HOTĂRÎRE nr. 1065 din 5 octombrie 1990
privind gratuitatile şi reducerile de tarife pentru călătoria cu mijloacele de transport feroviare şi auto acordate invalizilor şi veteranilor de război, pensionarilor invalizi ca urmare a participării la revoluţia din decembrie 1989, văduvelor de război şi văduvelor celor căzuţi în revoluţie
EMITENT
  • GUVERN
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 16 octombrie 1990



    Guvernul României hotărăşte:

    Articolul 1

    Invalizii de război încadraţi în gradele de invaliditate, marii mutilati, precum şi veteranii de război decorati cu ordinele sau medaliile Mihai Viteazu, Coroana României, Barbatiei şi Credinţa, Meritul Sanitar, Crucea de Război şi Serviciul Credincios cu Spade, precum şi văduvele de război beneficiare de pensii de urmaş, au dreptul în cursul unui an calendaristic la 4 călătorii gratuite pe calea ferată, dus şi întors.
    Ceilalţi veterani de război au dreptul la reducerea tarifului de transport cu 50 la suta pentru un număr de doua călătorii dus şi întors pe an.


    Articolul 2

    Persoanele prevăzute la art. 1 care locuiesc în mediul rural au dreptul la 6 călătorii gratuite dus şi întors pe an cu autobuzele pînă în localitatea reşedinţa de judeţ.


    Articolul 3

    Prevederile art. 1 şi 2 se aplică şi insotitorilor legali ai pensionarilor invalizi încadraţi în gradul I de invaliditate sau ai marilor mutilati.


    Articolul 4

    Prevederile art. 1, art. 2 şi art. 3 se aplică şi pensionarilor invalizi ca urmare a participării la lupta pentru victoria revoluţiei din decembrie 1989, precum şi văduvelor celor căzuţi în revoluţie.


    Articolul 5

    Calitatea de invalid, mare mutilat, vaduva de război, sau pensionar invalid în urma revoluţiei din decembrie 1989, sau vaduva ca urmare a revoluţiei se atesta de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pe baza reglementărilor proprii.
    Calitatea de veteran de război se stabileşte de către Ministerul Apărării Naţionale prin Asociaţia Naţionala a Veteranilor de Război.


    Articolul 6

    Persoanele care beneficiază de gratuităţi pe calea ferată călătoresc astfel:
    - la clasa I, invalizi de gradul I, marii mutilati, veterani decorati cu ordinele şi medaliile prevăzute la art. 1, precum şi generalii veterani;
    - la clasa a II-a, celelalte categorii prevăzute la art. 1 şi art. 4.


    Articolul 7

    Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Apărării Naţionale - Asociaţia Naţionala a Veteranilor de Război şi Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Amenajării Teritoriului vor stabili prin convenţie modul de aplicare a prevederilor din prezenta hotărîre.


    Articolul 8

    Se autoriza Ministerul Finanţelor ca, pe baza documentaţiilor prezentate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Apărării Naţionale, sa modifice în mod corespunzător indicatorii financiari pentru Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale prevăzuţi în bugetul de stat pe anul 1990. Achitarea costului biletelor speciale de călătorie se face de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.


    Articolul 9

    Orice prevederi care contravin prezentei hotărîri se abroga.
    PRIM-MINISTRU
    PETRE ROMAN
    ---------------------