DECRET nr. 420 din 25 aprilie 2019pentru organizarea unui referendum național
EMITENT
  • PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 329 din 25 aprilie 2019
    Luând act de preocuparea intensă și constantă a societății românești față de necesitatea combaterii fenomenului corupției și a consecințelor acestuia, a asigurării integrității în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, precum și de nevoia unui cadru legislativ coerent și stabil,
    având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr. 8/2019 privind solicitarea Președintelui României referitoare la organizarea unui referendum național consultativ cu privire la probleme de interes național,
    în temeiul prevederilor art. 2, art. 90 și art. 100 alin. (1) din Constituția României, republicată, precum și ale art. 2 alin. (1) lit. c), art. 11, art. 12 alin. (2) și art. 15 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare,
    Președintele României d e c r e t e a z ă:

    Articolul 1

    Poporul român este chemat să își exprime voința cu privire la următoarele probleme de interes național:1. interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție;2. interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.


    Articolul 2

    Pentru realizarea celor prevăzute la art. 1, cetățenii sunt chemați să se pronunțe prin „DA“ sau „NU“ cu privire la următoarele întrebări:1. „Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?“ 2. „Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?“


    Articolul 3

    Data referendumului este 26 mai 2019, în ziua desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European.

    PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
    KLAUS-WERNER IOHANNIS

    București, 25 aprilie 2019.
    Nr. 420.
    -----