ORDIN nr. 343 din 19 septembrie 2003
privind aprobarea normelor pentru acordarea licenţei de transport feroviar şi a certificatului de siguranţă, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public şi/sau în interes propriu pe căile ferate din România, precum şi pentru acordarea autorizaţiei şi certificatului de operare pentru manevra agenţilor economici care efectuează numai operaţiuni de manevra feroviara
EMITENT
  • MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCŢIILOR ŞI TURISMULUI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 1 octombrie 2003



    În temeiul prevederilor art. 7 alin. (3) lit. g) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 89/1999, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 lit. e) liniuţa a 6-a din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER, cu modificările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 740/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului,
    având în vedere şi prevederile Directivei 91/440/CE , modificată prin Directiva 2001/12/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind dezvoltarea sistemului feroviar comunitar, ale Directivei 95/18/CE , modificată prin Directiva 2001/13/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind licentele operatorilor feroviari, şi ale Directivei 2001/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind alocarea capacităţii infrastructurii feroviare, perceperea taxelor pentru utilizarea infrastructurii feroviare şi certificarea siguranţei,
    ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului emite următorul ordin:

    Articolul 1

    (1) Se aprobă Normele pentru acordarea licenţei de transport feroviar, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public şi/sau în interes propriu pe căile ferate din România, prevăzute în anexa nr. 1.
    (2) Se aprobă Normele pentru acordarea certificatului de siguranţă, în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar public şi/sau în interes propriu pe căile ferate din România, prevăzute în anexa nr. 2.
    (3) Se aprobă Normele pentru acordarea autorizaţiei pentru manevra feroviara şi a certificatului de operare pentru manevra, în vederea efectuării numai a operaţiunilor de manevra feroviara, prevăzute în anexa nr. 3.


    Articolul 2

    (1) Autoritatea responsabilă cu acordarea licenţelor de transport feroviar din România este Autoritatea Feroviara Română - AFER, denumita în continuare AFER.
    (2) Acordarea licenţelor de transport feroviar, a certificatelor de siguranţă, a autorizaţiilor pentru manevra feroviara şi a certificatelor de operare pentru manevra se efectuează de către AFER în conformitate cu prevederile prezentului ordin.


    Articolul 3

    (1) Licenta de transport feroviar însoţită de certificatul de siguranţă da dreptul operatorului de transport feroviar la accesul pe infrastructura feroviara şi la facilităţile oferite de gestionarul infrastructurii, pentru efectuarea serviciilor de transport feroviar, inclusiv a operaţiunilor de manevra feroviara, în condiţiile prevăzute în contractul de acces încheiat cu gestionarul infrastructurii feroviare.
    (2) Autorizaţia pentru manevra feroviara şi certificatul de operare pentru manevra dau dreptul operatorului de manevra feroviara la accesul pe căile ferate din România pentru efectuarea numai a operaţiunilor de manevra feroviara, cu respectarea reglementărilor specifice în vigoare privind activitatea de manevra.


    Articolul 4

    Prin căile ferate din România se înţelege infrastructura feroviara publică şi privată deschisă circulaţiei publice, precum şi liniile ferate industriale racordate la infrastructura feroviara.


    Articolul 5

    (1) Personalul AFER, posesor al legitimatiei speciale de control şi inspecţie de stat, verifica, pe durata valabilităţii licenţelor de transport feroviar, a certificatelor de siguranţă, autorizaţiilor pentru manevra feroviara şi a certificatelor de operare pentru manevra, dacă sunt respectate cerinţele care au stat la baza acordării acestora.
    (2) Dacă se constata nerespectarea cerinţelor care au stat la baza acordării documentelor prevăzute la alin. (2) al art. 2, încălcări grave sau repetate ale reglementărilor specifice în activitatea operatorilor de transport feroviar ori a operatorilor de manevra feroviara, AFER suspenda sau retrage licenta de transport feroviar, certificatul de siguranţă, autorizaţia pentru manevra feroviara ori certificatul de operare pentru manevra, după caz.


    Articolul 6

    Activităţile specifice pentru acordarea licenţelor de transport feroviar, a certificatelor de siguranţă, autorizaţiilor pentru manevra feroviara şi a certificatelor de operare pentru manevra, precum şi pentru vizarea anuală, anularea suspendării sau eliberarea de duplicate se efectuează de către AFER, pe bază de tarife.


    Articolul 7

    (1) Lista operatorilor de transport feroviar licentiati şi a operatorilor de manevra feroviara autorizaţi, precum şi certificatele de siguranţă şi certificatele de operare pentru manevra obţinute de aceştia se publică în Buletinul AFER.
    (2) Suspendarea, anularea suspendării şi retragerea licenţelor de transport feroviar, autorizaţiilor pentru manevra feroviara, certificatelor de siguranţă şi a certificatelor de operare pentru manevra se publică în Buletinul AFER.


    Articolul 8

    Procedurile specifice ale AFER privind acordarea, suspendarea, anularea suspendării sau retragerea licenţelor de transport feroviar, a certificatelor de siguranţă, a autorizaţiilor pentru manevra feroviara şi a certificatelor de operare pentru manevra, precum şi pentru obţinerea vizei anuale, aprobate prin decizie a directorului general, sunt publicate în Buletinul AFER.


    Articolul 9

    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul ordin.


    Articolul 10

    AFER, gestionarul de infrastructura feroviara, operatorii de transport feroviar licentiati şi operatorii de manevra feroviara autorizaţi vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.


    Articolul 11

    Nerespectarea prevederilor prezentului ordin atrage răspunderea juridică potrivit legii.


    Articolul 12

    La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 778/1998 privind aprobarea Normelor pentru acordarea licenţei de transport feroviar şi a certificatului de siguranţă, în vederea efectuării serviciilor de transport public sau în interes propriu pe căile ferate române, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 27 ianuarie 1999, îşi încetează aplicabilitatea.


    Articolul 13

    Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi va intră în vigoare după 30 de zile de la data publicării.
    p. Ministrul transporturilor,
    construcţiilor şi turismului,
    Sergiu Sechelariu,
    secretar de stat
    Bucureşti, 19 septembrie 2003.
    Nr. 343.


    Anexa 1

    NORMA 19/09/2003


    Anexa 2

    NORMA 19/09/2003


    Anexa 3

    NORMA 19/09/2003