ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003 (*actualizată*)
pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
(actualizată până la data de 18 martie 2005*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ----------
    Având în vedere Hotărârea Parlamentului nr. 16/2003 privind modificarea structurii şi componentei Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 19 iunie 2003,
    în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    Abrogat.
    ----------
    Art. 1 a fost abrogat de lit. b) a art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 25 martie 2004.


    Articolul 2

    Abrogat.
    ----------
    Art. 2 a fost abrogat de lit. b) a art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 25 martie 2004.


    Articolul 3

    În structura Ministerului Afacerilor Externe funcţionează Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se organizează ca structura fără personalitate juridică.


    Articolul 4

    (1) Ministerul Integrării Europene preia activitatea de dezvoltare regională de la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei.
    (2) Ministerul Integrării Europene asigura managementul financiar şi tehnic al Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională şi al fondurilor de tip structural pentru realizarea coeziunii economice şi sociale, alocate României de Uniunea Europeană, în conformitate cu Planul naţional de dezvoltare.


    Articolul 5

    (1) Se înfiinţează Ministerul Administraţiei şi Internelor prin comasarea Ministerului de Interne şi a Ministerului Administraţiei Publice, precum şi prin preluarea activităţii privind parcurile industriale şi zonele defavorizate de la Ministerul Dezvoltării şi Prognozei.
    (2) În subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor funcţionează Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul Naţional pentru Evidenta Persoanelor, Direcţia Generală de Paşapoarte, Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 şi Institutul Naţional de Administraţie.
    (3) Ministrul administraţiei şi internelor conduce Comisia centrală de evacuare, constituită potrivit prevederilor art. 31 din Legea protecţiei civile nr. 106/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Secretariatul tehnic al Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor funcţionează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    (5) Abrogat.
    ----------
    Alin. (5) al art. 5 a fost abrogat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 2 din 27 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 1 februarie 2005.
    (6) Abrogat.
    ----------
    Alin. (6) al art. 5 a fost abrogat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 2 din 27 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 1 februarie 2005.


    Articolul 6

    (1) Autoritatea Guvernamentală pentru Valea Jiului, instituţie publică de specialitate, cu personalitate juridică, trece din subordinea Ministerului Dezvoltării şi Prognozei în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    (2) Guvernatorul, şef al Autorităţii Guvernamentale pentru Valea Jiului, este asimilat cu funcţia de secretar de stat şi este numit prin decizie a primului-ministru.
    (3) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Autorităţii Guvernamentale pentru Valea Jiului se asigura integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.


    Articolul 7

    (1) Se înfiinţează Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei prin reorganizarea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi prin preluarea activităţii Departamentului de Politici Sociale din aparatul de lucru al Guvernului, departament care se desfiinţează, precum şi a activităţii de asistenţă familială din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
    (2) În subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei se organizează şi funcţionează:
    a) Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei, organ de specialitate înfiinţat prin Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
    b) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică;
    c) Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică.
    (3) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap îşi menţin structura funcţiilor.
    (4) Fondurile alocate de la bugetul de stat Consiliului Economic şi Social se asigura prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.


    Articolul 8

    (1) Se înfiinţează Ministerul Economiei şi Comerţului prin reorganizarea Ministerului Industriei şi Resurselor, precum şi prin preluarea activităţii Departamentului de Politici Economice şi a activităţii Departamentului de Comerţ Exterior din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, departamente care se desfiinţează.
    (2) Abrogat.
    ----------
    Alin. (2) al art. 8 a fost abrogat de lit. b) a art. 22 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 18 martie 2005.
    (3) În subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului funcţionează Agenţia Română pentru Conservarea Energiei şi Centrul Român de Comerţ Exterior, unităţi finanţate din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat.
    (4) Prin bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului se asigura finanţarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.
    (5) Ministrul delegat pentru comerţ conduce activităţile din domeniul pentru care a fost investit prin hotărâre a Parlamentului.
    (6) Ministrul economiei şi comerţului împreună cu ministrul delegat pentru comerţ elaborează, semnează şi susţin în Guvern proiectele de acte normative din domeniul comerţului.


    Articolul 9

    Abrogat.
    ----------
    Art. 9 a fost abrogat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.


    Articolul 10

    (1) Direcţiile fitosanitare şi oficiile de ameliorare şi reproducţie în zootehnie trec în subordinea direcţiilor pentru agricultura şi dezvoltare rurală şi se reorganizează ca unităţi fără personalitate juridică.
    (2) Structura organizatorică, funcţionarea, atribuţiile şi numărul de personal ale direcţiilor fitosanitare şi oficiilor pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie se aproba prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului.
    (3) Patrimoniul direcţiilor fitosanitare şi oficiilor pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie se preia pe baza de protocol de predare-preluare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (4) Personalul disponibilizat în urma aplicării prezentului articol beneficiază de prevederile Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Oficiul Naţional al Denumirilor de Origine pentru Vinuri şi Alte Produse Vitivinicole, unitate aflată în subordinea Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, se finanţează din venituri proprii.


    Articolul 11

    (1) Se înfiinţează Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului prin comasarea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi a Ministerului Turismului, care îşi încetează activitatea.
    (2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului va propune Guvernului măsurile necesare pentru reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România", în vederea delimitării şi întăririi componentei de construcţie de autostrăzi.
    ----------
    Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.


    Articolul 12

    Abrogat.
    ----------
    Art. 12 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.


    Articolul 13

    (1) În subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor funcţionează Centrul Naţional al Cinematografiei.
    (2) Prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor se asigura finanţarea Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, precum şi finanţarea Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi coordonarea ministrului culturii şi cultelor.


    Articolul 14

    (1) Se înfiinţează Ministerul Sănătăţii prin reorganizarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care îşi încetează activitatea.
    (2) Ministerul Sănătăţii preia centrele de medicină preventivă din subordinea fostului Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, până la data de 31 martie 2004, când vor trece, reorganizate, la Agenţia de Sănătate Publică a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care se înfiinţează ca instituţie publică, în subordinea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, finanţată din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat.
    (3) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat, bugetelor Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi în anexele la acestea pe anul 2004, corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-primire.
    (4) Fondurile alocate de la bugetul de stat Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România se asigură prin bugetul Ministerului Sănătăţii.
    ----------
    Art. 14 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.


    Articolul 15

    (1) Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei iniţiază, conduce, monitorizează, implementează, operează şi finanţează proiectele şi programele de informatizare a administraţiei publice. În acest scop, în cadrul ministerului se organizează şi funcţionează Departamentul pentru Informatizarea Administraţiei Publice.
    (2) Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei poate delega unele atribuţii ale Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei.
    (3) Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei, împreună cu autorităţile publice competente, asigura implementarea şi operarea proiectelor şi programelor de informatizare a administraţiei publice, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei.
    (4) Abrogat.
    ----------
    Alin. (4) al art. 15 a fost abrogat de lit. b) a art. 22 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 18 martie 2005.


    Articolul 16

    (1) Se înfiinţează Autoritatea Naţională de Control, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, condusă de ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control.
    (2) Autoritatea Naţională de Control are sediul în municipiul Bucureşti, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 1.
    (3) Abrogat.
    ----------
    Alin. (3) al art. 16 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.
    (4) Abrogat.
    ----------
    Alin. (4) al art. 16 a fost abrogat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.
    (5) Abrogată.
    ----------
    Partea introductivă a alin. (5) al art. 16 a fost abrogată de lit. b) a art. 22 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 18 martie 2005.
    a) abrogată;
    ----------
    Lit. a) a alin. (5) al art. 16 a fost abrogată de lit. b) a art. 22 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 18 martie 2005.
    b) Inspectoratul de Stat în Construcţii, instituţie publică, cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, preluată din subordinea fostului Minister al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei;
    c) abrogată;
    ----------
    Lit. c) a alin. (5) al art. 16 a fost abrogată de art. 8 din ORDONANŢA nr. 8 din 20 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 101 din 31 ianuarie 2005.
    (6) Abrogat.
    ----------
    Alin. (6) al art. 16 a fost abrogat de art. 8 din ORDONANŢA nr. 8 din 20 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 101 din 31 ianuarie 2005.
    (7) Abrogat.
    ----------
    Alin. (7) al art. 16 a fost abrogat de art. 8 din ORDONANŢA nr. 8 din 20 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 101 din 31 ianuarie 2005.
    (8) Ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control asigura directa coordonare a următoarelor instituţii, autorităţi publice şi activităţi:
    a) Agenţia Naţională de Control al Exporturilor Strategice şi al Interzicerii Armelor Chimice, care îşi schimba denumirea în Agenţia Naţională de Control al Exporturilor, instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe;
    b) Inspecţia Muncii, instituţie publică, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;
    c) abrogată;
    ----------
    Lit. c) a alin. (8) al art. 16 a fost abrogată de lit. b) a art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 266 din 25 martie 2004.
    d) activitatea de inspecţie sanitară din cadrul Ministerului Sănătăţii;
    e) activitatea de inspecţie şi poliţie sanitar-veterinară din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului;
    f) alte instituţii, autorităţi publice şi activităţi, stabilite prin decizie a primului-ministru.
    (9) Finanţarea activităţii Autorităţii Naţionale de Control se face de la bugetul de stat, ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control având calitatea de ordonator principal de credite pentru bugetul aparatului propriu al Autorităţii Naţionale de Control, precum şi pentru autorităţile de control din subordine.
    (10) Instituţiile şi autorităţile publice aflate în subordinea sau în coordonarea Autorităţii Naţionale de Control virează lunar Autorităţii Naţionale de Control o cota din fondurile de stimulente constituite potrivit legii. Cota se stabileşte prin ordin al ministrului delegat pentru coordonarea autorităţilor de control, în cazul autorităţilor aflate în subordine, sau prin ordin comun al ministrului delegat pentru coordonarea autorităţilor de control şi al ordonatorului principal de credite, în cazul autorităţilor coordonate, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. Cu sumele virate se constituie Fondul de stimulente la dispoziţia ministrului delegat pentru coordonarea autorităţilor de control. Modalitatea de repartizare şi persoanele din cadrul aparatului propriu al Autorităţii Naţionale de Control şi din cadrul autorităţilor aflate în subordinea sau în coordonarea acesteia, care beneficiază de stimulente, se aproba de către ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control.
    (11) Ministrul delegat pentru coordonarea autorităţilor de control îndeplineşte şi următoarele funcţii specifice:
    a) conduce aparatul propriu al Autorităţii Naţionale de Control, numeşte şi eliberează din funcţie personalul acesteia;
    b) asigură conducerea unitară a activităţii de control a autorităţilor aflate în subordinea Autorităţii Naţionale de Control, numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii acestor autorităţi sau face propuneri de numire şi de eliberare a lor din funcţie de către primul-ministru, după caz;
    c) exercită, prin aparatul propriu al Autorităţii Naţionale de Control şi structurile aflate în subordinea sau în coordonarea acesteia, după caz, controlul activităţii caselor de asigurări de sănătate şi a furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi materiale sanitare;
    d) coordonează activitatea de control a autorităţilor prevăzute la alin. (8) şi da aviz conform pentru numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor acestor autorităţi sau face propuneri de numire şi de eliberare din funcţie a acestora de către primul-ministru, după caz;
    e) aprobă statul de funcţii al Autorităţii Naţionale de Control, în limita numărului de posturi aprobate; da aviz conform pentru statele de funcţii ale autorităţilor aflate în subordinea sau în coordonarea sa, după caz;
    f) acordă stimulente din fondul constituit conform alin. (10), pentru personalul din aparatul propriu, cât şi pentru cel din cadrul autorităţilor aflate în subordinea sau în coordonarea Autorităţii Naţionale de Control;
    g) da aviz conform pentru numirea şi eliberarea din funcţie a personalului cu funcţii de conducere de la nivel central al fiecărei autorităţi aflate în subordinea sau în coordonarea Autorităţii Naţionale de Control, precum şi pentru conducătorii structurilor teritoriale ale acestora, după caz;
    h) sancţionează, dispune sancţionarea sau, după caz, avizează actele de sancţionare a personalului cu funcţii de conducere al autorităţilor aflate în subordinea sau în coordonarea Autorităţii Naţionale de Control, în condiţiile legii.
    (12) Personalului din aparatul propriu al Autorităţii Naţionale de Control şi celui din Corpul de Control al Guvernului nu li se aplica prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
    (13) Salarizarea personalului din aparatul propriu al Autorităţii Naţionale de Control şi a personalului din cadrul Corpului de Control al Guvernului se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile personalului din aparatul de lucru al Guvernului.
    (14) Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale de Control se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 17

    (1) În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale vor supune Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative pentru reglementarea măsurilor privind înfiinţarea, reorganizarea, organizarea şi funcţionarea lor, după caz, prevăzute de prezenta ordonanţa de urgenţă.
    (2) Ministerele şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale care preiau instituţii şi autorităţi publice în subordine sau în coordonare vor prelua şi atribuţiile specifice ministerelor şi autorităţilor administraţiei publice în subordinea sau în coordonarea cărora s-au aflat entităţile preluate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (3) Ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice nou-înfiinţate sau care preiau activităţi de la alte instituţii publice sau structuri vor prelua toate drepturile şi obligaţiile instituţiei, structurii sau activităţii preluate, inclusiv bunurile mobile şi imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 2/2001 pentru aprobarea structurii şi conţinutului protocolului de predare-primire întocmit de membrii Guvernului şi de conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice la expirarea mandatului.


    Articolul 18

    (1) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2003, corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-primire.
    (2) Protocoalele de predare-primire se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi cuprind prevederile bugetare, execuţia bugetară până la data preluării, structurile de personal preluate, precum şi celelalte drepturi şi obligaţii prevăzute la art. 17.
    (3) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1) în bugetul de stat şi în bugetele ordonatorilor principali de credite, finanţarea acestora se va asigura din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de modificarea structurii şi componentei Guvernului potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 16/2003 şi, respectiv, de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (4) Deschiderea creditelor bugetare se efectuează din bugetele ordonatorilor principali de credite existenţi înainte de modificarea structurii şi componentei Guvernului potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 16/2003 şi, respectiv, de intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi se aproba de ordonatorii principali de credite ai instituţiilor publice înfiinţate sau rezultate în urma reorganizării, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.
    (5) Personalul instituţiilor care se reorganizează sau îşi schimba raporturile de subordonare conform prezentei ordonanţe de urgenţă îşi menţine, până la data intrării în vigoare a noii legi a salarizării personalului din instituţiile publice, nivelul salarizării prevăzut prin actele normative în vigoare.
    (6) Efectuarea modificărilor în execuţia bugetului de stat, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, se va face de către ordonatorii principali de credite, pe baza precizărilor emise de Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.


    Articolul 19

    Ordonatorilor de credite bugetare ai autorităţilor şi instituţiilor publice din subordinea Guvernului finanţate prin bugetul altor instituţii sau autorităţi publice din subordinea Guvernului le revin toate obligaţiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru ordonatorul principal de credite bugetare.


    Articolul 20

    (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2004, Căminul pentru persoane vârstnice Alba Iulia şi Căminul pentru persoane vârstnice Sibiu, inclusiv personalul angajat al acestora, trec din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în subordinea Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, respectiv în subordinea Consiliului Local al Municipiului Sibiu.
    (2) Începând cu aceeaşi data, Centrul Social "Gavroche" de Integrare Familială pentru Copii, inclusiv personalul angajat al acestuia, trece din subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei în subordinea Consiliului Local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti.


    Articolul 21

    În cuprinsul actelor normative în vigoare următoarele denumiri se înlocuiesc, în mod corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, după cum urmează:
    a) abrogată;
    ----------
    Lit. a) a art. 21 a fost abrogată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.
    b) Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, cu Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul;
    c) Ministerul Informaţiilor Publice, cu:
    - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în cazul prevederilor care reglementează activitatea privind românii de pretutindeni;
    - Departamentul pentru Relaţii Interetnice, în cazul prevederilor care reglementează activitatea privind minorităţile naţionale;
    - Departamentul Purtătorului de Cuvânt al Guvernului şi Relaţii cu Presa, în cazul prevederilor care reglementează activităţile specifice acestuia;
    - Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, în cazul prevederilor care reglementează activităţile specifice acesteia;
    - Secretariatul General al Guvernului, în cazul prevederilor care reglementează activitatea pentru romi;
    d) Ministerul de Interne şi Ministerul Administraţiei Publice, cu Ministerul Administraţiei şi Internelor;
    e) Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, cu:
    - Comisia Naţională de Prognoza, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de prognoza;
    - Ministerul Integrării Europene, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de dezvoltare regională;
    - Ministerul Economiei şi Comerţului, în cazul prevederilor care reglementează activităţile privind mediul de afaceri;
    - Ministerul Administraţiei şi Internelor, în cazul prevederilor care reglementează activităţile privind parcurile industriale şi zonele defavorizate;
    f) Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Departamentul de Politici Sociale, cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei;
    g) Ministerul Industriei şi Resurselor, Departamentul de Politici Economice şi Departamentul de Comerţ Exterior, cu Ministerul Economiei şi Comerţului;
    h) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului;
    i) Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Ministerul Turismului, cu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului;
    j) Ministerul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie, cu Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie;
    k) Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului;
    l) Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu:
    - Ministerul Sănătăţii, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de sănătate;
    - Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, în cazul prevederilor care reglementează activitatea de asistenţă familială;
    m) abrogată;
    ----------
    Lit. m) a art. 21 a fost abrogată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.
    n) abrogată;
    ----------
    Lit. n) a art. 21 a fost abrogată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.


    Articolul 22

    Actele normative în care sunt prevăzute ministerele, organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice, care se desfiinţează, se reorganizează ori îşi schimba raporturile de subordonare sau de coordonare, după caz, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, se modifică în mod corespunzător.


    Articolul 23

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, următoarele acte normative se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Alineatul 1 al articolului 31 din Legea protecţiei civile nr. 106/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 241 din 3 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 31. - Pentru organizarea şi conducerea acţiunilor de evacuare se constituie Comisia centrală de evacuare, condusă de ministrul administraţiei şi internelor, din care fac parte secretari de stat şi conducători ai autorităţilor din administraţia publică implicate. Comisia îşi constituie un secretariat tehnic permanent, condus de conducătorul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor."
    2. Ordonanţa Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 29 august 1994, aprobată prin Legea nr. 124/1995, cu modificările şi completările ulterioare:
    a) Articolul 6 va avea următorul cuprins:
    "Art. 6. - Comisia guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor îşi constituie un secretariat tehnic permanent care funcţionează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi care este format din specialişti pe domenii de activitate, desemnaţi de ministere şi de celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate care au reprezentanţi în comisie."
    b) Articolul 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - Modul de organizare, componenta, atribuţiile şi dotarea Comisiei guvernamentale de apărare împotriva dezastrelor şi comisiilor centrale specializate pe tipuri de dezastre se stabilesc prin regulamente de organizare şi funcţionare întocmite de Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv de către ministerele pe lângă care funcţionează, avizate de Comisia guvernamentală de apărare împotriva dezastrelor şi aprobate de Guvern."
    3. Abrogat.
    ----------
    Pct. 3 al art. 23 care modifică lit. j) a alin. (3) al art. 4 din ORDONANŢA nr. 44 din 28 august 1997, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 222 din 29 august 1997, a fost abrogat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 194 din 25 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 486 din 31 mai 2004.
    4. Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    a) La articolul 21 alineatul (1), litera b) va avea următorul cuprins:
    "b) compartimentul pentru monitorizarea marilor programe de interes naţional cuprinse în Programul de guvernare;"
    b) Articolul 47 se completează cu un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) În cadrul ministerelor, instituţiilor publice şi altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale poate fi utilizata şi funcţia de subsecretar de stat, potrivit hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea acestora."
    5. Alineatul (1) al articolului 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 27 octombrie 1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 99/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Se înfiinţează Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumita în continuare ANRE, cu sediul în municipiul Bucureşti, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru."
    6. Alineatul (1) al articolului 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 791/2001, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 1. - (1) Se înfiinţează Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, denumita în continuare ANRGN, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 30, sectorul 1, instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Guvernului şi în coordonarea primului-ministru."
    7. Alineatul (3) al articolului 10 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Pentru coordonarea aplicării Programului naţional <<Sportul pentru toţi>> se constituie Comitetul activităţilor fizice sportive pentru sănătate, educaţie şi recreare, organism consultativ în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport, a cărui organizare, funcţionare şi componenta se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."
    8. Alineatul (1) al articolului 3 din Legea nr. 390/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Române pentru Investiţii Străine, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 24 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Agenţia este condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru."
    9. Alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 296/2000 privind înfiinţarea Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 30 decembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 225/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Autoritatea pentru Privatizare este condusă de un preşedinte, ajutat de unul sau mai mulţi vicepreşedinţi, numiţi prin decizie a primului-ministru. Preşedintele, respectiv vicepreşedinţii sunt asimilaţi, din punct de vedere al drepturilor cuvenite potrivit legii, cu funcţia de ministru şi, respectiv, secretar de stat."
    10. Alineatul (4) al articolului 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 1 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 239/2003, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(4) Structura organizatorică a Autorităţii se aproba prin hotărâre a Guvernului."
    11. Legea nr. 100/1998 privind asistenţă de sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 1 iunie 1998, se completează după cum urmează:
    a) După alineatul (1) al articolului 8 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:
    "(2) Medicii care ocupa funcţii publice în cadrul aparatului central al Ministerului Sănătăţii şi, respectiv, în cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti pot desfăşura, în afară programului normal de lucru, activităţi profesionale în unităţile sanitare publice, potrivit calificării pe care o deţin, în condiţiile legii."
    b) După articolul 9 se introduce un nou articol, articolul 9^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 9^1. - Personalului prevăzut la art. 8 alin. (2) i se aplica, în mod corespunzător, prevederile art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, precum şi reglementările privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar şi a funcţionarilor publici."
    12. Articolul 7 din Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 8 octombrie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează:
    a) Alineatul (1) va avea următorul cuprins:
    "Art. 7. - (1) Agenţia Română pentru Conservarea Energiei este instituţie publică, cu personalitate juridică, organ de specialitate la nivel naţional în domeniul eficientei energetice, în subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului, cu finanţare din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat."
    b) După alineatul (1) se introduc doua noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^1) De la înfiinţare şi până la data de 31 iulie 2003, cheltuielile curente şi de capital ale Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului.
    (1^2) Începând cu data de 1 august 2003, sumele cuprinse în bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului pentru cheltuielile curente şi de capital aferente Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei vor fi transferate de la titlurile de cheltuieli respective la titlul <<Subvenţii>>, introducându-se modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi a bugetului Ministerului Economiei şi Comerţului."
    13. Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 31 august 1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001, se modifică după cum urmează:
    a) Alineatele (2) şi (3) ale articolului 1 vor avea următorul cuprins:
    "(2) Prerogativele de agent guvernamental în procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei se exercita, în numele Guvernului României, de Ministerul Afacerilor Externe.
    (3) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcţionează Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului."
    b) Alineatul (2) al articolului 4 va avea următorul cuprins:
    "(2) Intervenţia voluntară într-o cauza aflată pe rolul Curţii, în care reclamantul este un cetăţean român, iar pârâtul un alt stat decât România, parte la Convenţie, se face de către Agentul guvernamental, cu aprobarea ministrului afacerilor externe."
    c) Alineatul (2) al articolului 5 va avea următorul cuprins:
    "(2) Desemnarea judecătorului ad-hoc, în cazurile prevăzute de Convenţie, se face de către ministrul afacerilor externe, la propunerea Agentului guvernamental."
    d) Alineatul (4) al articolului 7 va avea următorul cuprins:
    "(4) Costul expertizei solicitate de Agentul guvernamental se suporta din bugetul Ministerului Afacerilor Externe, pe baza dispoziţiei Agentului guvernamental."
    e) Alineatul (6) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
    "(6) Semnarea convenţiei de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei de către Agentul guvernamental se face cu aprobarea ministrului afacerilor externe."
    f) Articolul 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - Exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor Curţii se face de către Agentul guvernamental, cu aprobarea ministrului afacerilor externe."
    g) Alineatul (3) al articolului 10 va avea următorul cuprins:
    "(3) Plata se efectuează în urma hotărârii Curţii sau a convenţiei de rezolvare pe cale amiabilă, pe baza dispoziţiei scrise a ministrului afacerilor externe."
    h) Articolul 14 va avea următorul cuprins:
    "Art. 14. - Agentul guvernamental îl informează pe ministrul afacerilor externe cu privire la modificările legislative care se impun în urma evoluţiei jurisprudenţei Curţii."
    i) Articolul 15 va avea următorul cuprins:
    "Art. 15. - Organizarea şi funcţionarea Agentului Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul Ministerului Afacerilor Externe se reglementează prin hotărâre a Guvernului."
    j) Articolul 16 se abrogă.


    Articolul 24

    Legea cinematografiei nr. 630/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:
    "Art. 4. - (1) Centrul Naţional al Cinematografiei este instituţie publică de interes naţional în domeniul cinematografiei, cu personalitate juridică, funcţionează în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor şi are sediul în municipiul Bucureşti, str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, sectorul 1.
    (2) Centrul Naţional al Cinematografiei se organizează şi funcţionează prin comasarea prin absorbţie a instituţiei publice Arhiva Naţională de Filme, care se desfiinţează.
    (3) Centrul Naţional al Cinematografiei preia, în condiţiile legii, toate drepturile şi obligaţiile instituţiei publice Arhiva Naţională de Filme.
    (4) Patrimoniul instituţiei publice Arhiva Naţională de Filme se transmite Centrului Naţional al Cinematografiei pe baza de protocol de predare-preluare încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
    (5) Patrimoniul Centrului Naţional al Cinematografiei se majorează, în mod corespunzător, cu valoarea rezultată potrivit alin. (3).
    (6) Personalul instituţiei publice Arhiva Naţională de Filme, existent la data comasării, se preia, în condiţiile legii, de către Centrul Naţional al Cinematografiei şi beneficiază de drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare.
    (7) Cheltuielile curente şi cheltuielile de capital ale Centrului Naţional al Cinematografiei se finanţează din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor.
    (8) Veniturile proprii se realizează din Fondul cinematografic şi din activităţi aprobate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
    (9) Centrul Naţional al Cinematografiei este condus de un director general, numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului culturii şi cultelor.
    (10) Directorul general şi personalul Centrului Naţional al Cinematografiei sunt încadraţi şi salarizaţi conform prevederilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar.
    (11) Directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei este ordonator terţiar de credite."
    2. Literele a) şi b) ale articolului 6 vor avea următorul cuprins:
    "a) elaborează strategia de dezvoltare a cinematografiei naţionale şi o supune spre aprobare Ministerului Culturii şi Cultelor;
    b) elaborează proiecte de acte normative pentru domeniul sau de activitate şi propune Ministerului Culturii şi Cultelor promovarea acestora;"
    3. Litera d) a articolului 6 se abrogă.
    4. După litera u) a articolului 6 se introduce litera v) cu următorul cuprins:
    "v) conserva, restaurează, modernizează şi pune în valoare fondul de filme şi materiale care fac parte din patrimoniul cinematografiei naţionale."
    5. Articolul 7 se abrogă.
    6. Alineatul (5) al articolului 8 va avea următorul cuprins:
    "(5) Pentru operaţiile executate în Registrul cinematografiei se percep tarife care constituie venituri la Fondul cinematografic, care se stabilesc şi se actualizează prin ordin al ministrului culturii şi cultelor."
    7. Articolul 9 va avea următorul cuprins:
    "Art. 9. - Sub autoritatea Ministerului Culturii şi Cultelor se afla Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor <<Romaniafilm>>, precum şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, cu activitate în domeniul cinematografic: Studioul Cinematografic <<Rofilm>> - S.A., Studioul Cinematografic <<Sahia Film>> - S.A. şi Studioul Cinematografic <<Animafilm>> - S.A."
    8. Articolul 10 se abrogă.
    9. Partea introductivă a articolului 11 va avea următorul cuprins:
    "Art. 11. - Patrimoniul cinematografiei naţionale este format din:"
    10. Literele c) şi e) ale articolului 11 se abrogă.
    11. Articolul 12 va avea următorul cuprins:
    "Art. 12. - (1) Bunurile din patrimoniul cinematografiei naţionale, enumerate la art. 11 lit. a) şi f), sunt bunuri de interes naţional şi se afla în proprietatea publică a statului şi în administrarea Centrului Naţional al Cinematografiei.
    (2) Bunurile din patrimoniul cinematografiei naţionale, enumerate la art. 11 lit. b), se afla în proprietatea privată a statului şi în administrarea Centrului Naţional al Cinematografiei.
    (3) Bunurile din patrimoniul cinematografiei naţionale, enumerate la art. 11 lit. d) şi g), se afla în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor <<Romaniafilm>>, cu excepţia celor prevăzute în anexa la prezenta lege, care se afla în proprietatea publică a statului şi în administrarea Centrului Naţional al Cinematografiei."
    12. Literele a) şi k) ale alineatului (1) al articolului 14 vor avea următorul cuprins:
    "a) administrarea şi exploatarea bunurilor din patrimoniul cinematografiei naţionale, care se afla în proprietatea publică a statului, conform prezentei legi;
    ...............................................................
    k) închirierea sau concesionarea imobilelor sau a altor bunuri aflate în administrarea sa, potrivit legii;"
    13. Alineatele (3) şi (6) ale articolului 26 vor avea următorul cuprins:
    "(3) Componenta comisiei de selecţie se stabileşte, pentru fiecare sesiune de concurs, prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
    ...............................................................
    (6) În cazuri bine justificate directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei poate acorda o prelungire a termenului prevăzut la alin. (5) de maximum 3 luni."
    14. Articolul 27 va avea următorul cuprins:
    "Art. 27. - Cuantumul creditului financiar rambursabil fără dobânda se stabileşte conform prezentei legi de către o comisie stabilită prin decizie a directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei."
    15. Articolul 28 va avea următorul cuprins:
    "Art. 28. - Hotărârile comisiei de selecţie şi ale comisiei pentru acordarea cuantumului în care se acorda creditul financiar pot fi contestate la Ministerul Culturii şi Cultelor, în termen de 30 de zile de la data emiterii."
    16. Alineatul (1) al articolului 29 va avea următorul cuprins:
    "Art. 29. - (1) Selectarea proiectelor pentru distribuţia, difuzarea şi exploatarea filmelor româneşti se face de către o comisie stabilită prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, la propunerea directorului general al Centrului Naţional al Cinematografiei."
    17. Partea introductivă a alineatului (3) al articolului 31 va avea următorul cuprins:
    "(3) Directorul general al Centrului Naţional al Cinematografiei trebuie să suspende sau, după caz, să rezilieze contractele de acordare a creditului financiar în următoarele situaţii:"
    18. Litera a) a articolului 36 va avea următorul cuprins:
    "a) proiectele autorilor care ocupa funcţiile de director general al Centrului Naţional al Cinematografiei, directori ai studiourilor cu capital majoritar de stat, membrii comisiilor de selecţie, precum şi deţinătorii altor funcţii de conducere în cadrul Centrului Naţional al Cinematografiei şi în societăţile ori instituţiile de sub autoritatea, respectiv din subordinea, Ministerului Culturii şi Cultelor;"
    19. Alineatul (1) al articolului 39 va avea următorul cuprins:
    "Art. 39. - (1) Pentru încurajarea distribuţiei filmului românesc, titularii dreptului de proprietate sau de administrare asupra sălilor şi grădinilor de cinematograf au obligaţia de a asigura minimum 5% din numărul anual de spectacole cu producţii cinematografice româneşti."
    20. Alineatul (2) al articolului 43 va avea următorul cuprins:
    "(2) Cuantumul amenzilor contravenţionale va fi actualizat periodic, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, prin hotărâre a Guvernului."


    Articolul 25

    Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se abrogă următoarele prevederi:
    1. art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 292/2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 29 decembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 255/2001, cu modificările ulterioare;
    2. art. 1, art. 3, art. 5-11, art. 13, art. 15, art. 16 alin. (2), art. 17, art. 18, art. 20 şi art. 21 alin. (1) lit. a)-f) şi h), alin. (2) şi alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2001 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea/reorganizarea sau funcţionarea, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 9 ianuarie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2001;
    3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2002 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea Departamentului pentru comerţ exterior şi promovare economică din structura Ministerului Afacerilor Externe, precum şi a aparatului de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 26 iunie 2002, aprobată prin Legea nr. 564/2002;
    4. Hotărârea Guvernului nr. 576/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului de Politici Economice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 14 iunie 2002;
    5. Hotărârea Guvernului nr. 605/2002 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Departamentului de Politici Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 25 iunie 2002;
    6. Hotărârea Guvernului nr. 636/2002 privind atribuţiile, organizarea şi funcţionarea Departamentului de Comerţ Exterior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 26 iunie 2002.


    Articolul 26

    Orice alte dispoziţii contrare prezentei ordonanţe de urgenţă se modifică în mod corespunzător sau se abrogă, după caz.


    PRIM-MINISTRU

    ADRIAN NĂSTASE

    Contrasemnează:

    ─────────────────

    Ministrul pentru coordonarea

    Secretariatului General al Guvernului,

    Petru Şerban Mihăilescu

    Ministrul muncii,

    solidarităţii sociale şi familiei,

    Elena Dumitru

    Ministrul finanţelor publice,

    Mihai Nicolae Tănăsescu

    Bucureşti, 28 iunie 2003.
    Nr. 64.
    -------