HOTĂRÂRE nr. 1.561 din 23 septembrie 2004
pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciilor de iluminat public
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 950 din 18 octombrie 2004



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, cu modificările ulterioare, şi al art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2003 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de iluminat public, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 475/2003, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă Regulamentul-cadru al serviciilor de iluminat public, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 2

    Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice şi Gospodărie Comunală - A.N.R.S.C. va urmări aplicarea în teritoriu şi va sprijini autorităţile administraţiei publice locale în acţiunea de elaborare şi adoptare, în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, a regulamentelor proprii, cu respectarea prevederilor regulamentului-cadru.


    Articolul 3

    Ministerul Administraţiei şi Internelor va prezenta Guvernului, la propunerea Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, informări lunare privitoare la stadiul elaborării şi aprobării regulamentelor prevăzute la art. 2.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    ────────────────
    Ministru de stat,
    ministrul administraţiei şi internelor,
    Marian Florian Săniuţă
    Ministrul delegat pentru administraţia publică,
    Gheorghe Emacu
    Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare
    pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală,
    Ioan Radu
    p. Ministrul de stat,
    ministrul economiei şi comerţului,
    Iulian Iancu,
    secretar de stat
    p. Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Gherghina,
    secretar de stat
    Bucureşti, 23 septembrie 2004.
    Nr. 1.561.


    Anexa
    REGULAMENT-CADRU
    al serviciilor de iluminat public

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Prezentul regulament-cadru al serviciilor de iluminat public, denumit în continuare regulament-cadru, este elaborat în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2003 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de iluminat public, aprobată şi modificată prin Legea nr. 475/2003, şi ale art. 6 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 373/2002 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală - A.N.R.S.C., cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 2

    (1) Prevederile prezentului regulament-cadru se aplică serviciilor de iluminat public din localităţile în care există sisteme de iluminat public, indiferent de mărimea acestora.
    (2) Prezentul regulament-cadru stabileşte cadrul juridic unitar prin care se stabilesc nivelurile de luminanţă sau iluminare, după caz, indicatorii de performanţă ai serviciilor, condiţiile tehnice, raporturile operator-utilizator, precum şi modul de tarifare, facturare şi încasare a contravalorii serviciilor prestate.
    (3) Prevederile prezentului regulament-cadru se aplică, de asemenea, la proiectarea, executarea, recepţionarea, utilizarea şi întreţinerea componentelor sistemului de iluminat public.
    (4) Operatorii serviciilor de iluminat public, indiferent de forma de proprietate, organizare şi de modul în care este organizată gestiunea serviciilor în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale, se vor conforma prevederilor prezentului regulament-cadru.
    (5) Condiţiile tehnice şi indicatorii de performanţă prevăzuţi în prezentul regulament-cadru au caracter minimal. Consiliile locale, consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba şi alte condiţii tehnice sau alţi indicatori de performanţă pentru serviciile de iluminat public, pe baza unor studii de specialitate.
    (6) Orice dezvoltare a reţelei electrice de joasă tensiune destinate iluminatului public se face cu respectarea prezentului regulament-cadru.


    Articolul 3

    În sensul prezentului regulament-cadru, noţiunile utilizate se definesc după cum urmează:
    3.1. aparat/corp de iluminat - aparat care serveşte la distribuţia, filtrarea şi transmisia luminii produse de una sau mai multe lămpi către exterior, care cuprinde toate dispozitivele necesare fixării şi protejării lămpilor, circuitele auxiliare şi componentele electrice de conectare la reţeaua de alimentare, care asigură amorsarea şi funcţionarea stabilă a surselor de lumină;
    3.2. autoritate competentă - Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, denumită în continuare A.N.R.S.C.
    3.3. autorizaţie - act juridic, eliberat de A.N.R.S.C., prin care se certifică capabilitatea unei persoane juridice de a desfăşura activităţi specifice serviciului public de iluminat, în vederea participării la o licitaţie publică, pentru concesionarea unui serviciu public de iluminat;
    3.4. balast - dispozitiv montat în circuitul de alimentare a uneia sau mai multor lămpi cu descărcări, având drept scop limitarea curentului la valoarea necesară;
    3.5. caracteristici tehnice - totalitatea datelor şi elementelor de natură tehnică, referitoare la o instalaţie sau la un sistem de iluminat;
    3.6. contract-cadru - reglementare cu caracter normativ, care stabileşte condiţiile minimale pentru relaţiile comerciale dintre operator şi utilizator;
    3.7. echipament de măsurare - aparatura şi ansamblul instalaţiilor care servesc la măsurarea parametrilor serviciului de iluminat public furnizat;
    3.8. efect de grotă neagră - senzaţie vizuală realizată la trecerea de la o valoare foarte mare a luminanţei la o alta mult mai mică;
    3.9. exploatarea/utilizarea sistemului de iluminat public ansamblu de operaţiuni şi activităţi executate pentru asigurarea continuităţii şi calităţii serviciilor de iluminat public în condiţii tehnico-economice şi de siguranţă corespunzătoare;
    3.10. flux luminos Ø'4f - mărimea derivată din fluxul energetic, evaluată prin acţiunea sa luminoasă asupra observatorului fotometric de referinţă al Comisiei Internaţionale de Iluminat;
    3.11. grad de asigurare în furnizare - nivel procentual de asigurare a furnizării serviciului necesar utilizatorului, într-un interval de timp, precizat în anexa la contractul de furnizare/prestare a serviciului de iluminat public;
    3.12. igniter - dispozitiv care produce impulsuri de tensiune destinate să amorseze o lampă cu descărcări fără preîncălzirea electrozilor;
    3.13. iluminare E - raportul dintre fluxul luminos receptat de o suprafaţă şi aria respectivă;
    3.14. iluminare medie E(m) - media aritmetică a iluminărilor pe suprafaţa de calcul avută în vedere;
    3.15. iluminare minimă E(min) - cea mai mică valoare a iluminării punctuale pe suprafaţa de calcul avută în vedere;
    3.16. indicatori de performanţă garantaţi - parametri ai serviciului de iluminat public prestat, pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate şi pentru care sunt prevăzute penalizări în licenţă sau în contractele de delegare de gestiune ori de concesiune, în cazul nerealizării lor;
    3.17. indicatori de performanţă generali - parametri ai serviciului de iluminat public prestat, pentru care se stabilesc niveluri minime de calitate, urmăriţi la nivelul operatorilor şi care reprezintă condiţii de acordare sau de retragere a licenţei, dar pentru care nu sunt prevăzute penalizări în contractele de delegare de gestiune în cazul nerealizării lor;
    3.18. indice de prag TI - creşterea pragului percepţiei vizuale TI, care conduce la orbirea inconfortabilă, caracterizând orbirea provocată de sursele de lumină aflate în câmpul vizual, în raport cu luminanţa medie a căii de circulaţie;
    3.19. intensitate luminoasă I - raportul dintre fluxul luminos elementar emis de sursă şi unghiul solid elementar pe direcţia dată;
    3.20. lămpi cu descărcări - lămpi a căror emisie luminoasă este produsă printr-o descărcare electrică într-un gaz sau în vapori metalici ori într-un amestec de mai multe gaze şi vapori metalici;
    3.21. lămpi cu incandescenţă - lămpi a căror emisie luminoasă este produsă cu filamentul încălzit la incandescenţă prin trecerea unui curent electric;
    3.22. lămpi cu incandescenţă cu halogen - lămpi incandescente având, în balonul de construcţie specială, un mediu de un anumit halogen, care creează un ciclu regenerativ al filamentului pentru mărirea duratei de funcţionare şi pentru realizarea unui flux emis aproximativ constant;
    3.23. lămpi cu incandescenţă cu utilizări speciale - lămpi cu filament central, lămpi ornamentale, lămpi cu reflector, lămpi foto;
    3.24. licenţă - act tehnic şi juridic, emis de autoritatea competentă, prin care se acordă permisiune unei persoane juridice, română sau străină, de exploatare comercială a sistemului de iluminat public şi/sau de furnizare a serviciului de iluminat public;
    3.25. luminanţă L - raportul dintre intensitatea luminoasă elementară emisă de către ochiul observatorului şi suprafaţa aparentă de emisie;
    3.26. luminanţă maximă L(max) - cea mai mare valoare a luminanţei de pe suprafaţa de calcul avută în vedere;
    3.27. luminanţă medie L(m) - media aritmetică a luminanţelor de pe suprafaţa de calcul avută în vedere;
    3.28. luminanţă minimă L(min) - cea mai mică valoare a luminanţei de pe suprafaţa de calcul avută în vedere;
    3.29. nivel de iluminare/nivel de luminanţă - nivelul ales pentru valoarea iluminării/luminanţei;
    3.30. operator - persoană juridică titulară a unei licenţe de furnizare-prestare, emisă de autoritatea competentă, care asigură prestarea serviciului de iluminat public;
    3.31. raport de zonă alăturată SR - raport între iluminarea medie de pe o porţiune de 5 m lăţime sau mai puţin, dacă spaţiul nu o permite, de o parte şi de alta a sensurilor de circulaţie, şi iluminarea medie a căii de circulaţie de pe o lăţime de 5 m sau jumătate din lăţimea fiecărui sens de circulaţie, dacă aceasta este mai mică de 5 m;
    3.32. servicii de iluminat public - activităţi de utilitate publică şi de interes economic şi social general, aflate sub autoritatea administraţiei publice locale, care au drept scop asigurarea iluminatului căilor de circulaţie auto, arhitectural, pietonal, ornamental şi ornamental festiv, prestate în perimetrul unei unităţi administrativ-teritoriale;
    3.33. sistem de iluminat al căilor de circulaţie - sistem de iluminat destinat exclusiv căilor de circulaţie mixte (auto, ciclişti, pietoni) sau separat pentru cele 3 categorii;
    3.34. sistem de iluminat arhitectural - sistem de iluminat destinat exclusiv pentru valorificarea prin iluminat a unor monumente de artă sau istorice ori a unor obiective de importanţă publică şi/sau culturală pentru comunitatea locală;
    3.35. sistem de iluminat ornamental festiv - sistem de iluminat utilizat cu precădere în perioada sărbătorilor legale, la comemorări şi cu prilejul altor evenimente festive, având ca rol punerea în valoare a unor aspecte semnificative proprii acestora;
    3.36. sistem de iluminat ornamental pentru parcuri şi zone similare - sistem de iluminat funcţional destinat în principal asigurării circulaţiei şi securităţii pietonilor în parcuri, spaţii de agrement, pieţe, târguri, care poate fi uneori combinat şi cu componente decorative, de efect vizual;
    3.37. sistem de iluminat pietonal - sistem de iluminat destinat exclusiv căilor de circulaţie pietonală;
    3.38. sursă de lumină/lampă - obiectul sau suprafaţa care emite radiaţii optice în mod uzual vizibile, produse prin conversie de energie, şi care este caracterizată printr-un ansamblu de proprietăţi energetice, fotometrice şi/sau mecanice;
    3.39. tablou electric de alimentare, distribuţie, conectare/ deconectare - ansamblu fizic unitar ce poate conţine, după caz, echipamentul de protecţie, comandă, automatizare, măsură şi control, protejat împotriva accesului accidental destinat sistemului de iluminat public;
    3.40. temperatură de culoare corelată T(c) - temperatura radiatorului integral, a cărui culoare, percepută datorită încălzirii, se aseamănă cel mai mult, în condiţiile de observare precizate, cu cea percepută a unui stimul de culoare de aceeaşi strălucire;
    3.41. uniformitate generală a iluminării U(0)[E] - raportul dintre iluminarea minimă şi iluminarea medie, ambele considerate pe toată suprafaţa de calcul;
    3.42. uniformitate generală a luminanţei U(0)[L] - raportul dintre luminanţa minimă şi luminanţa medie, ambele considerate pe toată suprafaţa de calcul;
    3.43. uniformitatea longitudinală a luminanţei U(l)[L] raportul dintre luminanţa minimă şi luminanţa maximă, ambele considerate în axul benzii de circulaţie al zonei de calcul şi în direcţia de desfăşurare a traficului rutier;
    3.44. utilizatori - autorităţile administraţiei publice locale în calitate de reprezentant al comunităţii locale;
    3.45. zonă alăturată - suprafaţa din vecinătatea imediată a căii de circulaţie, aflată în câmpul vizual al observatorului;
    3.46. ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
    3.47. CNRI - Comitetul Naţional Român de Iluminat;
    3.48. CIE - Comisia Internaţională de Iluminat.


    Capitolul II Organizarea şi funcţionarea serviciilor de iluminat public


    Secţiunea 1 Organizarea serviciilor de iluminat public


    Articolul 4

    (1) Serviciile de iluminat public se pot organiza la nivelul tuturor localităţilor urbane sau rurale, indiferent de mărimea şi gradul de dezvoltare economico-socială a acestora, care dispun de un sistem de iluminat public.
    (2) Organizarea şi desfăşurarea serviciilor de iluminat public se realizează în vederea satisfacerii unor cerinţe/nevoi de utilitate publică ale comunităţilor locale.
    (3) Serviciile de iluminat public se prevăd pe toate căile de circulaţie publică din localităţile urbane şi rurale, cu respectarea principiilor ce guvernează organizarea şi funcţionarea serviciilor de gospodărie comunală.


    Articolul 5

    Serviciile de iluminat public vor îndeplini concomitent următoarele condiţii de funcţionare:
    a) continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
    b) adaptabilitatea la cerinţele concrete, diferenţiate în timp şi spaţiu, ale comunităţii locale;
    c) satisfacerea judicioasă, echitabilă şi nepreferenţială a tuturor membrilor comunităţii locale, în calitatea lor de utilizatori ai serviciului;
    d) tarifarea pe bază de competiţie a serviciului prestat;
    e) administrarea şi gestionarea serviciului în interesul comunităţilor locale;
    f) respectarea reglementărilor specifice în vigoare din domeniul transportului, distribuţiei şi utilizării energiei electrice;
    g) respectarea standardelor minimale privind iluminatul public, prevăzute de normele interne şi ale Uniunii Europene în acest domeniu, care sunt identice cu cele ale CIE.


    Articolul 6

    (1) Serviciile de iluminat public vor respecta şi vor îndeplini, la nivelul comunităţilor locale, în întregul lor, indicatorii de performanţă aprobaţi prin hotărâri ale consiliilor locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, pe baza indicatorilor de performanţă din prezentul regulament-cadru.
    (2) Consiliile locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba şi alţi indicatori de performanţă în baza unor studii de oportunitate în care se va ţine seama cu prioritate de necesităţile comunităţilor locale, de starea tehnică şi de eficienţa sistemelor de iluminat public existente, precum şi de standardele minimale privind iluminatul public, prevăzute de normele interne şi ale Uniunii Europene în acest domeniu.


    Articolul 7

    (1) Înfiinţarea, organizarea, coordonarea şi controlul funcţionării serviciilor de iluminat public la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi înfiinţarea, dezvoltarea şi modernizarea sistemelor de iluminat public constituie dreptul exclusiv al autorităţilor administraţiei publice locale.
    (2) Gestiunea şi administrarea serviciilor de iluminat public, precum şi funcţionarea, exploatarea şi întreţinerea sistemelor de iluminat public aferente intră în atribuţiile şi în responsabilitatea exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale.


    Articolul 8

    (1) Gestiunea serviciilor de iluminat public se organizează la nivelul comunelor, oraşelor şi municipiilor după criteriul raportului optim cost/calitate pentru serviciul prestat comunităţii şi va ţine seama de mărimea, gradul de dezvoltare şi de particularităţile economico-sociale ale localităţilor, de starea dotărilor şi echipamentelor tehnice existente, precum şi de posibilităţile locale de finanţare a exploatării, întreţinerii şi dezvoltării acestora.
    (2) Înfiinţarea, dezvoltarea şi modernizarea sistemelor de iluminat public se fac în baza unor studii de fezabilitate întocmite din iniţiativa autorităţilor administraţiei publice locale, care vor analiza necesitatea şi oportunitatea înfiinţării/dezvoltării acestora, vor evalua indicatorii tehnico-economici, vor identifica sursele de finanţare a investiţiilor şi vor indica soluţia optimă din punct de vedere tehnico-economic.


    Articolul 9

    (1) Alegerea formei de gestiune a serviciilor de iluminat public se face prin hotărâri ale consiliilor locale comunale, orăşeneşti, municipale sau ale Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz.
    (2) Indiferent de forma de gestiune adoptată, activităţile specifice serviciului de iluminat public se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 5, pe baza unui caiet de sarcini şi a unui regulament de serviciu, prin care se stabilesc nivelurile de iluminare sau luminanţa, după caz, indicatorii de performanţă ai serviciului, condiţiile tehnice, raporturile dintre operator şi utilizator, precum şi modul de tarifare, facturare şi încasare a contravalorii serviciului prestat.
    (3) Indiferent de forma de gestiune a serviciilor de iluminat public adoptată, autorităţile administraţiei publice locale vor urmări obţinerea unui serviciu de iluminat public corespunzător interesului general al comunităţilor locale pe care le reprezintă, în conformitate cu legislaţia internă şi cu reglementările CIE.


    Secţiunea a 2-a Operatorii serviciilor de iluminat public


    Articolul 10

    (1) Operatori-prestatori de servicii de iluminat public pot fi:
    a) compartimentul de specialitate organizat în cadrul aparatului propriu al consiliului local;
    b) serviciul public cu personalitate juridică şi buget propriu, organizat în subordinea consiliului local sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz;
    c) societăţi comerciale cu capital public, privat sau mixt.
    (2) Operatorii serviciilor de iluminat public beneficiază de acelaşi regim juridic, indiferent de forma de proprietate, de modul de organizare sau de forma de gestiune adoptată.


    Articolul 11

    (1) Operatorii vor fi licenţiaţi şi autorizaţi în condiţiile legii.
    (2) Operatorii serviciilor de iluminat public îşi pot desfăşura activitatea şi în alte localităţi, pe baze contractuale.
    (3) Operatorii care au primit delegarea serviciilor de iluminat public au, în condiţiile legii, dreptul de servitute legală pentru toate instalaţiile şi echipamentele cu care se prestează serviciile respective.


    Articolul 12

    (1) Operatorii serviciilor de iluminat public trebuie să posede capacitatea tehnică şi organizatorică, dotarea şi experienţa managerială necesare prestării serviciului de iluminat public încredinţat.
    (2) Acţiunea de licenţiere/autorizare a operatorilor serviciilor de iluminat public se face de către A.N.R.S.C.
    (3) La licitaţiile pentru obţinerea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public pot participa numai persoane juridice autorizate.


    Articolul 13

    (1) Operatorul care prestează mai multe tipuri de servicii de iluminat public în una sau mai multe localităţi va ţine evidenţe distincte şi va avea contabilitate separată pentru fiecare tip de serviciu şi localitate de operare.
    (2) Operatorii care participă la licitaţiile organizate pentru atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public trebuie să facă dovada experienţei şi capacităţii tehnice şi operaţionale în gestionarea unor sisteme similare, a bonităţii şi capacităţii financiare de a răspunde la cerinţele specifice prevăzute în caietele de sarcini şi să prezinte garanţii de participare în conformitate cu documentele licitaţiei aprobate de consiliile locale responsabile.
    (3) Relaţiile dintre operatorii serviciilor de iluminat public şi autorităţile administraţiei publice locale în calitate de utilizatori, precum şi relaţiile cu alţi agenţi economici, indiferent de forma de proprietate sau de modul de organizare a acestora, sunt relaţii comerciale şi se desfăşoară numai pe baze contractuale.


    Capitolul III Drepturi şi obligaţii


    Secţiunea 1 Drepturile şi obligaţiile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale


    Articolul 14

    (1) Activităţile de reglementare, licenţiere şi/sau de autorizare a operatorilor, de îndrumare metodologică, monitorizare şi control al modului de respectare şi aplicare a legislaţiei specifice domeniului sunt în competenţa A.N.R.S.C., care va analiza indicatorii de performanţă în acest domeniu.
    (2) A.N.R.S.C. are, în principal, sarcina de a monitoriza şi de a controla activitatea operatorilor cu privire la: respectarea regulamentului-cadru al serviciilor de iluminat public, a regulamentului-cadru de delegare a gestiunii, la respectarea indicatorilor de performanţă ai serviciului, la respectarea legii concurenţei şi la exploatarea eficientă a patrimoniului public şi/sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale afectat serviciilor.


    Articolul 15

    Strategiile autorităţilor administraţiei publice locale vor urmări cu prioritate realizarea următoarelor obiective:
    a) orientarea serviciilor publice către membrii comunităţii;
    b) asigurarea calităţii şi performanţelor sistemelor de iluminat public la nivel compatibil cu directivele Uniunii Europene;
    c) respectarea prevederilor normelor pentru serviciile de iluminat public stabilite de CIE;
    d) orientarea serviciilor de iluminat public în mod nediscriminatoriu către toţi beneficiarii comunităţii locale;
    e) reducerea consumurilor specifice prin utilizarea unor aparate de iluminat performante şi, după caz, a unor echipamente specializate;
    f) promovarea investiţiilor în scopul modernizării sistemelor de iluminat public existente şi al extinderii reţelelor de iluminat public în funcţiune;
    g) asigurarea la nivelul localităţilor a unui iluminat stradal şi pietonal adecvat necesităţilor de confort şi securitate individuală şi colectivă, prevăzute de normele în vigoare;
    h) asigurarea unui iluminat arhitectural adecvat punerii în valoare a edificiilor de importanţă publică şi/sau culturală şi marcarea prin sisteme de iluminat ornamental festiv a evenimentelor naţionale şi a sărbătorilor legale şi/sau religioase;
    i) finanţarea serviciilor de iluminat public în mod avantajos pentru utilizatori şi atractiv pentru investitori;
    j) promovarea de soluţii tehnice şi tehnologice performante, cu costuri minime;
    k) instituirea evaluării comparative a indicatorilor de performanţă ai activităţii operatorilor şi participarea cetăţenilor şi asociaţiilor reprezentative la acest proces;
    l) promovarea formelor de gestiune delegată;
    m) crearea organismelor de monitorizare a calităţii serviciilor prestate şi instituirea de mecanisme de corecţie adecvate;
    n) promovarea metodelor moderne de management;
    o) promovarea profesionalismului, a eticii profesionale şi a formării profesionale continue a personalului ce lucrează în domeniu.


    Articolul 16

    În exercitarea atribuţiilor ce le revin în domeniul administrării şi coordonării serviciilor de iluminat public, autorităţile administraţiei publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziţii, după caz, privitoare la:
    a) aprobarea programelor de reabilitare, extindere şi modernizare a dotărilor existente, precum şi a programelor de înfiinţare a unor noi sisteme de iluminat public, în condiţiile legii;
    b) coordonarea proiectării şi execuţiei lucrărilor tehnico-edilitare, în scopul realizării acestora într-o concepţie unitară şi corelată cu programele de dezvoltare economico-socială a localităţilor şi de amenajare a teritoriului, de urbanism şi mediu;
    c) aprobarea studiilor de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea şi modernizarea dotărilor publice aferente serviciilor de iluminat public;
    d) delegarea gestiunii serviciului de iluminat public, precum şi încredinţarea spre administrare, exploatare şi întreţinere a bunurilor aparţinând patrimoniului public sau privat al localităţilor, afectate serviciului;
    e) contractarea sau garantarea în condiţiile legii a împrumuturilor pentru finanţarea programelor de investiţii din infrastructura localităţilor, aferentă serviciilor de iluminat public şi modernizări;
    f) elaborarea şi aprobarea normelor locale şi a regulamentelor de organizare şi funcţionare a serviciilor de iluminat public pe baza normelor-cadru;
    g) aprobarea taxelor locale şi a tarifelor pentru serviciile de iluminat public, cu respectarea reglementărilor în vigoare, cu excepţia tarifelor pentru energia electrică, stabilite de ANRE.


    Articolul 17

    În raport cu comunităţile locale pe care le reprezintă, autorităţile administraţiei publice locale au următoarele responsabilităţi:
    a) să aducă la cunoştinţă publică, în condiţiile legii, hotărârile şi dispoziţiile având ca obiect serviciile de iluminat public;
    b) să elaboreze şi să aprobe indicatorii de performanţă ai serviciilor de iluminat public numai după dezbaterea publică, în prealabil, a acestora;
    c) să consulte locuitorii cu privire la stabilirea strategiei de dezvoltare a serviciilor de iluminat public şi a infrastructurii aferente;
    d) să informeze periodic locuitorii cu privire la starea serviciilor de iluminat public, la măsurile adoptate sau preconizate pentru asigurarea acestora, inclusiv cu privire la necesitatea instituirii unor taxe locale pentru finanţarea serviciului respectiv;
    e) să rezolve sesizările cu privire la deficienţele apărute în prestarea serviciilor de iluminat public.


    Articolul 18

    Autorităţile administraţiei publice locale au faţă de operatorii serviciilor de iluminat public următoarele obligaţii:
    a) să aplice un tratament egal tuturor operatorilor;
    b) să asigure şi să respecte independenţa managerială a operatorului faţă de orice ingerinţe ale autorităţilor şi instituţiilor publice;
    c) să asigure menţinerea echilibrului contractual stabilit prin contractul de delegare a gestiunii;
    d) să asigure prin normele locale adoptate un mediu de afaceri transparent;
    e) să asigure publicitatea şi accesul liber la informaţiile publice, cu precădere la acele informaţii care asigură pregătirea ofertelor şi participarea la licitaţii;
    f) să stabilească condiţiile de asociere sau de formare de societăţi mixte, numai pe bază de licitaţie organizată în conformitate cu procedurile legale de delegare a gestiunii serviciilor de iluminat public;
    g) să respecte şi să îndeplinească faţă de operatorii serviciilor de iluminat public obligaţiile proprii, prevăzute în contractele de delegare a gestiunii acestor servicii;
    h) să achite contravaloarea prestaţiilor efectuate de operator, conform clauzelor contractuale;
    i) să păstreze confidenţialitatea informaţiilor, altele decât cele publice, cu privire la activitatea operatorilor de servicii de iluminat public.


    Secţiunea a 2-a Drepturile şi obligaţiile operatorilor


    Articolul 19

    (1) Operatorii care prestează servicii de iluminat public au dreptul să sisteze serviciile de iluminat public utilizatorilor care nu şi-au achitat contravaloarea serviciilor prestate, inclusiv majorările şi/sau penalităţile de întârziere, după expirarea termenului de 30 de zile calendaristice prevăzut la art. 23 lit. c).
    (2) Debranşarea utilizatorilor de la reţeaua de joasă tensiune se va face doar după notificarea prealabilă a utilizatorilor restanţieri şi se pune în aplicare după 5 zile lucrătoare de la data primirii acesteia.
    (3) Reluarea prestării serviciilor de iluminat public se va face în termen de maximum o zi lucrătoare de la efectuarea plăţii. Cheltuielile aferente suspendării şi, respectiv, reluării prestării serviciului vor fi suportate de utilizator.


    Articolul 20

    (1) Operatorii serviciilor de iluminat public au faţă de utilizatori următoarele obligaţii:
    a) să gestioneze serviciile de iluminat public pe criterii de competitivitate şi eficienţă economică;
    b) să promoveze dezvoltarea, modernizarea, exploatarea şi întreţinerea eficientă a infrastructurii aferente serviciilor de iluminat public;
    c) să respecte angajamentele luate prin contractele de prestare a serviciilor de iluminat public;
    d) să presteze serviciul de iluminat public pentru toţi utilizatorii cu care au încheiat contracte de prestare şi utilizare a serviciului respectiv;
    e) să servească toate obiectivele utilizatorului pentru care au fost autorizaţi, în condiţiile prevederilor regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor de iluminat public;
    f) să respecte şi să efectueze serviciile conform regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor de iluminat public, la indicatorii de performanţă stabiliţi de autorităţile administraţiei publice locale;
    g) să furnizeze autorităţilor administraţiei publice locale, A.N.R.S.C. şi CNRI, informaţiile solicitate şi să asigure accesul la toate informaţiile necesare verificării şi evaluării funcţionării şi dezvoltării serviciilor de iluminat public, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
    h) să pună în aplicare metode performante de management, care să conducă la reducerea costurilor de operare;
    i) de a reface locul unde a intervenit pentru reparaţii sau pentru execuţia unei lucrări noi, la un nivel calitativ corespunzător, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la terminarea lucrării.
    (2) Operatorii serviciilor de iluminat public răspund de îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor prevăzute la alin. (1).
    (3) Penalităţile pentru nerespectarea de către operatori a indicatorilor de performanţă angajaţi se prevăd în contractele de delegare a gestiunii sau în regulamentul de organizare şi funcţionare.


    Secţiunea a 3-a Drepturile şi obligaţiile utilizatorilor


    Articolul 21

    Dreptul de acces şi utilizare a serviciilor de iluminat public este garantat tuturor membrilor comunităţii locale, persoane fizice şi juridice, în mod nediscriminatoriu.


    Articolul 22

    (1) Locuitorii şi persoanele juridice vor avea acces la informaţiile publice privind serviciile de iluminat public şi la cunoaşterea deciziilor cu privire la serviciile de iluminat public luate de autorităţile administraţiei publice.
    (2) Operatorul împreună cu autorităţile administraţiei publice locale vor informa periodic comunitatea locală asupra:
    a) stării sistemului de iluminat public;
    b) planurilor anuale şi de perspectivă privind dezvoltarea sistemului de iluminat public;
    c) planurilor de reabilitare a sistemului de iluminat public;
    d) stadiului de realizare a planurilor de reabilitare, modernizare şi extindere a sistemului de iluminat public;
    e) tarifelor aprobate pentru prestarea serviciilor şi evoluţia în timp a acestora;
    f) modului de rezolvare a cererilor venite din partea comunităţii privind reabilitarea, modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public;
    g) eficienţei măsurilor luate, reflectată în: scăderea numărului de accidente rutiere, creşterea securităţii individuale şi colective şi altele asemenea.


    Articolul 23

    Utilizatorii au următoarele obligaţii:
    a) să respecte clauzele contractului de prestare a serviciilor de iluminat public, inclusiv prevederile prezentului regulament-cadru;
    b) să achite obligaţiile de plată stabilite sub formă de taxe locale, în conformitate cu prevederile contractuale;
    c) să achite contravaloarea facturilor reprezentând plata serviciilor primite, în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii facturilor.


    Capitolul IV Desfăşurarea serviciilor de iluminat public


    Secţiunea 1 Condiţii tehnice


    Articolul 24

    (1) Iluminatul public stradal se realizează pentru iluminatul căilor de circulaţie publică, străzi, trotuare, pieţe, intersecţii, parcări, treceri pietonale, poduri, pasaje, pasaje subterane.
    (2) Iluminatul public se realizează prin selectarea celor mai adecvate tehnologii, cu respectarea normelor pentru serviciile de iluminat public stabilite de CIE, la care România este afiliată, respectiv de CNRI.
    (3) Alegerea surselor de lumină se face în funcţie de eficacitatea luminoasă şi de durata de funcţionare a acestora, astfel încât costurile de exploatare să fie minime.


    Articolul 25

    (1) În zonele urbane, iluminatul public se realizează pe stâlpi sau suspendat în axa drumului ori amplasat pe clădiri, cu acordul proprietarilor, dacă condiţiile tehnice nu permit.
    (2) În cvartale de locuinţe şi în parcuri, iluminatul public va fi realizat cu aparate de iluminat cu distribuţie directă, semidirectă sau directă-indirectă, după caz.
    (3) În cazul utilizării montajului subteran, pentru reţeaua de alimentare cu energie electrică, aparatele de iluminat montate pe stâlpi vor fi racordate la reţeaua de alimentare cu energie electrică în următoarele două moduri:
    a) prin manşon de derivaţie, montat la baza fiecărui stâlp;
    b) prin cleme de intrare-ieşire în nişa stâlpului sau cutie de intrare-ieşire, montată la baza fiecărui stâlp, prevăzându-se şi asigurarea locală a derivaţiei.


    Articolul 26

    (1) Sistemul de iluminat public al căilor de circulaţie va fi realizat, exploatat şi întreţinut astfel încât să existe posibilitatea reglării nivelurilor, în trepte sau continuu, în funcţie de variaţia intensităţii traficului rutier a iluminării sau luminanţei, după caz, cu păstrarea uniformităţii acestora.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se admite scăderea uniformităţii normate prin trecerea de la o categorie de trafic la cea imediat inferioară.
    (3) În cazul reglajului în trepte, nivelul de iluminat sau luminanţă, după caz, trebuie să poată fi redus sau ridicat la toţi stâlpii simultan şi în aceeaşi măsură prin conectare şi deconectare comandată în trepte.


    Articolul 27

    Aparatele de iluminat folosite la realizarea iluminatului vor fi alese ţinându-se cont de caracteristicile tehnice, care trebuie să fie conforme cu:
    a) destinaţia iluminatului, care este general, local, exterior, arhitectural, estetic;
    b) condiţiile de mediu - normal, cu praf, cu umiditate, cu pericol de explozie;
    c) condiţiile de montaj pe stâlpi, suspendat, cu racordare la reţea;
    d) protecţia împotriva electrocutării;
    e) condiţiile de exploatare - vibraţii, şocuri mecanice, medii agresive;
    f) randamentul aparatelor de iluminat;
    g) caracteristicile luminotehnice ale aparatului de iluminat;
    h) cerinţele estetice şi arhitecturale;
    i) dotarea cu accesorii pentru ameliorarea factorului de putere;
    j) posibilităţile de exploatare şi întreţinere.


    Articolul 28

    (1) Iluminatul public se realizează prin montarea aparatelor de iluminat pe stâlpi corespunzători din punct de vedere tehnic.
    (2) În zonele cu arhitectură specială, iluminatul se va realiza conform condiţiilor existente şi cerinţelor utilizatorului.


    Articolul 29

    Modul de prindere a aparatelor de iluminat pe stâlpi se realizează ţinându-se cont de:
    a) tipul aparatului de iluminat;
    b) importanţa căii de circulaţie pe care se montează;
    c) tipul stâlpului;
    d) cerinţele de ordin estetic impuse.


    Articolul 30

    Realizarea iluminatului public în zonele de interes deosebit, cu cerinţe estetice şi arhitecturale, se va face prin proiectarea şi realizarea de soluţii specifice, unicate, adaptate cazurilor în speţă, conform înţelegerilor dintre utilizator şi operator.


    Articolul 31

    (1) Programul de funcţionare a iluminatului public va ţine cont de:
    a) longitudinea localităţii;
    b) luna calendaristică;
    c) ora oficială de vară;
    d) nivelul de luminanţă sau de iluminare.
    (2) Programul de funcţionare va fi asigurat prin comanda automată de conectare/deconectare a iluminatului public.


    Articolul 32

    (1) Operatorul va ţine la zi documentaţia tehnică completă a sistemului de iluminat public, care va cuprinde planurile reţelei, conform proiectului de realizare a acesteia şi cu fiecare modificare, astfel încât să poată fi cunoscute în orice moment istoricul sistemului şi situaţia existentă în teren.
    (2) Operatorul va completa la zi câte un registru pentru:
    a) lucrări operative de reparaţii şi intervenţii accidentale;
    b) revizii tehnice, reparaţii curente şi capitale.
    (3) În fiecare registru, după caz, se vor consemna data şi ora anunţării defecţiunii, data programată şi ora începerii execuţiei lucrării, data şi ora finalizării, tipul intervenţiei, tipul şi cantităţile de materiale utilizate, utilajele, forţa de muncă, cu nominalizarea echipei de lucru, costul lucrărilor pe structură de deviz sau conform tarifelor unitare stabilite contractual, conform prevederilor legale.
    (4) La solicitarea oricărui utilizator, operatorul intervine prompt la asigurarea continuităţii funcţionării sistemului de iluminat public.


    Articolul 33

    (1) Echipamentele şi aparatura folosite pentru realizarea sistemelor de iluminat public vor avea agrement tehnic, vor fi produse de agenţi economici specializaţi, şi vor conduce la utilizarea raţională şi la economisirea energiei electrice.
    (2) Distanţa dintre sursele luminoase va fi stabilită în funcţie de înălţimea de montare a acestora, asigurându-se uniformitatea iluminatului în limitele normale.
    (3) Operatorul serviciilor de iluminat public va lua măsuri pentru îmbunătăţirea factorului de putere pentru sistemele de iluminat public care necesită această operaţiune.


    Articolul 34

    (1) Linia electrică pentru alimentarea aparatelor de iluminat se racordează dintr-un tablou de distribuţie, care poate fi:
    a) tabloul de distribuţie din postul de transformare medie/joasă tensiune;
    b) cutia de distribuţie supraterană sau subterană;
    c) cutia de trecere de la linia electrică subterană la linia electrică supraterană.
    (2) Reţelele electrice realizate prin montaj aerian se execută din conducte electrice izolate torsadate.
    (3) Pe căi de circulaţie cu trafic redus şi foarte redus, alimentarea cu energie electrică a sistemului de iluminat public se realizează cu reţea electrică monofazată sau trifazată, care poate fi pozată împreună cu reţeaua electrică de alimentare a consumatorilor casnici.
    (4) Pe căi de circulaţie cu trafic intens sau mediu, alimentarea cu energie electrică a sistemului de iluminat public se realizează cu reţea electrică trifazată, asigurându-se posibilitatea reducerii parţiale a iluminatului public, menţinându-se uniformităţile luminanţei sau iluminării.
    (5) Pe aleile dintre blocurile cvartalelor de locuinţe se vor putea monta, pe stâlpi, aparate de iluminat de tip lampadar.
    (6) În parcuri, alimentarea cu energie electrică se va realiza numai prin montaj subteran.


    Articolul 35

    (1) În localităţile urbane cu mai multe puncte de alimentare a reţelei sistemului de iluminat public, operatorul va realiza scheme prin care să se realizeze comanda sistemului de iluminat dintr-un singur loc- scheme de cascadă, urmărindu-se obţinerea unui grad ridicat de fiabilitate a sistemului.
    (2) În cazul oraşelor mari, cu numeroase puncte de alimentare cu energie electrică a sistemului de iluminat public, operatorul va realiza sistemul centralizat de comandă al cascadelor.


    Articolul 36

    (1) În sistemele de iluminat public, protecţia contra electrocutărilor se va realiza prin legarea la nulul de protecţie, conform standardelor în vigoare.
    (2) Conductorul de nul al reţelei de alimentare a sistemului de iluminat public se va lega în mod obligatoriu la pământ.
    (3) Instalaţia de legare la pământ care deserveşte reţeaua de legare la nul va fi dimensionată astfel ca valoarea rezistenţei de dispersie faţă de pământ, măsurată în orice punct al reţelei de nul, să fie de maximum 4 Ω.
    (4) Carcasele metalice ale aparatelor de iluminat vor fi legate la instalaţia de protecţie prin legare la nul.
    (5) Legarea la nul a aparatelor de iluminat se va realiza aplicându-se una dintre următoarele variante:
    a) direct, printr-un conductor electric de nul de protecţie, special destinat acestui scop, şi care va însoţi conductele electrice de alimentare;
    b) legarea la instalaţia de legare la pământ la care este conectat nulul reţelei.
    (6) Ramificaţiile de la reţeaua de alimentare cu energie electrică la aparatul de iluminat se vor realiza din conductoare corespunzătoare ca tip de material şi ca secţiune.


    Articolul 37

    (1) Modalitatea de fixare a aparatelor de iluminat pe stâlpi va fi aleasă în funcţie de tipul aparatului de iluminat, de importanţa căii de circulaţie pe care se montează, de tipul stâlpului şi de cerinţele de ordin funcţional şi estetic impuse.
    (2) Aparatele de iluminat montate în locuri unde este permis accesul tuturor persoanelor trebuie să prezinte un grad de protecţie de minimum IK 08.
    (3) Întreţinerea sistemelor de iluminat trebuie să se facă în permanenţă, prin curăţarea periodică a aparatelor de iluminat, conform factorului de menţinere luat în calcul la proiectare.
    (4) Realizarea unei uniformităţi satisfăcătoare a repartiţiei luminanţei sau iluminării, după caz, pe suprafaţa căilor de circulaţie se va asigura prin alegerea corectă a înălţimii de montare, în funcţie de varianta de amplasare a aparatelor de iluminat, conform SR 13433.


    Secţiunea a 2-a Asigurarea parametrilor luminotehnici cantitativi şi calitativi


    Articolul 38

    (1) Sistemul de iluminat public va asigura caracteristicile luminotehnice normate necesare siguranţei circulaţiei pe căile de circulaţie, în funcţie de intensitatea traficului şi de reflectanţa suprafaţei căii de circulaţie şi a zonei adiacente.
    (2) Toate sistemele de iluminat destinate circulaţiei auto vor fi dimensionate conform legislaţiei internaţionale şi naţionale, în funcţie de nivelul de luminanţă, cu excepţia intersecţiilor mari, sensurilor giratorii, care se vor dimensiona în funcţie de iluminare.
    (3) Parametrii luminotehnici ai sistemului de iluminat public vor fi verificaţi de operator, atât la punerea în funcţiune, cât şi periodic, pe parcursul exploatării.
    (4) Menţinerea în timp a nivelului de iluminare sau luminanţă, după caz, realizat de sistemul de iluminat public se asigură prin programul de întreţinere, realizându-se înlocuirea lămpilor uzate, curăţarea lămpilor şi a aparatelor de iluminat.
    (5) Parametrii cantitativi sunt: nivelul de luminanţă, pentru căile de circulaţie auto, şi nivelul de iluminare, pentru intersecţii, pieţe, sensuri giratorii, zone pietonale, zone pentru ciclişti.
    (6) Parametrii calitativi sunt: uniformităţile pe zona de calcul, indicele TI pentru evitarea orbirii fiziologice în câmpul vizual central şi periferic.


    Articolul 39

    (1) Iluminatul pieţelor şi intersecţiilor se realizează astfel încât nivelul de iluminare să fie mai ridicat faţă de calea de circulaţie cu nivelul cel mai ridicat, incidentă în intersecţie, conform SR 13433.
    (2) Iluminatul trecerilor la nivel cu calea de rulare a tramvaielor se realizează astfel încât nivelul de iluminare să fie mai ridicat faţă de strada cu nivelul cel mai ridicat, conform SR 13433.
    (3) Iluminatul intersecţiilor se va realiza prin amplasarea aparatelor de iluminat cât mai aproape de unghiurile intersecţiilor.
    (4) Iluminatul intersecţiilor dintre străzile principale şi cele secundare se va realiza prin amplasarea aparatelor de iluminat pe căile de circulaţie principale în faţa căilor de circulaţie secundare cu care se intersectează, acest mod de amplasare a aparatelor de iluminat constituind un punct de semnalizare pentru circulaţia rutieră.
    (5) Iluminatul trotuarelor se poate realiza cu un nivel de iluminare mai redus decât nivelul părţii carosabile a căii de circulaţie respective, potrivit factorului "raport de zonă alăturată" rezultat din proiectare, conform SR 13433.
    (6) Iluminatul spaţiilor special amenajate pentru parcare se va realiza cu surse de lumină care asigură un nivel de iluminare egal cu cel realizat pe zona de acces la parcare.
    (7) Iluminatul podurilor şi pasajelor se va realiza cu surse de lumină care trebuie să asigure o luminanţă egală cu cea realizată pe restul traseului, iar aparatele de iluminat vor avea clasa de protecţie IP 65, pentru mărirea timpului de bună funcţionare.
    (8) Pentru poduri se va asigura marcarea luminoasă a capetelor podurilor prin mărirea nivelului mărimii de referinţă conform SR 13433 şi, suplimentar, marcarea structurii construcţiei.
    (9) Iluminatul căilor de circulaţie în pantă se va realiza cu micşorarea distanţei dintre sursele de lumină proporţional cu unghiul de înclinare al pantei şi progresiv spre vârful pantei, în aşa fel încât să se obţină o creştere a nivelului mărimii de referinţă, conform SR 13433.
    (10) Pentru iluminatul curbelor de circulaţie, aparatele de iluminat se vor amplasa într-o dispunere care să asigure ghidajul vizual.
    (11) Stâlpii de susţinere a aparatelor de iluminat se amplasează, în cazul iluminatului unilateral, pe partea exterioară a curbei, distanţa dintre ei micşorându-se în raport de cât de accentuată este curba, care să conducă la o majorare a nivelului mărimii de referinţă, conform SR 13433.
    (12) În cazul intersecţiilor unor căi de circulaţie cu niveluri de luminanţă diferite, se va asigura trecerea graduală de la un nivel de luminanţă la altul, pentru adaptarea fiziologică a participanţilor la trafic, conform SR 13433.


    Articolul 40

    (1) Iluminatul trecerilor de pietoni se realizează cu un nivel de luminanţă mai ridicat decât cel al căii de circulaţie respective, conform SR 13433, evitându-se schimbarea culorii care produce şoc vizual şi estetic perturbator.
    (2) Iluminatul se realizează prin dispunerea unui aparat de iluminat în apropierea trecerii de pietoni sau aceasta va fi amplasată în apropierea locului de dispunere a aparatelor de iluminat.
    (3) Amplasarea aparatelor de iluminat se va face astfel încât să asigure iluminarea pietonilor din sensul de circulaţie.
    (4) Iluminatul trecerilor de pietoni trebuie să aibă în vedere un indice de orbire cât mai scăzut.


    Articolul 41

    (1) Relaţiile dintre mărimile geometrice ale instalaţiei de iluminat şi caracteristicile electrice şi luminotehnice ale acesteia vor fi corelate astfel încât să rezulte soluţii optime din punct de vedere tehnic şi economic.
    (2) Înălţimile la care se vor amplasa aparatele de iluminat se calculează în funcţie de fluxul luminos al surselor de lumină şi de gradul de concentrare a distribuţiei intensităţii luminoase a acestora, astfel încât să se asigure uniformitatea normată şi limitarea fenomenului de orbire.
    (3) Pentru evitarea fenomenului de orbire, în pieţe şi intersecţii sursele de lumină şi aparatele de iluminat se montează la înălţimi cu unghiuri de protecţie corespunzătoare.
    (4) Poziţionarea aparatelor de iluminat pentru căile de circulaţie auto se va determina printr-o analiză care trebuie să prevină fenomenul de orbire.
    (5) Aparatele de iluminat trebuie să asigure o distribuţie exclusiv directă a fluxului luminos către calea de circulaţie rutieră.
    (6) Tipul şi dimensiunile consolelor se vor alege pe considerente economice, fotometrice, de întreţinere şi arhitecturale.
    (7) În funcţie de tipul aparatului de iluminat, distanţa dintre aparatele de iluminat se alege în funcţie de înălţimea de montare a acestora, asigurându-se uniformitatea iluminatului conform normelor Uniunii Europene, astfel încât să se reducă numărul de stâlpi/km şi numărul de aparate de iluminat/km, cu respectarea prevederilor SR 13433.


    Articolul 42

    În funcţie de vegetaţia existentă în zona adiacentă căilor de circulaţie, aparatele de iluminat se amplasează astfel încât distribuţia fluxului luminos să nu se modifice. În acest sens, coronamentul arborilor se ajustează periodic.


    Articolul 43

    (1) Iluminatul tunelurilor se va asigura şi va funcţiona în bune condiţii şi în timpul zilei.
    (2) În tuneluri se asigură o luminanţă conform prevederilor SR 13433.
    (3) Aparatele de iluminat utilizate pentru iluminatul tunelurilor se vor dispune sub formă de benzi continue, dispuse în lungul direcţiei de mers sau cu intervale determinate prin calcul, pentru a se evita fenomenul de licărire la care sunt supuşi conducătorii auto şi pentru a se asigura ghidajul optic al acestora.
    (4) În zona de apropiere şi în zona de acces în tuneluri se vor asigura valori corespunzătoare ale luminanţei, pentru a se evita efectul de grotă neagră.


    Articolul 44

    (1) Pe căile de circulaţie, nivelul de luminanţă trebuie să asigure perceperea obstacolelor şi detaliilor în mod distinct, în timp util şi cu siguranţă.
    (2) Nivelul de luminanţă va fi menţinut în timp prin întreţinerea la perioade specificate a sistemelor de iluminat, luându-se măsuri pentru înlocuirea lămpilor uzate, curăţarea lămpilor şi a aparatelor de iluminat.


    Articolul 45

    (1) Condiţiile de iluminat privind luminanţa medie, uniformitatea generală a luminanţei, indicele de prag, uniformitatea longitudinală a luminanţei, raportul de zonă alăturată, luminanţa zonei de acces, raportul dintre luminanţa la începutul zonei de prag şi luminanţa zonei de acces, luminanţa zonei de tranziţie, luminanţa zonei interioare, luminanţa zonei de ieşire, iluminarea medie, uniformitatea generală a iluminării, iluminarea minimă, după caz, vor respecta prevederile standardului SR 13433 pentru:
    a) clasa sistemului de iluminat pentru categoria căii de circulaţie destinate traficului rutier;
    b) clasa sistemului de iluminat pentru zonele de risc;
    c) clasa sistemului de iluminat pentru căile de circulaţie destinate traficului pietonal şi/sau cicliştilor.
    (2) Operatorii serviciilor de iluminat public au obligaţia de a executa modificările necesare în sistemul de iluminat public pentru asigurarea respectării condiţiilor de iluminat impuse de standardul SR 13433.
    (3) La montarea reclamelor luminoase în zona de exploatare a sistemului de iluminat public se va obţine în prealabil avizul operatorului serviciilor de iluminat public privind sursele de lumină utilizabile din punct de vedere al iluminării maxime admisibile, temperaturii de culoare corelată, al culorii surselor de iluminat şi al poziţionării acestora faţă de traficul rutier, în vederea evitării distragerii atenţiei participanţilor la trafic şi a armonizării culorilor reclamelor luminoase cu cele utilizate la iluminatul public.


    Articolul 46

    (1) Amplasarea aparatelor de iluminat se va realiza, în funcţie de cerinţele şi condiţiile în care se realizează iluminatul public, în unul dintre următoarele moduri:
    a) unilateral;
    b) bilateral alternat;
    c) bilateral faţă în faţă;
    d) axial;
    e) central;
    f) catenar.
    (2) Pentru realizarea unei uniformităţi satisfăcătoare a repartiţiei luminanţelor pe suprafaţa căii de circulaţie, aparatele de iluminat vor fi astfel amplasate încât să asigure parametrii luminotehnici normaţi, respectându-se valorile de referinţă normate prevăzute în SR 13433.


    Articolul 47

    (1) Iluminatul public al căilor de circulaţie va fi realizat ţinându-se cont de încadrarea în clasele sistemului de iluminat, în funcţie de categoria şi configuraţia căii de circulaţie, de intensitatea traficului rutier şi de dirijarea circulaţiei rutiere, conform standardelor naţionale în vigoare.
    (2) În mediul rural, căile de circulaţie principale, cu excepţia drumurilor naţionale, se pot asimila, din punct de vedere al valorilor parametrilor luminotehnici, cu căile de circulaţie cu trafic mediu, iar căile de circulaţie secundare se pot asimila cu căile de circulaţie cu trafic foarte redus.
    (3) Tipul aparatelor de iluminat şi al armăturilor pentru iluminat se va stabili ţinându-se cont ca durata de bună funcţionare să fie de cel puţin 10.000 de ore, cu excepţia cazurilor în care se doreşte o redare foarte bună a culorilor.


    Secţiunea a 3-a Exploatarea şi întreţinerea instalaţiilor de iluminat public


    Articolul 48

    Pentru realizarea lucrărilor de exploatare operatorul serviciilor de iluminat public va ţine la zi următoarea documentaţie tehnică ce va fi şi anexă la contractul de delegare a gestiunii:
    a) harta detaliată a instalaţiilor de iluminat public pe care le are în gestiune, cu:
    1. posturile de transformare din care se alimentează reţeaua de iluminat public;
    2. traseul reţelei;
    3. punctele de conectare/deconectare a iluminatului public;
    4. schema de acţionare şi a cascadei pentru conectarea/ deconectarea automată a iluminatului;
    5. amplasarea aparatelor de iluminat, cu indicarea tipului şi puterii lămpii;
    6. locul de amplasare pentru realizarea iluminatului ornamental festiv, cu indicarea punctelor de alimentare, numărului lămpilor şi puterii totale consumate;
    b) documentaţia tehnică pentru căile de circulaţie pe care sunt montate instalaţiile de iluminat public, împărţită pe categorii de căi de circulaţie conform prevederilor art. 47, care trebuie să cuprindă:
    1. denumirea;
    2. lungimea şi lăţimea;
    3. tipul de îmbrăcăminte rutieră;
    4. modul de amplasare a aparatelor de iluminat;
    5. tipul reţelei de alimentare;
    6. punctele de alimentare şi conectare/deconectare;
    7. tipul aparatelor de iluminat, numărul acestora şi puterea lămpilor;
    8. tipul şi distanţa dintre stâlpi, înălţimea de montare şi unghiul de înclinare a aparatelor de iluminat;
    c) proiectele de execuţie a instalaţiilor de iluminat, cu toate modificările operate, breviarele de calcul şi avizele obţinute;
    d) procesele-verbale de recepţie însoţite de certificatele de calitate.


    Articolul 49

    Operaţiile de exploatare vor cuprinde:
    1. lucrări operative constând dintr-un ansamblu de operaţii şi activităţi pentru supravegherea permanentă a instalaţiilor, executarea de manevre programate sau accidentale pentru remedierea deranjamentelor, urmărirea comportării în timp a instalaţiilor;
    2. revizii tehnice constând dintr-un ansamblu de operaţii şi activităţi de mică amploare executate periodic pentru verificarea, curăţarea, reglarea, eliminarea defecţiunilor şi înlocuirea unor piese, având drept scop asigurarea funcţionării instalaţiilor până la următoarea lucrare planificată;
    3. reparaţii curente constând dintr-un ansamblu de operaţii executate periodic, în baza unor programe, prin care se urmăreşte readucerea tuturor părţilor instalaţiei la parametrii proiectaţi, prin remedierea tuturor defecţiunilor şi înlocuirea părţilor din instalaţie care nu mai prezintă un grad de fiabilitate corespunzător.


    Articolul 50

    (1) În cadrul lucrărilor operative se vor executa:
    a) intervenţii pentru remedierea unor deranjamente accidentale la aparatele de iluminat şi accesorii;
    b) manevre pentru întreruperea şi repunerea sub tensiune a diferitelor porţiuni ale instalaţiei de iluminat în vederea executării unor lucrări;
    c) manevre pentru modificarea schemelor de funcţionare în cazul apariţiei unor deranjamente;
    d) recepţia instalaţiilor noi puse în funcţiune în conformitate cu regulamentele în vigoare;
    e) analiza stării tehnice a instalaţiilor;
    f) identificarea defectelor în conductoarele electrice care alimentează instalaţiile de iluminat;
    g) supravegherea defrişării vegetaţiei şi înlăturarea obiectelor căzute pe linie;
    h) controlul instalaţiilor care au fost supuse unor condiţii meteorologice deosebite, cum ar fi: vânt puternic, ploi torenţiale, viscol, formarea de chiciură;
    i) acţiuni pentru pregătirea instalaţiilor de iluminat cu ocazia evenimentelor festive sau deosebite;
    j) demontări sau demolări de elemente ale sistemului de iluminat public;
    k) intervenţii ca urmare a unor sesizări.
    (2) Realizarea lucrărilor de exploatare şi de întreţinere a instalaţiilor de iluminat public se va face cu respectarea procedurilor specifice de protecţie a muncii în vigoare.


    Articolul 51

    În cadrul reviziilor tehnice se vor executa cel puţin următoarele operaţii:
    a) revizia aparatelor de iluminat şi a accesoriilor (balast, igniter, condensator, siguranţă etc.);
    b) revizia tablourilor de distribuţie şi a punctelor de conectare/deconectare;
    c) revizia liniei electrice aparţinând sistemului de iluminat public.


    Articolul 52

    (1) La revizia aparatelor de iluminat se vor executa următoarele operaţii:
    a) ştergerea aparatului de iluminat (reflectoarele şi structurile de protecţie vizuală);
    b) înlocuirea siguranţei sau a componentelor, dacă există o defecţiune;
    c) verificarea contactelor conductelor electrice la diferite conexiuni.
    (2) Lucrările de revizie tehnică la aparatele de iluminat se execută cu linia electrică sub tensiune pentru verificarea bunei funcţionări a instalaţiilor.


    Articolul 53

    La întreţinerea şi revizia tablourilor electrice de alimentare, distribuţie, conectare/deconectare se vor realiza următoarele operaţii:
    a) înlocuirea siguranţelor necorespunzătoare;
    b) înlocuirea contactoarelor şi a dispozitivelor de automatizare defecte;
    c) înlocuirea, după caz, a uşilor tablourilor de distribuţie;
    d) refacerea inscripţionărilor, dacă este cazul.


    Articolul 54

    La revizia reţelei electrice de joasă tensiune destinate iluminatului public se realizează următoarele operaţii:
    a) verificarea traseelor şi îndepărtarea obiectelor străine;
    b) îndreptarea stâlpilor înclinaţi;
    c) verificarea ancorelor şi reîntinderea lor;
    d) verificarea stării conductelor electrice;
    e) refacerea legăturilor la izolatoare sau a legăturilor fasciculelor torsadate, dacă este cazul;
    f) îndreptarea, după caz, a consolelor;
    g) verificarea stării izolatoarelor şi înlocuirea celor defecte;
    h) strângerea sau înlocuirea clemelor de conexiune electrică, dacă este cazul;
    i) verificarea instalaţiei de legare la pământ (legătura conductorului electric de nul de protecţie la armătura stâlpului, legătura la priza de pământ etc.);
    j) măsurarea rezistenţei de dispersie a reţelei generale de legare la pământ.


    Articolul 55

    Reparaţiile curente se execută la:
    a) aparate de iluminat şi accesorii;
    b) tablouri electrice de alimentare, distribuţie şi conectare/deconectare;
    c) reţele electrice de joasă tensiune aparţinând sistemului de iluminat public.


    Articolul 56

    În cadrul reparaţiilor curente la aparatele de iluminat şi accesorii se vor executa următoarele:
    a) înlocuirea lămpilor necorespunzătoare cu altele exclusiv de acelaşi tip cu cel iniţial (aceeaşi putere, aceeaşi culoare aparentă);
    b) ştergerea dispersorului, a structurilor de protecţie a sursei de lumină/lămpii, a structurilor de protecţie vizuală şi a interiorului aparatului de iluminat;
    c) înlăturarea cuiburilor de păsări;
    d) verificarea coloanelor de alimentare cu energie electrică şi înlocuirea celor care prezintă porţiuni neizolate sau cu izolaţie necorespunzătoare;
    e) verificarea contactelor la clemele sau papucii de legătură a coloanei la reţeaua electrică;
    f) înlocuirea aparatelor de iluminat necorespunzătoare.


    Articolul 57

    În cadrul reparaţiilor curente la tablourile electrice de alimentare, distribuţie, conectare/deconectare se execută următoarele:
    a) verificarea stării uşilor şi a încuietorilor, cu remedierea tuturor defecţiunilor;
    b) vopsirea uşilor şi a celorlalte elemente metalice ale cutiei;
    c) verificarea siguranţelor fuzibile, înlocuirea celor defecte şi montarea celor noi, identice cu cele iniţiale (prevăzute în proiect);
    d) verificarea şi strângerea contactelor;
    e) verificarea coloanelor şi înlocuirea celor cu izolaţie necorespunzătoare;
    f) verificarea contactorului sau înlocuirea acestuia, dacă este cazul;
    g) verificarea funcţionării dispozitivelor de acţionare, cu înlocuirea celor necorespunzătoare sau montarea unora de tip nou pentru fiabilizarea sau modernizarea instalaţiei.


    Articolul 58

    În cadrul reparaţiilor curente la reţelele electrice de joasă tensiune destinate iluminatului public se execută următoarele lucrări:
    a) verificarea distanţelor conductelor faţă de construcţii, instalaţii de comunicaţii, linii de înaltă tensiune şi alte obiective;
    b) evidenţierea în planuri a construcţiilor şi instalaţiilor nou-apărute de la ultima verificare şi realizarea măsurilor necesare de coexistenţă;
    c) determinarea gradului de deteriorare a stâlpilor, inclusiv a fundaţiilor acestora, şi luarea măsurilor de consolidare, remediere sau înlocuire, în funcţie de rezultatul determinărilor;
    d) verificarea verticalităţii stâlpilor şi îndreptarea celor înclinaţi;
    e) verificarea şi refacerea inscripţionărilor;
    f) repararea ancorelor şi reîntinderea acestora, înlocuirea părţilor deteriorate sau care lipsesc, strângerea şuruburilor la cleme şi la placa de protecţie;
    g) verificarea stării conductelor electrice;
    h) verificarea şi înlocuirea conductoarelor electrice de tip funie cu fire rupte mai mult de 15% din secţiune, precum şi a conductoarelor electrice cu izolaţia deteriorată care prezintă crăpături, rosături ori lipsa izolaţiei;
    i) se verifică starea legăturilor conductei electrice la izolator şi, dacă este necesar, se reface legătura;
    j) la izolatoarele de susţinere şi întindere se va verifica dacă acestea nu sunt sparte, glazura nu este deteriorată sau dacă îmbinarea la suport este corespunzătoare, înlocuindu-se toate izolatoarele deteriorate;
    k) la console, brăţări sau la celelalte armături metalice de pe stâlp se verifică dacă nu sunt corodate, deformate, fisurate ori rupte. Cele deteriorate se înlocuiesc, iar cele corespunzătoare se revopsesc şi se fixează bine pe stâlp;
    l) la ancorele stâlpilor se verifică dacă cablul nu are fire rupte, clemele de strângere nu sunt deteriorate sau corodate şi tensiunea de întindere a cablului este cea corespunzătoare. Elementele deteriorate se înlocuiesc, iar dacă este cazul se reglează tensiunea în ancoră;
    m) la instalaţia de legare la pământ a nulului de protecţie se va verifica starea legăturilor şi îmbinărilor conductorului electric de nul la acesta, precum şi a legăturilor acestuia la aparatul de iluminat, se va măsura rezistenţa de dispersie a reţelei generale de legare la pământ, se va măsura şi se va reface priza de pământ, dacă aceasta nu corespunde STAS 12604.


    Articolul 59

    (1) Periodicitatea reviziilor tehnice pentru aparatele de iluminat este conform normativelor tehnice în vigoare sau în funcţie de specificaţiile fabricantului.
    (2) Autorităţile administraţiei publice locale împreună cu organele de poliţie vor stabili, în funcţie de condiţiile locale, gradul de intensitate a traficului pentru fiecare cale de circulaţie, locurile şi intersecţiile cu grad mare de periculozitate, precum şi marile aglomerări urbane.
    (3) Gradul de intensitate a traficului se determină în funcţie de numărul de vehicule/oră şi bandă, conform SR 13433.


    Articolul 60

    Periodicitatea reparaţiilor curente pentru tablourile electrice de alimentare, distribuţie, conectare/deconectare şi reţelele electrice de joasă tensiune destinate iluminatului public este de 3 ani, iar pentru aparatele de iluminat este de 2 ani.


    Capitolul V Taxe şi tarife


    Articolul 61

    (1) Operatorii serviciilor de iluminat public vor practica tarifele aprobate de consiliile locale, comunale, orăşeneşti, municipale sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz.
    (2) Facturarea se va face în baza tarifelor aprobate şi a cantităţilor efective, determinate conform prevederilor legale.
    (3) Cuantumul şi regimul taxelor locale pentru asigurarea finanţării serviciilor de iluminat public vor fi stabilite anual de autorităţile administraţiei publice locale, în conformitate cu prevederile legale.
    (4) Structura şi nivelul tarifelor şi taxelor vor fi stabilite cu respectarea cerinţelor impuse de legislaţia în vigoare.


    Capitolul VI Indicatori de performanţă


    Articolul 62

    (1) Indicatorii de performanţă stabilesc condiţiile ce trebuie respectate de operatorii serviciilor de iluminat public în asigurarea serviciilor de iluminat public.
    (2) Indicatorii de performanţă asigură condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească serviciul de iluminat public, avându-se în vedere:
    a) continuitatea din punct de vedere cantitativ şi calitativ;
    b) adaptările la cerinţele concrete, diferenţiate în timp şi spaţiu, ale comunităţii locale;
    c) satisfacerea judicioasă, echitabilă şi nepreferenţială a tuturor membrilor comunităţilor locale, în calitatea lor de utilizatori ai serviciului;
    d) administrarea şi gestionarea serviciului în interesul comunităţilor locale;
    e) respectarea reglementărilor specifice din domeniul transportului, distribuţiei şi utilizării energiei electrice;
    f) respectarea standardelor minimale privind iluminatul public, prevăzute de normele naţionale în acest domeniu.


    Articolul 63

    Indicatorii de performanţă pentru serviciul de iluminat public sunt specifici pentru următoarele activităţi:
    a) calitatea şi eficienţa serviciului de iluminat public;
    b) contractarea serviciului de iluminat public;
    c) măsurarea, facturarea şi încasarea contravalorii serviciului efectuat;
    d) îndeplinirea prevederilor din contract cu privire la calitatea serviciului efectuat;
    e) menţinerea unor relaţii echitabile între operator şi utilizator prin rezolvarea operativă şi obiectivă a problemelor, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor care revin fiecărei părţi;
    f) soluţionarea reclamaţiilor utilizatorilor referitoare la serviciul de iluminat public;
    g) creşterea gradului de siguranţă rutieră;
    h) scăderea infracţionalităţii.


    Articolul 64

    În vederea urmăririi respectării indicatorilor de performanţă, operatorul trebuie să asigure:
    a) gestiunea serviciilor de iluminat public, conform prevederilor contractuale;
    b) evidenţa utilizatorilor, alţii decât comunitatea locală;
    c) înregistrarea activităţilor privind citirea echipamentelor de măsurare, facturarea şi încasarea contravalorii serviciilor efectuate;
    d) înregistrarea reclamaţiilor şi sesizărilor utilizatorilor, organelor de poliţie şi gardienilor publici şi soluţionarea acestora;
    e) accesul neîngrădit al autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, în conformitate cu competenţele şi atribuţiile legale ce le revin, la informaţiile necesare stabilirii:
    1. modului de respectare şi de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate;
    2. calităţii şi eficienţei serviciilor furnizate/prestate la nivelul indicatorilor de performanţă stabiliţi în contractele de delegare a gestiunii şi în regulamentele de serviciu;
    3. modului de administrare, exploatare, conservare şi menţinere în funcţiune, dezvoltare şi/sau modernizare a sistemelor publice de iluminat din infrastructura edilitar-urbană încredinţată prin contractul de delegare a gestiunii;
    4. modului de formare şi stabilire a tarifelor pentru serviciile de iluminat public;
    5. stadiului de realizare a investiţiilor;
    6. modului de respectare a parametrilor ceruţi prin prescripţiile tehnice şi a normelor metrologice.


    Articolul 65

    Indicatorii de performanţă generali şi garantaţi pentru serviciile de iluminat public sunt stabiliţi în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament-cadru.


    Capitolul VII Dispoziţii finale şi tranzitorii


    Articolul 66

    Tariful energiei electrice consumate pentru iluminatul public nu trebuie să depăşească tariful stabilit de ANRE.


    Articolul 67

    Întreruperea alimentării cu energie electrică a iluminatului public nu se poate face decât în cazuri de forţă majoră, de interes naţional sau în caz de neachitare de către utilizator a contravalorii facturii de energie electrică.


    Articolul 68

    (1) Regulamentele de serviciu proprii se elaborează şi se aprobă de consiliile locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor sau de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, în conformitate cu prezentul regulament-cadru, şi vor intra în vigoare la 30 de zile de la aprobarea lor de către acestea.
    (2) În cadrul regulamentelor de serviciu se vor preciza obligativitatea, periodicitatea şi modul de efectuare a măsurătorilor parametrilor luminotehnici pe toate căile de circulaţie.
    (3) Măsurătorile precizate la alin. (2) se vor efectua obligatoriu la începerea activităţii operatorului, după delegarea gestiunii către acesta.
    (4) În urma măsurătorilor se va stabili un plan de măsuri pentru aducerea sistemului de iluminat public la parametrii tehnici prevăzuţi în normativele în vigoare.
    (5) Până la aprobarea regulamentului de serviciu conform dispoziţiilor alin. (1), operatorii vor respecta prezentul regulament-cadru.


    Articolul 69

    În cadrul contractelor încheiate cu utilizatorii se vor indica standardele, normativele şi tarifele legale, valabile la data încheierii acestora.


    Articolul 70

    (1) Proprietatea privată a unei persoane fizice sau juridice, pe care se găsesc amplasate părţile componente ale sistemului de iluminat public şi pentru care nu se poate obţine acordul proprietarului de menţinere a acestora, în condiţiile legii, pe proprietatea sa, iar condiţiile tehnico-economice rezultate din studii de specialitate nu justifică sau nu pot permite realizarea de lucrări de strămutare a acestora pe domeniul public, va fi trecută în proprietatea publică a judeţelor, municipiilor, oraşelor, comunelor, după caz, prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, conform prevederilor legale.
    (2) Utilitatea publică se declară de către consiliile judeţene, consiliile locale sau Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, după efectuarea unei cercetări prealabile şi condiţionat de înscrierea lucrării în planurile urbanistice şi de amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.


    Articolul 71

    În vederea creşterii siguranţei cetăţenilor şi scăderii infracţionalităţii, organele administraţiei publice locale împreună cu organele de poliţie vor stabili modalităţi de semnalare operativă a cazurilor de nefuncţionare sau de funcţionare defectuoasă a sistemului de iluminat public.


    Anexa
    ──────
    la regulamentul-cadru
    ──────────────────────
    INDICATORI DE PERFORMANŢĂ
    generali şi garantaţi pentru serviciile de iluminat public

    ─────┬───────────────────────────────────────────────────────┬───────────┬─────┐
     Nr. │ │ │ │
     crt.│ Indicatori de performanţă │Trimestrul │Total│
         │ ├─┬──┬───┬──┼─────┤
         │ │I│II│III│IV│ an │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┼──┼───┼──┼─────┤
      0 │ 1 │2│3 │ 4 │ 5│ 6 │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┴──┴───┴──┴─────┤
       1.│ Indicatori de performanţă generali │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
     1.1.│ Calitatea serviciilor prestate │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┬──┬───┬──┬─────┤
         │a) numărul de sesizări privind parametrii iluminatului │ │ │ │ │ │
         │ public, pe tipuri de iluminat - stradal, pietonal, │ │ │ │ │ │
         │ ornamental etc. │ │ │ │ │ │
         │b) numărul de cazuri de nerespectare a calităţii │ │ │ │ │ │
         │ iluminatului public constatate de autorităţile │ │ │ │ │ │
         │ administraţiei publice locale, pe tipuri de │ │ │ │ │ │
         │ iluminat - stradal, pietonal, ornamental etc. -, │ │ │ │ │ │
         │ notificate operatorului │ │ │ │ │ │
         │c) numărul de sesizări privind gradul de asigurare │ │ │ │ │ │
         │ în funcţionare │ │ │ │ │ │
         │d) numărul de sesizări şi notificări justificate │ │ │ │ │ │
         │ prevăzute la lit. a), b) şi c), rezolvate în │ │ │ │ │ │
         │ 48 de ore │ │ │ │ │ │
         │e) numărul de sesizări şi notificări justificate │ │ │ │ │ │
         │ prevăzute la lit. a), b) şi c), rezolvate în │ │ │ │ │ │
         │ 5 zile lucrătoare │ │ │ │ │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┴──┴───┴──┴─────┤
     1.2.│ Întreruperi şi limitări în furnizarea serviciului │ │
         │ de iluminat public │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
    1.2.1│ Întreruperi accidentale datorate operatorului │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┬──┬───┬──┬─────┤
         │a) numărul de întreruperi neprogramate constatate, │ │ │ │ │ │
         │ pe tipuri de iluminat - stradal, pietonal, │ │ │ │ │ │
         │ ornamental etc. │ │ │ │ │ │
         │b) numărul de străzi, alei, monumente afectate de │ │ │ │ │ │
         │ întreruperile neprogramate │ │ │ │ │ │
         │c) durata medie a întreruperilor, pe tipuri de │ │ │ │ │ │
         │ iluminat - stradal, pietonal, ornamental etc. │ │ │ │ │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┴──┴───┴──┴─────┤
    1.2.2│ Întreruperi programate │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┬──┬───┬──┬─────┤
         │a) numărul de întreruperi programate, anunţate │ │ │ │ │ │
         │ utilizatorilor, pe tipuri de iluminat - stradal, │ │ │ │ │ │
         │ pietonal, ornamental etc. │ │ │ │ │ │
         │b) numărul de străzi, alei, monumente afectate de │ │ │ │ │ │
         │ întreruperile programate │ │ │ │ │ │
         │c) durata medie a întreruperilor programate │ │ │ │ │ │
         │d) numărul de întreruperi programate, care au depăşit │ │ │ │ │ │
         │ perioada de întrerupere programată, pe tipuri de │ │ │ │ │ │
         │ iluminat - stradal, pietonal, ornamental etc. │ │ │ │ │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┴──┴───┴──┴─────┤
    1.2.3│ Întreruperi neprogramate datorate utilizatorilor │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┬──┬───┬──┬─────┤
         │a) numărul de întreruperi neprogramate datorate │ │ │ │ │ │
         │ distrugerilor de obiecte aparţinând sistemului de │ │ │ │ │ │
         │ iluminat public │ │ │ │ │ │
         │b) durata medie de remediere şi repunere în funcţiune │ │ │ │ │ │
         │ pentru întreruperile prevăzute la lit. a) │ │ │ │ │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┴──┴───┴──┴─────┤
     1.3.│ Extinderea sistemului de iluminat public │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┬──┬───┬──┬─────┤
         │a) valoarea extinderilor şi retehnologizărilor │ │ │ │ │ │
         │ suportate din fondurile de investiţii ale │ │ │ │ │ │
         │ operatorului │ │ │ │ │ │
         │b) numărul de extinderi sau îmbunătăţiri ale │ │ │ │ │ │
         │ iluminatului public, prevăzute la lit. a), │ │ │ │ │ │
         │ realizate în interval mai mic de 15/30/60/180 de │ │ │ │ │ │
         │ zile calendaristice │ │ │ │ │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┴──┴───┴──┴─────┤
     1.4.│ Răspunsuri la solicitările scrise ale utilizatorilor│ │
         │ sau beneficiarilor sistemului de iluminat public │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┬──┬───┬──┬─────┤
         │a) numărul de sesizări scrise în care se precizează că │ │ │ │ │ │
         │ este obligatoriu răspunsul operatorului │ │ │ │ │ │
         │b) procentul din sesizările prevăzute la lit. a), │ │ │ │ │ │
         │ la care s-a răspuns în termen de 30 de zile │ │ │ │ │ │
         │ calendaristice │ │ │ │ │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┴──┴───┴──┴─────┤
      2. │ Indicatori de performanţă garantaţi │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─────────────────┤
     2.1.│ Indicatori de performanţă garantaţi prin licenţă │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┬──┬───┬──┬─────┤
         │a) numărul de sesizări scrise întemeiate privind │ │ │ │ │ │
         │ nerespectarea de către operator a obligaţiilor din │ │ │ │ │ │
         │ licenţă │ │ │ │ │ │
         │b) numărul de încălcări ale obligaţiilor operatorului, │ │ │ │ │ │
         │ rezultate din analizele şi controalele A.N.R.S.C., │ │ │ │ │ │
         │ şi modul de soluţionare pentru fiecare caz de │ │ │ │ │ │
         │ încălcare a acestor obligaţii │ │ │ │ │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┴──┴───┴──┴─────┤
     2.2.│ Indicatori de performanţă a căror nerespectare │ │
         │ atrage penalităţi conform contractului de prestare │ │
    ─────┼───────────────────────────────────────────────────────┼─┬──┬───┬──┬─────┤
         │a) valoarea despăgubirilor acordate de operator în │ │ │ │ │ │
         │ situaţia deteriorării din cauze imputabile lui a │ │ │ │ │ │
         │ instalaţiilor utilizatorului; │ │ │ │ │ │
         │b) valoarea despăgubirilor acordate de operator pentru │ │ │ │ │ │
         │ nerespectarea parametrilor de furnizare ai │ │ │ │ │ │
         │ serviciului │ │ │ │ │ │
    ─────┴───────────────────────────────────────────────────────┴─┴──┴───┴──┴─────┘

    _________________