ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 71 din 29 iunie 2005pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric și funcțional corespunzător desfășurării activităților de eliberare și evidență a cărților de identitate, actelor de stare civilă, pașapoartelor simple, permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare a vehiculelor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 4 iulie 2005
    Ținând seama de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2004, conform cărora polițiștii se transferă în interesul serviciului, iar personalul contractual este preluat de serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, respectiv de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, precum și de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2004, conform cărora personalul contractual se preia de serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor,
    luând în considerare faptul că în forma actuală a acestor acte normative personalului respectiv nu i se pot asigura toate drepturile avute, inclusiv cele de hrană, specifice personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și faptul că această situație ar crea nemulțumiri, cu impact negativ asupra însăși activității serviciilor publice comunitare,
    se impune luarea unor măsuri imediate, extraordinare, pentru ca personalului sus-menționat să i se poată menține drepturile de care beneficiază în prezent.
    În temeiulart. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    Articolul I

    Ordonanța Guvernului nr. 83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 362/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:1. Alineatele (2) și (3) ale articolului 15^1 vor avea următorul cuprins:(2) Polițiștii încadrați la Direcția de pașapoarte și la formațiunile teritoriale de pașapoarte din cadrul serviciilor județene de evidență informatizată a persoanei, respectiv al Serviciului independent de evidență informatizată a persoanei al municipiului București din structura Ministerului Administrației și Internelor, se transferă în interesul serviciului și se numesc pe funcții la Direcția generală de pașapoarte, respectiv la serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, în condițiile legii, păstrându-și toate drepturile anterior dobândite.(3) Personalul contractual încadrat la Direcția de pașapoarte și la formațiunile teritoriale de pașapoarte din cadrul serviciilor județene de evidență informatizată a persoanei, respectiv al Serviciului independent de evidență informatizată a persoanei al municipiului București din structura Ministerului Administrației și Internelor, va fi preluat, în condițiile legii, de Direcția generală de pașapoarte, respectiv de serviciile publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple, păstrându-și toate drepturile anterior dobândite.2. După alineatul (5) al articolului 15^1 se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:(6) Drepturile personalului prevăzut la alin. (2) și (3) se acordă de prefecturi de la capitolul 55.01 «Ordine publică și siguranță națională».3. Alineatele (2) și (3) ale articolului 15^2 vor avea următorul cuprins:(2) Polițiștii încadrați la Serviciul central regim permise de conducere și certificate de înmatriculare și la compartimentele regim permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul serviciilor județene de evidență informatizată a persoanei, respectiv la Sectorul regim permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului independent de evidență informatizată a persoanei al municipiului București din structura Ministerului Administrației și Internelor, se transferă în interesul serviciului și se numesc pe funcții la Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, respectiv la serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, în condițiile legii, păstrându-și toate drepturile anterior dobândite.(3) Personalul contractual încadrat la Serviciul central regim permise de conducere și certificate de înmatriculare și la compartimentele regim permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul serviciilor județene de evidență informatizată a persoanei, respectiv la Sectorul regim permise de conducere și certificate de înmatriculare din cadrul Serviciului independent de evidență informatizată a persoanei al municipiului București din structura Ministerului Administrației și Internelor, va fi preluat, în condițiile legii, de Direcția regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, respectiv de serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, păstrându-și toate drepturile anterior dobândite.4. După alineatul (4) al articolului 15^2 se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Drepturile personalului prevăzut la alin. (2) și (3) se acordă de prefecturi de la capitolul 55.01 «Ordine publică și siguranță națională».


    Articolul II

    Ordonanța Guvernului nr. 84/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 septembrie 2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 372/2002, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Alineatul (2) al articolului 24^1 va avea următorul cuprins:(2) Personalul contractual încadrat la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, provenit din structurile teritoriale de evidență informatizată a persoanei din cadrul Direcției generale de evidență informatizată a persoanei, se preia de Ministerul Administrației și Internelor și cu aceeași dată se detașează, în condițiile legii, la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, păstrându-și toate drepturile anterior dobândite, urmând ca drepturile specifice personalului contractual din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională de care beneficia să se acorde de Ministerul Administrației și Internelor de la capitolul 55.01 «Ordine publică și siguranță națională».2. După alineatul (2) al articolului 24^1 se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Pe bază de protocoale încheiate, în condițiile legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență*), împreună cu personalul preluat de Ministerul Administrației și Internelor, potrivit alin. (2), se preiau și fondurile aferente, reprezentând drepturi specifice dobândite anterior de personalul contractual din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, alocate de la bugetul de stat în temeiul art. 25^1 alin. (2).(2^2) Personalul serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor este format din polițiști și personal contractual, detașați de la Ministerul Administrației și Internelor pe o perioadă de 6 ani, cu posibilitatea de prelungire a perioadei detașării, cu acordul acestora, precum și din funcționari publici și personal contractual.
    (la 12-12-2005, Articolul 24^1 din Punctul 2., Articolul II a fost completat de Articolul UNIC din LEGEA nr. 349 din 29 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1114 din 09 decembrie 2005 )
    Notă
    *) Data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se referă la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2005.
    3. După alineatul (3) al articolului 24^1 se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:(4) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările rezultate ca urmare a prevederilor alin. (2^1) în volumul și în structura bugetului de stat, bugetului Ministerului Administrației și Internelor și în bugetele locale.


    Articolul III

    Aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se realizează din fondurile aprobate pentru Ministerul Administrației și Internelor.

    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul administrației și internelor,
    Vasile Blaga
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionel Popescu

    București, 29 iunie 2005.
    Nr. 71.
    ---------