LEGE nr. 656 din 7 decembrie 2002
pentru prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 904 din 12 decembrie 2002



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul 1 Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Prezenta lege instituie măsuri de prevenire şi combatere a spalarii banilor.


    Articolul 2

    În sensul prezentei legi:
    a) prin spalarea banilor se înţelege infracţiunea prevăzută la art. 23;
    b) prin bunuri se înţelege bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atesta un titlu ori un drept cu privire la acestea;
    c) prin tranzacţie suspecta se înţelege operaţiunea care, prin natura ei şi caracterul neobisnuit în raport cu activităţile clientului, trezeste suspiciunea de spalare a banilor.


    Capitolul 2 Proceduri de identificare a clienţilor şi de prelucrare a informaţiilor referitoare la spalarea banilor


    Articolul 3

    (1) De îndată ce salariatul unei persoane juridice sau una dintre persoanele fizice prevăzute la art. 8 are suspiciuni ca o operaţiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spalarea banilor, va informa persoana desemnată conform art. 14. alin. (1), care va sesiza imediat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor, denumit în continuare Oficiul. Acesta va confirma primirea sesizării.
    (2) Dacă Oficiul considera necesar, poate dispune, motivat, suspendarea efectuării operaţiunii pe o perioadă de 48 de ore.
    (3) Dacă Oficiul considera ca perioada de 48 de ore nu este suficienta, poate solicita, motivat, înainte de expirarea acestui termen, Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie prelungirea suspendării efectuării operaţiunii cu cel mult 3 zile lucrătoare. Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie poate autoriza o singură dată prelungirea solicitată sau, după caz, poate dispune încetarea suspendării operaţiunii.
    (4) Oficiul trebuie să comunice persoanelor prevăzute la art. 8, în termen de 24 de ore, decizia de suspendare a efectuării operaţiunii ori, după caz, măsura prelungirii acesteia, dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.
    (5) Dacă Oficiul nu a făcut comunicarea în termenul prevăzut la alin. (4), persoanele la care se referă art. 8 vor putea efectua operaţiunea.
    (6) Persoanele prevăzute la art. 8 ori persoanele desemnate conform art. 14 alin. (1) vor raporta Oficiului, în cel mult 24 de ore, efectuarea operaţiunilor cu sume în numerar, în lei sau în valută, a căror limita minima reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele.
    (7) Prevederile alin. (6) se aplică şi transferurilor externe în şi din conturi pentru sume a căror limita minima este echivalentul în lei a 10.000 euro.
    (8) Se exceptează de la raportarea către Oficiu următoarele categorii de operaţiuni derulate prin trezoreria statului: eliberari de sume în numerar privind drepturi salariale, plăţile efectuate de către instituţiile publice, încasările de impozite, taxe, contribuţii şi orice alte venituri bugetare de la persoane fizice şi juridice, inclusiv sumele în numerar depuse de către instituţiile publice, precum şi operaţiunile prevăzute la alin. (7).
    (9) Forma şi conţinutul raportului pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1), (6) şi (7) vor fi stabilite prin decizie a plenului Oficiului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.


    Articolul 4

    Persoanele prevăzute la art. 8, care au cunoştinţa ca o operaţiune ce urmează să fie efectuată are ca scop spalarea banilor, pot să efectueze operaţiunea fără informarea prealabilă a Oficiului, dacă tranzacţia se impune a fi efectuată imediat sau dacă neefectuarea ei ar zădărnici eforturile de urmărire a beneficiarilor tranzacţiei suspecte. Aceste persoane sunt obligate însă sa informeze Oficiul de îndată, dar nu mai târziu de 24 de ore, despre tranzacţia efectuată, precizând şi motivul pentru care nu au făcut informarea, potrivit art. 3.


    Articolul 5

    (1) Oficiul poate cere persoanelor menţionate la art. 8, precum şi instituţiilor competente datele şi informaţiile necesare îndeplinirii atribuţiilor stabilite de lege. Informaţiile în legătură cu sesizările primite potrivit art. 3 şi 4 au caracter confidenţial.
    (2) Persoanele prevăzute la art. 8 vor transmite Oficiului datele şi informaţiile solicitate, în termen de 30 de zile de la data primirii cererii.
    (3) Secretul profesional la care sunt ţinute persoanele prevăzute la art. 8 nu este opozabil Oficiului.
    (4) Oficiul poate face schimb de informaţii, în baza reciprocităţii, cu instituţii străine care au funcţii asemănătoare şi care au obligaţia păstrării secretului în condiţii similare, dacă asemenea comunicări sunt făcute în scopul prevenirii şi combaterii spalarii banilor.


    Articolul 6

    (1) Oficiul va proceda la analizarea şi prelucrarea informaţiilor, iar atunci când se constata existenta unor indicii temeinice de spalare a banilor, informaţiile vor fi transmise de îndată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.
    (2) Dacă în urma analizarii şi prelucrării informaţiilor primite de Oficiu nu se constata existenta unor indicii temeinice de spalare a banilor, Oficiul păstrează informaţiile în evidenta.
    (3) Dacă informaţiile prevăzute la alin. (2) nu sunt completate timp de 5 ani, ele se claseaza în cadrul Oficiului.
    (4) După primirea sesizarilor, Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie poate solicita motivat Oficiului completarea acestora, dacă apreciază ca informaţiile sunt insuficiente.
    (5) Oficiul are obligaţia de a pune la dispoziţie Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie sau, după caz, Parchetului Naţional Anticoruptie, la solicitarea acestora, datele şi informaţiile pe care le-a obţinut potrivit dispoziţiilor prezentei legi.
    (6) Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie va comunică trimestrial, la cererea Oficiului, stadiul de rezolvare a sesizarilor transmise.


    Articolul 7

    Transmiterea cu buna-credinţa de informaţii, în conformitate cu prevederile art. 3-5, de către persoanele prevăzute la art. 8 sau de către persoanele desemnate potrivit art. 14 alin. (1) nu poate atrage răspunderea disciplinară, civilă sau penală a acestora.


    Articolul 8

    Intra sub incidenţa prezentei legi:
    a) băncile, sucursalele băncilor străine şi instituţiile de credit;
    b) instituţiile financiare, cum ar fi: fonduri de investiţii, societăţi de investiţii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de depozitare, de custodie; societăţi de valori mobiliare, fonduri de pensii şi alte asemenea fonduri, care îndeplinesc următoarele operaţiuni: creditarea, incluzând, printre altele, creditul de consum, creditul ipotecar, factoringul, finanţarea tranzacţiilor comerciale, inclusiv forfetarea, leasingul financiar, operaţiuni de plati, emiterea şi administrarea unor mijloace de plată, cărţi de credit, cecuri de călătorie şi altele asemenea, acordarea sau asumarea de garanţii şi subscrierea de angajamente, tranzacţii pe cont propriu sau în contul clienţilor prin intermediul instrumentelor pieţei monetare, cecuri, ordine de plată, certificate de depozite etc., schimb valutar, produse financiare derivate, instrumente financiare legate de cursul valutar ori de rata dobânzilor, valori mobiliare, participarea la emiterea de acţiuni şi oferirea de servicii legate de aceste emisiuni, consultanţa acordată întreprinderilor în probleme de structura a capitalului, strategia industriala, consultanţa şi servicii în domeniul fuziunilor şi al achiziţiilor de întreprinderi, intermedierea pe pieţele interbancare, administrarea de portofolii şi consultanţa în acest domeniu, custodia şi administrarea valorilor mobiliare;
    c) societăţile de asigurări şi reasigurari;
    d) agenţii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, amanet, vânzări-cumpărări de obiecte de arta, metale şi pietre preţioase, dealeri, turism, prestări de servicii şi orice alte activităţi similare care implica punerea în circulaţie a valorilor;
    e) persoanele fizice şi juridice care acorda asistenţa de specialitate juridică, notarială, contabila, financiar-bancară, cu respectarea dispoziţiilor legale privind secretul profesional;
    f) persoanele cu atribuţii în procesul de privatizare;
    g) oficiile poştale şi persoanele juridice care prestează servicii de transmitere de bani, în lei sau în valută;
    h) agenţii imobiliari;
    i) trezoreria statului;
    j) casele de schimb valutar;
    k) orice altă persoană fizica sau juridică, pentru acte şi fapte săvârşite în afară sistemului financiar-bancar.


    Articolul 9

    (1) Persoanele prevăzute la art. 8 au obligaţia sa stabilească identitatea clienţilor la iniţierea unor relaţii de afaceri, deschiderea unor conturi sau oferirea unor servicii.
    (2) Obligaţia de identificare a clienţilor este necesară şi în cazul altor operaţiuni decât cele la care se referă alin. (1), a căror valoare minima reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se desfăşoară prin una sau mai multe operaţiuni legate între ele.
    (3) De îndată ce exista o informaţie ca prin operaţiune se urmăreşte spalarea banilor, se va proceda la identificarea clienţilor, chiar dacă valoarea operaţiunii este mai mica decât limita minima stabilită la alin. (2).
    (4) Când suma nu este cunoscută în momentul acceptării tranzacţiei, persoana fizica sau juridică obligată sa stabilească identitatea clienţilor va proceda la identificarea de îndată a acestora, atunci când este informată despre valoarea tranzacţiei şi când a stabilit ca a fost atinsa limita minima prevăzută la alin. (2).
    (5) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică şi operaţiunilor desfăşurate între persoane care nu sunt prezente fizic la efectuarea acestora.


    Articolul 10

    (1) Datele de identificare a clienţilor vor cuprinde:
    a) în cazul persoanelor fizice - datele de stare civilă menţionate în documentele de identitate prevăzute de lege;
    b) în cazul persoanelor juridice - datele menţionate în documentele de înmatriculare prevăzute de lege, precum şi dovada ca persoana fizica care conduce tranzacţia reprezintă legal persoana juridică.
    (2) În cazul persoanelor juridice străine, la deschiderea de conturi bancare vor fi solicitate acele documente din care să rezulte identitatea firmei, sediul, tipul de societate, locul înmatriculării, împuternicirea specială a celui care o reprezintă în tranzacţie, precum şi o traducere în limba română a documentelor autentificate de un birou al notarului public.


    Articolul 11

    În cazul în care exista informaţii referitoare la clienţii prevăzuţi la art. 9 şi 10, în sensul că tranzacţia nu se desfăşoară în nume propriu, persoanele juridice menţionate la art. 8 vor lua măsuri pentru a obţine date despre adevarata identitate a persoanei în interesul ori în numele căreia acţionează aceşti clienţi, inclusiv de la Oficiu.


    Articolul 12

    (1) Cerinţele de identificare nu vor fi impuse societăţilor de asigurări şi reasigurari menţionate la art. 8, în legătură cu poliţele de asigurare de viaţa, dacă prima de asigurare sau ratele de plată anuale sunt mai mici ori egale cu echivalentul în lei al sumei de 1.000 euro ori prima unica de asigurare plătită este, în echivalent lei, până la 2.500 euro. Dacă ratele de prima periodice sau sumele de plată anuale sunt ori urmează să fie mărite în asa fel încât să depăşească limita sumei de 1.000 euro, respectiv de 2.500 euro, în echivalent lei, se va cere identificarea clienţilor.
    (2) Cerinţele de identificare a clienţilor nu sunt obligatorii în cazul subscrierii politelor de asigurare emise de fondurile de pensii, obţinute în virtutea unui contract de muncă sau datorită profesiei asiguratului, cu condiţia ca poliţa sa nu poată fi rascumparata înainte de scadenta şi sa nu poată fi folosită ca garanţie sau colateral pentru obţinerea unui împrumut.
    (3) Cerinţele de identificare a clienţilor nu se impun dacă s-a stabilit ca plata se va face prin debitarea unui cont deschis pe numele clientului la o banca sau la o instituţie pentru economii.


    Articolul 13

    (1) În fiecare caz în care identitatea este solicitată potrivit prevederilor prezentei legi, persoana juridică sau persoana fizica prevăzută la art. 8, care are obligaţia identificarii clientului, va păstra o copie de pe document, ca dovada de identitate, sau referinţe de identitate, pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data când se încheie relaţia cu clientul.
    (2) Persoanele prevăzute la art. 8 vor păstra evidentele secundare sau operative şi înregistrările tuturor operaţiunilor financiare care fac obiectul prezentei legi, pentru o perioadă de 5 ani de la efectuarea fiecărei operaţiuni, într-o formă corespunzătoare, pentru a putea fi folosite ca mijloace de proba în justiţie.


    Articolul 14

    (1) Persoanele juridice prevăzute la art. 8 vor desemna una sau mai multe persoane care au responsabilităţi în aplicarea prezentei legi, ale căror nume vor fi comunicate Oficiului, împreună cu natura şi cu limitele responsabilităţilor menţionate.
    (2) Persoanele desemnate conform alin. (1) răspund pentru îndeplinirea sarcinilor stabilite în aplicarea prezentei legi.


    Articolul 15

    Persoanele desemnate conform art. 14 alin. (1) şi persoanele prevăzute la art. 8 vor întocmi pentru fiecare tranzacţie suspecta un raport scris, în forma stabilită de Oficiu, care va fi transmis imediat acestuia.


    Articolul 16

    (1) Persoanele juridice prevăzute la art. 8 vor stabili proceduri şi metode adecvate de control intern pentru a preveni şi a împiedica spalarea banilor şi vor asigura instruirea angajaţilor pentru recunoaşterea operaţiunilor care pot fi legate de spalarea banilor şi luarea măsurilor imediate ce se impun în asemenea situaţii.
    (2) Oficiul va participa la programele speciale de instruire a reprezentanţilor persoanelor prevăzute la art. 8.


    Articolul 17

    (1) Autorităţile cu atribuţii de control financiar, conform legii, şi cele de supraveghere prudentiala a persoanelor prevăzute la art. 8 vor verifica şi vor controla, în cadrul atribuţiilor de serviciu, modul de aplicare a prevederilor prezentei legi, iar atunci când din datele obţinute rezultă suspiciuni de spalare a banilor sau alte încălcări ale dispoziţiilor prezentei legi vor informa de îndată Oficiul.
    (2) Oficiul poate efectua verificări şi controale comune cu autorităţile prevăzute la alin. (1) la persoanele menţionate la art. 8.


    Articolul 18

    (1) Personalul Oficiului are obligaţia de a nu transmite informaţiile primite în timpul activităţii decât în condiţiile legii. Obligaţia se menţine şi după încetarea funcţiei, pe o durată de 5 ani.
    (2) Persoanele prevăzute la art. 8 şi salariaţii acestora au obligaţia de a nu transmite, în afară condiţiilor prevăzute de lege, informaţiile deţinute în legătură cu spalarea banilor şi de a nu avertiza clienţii cu privire la sesizarea Oficiului.
    (3) Este interzisă folosirea în scop personal de către salariaţii Oficiului şi ai persoanelor prevăzute la art. 8 a informaţiilor primite, atât în timpul activităţii, cat şi după încetarea acesteia.


    Capitolul 3 Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor


    Articolul 19

    (1) Oficiul funcţionează ca organ de specialitate cu personalitate juridică în subordinea Guvernului, cu sediul în municipiul Bucureşti.
    (2) Oficiul are ca obiect de activitate prevenirea şi combaterea spalarii banilor, scop în care primeşte, analizează, prelucreaza informaţii şi sesizează, în condiţiile art. 6 alin. (1), Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie.
    (3) În vederea exercitării atribuţiilor sale, Oficiul are constituit un aparat propriu, la nivel central, a cărui organigrama se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Oficiul este condus de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit de Guvern din rândul membrilor plenului Oficiului, care are calitatea de ordonator principal de credite.
    (5) Plenul Oficiului este structura deliberativa şi de decizie, fiind format din câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Justiţiei, Ministerului de Interne, Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, Băncii Naţionale a României, Curţii de Conturi şi Asociaţiei Române a Băncilor, numit în funcţie pe o perioadă de 5 ani, prin hotărâre a Guvernului.
    (6) În exercitarea atribuţiilor sale plenul Oficiului adopta decizii cu votul majorităţii membrilor acestuia.
    (7) Membrii plenului Oficiului trebuie să îndeplinească, la data numirii, următoarele condiţii:
    a) să fie licentiati şi să aibă cel puţin 10 ani vechime într-o funcţie economică sau juridică;
    b) să aibă domiciliul în România;
    c) să aibă numai cetăţenia română;
    d) să aibă exerciţiul drepturilor civile şi politice;
    e) să se bucure de o înaltă competenţa profesională şi morala nestirbita.
    (8) Se interzice membrilor plenului Oficiului să facă parte din partide politice sau sa desfăşoare activităţi publice cu caracter politic.
    (9) Funcţia de membru al plenului Oficiului este incompatibilă cu orice alta funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
    (10) Membrii plenului Oficiului au obligaţia sa comunice de îndată, în scris, preşedintelui Oficiului apariţia oricărei situaţii de incompatibilitate.
    (11) În perioada ocupării funcţiei membrii plenului Oficiului vor fi detasati, respectiv raportul de muncă al acestora va fi suspendat, urmând ca la încetarea mandatului sa revină la funcţia deţinută anterior.
    (12) În caz de vacanta a unui post în cadrul plenului Oficiului, conducătorul autorităţii competente va propune Guvernului o noua persoana, în termen de 30 de zile de la data vacantarii postului.
    (13) Mandatul de membru al plenului Oficiului încetează în următoarele situaţii:
    a) la expirarea termenului pentru care a fost numit;
    b) prin demisie;
    c) prin deces;
    d) prin imposibilitatea de exercitare a mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni;
    e) la survenirea unei incompatibilităţi;
    f) prin revocare de către autoritatea care l-a numit.
    (14) Personalul angajat al Oficiului nu poate ocupa nici un post sau nu poate îndeplini vreo funcţie în cadrul nici uneia dintre persoanele juridice prevăzute la art. 8 în acelaşi timp cu activitatea de salariat al Oficiului.
    (15) Pentru funcţionarea Oficiului Guvernul va transmite în administrarea acestuia imobilele necesare - terenuri şi clădiri - din domeniul public şi privat, în termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii.
    (16) Oficiul poate participa la activităţile organismelor internaţionale de specialitate şi poate fi membru al acestora. Plenul Oficiului decide privind oportunitatea participării la astfel de activităţi.


    Articolul 20

    (1) Membrii plenului Oficiului beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru persoanele care îndeplinesc funcţii de demnitate publică. Indemnizaţia membrilor plenului Oficiului se stabileşte conform prevederilor art. 19 şi ale pct. 6 din anexa nr. II/2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) Salarizarea personalului de specialitate şi a personalului auxiliar de specialitate se realizează potrivit Legii nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Nomenclatorul de funcţii, condiţiile de studii şi de vechime pentru încadrarea, promovarea şi salarizarea personalului Oficiului, precum şi reglementarea legală în funcţie de care se stabileşte salarizarea sunt cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.
    (4) Avansarea în grade şi trepte profesionale a personalului prevăzut la alin. (2) se va realiza prin testare profesională, în condiţiile de vechime stabilite conform anexei.
    (5) Indemnizaţia de încadrare a personalului de specialitate, stabilită conform cap. I din anexa, este unica forma de remunerare lunară a activităţii corespunzătoare funcţiei fără acordarea nici unuia dintre sporurile prevăzute de Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi a obligaţiilor care se determina în raport cu venitul salarial.
    (6) Personalul auxiliar de specialitate beneficiază, pe lângă salariul de baza stabilit potrivit anexei la prezenta lege, şi de sporurile prevăzute de Legea nr. 50/1996, republicată, modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 334/2001, pentru funcţiile cu care se asimilează.
    (7) Personalul din cadrul Oficiului, care ocupa funcţii specifice sectorului bugetar, va fi salarizat conform legislaţiei referitoare la salarizarea personalului din ministere şi alte organe centrale de specialitate.
    (8) Personalul salarizat în baza prezentei legi are dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egala cu indemnizaţia de încadrare bruta sau, după caz, la salariul de baza brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.


    Capitolul 4 Raspunderi şi sancţiuni


    Articolul 21

    Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, disciplinară, contravenţională sau penală.


    Articolul 22

    (1) Constituie contravenţie următoarele fapte:
    a) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) şi (6), art. 4 şi 9;
    b) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 5 alin. (2), art. 11, art. 13-15, art. 16 alin. (1) şi la art. 17.
    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 20.000.000 lei la 100.000.000 lei, iar contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) se sancţionează cu amendă de la 30.000.000 lei la 200.000.000 lei.
    (3) Sancţiunile prevăzute la alin. (2) se aplică şi persoanelor juridice.
    (4) Contravenţiile se constata şi amenda se aplică de personalul desemnat din cadrul Oficiului şi al autorităţilor prevăzute la art. 17.
    (5) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la contravenţii se completează în mod corespunzător cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29.


    Articolul 23

    (1) Constituie infracţiunea de spalare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani:
    a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând ca provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecata sau executarea pedepsei;
    b) ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând ca bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;
    c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând ca acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.
    (2) Asocierea sau iniţierea unei asocieri, aderarea ori sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri, în scopul săvârşirii infracţiunii de spalare a banilor se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
    (3) Tentativa se pedepseşte.


    Articolul 24

    Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 18 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.


    Articolul 25

    (1) În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 23 şi 24 se aplică dispoziţiile art. 118 din Codul penal privind confiscarea bunurilor.
    (2) Dacă bunurile care fac obiectul infracţiunii prevăzute la art. 23 nu se găsesc, se confisca echivalentul lor în bani sau bunurile dobândite în locul acestora.
    (3) Pentru a garanta aducerea la îndeplinire a confiscării bunurilor se pot lua măsurile asiguratorii prevăzute de Codul de procedură penală.


    Articolul 26

    În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 23 şi 24, secretul bancar şi secretul profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală, după începerea de către procuror a urmăririi penale, şi nici instanţelor de judecată. Datele şi informaţiile solicitate de procuror sau de instanţa de judecată se comunică de către persoanele prevăzute la art. 8, la cererea scrisă a procurorului, în cursul urmăririi penale, sau a instanţei, în cursul judecaţii.


    Articolul 27

    (1) Când exista indicii temeinice ca o persoană care pregăteşte comiterea infracţiunii de spalare a banilor foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau informatice, procurorul poate să dispună, pe o perioadă determinata, accesul la aceste sisteme.
    (2) Procurorul poate, de asemenea, sa dispună, când exista indicii temeinice cu privire la săvârşirea infracţiunii de spalare a banilor, punerea sub supraveghere pe o durată determinata a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora.
    (3) Dispoziţiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.


    Capitolul 5 Dispoziţii finale


    Articolul 28

    Identificarea clienţilor, potrivit art. 9, se va face de la data intrării în vigoare a prezentei legi.


    Articolul 29

    Limita minima a operaţiunii prevăzute la art. 9 alin. (2) şi limitele maxime ale sumelor prevăzute la art. 12 alin. (1) pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Oficiului.


    Articolul 30

    În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Oficiul va prezenta Guvernului spre aprobare regulamentul sau de organizare şi funcţionare.


    Articolul 31

    Legea nr. 21/1999 pentru prevenirea şi sancţionarea spalarii banilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 21 ianuarie 1999, cu modificările ulterioare, se abroga.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 21 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    DORU IOAN TARACILA
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 noiembrie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    VIOREL HREBENCIUC
    Bucureşti, 7 decembrie 2002.
    Nr. 656.


    Anexă


        I. Salarizarea personalului de specialitate din Oficiul Naţional de
           Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor
               
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorReglementarea legală în funcţie de care se stabileşte salarizareaVechimea în specialitate
      1.DirectorSCoeficientul de multiplicare prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 15-
      2.Şef serviciuSCoeficientul de multiplicare prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 16-
      3.Analist financiar gradul ISCoeficientul de multiplicare prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 178 ani în funcţii economice sau juridice
      4.Analist financiar gradul IISCoeficientul de multiplicare prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 226 ani în funcţii economice sau juridice
      5.Analist financiar gradul IIISCoeficientul de multiplicare prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 234 ani în funcţii economice sau juridice
      6.Analist financiar gradul IVSCoeficientul de multiplicare prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 1 cap. A nr. crt. 282 ani în funcţii economice sau juridice

        II. Salarizarea personalului auxiliar de specialitate din Oficiul Naţional
            de Prevenire şi Combatere a Spalarii Banilor
               
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorReglementarea legală în funcţie de care se stabileşte salarizareaVechimea în specialitate
      1.Asistent analist treapta IMCoeficientul de multiplicare prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 2 cap. A nr. crt. 97 ani în funcţii auxiliare juridice, economice sau administrative
      2.Asistent analist treapta IIMCoeficientul de multiplicare prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 83/2000 anexa nr. 2 cap. A nr. crt. 104 ani în funcţii auxiliare juridice, economice sau administrative

    NOTĂ:
    Pentru activitatea informatica se pot angaja în funcţia de analist financiar absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior de profil informatic.
    --------