HOTĂRÂRE nr. 637 din 29 mai 2003pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 16 iunie 2003
    În temeiul art. 107 din Constituție și al art. 19 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 2

    Regulamentele de organizare și funcționare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare se întocmesc pe baza Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, prevăzut la art. 1, și se aproba prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 3

    În termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, regulamentele de organizare și funcționare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare înființate în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării și finanțării activității de cercetare-dezvoltare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 51/1996, cu modificările și completările ulterioare, abrogată prin Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, se elaborează potrivit prevederilor art. 2.

    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    Ministrul delegat la Ministerul Educației
    și Cercetării pentru activitatea de cercetare,
    Șerban Constantin Valeca
    p. Ministrul industriei și resurselor,
    Mihai Berinde,
    secretar de stat
    Ministrul muncii și solidarității sociale,
    Marian Sarbu
    Ministrul finanțelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu

    București, 29 mai 2003.
    Nr. 637.

    ANEXĂ

    REGULAMENT-CADRU
    de organizare și funcționare a institutelor naționale de cercetare-dezvoltare