LEGE nr. 281 din 24 decembrie 2010pentru abrogarea unor reglementări din domeniul ajutorului de stat în agricultură și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 30 decembrie 2010
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I
    (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
    a) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 123/2006 pentru aprobarea acordării sprijinului financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.036 din 28 decembrie 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 125/2007, cu modificările și completările ulterioare;
    b) Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 442 din 24 iunie 2002, cu modificările ulterioare;
    c) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2001 privind punerea în valoare a construcțiilor zootehnice dezafectate, destinate creșterii, îngrășării și exploatării animalelor, precum și a fabricilor de nutrețuri combinate dezafectate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 20 decembrie 2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 387/2002, cu modificările și completările ulterioare;
    d) art. 8, 11, 23, 27, 29 și 35 din Legea zootehniei nr. 72/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 31 ianuarie 2002, cu modificările și completările ulterioare;
    e) Legea creditului agricol pentru producție nr. 150/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 19 aprilie 2003, cu modificările ulterioare;
    f) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2005 privind finanțarea de la bugetul de stat a unor măsuri pentru conservarea și utilizarea resurselor genetice animale în stare critică, în pericol de dispariție și a celor vulnerabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.189 din 29 decembrie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2006;
    g) art. 7 din Legea nr. 37/2006 privind reorganizarea activității de protecție a plantelor și carantină fitosanitară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 3 martie 2006, cu modificările și completările ulterioare;
    h) art. 9 alin. (1) lit. f), art. 68 și 69 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 13 februarie 2009, cu completările ulterioare.
    (2) Măsurile adoptate în baza actelor normative prevăzute la alin. (1), aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora, dacă respectivele măsuri au fost aplicate anterior datei de 1 ianuarie 2010 și produc efecte și după această dată.


    Articolul II

    După articolul 20 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 30 ianuarie 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, se introduce un nou articol, articolul 21, cu următorul cuprins:

    Articolul 21

    Măsurile adoptate în baza Legii nr. 231/2005, cu modificările și completările ulterioare, se finalizează conform dispozițiilor în vigoare la data inițierii acestora.

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.
    PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
    ROBERTA ALMA ANASTASE
    PREȘEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA-DAN GEOANĂ

    București, 24 decembrie 2010.
    Nr. 281.
    -------