LEGE nr. 175 din 13 mai 2009
pentru modificarea alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 335 din 20 mai 2009



    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Alineatul (1) al articolului 26 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 26. - (1) Anual, prin legea bugetului de stat se alocă fonduri în valoare de 0,4% din PIB pentru finanţarea programelor de dezvoltare şi a măsurilor de sprijinire a înfiinţării de noi întreprinderi şi de susţinere a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, la nivel naţional şi local, prevăzute în Strategia guvernamentală pentru susţinerea dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru perioada 2009-2013."


    Articolul II

    Prevederile alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin prezenta lege, intră în vigoare de la data de 1 ianuarie 2011.


    Articolul III

    Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ROBERTA ALMA ANASTASE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ
    Bucureşti, 13 mai 2009.
    Nr. 175.
    -------