DECIZIE nr. 9 din 2 iunie 2014
referitoare la sesizarea formulată în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală prin Încheierea din 6 martie 2014, în Dosarul nr. 2.390/2/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 497 din 3 iulie 2014



    Dosar nr. 7/1/2014/HP/P
    Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
    Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală
    Ioana Bogdan - judecător la Secţia penală - judecător raportor
    Lavinia Valeria Lefterache - judecător la Secţia penală
    Lucia Rog - judecător la Secţia penală
    Ioana Alina Ilie - judecător la Secţia penală
    Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală
    Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală
    Simona Cristina Neniţă - judecător la Secţia penală
    Marioara Cioaric - magistrat-asistent
    S-a luat în examinare sesizarea formulată în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală prin Încheierea din 6 martie 2014, în Dosarul nr. 2.390/2/2013, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni de drept, respectiv:
    a) Dacă, în aplicarea art. 5 din Codul penal, determinarea legii penale mai favorabile se face prin alegerea uneia dintre legile penale succesive, ce se va aplica global întregului litigiu penal, în funcţie de diferite criterii (cum ar fi limite de pedeapsă, tratament sancţionator aplicat pluralităţii de infracţiuni, prescripţie etc.), ori prin alegerea pentru fiecare aşa-numită instituţie juridică autonomă a dispoziţiei legale mai favorabile dintre legile penale succesive (spre exemplu, pentru infracţiunea-tip dispoziţia mai favorabilă, pentru tratamentul aplicat pluralităţii de infracţiuni dispoziţia mai favorabilă etc.);
    b) În măsura în care se stabileşte că legea penală mai favorabilă se determină folosind criteriul instituţiilor juridice autonome, reprezintă instituţii de drept penal autonome în raport cu infracţiunea-tip forma continuată a infracţiunii [art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1969, art. 35 alin. (1) din Codul penal], concursul de infracţiuni (art. 33 din Codul penal de la 1969, art. 38 din Codul penal), prescripţia şi prescripţia specială a răspunderii penale [art. 121 şi 122, art. 124 din Codul penal de la 1969 forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, art. 153 şi 154, art. 155 alin. (4) din Codul penal].
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Marioara Cioaric, magistrat-asistent în cadrul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse puncte de vedere primite din partea curţilor de apel Oradea, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Ploieşti, Galaţi, Braşov, Alba Iulia, Constanţa şi Bacău, de tribunalele Arad, Prahova, Braşov, tribunalele pentru minori şi familie Braşov, Covasna, Constanţa, Neamţ, Olt, Mehedinţi, Galaţi, Brăila, Bacău, Vrancea şi Satu Mare şi judecătoriile Oradea, Târgu Secuiesc, Târgu Cărbuneşti, Craiova, Balş, Corabia, Slatina, Medgidia, Braşov, Făgăraş, Oneşti şi Podu Turcului, în timp ce curţile de apel Suceava şi Iaşi nu şi-au exprimat opiniile şi nici nu au transmis hotărâri privitoare la chestiunile de drept ce fac obiectul prezentei sesizări.
    În acest context, s-a arătat că toate punctele de vedere comunicate de către instanţe, cu excepţia celor ale tribunalelor Brăila şi Bacău şi ale Judecătoriei Oneşti, au fost în sensul că determinarea legii penale mai favorabile se face prin alegerea pentru fiecare instituţie juridică autonomă a dispoziţiei penale mai favorabile din legi penale succesive, în timp ce la nivelul Curţii de Apel Constanţa şi al Tribunalului Vrancea există opinii diferite, judecătorii îmbrăţişând fie orientarea aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome, fie pe cea a determinării legii penale mai blânde în ansamblul său.
    S-a mai precizat că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, fiind depusă la dosar, la data de 23 mai 2014, prin avocat ales, opinia inculpatei C.M.M., potrivit căreia aplicarea legii penale mai favorabile se face pe instituţii autonome de drept penal.
    Reprezentantul Ministerului Public a solicitat pronunţarea unei decizii prin care problemele de drept supuse dezlegării în cauza de faţă să primească următoarea rezolvare:
    1. aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal situaţiilor juridice născute anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 se va realiza potrivit criteriului aprecierii în raport cu fiecare instituţie de drept penal substanţial autonomă; în cadrul acestei interpretări, infracţiunea în formă continuată şi concursul de infracţiuni având un caracter autonom faţă de incriminare şi pedeapsă;
    2. aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal situaţiilor juridice născute începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 se va realiza potrivit criteriului aprecierii globale, prin compararea legilor penale succesive, urmând să fie aplicată aceea dintre legi care, în ansamblul prevederilor sale, este mai blândă, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa, fiind interzisă combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile penale succesive.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Corina Michaela Jîjîie, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare privind sesizarea formulată.
    ÎNALTA CURTE,
    Asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin încheierea din 6 martie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 2.390/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării unor chestiuni de drept, respectiv:
    a) Dacă, în aplicarea art. 5 din Codul penal, determinarea legii penale mai favorabile se face prin alegerea uneia dintre legile penale succesive, ce se va aplica global întregului litigiu penal, în funcţie de diferite criterii (cum ar fi limite de pedeapsă, tratament sancţionator aplicat pluralităţii de infracţiuni, prescripţie etc.), ori prin alegerea pentru fiecare aşa-numită instituţie juridică autonomă a dispoziţiei legale mai favorabile dintre legile penale succesive (spre exemplu, pentru infracţiunea-tip dispoziţia mai favorabilă, pentru tratamentul aplicat pluralităţii de infracţiuni dispoziţia mai favorabilă etc.);
    b) În măsura în care se stabileşte că legea penală mai favorabilă se determină folosind criteriul instituţiilor juridice autonome, reprezintă instituţii de drept penal autonome în raport cu infracţiunea-tip forma continuată a infracţiunii [art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1969, art. 35 alin. (1) din Codul penal], concursul de infracţiuni (art. 33 din Codul penal de la 1969, art. 38 din Codul penal), prescripţia şi prescripţia specială a răspunderii penale [art. 121 şi 122, art. 124 din Codul penal de la 1969 forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, art. 153 şi 154, art. 155 alin. (4) din Codul penal].
    II. Expunerea succintă a cauzei
    La termenul din 6 martie 2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpata C.M.M. şi un avocat împotriva Sentinţei penale nr. 219 din 8 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2.390/2/2013, a pus în discuţia părţilor, din oficiu, sesizarea completului competent din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a se stabili pe calea unei hotărâri prealabile modul de aplicare a legii penale mai favorabile faţă de inculpata în sarcina căreia s-au reţinut mai multe infracţiuni, fie în forma-tip, fie în formă continuată, comise în concurs real, iar pentru o parte dintre acestea, ca urmare a reducerii limitelor de pedeapsă prin intrarea în vigoare a noului Cod penal, ar trebui considerat că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale şi a încetat procesul penal în situaţia în care determinarea legii penale mai blânde s-ar face pe instituţii autonome.
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, examinând sentinţa penală atacată prin prisma problemelor invocate şi a situaţiei concrete a inculpatei în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea, în concurs real, a mai multor infracţiuni fie în forma-tip, fie în formă continuată, a apreciat că soluţionarea cauzei depinde de dezlegarea de principiu a chestiunii de drept ce vizează modalitatea în care se determină legea penală mai favorabilă, adică pe criteriul aprecierii globale sau cel al instituţiilor juridice autonome, iar în cazul în care s-ar ajunge la concluzia că legea penală cea mai blândă se identifică în raport cu fiecare instituţie de drept penal substanţial autonomă se impune a se stabili dacă forma continuată a infracţiunii, concursul de infracţiuni şi prescripţia specială a răspunderii penale reprezintă instituţii autonome faţă de infracţiunea-tip.
    Constatând că există puncte de vedere diferite, în baza art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală, instanţa mai sus menţionată a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a chestiunilor de drept invocate.
    III. Punctul de vedere al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală cu privire la chestiunile de drept a căror dezlegare se solicită
    Curtea a considerat că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, legea penală mai favorabilă trebuie determinată prin alegerea uneia dintre legile penale succesive, ce se va aplica în mod global întregului litigiu penal, în funcţie de diferite criterii (limitele de pedeapsă, tratament sancţionator aplicabil pluralităţii de infracţiuni, eventuala prescripţie a răspunderii penale, condiţiile în care se reţine existenţa unităţii de infracţiuni în cazul unei pluralităţi de acte materiale în forma continuată etc.), aducând ca argument faptul că nu există vreun temei legal nici în Codul penal, nici în Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal care să permită stabilirea legii penale mai favorabile pe instituţii autonome (ce nu sunt consacrate legal şi nici nu au fost conturate cu claritate în doctrină şi jurisprudenţă), o interpretare contrară conducând la crearea de către judecător a unei legi proprii, împrejurarea ce reprezintă o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat.
    S-a mai arătat că nu există nicio raţiune legală ori de fapt ca în cazul succesiunii de legi penale să se uşureze într-o asemenea manieră situaţia infractorului, prin crearea de către organul judiciar a unei noi legi penale şi mai blânde, caz în care s-ar ajunge la situaţii discriminatorii între inculpaţii judecaţi definitiv în cauze penale distincte înainte şi după intrarea în vigoare a noului Cod penal, dar pentru acelaşi gen de fapte, ori chiar judecaţi separat, în cauze disjunse, pentru fapte comise în participaţie.
    În opinia instanţei, dispoziţiile art. 10, 12 şi 16 din Legea nr. 187/2012 creează doar aparent posibilitatea judecătorului de a aplica legea penală mai favorabilă pe instituţii autonome, în realitate, aceste reglementări devenind aplicabile în anumite situaţii, însă în virtutea legii, nu ca urmare a creării unei lex tertia.
    IV. Punctul de vedere al părţii cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept
    În urma comunicării raportului întocmit în temeiul art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, inculpata C.M.M., prin avocat ales, a opinat că, în speţă, dispoziţiile art. 5 din Codul penal se aplică pe instituţii autonome de drept, şi nu în mod global, întrucât Decizia Curţii Constituţionale nr. 265/2014 îşi produce efectele doar pentru raporturile juridice născute ulterior datei publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    În concluzie, a arătat că forma continuată a infracţiunii, concursul de infracţiuni şi prescripţia specială a răspunderii penale reprezintă instituţii autonome faţă de infracţiunea-tip.
    V. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondate
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, exceptând opinia contrară exprimată de Secţia a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti, Tribunalul Brăila, Tribunalul Bacău, Judecătoria Oneşti şi o parte dintre judecătorii Curţii de Apel Constanţa şi ai Tribunalului Vrancea, punctele de vedere comunicate de către instanţele naţionale au fost în sensul că determinarea legii penale mai favorabile se face prin alegerea pentru fiecare instituţie juridică autonomă a dispoziţiei legale mai favorabile din legi penale succesive.
    VI. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Prin Adresa nr. 912/C/1280/III-5/2014 din data de 14 aprilie 2014, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind modul de determinare a legii penale mai favorabile pe criteriul instituţiilor autonome sau al aprecierii globale.
    Referitor la chestiunile de drept supuse dezlegării, Ministerul Public a susţinut, în esenţă, atât în concluziile scrise depuse la dosar, cât şi oral, în şedinţă, că în cazul situaţiilor juridice născute anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014 aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal se va realiza potrivit criteriului aprecierii în raport cu fiecare instituţie de drept penal substanţial autonomă, motiv pentru care forma continuată a infracţiunii şi concursul de infracţiuni au un caracter autonom faţă de incriminarea şi pedeapsa infracţiunii-tip; în timp ce pentru situaţiile juridice născute începând cu data publicării acestei hotărâri aplicarea art. 5 din Codul penal se va face conform criteriului aprecierii globale, prin compararea legilor penale succesive, urmând să fie aplicată aceea dintre legi care, în ansamblul prevederilor sale, este mai blândă, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa, fiind interzisă combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile penale succesive, având în vedere că deciziile instanţei de contencios constituţional, din momentul publicării lor, devin general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
    VII. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale
    Chestiunea de drept a aplicării legii penale în timp a fost examinată de Curtea Constituţională cu privire la diferite instituţii de drept penal (liberarea condiţionată, prescripţia răspunderii penale, aplicarea procedurii simplificate de judecată), concluzia fiind în sensul retroactivităţii legii penale noi doar dacă aceasta este mai favorabilă.
    Cu precădere, Curtea Constituţională statuând, prin deciziile nr. 1.470 şi nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, că dispoziţiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, a arătat în dezvoltarea considerentelor acestor hotărâri că "determinarea concretă a legii penale mai favorabile.... vizează aplicarea legii, şi nu a dispoziţiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea şi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispoziţiilor art. 61 din Constituţie, ar permite judecătorului să legifereze.
    ...............................................................................................
    Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o serie de elemente, cum ar fi: cuantumul sau conţinutul pedepselor, condiţiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Aşa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condiţiile de incriminare şi de tragere la răspundere penală, cât şi condiţiile referitoare la pedeapsă ...".
    VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite
    Prin Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 22 decembrie 2008, Secţiile Unite au stabilit că, în cazul faptelor săvârşite sub imperiul Legii nr. 87/1994 şi al judecării lor după intrarea în vigoare a Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pot beneficia de cauzele de impunitate sau de reducere a pedepsei reglementate de art. 10 din această lege numai cei în sarcina cărora s-a reţinut, prin aplicarea art. 13 din Codul penal, săvârşirea unei infracţiuni fiscale prevăzute de art. 9 din Legea nr. 241/2005.
    În considerentele hotărârii, s-a reţinut că principiul aplicării legii penale mai favorabile "impune aplicarea «legii» mai favorabile în ansamblu şi nu doar aplicarea unora dintre «dispoziţiile mai favorabile» ale acelei legi. Ca atare, în raport cu principiul menţionat, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziţii mai favorabile dintr-o lege cu dispoziţiile din altă lege, fiindcă, în acest fel, s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit. De aceea, în art. 13 din Codul penal, este folosită expresia «legea mai favorabilă» şi nu dispoziţiile mai favorabile ale unei legi".
    IX. Jurisprudenţa naţională în materie
    Prin Decizia nr. 631 din 21 martie 1969, Tribunalul Suprem a reţinut, în interpretarea art. 13 din Codul penal (1969) că "în cazul succesiunii legilor penale, se vor aplica dispoziţiile unei singure legi, cele care sunt mai favorabile inculpatului. Sistemul combinării mai multor dispoziţii din legi care se succed este inadmisibil, întrucât în art. 13 alin. 1 din Codul penal se arată că se va aplica legea cea mai favorabilă, adică prevederile dintr-o singură lege. Combinarea dispoziţiilor din mai multe legi succesive ar însemna crearea de către instanţă a unor dispoziţii legale (lex tertia), atribuţie pe care nu o are".
    Referindu-se la situaţia din speţa dedusă judecăţii, Tribunalul a constatat că "instanţa a aplicat în ceea ce priveşte incriminarea faptelor dispoziţiile legii anterioare, sub imperiul cărora au fost comise. Cu privire la individualizarea pedepsei, în raport de starea de recidivă, circumstanţele agravante şi atenuante, s-au aplicat dispoziţiile legii noi la pedepsele prevăzute de legea anterioară".
    Alegerea legii penale mai favorabile prin raportare fie la Codul penal din 1969, fie la cel anterior s-a făcut în ansamblu, nu prin combinarea de dispoziţii mai blânde din legile penale succesive şi în alte decizii de speţă ale Tribunalului Suprem, prin care condiţiile de incriminare, de tragere la răspundere penală şi regimul sancţionator au fost aplicate global, în funcţie de unul dintre cele două coduri, apreciat ca fiind mai favorabil în ansamblul său (deciziile nr. 2.185 din 22 aprilie 1970, nr. 1.497 din 20 martie 1970, nr. 4.260 din 30 iulie 1970, nr. 198/1974).
    După intrarea în vigoare a noului Cod penal la 1 februarie 2014, jurisprudenţa naţională a cristalizat două orientări, una majoritară în sensul combinării dispoziţiilor mai favorabile din legi penale succesive, fiind astfel identificată şi aplicată legea apreciată mai uşoară pentru fiecare instituţie autonomă, în minoritate fiind judecătorii care stabilesc global, în urma unui examen comparativ, legea penală mai blândă pentru inculpat, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa.
    X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    În raportul întocmit de judecător la data de 5 mai 2014, s-a concluzionat că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, legea penală mai favorabilă se determină în întregul ei, prin compararea legilor penale succesive în raport cu normele şi instituţiile care guvernează răspunderea penală în cauza dedusă judecăţii, urmând a fi aplicată aceea dintre legi care, în ansamblul prevederilor sale, este mai blândă pentru inculpat, cu excluderea celeilalte în integralitatea sa, fiind astfel interzisă combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile penale succesive.
    Ca principale argumente în sprijinul aprecierii globale a legii penale mai favorabile au fost invocate jurisprudenţa Curţii Constituţionale (deciziile nr. 1.470 şi nr. 1.483 din 8 noiembrie 2011 şi nr. 1.092 din 18 decembrie 2012) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 8 din 21 ianuarie 2008 dată în recurs în interesul legii), care a stabilit cu forţă obligatorie că aplicarea simultană a prevederilor mai favorabile din legi penale succesive este exclusă, întrucât s-ar ajunge la crearea unei a treia legi, ceea ar reprezenta o legiferare din partea organului judiciar, operaţiune interzisă de art. 61 din Constituţia României, care prevede că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării; înţelesul noţiunii de lege penală conform art. 173 din Codul penal (care nu influenţează regulile de aplicare a legii penale în timp, motivul lămuririi acestei noţiuni fiind acela de a face cunoscută destinatarilor legii sfera normelor juridice a căror încălcare atrage răspunderea lor penală, indiferent de actul normativ care le conţine); reglementările cuprinse în art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care nu vizează aplicarea legii penale în situaţii tranzitorii, ci exprimă principiul activităţii legii penale, consacrat de art. 3 din Codul penal, ce reclamă aplicarea legii noi atât infracţiunilor comise după intrarea sa în vigoare, cât şi tuturor situaţiilor cu relevanţă juridică născute sau finalizate în acest interval, cum este situaţia pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia după 1 februarie 2014; principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, care interzice crearea unei discriminări pozitive pentru inculpaţii judecaţi definitiv după data de 1 februarie 2014, dar care au săvârşit infracţiunile sub imperiul legii vechi, în comparaţie cu infractorii aflaţi deja în executarea unor hotărâri de condamnare la momentul intrării în vigoare a noului Cod, precum şi cu cei care au comis infracţiunile sub legea nouă; respectarea condiţiilor calitative ale legii, aşa cum au fost consacrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul previzibilităţii efectelor sale, combinarea dispoziţiilor din legile penale succesive lăsând la liberul arbitru al organelor judiciare identificarea dispoziţiilor mai blânde din legi diferite, fără ca destinatarul legii să fi fost avertizat în mod neechivoc în legătură cu consecinţele încălcării enunţurilor legale.
    Prealabil susţinerii raportului, judecătorul care l-a întocmit a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în şedinţa din data de 26 mai 2014, a statuat, prin Decizia nr. 5 dată în Dosarul nr. 5/1/2014/HP/P, că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, împrejurare în care prezenta sesizare, care are ca obiect lămurirea aceleiaşi probleme de drept, a devenit inadmisibilă.
    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, reţine următoarele:
    Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea Înaltei Curţi, curţii de apel şi a tribunalului, învestite cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    Astfel, sesizarea completului competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pentru a fi admisibilă, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, respectiv să fie solicitată într-o cauză aflată în curs de judecată în ultimă instanţă pe rolul uneia dintre instanţele prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, obiectul acesteia să vizeze o chestiune de drept de care depinde soluţionarea pe fond a dosarului, iar problema de drept să nu fi fost încă dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin mecanismele legale ce asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti sau să nu facă în prezent obiectul unui recurs în interesul legii.
    În cauză, este îndeplinită condiţia privind existenţa unei cauze pendinte aflate în ultimul grad de jurisdicţie, întrucât Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală este învestită în Dosarul nr. 2.390/2/2013 cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpată şi unul dintre avocaţi împotriva Sentinţei penale nr. 219 din 8 martie 2013 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penală, fiind realizată şi cerinţa referitoare la legătura dintre chestiunea de drept sesizată şi soluţionarea pe fond a apelului inculpatei sub aspectul stabilirii răspunderii penale şi a tratamentului penal aplicabil acesteia.
    Deşi problemele de drept ce fac obiectul prezentului dosar, la momentul formulării sesizării şi al întocmirii raportului, nu primiseră încă o rezolvare din partea instanţei supreme printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu formau obiectul unui asemenea recurs, ulterior, la data de 26 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunţat Decizia nr. 5 în Dosarul nr. 5/1/2014/HP/P, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 iunie 2014, statuând că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, se are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, motiv pentru care a constatat că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condiţiile de existenţă şi sancţionare ale infracţiunii în formă continuată.
    În considerentele Deciziei nr. 5 din 26 mai 2014, Înalta Curte a făcut trimitere la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
    De asemenea, s-au prezentat paragrafele nr. 42, 44, 46, 55 şi 56 din partea expozitivă a hotărârii instanţei de contencios constituţional, apreciate ca fiind relevante sub aspectul chestiunii de drept supuse dezlegării şi care au incidenţă în interpretarea cu valoare de principiu a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal.
    Astfel, prin Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, în concordanţă cu cele statuate de Curtea Constituţională în sensul că viciul de neconstituţionalitate al interpretării prevederilor art. 5 din Codul penal poate fi înlăturat numai dacă legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei, fără a se putea combina dispoziţii penale mai favorabile din mai multe legi succesive întrucât s-ar crea, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, cu caracter general obligatoriu, că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, trebuie avut în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile.
    Pornind de la împrejurarea că obiectul prezentei sesizări vizează stabilirea modului de determinare a legii penale mai favorabile după criteriul aprecierii globale sau prin alegerea pentru fiecare aşa-numită instituţie autonomă a dispoziţiei legale mai favorabile din legile penale succesive, se constată că această problemă de drept a fost deja lămurită cu valoare de principiu printr-o hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept (Decizia nr. 5 din 26 mai 2014), motiv pentru care sesizarea nu mai îndeplineşte una dintre cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
    Cu toate că sesizarea cuprinde şi solicitarea de a se stabili dacă anumite instituţii de drept penal sunt autonome, se observă că lămurirea acestei chestiuni are un caracter subsidiar şi ar trebui rezolvată doar în măsura în care s-ar fi concluzionat că legea penală mai favorabilă se determină folosind criteriul instituţiilor juridice autonome, or, date fiind cele statuate cu valoare de principiu şi general obligatoriu de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, în sensul că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, trebuie avut în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, ceea ce presupune o comparare a legilor penale succesive şi alegerea aceleia care, în ansamblul dispoziţiilor sale, creează o situaţie mai blândă pentru acuzat, rezultă că respectiva problemă de drept nu mai poate fi pusă în discuţie şi dezlegată în această procedură.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 475 şi 477 din Codul de procedură penală, se va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2.390/2/2013.
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 2.390/2/2013, pentru a se pronunţa o hotărâre prealabilă în sensul de a stabili dacă, în aplicarea art. 5 din Codul penal, determinarea legii penale mai favorabile se face prin alegerea uneia dintre legile penale succesive, ce se va aplica global întregului litigiu penal, în funcţie de diferite criterii (cum ar fi limite de pedeapsă, tratament sancţionator aplicat pluralităţii de infracţiuni, prescripţie etc.), ori prin alegerea pentru fiecare aşa-numită instituţie juridică autonomă a dispoziţiei legale mai favorabile dintre legile penale succesive (spre exemplu, pentru infracţiunea-tip dispoziţia mai favorabilă, pentru tratamentul aplicat pluralităţii de infracţiuni dispoziţia mai favorabilă etc.), iar, în măsura în care se stabileşte că legea penală mai favorabilă se determină folosind criteriul instituţiilor juridice autonome, dacă reprezintă instituţii de drept penal autonome în raport cu infracţiunea-tip forma continuată a infracţiunii [art. 41 alin. 2 din Codul penal de la 1969, art. 35 alin. (1) din Codul penal], concursul de infracţiuni (art. 33 din Codul penal de la 1969, art. 38 din Codul penal), prescripţia şi prescripţia specială a răspunderii penale [art. 121 şi 122, art. 124 din Codul penal de la 1969 forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, art. 153 şi 154, art. 155 alin. (4) din Codul penal].
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 2 iunie 2014.
    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    Judecător CORINA MICHAELA JÎJÎIE
    Magistrat-asistent,
    Marioara Cioaric
    -----