ORDONANȚĂ nr. 13 din 18 august 2017privind aprobarea participării României la Programul pentru școli al Uniunii Europene
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 681 din 22 august 2017
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 1 pct. IX din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță.

    Articolul 1
    (1) Se aprobă participarea României la Programul pentru școli al Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/791 din 11 mai 2016 al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.308/2013 și (UE) nr. 1.306/2013 în ceea ce privește schema de ajutoare pentru aprovizionarea instituțiilor de învățământ cu fructe și legume, cu banane și cu lapte și cu prevederile Regulamentului (UE) 2016/795 din 11 aprilie 2016 al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.370/2013 privind măsuri pentru stabilirea anumitor ajutoare și restituții în legătură cu organizarea comună a piețelor produselor agricole.(2) Componentele Programului pentru școli sunt:
    a) distribuirea de fructe și/sau legume proaspete, lapte natural de consum și/sau produse lactate fără adaos de lapte praf;
    b) măsurile educative care însoțesc distribuția produselor prevăzute la lit. a).
    (3) Autoritățile competente naționale pentru aplicarea Programului pentru școli sunt Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Educației Naționale și Ministerul Sănătății.(4) Autoritățile competente la nivel local pentru aplicarea Programului pentru școli sunt consiliul județean și/sau consiliul local, care își asumă organizarea și derularea procedurilor de atribuire a contractelor pentru achiziția produselor aferente Programului.
    (la 11-03-2018, Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. din LEGEA nr. 55 din 6 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 08 martie 2018 )
    (5) Consiliile județene și locale sunt obligate să colaboreze și să își distribuie responsabilitățile înainte de demararea Programului, conform procedurii aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    (la 11-03-2018, Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. din LEGEA nr. 55 din 6 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 08 martie 2018 )


    Articolul 2
    (1) La propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se aprobă, în termen de 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe, prin hotărâre a Guvernului, Programul pentru școli al României ce va fi implementat la nivel național în perioada 2017-2023, în conformitate cu prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/39 al Comisiei privind normele de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe și legume, de banane și de lapte în instituțiile de învățământ și ale Regulamentului delegat (UE) 2017/40 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește ajutoarele din partea Uniunii pentru furnizarea de fructe și legume, de banane și de lapte în instituțiile de învățământ și de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 907/2014 al Comisiei, și care presupune, pe lângă distribuția produselor prevăzute la art. 1 alin. (2), și distribuția de produse de panificație.(2) Anual, hotărârea Guvernului privind implementarea Programului pentru școli al României va prevedea ca disponibilul de produse neconsumate din motive obiective să fie redistribuit în cadrul colectivului, astfel încât instituțiile de învățământ să nu mai fie obligate la plata contravalorii produselor neconsumate.
    (la 11-03-2018, Articolul 2 a fost completat de Punctul 2. din LEGEA nr. 55 din 6 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 08 martie 2018 )


    Articolul 3
    (1) Resursele financiare necesare implementării Programului pentru școli al României se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, repartizate pe județe și municipiul București prin anexă la legile bugetare anuale și din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, de la titlul X „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, articolul 58.13 „Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)“, reprezentând sprijin financiar din FEGA.(2) Anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, se stabilește bugetul pentru implementarea Programului pentru școli al României aferent fiecărui an școlar, pentru distribuția produselor de panificație prevăzută la art. 2 și componentele prevăzute la art. 1 alin. (2), ca urmare a adoptării actului de punere în aplicare al Comisiei în baza art. 5 alin. (6) din Regulamentul (UE) nr. 1.370/2013 al Consiliului privind măsuri pentru stabilirea anumitor ajutoare și restituții în legătură cu organizarea comună a piețelor produselor agricole, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2016/795 al Consiliului.(3) În stabilirea bugetului anual pentru implementarea Programului pentru școli al României, în ceea ce privește produsele de panificație, se vor avea în vedere creșterea calității și diversificarea produselor de panificație distribuite.
    (la 11-03-2018, Articolul 3 a fost completat de Punctul 3. din LEGEA nr. 55 din 6 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 08 martie 2018 )


    Articolul 4
    (1) La data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 2, se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate și de panificație pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 26 august 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 16/2003, cu modificările și completările ulterioare, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în școli, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare.(2) Prevederile art. 9-11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare, continuă să creeze efecte pentru cererile de plată aferente anului școlar 2016-2017.


    Articolul 5
    (1) Contractele de achiziție publică/Acordurile-cadru încheiate pentru aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 16/2003, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 195/2010, cu modificările și completările ulterioare, înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce privește încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea acestora.(2) În cazul în care sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată alocate conform hotărârii Guvernului prevăzute la art. 3 alin. (2) nu sunt suficiente pentru distribuția uneia dintre categoriile de produse prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a), conform acordurilor-cadru/contractelor prevăzute la alin. (1), autoritățile contractante pot suplimenta sumele prevăzute până la concurența sumei totale defalcate din taxa pe valoarea adăugată alocată fiecăreia dintre aceste autorități, acordurile-cadru/contractele urmând a se derula potrivit condițiilor în care au fost încheiate.
    (la 11-03-2018, Articolul 5 a fost completat de Punctul 4. din LEGEA nr. 55 din 6 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 08 martie 2018 )
    (3) Pentru a se asigura un tratament egal, în cazul acordurilor-cadru nou-încheiate de către autoritățile contractante, se pot acorda produsele specificate pentru un număr egal de zile pe săptămână, similar cu prevederile acordurilor-cadru aflate în derulare ale altor autorități contractante, cu încadrarea în sumele alocate în buget cu această destinație.
    (la 11-03-2018, Articolul 5 a fost completat de Punctul 4. din LEGEA nr. 55 din 6 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 08 martie 2018 )
    (4) Pentru asigurarea finanțării Programului pentru școli în ceea ce privește distribuirea de fructe și/sau legume proaspete, lapte natural de consum și/sau produse lactate fără adaos de lapte praf se vor aloca integral sumele din bugetul privind măsurile educative către distribuția produselor, cu condiția asigurării măsurilor educative de către furnizorii de produse.
    (la 11-03-2018, Punctul 4. din Articolul 5 a fost completat de Punctul 4. din LEGEA nr. 55 din 6 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 08 martie 2018 )
    (5) În cazul aplicării prevederilor alin. (2) și (4), autoritățile contractante se asigură că sunt implementate măsurile educative prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. b).
    (la 11-03-2018, Punctul 4. din Articolul 5 a fost completat de Punctul 4. din LEGEA nr. 55 din 6 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 08 martie 2018 )

    PRIM-MINISTRU
    MIHAI TUDOSE
    Contrasemnează:
    Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
    Petre Daea
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene,
    Sevil Shhaideh
    Ministrul finanțelor publice,
    Ionuț Mișa
    p. Ministrul sănătății,
    Dan Dumitrescu,
    secretar de stat
    Ministrul educației naționale,
    Liviu-Marian Pop
    Ministrul afacerilor externe,
    Teodor-Viorel Meleșcanu
    Ministrul delegat pentru afaceri europene,
    Victor Negrescu

    București, 18 august 2017.
    Nr. 13.
    -----