DECIZIE nr. 6 din 28 februarie 2017referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETULUI PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 284 din 24 aprilie 2017
    Dosar nr. 4.056/1/2016

    Mirela Sorina Popescu

    - preşedintele Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

    Aurel Gheorghe Ilie

    - judecător la Secţia penală

    Ionuţ Matei

    - judecător la Secţia penală

    Ioana Alina Ilie

    - judecător la Secţia penală

    Marius Dan Foitoş

    - judecător la Secţia penală

    Silvia Cerbu

    - judecător la Secţia penală

    Ioana Bogdan

    - judecător la Secţia penală

    Daniel Grădinaru

    - judecător la Secţia penală

    Leontina Şerban

    - judecător la Secţia penală

    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală prin Încheierea de şedinţă din data de 9 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.694/55/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    Interpretarea dispoziţiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015 [prin care s-a constatat că sintagma „raporturi comerciale“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională], fiind dezincriminată, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 253^1 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, când noţiunea de „raport comercial“ avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial, cum s-a stabilit în paragraful 20 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015.

    Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 4.056/1/2016/HP/P este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.
    La şedinţa de judecată a participat domnul Costin Cristian Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul judecător Aurel Gheorghe Ilie, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Marinela Mincă, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 4.056/1/2016 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    A menţionat că la dosarul cauzei au fost transmise puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării de către curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, precum şi de către Direcţia legislaţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Dintre specialişti a comunicat un punct de vedere Universitatea Bucureşti, Facultatea de Drept.
    Totodată, a învederat că, la data de 10 februarie 2017, au fost depuse la dosarul cauzei concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    În continuare a arătat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, domnul judecător Aurel Gheorghe Ilie, care a fost înaintat părţilor la data de 3 februarie 2017, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problemele de drept supuse dezbaterii.
    Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a apreciat ca admisibilă sesizarea din prezenta cauză care vizează efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 în ipoteza comiterii unei infracţiuni de conflict de interese anterior datei de 1 octombrie 2011, infracţiune care a fost încadrată din punct de vedere juridic în dispoziţiile art. 253^1 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 5 din Codul penal în vigoare.
    A arătat că se evocă efectele unei decizii a Curţii Constituţionale, iar prin prisma jurisprudenţei indicate la punctul 2 al concluziilor scrise formulate în cauză, jurisprudenţă a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept atât în materie penală, cât şi în materie civilă, se apreciază că, în ipoteza în care efectele specifice ale deciziei Curţii Constituţionale nu sunt precizate cu exactitate în considerentele acesteia, judecătorul are competenţa subsidiară de a constata el însuşi efectele acestei decizii.
    Pe cale de consecinţă, a apreciat ca admisibilă sesizarea din prezenta cauză.
    Pe fondul cauzei, a solicitat a fi avute în vedere dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora o decizie de admitere pronunţată de Curtea Constituţională produce efecte numai pentru viitor.
    A arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 s-a pronunţat neconstituţionalitatea art. 301 din Codul penal, declarat neconstituţional exclusiv din perspectiva sintagmei „raport comercial“, neconstituţionalitate justificată de lipsa de previzibilitate a unei astfel de sintagme.
    Curtea Constituţională a precizat ca moment al incidenţei neconstituţionalităţii data de 1 octombrie 2011, spre deosebire de perioada anterioară în care textul a respectat exigenţa previzibilităţii, întrucât sintagma „raport comercial“ era definită atât în Codicele de comerţ din 1887, cât şi în Codul comercial Carol al II-lea, acte normative care au fost abrogate ca urmare a intrării în vigoare a Codului civil, începând cu data de 1 octombrie 2011.
    Astfel, Curtea Constituţională a statuat că până la data de 1 octombrie 2011 sintagma „raporturi comerciale“ a respectat exigenţa previzibilităţii, iar după această dată nu mai este respectată.
    A arătat că este adevărat că obiectul de neconstituţionalitate l-a constituit art. 301 din Codul penal, care este în vigoare în această formă din 1 februarie 2014, iar în raport cu raţionamentul Curţii Constituţionale s-a aflat în sfera de neconstituţionalitate încă de la intrarea sa în vigoare, însă, întrucât preia incriminarea anterioară a art. 253^1 din Codul penal anterior, este evident că avem o continuitate de incriminare, astfel încât se poate deduce că din momentul introducerii în Codul penal a infracţiunii de conflict de interese, respectiv august 2006, şi până la data de 1 octombrie 2011, această infracţiune a respectat exigenţele de previzibilitate, fiind constituţională, iar după acest moment textul nu mai respectă această exigenţă.
    Astfel, faptele comise până la data de 1 octombrie 2011 rămân incriminate, indiferent de încadrarea juridică a acestora în dispoziţiile art. 253^1 din Codul penal anterior sau în dispoziţiile art. 301 din Codul penal în vigoare, iar efectele pentru viitor sau pentru cauzele pendinte constau în excluderea din tipicitatea infracţiunii a sintagmei „raport comercial“.
    Deci nu este vorba de o dezincriminare, efectele deciziei Curţii Constituţionale aplicându-se pentru viitor, pentru cauzele aflate pe rol şi cele pendinte, iar după momentul 1 octombrie 2011 sancţiunea ar fi aceea a înlăturării din tipicitatea infracţiunii a sintagmei de „raport comercial“.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, a acordat cuvântul membrilor completului, în situaţia în care au întrebări de formulat.
    La interpelarea domnului judecător Aurel Gheorghe Ilie referitor la problema inadmisibilităţii raportat la modul în care a fost formulată întrebarea a cărei dezlegare se doreşte, doamna procuror a arătat că această deficienţă se regăseşte în modul de sesizare a instanţei, modalitatea în care este formulată fiind una lipsită de acurateţe şi prin care se doreşte soluţionarea fondului cauzei.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,

    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 9 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.694/55/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept:
    Interpretarea dispoziţiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015 [prin care s-a constatat că sintagma „raporturi comerciale“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională], fiind dezincriminată fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 253^1 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, când noţiunea de „raport comercial“ avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial, cum s-a stabilit în paragraful 20 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015.
    II. Expunerea succintă a cauzei
    Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a fost sesizată cu apelul declarat de inculpatul A.A.N.M. împotriva Sentinţei penale nr. 1.376/16.06.2016 pronunţate de Judecătoria Arad, Secţia penală în Dosarul nr. 9.694/55/2015.
    Prin Sentinţa penală nr. 1.376 din data de 16 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.694/55/2015, Judecătoria Arad, în baza art. 253^1 alin. (1) din Codul penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969 şi în condiţiile art. 5 din Codul penal, l-a condamnat pe inculpatul A.A.N.M. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, în regim de detenţie, pentru săvârşirea a 11 infracţiuni de conflict de interese.
    În baza art. 253^1 alin. (1) din Codul penal din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) şi (3) din Codul penal din 1969 şi la art. 53 pct. 2 lit. a) din Codul penal din 1969, a aplicat inculpatului, pe perioada de 10 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal din 1969, şi anume: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
    În baza art. 71 din Codul penal din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din Codul penal din 1969, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei.
    A respins solicitarea apărătorului ales al inculpatului cu privire la schimbarea încadrării juridice, în sensul aplicării noului Cod penal ca fiind legea penală mai favorabilă inculpatului A.A.N.M., ca neîntemeiată.
    A constatat faptul că inculpatul a fost asistat în cursul judecăţii de apărător ales.
    În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
    Sub aspectul situaţiei de fapt, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul A.A.N.M., primar şi ordonator de credite al Oraşului C. şi ordonator de credite al Casei de Cultură C.: a atribuit în mod direct şi a semnat mai multe contracte publice [nr. 35 din 2.12.2010, în valoare de 79.464,19 lei; nr. 20 din 21.05.2012 în valoare de 81.000 lei; nr. 17/2010, în valoare de 54.705,73 lei; nr. 12/2011, în valoare de 40.300 lei + TVA (total 49.972 lei); nr. 44 din 30.09.2009, în valoare de 74.436,51 lei; nr. 7 din 11.03.2011, în valoare de 56.000 lei şi nr. 5 din 20.02.2012, în valoare de 65.280,73 lei] şi a aprobat efectuarea mai multor plăţi (52 de plăţi în perioada 23.12.2009-21.12.2012, în valoare totală de 4.215.952,39 lei; 11 plăţi în perioada 29.10.2007-26.08.2011, în valoare totală de 86.624,4 lei; 2 plăţi, semnând ordonanţările de plată nr. 191 din 25.08.2011 şi nr. 60 din 29.03.2011, precum şi OP 89 din 25.08.2011, aferent ordonanţării nr. 191 din 25.08.2011, respectiv 3 plăţi în valoare de 98.688,65 lei), în condiţiile în care anterior a beneficiat de foloase materiale din partea societăţii comerciale cu care a semnat contractul şi în condiţiile în care au existat relaţii comerciale între aceasta şi societatea al cărei asociat şi administrator era inculpatul sau în condiţiile în care anterior au existat relaţii comerciale între inculpat, ca persoană fizică, şi societatea respectivă.
    Împotriva acestei soluţii a declarat apel inculpatul A.A.N.M., care, prin avocat ales, a solicitat schimbarea încadrării juridice a tuturor faptelor pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunea de conflict de interese prevăzut de art. 253^1 din Codul penal din 1969, în infracţiunea de conflict de interese prevăzut de art. 301 din Codul penal în raport cu prevederile art. 5 din Codul penal, stabilind legea penală mai favorabilă aplicabilă ca fiind noul Cod penal. De asemenea, s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală şi în condiţiile art. 5 din Codul penal, în ceea ce priveşte infracţiunile de conflict de interese prevăzute de art. 301 din Codul penal, pentru care a fost condamnat în primă instanţă.
    Prin Încheierea de şedinţă din data de 9 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, pronunţându-se asupra cererii apelantului inculpat A.A.N.M., formulată prin apărător, privind necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, a apreciat că se impune dezlegarea de principiu a chestiunii de drept invocate în prezentul apel, sens în care a admis cererea formulată de inculpatul A.A.N.M. şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 475-476 din Codul de procedură penală.
    III. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu prezenta chestiune de drept supusă dezlegării este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate privind existenţa unei probleme de drept, atât cele prevăzute normativ, cât şi cele circumscrise jurisprudenţial, iar dezlegarea chestiunii de drept are caracter determinant pentru rezolvarea acţiunii penale, fiind, nu doar pertinentă, ci şi esenţială pentru soluţionarea fondului cauzei.
    A susţinut, în esenţă, că faptele săvârşite până la data de 1 octombrie 2011 s-au plasat în perioada de constituţionalitate a incriminării, indiferent de încadrarea lor juridică, în art. 253^1 din Codul penal din 1969 sau în art. 301 din Codul penal actual, astfel încât nu se poate susţine concluzia incidenţei dezincriminării ori a unei legi penale mai favorabile ca efect al Deciziei nr. 603/2015 a Curţii Constituţionale.
    Astfel, efectele Deciziei nr. 603/2015 a Curţii Constituţionale vizează faptele comise după data de 1 octombrie 2011, indiferent de data declanşării procesului penal (anterior sau ulterior publicării deciziei), respectiv nu vizează faptele comise anterior datei de 1 octombrie 2011, de asemenea, indiferent de data declanşării procesului penal.
    Inculpatul A.A.N.M. a susţinut, de asemenea, că sesizarea Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală este admisibilă, fiind îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, iar pe fondul cauzei a apreciat că legea penală nu mai incriminează fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale, fiind incidente prevederile art. 4 din Codul penal.
    Astfel, a concluzionat că fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale este dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale.
    IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
    Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a arătat că problema de drept vizează interpretarea prevederilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, respectiv dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015 [prin care s-a constatat că sintagma „raporturi comerciale“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională], fiind dezincriminată, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 253^1 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, când noţiunea de „raport comercial“ avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial, cum s-a stabilit în paragraful 20 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015.
    Curtea de apel a reţinut că prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 Curtea Constituţională a constatat că sintagma „raporturi comerciale“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională faţă de lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei „raporturi comerciale“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, ceea ce contravine principiului legalităţii incriminării, prevăzut în art. 1 din Codul penal şi la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, în consecinţă, dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, care se referă la calitatea legii.
    Cum s-a stabilit cu valoare de principiu de către Curtea Constituţională, forţa obligatorie ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, Curtea a reţinut că atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept (în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995; Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009; Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010; Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014).
    Pentru a constata lipsa de claritate a sintagmei „raporturi comerciale“, Curtea Constituţională a avut în vedere ca principal argument faptul că „noţiunea de raport comercial nu mai este expres definită prin legislaţia în vigoare, ca urmare a abrogării, prin dispoziţiile art. 230 lit. c) şi i) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, a Codicelui de comerţ din 1887 şi a Codului comercial Carol al IIlea, şi nici nu poate fi dedusă prin interpretarea dispoziţiilor civile în vigoare“. S-a mai arătat că „Întrucât Codul penal actual a intrat în vigoare la un moment ulterior Codului civil, acesta, atunci când se raportează la noţiuni specifice dreptului civil, trebuie să o facă prin utilizarea unor termeni şi noţiuni proprii dreptului pozitiv, şi nu prin recurgerea, fără o motivare justă, la termeni şi noţiuni autonome, atunci când situaţia normativă nu o impune.“
    Cu toate acestea, prin aceleaşi considerente, de asemenea obligatorii, în paragraful 20 al deciziei, Curtea Constituţională a constatat că „până la intrarea în vigoare a Codului civil, la 1 octombrie 2011, noţiunea de „«raport comercial» avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial şi doar în prezent această noţiune nu îşi mai poate găsi aplicabilitatea, având în vedere transformările profunde şi structurale operate la nivelul Codului civil“.
    În concluzie, prin decizia Curţii Constituţionale anterior menţionată se stabileşte un moment clar de la care noţiunea de „raport comercial“ a devenit lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, respectiv 1.10.2011, stabilind totodată că până la acea dată sintagma avea un înţeles normativ determinat şi determinabil. Prin urmare, se pune problema modului de apreciere a actelor şi deciziilor funcţionarului public prin care sa realizat un folos material pentru o altă persoană cu care acesta s-a aflat în raporturi comerciale, în cazul în care, anterior datei de 1.10.2011, aceste raporturi comerciale şi-au produs integral efectele din perspectiva normei de incriminare prevăzute de art. 253^1 din Codul penal din 1969, mai exact, atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc în perioada în care sintagma „raport comercial“ avea un înţeles normativ determinat şi determinabil.
    V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate:
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.
    Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Alba Iulia, Bacău, Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, în răspunsurile primite fiind indicată şi opinia şi practica instanţelor din raza lor de competenţă.
    În opinia majoritară exprimată s-a susţinut că fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care sa realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 253^1 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, nu intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, având în vedere considerentele acestei decizii, conform cărora noţiunea de raport comercial nu mai este expres definită prin legislaţia în vigoare. Or, în cazul în care raporturile comerciale au avut loc anterior datei de 1.10.2011, noţiunea de raport comercial avea un înţeles normativ determinat şi determinabil, prin prisma dispoziţiilor Codului comercial.
    În opinia minoritară exprimată s-a susţinut că fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care sa realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 253^1 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015.
    Într-o altă opinie, anumite instanţe şi-au exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea ar trebui respinsă, ca inadmisibilă.
    Astfel, s-a susţinut că sesizarea ar trebui respinsă, ca inadmisibilă, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, este neîndeplinită condiţia ca de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, fiind necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului cauzei. Or, instanţa de trimitere, din modalitatea în care a înţeles să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmăreşte să obţină un răspuns în directă legătură cu normele de incriminare - art. 253^1 din Codul penal din 1969, respectiv art. 301 alin. (1) din Codul penal actual - în care să fie încadrată fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, anterior datei de 1.10.2011, a îndeplinit un act sau a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat - tot anterior datei de 1.10.2011 - direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale, acest aspect constituind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.
    VI. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra chestiunii de drept supuse examinării.
    Specialiştii Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (prof. univ. dr. Valerian Cioclei) au apreciat, în sinteză, că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 603/2015 a fost dezincriminată o modalitate a infracţiunii de conflict de interese, respectiv cea în care subiectul activ s-a aflat în „raporturi comerciale“ cu beneficiarul folosului patrimonial, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 4 din Codul penal combinat cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare.
    Dispoziţiile privind aplicarea legii penale de dezincriminare sunt imperative şi îşi produc efectul în raport cu toate textele incriminatoare anterioare, în care fapta dezincriminată a avut corespondent, indiferent de modul în care acestea au fost redactate şi indiferent de modul în care au fost interpretate. Nu există dezincriminare „intermitentă“, cu efecte selective.
    Prin urmare, prin efectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015 a fost dezincriminată modalitatea conflictului de interese în care subiectul activ s-a aflat în „raporturi comerciale“ cu beneficiarul folosului patrimonial. Această dezincriminare are efect şi asupra faptelor comise sub incidenţa Codului penal anterior, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, când noţiunea de raporturi comerciale avea un sens bine determinat.
    VII. Examenul jurisprudenţei1. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale
    Jurisprudenţa Curţii Constituţionale, relevantă în materie, este chiar decizia pusă în discuţie, respectiv Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015.
    Astfel, în considerentele respectivei decizii (paragrafele 20, 21) s-a arătat că:20. [...] Noţiunea de raport comercial nu mai este expres definită prin legislaţia în vigoare, ca urmare a abrogării, prin dispoziţiile art. 230 lit. c) şi i) din Legea nr. 71/2011pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, a Codicelui de comerţ din 1887 şi a Codului comercial Carol al II-lea, şi nici nu poate fi dedusă prin interpretarea dispoziţiilor civile în vigoare, întrucât aceasta este folosită într-un alt context şi în mod izolat, spre exemplu, în cuprinsul prevederilor art. 2557 din Codul civil referitor la raporturile de drept internaţional privat. De asemenea, art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, prevede că la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma «contract comercial» sau «contracte comerciale» se înlocuieşte cu sintagma «contract civil» sau, după caz, «contracte civile», iar sintagma «contracte sau acte de comerţ», cu termenul «contracte». Aşadar, dacă până la intrarea în vigoare a Codului civil, la 1 octombrie 2011, noţiunea de „raport comercial“ avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial, în prezent această noţiune nu îşi mai poate găsi aplicabilitatea, având în vedere transformările profunde şi structurale operate la nivelul Codului civil. Întrucât Codul penal actual a intrat în vigoare la un moment ulterior Codului civil, acesta, atunci când se raportează la noţiuni specifice dreptului civil, trebuie să o facă prin utilizarea unor termeni şi noţiuni proprii dreptului pozitiv şi nu prin recurgerea, fără o motivare justă, la termeni şi noţiuni autonome, atunci când situaţia normativă nu o impune. Pentru acest motiv, Curtea constată că sintagma «raporturi comerciale» din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este lipsită de claritate şi previzibilitate, nepermiţând determinarea exactă a conţinutului constitutiv al infracţiunii de conflict de interese.21. Această lipsă de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei «raporturi comerciale» din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal contravine principiului legalităţii incriminării, prevăzut la art. 1 din Codul penal şi la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor Fundamentale, şi, în consecinţă, dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, care se referă la calitatea legii.
    De asemenea, în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 85 din 23 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, s-a relevat că prevederile art. 253^1 din Codul penal din 1969 sunt similare dispoziţiilor art. 301 din Codul penal în vigoare, asupra cărora instanţa de contencios constituţional sa pronunţat prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „raporturi comerciale“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională.
    În considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 88/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 3 iunie 2016, paragraful 22, s-a reţinut că infracţiunea de conflict de interese este o infracţiune de serviciu, care presupune un pericol concret, deoarece nu este suficient ca funcţionarul să îndeplinească un act, ci trebuie ca acel act să fi produs direct sau indirect un folos material/patrimonial pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, Curtea Constituţională eliminând în considerentele sale teza privind „raporturile comerciale.“
    2. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.
    3. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.
    VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost în sensul că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată în Dosarul nr. 4.056/1/2016, este inadmisibilă.
    Prin sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, formulată în Dosarul nr. 4.056/1/2016, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603/2015, prin care s-a constatat că sintagma „raporturi comerciale“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal (infracţiunea de conflict de interese) este neconstituţională.
    Or, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilirea efectelor deciziilor Curţii Constituţionale nu se poale realiza pe calea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sau pe calea recursului în interesul legii.
    Astfel, în considerentele Deciziei nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respingând sesizarea, ca inadmisibilă, a reţinut următoarele: Efectele deciziilor Curţii Constituţionale nu pot fi interpretate, în procesul de aplicare a legii, de către alte instituţii ale statului, întrucât un atare demers ar genera o ştirbire a competenţei sale exclusive în materie. Prin urmare, instanţele judecătoreşti nu trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice acea decizie într-un mod conform considerentelor sale la cazul dedus judecăţii, demers pe deplin posibil şi în speţa de faţă.
    În considerentele Deciziei nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, Curtea Constituţională a statuat că faţă de textul constituţional de referinţă al art. 126 alin. (3), sintagma „dezlegarea dată problemelor de drept judecate“, cuprinsă în art. 414 alin. (4) din Codul de procedură penală anterior, pe de o parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a conţinutului dispoziţiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu şi a deciziilor Curţii Constituţionale şi a efectelor pe care acestea le produc şi, pe de altă parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, iar nu şi de către Curtea Constituţională, care este o autoritate distinctă de sistemul judecătoresc.
    Considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 206/2013 privitoare la recursul în interesul legii sunt aplicabile mutatis mutandis în cazul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    În consecinţă, pe baza considerentelor Deciziei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24/2015 şi a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 206/2013, se desprinde concluzia că interpretarea deciziilor Curţii Constituţionale şi a efectelor pe care acestea le produc nu poate fi realizată pe calea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    Instanţa de sesizare poate, însă, stabili modul de aplicare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603/2015 pe baza dispoziţiilor art. 4 din Codul penal, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi pe baza jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    În subsidiar, în cazul în care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală ar stabili caracterul admisibil al sesizării, Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a susţinut că fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603/2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale.
    IX. Dispoziţii legale incidente
    Art. 253^1 din Codul penal din 1969 - Conflictul de interese(1) Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.(2) Dispoziţiile alin. 1 nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.
    Art. 301 din Codul penal în vigoare - Conflictul de interese(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative.
    Art. 4 din Codul penal în vigoare - Aplicarea legii penale de dezincriminare
    Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

    Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
    Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
    X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Analizând chestiunea de drept supusă dezlegării, judecătorul-raportor a apreciat că se impune admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală în Dosarul nr. 9.694/55/2015, opinia acestuia fiind aceea că interpretarea dispoziţiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, se va realiza în raport cu dispoziţiile art. 5 din Codul penal.
    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:1. Admisibilitatea sesizării
    În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    În raport cu textul de lege menţionat se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei cerinţe:– instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;– chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare;– soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.
    Astfel, sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală este admisibilă, întrucât, în primul rând, sunt îndeplinite condiţiile formale prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, anterior menţionate, în sensul că sesizarea este făcută de un complet al unei curţi de apel, învestit cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă; asupra problemei puse în discuţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi de soluţionarea chestiunii de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei cu care completul care a formulat sesizarea este învestit.
    În al doilea rând, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate întrucât ne aflăm în faţa unei veritabile probleme de drept, Curtea de Apel Timişoara solicitând „lămurirea unei chestiuni de drept“.
    Astfel, instanţa care a făcut sesizarea nu solicită să fie interpretată o decizie a Curţii Constituţionale, ci solicită ca, pornind de la cele statuate prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015 a Curţii Constituţionale, să fie lămurită incidenţa acestei decizii asupra dispoziţiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969 privind referirea la „raporturi comerciale“, în înţelesul pe care această sintagmă l-a avut anterior intrării în vigoare a Codului civil, la data 1.10.2011.
    Problema ridicată de Curtea de Apel Timişoara prezintă importanţă practică prin faptul că prin Decizia nr. 603/2015 Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 301 din Codul penal actual în privinţa sintagmei „raporturi comerciale“, dar, prin motivarea dată, a arătat că neconstituţionalitatea rezultă nu din textul în sine, ci din faptul că noţiunea „raporturi comerciale“ nu mai are în legislaţia actuală o definiţie clară şi precisă, în condiţiile în care, anterior datei de intrare în vigoare a Codului civil (01.10.2011), legislaţia civilă (Codul comercial - abrogat prin intrarea în vigoare a noului Cod civil) conţinea o definiţie clară a ceea ce trebuie înţeles prin raporturi comerciale.
    2. Privitor la fondul chestiunii de drept
    Potrivit dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, în vigoare începând cu data de 1.02.2014, fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.
    Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, s-a constatat că sintagma raporturi comerciale“, din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, este neconstituţională.
    În considerentele deciziei menţionate, la paragraful 20, s-a arătat, printre altele, că „dacă până la intrarea în vigoare a Codului civil, la 1 octombrie 2011, noţiunea de «raport comercial» avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial, în prezent această noţiune nu îşi mai poate găsi aplicabilitatea, având în vedere transformările profunde şi structurale operate la nivelul Codului civil. Întrucât Codul penal actual a intrat în vigoare la un moment ulterior Codului civil, acesta, atunci când se raportează la noţiuni specifice dreptului civil, trebuie să o facă prin utilizarea unor termeni şi noţiuni proprii dreptului pozitiv, şi nu prin recurgerea, fără o motivare justă, la termeni şi noţiuni autonome, atunci când situaţia normativă nu o impune. Pentru acest motiv, Curtea constată că sintagma «raporturi comerciale» din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este lipsită de claritate şi previzibilitate, nepermiţând determinarea exactă a conţinutului constitutiv al infracţiunii de conflict de interese“.
    Sub aspectul efectelor deciziei Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată, dispoziţiile din legile în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.
    În privinţa efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unei norme de incriminare, în considerentele Deciziei nr. 18 din 27 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 18 noiembrie 2016, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că „dezincriminarea faptei prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005 ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015 exclude existenţa concordanţei dintre fapta concretă şi modelul descris de legiuitor în norma de incriminare cuprinsă în art. 280^1 din Legea nr. 31/1990. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reaminteşte prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit cărora efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia. Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 4 din Codul penal, în situaţia în care fapta anterioară nu este incriminată, nu poate subzista scopul sustragerii de la urmărirea penală, întrucât nu se poate efectua urmărirea penală a unei fapte neincriminate. Asemănător, nici atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei.“
    Constatarea neconstituţionalităţii unei norme de incriminare, având ca efect dezincriminarea, poate privi norma în integralitatea sa ori numai anumite variante de incriminare (prin constatarea neconstituţionalităţii unor teze ale normei de incriminare sau a unor sintagme din norma de incriminare care determină existenţa unor variante de incriminare). În această ipoteză, constatarea neconstituţionalităţii are ca efect dezincriminarea acelei variante vizate de decizia instanţei de contencios constituţional, iar nu a tuturor variantelor prevăzute în norma de incriminare.
    Rezultă, aşadar, că neconstituţionalitatea sintagmei „raporturi comerciale“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal, constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, are ca efect restrângerea conduitelor incriminate prin textul de lege menţionat, cu consecinţa excluderii din sfera ilicitului penal a variantei normative constând în „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale“.
    Cauza care a generat chestiunea de drept în discuţie se referă la infracţiunea de conflict de interese comisă sub incidenţa Codului penal anterior, în condiţiile în care „atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil“.
    La data de 1.10.2011, moment în raport cu care a fost circumscrisă lipsa previzibilităţii sintagmei „raport comercial“, era în vigoare Codul penal din 1969, conflictul de interese fiind incriminat prin dispoziţiile art. 253^1 alin. 1, text de lege în vigoare din august 2006.
    Condiţiile de incriminare ale infracţiunii de conflict de interese din art. 253^1 alin. 1 din Codul penal anterior au fost preluate integral în noua incriminare din art. 301 din Codul penal, aşadar, fapta continuă să fie incriminată în noul Cod penal, având corespondent în noua reglementare.
    Comparând cele două texte din legi succesive care incriminează conflictul de interese, se constată că sunt identice din perspectiva faptului că ambele conţin ca element al incriminării sintagma „raporturi comerciale“.
    În situaţia tranzitorie generată de succesiunea în timp a legii penale se pune problema dacă dezincriminarea parţială generată de declararea neconstituţionalităţii sintagmei „raporturi comerciale“ are efect doar asupra faptelor comise după data la care această sintagmă şi-a pierdut înţelesul normativ, respectiv 1.10.2011, sau are efect şi asupra faptelor comise anterior acestei date, când sintagma avea un înţeles normativ determinat.
    În acest context, cu referire la legea penală de dezincriminare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine că potrivit art. 4 teza I din Codul penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, iar în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările ulterioare, dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii, inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
    Totodată, Înalta Curte reaminteşte că dezincriminarea operează retroactiv, indiferent de data săvârşirii faptei, atât în cazul în care priveşte toate variantele de incriminare, cât şi în cazul în care priveşte o anumită variantă de incriminare. Prin urmare, în ipoteza în care o variantă este dezincriminată, ca efect al unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii, dezincriminarea operează retroactiv indiferent dacă fapta a fost săvârşită în varianta respectivă sub imperiul Codului penal anterior sau sub imperiul noului Cod penal.
    În concluzie, în cazul conflictului de interese, în varianta privitoare la raporturile comerciale, dezincriminarea ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603/2015 operează retroactiv indiferent dacă fapta a fost săvârşită sub imperiul Codului penal anterior sau sub imperiul noului Cod penal ori dacă fapta a fost săvârşită anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, când noţiunea de raporturi comerciale avea un sens bine determinat.
    Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 9.694/55/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015 [prin care sa constatat că sintagma «raporturi comerciale» din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională], fiind dezincriminată, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 253^1 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, când noţiunea de «aport comercial» avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial, cum s-a stabilit în paragraful 20 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015.“
    Va stabili că fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale.

    Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală:
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:

    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală în Dosarul nr. 9.694/55/2015, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 253^1 din Codul penal din 1969, în sensul de a lămuri dacă intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015 [prin care s-a constatat că sintagma «raporturi comerciale» din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională], fiind dezincriminată, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale în sensul art. 253^1 din Codul penal din 1969, în situaţia în care atât actul sau decizia funcţionarului public, cât şi raporturile comerciale cu beneficiarul au avut loc anterior datei de 1.10.2011 când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, când noţiunea de «raport comercial» avea un înţeles normativ determinat şi determinabil prin prisma dispoziţiilor Codului comercial, cum s-a stabilit în paragraful 20 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015“ şi stabileşte:
    Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale intră sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, fiind dezincriminată, indiferent de data îndeplinirii actului ori a participării la luarea deciziei şi indiferent de data raporturilor comerciale.
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 februarie 2017.
    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
    judecător MIRELA SORINA POPESCU
    Magistrat-asistent,
    Costin Cristian Puşcă

    ----