepsesc cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Tentativa se pedepseşte.

    Părăsirea câmpului de lupta

    Articolul 339

    Părăsirea câmpului de lupta sau refuzul de a acţiona, săvârşite în timpul luptei, ori predarea în captivitate, sau săvârşirea altor asemenea fapte de natura a servi cauza duşmanului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Tentativa se pedepseşte.


    Secţiunea III Infracţiuni specifice aviaţiei şi marinei militare

    Zborul neautorizat

    Articolul 340

    Zborul cu o aeronava aparţinând forţelor armate ale statului român, fără prealabilă autorizare, precum şi nerespectarea regulilor de zbor, dacă prin aceasta se periclitează securitatea zborului în spaţiul aerian sau a aeronavei, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
    Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a cauzat urmări grave, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă a cauzat un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Părăsirea navei

    Articolul 341

    Părăsirea unei nave militare în caz de naufragiu, de către comandant, mai înainte de a-şi fi exercitat până la capăt îndatoririle de serviciu, precum şi de către orice persoană ce face parte din echipajul navei, fără ordinul comandantului, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    Aceeaşi fapta săvârşită în timp de război se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Părăsirea comenzii

    Articolul 342

    Părăsirea comenzii de către comandantul unei nave sau al unei grupări de nave militare, în situaţii ce ar fi putut periclita nava sau navele militare ori echipajul acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    În cazul în care părăsirea comenzii s-a savirsit în timpul luptei, de către comandantul unei nave sau al unei grupări de nave militare, pedeapsa este detenţiunea pe viaţa sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Neluarea măsurilor necesare în operaţiile navale

    Articolul 343

    Fapta comandantului unei nave militare sau grupări de nave militare care fără a fi fost oprit prin vreun ordin, sau fără a fi fost împiedicat de misiunea specială pe care o avea, nu ia măsurile necesare sa atace, sa lupte împotriva duşmanului, sa ajute o nava a statului român sau a unei tari aliate urmărită de duşman ori angajata în lupta, sau nu ia măsurile necesare pentru a distruge un convoi duşman, ori nu urmăreşte navele de război sau comerciale ale duşmanului, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Coborirea pavilionului

    Articolul 344

    Coborirea pavilionului în timpul luptei, în scopul de a servi cauza duşmanului, săvârşită de către comandantul unei nave militare sau al unei grupări de nave militare, precum şi de către orice altă persoană ambarcată, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Coliziunea

    Articolul 345

    Fapta comandantului unei nave militare sau a oricărei persoane aflate la bordul navei, prin care s-a cauzat, din culpa, o coliziune sau punerea pe uscat a navei, dacă fapta a avut ca urmare avarierea grava a navei sau alte urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    În cazul în care fapta prevăzută în alineatul precedent a fost săvârşită cu intenţie, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    În timp de război, fapta prevăzută în alin. 2 se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Sancţionarea tentativei

    Articolul 346

    Tentativa infracţiunilor prevăzute în art. 340, 341, 342, 344 şi 345 alin. 2 şi 3 se pedepseşte.

    Infracţiuni privitoare la aeronave

    Articolul 347

    Dispoziţiile art. 341-346 se aplică în mod corespunzător şi în ce priveşte aeronavele militare.


    Capitolul 2 INFRACŢIUNI SĂVÎRŞITE DE MILITARI SAU DE CIVILI

    Sustragerea de la serviciul militar

    Articolul 348

    Fapta persoanei care îşi provoacă vătămări integrităţii corporale sau sănătăţii, simulează o boala sau infirmitate, foloseşte înscrisuri false sau orice alte mijloace, în scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar în timp de război cu închisoare de la 3 la 10 ani.
    Acţiunea penală se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.

    Defetismul

    Articolul 349

    Raspindirea sau publicarea în timp de război de zvonuri sau informaţii false, exagerate sau tendenţioase relative la situaţia economică şi politica a tarii, la starea morala a populaţiei în legătură cu declararea şi mersul războiului, precum şi săvârşirea altor asemenea fapte de natura sa slăbească rezistenta morala a populaţiei, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de lupta

    Articolul 350

    Jefuirea pe câmpul de lupta a morţilor sau răniţilor de obiectele aflate asupra lor se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează fapta arătată în alineatul precedent, care, fără să fie săvârşită pe câmpul de lupta, este urmarea unor operaţii de război.

    Folosirea emblemei Crucii Roşii în timpul operaţiilor militare

    Articolul 351

    Folosirea, fără drept, în timp de război şi în legătură cu operaţiile militare, a emblemei ori denumirii de "Crucea Roşie" sau a celor asimilate acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

    Sustragerea de la rechiziţii militare

    Articolul 352

    Refuzul nejustificat de a pune la dispoziţia forţelor armate bunurile legal rechiziţionate, sustragerea de la îndeplinirea acestor obligaţii, ori nedeclararea la recensamint a bunurilor supuse rechiziţionării, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.
    În cazul când fapta se săvârşeşte în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.


    Capitolul 3 INFRACŢIUNI SĂVÎRŞITE DE CIVILI

    Sustragerea de la recrutare

    Articolul 353

    Sustragerea de la recrutare în timp de pace se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă.
    Sustragerea de la recrutare în timp de război se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.

    Neprezentarea la încorporare sau concentrare

    Articolul 354

    Neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştinţare, iar dacă termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militară, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi.
    În timp de mobilizare sau război, precum şi în caz de chemare urgenta, expres prevăzută în ordinul de chemare, termenele de prezentare vor fi cele specificate în ordin. În caz de neprezentare, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.
    Termenele de prezentare prevăzute în alineatele precedente se sporesc cu 10 zile în cazul în care cei chemaţi se afla în străinătate.

    Punerea în mişcare a acţiunii penale

    Articolul 355

    Acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute în prezentul capitol se pune în mişcare numai la sesizarea comandantului.


    Titlul XI INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI OMENIRII

    Propaganda pentru război

    Articolul 356

    Propaganda pentru război, raspindirea de ştiri tendenţioase sau inventate, de natura sa servească ațâțării la război, sau orice alte manifestări în favoarea dezlănţuirii unui război, săvârşite prin grai, scris, radio, televiziune, cinematograf sau prin alte asemenea mijloace, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

    Genocidul

    Articolul 357

    Săvârşirea în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a vreuneia dintre următoarele fapte:
    a) uciderea membrilor colectivităţii sau grupului;
    b) vătămarea grava a integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului;
    c) supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenta sau tratament de natura sa ducă la distrugere fizica;
    d) luarea de măsuri tinzind la împiedicarea naşterilor în sinul colectivităţii sau grupului;
    e) transferarea forţată a copiilor aparţinând unei colectivităţi sau unui grup, în alta colectivitate sau în alt grup,
    se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Dacă fapta este săvârşită în timp de război, pedeapsa este detenţiunea pe viaţa.
    Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.

    Tratamentele neomenoase

    Articolul 358

    Supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de război şi în general a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează săvârşirea faţă de persoanele arătate în alineatul precedent a vreuneia dintre următoarele fapte:
    a) constringerea de a servi în forţele armate ale adversarului;
    b) luarea de ostateci;
    c) deportarea;
    d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
    e) condamnarea sau execuţia fără o judecata prealabilă efectuată de către un tribunal constituit în mod legal şi care să fi judecat cu respectarea garanţiilor judiciare fundamentale prevăzute de lege.
    Torturarea, mutilarea sau exterminarea celor prevăzuţi în alin. 1 se pedepseşte cu detenţiune pe viaţa sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Dacă faptele prevăzute în prezentul articol sunt săvârşite în timp de război, pedeapsa este detenţiunea pe viaţa.

    Distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri

    Articolul 359

    Distrugerea în întregime sau în parte:
    a) a clădirilor, a oricăror alte construcţii sau a navelor care servesc de spitale;
    b) a mijloacelor de transport de orice fel afectate unui serviciu sanitar sau de Cruce Roşie, ori al organizaţiilor asimilate acesteia, pentru transportul răniţilor, bolnavilor, materialelor sanitare sau al materialelor Crucii Roşii ori ale organizaţiilor asimilate acesteia;
    c) a depozitelor de materiale sanitare,
    dacă toate acestea poarta semnele distinctive reglementate, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează însuşirea sub orice formă, nejustificată de o necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a mijloacelor sau materialelor destinate pentru ajutorul ori îngrijirea răniţilor sau bolnavilor căzuţi sub puterea adversarului.
    Tot astfel se sancţionează distrugerea în întregime sau în parte, ori însuşirea sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate militară şi săvârşită în proporţii mari, a oricăror alte bunuri.

    Distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale

    Articolul 360

    Distrugerea sub orice formă, fără necesitate militară, de monumente sau construcţii care au o valoare artistică, istorica ori arheologică, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorica sau ştiinţifică, opere de arta, manuscrise, cărţi de valoare, colecţii ştiinţifice sau colecţii importante de cărţi, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus şi în general a oricăror valori culturale ale popoarelor, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează jefuirea sau însuşirea sub orice formă a vreuneia dintre valorile culturale arătate în prezentul articol, de pe teritoriile aflate sub ocupaţie militară.

    Sancţionarea tentativei, tăinuirii şi favorizării

    Articolul 361

    Tentativa infracţiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepseşte.
    Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
    Tăinuirea şi favorizarea săvârşite de soţ sau de o ruda apropiată în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 357 şi 358 alin. 3 şi 4 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 2 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracţiuni, tăinuirea şi favorizarea nu se pedepsesc.

    DISPOZIŢII FINALE

    Articolul 362

    Dispoziţiile din partea generală a acestui cod se aplică şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale, afară de cazul când legea dispune altfel.


    Articolul 363

    Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1969.

    NOTĂ:
    Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 140/1996, dispoziţiile prevăzute în această lege referitoare la liberarea condiţionată nu se aplică celor condamnaţi definitiv înainte de intrarea în vigoare a legii, cu excepţia celor care s-au sustras de la executare.
    Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 140/1996, dispoziţiile art. 39 alin. 6 din Codul penal sunt aplicabile şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau cu pedeapsa închisorii.
    ----------