LEGE nr. 202 din 22 mai 2006 (**republicată**)(*actualizată*)
privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă**)
(actualizată până la data de 31 august 2014*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------------
    ____________
    **) Republicată în temeiul dispoziţiilor art. II din Legea nr. 271/2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2007 pentru completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare instituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Legea nr. 202/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 25 mai 2006, a fost rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 5 iulie 2006 şi a mai fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 15 noiembrie 2006, aprobată prin Legea nr. 41/2007, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2007 pentru completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare instituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 27 aprilie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 271/2007.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, denumită în continuare Agenţia Naţională, este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
    -----------
    Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    (2) Agenţia Naţională este organizată şi funcţionează în temeiul principiului tripartitismului.
    (3) Agenţia Naţională are sediul în municipiul Bucureşti.


    Articolul 2

    Agenţia Naţională asigură coordonarea, îndrumarea şi controlul activităţii unităţilor din subordine, în scopul aplicării unitare a legislaţiei în domeniul specific de activitate şi al realizării atribuţiilor ce le revin acestora, potrivit legii.


    Articolul 3

    (1) Agenţia Naţională aplică politicile şi strategiile privind ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu respectarea următoarelor principii:
    a) accesul nediscriminatoriu la serviciile prestate în domeniul ocupării şi formării profesionale şi asigurarea egalităţii de şanse pe piaţa internă a forţei de muncă;
    b) imparţialitatea în posibilele interese divergente dintre angajatori şi forţa de muncă;
    c) respectarea caracterului concurenţial al activităţilor de pe piaţa muncii;
    d) confidenţialitatea datelor personale ale clienţilor;
    e) transparenţă faţă de cetăţeni şi faţă de celelalte instituţii ale statului, ale Uniunii Europene şi faţă de societatea civilă;
    f) subsidiaritatea;
    g) adaptabilitatea serviciilor la modificările din mediul social şi economic;
    h) eficienţa managementului fondurilor publice.
    (2) În aplicarea politicilor şi strategiilor prevăzute la alin. (1), Agenţia Naţională are următoarele obiective principale:
    a) stimularea ocupării forţei de muncă şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă;
    b) stimularea încadrării tinerilor absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ în cadrul unui proces coerent de tranziţie de la sistemul educaţional la piaţa muncii;
    c) prevenirea şomajului;
    d) stimularea participării persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă la serviciile de formare profesională şi de evaluare a competenţelor dobândite pe alte căi decât cele formale;
    e) creşterea şanselor de ocupare şi a incluziunii sociale a unor categorii de persoane care se confruntă cu dificultăţi la încadrarea în muncă prin servicii şi măsuri active de stimulare a ocupării;
    f) protecţia persoanelor supuse riscului pierderii locului de muncă în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj;
    g) protecţia salariaţilor angajatorilor în stare de insolvenţă, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 200/2006
    privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare;
    h) facilitarea liberei circulaţii a lucrătorilor în statele membre ale Uniunii Europene şi în statele semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi în alte state cu care România a încheiat tratate, acorduri sau convenţii.
    -----------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Capitolul II Organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale


    Articolul 4

    (1) Agenţia Naţională este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi şi ale statutului propriu, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Structura organizatorică şi numărul maxim de posturi se stabilesc prin statutul propriu.


    Articolul 5

    (1) Agenţia Naţională are în subordine următoarele unităţi cu personalitate juridică:
    a) agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, denumite în continuare agenţii teritoriale;
    b) centrele regionale de formare profesională a adulţilor, denumite în continuare centre regionale;
    c) Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu.
    (2) Agenţia Naţională are în subordine unităţi fără personalitate juridică de implementare a programelor pentru dezvoltarea resurselor umane, finanţate din fonduri ale Uniunii Europene, organizate la nivel regional.
    (3) Organizarea şi funcţionarea unităţilor prevăzute la alin. (2) se stabilesc prin statutul Agenţiei Naţionale.
    (4) Începând cu data de 1 ianuarie 2007, unităţile prevăzute la alin. (2) se transformă în organisme intermediare regionale pentru Programul operaţional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane, trec în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi se finanţează din bugetul de stat, prin diminuarea corespunzătoare a numărului de posturi de la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi suplimentarea numărului de posturi la bugetul de stat.


    Articolul 6

    (1) Pentru realizarea obiectivelor sale, Agenţia Naţională are, în principal, următoarele atribuţii:
    a) asigură implementarea politicilor de ocupare a forţei de muncă elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în concordanţă cu Strategia europeană de ocupare a forţei de muncă;
    b) elaborează, implementează, finanţează şi cofinanţează programe privind ocuparea şi formarea profesională a forţei de muncă, precum şi acţiuni specifice domeniului său de activitate, pe baza politicilor şi strategiilor elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;
    c) urmăreşte aplicarea unitară a legislaţiei care reglementează măsurile de protecţie socială, prevenire a şomajului şi stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj şi controlează respectarea de către unităţile din subordine a prevederilor legale incidente în domeniul de activitate;
    d) propune spre aprobare, anual, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice programele de ocupare şi planurile de formare profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
    e) participă la implementarea măsurilor prevăzute în planurile şi programele guvernamentale vizând ocuparea forţei de muncă, aprobate potrivit legii;
    f) îndeplineşte atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind ucenicia la locul de muncă;
    g) îndeplineşte atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior;
    h) asigură implementarea proiectelor specifice domeniului de activitate finanţate din fonduri europene nerambursabile;
    i) organizează, în condiţiile legii, stabilirea şi plata drepturilor băneşti ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
    j) organizează, în condiţiile legii, stabilirea şi plata creanţelor ce se suportă din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale;
    k) administrează bugetul asigurărilor pentru şomaj şi gestionează Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale;
    l) repartizează resursele financiare necesare structurilor deconcentrate;
    m) urmăreşte realizarea execuţiei bugetului asigurărilor pentru şomaj şi a Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale şi organizează activitatea de evidenţă contabilă aferentă acestora;
    n) furnizează, anual, Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice datele necesare pentru fundamentarea şi elaborarea proiectului bugetului asigurărilor pentru şomaj;
    o) înaintează Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice propuneri cu privire la actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei, în vederea asigurării îndeplinirii atribuţiilor deţinute potrivit legii, precum şi măsurile de protecţie socială, de prevenire a şomajului şi de stimulare a ocupării forţei de muncă finanţate din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
    p) exercită atribuţiile ce îi revin în calitate de membru al reţelei europene de servicii de ocupare a forţei de muncă (EURES);
    q) asigură coordonarea reţelei naţionale a serviciilor de ocupare a forţei de muncă, componentă a reţelei EURES, în calitate de Birou naţional de coordonare;
    r) colaborează cu Biroul european de coordonare a compensării ofertelor şi cererilor de locuri de muncă şi cu celelalte birouri naţionale de coordonare din cadrul reţelei EURES;
    s) implementează prevederile acordurilor juridice bilaterale în domeniul schimbului de forţă de muncă încheiate de România;
    t) este organism de legătură pentru prestaţiile de şomaj în aplicarea regulamentelor europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială;
    u) organizează şi monitorizează activitatea de implementare a prevederilor referitoare la prestaţia de şomaj din regulamentele europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială la nivelul Agenţiei Naţionale şi al agenţiilor teritoriale;
    v) organizează, coordonează şi monitorizează activitatea de informare şi consiliere a persoanelor care doresc să presteze muncă în statele membre ale Uniunii Europene şi în statele semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi în alte state cu care România a încheiat tratate, acorduri, convenţii şi înţelegeri;
    w) promovează, în colaborare cu celelalte instituţii competente, măsuri de asigurare şi protejare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români care lucrează în străinătate;
    x) îndeplineşte funcţiile care îi revin în calitate de membru din partea României al Asociaţiei Mondiale a Serviciilor Publice de Ocupare;
    y) organizează, în condiţiile legii, activitatea privind acreditarea furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă;
    z) gestionează Registrul naţional al furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi Registrul naţional al furnizorilor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă din alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European care prestează transfrontalier servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă pe teritoriul României;
    aa) organizează şi monitorizează activitatea agenţiilor teritoriale privind controlul, îndeplinirea măsurilor asigurătorii şi efectuarea executării silite a creanţelor bugetare reprezentând debite constituite la bugetul asigurărilor pentru şomaj, altele decât cele provenind din neplata contribuţiilor;
    bb) elaborează bilanţul anual de ocupare la nivel naţional şi judeţean;
    cc) elaborează şi/sau coordonează şi finanţează studii, analize, prognoze privind piaţa muncii şi impactul măsurilor active de stimulare a ocupării forţei de muncă;
    dd) calculează şi face publici indicatorii statistici privind piaţa forţei de muncă, conform prevederilor legale;
    ee) administrează sistemul informatic la nivelul Agenţiei Naţionale şi al structurilor sale teritoriale;
    ff) coordonează activităţile privind asigurarea resurselor umane, organizează formarea profesională, perfecţionarea şi specializarea personalului la nivelul Agenţiei Naţionale şi al structurilor sale teritoriale;
    gg) promovează serviciile oferite de Agenţia Naţională şi de structurile sale teritoriale, asigură informarea operativă a beneficiarilor asupra accesării acestor servicii şi editează materiale informative în domeniul său de activitate.
    -----------
    Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    (2) Agenţia Naţională îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege.


    Articolul 7

    (1) În vederea realizării indicatorilor cantitativi şi calitativi rezultaţi din cuantificarea măsurilor cuprinse în Strategia guvernamentală în domeniul ocupării forţei de muncă, denumiţi în continuare indicatori de performanţă managerială, între ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi preşedintele Agenţiei Naţionale se încheie un contract anual de performanţă managerială, cu avizul prealabil al consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale.
    -----------
    Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    (2) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale exercită controlul asupra modului în care sunt implementate strategiile şi politicile elaborate în domeniul ocupării forţei de muncă, precum şi asupra realizării indicatorilor de performanţă managerială.
    (3) Preşedintele Agenţiei Naţionale prezintă trimestrial rapoarte cu privire la stadiul îndeplinirii indicatorilor prevăzuţi în contractul de performanţă managerială.
    (4) Raportul anual privind îndeplinirea indicatorilor de performanţă managerială se prezintă de către preşedintele Agenţiei Naţionale ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, pentru aprobare.
    (5) Contractul anual de performanţă managerială prevăzut la alin. (1) este valabil atât pentru Agenţia Naţională, cât şi pentru agenţiile teritoriale şi centrele regionale.
    -----------
    Alin. (5) al art. 7 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 8

    (1) Personalul Agenţiei Naţionale şi al unităţilor din subordine este format din funcţionari publici şi salariaţi încadraţi pe bază de contract individual de muncă.
    (2) Personalul prevăzut la alin. (1) este salarizat potrivit prevederilor legale aplicabile funcţionarilor publici şi personalului contractual din sectorul bugetar.


    Articolul 9

    (1) Patrimoniul Agenţiei Naţionale este constituit din bunuri mobile şi imobile aflate în proprietate publică sau deţinute în proprietatea privată a acesteia.
    (2) Bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate publică sunt date în administrarea Agenţiei Naţionale, pentru îndeplinirea funcţiilor sale, în condiţiile legii.
    (3) Bunurile mobile şi imobile deţinute în proprietatea privată a Agenţiei Naţionale se constituie din surse proprii, donaţii sau din alte surse, potrivit legii.


    Articolul 10

    Pentru dezvoltarea activităţilor Agenţiei Naţionale, respectiv ale unităţilor din subordine, autorităţile publice centrale şi locale atribuie, în condiţiile prevăzute de lege, terenuri, clădiri şi spaţii.


    Articolul 11

    (1) Cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale, a agenţiilor teritoriale, precum şi a Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu se asigură integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie.
    -----------
    Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    (2) Cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea centrelor regionale se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile legii.


    Capitolul III Conducerea Agenţiei Naţionale


    Secţiunea 1 Consiliul de administraţie


    Articolul 12

    (1) Agenţia Naţională este condusă de un consiliu de administraţie, format din reprezentanţi ai Guvernului, precum şi ai confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional, alcătuit din 15 membri, după cum urmează:
    a) 5 membri, reprezentanţi ai Guvernului, numiţi prin decizie a primului-ministru;
    b) 5 membri desemnaţi de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;
    -----------
    Lit. b) a alin. (1) al art. 12 a fost modificată de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    c) 5 membri desemnaţi de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional.
    -----------
    Lit. c) a alin. (1) al art. 12 a fost modificată de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    (2) Sunt reprezentative la nivel naţional confederaţiile sindicale şi patronale care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.
    (3) Fiecare dintre confederaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) are de drept un loc în consiliul de administraţie, dacă numărul lor este de cel mult 5 organizaţii. În cazul unui număr mai mare de organizaţii candidate, nominalizarea se face prin consens, iar, în caz de dezacord, prin vot, în cadrul fiecărei părţi, cu majoritatea de trei pătrimi din numărul total al confederaţiilor.
    -----------
    Alin. (3) al art. 12 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 13

    (1) În consiliul de administraţie poate fi desemnată persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    a) are capacitate deplină de exerciţiu;
    b) are cetăţenie română şi domiciliul în România;
    c) nu a suferit condamnări penale.
    (2) Prevederile alin. (1) lit. b) nu se aplică cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, precum şi cetăţenilor statelor semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European.


    Articolul 13^1

    (1) Mandatul membrilor consiliului de administraţie este de 4 ani, putând fi reînnoit.
    (2) Cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor în exerciţiu în consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale, confederaţiile sindicale, respectiv confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional încep, la notificarea Agenţiei Naţionale, negocierile în vederea desemnării noilor membri.
    (3) Confederaţiile prevăzute la alin. (2) cărora li s-au repartizat locuri în consiliul de administraţie vor comunica Agenţiei Naţionale numele membrilor desemnaţi, cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea mandatului membrilor în exerciţiu.
    (4) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în situaţia în care până la data încetării mandatului membrilor în exerciţiu nu sunt numiţi sau desemnaţi, în condiţiile prezentei legi, noii membri, mandatul membrilor în exerciţiu ai consiliului de administraţie se prelungeşte până la numirea noilor membri.
    -----------
    Art. 13^1 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 14

    (1) Calitatea de membru al consiliului de administraţie încetează în următoarele situaţii:
    a) la expirarea mandatului;
    b) în caz de deces;
    c) în caz de demisie;
    d) în cazul revocării de către partea care l-a numit sau l-a desemnat, după caz;
    e) în cazul în care nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1);
    f) în situaţia în care confederaţia patronală sau confederaţia sindicală care l-a desemnat îşi pierde calitatea de confederaţie reprezentativă la nivel naţional.
    (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b-e), în termen de 15 zile lucrătoare, organizaţia din care făcea parte persoana căreia i-a încetat calitatea de membru al consiliului de administraţie va numi sau va desemna, după caz, o altă persoană, până la expirarea duratei mandatului iniţial.
    (3) În situaţia prevăzută la alin (1) lit. f), confederaţiile sindicale şi/sau patronale, după caz, reprezentative la nivel naţional vor stabili alte confederaţii din rândul acestora, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3), care să îşi desemneze membrii în consiliul de administraţie.
    (4) În cazul în care membrii numiţi sau desemnaţi absentează nemotivat de la cel mult 3 şedinţe consecutive ale consiliului de administraţie, Agenţia Naţională poate solicita revocarea acestora.
    -----------
    Art. 14 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 15

    (1) Consiliul de administraţie se întruneşte lunar, în şedinţe ordinare, la iniţiativa preşedintelui.
    (2) Consiliul de administraţie se poate întruni ori de câte ori este necesar, în şedinţe extraordinare, la iniţiativa preşedintelui sau a cel puţin 7 din numărul membrilor săi, cu condiţia ca fiecare parte să fie reprezentată.
    (3) Convocarea consiliului de administraţie se face cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data şedinţei stabilite, aducându-se la cunoştinţă membrilor ordinea de zi a întrunirii.
    (4) Proiectele materialelor de pe ordinea de zi a şedinţei consiliului de administraţie sunt puse la dispoziţia membrilor săi cu cel puţin 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru desfăşurarea şedinţei.


    Articolul 16

    (1) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea numai în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi, cu condiţia ca fiecare parte să fie reprezentată.
    (2) La şedinţele consiliului de administraţie, preşedintele poate invita persoane ce deţin funcţii de conducere în cadrul Agenţiei Naţionale, precum şi specialişti.
    (3) În cazul în care nu poate participa la şedinţele consiliului de administraţie, preşedintele poate desemna un membru al acestuia pentru a exercita funcţia de preşedinte de şedinţă.
    (4) Hotărârile consiliului de administraţie se adoptă cu votul majorităţii simple a membrilor, respectiv cu întrunirea numărului de jumătate plus unu din totalul membrilor prezenţi, cu condiţia ca fiecare parte să fie reprezentată.
    (5) Membrii consiliului de administraţie, care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al doilea inclusiv, au un interes patrimonial în problema supusă dezbaterii consiliului de administraţie, nu pot participa la dezbateri şi nici la adoptarea hotărârilor.
    (6) La fiecare şedinţă a consiliului de administraţie se întocmeşte un proces-verbal semnat de toţi membrii consiliului de administraţie prezenţi.
    -----------
    Alin. (6) al art. 16 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 17

    (1) Membrii consiliului de administraţie, cu excepţia preşedintelui, beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă de 10% din indemnizaţia preşedintelui Agenţiei Naţionale.
    (2) Cuantumul sumelor cuvenite lunar unui membru al consiliului de administraţie pentru participarea la şedinţe este de maximum 20% din indemnizaţia preşedintelui Agenţiei Naţionale.


    Articolul 18

    (1) În exercitarea actului de conducere, consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale are următoarele atribuţii:
    a) coordonează activitatea Agenţiei Naţionale;
    b) avizează proiectele programelor naţionale anuale privind ocuparea şi formarea profesională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă;
    c) aprobă planurile anuale de formare profesională a personalului propriu al Agenţiei Naţionale şi al unităţilor din subordine;
    d) avizează datele necesare pentru fundamentarea şi elaborarea bugetului asigurărilor pentru şomaj;
    e) aprobă defalcarea bugetului asigurărilor pentru şomaj pe unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii;
    f) aprobă situaţia financiară anuală şi contul de execuţie bugetară;
    g) aprobă programul anual de investiţii şi urmăreşte realizarea acestuia, cu respectarea prevederilor legale;
    h) stabileşte măsuri şi adoptă hotărâri privind îmbunătăţirea activităţii Agenţiei Naţionale;
    i) aprobă tematica studiilor, cercetărilor şi analizelor privind domeniul specific de activitate al Agenţiei Naţionale;
    j) aprobă organizarea compartimentelor funcţionale ale Agenţiei Naţionale în cadrul structurii organizatorice aprobate;
    k) aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale;
    l) analizează rapoartele de activitate ale Agenţiei Naţionale şi bilanţul anual de ocupare;
    m) analizează activitatea unităţilor din subordinea Agenţiei Naţionale şi propune măsuri în vederea îmbunătăţirii acesteia;
    n) aprobă înfiinţarea de centre regionale, în limita numărului de posturi aprobate, precum şi judeţele arondate acestora;
    o) aprobă înfiinţarea de agenţii locale pentru ocuparea forţei de muncă, de centre proprii de formare profesională, precum şi de puncte de lucru, în limita numărului de posturi aprobate;
    p) aprobă structura organizatorică-cadru a unităţilor prevăzute la art. 5;
    q) aprobă regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al unităţilor prevăzute la art. 5;
    r) hotărăşte cu privire la utilizarea donaţiilor şi a bunurilor dobândite, în condiţiile legii, din alte surse decât bugetul asigurărilor pentru şomaj;
    s) aprobă regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.
    -----------
    Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    (2) Alte atribuţii ale consiliului de administraţie pot fi stabilite prin statutul Agenţiei Naţionale.
    (3) În exercitarea atribuţiilor sale, consiliul de administraţie adoptă hotărâri.
    (4) Membrii consiliului de administraţie răspund, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate prin hotărârile adoptate în exercitarea mandatului, în funcţie de votul exprimat.
    -----------
    Alin. (4) al art. 18 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Secţiunea a 2-a Preşedintele


    Articolul 19

    (1) Preşedintele Agenţiei Naţionale este şi preşedinte al consiliului de administraţie, fiind numit prin decizie a primului-ministru, din rândul reprezentanţilor Guvernului în consiliul de administraţie, la propunerea ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale.
    (2) Preşedintele exercită o funcţie asimilată funcţiilor de demnitate publică.
    (3) Preşedintele are rang de secretar de stat şi beneficiază de drepturile salariale, precum şi de celelalte drepturi prevăzute de lege pentru funcţia de secretar de stat.
    (4) În cadrul aparatului central al Agenţiei Naţionale se organizează şi funcţionează, în condiţiile legii, cabinetul preşedintelui Agenţiei Naţionale.


    Articolul 20

    (1) Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale deleagă atribuţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare pentru ordonatorul principal de credite al bugetului asigurărilor pentru şomaj preşedintelui Agenţiei Naţionale.
    (2) În situaţiile prevăzute la art. 21 alin. (2) şi în situaţia în care preşedintele Agenţiei Naţionale se află în imposibilitatea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1), acestea se deleagă de ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale secretarului general sau înlocuitorului acestuia.


    Articolul 21

    (1) Mandatul preşedintelui este de 4 ani, putând fi reînnoit.
    (2) Mandatul preşedintelui încetează prin demisie, prin revocare la propunerea ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale, sau prin deces.


    Articolul 22

    (1) În exercitarea actului de conducere, preşedintele are următoarele atribuţii:
    a) conduce activitatea Agenţiei Naţionale;
    b) asigură implementarea de către Agenţia Naţională şi unităţile din subordine a politicilor de ocupare a forţei de muncă elaborate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;
    c) reprezintă Agenţia Naţională în raporturile cu autorităţile administraţiei publice, cu alte persoane juridice, cu persoane fizice, precum şi cu organisme din ţară şi din străinătate;
    d) conduce şedinţele consiliului de administraţie;
    e) asigură punerea în aplicare a hotărârilor consiliului de administraţie;
    f) aprobă statul de funcţii al Agenţiei Naţionale;
    g) aprobă structurile organizatorice ale unităţilor prevăzute la art. 5, elaborate pe baza structurii organizatorice-cadru;
    h) aprobă regulamentele de organizare şi funcţionare ale unităţilor prevăzute la art. 5, elaborate pe baza regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare;
    i) asigură elaborarea, aprobarea, aplicarea şi perfecţionarea structurilor organizatorice, reglementărilor metodologice, procedurilor şi criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerinţele generale şi specifice de control intern/managerial;
    j) aprobă programul de control măsuri active pentru compartimentul de control măsuri active din cadrul aparatului central al Agenţiei Naţionale;
    k) aprobă planurile de audit public intern;
    l) dezvoltă relaţii de colaborare cu instituţii similare din alte ţări, în limita competenţelor prevăzute de lege;
    m) asigură promovarea imaginii Agenţiei Naţionale;
    n) îndeplineşte atribuţiile ce revin, potrivit legii, ordonatorului principal de credite;
    o) aprobă numirea, promovarea, modificarea şi încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale personalului din subordine, în condiţiile legii;
    p) aprobă indicatorii de performanţă specifici, pe baza cărora se încheie contractele de performanţă managerială cu conducătorii unităţilor din subordine.
    -----------
    Alin. (1) al art. 22 a fost modificat de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    (2) Alte atribuţii ale preşedintelui pot fi stabilite prin statutul Agenţiei Naţionale.
    (3) În exercitarea atribuţiilor sale, precum şi în vederea îndeplinirii hotărârilor consiliului de administraţie, preşedintele emite ordine.
    (4) În cazul în care preşedintele Agenţiei Naţionale se află în imposibilitatea îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, acestea se exercită de secretarul general al Agenţiei Naţionale, cu excepţia celor ce decurg din calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie.
    -----------
    Alin. (4) al art. 22 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    (5) Preşedintele poate delega atribuţii, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1) lit. n) şi la art. 20 alin. (1), în condiţiile legii, secretarului general.
    -----------
    Alin. (5) al art. 22 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    (6) Prin ordinul de delegare se vor preciza limitele şi condiţiile delegării.
    -----------
    Alin. (6) al art. 22 a fost introdus de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Secţiunea a 3-a Secretarul general


    Articolul 23

    (1) Activitatea executivă a Agenţiei Naţionale este coordonată de un secretar general.
    (2) Secretarul general al Agenţiei Naţionale face parte din categoria înalţilor funcţionari publici şi este numit în condiţiile legii.


    Articolul 24

    (1) În exercitarea actului de conducere, secretarul general are următoarele atribuţii:
    a) coordonează activitatea compartimentelor funcţionale din cadrul Agenţiei Naţionale, potrivit statutului acesteia;
    b) coordonează activitatea unităţilor aflate în subordinea Agenţiei Naţionale;
    c) asigură realizarea programelor de ocupare şi de formare profesională la nivel naţional şi teritorial;
    d) asigură coordonarea elaborării studiilor, rapoartelor, analizelor, prognozelor şi bilanţurilor de ocupare;
    e) prezintă consiliului de administraţie rapoarte şi analize cu privire la activitatea Agenţiei Naţionale;
    f) coordonează activitatea privind reprezentarea în instanţă a Agenţiei Naţionale şi a unităţilor din subordine;
    g) îndeplineşte atribuţiile delegate de preşedinte potrivit art. 22 alin. (5);
    h) asigură ducerea la îndeplinire a hotărârilor consiliului de administraţie şi a ordinelor emise de preşedintele Agenţiei Naţionale;
    i) supune spre aprobare consiliului de administraţie al Agenţiei Naţionale regulamentele prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. k) şi q);
    j) supune spre aprobare preşedintelui Agenţiei Naţionale structurile organizatorice prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. g), precum şi regulamentele prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. h);
    k) coordonează elaborarea metodologiilor de aplicare unitară a legislaţiei din domeniul specific de activitate;
    l) asigură implementarea, menţinerea şi îmbunătăţirea sistemelor de management al calităţii.
    -----------
    Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    (2) Alte atribuţii ale secretarului general pot fi stabilite prin statutul Agenţiei Naţionale şi se prevăd în fişa postului.
    (3) În exercitarea atribuţiilor sale, secretarul general emite decizii cu caracter nenormativ.
    (4) Înlocuitorul de drept al secretarului general se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale.


    Articolul 25

    (1) Secretarul general poate delega o parte din atribuţiile sale înlocuitorului de drept sau altor persoane împuternicite în acest scop, cu aprobarea preşedintelui Agenţiei Naţionale, în condiţiile legii.
    (2) Prin actul de delegare se vor preciza limitele şi condiţiile delegării.


    Capitolul IV Unităţile din subordinea Agenţiei Naţionale


    Secţiunea 1 Agenţiile teritoriale


    Articolul 26

    Agenţiile teritoriale sunt servicii publice deconcentrate, constituite la nivel judeţean, precum şi al municipiului Bucureşti, care au, în principal, următoarele atribuţii:
    a) asigură înregistrarea în evidenţe a persoanelor în căutarea unui loc de muncă şi a şomerilor, în condiţiile legii;
    b) încheie, în condiţiile legii, contracte de asigurare pentru şomaj;
    c) stabilesc şi plătesc, în condiţiile legii, drepturile băneşti ce se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj;
    d) furnizează şi finanţează servicii de prevenire a şomajului şi de stimulare a ocupării forţei de muncă, în concordanţă cu strategiile şi politicile de ocupare a forţei de muncă şi cu tendinţele care se manifestă pe piaţa internă a forţei de muncă;
    e) asigură înregistrarea în evidenţe a locurilor de muncă vacante comunicate de angajatori potrivit legii;
    f) consiliază şi orientează persoanele în căutarea unui loc de muncă şi realizează punerea în legătură a angajatorilor cu persoanele în căutarea unui loc de muncă în vederea stabilirii de raporturi de muncă sau de serviciu;
    g) organizează şi prestează, gratuit sau contra cost, în condiţiile legii, servicii de formare profesională şi de evaluare şi certificare a competenţelor dobândite pe alte căi decât cele formale pentru persoanele neîncadrate în muncă şi pentru alte categorii de beneficiari prevăzute de lege;
    h) asigură implementarea programelor specifice domeniului de activitate finanţate din fonduri europene nerambursabile;
    i) stabilesc şi plătesc, în condiţiile legii, creanţele ce se suportă din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale;
    j) asigură realizarea indicatorilor prevăzuţi în contractele anuale de performanţă managerială;
    k) acreditează, în condiţiile legii, furnizorii de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă;
    l) implementează prevederile legale privind ucenicia la locul de muncă şi gestionează Registrul angajatorilor de ucenici;
    m) controlează respectarea de către persoanele fizice şi juridice a prevederilor legale care reglementează sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă;
    n) gestionează resursele financiare alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii;
    o) îndeplinesc măsurile asigurătorii şi efectuează executarea silită a creanţelor bugetare reprezentând debite constituite la bugetul asigurărilor pentru şomaj, altele decât cele provenind din neplata contribuţiilor;
    p) asigură servicii de informare şi consiliere a persoanelor care doresc să presteze muncă în statele membre ale Uniunii Europene şi în statele semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European, precum şi în alte state cu care România a încheiat tratate, convenţii, acorduri şi înţelegeri;
    q) sunt instituţii competente pentru aplicarea prevederilor referitoare la prestaţia de şomaj din regulamentele europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială;
    r) asigură acordarea prestaţiilor de şomaj stabilite prin valorificarea perioadelor de asigurare realizate în alte state membre ale Uniunii Europene şi în statele semnatare ale Acordului privind Spaţiul Economic European şi Elveţia, în condiţiile prevăzute de regulamentele europene privind coordonarea sistemelor de securitate socială;
    s) editează materiale informative în domeniul propriu de activitate.
    -----------
    Art. 26 a fost modificat de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 27

    (1) În vederea realizării sarcinilor ce le revin, cu aprobarea consiliului de administraţie, în subordinea agenţiilor teritoriale se pot înfiinţa agenţii locale pentru ocuparea forţei de muncă, denumite în continuare agenţii locale, centre proprii de formare profesională, precum şi puncte de lucru, unităţi fără personalitate juridică.
    (2) Agenţiile locale pentru ocuparea forţei de muncă se pot constitui la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ, la nivelul principalelor localităţi din cadrul fiecărui judeţ, precum şi la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.
    (3) Centrele proprii de formare profesională se pot constitui la nivelul agenţiilor teritoriale şi la nivelul agenţiilor locale.
    (4) Punctele de lucru se organizează şi funcţionează în subordinea agenţiilor locale.


    Articolul 28

    (1) Conducerea agenţiilor teritoriale se exercită de directori executivi şi directori executivi adjuncţi.
    (2) Conducerea agenţiilor locale constituite la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti se exercită de directori executivi adjuncţi.


    Articolul 29

    (1) Ocuparea posturilor de directori executivi şi directori executivi adjuncţi ai agenţiilor teritoriale, precum şi ai agenţiilor locale constituite la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti se face pe bază de concurs organizat în condiţiile legii.
    (2) Directorii executivi şi directorii executivi adjuncţi au statut de funcţionari publici şi sunt numiţi de preşedintele Agenţiei Naţionale, în condiţiile legii.


    Articolul 30

    Atribuţiile directorilor executivi şi ale directorilor executivi adjuncţi prevăzuţi la art. 28, precum şi înlocuitorii de drept ai acestora se stabilesc prin regulamentele de organizare şi funcţionare ale agenţiilor teritoriale şi se prevăd în fişa postului.


    Articolul 31

    (1) Directorii executivi ai agenţiilor teritoriale au calitatea de ordonatori terţiari de credite.
    (2) Directorii executivi pot delega această calitate, precum şi o parte din atribuţii înlocuitorilor de drept sau altor persoane împuternicite în acest scop.
    (3) Prin actul de delegare se vor preciza limitele şi condiţiile delegării.


    Articolul 32

    În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin potrivit legii, directorii executivi ai agenţiilor teritoriale sunt sprijiniţi de consilii consultative tripartite.


    Articolul 33

    Consiliile consultative ale agenţiilor teritoriale sunt alcătuite din câte 15 membri, după cum urmează:
    a) 5 membri, din care un membru reprezentant al autorităţilor publice locale, numit de preşedintele consiliului judeţean, şi 4 membri reprezentanţi ai serviciilor deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale propuse de agenţiile teritoriale, numiţi de prefect;
    b) 5 membri desemnaţi de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional;
    c) 5 membri desemnaţi de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional.
    -----------
    Art. 33 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 34

    Membrii consiliilor consultative ale agenţiilor teritoriale reprezentând sindicatele şi patronatele se stabilesc în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) între confederaţiile sindicale, respectiv între confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional.
    -----------
    Art. 34 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 35

    Dispoziţiile art. 13, 13^1, 14 şi art. 16 alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi membrilor consiliilor consultative ale agenţiilor teritoriale.
    -----------
    Art. 35 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 36

    (1) Consiliile consultative ale agenţiilor teritoriale se întrunesc lunar sau ori de câte ori este necesar, la cererea directorilor executivi sau a unei treimi din numărul membrilor acestora.
    (2) Convocarea consiliului consultativ se face cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data şedinţei stabilite, aducându-se la cunoştinţă membrilor ordinea de zi a întrunirii.


    Articolul 37

    (1) Pentru participarea la şedinţele consiliilor consultative ale agenţiilor teritoriale, membrii acestora beneficiază de o indemnizaţie de şedinţă de 10% din salariul de bază al directorului executiv al agenţiei teritoriale.
    (2) În timpul mandatului lor, membrii consiliilor consultative pot fi revocaţi de cei care i-au numit. Revocarea poate fi efectuată şi la propunerea agenţiilor teritoriale, în situaţia înregistrării unui număr de 3 absenţe succesive la întrunirile desfăşurate.
    (3) Cuantumul sumelor cuvenite lunar unui membru al consiliului consultativ pentru participarea la şedinţe nu poate depăşi 20% din salariul de bază al directorului executiv al agenţiei teritoriale.


    Articolul 38

    (1) Consiliile consultative ale agenţiilor teritoriale au, în principal, următoarele atribuţii:
    A. consiliază directorii executivi în adoptarea deciziilor cu privire la:
    a) măsurile de realizare a sarcinilor ce le revin potrivit programelor elaborate în domeniul ocupării forţei de muncă şi indicatorilor specifici domeniului de activitate, prevăzuţi în contractele de performanţă managerială;
    b) repartizarea între subunităţi a sarcinilor ce le revin potrivit contractelor de performanţă managerială;
    B. analizează:
    a) execuţia bugetară lunară şi situaţia financiară trimestrială;
    b) raportul anual de activitate, situaţia financiară anuală şi execuţia bugetară;
    C. fac propuneri cu privire la:
    a) programele de activitate ale subunităţilor din subordinea agenţiilor teritoriale;
    b) proiectele programelor de ocupare a forţei de muncă şi de formare profesională la nivelul judeţului;
    c) proiectul de buget;
    d) înfiinţarea şi dezvoltarea punctelor de lucru.
    (2) Alte atribuţii ale consiliilor consultative ale agenţiilor teritoriale pot fi stabilite prin statutul Agenţiei Naţionale.


    Secţiunea a 2-a Centrele regionale


    Articolul 39

    (1) Centrele regionale organizează şi realizează, în condiţiile legii, în colaborare cu agenţiile teritoriale din judeţele care le sunt arondate prin hotărâri ale consiliului de administraţie, activitatea de formare profesională a şomerilor şi a altor categorii de persoane.
    (2) Centrele regionale pot desfăşura şi activităţi de formare profesională şi de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale ale şomerilor şi ale altor categorii de persoane din alte judeţe nearondate, la solicitarea agenţiilor teritoriale, a angajatorilor, precum şi a altor entităţi interesate.
    -----------
    Art. 39 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 40

    Conducerea centrelor regionale se exercită de directori şi directori adjuncţi.


    Articolul 41

    (1) Ocuparea posturilor de directori şi directori adjuncţi ai centrelor regionale se face pe bază de concurs sau examen, organizat în condiţiile legii.
    (2) Directorii şi directorii adjuncţi sunt numiţi de preşedintele Agenţiei Naţionale, în condiţiile legii.


    Articolul 42

    Atribuţiile directorilor centrelor regionale, precum şi înlocuitorii de drept ai acestora se stabilesc prin regulamentele de organizare şi funcţionare ale centrelor regionale şi se prevăd în fişa postului.


    Articolul 43

    (1) Directorii centrelor regionale au calitatea de ordonatori terţiari de credite.
    (2) Directorii pot delega această calitate, precum şi o parte din atribuţii înlocuitorilor de drept sau altor persoane împuternicite în acest scop.
    (3) Prin actul de delegare se vor preciza limitele şi condiţiile delegării.


    Articolul 44

    În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin potrivit legii, directorii centrelor regionale sunt sprijiniţi de consilii consultative tripartite.


    Articolul 45

    Consiliile consultative ale centrelor regionale sunt alcătuite după cum urmează:
    a) câte un membru, reprezentant al fiecărei agenţii teritoriale arondate centrului regional, numit de directorul executiv al respectivei agenţii;
    -----------
    Lit. a) a art. 45 a fost modificată de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    b) un membru reprezentant al agenţiei pentru dezvoltare regională din regiunea aferentă localităţii în care îşi are sediul centrul regional, numit de conducătorul acesteia;
    c) un membru desemnat de confederaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) teza a doua, care se aplică în mod corespunzător;
    -----------
    Lit. c) a art. 45 a fost modificată de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.
    d) un membru desemnat de confederaţiile patronale reprezentative la nivel naţional, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (3) teza a doua, care se aplică în mod corespunzător.
    -----------
    Lit. d) a art. 45 a fost modificată de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 46

    (1) Consiliile consultative ale centrelor regionale se întrunesc trimestrial sau, în mod excepţional, la cererea directorilor.
    (2) Convocarea consiliilor consultative se face cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data şedinţei stabilite, aducându-se la cunoştinţă membrilor ordinea de zi a întrunirii.


    Articolul 47

    Dispoziţiile art. 13, 131, 14, art. 16 alin. (1) şi art. 37 se aplică în mod corespunzător şi membrilor consiliilor consultative ale centrelor regionale.
    -----------
    Art. 47 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA nr. 15 din 19 august 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 28 august 2014.


    Articolul 48

    (1) Consiliile consultative ale centrelor regionale au, în principal, următoarele atribuţii:
    A. consiliază directorii în adoptarea deciziilor cu privire la:
    a) elaborarea strategiei regionale de formare profesională a adulţilor, corelată cu cerinţele pieţei muncii din regiunea pe care o deservesc;
    b) adoptarea măsurilor adecvate în scopul realizării sarcinilor ce le revin potrivit planurilor, programelor de formare profesională şi indicatorilor specifici domeniului de activitate, prevăzuţi în contractele de performanţă;
    B. analizează:
    a) execuţia bugetară lunară şi situaţia financiară trimestrială;
    b) raportul anual de activitate, situaţia financiară anuală şi execuţia bugetară;
    C. fac propuneri cu privire la:
    a) proiectul planului anual de formare profesională;
    b) fundamentarea bugetului;
    D. promovează realizarea dialogului social la nivelul centrelor regionale, în domeniul formării profesionale a persoanelor în căutarea unui loc de muncă.
    (2) Alte atribuţii ale consiliilor consultative ale centrelor regionale pot fi stabilite prin statutul Agenţiei Naţionale.


    Secţiunea a 3-a Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu


    Articolul 49

    Centrul Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu asigură, pe baza strategiilor şi programelor anuale de formare a personalului aprobate de consiliul de administraţie, formarea şi perfecţionarea personalului Agenţiei Naţionale, precum şi ale personalului din unităţile aflate în subordine.


    Articolul 50

    (1) Conducerea Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu se exercită de un director executiv.
    (2) Conducerea activităţii financiar-contabile este asigurată de un director executiv adjunct.


    Articolul 51

    Dispoziţiile art. 29 se aplică în mod corespunzător şi directorului executiv şi, respectiv, directorului executiv adjunct ai Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu.


    Articolul 52

    Atribuţiile directorului executiv şi, respectiv, directorului executiv adjunct ai Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu, precum şi înlocuitorii de drept ai acestora se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu şi se prevăd în fişa postului.


    Articolul 53

    (1) Directorul executiv al Centrului Naţional de Formare Profesională a Personalului Propriu are calitatea de ordonator terţiar de credite.
    (2) Directorul executiv poate delega o parte din atribuţii înlocuitorului de drept sau altor persoane împuternicite în acest scop.
    (3) Prin actul de delegare se vor preciza limitele şi condiţiile delegării.


    Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 54

    (1) Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I*).
    __________
    *) Legea nr. 202/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 25 mai 2006.
    (2) Agenţia Naţională va elabora statutul propriu**) şi îl va supune spre aprobare Guvernului, în termenul prevăzut la alin. (1).
    ________
    **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 1.610/2006 privind aprobarea Statutului Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 55

    La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
    a) Legea nr. 145/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 1 alin. (1);
    b) orice alte dispoziţii contrare.
    NOTĂ:
    Reproducem mai jos prevederi care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 202/2006 şi care se aplică, în continuare, ca dispoziţii proprii ale actelor modificatoare:
    - art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă:
    "Art. II. - Se autorizează ordonatorul principal de credite să introducă, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, modificările ce decurg din prezenta ordonanţă de urgenţă în structura bugetului asigurărilor pentru şomaj aprobat pe anul 2006, precum şi în anexele la acesta, cu încadrarea în cheltuielile de personal şi în numărul maxim de posturi.";
    - art. II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2007 pentru completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de reorganizare instituţională:
    "Art. II. - (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, personalul încadrat la Direcţia protecţia drepturilor cetăţenilor români care lucrează în străinătate şi la Direcţia evidenţă şi monitorizare din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse***) se preia de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
    (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă, instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse***), trece în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
    (3) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă şi cele două direcţii preluate din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse***) se reorganizează.
    (4) Până la reorganizarea structurilor preluate, personalul prevăzut la alin. (1) şi (2) îşi menţine drepturile salariale.
    (5) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va modifica în mod corespunzător statutul propriu şi îl va supune spre aprobare Guvernului.
    __________
    ***) Conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 24 decembrie 2008, denumirea "Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse" s-a înlocuit cu denumirea "Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale", iar denumirea "Ministerul Economiei şi Finanţelor" cu denumirea "Ministerul Economiei", în cazul prevederilor care reglementează activitatea de economie, şi cu denumirea "Ministerul Finanţelor Publice", în cazul prevederilor care reglementează activitatea de finanţe.
    Art. III. - Se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor***) să introducă, la solicitarea ordonatorului principal de credite, modificările care se impun în volumul şi în structura bugetului de stat, a bugetului asigurărilor pentru şomaj, a bugetului Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse***), precum şi în anexele la acesta."
    _________
    ***) Conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 221/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 24 decembrie 2008, denumirea "Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse" s-a înlocuit cu denumirea "Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale", iar denumirea "Ministerul Economiei şi Finanţelor" cu denumirea "Ministerul Economiei", în cazul prevederilor care reglementează activitatea de economie, şi cu denumirea "Ministerul Finanţelor Publice", în cazul prevederilor care reglementează activitatea de finanţe.
    ____________