DECIZIE nr. 18 din 27 septembrie 2016
privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 930 din 18 noiembrie 2016



    Dosar nr. 2.163/1/2016
        Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de
                                Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
        Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală
        Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală
        Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală
        Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală
        Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală
        Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală
        Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală
        Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 13.968/63/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7.05.2015."
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.
    Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la şedinţa de judecată a participat doamna Cristiana Georgeta Renghea, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 2.163/1/2016 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie următoarele curţi de apel: Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Oradea, Timişoara, fiind înaintate, după caz, şi punctele de vedere evidenţiate în cadrul unora dintre instanţele aflate în raza de activitate a acestor curţi.
    Totodată, magistratul-asistent a precizat că a fost transmis punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La data de 24 iunie 2016, prin Adresa nr. 659/C/1.428/III-5/2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus concluzii scrise şi a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul întrebării preliminare.
    La dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul- raportor care a fost comunicat inculpatului, Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj şi părţii civile, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Ca urmare a comunicării raportului, au fost depuse puncte de vedere de către inculpat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept supusă dezbaterii.
    Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, sub aspectul admisibilităţii sesizării, a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
    În ceea ce priveşte chestiunea de drept supusă dezlegării, a arătat că incriminarea prevăzută în art. 280^1 din Legea nr. 31/1990 are două ipoteze alternative: comiterea faptei în scopul săvârşirii unei infracţiuni şi comiterea faptei în scopul sustragerii de la urmărirea penală.
    În a doua ipoteză - care face obiectul sesizării - premisa infracţiunii este aceea a existenţei unei incriminări susceptibile a da naştere unei urmăriri penale. Prin urmare, trebuie admis că atunci când o faptă nu este incriminată, situaţia premisă lipseşte.
    Acelaşi efect, respectiv înlăturarea situaţiei premisă a infracţiunii şi, în consecinţă, lipsa unui element de tipicitate, se produce şi în cazul în care fapta este dezincriminată.
    S-a arătat că, potrivit art. 15 din Codul penal, pentru ca o faptă să fie infracţiune este necesară îndeplinirea trăsăturilor esenţiale, respectiv tipicitate (prevederea faptei de legea penală), vinovăţie, caracter antijuridic/nejustificat şi imputabilitate; absenţa oricăreia dintre aceste trăsături esenţiale face ca fapta să nu fie infracţiune.
    În cauză, fapta prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, care constituia scopul infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, deşi, iniţial, constituia infracţiune, în prezent este dezincriminată, ca efect al unei decizii prin care s-a constatat neconstituţionalitatea textului de incriminare al acesteia; ca atare, îi lipseşte trăsătura esenţială a prevederii de legea penală.
    Din această perspectivă, în ipoteza în care cerinţa esenţială (scopul acţiunii de transmitere fictivă) nu este realizată, prin dezincriminarea faptei în scopul căreia a avut loc transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, nu se realizează nici corespondenţa dintre fapta concretă şi modelul tip prevăzut de norma de incriminare, nefiind deci îndeplinită condiţia tipicităţii, esenţială pentru existenţa infracţiunii.
    Este lipsit de relevanţă dacă fapta care constituie scopul nu a făcut niciodată obiectul incriminării sau dacă dezincriminarea a survenit, în acest din urmă caz fiind incidente dispoziţiile art. 4 din Codul penal.
    Aşadar, în ipoteza în care infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale a fost dezincriminată (cum este cazul în speţă), condiţia privind scopul urmărit prin transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate nu mai este îndeplinită, fiind astfel eliminat un element de care depinde chiar caracterul penal al faptei.
    În consecinţa acestor argumente, a solicitat ca problema de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare: în ipoteza în care infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea părţilor sociale, a fost dezincriminată, infracţiunea prevăzută de art. 280^1 din Legea societăţilor nr. 31/1990 nu poate fi reţinută, întrucât nu este prevăzută de legea penală, operând cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar dosarul a fost reţinut în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării.

    ÎNALTA CURTE,

    COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI

    DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ,

    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    Prin Încheierea din data de 20 mai 2016 pronunţată în Dosarul nr. 13.968/63/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015.
    Curtea de Apel Craiova -- Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept sesizate.
    II. Expunerea succintă a cauzei şi opinia instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    II.1. Prin Sentinţa penală nr. 641 din 23 septembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13.968/63/2014 s-au hotărât, printre altele, următoarele:
    În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul C.D.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
    În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, a fost achitat inculpatul C.D.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
    În baza art. 280^1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 74 alin. (1) lit. a) din Codul penal din 1969 şi art. 76 alin. (1) lit. d) din Codul penal din 1969, a fost condamnat inculpatul C.D.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
    În baza art. 71 alin. (2) din Codul penal din 1969, s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-b) din Codul penal din 1969, mai puţin dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei.
    În baza art. 81-82 din Codul penal din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare.
    În baza art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1969, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii, pe durata termenului de încercare stabilit mai sus.
    S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
    Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a reţinut, în esenţă, următoarele:
    Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă."
    În speţă, inculpatul C.D.M. a reţinut şi nu a vărsat în termenul legal sumele reprezentând impozite pe salarii, contribuţia angajaţilor la fondul asigurărilor de sănătate, contribuţii la fondul de şomaj şi CAS angajaţi.
    Prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate, constatând că dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 sunt neconstituţionale. S-a apreciat că aceste dispoziţii nu respectă cerinţa de accesibilitate a legii, întrucât dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noţiunea de "impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă" nu fac trimitere la un act normativ de rang legal care s-ar afla în conexiune cu acestea, respectiv să fie indicate, în mod concret, norme legale care stabilesc categoria impozitelor sau contribuţiilor cu reţinere la sursă.
    Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept."
    De la data publicării respectivei decizii (6 iulie 2015) au trecut mai mult de 45 de zile, timp în care Parlamentul nu a pus de acord respectivele prevederi cu dispoziţiile Constituţiei. În consecinţă, dispoziţiile constatate neconstituţionale şi-au încetat efectul, motiv pentru care, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală (fapta nu este prevăzută de legea penală), se impune achitarea inculpatului C.D.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
    Având în vedere materialul probatoriu administrat în cauză, inculpatul a efectuat o transmitere fictivă a părţilor sociale deţinute în societatea al cărei administrator era, transmitere efectuată cu intenţie directă, pentru ca inculpatul să evite o eventuală urmărire penală pentru sumele reţinute la sursă şi nevirate la bugetul de stat.
    Întrucât inculpatul mai fusese anterior cercetat pentru fapte de acelaşi gen, fapte pentru care i s-a aplicat o sancţiune administrativă, nu se poate susţine că acesta nu a realizat că nevirarea respectivelor sume de bani este o infracţiune (era la momentul respectiv). Prin urmare, chiar în ipoteza în care înstrăina în mod real societatea, întrucât termenul de virare a acestor contribuţii era deja depăşit cu mult, răspunderea penală îi revenea tot lui, şi nu noului cumpărător al părţilor sociale.
    Este evident că, dat fiind faptul că societatea înregistra aceste debite la bugetul de stat, a căror neplată în termen atrăgea sancţiuni penale, înstrăinarea respectivelor părţi sociale ale societăţii, pe o sumă simbolică, fără ca inculpatul să poată oferi o explicaţie serioasă cu privire la motivul acestei înstrăinări, în condiţiile în care societatea înregistra datorii mari la bugetul de stat, s-a făcut exclusiv în scopul evitării tragerii sale la răspundere penală.
    Susţinerile inculpatului potrivit cărora ar fi respectat procedura legală de înstrăinare a părţilor sociale, că respectiva cesiune ar fi fost consfinţită printr-o hotărâre judecătorească, hotărâre ce nu a fost desfiinţată, nu au relevanţă în speţă, în condiţiile în care s-a demonstrat că actele depuse la oficiul registrului comerţului erau false, iar inculpatul a cunoscut acest lucru sau cel puţin l-a prevăzut.
    În drept, fapta inculpatului de a cesiona fictiv părţile sociale ale societăţii S.C. A.C. - S.R.L. realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990.
    Împotriva acestei sentinţe penale, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul C.D.M. au declarat apel.
    În cursul judecării apelului, la termenul din 19 aprilie 2016, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a pus în discuţie, din oficiu, necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, pentru a da o rezolvare de principiu chestiunii de drept vizând interpretarea dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015.
    II.2. Inculpatul, prin apărătorul ales, a fost de acord cu sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că infracţiunea de cesiune fictivă a părţilor sociale prevăzută de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, reţinută în sarcina sa, nu este prevăzută de legea penală.
    II.3. Reprezentantul Ministerului Public a precizat că nu există soluţii date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept invocată în speţă, aceasta nefiind dezlegată nici în cadrul procedurii prevăzute de art. 475-476 din Codul de procedură penală şi nici în cadrul unui recurs în interesul legii; totodată, a precizat că nu se află în curs de soluţionare o astfel de sesizare.
    II.4. Opinia completului învestit cu soluţionarea apelului este în sensul că, în ipoteza dezincriminării infracţiunii de la a cărei urmărire s-a sustras cedentul părţilor sociale sau acţiunilor, condiţia premisă a săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990 nu mai este îndeplinită, astfel că nu mai este posibilă încadrarea faptei în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare. Nu prezintă relevanţă faptul că la momentul comiterii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale erau întrunite elementele constitutive, inclusiv cele privind incriminarea infracţiunii predicat (art. 6 din Legea nr. 241/2005), legea penală de dezincriminare fiind întotdeauna retroactivă, conform art. 4 din Codul penal.
    III. Opinia instanţelor judecătoreşti
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti.
    S-au primit opinii de la următoarele curţi de apel: Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Galaţi, Oradea, Timişoara, fiind înaintate, după caz, şi punctele de vedere evidenţiate în cadrul unora dintre instanţele aflate în raza de activitate a acestor curţi.
    Totodată, Curtea de Apel Cluj a înaintat punctul de vedere formulat de Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Craiova a comunicat opiniile exprimate de judecătorii Secţiei penale din cadrul Tribunalului Olt şi Tribunalului Gorj, Curtea de Apel Iaşi a transmis punctele de vedere conturate la nivelul Tribunalului Iaşi, Tribunalului Vaslui, Judecătoriei Vaslui şi Judecătoriei Huşi, iar Curtea de Apel Târgu Mureş a înaintat opiniile exprimate de către magistraţii Judecătoriei Luduş, Judecătoriei Reghin şi Judecătoriei Odorheiu Secuiesc.
    III.1. Opinia majoritară conturată la nivelul instanţelor judecătoreşti care au comunicat puncte de vedere este în sensul că nu este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015.
    În acest sens, este punctul de vedere transmis de Curtea de Apel Bacău (s-a apreciat că transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei fapte care nu mai este prevăzută de legea penală sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării urmăririi penale pentru o faptă care nu mai este prevăzută de legea penală, nu constituie infracţiune, în sensul art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, cu motivarea că transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor trebuie să fie efectuată în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia, iar condiţia premisă a săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu activitatea societăţii nu mai este îndeplinită), Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi (opinia majoritară fiind similară celei transmise de către Curtea de Apel Bacău), Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Bacău (sa apreciat că, în cazul dezincriminării infracţiunii de la a cărei urmărire s-a sustras cedentul părţilor sociale sau acţiunilor, condiţia premisă a săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu activitatea societăţii nu mai este îndeplinită, astfel că nu mai este posibilă încadrarea faptei în modelul abstract prevăzut de norma de incriminare), Tribunalul Braşov, Tribunalul Covasna, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Olt, Tribunalul Gorj, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Arad, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi, Judecătoria Luduş, Judecătoria Reghin, Judecătoria Odorheiu Secuiesc şi Judecătoria Moldova Nouă.
    III.2. Au fost exprimate şi opinii contrare, în sensul că este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, însă cu anumite interpretări, fără însă fără a fi negată dezincriminarea infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
    O astfel de opinie a fost înaintată de către Tribunalul Iaşi, judecătorii Secţiei penale ai acestei instanţe apreciind că pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990 este necesar ca transmiterea fictivă a părţilor sociale să fi fost comisă în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau al săvârşirii altei infracţiuni, nefiind necesar ca scopul să fi fost atins efectiv. Deşi în textul de incriminare se face referire la urmărirea penală, pentru existenţa infracţiunii nu este necesar ca urmărirea penală să fi fost începută la data cesiunii părţilor sociale, referirea fiind făcută pentru a sublinia poziţia psihică a autorului faptei, care prin cesiunea părţilor sociale doreşte a se sustrage ori a îngreuna urmărirea penală iminentă.
    S-a susţinut că textul legal nu condiţionează existenţa infracţiunii de atragerea răspunderii penale a făptuitorului şi pentru infracţiunea scop, după cum nu prevede nici condiţia ca urmărirea penală vizată de sustragere să se fi încheiat cu trimiterea în judecată şi condamnarea făptuitorului. A considera altfel ar însemna să se adauge textului art. 280^1 din Legea nr. 31/1990 condiţii de existenţă a infracţiunii pe care legiuitorul nu le-a prevăzut.
    S-a concluzionat că, în contextul expus, cu atât mai mult în ipoteza la care se referă sesizarea, când urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a avut loc şi s-a stabilit că pentru sustragerea de la aceasta făptuitorul a transmis fictiv acţiunile deţinute în societate, nu se poate susţine lipsa de tipicitate a infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, doar pentru că, la acest moment, a intervenit dezincriminarea infracţiunii scop prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 a Curţii Constituţionale.
    De asemenea, o opinie în sensul existenţei infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în varianta transmiterii fictive a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală şi în ipoteza în care a operat dezincriminarea infracţiunii pentru care s-a început urmărirea penală, a fost comunicată de către Curtea de Apel Braşov, argumentându-se că respectiva infracţiune se consumă la momentul transmiterii fictive a părţilor sociale în scopul sustragerii de la urmărirea penală; împrejurarea că, ulterior, intervine dezincriminarea infracţiunii pentru care se derula urmărirea penală nu înlătură răspunderea penală dezincriminarea fiind atributul puterii legislative, independentă de voinţa autorului infracţiunii prevăzută de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990.
    Ipoteza că nu prezintă importanţă dezincriminarea ulterioară, dacă la momentul consumării faptei aceasta era incriminată, a fost avansată şi de către Curtea de Apel Oradea, judecătorii Secţiei penale a acestei instanţe arătând şi că, dacă fapta nu era incriminată la momentul consumării, nu este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale.
    Sub acelaşi aspect, Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că, în urma consultării judecătorilor instanţei şi ai instanţelor arondate care judecă în această materie, în ceea ce priveşte transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute întro societate în vederea sustragerii de la urmărirea penală sau a îngreunării acesteia, s-a conturat opinia majoritară potrivit căreia nu are importanţă aspectul că s-a dezincriminat fapta pentru care se realizează urmărirea penală de la care autorul se sustrage prin aceste operaţiuni fictive, întrucât în această variantă de comitere infracţiunea este calificată prin scop - sustragerea de la urmărirea penală, legiuitorul înţelegând să sancţioneze atitudinea autorului în raport cu activitatea organelor judiciare, fără să prezinte interes ce se întâmplă la finalul acestei etape a procesului penal şi care va fi soluţia adoptată. Împrejurarea că infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală de la care s-a sustras inculpatul a fost dezincriminată, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, nu determină concluzia neîndeplinirii condiţiei tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, atât timp cât scopurile pentru care a fost săvârşită această ultimă infracţiune sunt prevăzute în mod alternativ de către legiuitor în textul incriminator.
    Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că, în unanimitate, s-a apreciat că, dacă transmiterea fictivă de părţi sociale sau acţiuni deţinute la o societate comercială a avut loc în scopul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005, nu mai este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, deoarece fapta prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a fost dezincriminată.
    IV. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a exprimat punctul de vedere potrivit căruia, în aplicarea dispoziţiilor art. 280^1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor, în scopul sustragerii de la urmărirea penală pentru o faptă anterioară, dezincriminată ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale, nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii descrise în norma de incriminare prevăzută în art. 280^1 din Legea nr. 31/1990.
    În această ipoteză, fapta de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor nu întruneşte una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, astfel cum acestea sunt reglementate în art. 15 alin. (1) din Codul penal, neconstituind o "faptă prevăzută de legea penală".
    În susţinerea opiniei exprimate s-au adus următoarele argumente: "Fapta prevăzută de legea penală" sau fapta "tipică" (fapta care întruneşte trăsătura tipicităţii) presupune existenţa unei corespondenţe între fapta concretă şi fapta descrisă în norma de incriminare.
    În acest sens este relevantă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reflectată în considerentul nr. 40 din Decizia nr. 631/2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2015) şi în considerentul nr. 21 din Decizia nr. 82/2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016), instanţa de contencios constituţional reţinând că "prevederea faptei de legea penală, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, este, în primul rând, o expresie a principiului legalităţii incriminării, prevăzut atât la nivel constituţional - art. 23 alin. (12), cât şi la nivel convenţional - art. 7 paragraful 1.
    Astfel, prevederea faptei de legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile acesteia, ale faptei concrete şi cele ale modelului legal de incriminare). Cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale consacrat de art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, respectiv "fapta nu este prevăzută de legea penală" se reţine atunci când nu există concordanţă (tipicitate) între fapta concretă comisă şi modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală".
    În raport cu considerentele deciziilor Curţii Constituţionale, inexistenţa unei concordanţe între fapta concretă şi modelul legal de incriminare conduce la neîntrunirea uneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii şi, în consecinţă, la inexistenţa infracţiunii.
    În ceea ce priveşte fapta descrisă în norma de incriminare prevăzută în art. 280^1 din Legea nr. 31/1990 - în modalitatea transmiterii fictive a părţilor sociale sau a acţiunilor, în scopul sustragerii de la urmărirea penală - aceasta include condiţia săvârşirii unei infracţiuni anterioare (condiţie relevată de legiuitor prin referirea la "urmărirea penală" în cuprinsul normei menţionate), transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor realizându-se în scopul sustragerii de la urmărirea penală pentru această infracţiune, comisă anterior.
    Potrivit jurisprudenţei Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Decizia nr. 938 din 18 martie 2013 (publicată pe site-ul www.scj.ro), existenţa infracţiunii prevăzute în art. 280^1 din Legea nr. 31/1990 "presupune să existe o transmitere a părţilor sociale sau a acţiunilor, transmiterea să fie fictivă şi persoana care a efectuat transmiterea părţilor sociale sau a acţiunilor să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii, în forma consumată sau a tentativei. Transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor trebuie să fie efectuată în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia, cerinţă care trebuie îndeplinită în strânsă legătură cu latura obiectivă a infracţiunii, întrucât indică destinaţia obiectivă a actului de transmitere, şi nu finalitatea subiectivă a acestuia".
    Tipicitatea - în cazul transmiterii fictive a părţilor sociale sau a acţiunilor, în scopul sustragerii de la urmărirea penală - impune să existe o normă de incriminare a faptei anterioare, întrucât, dacă o astfel de normă nu există, nu poate subzista scopul sustragerii de la urmărirea penală.
    În ipoteza în care fapta anterioară nu este incriminată, indiferent dacă nu a fost niciodată incriminată sau a fost dezincriminată, transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor nu întruneşte trăsătura tipicităţii, nu este "prevăzută de legea penală" şi, în consecinţă, nu constituie infracţiune.
    În cazul dezincriminării faptei anterioare, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei de incriminare sau ca efect al admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei de incriminare - cea de a doua ipoteză existând în cazul transmiterii fictive a părţilor sociale sau a acţiunilor, în scopul sustragerii de la urmărirea penală pentru fapta prevăzută în art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, dezincriminată ca efect al Deciziei nr. 363 din 7 mai 2015 a Curţii Constituţionale.
    În susţinerea punctului de vedere formulat s-a mai arătat că o problemă de drept similară a fost soluţionată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; prin Decizia nr. 10/2015 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 4 iunie 2015), în interpretarea dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal, s-a stabilit că, în ipoteza în care, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracţiunea care intră în scopul grupului organizat a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii.
    S-a concluzionat că, în ipoteza ce face obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, dezincriminarea faptei prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005 ca efect al Deciziei nr. 363/2015 a Curţii Constituţionale determină inexistenţa unei concordanţe cu modelul legal de incriminare cuprins în art. 280^1 din Legea societăţilor nr. 31/1990, cu consecinţa neîntrunirii unei trăsături esenţiale a infracţiunii şi, prin urmare, a inexistenţei infracţiunii.
    V. Examenul jurisprudenţei
    V.1. Jurisprudenţa instanţelor de judecată
    În majoritate, curţile de apel au comunicat că nu au fost identificate, pe rolul acestor instanţe sau pe rolul instanţelor arondate, hotărâri judecătoreşti privind problema de drept relevată.
    În materialul transmis de către Curtea de Apel Bacău a fost identificată Sentinţa penală nr. 1.627 din 4 noiembrie 2015 pronunţată în Dosarul nr. 10.578/180/2014 de către Judecătoria Bacău, desfiinţată, în parte, prin Decizia penală nr. 359 din 22 martie 2016 a Curţii de Apel Bacău, privind infracţiunea prevăzută de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990.
    Examinând cele două hotărâri judecătoreşti, se constată că prima instanţă a hotărât achitarea inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de stopaj la sursă, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a) din Codul penal din 1969 şi art. 5 din Codul penal, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
    Cu privire la fapta săvârşită de către acelaşi inculpat, constând în aceea că, în data de 19 februarie 2010, a cesionat în mod fictiv societatea comercială, în scopul zădărnicirii urmăririi penale, prima instanţă a reţinut că, în drept, aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, pronunţând o soluţie de condamnare pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
    Instanţa de apel a desfiinţat în parte sentinţa apelată, cu privire la greşita soluţie de condamnare pronunţată pentru una dintre faptele supuse judecăţii, şi, rejudecând în fond, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, a achitat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) din Codul penal din 1969.
    Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, întrucât infracţiunea de stopaj la sursă prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 a fost dezincriminată ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 363 din 7 mai 2015 a Curţii Constituţionale, constituind infracţiunea corelativă care a determinat săvârşirea ulterioară de către inculpat a infracţiunii prevăzute la art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, răspunderea penală a inculpatului pentru această infracţiune nu mai poate fi angajată, întrucât actele de zădărnicire a anchetei penale urmărite de inculpat prin comiterea infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1991 vizează o infracţiune care, în prezent, nu mai este incriminată de legea penală.
    V.2. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015
    Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2015
    Decizia nr. 82 din 23 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 13 mai 2016
    V.3. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    În Decizia nr. 938 din 18 martie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală arată că "(...) Fiind o infracţiune comisivă, sub aspectul laturii obiective, elementul material se realizează prin transmiterea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor, în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau al îngreunării acesteia.
    Pentru a aprecia asupra existenţei infracţiunii trebuie verificată îndeplinirea mai multe condiţii, respectiv să existe o transmitere a părţilor sociale sau a acţiunilor, cesionarea să fie fictivă şi persoana care a efectuat cesionarea părţilor sociale sau a acţiunilor să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii, în forma consumată sau a tentativei.
    Astfel, cesionarea fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor trebuie făcută în scopul sustragerii de la urmărirea penală sau în scopul îngreunării acesteia, cerinţă ce trebuie îndeplinită în strânsă legătură cu latura obiectivă a infracţiunii, întrucât arată destinaţia obiectivă a actului de cesionare, şi nu finalitatea subiectivă a acestuia. Această infracţiune în modalitatea descrisă în conţinutul art. 280^1 din legea specială poate fi comisă în intervalul de timp până la trimiterea în judecată, fără a avea importanţă dacă urmărirea penală a început sau nu sau dacă acţiunea penală a fost sau nu pusă în mişcare împotriva acestei persoane.
    Apărările recurentului că în cauză nu a fost începută urmărirea penală nu sunt relevante sub aspectul realizării elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, întrucât cesionarea acţiunilor sau părţilor sociale poate fi realizată în intervalul de timp până la trimiterea în judecată, fără a avea importanţă dacă urmărirea penală a fost începută sau nu sau dacă s-a pus sau nu în mişcare acţiunea penală împotriva acestei persoane. Ceea ce este relevant sub aspectul elementului material al laturii obiective este să existe o transmitere fictivă a părţilor sau a acţiunilor şi persoana care a efectuat cesionarea părţilor sociale sau a acţiunilor să fi săvârşit anterior o infracţiune în legătură cu activitatea societăţii, (...)".
    V.4. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.
    VI. Dispoziţii legale incidente
    Art. 280^1 din Legea societăţilor nr. 31/1990 - "Transmiterea fictivă a părţilor sociale ori a acţiunilor deţinute într-o societate comercială, în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia, se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani."
    Art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale - "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă."
    Art. 1 din Codul penal - Legalitatea incriminării - "(1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni (...)"
    Art. 4 din Codul penal - Aplicarea legii penale de dezincriminare - "Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. (...)"
    Art. 15 din Codul penal - Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii - "(1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
    (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale."
    VII. Raportul asupra chestiunilor de drept supuse dezlegării
    În cuprinsul raportului întocmit, judecătorul desemnat a propus admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se decidă că, în interpretarea dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în ipoteza în care infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părţilor sociale, a fost dezincriminată ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii.
    VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
    Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, reţine următoarele:
    În urma analizei de admisibilitate a sesizării, efectuate în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, rezultă că sesizarea aparţine Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (apel), care a constatat, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept a cărei dezlegare nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu s-a statuat asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    Totodată, de lămurirea respectivei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată, întrucât aceasta este determinantă cu privire la concluzia existenţei sau nu a elementelor constitutive ale infracţiunii care face obiect al judecăţii.
    Prealabil este de menţionat că o problemă de drept referitoare la condiţiile tipicităţii a fost soluţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 10/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 4 iunie 2015. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi (6) din Codul penal, în ipoteza în care, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, infracţiunea care intra în scopul grupului organizat a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, respectiv condiţia tipicităţii, deoarece o faptă concretă poate să atragă răspunderea penală, dacă poate fi încadrată în tiparul stabilit de norma de incriminare, aşa încât lipsa scopului grupului, determinată de dezincriminarea faptei în vederea căreia a fost iniţiat, constituit ori a fost sprijinit, face să nu mai fie îndeplinită condiţia tipicităţii.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reţine că din analiza dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, republicată, se evidenţiază că elementul material al infracţiunii prin care se realizează activitatea specifică laturii obiective constă într-o acţiune de transmitere fictivă a părţilor sociale sau a acţiunilor deţinute într-o societate, însă legiuitorul a alăturat elementului material o cerinţă esenţială, în sensul că a menţionat scopul acţiunii de transmitere fictivă, respectiv în scopul săvârşirii unei infracţiuni sau sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
    În prima situaţie, cazul concursului real de infracţiuni cu conexitate etiologică, scopul presupune comiterea unei infracţiuni ulterior acţiunii de transmitere fictivă.
    În cea de-a doua situaţie, cazul concursului real de infracţiuni cu conexitate consecvenţională, este precizată condiţia de săvârşire a unei infracţiuni prealabile.
    Aşadar, în ambele situaţii normative, scopul elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, republicată, presupune fie comiterea unei infracţiuni, fie existenţa unei infracţiuni deja comise.
    Raportarea acestor cerinţe şi situaţii normative condiţiilor pentru ca o faptă să fie infracţiune, aşa cum dispune art. 15 din Codul penal, conduce la o concluzie indubitabilă, respectiv aceea că, deşi, iniţial, fapta ce constituia scopul ori condiţia elementului material era infracţiune, ulterior, ca efect al unei decizii a Curţii Constituţionale, nu mai este infracţiune, aşa încât nu mai este îndeplinită condiţia tipicităţii, adică nu mai există acea corespondenţă impusă de legiuitor între trăsăturile faptei concrete şi modelul-tip prevăzut de norma de incriminare.
    Aşadar, este evident că dezincriminarea faptei prevăzute în art. 6 din Legea nr. 241/2005 ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015 exclude existenţa concordanţei dintre fapta concretă şi modelul descris de legiuitor în norma de incriminare cuprinsă în art. 280^1 din Legea nr. 31/1990.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală reaminteşte prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, potrivit cărora efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate sunt echivalente abrogării textului de incriminare, inclusiv dezincriminării acestuia.
    Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 4 din Codul penal, în situaţia în care fapta anterioară nu este incriminată, nu poate subzista scopul sustragerii de la urmărirea penală, întrucât nu se poate efectua urmărirea penală a unei fapte neincriminate. Asemănător, nici atunci când fapta anterioară a fost dezincriminată, trăsătura tipicităţii nu este întrunită indiferent dacă dezincriminarea a operat ca efect al abrogării normei sau ca efect al admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate şi al constatării neconstituţionalităţii normei.
    Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală va admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 13.968/63/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015.
    Va stabili că, în interpretarea dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în ipoteza în care infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părţilor sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni.

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

    În numele legii

    DECIDE:

    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 13.968/63/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în sensul de a se lămuri dacă este îndeplinită condiţia tipicităţii infracţiunii de transmitere fictivă a părţilor sociale, atunci când pentru infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin vânzarea părţilor sociale, a intervenit dezincriminarea, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 363 din 7.05.2015".
    Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 280^1 din Legea nr. 31/1990, în ipoteza în care infracţiunea pentru care s-a început urmărirea penală, de la care s-a sustras inculpatul prin transmiterea fictivă a părţilor sociale, a fost dezincriminată, nu mai este îndeplinită una dintre condiţiile de tipicitate pentru reţinerea acestei infracţiuni.
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2016.

    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A

    ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

    judecător MIRELA SORINA POPESCU

    Magistrat-asistent,

    Cristiana Georgeta Renghea

    ----