ORDONANTA nr. 62 din 22 august 2003
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 29 august 2003



    În temeiul art. 107 din Constituţie şi al art. 1 pct. II.16 din Legea nr. 279/2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă.

    Articolul UNIC

    Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 23 octombrie 2001, se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. După alineatul (1) al articolului 6 se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Clădirile menţionate la alin. (1) prezintă pericol public în situaţiile în care, după caz:
    a) cuprind spaţii publice cu alta destinaţie decât aceea de locuinta, ocupate temporar/permanent de un număr mare de persoane;
    b) sunt amplasate în zone dens circulate şi/sau cu aglomerari de persoane;
    c) adapostesc valori materiale şi/sau de patrimoniu cultural."
    2. La articolul 7 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) din transferuri de la bugetul de stat şi/sau din credite, în limita fondurilor aprobate anual cu aceasta destinaţie în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, pentru locuintele proprietate privată a persoanelor fizice, prin excepţie de la prevederile art. 5 alin. (2) lit. b);"
    3. La articolul 7 alineatul (1), după litera d) se introduce litera e) cu următorul cuprins:
    "e) din sursele proprii ale proprietarilor, persoane fizice şi/sau juridice, după caz, ai spaţiilor cu alta destinaţie decât aceea de locuinta."
    4. La articolul 8 alineatul (1), litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) existenta hotărârii asociaţiei de proprietari, adoptată cu acordul majorităţii proprietarilor clădirilor prevăzute la art. 6 alin. (1), privind aprobarea deciziei de intervenţie pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare, precum şi a documentaţiilor cadastrale în vederea stabilirii cotei-părţi indivize din proprietatea comuna care revine fiecărei proprietăţi individuale;"
    5. La articolul 10 alineatul (1), litera e) va avea următorul cuprins:
    "e) verificarea şi decontarea documentaţiei de proiectare, precum şi a situaţiilor de lucrări executate, conform soluţiei de intervenţie din documentaţia aprobată care cuprinde, după caz:
    (i) consolidarea sistemului structural al clădirii existente sau a unor elemente structurale ale acesteia;
    (îi) introducerea unor elemente structurale suplimentare şi/sau repararea elementelor nestructurale ale clădirii existente;
    (iii) îmbunătăţirea terenului de fundare, termoizolarea şi/sau hidroizolarea clădirii şi/sau a instalaţiilor aferente în zona de intervenţie;
    (iv) desfacerea şi refacerea finisajelor în zona de intervenţie;
    (v) desfacerea şi refacerea instalaţiilor şi/sau a echipamentelor în zona de intervenţie şi, după caz, înlocuirea acestora sau a unor elemente componente;
    (vi) alte lucrări strict necesare în zona de intervenţie, justificate din punct de vedere tehnic prin soluţia de intervenţie adoptată şi reglementările tehnice în vigoare;"
    6. La articolul 10 alineatul (1), după litera h) se introduce o noua litera, litera i), care va avea următorul cuprins:
    "i) actionarea în justiţie a proprietarilor care obstructioneaza desfăşurarea activităţilor de proiectare şi/sau de execuţie a lucrărilor de consolidare a clădirilor nominalizate în programele anuale, la judecătoria în raza căreia este situata clădirea, în procedura de urgenta şi cu scutirea taxei de timbru."
    7. După alineatul (2) al articolului 10 se introduc doua alineate noi, alineatele (3) şi (4), care vor avea următorul cuprins:
    "(3) Pentru realizarea în condiţii de siguranţă a lucrărilor de consolidare şi asigurarea continuităţii acestora, activităţile comerciale şi nonprofit desfăşurate în spaţiile existente din clădirile nominalizate în programele anuale se suspenda de drept pe durata execuţiei lucrărilor de consolidare.
    (4) Furnizorii de utilităţi sunt obligaţi sa realizeze în regim de urgenta, pe baza contractelor încheiate în condiţiile legii, lucrările de specialitate determinate de soluţiile de consolidare adoptate şi cu respectarea reglementărilor tehnice în vigoare, care să asigure functionalitatea clădirii."
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul transporturilor,
    construcţiilor şi turismului,
    Miron Tudor Mitrea
    Ministrul administraţiei şi internelor,
    Ioan Rus
    Ministru delegat pentru administraţia publică,
    Gabriel Oprea
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Bucureşti, 22 august 2003.
    Nr. 62.
    ----------