CODUL DE PROCEDURA FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (**republicat**)(*actualizat*)
(Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 republicată)
(actualizat până la data de 22 iunie 2006**)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • -----------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 26 septembrie 2005. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 22 iunie 2006, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 129 din 15 septembrie 2005; RECTIFICAREA nr. 92 din 24 decembrie 2003; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 165 din 24 noiembrie 2005; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 181 din 14 decembrie 2005; LEGEA nr. 210 din 4 iulie 2005; LEGEA nr. 15 din 11 ianuarie 2006; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 22 din 22 martie 2006; LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006; LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006.
    -----------
    **) Republicată în temeiul art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 31 ianuarie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 210/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 5 iulie 2005, dându-se textelor o noua numerotare.
    Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004 şi a mai fost modificată prin Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005.
    ***) Conform art. IV, alin. (2) din LEGEA nr. 210 din 4 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2005, în toate actele normative în care se face referire la notiunile de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere aceste notiuni se înlocuiesc cu noţiunea de majorări de întârziere.

    Titlul I Dispoziţii generale


    Capitolul I Domeniul de aplicare a Codului de procedura fiscală


    Articolul 1

    Sfera de aplicare a Codului de procedura fiscală
    (1) Prezentul cod reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal**).
    -------
    **) Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003.
    (2) Prezentul cod se aplică şi pentru administrarea drepturilor vamale, precum şi pentru administrarea creanţelor provenind din contribuţii, amenzi şi alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.
    (3) Prin administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat se înţelege ansamblul activităţilor desfăşurate de organele fiscale în legătură cu:
    a) înregistrarea fiscală;
    b) declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
    c) soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale.


    Articolul 2

    Raportul Codului de procedura fiscală cu alte acte normative
    (1) Administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se îndeplineşte potrivit dispoziţiilor Codului de procedura fiscală, ale Codului fiscal, precum şi ale altor reglementări date în aplicarea acestora.
    (2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
    (3) Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile Codului de procedura civilă.


    Articolul 3

    Modificarea şi completarea Codului de procedura fiscală
    (1) Prezentul cod se modifica şi se completează numai prin lege, promovata, de regula, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia.
    (2) Orice modificare sau completare la prezentul cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.


    Articolul 4

    Funcţionarea Comisiei fiscale centrale
    (1) Comisia fiscală centrala constituită potrivit art. 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal are responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod.
    (2) Deciziile Comisiei fiscale centrale cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod, precum şi a Codului fiscal sunt obligatorii pentru funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale.


    Capitolul II Principii generale de conduita în administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat


    Articolul 5

    Aplicarea unitară a legislaţiei
    Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României, urmărind stabilirea corecta a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.


    Articolul 6

    Exercitarea dreptului de apreciere
    Organul fiscal este îndreptăţit sa aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competentelor ce îi revin, relevanta starilor de fapt fiscale şi sa adopte soluţia admisă de lege, intemeiata pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauza.


    Articolul 7

    Rolul activ
    (1) Organul fiscal înştiinţează contribuabilul asupra drepturilor şi obligaţiilor ce îi revin în desfăşurarea procedurii potrivit legii fiscale.
    (2) Organul fiscal este îndreptăţit sa examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi sa utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corecta a situaţiei fiscale a contribuabilului. În analiza efectuată organul fiscal va identifica şi va avea în vedere toate circumstanţele edificatoare ale fiecărui caz.
    (3) Organul fiscal are obligaţia sa examineze în mod obiectiv starea de fapt, precum şi sa îndrume contribuabilii pentru depunerea declaraţiilor şi a altor documente, pentru corectarea declaraţiilor sau a documentelor, ori de câte ori este cazul.
    (4) Organul fiscal decide asupra felului şi volumului examinarilor, în funcţie de circumstanţele fiecărui caz în parte şi de limitele prevăzute de lege.
    (5) Organul fiscal îndrumă contribuabilul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale. Îndrumarea se face fie ca urmare a solicitării contribuabililor, fie din iniţiativa organului fiscal.


    Articolul 8

    Limba oficială în administraţia fiscală
    (1) Limba oficială în administraţia fiscală este limba română.
    (2) Dacă la organele fiscale se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o limbă străină, organele fiscale vor solicita ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română certificate de traducatori autorizaţi.
    (3) Dispoziţiile legale cu privire la folosirea limbii minorităţilor naţionale se aplică în mod corespunzător.


    Articolul 9

    Dreptul de a fi ascultat
    (1) Înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei.
    (2) Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:
    a) întârzierea în luarea deciziei determina un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;
    b) situaţia de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanţelor fiscale;
    c) se accepta informaţiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie sau într-o cerere;
    d) urmează să se ia măsuri de executare silită.


    Articolul 10

    Obligaţia de cooperare
    (1) Contribuabilul este obligat sa coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii, şi prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute.
    (2) Contribuabilul este obligat sa întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor juridice şi efective ce îi stau la dispoziţie.


    Articolul 11

    Secretul fiscal
    (1) Funcţionarii publici din cadrul organului fiscal, inclusiv persoanele care nu mai deţin aceasta calitate, sunt obligaţi, în condiţiile legii, sa păstreze secretul asupra informaţiilor pe care le deţin ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
    (2) Informaţiile referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat pot fi transmise numai:
    a) autorităţilor publice, în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;
    b) autorităţilor fiscale ale altor tari, în condiţii de reciprocitate în baza unor convenţii;
    c) autorităţilor judiciare competente, potrivit legii;
    d) în alte cazuri prevăzute de lege.
    (3) Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată sa păstreze secretul asupra informaţiilor primite.
    (4) Este permisă transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (2), în condiţiile în care se asigura ca din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice sau juridice.
    (5) Nerespectarea obligaţiei de păstrare a secretului fiscal atrage răspunderea potrivit legii.


    Articolul 12

    Buna-credinţa
    Relaţiile dintre contribuabili şi organele fiscale trebuie să fie fundamentate pe buna-credinţa, în scopul realizării cerinţelor legii.


    Capitolul III Aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale


    Articolul 13

    Interpretarea legii
    Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului asa cum este exprimată în lege.


    Articolul 14

    Criteriile economice
    Veniturile, alte beneficii şi valori patrimoniale sunt supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obţinute din activităţi ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.


    Articolul 15

    Eludarea legislaţiei fiscale
    (1) În cazul în care, eludandu-se scopul legii fiscale, obligaţia fiscală nu a fost stabilită ori nu a fost raportată la baza de impunere reală, obligaţia datorată şi, respectiv, creanta fiscală corelativa sunt cele legal determinate.
    (2) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 23.


    Capitolul IV Raportul juridic fiscal


    Articolul 16

    Conţinutul raportului de drept procedural fiscal
    Raportul de drept procedural fiscal cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal.


    Articolul 17

    Subiectele raportului juridic fiscal
    (1) Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.
    (2) Contribuabilul este orice persoană fizica ori juridică sau orice alta entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.
    (3) Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală şi unităţile sale teritoriale.
    (4) Unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile respective.
    (5) Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală, unităţile sale teritoriale, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.


    Articolul 18

    Împuterniciţii
    (1) În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz.
    (2) Împuternicitul este obligat sa înregistreze la organul fiscal actul de împuternicire, în forma autentică şi în condiţiile prevăzute de lege. Revocarea împuternicirii operează faţă de organul fiscal de la data înregistrării actului de revocare.
    (3) În cazul reprezentării contribuabililor în relaţiile cu organele fiscale prin avocat, forma şi conţinutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispoziţiile legale privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
    (4) Contribuabilul fără domiciliu fiscal în România, care are obligaţia de a depune declaraţii la organele fiscale, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să îndeplinească, în numele şi din averea contribuabilului, obligaţiile acestuia din urma faţă de organul fiscal.
    (5) Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi reprezentanţilor fiscali desemnaţi potrivit Codului fiscal, dacă legea nu prevede altfel.
    -------------
    Alin. (4) al art. 18 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 19

    Numirea curatorului fiscal
    (1) Dacă nu exista un împuternicit potrivit art. 18, organul fiscal, în condiţiile legii, va solicita instanţei judecătoreşti competente numirea unui curator fiscal pentru contribuabilul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii, unei infirmităţi, batranetii sau unui handicap de orice fel, nu poate să îşi exercite şi să îşi îndeplinească personal drepturile şi obligaţiile ce îi revin potrivit legii.
    (2) Pentru activitatea sa curatorul fiscal va fi remunerat potrivit hotărârii judecătoreşti, toate cheltuielile legate de aceasta reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.


    Articolul 20

    Obligaţiile reprezentanţilor legali
    (1) Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi sa îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentate, în numele şi din averea acestora.
    (2) În cazul în care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.


    Titlul II Dispoziţii generale privind raportul de drept material fiscal


    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 21

    Creanţele fiscale
    (1) Creanţele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.
    (2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conţinutul, cat şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
    a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;
    b) dreptul la perceperea dobânzilor şi penalitatilor de întârziere, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.
    (3) În cazurile prevăzute de lege, organul fiscal este îndreptăţit să solicite stingerea obligaţiei fiscale de către cel indatorat să execute acea obligaţie în locul debitorului.
    (4) În măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.


    Articolul 22

    Obligaţiile fiscale
    Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod, se înţelege:
    a) obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
    b) obligaţia de a calcula şi de a inregistra în evidentele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
    c) obligaţia de a plati la termenele legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat;
    d) obligaţia de a plati dobânzi şi penalităţi de întârziere, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de plată accesorii;
    e) obligaţia de a calcula, de a retine şi de a inregistra în evidentele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile care se realizează prin stopaj la sursa;
    f) orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.


    Articolul 23

    Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale
    (1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanta fiscală şi obligaţia fiscală corelativa se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.
    (2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.


    Articolul 24

    Stingerea creanţelor fiscale
    Creanţele fiscale se sting prin încasare, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.


    Articolul 25

    Creditorii şi debitorii
    (1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanta fiscală prevăzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativa de plată a acestor drepturi.
    (2) În cazul în care obligaţia de plată nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condiţiile legii, următorii:
    a) moştenitorul care a acceptat succesiunea contribuabilului debitor;
    b) cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori reorganizării judiciare, după caz;
    c) persoana căreia i s-a stabilit răspunderea în conformitate cu prevederile legale referitoare la faliment;
    d) persoana care îşi asuma obligaţia de plată a debitorului, printr-un angajament de plată sau printr-un alt act încheiat în forma autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată;
    d^1) persoana juridică, pentru obligaţiile fiscale datorate de sediile secundare ale acesteia;
    e) alte persoane, în condiţiile legii.
    -------------
    Lit. d^1) a alin. (2) al art. 25 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 26

    Plătitorul
    (1) Plătitor al obligaţiei fiscale este debitorul sau persoana care în numele debitorului, conform legii, are obligaţia de a plati sau de a retine şi de a plati, după caz, impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
    (2) Pentru persoanele juridice cu sediul în România, care au sedii secundare, plătitor de obligaţii fiscale este persoana juridică, cu excepţia impozitului pe venitul din salarii, pentru care plata impozitului se face, potrivit legii, de către sediile secundare ale persoanei juridice.


    Articolul 27

    Răspunderea solidară
    (1) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
    a) persoanele fizice sau juridice care, în cei 3 ani anteriori datei declarării insolvabilitatii, cu rea-credinţa, dobândesc în orice mod active de la debitorii care îşi provoacă astfel insolvabilitatea;
    b) administratorii, asociaţii, actionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credinţa, sub orice formă, a bunurilor mobile şi imobile proprietatea acesteia.
    (2) Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se afla sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
    a) dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabila a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabila neta a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;
    b) are raporturi comerciale contractuale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi, care, în proporţie de cel puţin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;
    c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.
    (3) În înţelesul alin. (2), termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
    a) control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaţilor unei societăţi comerciale ori a unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale ori consiliul director al unei asociaţii sau fundaţii;
    b) control indirect - activitatea prin care o persoană exercita controlul prin una sau mai multe persoane.
    -------------
    Alin. (2) al art. 27 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 28

    Dispoziţii speciale privind stabilirea răspunderii
    (1) Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 27 se va stabili potrivit dispoziţiilor prezentului articol.
    (2) În scopul prevăzut la alin. (1) organul fiscal va întocmi o decizie în care vor fi arătate motivele de fapt şi de drept pentru care este angajata răspunderea persoanei în cauza. Decizia se va supune spre aprobare conducerii organului fiscal.
    (3) Decizia aprobată potrivit alin. (2) constituie titlu de creanta privind obligaţia la plata a persoanei răspunzătoare potrivit art. 27 şi va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi următoarele:
    a) codul de identificare fiscală a persoanei răspunzătoare, obligată la plata obligaţiei debitorului principal, precum şi orice alte date de identificare;
    b) numele şi prenumele sau denumirea debitorului principal; codul de identificare fiscală; domiciliul sau sediul acestuia, precum şi orice alte date de identificare;
    c) cuantumul şi natura sumelor datorate;
    d) termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;
    e) temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii.
    (4) Răspunderea va fi stabilită atât pentru obligaţia fiscală principala, cat şi pentru accesoriile acesteia.
    (5) Titlul de creanta prevăzut la alin. (3) va fi comunicat persoanei obligate la plata, menţionându-se ca aceasta urmează să facă plata în termenul stabilit.
    (6) Titlul de creanta comunicat potrivit alin. (5) poate fi atacat în condiţiile legii.


    Articolul 29

    Drepturile şi obligaţiile succesorilor
    (1) Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condiţiile dreptului comun.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de plată a sumelor ce reprezintă amenzi aplicate, potrivit legii, debitorului persoana fizica.


    Articolul 30

    Dispoziţii privind cesiunea creanţelor fiscale ale contribuabililor
    (1) Creanţele principale sau accesorii privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabililor, precum şi sumele afectate garantarii executării unei obligaţii fiscale pot fi cesionate numai după stabilirea lor potrivit legii.
    (2) Cesiunea produce efecte faţă de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost notificată.
    (3) Desfiinţarea cesiunii sau constatarea nulităţii acesteia ulterior stingerii obligaţiei fiscale nu este opozabilă organului fiscal.


    Capitolul II Domiciliul fiscal


    Articolul 31

    Domiciliul fiscal
    (1) În cazul creanţelor fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înţelege:
    a) pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferita de domiciliu;
    b) pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;
    c) pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, adresa persoanei care reprezintă asocierea sau entitatea, iar în lipsa unei asemenea persoane, adresa domiciliului fiscal al oricăruia dintre asociaţi.
    (2) Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe care o persoană o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de scurta durata nefiind luate în considerare. Dacă şederea are un scop exclusiv de vizita, concediu, tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare şi nu depăşeşte perioada unui an, nu se considera adresa unde locuiesc efectiv.
    (3) În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. b) şi c), domiciliul fiscal este locul în care se afla majoritatea activelor.
    (4) În cazul celorlalte creanţe fiscale ale bugetului general consolidat, prin domiciliu fiscal se înţelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.


    Titlul III Dispoziţii procedurale generale


    Capitolul I Competenţa organului fiscal


    Articolul 32

    Competenţa generală
    (1) Organele fiscale au competenţa generală privind administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscală.
    (2) În cazul impozitului pe venit, prin hotărâre a Guvernului se poate stabili alta competenţa specială de administrare.
    (3) Impozitele, taxele şi alte sume care se datorează, potrivit legii, în vama sunt administrate de către organele vamale.


    Articolul 33

    Competenţa teritorială
    (1) Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenţa revine acelui organ fiscal, judeţean, local sau al municipiului Bucureşti stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în a cărui raza teritorială se afla domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor şi contribuţiilor realizate prin stopaj la sursa, în condiţiile legii.
    (2) În cazul contribuabililor nerezidenti care desfăşoară activităţi pe teritoriul României printr-un sediu permanent, competenţa revine organului fiscal pe al cărui teritoriu se realizează, în întregime sau cu preponderenta, cifra de afaceri.
    (3) Pentru administrarea de către organele fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a creanţelor fiscale datorate de marii contribuabili, inclusiv de sediile secundare ale acestora, competenţa poate fi stabilită în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1), prin ordin al ministrului finanţelor publice, la propunerea preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.


    Articolul 34

    Competenţa în cazul sediilor secundare
    În cazul în care contribuabilul are, potrivit legii, obligaţii de plată la sedii secundare, competenţa teritorială pentru administrarea acestora revine organului fiscal în a cărui raza teritorială acestea se afla situate.


    Articolul 35

    Competenţa teritorială a compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale Compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.


    Articolul 36

    Competenţa specială
    (1) În situaţia în care contribuabilul nu are domiciliu fiscal, competenţa teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi pentru luarea de urgenta a măsurilor legale ce se impun în cazurile de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impunere reale, precum şi în caz de executare silită.


    Articolul 37

    Conflictul de competenţa
    (1) Exista conflict de competenţa când doua sau mai multe organe fiscale se declara deopotrivă competente sau necompetente. În acest caz organul fiscal care s-a investit primul sau care s-a declarat ultimul necompetent va continua procedura în derulare şi va solicita organului ierarhic superior comun sa hotărască asupra conflictului.
    (2) În situaţia în care organele fiscale între care apare conflictul de competenţa nu sunt subordonate unui organ ierarhic comun, conflictul de competenţa ivit se soluţionează de către Comisia fiscală centrala din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
    (3) În cazul bugetelor locale, Comisia fiscală centrala se completează cu câte un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Municipiilor din România, Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, precum şi al Ministerului Administraţiei şi Internelor.


    Articolul 38

    Acord asupra competentei
    Cu acordul organului fiscal care, conform prevederilor prezentului cod, deţine competenţa teritorială, precum şi al contribuabilului în cauza, un alt organ fiscal poate prelua activitatea de administrare a acestuia.


    Articolul 39

    Conflictul de interese
    Funcţionarul public din cadrul organului fiscal implicat într-o procedură de administrare se afla în conflict de interese, dacă:
    a) în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil, este soţ/sotie al/a contribuabilului, este ruda până la gradul al 3-lea inclusiv a contribuabilului, este reprezentant sau împuternicit al contribuabilului;
    b) în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj direct;
    c) exista un conflict între el, soţul/sotia, rudele sale până la gradul al III-lea inclusiv şi una dintre părţi sau soţul/sotia, rudele părţii până la gradul al 3-lea inclusiv;
    d) în alte cazuri prevăzute de lege.


    Articolul 40

    Abţinerea şi recuzarea
    (1) Funcţionarul public care ştie ca se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 39 este obligat sa înştiinţeze conducătorul organului fiscal şi să se abţină de la îndeplinirea procedurii.
    (2) În cazul în care conflictul de interese se referă la conducătorul organului fiscal, acesta este obligat sa înştiinţeze organul ierarhic superior.
    (3) Abţinerea se propune de funcţionarul public şi se decide de îndată de conducătorul organului fiscal sau de organul ierarhic superior.
    (4) Contribuabilul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea funcţionarului public aflat în conflict de interese.
    (5) Recuzarea funcţionarului public se decide de îndată de către conducătorul organului fiscal sau de organul fiscal ierarhic superior. Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanţa judecătorească competenţa. Cererea de recuzare nu suspenda procedura de administrare în derulare.


    Capitolul II Actele emise de organele fiscale


    Articolul 41

    Noţiunea de act administrativ fiscal
    În înţelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislaţiei privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor fiscale.


    Articolul 42

    Soluţia fiscală individuală anticipata şi acordul de preţ în avans
    (1) Soluţia fiscală individuală anticipata este actul administrativ emis de Ministerul Finanţelor Publice şi aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului, referitoare la reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare.
    (2) Acordul de preţ în avans este actul administrativ emis de Ministerul Finanţelor Publice şi aprobat prin hotărâre a Guvernului, în vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului referitoare la stabilirea condiţiilor şi modalităţilor în care urmează a fi determinate, pe parcursul unei perioade fixe de timp, preţurile de transfer, în cazul tranzacţiilor efectuate între persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Soluţia fiscală individuală anticipata sau acordul de preţ în avans se comunică numai contribuabilului căruia îi sunt destinate.
    (4) Soluţia fiscală individuală anticipata şi acordul de preţ în avans sunt opozabile şi obligatorii faţă de organele fiscale, numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate de către contribuabil.
    (5) Soluţia fiscală individuală anticipata şi acordul de preţ în avans nu mai sunt valabile dacă prevederile legale de drept material fiscal în baza cărora a fost luată decizia se modifica. Încetarea valabilităţii se constata prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Ordinul se comunică contribuabilului şi se poate contesta la instanţa judecătorească de contencios administrativ competenţa.
    (6) Procedura referitoare la emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate şi a acordului de preţ în avans va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului.
    -------------
    Art. 42 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.


    Articolul 43

    Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal
    (1) Actul administrativ fiscal se emite numai în forma scrisă.
    (2) Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:
    a) denumirea organului fiscal emitent;
    b) data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
    c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz;
    d) obiectul actului administrativ fiscal;
    e) motivele de fapt;
    f) temeiul de drept;
    g) numele şi semnatura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
    h) ştampila organului fiscal emitent;
    i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;
    j) menţiuni privind audierea contribuabilului.
    (3) Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) prin intermediul mijloacelor informatice este valabil şi în cazul în care nu poarta semnatura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale aplicabile în materie.
    (4) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc categoriile de acte administrative care se emit în condiţiile alin. (3).


    Articolul 44

    Comunicarea actului administrativ fiscal
    (1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
    (2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
    a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnatura, data comunicării fiind data ridicării sub semnatura a actului;
    b) prin remiterea, sub semnatura, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnatura a actului;
    c) prin posta, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigura transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia;
    d) prin publicitate.
    (3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se considera comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.
    (4) Dispoziţiile Codului de procedura civilă privind comunicarea actelor de procedura sunt aplicabile în mod corespunzător.


    Articolul 45

    Opozabilitatea actului administrativ fiscal
    Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.


    Articolul 46

    Nulitatea actului administrativ fiscal
    Lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia. Nulitatea se poate constata la cerere sau din oficiu.


    Articolul 47

    Desfiinţarea sau modificarea actelor administrative fiscale
    Actul administrativ fiscal poate fi modificat sau desfiinţat în condiţiile prezentului cod.


    Articolul 48

    Îndreptarea erorilor materiale
    Organul fiscal poate indrepta erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal, din oficiu sau la cererea contribuabilului. Actul administrativ corectat se va comunică contribuabilului, potrivit legii.


    Capitolul III Administrarea şi aprecierea probelor


    Secţiunea 1 Dispoziţii generale


    Articolul 49

    Mijloace de proba
    (1) Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează mijloace de proba, putând proceda la:
    a) solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabililor şi a altor persoane;
    b) solicitarea de expertize;
    c) folosirea înscrisurilor;
    d) efectuarea de cercetări la faţa locului.
    (2) Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forta lor doveditoare recunoscută de lege.


    Articolul 50

    Dreptul organului fiscal de a solicita prezenta contribuabilului la sediul sau
    Organul fiscal poate solicita prezenta contribuabilului la sediul sau pentru a da informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. Odată cu aceasta solicitare, când este cazul, organul fiscal va indica şi documentele pe care contribuabilul este obligat să le prezinte.


    Articolul 51

    Comunicarea informaţiilor între organele fiscale
    Dacă într-o procedură fiscală se constata fapte care prezintă importanţa pentru alte raporturi juridice fiscale, organele fiscale îşi vor comunică reciproc informaţiile deţinute.


    Secţiunea a 2-a Informaţii şi expertize


    Articolul 52

    Obligaţia de a furniza informaţii
    (1) Contribuabilul sau altă persoană imputernicita de acesta are obligaţia de a furniza organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. Organul fiscal poate solicita informaţii şi altor persoane numai atunci când starea de fapt fiscală nu a fost clarificata de către contribuabil. Informaţiile furnizate de alte persoane vor fi luate în considerare numai în măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de proba.
    (2) Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în scris şi va specifică natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale şi documentele care susţin informaţiile furnizate.
    (3) Declaraţia persoanelor obligate potrivit alin. (1) sa furnizeze informaţii va fi, după caz, prezentată sau consemnată în scris.
    (4) În situaţia în care persoana obligată sa furnizeze informaţia în scris este, din motive independente de voinţa sa, în imposibilitate de a scrie, organul fiscal întocmeşte un proces-verbal.


    Articolul 52^1

    Furnizarea periodică de informaţii
    (1) Contribuabilii sunt obligaţi sa furnizeze periodic organelor fiscale informaţii referitoare la activitatea desfăşurată.
    (2) Furnizarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) se face prin completarea unei declaraţii pe proprie răspundere.
    (3) Natura informaţiilor, periodicitatea, precum şi modelul declaraţiilor se aproba prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    -------------
    Art. 52^1 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.


    Articolul 53

    Obligaţia băncilor de a furniza informaţii
    (1) Băncile sunt obligate sa comunice organelor fiscale lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori inchid conturi, forma juridică pe care aceştia o au şi domiciliul sau sediul acestora. Comunicarea se va face bilunar, cu referire la conturile deschise sau închise în perioada anterioară acesteia şi va fi adresată Ministerului Finanţelor Publice.
    (2) Ministerul Finanţelor Publice împreună cu Banca Naţionala a României vor elabora proceduri privind transmiterea informaţiilor prevăzute la alin. (1).
    (3) Ministerul Finanţelor Publice, la cererea justificată a autorităţilor publice centrale şi locale, va transmite informaţiile deţinute în baza alin. (1), în scopul îndeplinirii de către aceste autorităţi a atribuţiilor prevăzute de lege.


    Articolul 54

    Expertiza
    (1) Ori de câte ori considera necesar, organul fiscal are dreptul sa apeleze la serviciile unui expert pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat sa comunice contribuabilului numele expertului.
    (2) Contribuabilul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.
    (3) Experţii au obligaţia sa păstreze secretul fiscal asupra datelor şi informaţiilor pe care le dobândesc.
    (4) Expertiza se întocmeşte în scris.
    (5) Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol vor fi plătite de la bugetele organelor fiscale care au apelat la serviciile expertului, după caz.


    Secţiunea a 3-a Verificarea înscrisurilor şi cercetarea la faţa locului


    Articolul 55

    Prezentarea de înscrisuri
    (1) În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul are obligaţia sa pună la dispoziţia organului fiscal registre, evidente, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. Organul fiscal are dreptul de a solicita şi altor persoane înscrisuri, dacă starea de fapt fiscală nu a fost clarificata pe baza înscrisurilor puse la dispoziţie de către contribuabili.
    (2) Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul sau ori la domiciliul fiscal al persoanei obligate să le prezinte.
    (3) Organul fiscal are dreptul sa retina, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabili, pe o perioadă de maximum 30 de zile. În cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi prelungită cu maximum 90 de zile.


    Articolul 56

    Cercetarea la faţa locului
    (1) În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o cercetare la faţa locului, întocmind în acest sens proces-verbal.
    (2) Contribuabilii au obligaţia să permită funcţionarilor împuterniciţi de organul fiscal pentru a efectua o cercetare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru aceasta acţiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
    (3) Deţinătorii terenurilor ori incintelor respective vor fi înştiinţaţi în timp util despre cercetare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 95 alin. (1) lit. b). Persoanele fizice vor fi informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reşedinţa.
    (4) În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din Codul de procedură civilă fiind aplicabile.
    (5) La cererea organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai forţei publice sunt obligaţi sa îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.


    Secţiunea a 4-a Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi


    Articolul 57

    Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize şi prezentarea unor înscrisuri
    (1) Soţul/sotia şi rudele contribuabilului până la gradul al III-lea inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.
    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) vor fi înştiinţate asupra acestui drept.


    Articolul 58

    Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii
    (1) Pot refuza sa furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţa în exercitarea activităţii lor preotii, avocaţii, notarii publici, consultanţii fiscali, executorii judecătoreşti, auditorii, experţii contabili, medicii şi psihoterapeutii, cu excepţia informaţiilor cu privire la îndeplinirea obligaţiilor fiscale stabilite de lege în sarcina lor.
    (2) Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii, precum şi persoanele care participa la activitatea profesională a acestora.
    (3) Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, cu acordul persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.


    Secţiunea a 5-a Colaborarea dintre autorităţile publice


    Articolul 59

    Obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a furniza informaţii şi de a prezenta acte
    Autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi serviciile descentralizate ale autorităţilor publice centrale vor furniza informaţii şi acte organelor fiscale, la cererea acestora.


    Articolul 60

    Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public
    (1) Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate sa colaboreze în realizarea scopului prezentului cod.
    (2) Nu constituie activitate de colaborare acţiunile întreprinse de autorităţile prevăzute la alin. (1), în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit legii.
    (3) Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea solicitării, iar autoritatea solicitată răspunde pentru datele furnizate.


    Articolul 61

    Condiţii şi limite ale colaborării
    (1) Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public se realizează în limita atribuţiilor ce le revin potrivit legii.
    (2) Dacă autoritatea publică, instituţia publică sau de interes public solicitată refuza colaborarea, autoritatea publică superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu exista, decizia va fi luată de autoritatea superioară celei solicitate.


    Articolul 62

    Colaborarea interstatala dintre autorităţile publice
    (1) În baza convenţiilor internaţionale, organele fiscale vor colabora cu autorităţile fiscale similare din alte state.
    (2) În lipsa unei convenţii, organele fiscale pot acorda sau pot solicita colaborarea altei autorităţi fiscale din alt stat pe bază de reciprocitate.


    Secţiunea a 6-a Sarcina probei


    Articolul 63

    Forta probanta a documentelor justificative şi evidentelor contabile
    Documentele justificative şi evidentele contabile ale contribuabilului constituie probe la stabilirea bazei de impunere. În cazul în care exista şi alte acte doveditoare, acestea vor fi luate în considerare la stabilirea bazei de impunere.


    Articolul 64

    Sarcina probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale
    (1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal.
    (2) Organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii.


    Articolul 65

    Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impunerii
    (1) În cazul în care constata ca anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie baza impozabilă sunt deţinute de persoane care în mod continuu beneficiază de câştigurile sau de orice foloase obişnuite aduse de acestea şi ca persoanele respective declara în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauza, fără sa arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal va proceda la stabilirea provizorie a obligaţiei fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane.
    (2) În condiţiile legii, obligaţia fiscală privind baza impozabilă prevăzută la alin. (1) va putea fi stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel aceştia datorează despăgubiri persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligaţiei stabilite potrivit alin. (1).


    Articolul 66

    Estimarea bazei de impunere
    (1) Dacă organul fiscal nu poate determina mărimea bazei de impunere, acesta trebuie să o estimeze. În acest caz trebuie avute în vedere toate datele şi documentele care au relevanta pentru estimare. Estimarea consta în identificarea acelor elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.
    (2) În situaţiile în care, potrivit legii, organele fiscale sunt îndreptăţite sa estimeze baza de impunere, acestea vor avea în vedere preţul de piaţa al tranzacţiei sau bunului impozabil, astfel cum este definit de Codul fiscal.


    Capitolul IV Termene


    Articolul 67

    Calcularea termenelor
    Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Codul de procedură fiscală, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie, dacă legea fiscală nu dispune altfel, se calculează potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă.


    Articolul 68

    Prelungirea termenelor
    Termenele pentru depunerea declaraţiilor fiscale şi termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite în situaţii temeinic justificate, potrivit competentei stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.


    Articolul 68^1

    Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor
    (1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
    (2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.
    -----------
    Art. 68^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Titlul IV Înregistrarea fiscală şi evidenţa contabilă şi fiscală


    Articolul 69

    Obligaţia de înregistrare fiscală
    (1) Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală va fi:
    a) pentru persoanele juridice, cu excepţia comercianţilor, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
    b) pentru persoanele fizice, codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
    c) pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
    d) pentru comercianţi, inclusiv pentru sucursalele comercianţilor care au sediul principal al comerţului în străinătate, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
    e) pentru persoanele fizice plătitoare de taxa pe valoarea adăugată, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
    (2) Persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) se înregistrează fiscal potrivit procedurii speciale în materie.
    (3) În vederea atribuirii codului de identificare fiscală persoanele prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi e) au obligaţia să depună declaraţie de înregistrare fiscală.
    (4) Au obligaţia să depună o declaraţie de înregistrare fiscală şi persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b) care au calitatea de angajator.
    (5) Contribuabilii care obţin venituri din activităţi independente, pentru care plăţile anticipate se fac prin reţinere la sursa de către plătitorii de venituri, au obligaţia, în vederea înregistrării, să depună la organul fiscal competent declaraţia de înregistrare fiscală.
    (6) Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:
    a) data infiintarii potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi altor entităţi fără personalitate juridică;
    b) data eliberării actului legal de funcţionare, data începerii activităţii, data obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul persoanelor fizice.


    Articolul 70

    Înregistrarea şi scoaterea din evidenta a plătitorilor de taxa pe valoarea adăugată
    (1) Orice persoană impozabilă care realizează operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată la organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în următoarele situaţii:
    a) la înfiinţare, în mod obligatoriu, dacă declara ca urmează sa realizeze o cifra de afaceri peste plafonul de scutire prevăzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată;
    b) la înfiinţare, dacă declara ca urmează sa realizeze o cifra de afaceri sub plafonul de scutire prevăzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxa pe valoarea adăugată;
    c) după înfiinţare, în mod obligatoriu, dacă depăşeşte plafonul de scutire prevăzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a depăşit acest plafon;
    d) după înfiinţare, dacă cifra de afaceri realizată este sub plafonul de scutire prevăzut de dispoziţiile Codului fiscal referitoare la taxa pe valoarea adăugată, dar doreşte sa opteze pentru aplicarea regimului normal de taxa pe valoarea adăugată.
    (2) Persoanele care realizează în exclusivitate operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată, iar potrivit Codului fiscal pot opta pentru taxarea acestora, trebuie să solicite înregistrarea ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată.
    (3) Cifra de afaceri declarata organului fiscal este cea determinata conform dispoziţiilor Codului fiscal privitoare la TVA.
    (4) În cazul persoanelor înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată, codul de identificare fiscală este precedat de litera "R".
    (5) Data înregistrării ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată este:
    a) data comunicării certificatului de înregistrare în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), şi, după caz, la alin. (2);
    b) data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă face opţiunea pentru aplicarea regimului normal de taxa pe valoarea adăugată în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d);
    c) data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă solicita luarea în evidenta ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi, după caz, la alin. (2).
    (6) Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, care, ulterior înregistrării, realizează exclusiv operaţiuni care nu dau drept de deducere, trebuie să solicite scoaterea din evidenta ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată, în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care realizează exclusiv astfel de operaţiuni. Scoaterea din evidenta ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată se va face începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă are obligaţia să solicite aceasta scoatere din evidenta.
    (7) Orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată trebuie să solicite scoaterea din evidenta ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată în caz de încetare a activităţii, în termen de 15 zile de la data actului în care se consemnează situaţia respectiva. Scoaterea din evidenta ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată se va face începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii declaraţiei de menţiuni.


    Articolul 71

    Obligaţia înscrierii codului de identificare fiscală pe documente
    Plătitorii de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat au obligaţia de a menţiona pe facturi, scrisori, oferte, comenzi sau pe orice alte documente emise codul de identificare fiscală propriu.


    Articolul 72

    Declararea filialelor şi sediilor secundare
    (1) Contribuabilii au obligaţia de a declara organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile, înfiinţarea de sedii secundare.
    (2) Contribuabilii cu domiciliul fiscal în România au obligaţia de a declara în termen de 30 de zile înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în străinătate.


    Articolul 73

    Forma şi conţinutul declaraţiei de înregistrare fiscală
    (1) Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi va fi însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.
    (2) Declaraţia de înregistrare fiscală va cuprinde: datele de identificare a contribuabilului, categoriile de obligaţii de plată datorate potrivit Codului fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului, datele privind situaţia juridică a contribuabilului, precum şi alte informaţii necesare administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.


    Articolul 74

    Certificatul de înregistrare fiscală
    (1) Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală, depusa potrivit art. 69 alin. (3), organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în termen de 15 zile de la data depunerii declaraţiei. În certificatul de înregistrare fiscală se înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.
    (2) Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor de timbru.
    (3) Contribuabilii care realizează venituri din activitatea de comerţ sau prestări de servicii către populaţie sunt obligaţi sa afiseze certificatul de înregistrare fiscală în locurile unde se desfăşoară activitatea.
    (4) În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscală, organul fiscal va elibera un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabililor şi a dovezii de publicare a pierderii, furtului sau distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.


    Articolul 75

    Modificări ulterioare înregistrării fiscale
    (1) Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţa organului fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data producerii acestora, prin completarea şi depunerea declaraţiei de menţiuni.
    (2) La încetarea condiţiilor care au generat înregistrarea fiscală, contribuabilii au obligaţia de a preda organelor fiscale, în vederea anulării, certificatul de înregistrare fiscală, odată cu depunerea declaraţiei de menţiuni.


    Articolul 76

    Registrul contribuabililor
    (1) Organul fiscal competent din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală organizează evidenta plătitorilor de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cadrul registrului contribuabililor, care conţine:
    a) datele de identificare a contribuabilului;
    b) categoriile de obligaţii fiscale de declarare, potrivit legii, denumite vector fiscal; categoriile de obligaţii fiscale care se înscriu în vectorul fiscal se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice;
    c) alte informaţii necesare administrării obligaţiilor fiscale.
    (2) Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informaţiilor comunicate de contribuabili, de oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenta a populaţiei, de la alte autorităţi şi instituţii, precum şi din constatările proprii ale organului fiscal.
    (3) Datele din registrul contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată că acestea nu corespund stării de fapt reale şi vor fi comunicate contribuabililor.
    (4) Modificarea din oficiu a domiciliului fiscal pe baza constatărilor făcute potrivit alin. (3) se face prin decizie emisă de organul fiscal competent, după ascultarea prealabilă a contribuabilului, potrivit art. 9.
    (5) Contribuabilii persoane juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică, care, în toate cazurile, în decurs de 12 luni consecutive, nu au depus declaraţii fiscale şi situaţii financiare, nu au efectuat plati datorate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru şomaj şi cărora, la cerere, nici nu li s-a aprobat de către organul fiscal competent o măsura privind îndeplinirea obligaţiilor lor fiscale, vor fi trecuţi într-o evidenta specială.
    -----------
    Lit. b) a alin. (1) al art. 76 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 77

    Obligaţia de a conduce evidenta fiscală
    În vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale de plată datorate, contribuabilii sunt obligaţi sa conducă evidente fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.


    Articolul 78

    Reguli pentru conducerea evidentei contabile şi fiscale
    (1) Evidentele contabile şi fiscale vor fi păstrate, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului, la sediile secundare ale acestuia, inclusiv pe suport electronic, sau pot fi încredinţate spre păstrare unei societăţi autorizate, potrivit legii, sa presteze servicii de arhivare.
    (1^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), evidentele contabile şi fiscale ale exerciţiului financiar în curs se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabililor, la sediile secundare ale acestora sau, în perioada 1-25 a lunii următoare, la sediul persoanei fizice ori juridice autorizate pentru prelucrarea lor în vederea întocmirii declaraţiilor fiscale.
    (2) Dispoziţiile legale privind păstrarea, arhivarea şi limba folosită pentru evidentele contabile sunt aplicabile şi pentru evidentele fiscale.
    (3) În cazul în care evidentele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul este obligat sa păstreze şi să prezinte aplicatiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.
    (4) Contribuabilii sunt obligaţi să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate din activităţile desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror alte documente prevăzute de lege.
    (5) Contribuabilii sunt obligaţi sa utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare şi de evidenţa contabilă stabilite prin lege, achiziţionate numai de la unităţile stabilite prin normele legale în vigoare, şi sa completeze integral rubricile formularelor, corespunzător operaţiunilor înregistrate.
    (6) Organul fiscal poate lua în considerare orice evidente relevante pentru impunere ţinute de contribuabil.
    -----------
    Alin. (1) al art. 78 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.
    Alin. (1^1) al art. 78 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Titlul V Declaraţia fiscală


    Articolul 79

    Obligaţia de a depune declaraţii fiscale
    (1) Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta.
    (2) În cazul în care Codul fiscal nu prevede, Ministerul Finanţelor Publice va stabili termenul de depunere a declaraţiei fiscale.
    (3) Obligaţia de a depune declaraţia fiscală se menţine şi în cazurile în care:
    a) a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;
    b) obligaţia fiscală respectiva este scutită la plata, conform reglementărilor legale;
    c) organul fiscal a stabilit din oficiu baza de impunere şi obligaţia fiscală.
    d) pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar exista obligaţia declarativă, conform legii.
    (4) În caz de inactivitate temporară sau în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, organul fiscal competent poate aproba, la cererea contribuabilului, alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării obligaţiilor fiscale.
    Asupra termenelor şi condiţiilor va decide organul fiscal potrivit competentelor aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    -----------
    Lit. d) a alin. (3) al art. 79 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 80

    Forma şi conţinutul declaraţiei fiscale
    (1) Declaraţia fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de organul fiscal.
    (2) În declaraţia fiscală contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.
    (3) Contribuabilul are obligaţia de a completa declaraţiile fiscale inscriind corect, complet şi cu buna-credinţa informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia fiscală se semnează de către contribuabil sau de către împuternicit.
    (4) Obligaţia de semnare a declaraţiei fiscale se considera a fi îndeplinită şi în următoarele situaţii:
    a) în cazul transmiterii declaraţiilor fiscale prin sistemul electronic de plati. Data depunerii declaraţiei se considera a fi data debitarii contului plătitorului în baza acesteia;
    b) în cazul transmiterii declaraţiilor fiscale prin sisteme electronice de transmitere la distanta în condiţiile art. 81 alin. (1).
    (5) Declaraţia fiscală trebuie însoţită de documentaţia cerută de prevederile legale.
    (6) Pentru anumite categorii de obligaţii fiscale, stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, organul fiscal poate transmite contribuabililor formularele de declarare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, instrucţiunile de completare a acestora, alte informaţii utile, precum şi plicurile preadresate. În acest caz, contravaloarea corespondentei se suporta de către organul fiscal.


    Articolul 81

    Depunerea declaraţiilor fiscale
    (1) Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau la posta prin scrisoare recomandată. Declaraţia fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanta, conform procedurii stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    (2) Declaraţiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub forma de proces-verbal, dacă din motive independente de voinţa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
    (3) Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la posta, după caz.
    (4) Nedepunerea declaraţiei fiscale da dreptul organului fiscal sa procedeze la stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere potrivit art. 66. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale.


    Articolul 82

    Corectarea declaraţiilor fiscale
    Declaraţiile fiscale pot fi corectate de către contribuabil, din proprie iniţiativă.


    Titlul VI Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat


    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 83

    Stabilirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat
    (1) Impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:
    a) prin declaraţie fiscală, în condiţiile art. 80 alin. (2) şi art. 84 alin. (4);
    b) prin decizie emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazurile în care impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat sunt scutite la plata conform reglementărilor legale, precum şi în cazul unei rambursări de taxa pe valoarea adăugată.
    (3) Abrogat.
    -------------
    Alin. (3) al art. 83 a fost abrogat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 181 din 14 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.171 din 23 decembrie 2005.
    NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt
    *) Conform art. II din LEGEA nr. 15 din 11 ianuarie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 56 din 20 ianuarie 2006 alineatul 3 al art. 83 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 26 septembrie 2005 a fost abrogat, deşi aceasta operaţiune fusese dispusă şi prin OUG 181/2005. În aceste condiţii, întrucât exista doua reglementări care dispun acelaşi lucru, ceea ce contravine normelor de tehnica legislativă, OUG 181/2005 ar trebui să fie eliminata prin respingere sau abrogare.


    Articolul 84

    Decizia de impunere
    (1) Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifica baza de impunere.
    (2) Pentru creanţele administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală, prin ordin al ministrului finanţelor publice se pot stabili şi alte competente pentru emiterea deciziilor de impunere ca urmare a inspecţiei fiscale.
    (3) Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare la baza de impunere potrivit art. 87.
    (4) Declaraţia fiscală întocmită potrivit art. 80 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere, sub rezerva unei verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia.
    (5) În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia fiscală este asimilată unei decizii referitoare la baza de impunere.
    (6) Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie şi instiintari de plată, de la data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de plată.
    (7) Până la 1 iulie 2005, sumele reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, înscrise în deciziile de impunere, în actele administrative fiscale asimilate acestora, precum şi în declaraţiile fiscale, vor fi rotunjite la 1.000 lei prin reducere când suma ce urmează a fi rotunjita este sub 500 lei şi prin majorare când aceasta este peste 500 lei*1).
    ---------
    *1) Sumele sunt exprimate în moneda veche.
    -----------
    Alin. (6) al art. 84 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 85

    Forma şi conţinutul deciziei de impunere
    Decizia de impunere trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 43. Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi categoria de impozit, taxa, contribuţie sau alta suma datorată bugetului general consolidat, baza de impunere, precum şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioada impozabilă.


    Articolul 86

    Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere
    Sunt asimilate deciziilor de impunere şi următoarele acte administrative fiscale:
    a) deciziile privind rambursări de taxa pe valoarea adăugată şi deciziile privind restituiri de impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat;
    b) deciziile referitoare la bazele de impunere;
    c) deciziile referitoare la obligaţiile de plată accesorii;
    d) procesele-verbale prevăzute la art. 138 alin. (6) şi art. 165 alin. (2).


    Articolul 87

    Deciziile referitoare la bazele de impunere
    (1) Bazele de impunere se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impunere, în următoarele situaţii:
    a) când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia va cuprinde şi repartizarea venitului impozabil pe fiecare persoana care a participat la realizarea venitului;
    b) când sursa venitului impozabil se afla pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În acest caz competenţa de a stabili baza de impunere o deţine organul fiscal pe raza căruia se afla sursa venitului.
    (2) Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-şi numească un împuternicit comun în relaţia cu organul fiscal.


    Articolul 88

    Stabilirea obligaţiilor fiscale sub rezerva verificării ulterioare
    (1) Cuantumul obligaţiilor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare.
    (2) Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desfiintata sau modificată, din iniţiativa organului fiscal sau la solicitarea contribuabilului, pe baza constatărilor organului fiscal competent.
    (3) Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripţie sau ca urmare a inspecţiei fiscale efectuate în cadrul termenului de prescripţie.


    Capitolul II Prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale


    Articolul 89

    Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale
    (1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.
    (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanta fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.
    (3) Dreptul de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
    (4) Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.


    Articolul 90

    Întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale
    (1) Termenele prevăzute la art. 89 se întrerup şi se suspenda în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune potrivit dreptului comun.
    (2) Termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale se suspenda pe perioada cuprinsă între momentul începerii inspecţiei fiscale şi momentul emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale.


    Articolul 91

    Efectul implinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale
    Dacă organul fiscal constata împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiei fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanta fiscală.


    Titlul VII Inspecţia fiscală


    Capitolul I Sfera inspecţiei fiscale


    Articolul 92

    Obiectul şi funcţiile inspecţiei fiscale
    (1) Inspecţia fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalităţii şi conformitatii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactitatii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată, precum şi a accesoriilor aferente acestora.
    (2) Inspecţia fiscală are următoarele atribuţii:
    a) constatarea şi investigarea fiscală a tuturor actelor şi faptelor rezultând din activitatea contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale, în vederea descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea legii fiscale;
    b) analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntarii declaraţiilor fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse;
    c) sancţionarea potrivit legii a faptelor constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile legislaţiei fiscale.
    (3) Pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la alin. (2) organul de inspecţie fiscală va proceda la:
    a) examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului;
    b) verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă a contribuabilului;
    c) discutarea constatărilor şi solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentanţii legali ai contribuabililor sau împuterniciţii acestora, după caz;
    d) solicitarea de informaţii de la terţi;
    d^1) stabilirea corecta a bazei de impunere, a diferenţelor datorate în plus sau în minus, după caz, faţă de creanta fiscală declarata şi/sau stabilită, după caz, la momentul începerii inspecţiei fiscale;
    e) stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale de plată, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestora;
    f) verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile;
    g) dispunerea măsurilor asiguratorii în condiţiile legii;
    h) efectuarea de investigaţii fiscale potrivit alin. (2) lit. a);
    i) aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor legale;
    j) aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.
    -----------
    Lit. d^1) a alin. (3) al art. 92 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.
    Lit. e) a alin. (3) al art. 92 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 93

    Persoanele supuse inspecţiei fiscale
    Inspecţia fiscală se exercită asupra tuturor persoanelor, indiferent de forma lor de organizare, care au obligaţii de stabilire, reţinere şi plata a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute de lege.


    Articolul 94

    Formele şi întinderea inspecţiei fiscale
    (1) Formele de inspecţie fiscală sunt:
    a) inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pentru o perioadă de timp determinata;
    b) inspecţia fiscală parţială, care reprezintă activitatea de verificare a uneia sau mai multor obligaţii fiscale, pentru o perioadă de timp determinata.
    (2) Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă acestea prezintă interes pentru aplicarea legii fiscale.


    Articolul 95

    Proceduri şi metode de control fiscal
    (1) În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele proceduri de control:
    a) controlul inopinat, care consta în activitatea de verificare faptica şi documentara, în principal, ca urmare a unei sesizări cu privire la existenta unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale, fără anunţarea în prealabil a contribuabilului;
    b) controlul incrucisat, care consta în verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelatie cu cele deţinute de alte persoane; controlul incrucisat poate fi şi inopinat.
    (2) La finalizarea controlului inopinat sau incrucisat se încheie proces-verbal.
    (3) În realizarea atribuţiilor, inspecţia fiscală poate aplica următoarele metode de control:
    a) controlul prin sondaj, care consta în activitatea de verificare selectiva a documentelor şi operaţiunilor semnificative, în care sunt reflectate modul de calcul, de evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat;
    b) controlul electronic, care consta în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia, prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiza, evaluare şi testare asistate de instrumente informatice specializate.
    ---------------
    Art. 95 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.


    Articolul 96

    Perioada supusă inspecţiei fiscale
    (1) Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.
    (2) La contribuabilii mari, perioada supusă inspecţiei fiscale începe de la sfârşitul perioadei controlate anterior, în condiţiile alin. (1).
    (3) La celelalte categorii de contribuabili inspecţia fiscală se efectuează asupra creanţelor născute în ultimii 3 ani fiscali pentru care exista obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale. Inspecţia fiscală se poate extinde pe perioada de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, dacă este identificata cel puţin una dintre următoarele situaţii:
    a) exista indicii privind diminuarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat;
    b) nu au fost depuse declaraţii fiscale în interiorul termenului de prescripţie;
    c) nu au fost îndeplinite obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat.
    -----------
    Partea introductivă a alin. (3) al art. 96 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.
    Lit. b) a alin. (3) al art. 96 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Capitolul II Realizarea inspecţiei fiscale


    Articolul 97

    Competenţa
    (1) Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neingradit prin Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentului titlu, ori de alte autorităţi care sunt competente, potrivit legii, sa administreze impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
    (2) În cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, competenţa de exercitare a inspecţiei fiscale se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat în condiţiile legii.
    (3) Competenţa privind efectuarea inspecţiei fiscale se poate delega altui organ fiscal.


    Articolul 98

    Selectarea contribuabililor pentru inspecţie fiscală
    (1) Selectarea contribuabililor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul fiscal competent.
    (2) Contribuabilul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită.


    Articolul 99

    Avizul de inspecţie fiscală
    (1) Înaintea desfăşurării inspecţiei fiscale, organul fiscal are obligaţia sa înştiinţeze contribuabilul în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de inspecţie fiscală.
    (2) Avizul de inspecţie fiscală va cuprinde:
    a) temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
    b) data de începere a inspecţiei fiscale;
    c) obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale;
    d) posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate.


    Articolul 100

    Comunicarea avizului de inspecţie fiscală
    (1) Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului, în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale, astfel:
    a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
    b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
    (2) Comunicarea avizului de inspecţie fiscală nu este necesară:
    a) pentru soluţionarea unor cereri ale contribuabilului;
    b) în cazul unor acţiuni îndeplinite ca urmare a solicitării unor autorităţi, potrivit legii;
    c) în cazul controlului inopinat şi al controlului incrucisat.
    d) în cazul refacerii controlului ca urmare a unei dispoziţii de reverificare cuprinse în decizia de soluţionare a contestaţiei.
    (3) Pe durata unei inspecţii fiscale pentru soluţionarea unei cereri a contribuabilului, organul de inspecţie poate decide efectuarea unei inspecţii generale sau parţiale. În acest caz, prin excepţie de la prevederile alin. (1), avizul de inspecţie se comunică contribuabilului chiar în cursul efectuării inspecţiei pentru soluţionarea cererii.
    -------------
    Litera c) a alin. (2) al art. 100 a fost modificată de pct. 1 articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.
    Lit. d) a alin. (2) al art. 100 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.
    Alin. (3) al art. 100 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 101

    Locul şi timpul desfăşurării inspecţiei fiscale
    (1) Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regula, în spaţiile de lucru ale contribuabilului. Contribuabilul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei fiscale.
    (2) Dacă nu exista un spaţiu de lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se va putea desfăşura la sediul organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul.
    (3) Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul fiscal are dreptul sa inspecteze locurile în care se desfăşoară activitatea, în prezenta contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.
    (4) Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regula, în timpul programului de lucru al contribuabilului. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afară programului de lucru al contribuabilului, cu acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului fiscal.


    Articolul 102

    Durata efectuării inspecţiei fiscale
    (1) Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organele de inspecţie fiscală sau, după caz, de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, în funcţie de obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de 3 luni.
    (2) În cazul marilor contribuabili sau al celor care au sedii secundare, durata inspecţiei nu poate fi mai mare de 6 luni.
    (3) Perioadele în care derularea inspecţiei fiscale este suspendată nu sunt incluse în calculul duratei acesteia, conform prevederilor alin. (1) şi (2).
    (4) Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale ori de câte ori sunt motive justificate pentru aceasta.
    (5) Condiţiile şi modalităţile de suspendare a unei inspecţii fiscale se vor stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    --------------
    Alin. (3)-(5) ale art. 102 au fost introduse de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 103

    Reguli privind inspecţia fiscală
    (1) Inspecţia fiscală va avea în vedere examinarea tuturor starilor de fapt şi raporturile juridice care sunt relevante pentru impunere.
    (2) Inspecţia fiscală va fi efectuată în asa fel încât sa afecteze cat mai puţin activitatea curenta a contribuabililor şi sa utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale.
    (3) Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare impozit, taxa, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat şi pentru fiecare perioada supusă impozitării. Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi până la data implinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.
    (4) În situaţia în care din instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă existenta prejudiciului, reverificarea dispusă în temeiul alin. (3) nu este urmată de emiterea deciziei de impunere.
    (5) Inspecţia fiscală se exercită pe baza principiilor independentei, unicitatii, autonomiei, ierarhizarii, teritorialitatii şi descentralizării.
    (6) Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe anuale, trimestriale şi lunare aprobate în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale, după caz.
    (7) La începerea inspecţiei fiscale, inspectorul este obligat să prezinte contribuabilului legitimatia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de control. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control.
    (8) La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul este obligat sa dea o declaraţie scrisă, pe propria răspundere, din care să rezulte ca au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se va menţiona şi faptul ca au fost restituite toate documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil.
    (9) Contribuabilul are obligaţia sa îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organele de inspecţie fiscală.


    Articolul 104

    Obligaţia de colaborare a contribuabilului
    (1) Contribuabilul are obligaţia sa colaboreze la constatarea starilor de fapt fiscale. Acesta este obligat sa dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificarii situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
    (2) La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul va fi informat ca poate numi persoane care să dea informaţii. Dacă informaţiile contribuabilului sau cele ale persoanei numite de acesta sunt insuficiente, atunci inspectorul fiscal se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de informaţii.
    (3) Pe toată durata exercitării inspecţiei fiscale contribuabilii supuşi acesteia au dreptul de a beneficia de asistenţa de specialitate sau juridică.


    Articolul 105

    Dreptul contribuabilului de a fi informat
    (1) Contribuabilul va fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale asupra constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.
    (2) La încheierea inspecţiei fiscale, organul fiscal va prezenta contribuabilului constatările şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nici o modificare în urma inspecţiei fiscale sau a cazului în care contribuabilul renunţa la acest drept şi notifica acest fapt organelor de inspecţie fiscală.
    (3) Data, ora şi locul prezentării concluziilor vor fi comunicate contribuabilului în timp util.
    (4) Contribuabilul are dreptul să prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la constatările inspecţiei fiscale.


    Articolul 106

    Sesizarea organelor de urmărire penală
    (1) Organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.
    (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1) organele de inspecţie au obligaţia de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecţie şi de către contribuabilul supus inspecţiei, cu sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuza să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.


    Articolul 107

    Raportul privind rezultatul inspecţiei fiscale
    (1) Rezultatul inspecţiei fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecţiei din punct de vedere faptic şi legal.
    (2) La finalizarea inspecţiei fiscale, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va cuprinde şi diferenţe în plus sau în minus, după caz, faţă de creanta fiscală existenta la momentul începerii inspecţiei fiscale. În cazul în care baza de impunere nu se modifica, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind nemodificarea bazei de impunere.
    ------------
    Art. 107 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.
    Alin. (2) ale art. 107 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Titlul VIII Colectarea creanţelor fiscale


    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 108

    Colectarea creanţelor fiscale
    (1) În sensul prezentului titlu, colectarea consta în exercitarea acţiunilor care au ca scop stingerea creanţelor fiscale.
    (2) Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanta sau al unui titlu executoriu, după caz.
    (3) Titlul de creanta este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanta fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii.


    Articolul 109

    Termenele de plată
    (1) Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează.
    (2) Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel:
    a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din luna, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;
    b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din luna, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare.
    (3) Pentru obligaţiile fiscale eşalonate sau amânate la plata, precum şi pentru accesoriile acestora termenul de plată se stabileşte prin documentul prin care se acordă înlesnirea respectiva.
    (4) Pentru creanţele fiscale, administrate de Ministerul Finanţelor Publice, care nu au prevăzute termene de plată, acestea vor fi stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    (5) Pentru creanţele fiscale ale bugetelor locale care nu au prevăzute termene de plată, acestea se stabilesc prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice.
    (6) Contribuţiile sociale administrate de Ministerul Finanţelor Publice, după calcularea şi reţinerea acestora conform reglementărilor legale în materie, se virează până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale.


    Articolul 109^1*)

    Certificatul de atestare fiscală
    (1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent, la solicitarea contribuabilului.
    (2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenta pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în ultima zi a lunii anterioare depunerii cererii, denumita luna de referinţa.
    (3) În primele 5 zile lucrătoare ale lunii se emit certificate de atestare fiscală în care se menţionează creanţele fiscale exigibile, existente în sold la sfârşitul lunii anterioare lunii de referinţa.
    (4) Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către contribuabil şi poate fi utilizat de contribuabil pe o perioadă de până la 30 de zile de la data emiterii. În cazul persoanelor fizice, perioada în care poate fi utilizat este de până la 90 de zile de la data emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contribuabil, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.
    (5) În situaţia în care, în conformitate cu art. 112 alin. (3), exista cereri de compensare aflate în termenul legal de soluţionare, certificatul fiscal se eliberează cu menţiunea cerere de compensare în curs de soluţionare pentru suma de ... .»
    ---------------
    Art. 109^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.
    *) Conform art. II din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006, dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică actelor de procedura îndeplinite începând cu această dată. Prin excepţie, dispoziţiile art. 109^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care a intrat în vigoare prezenta lege.
    Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă de organul de soluţionare a contestaţiei înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi continua să îşi producă efectele până la soluţionarea contestaţiei.


    Capitolul II Stingerea creanţelor fiscale prin plata, compensare şi restituire


    Articolul 110

    Dispoziţii privind efectuarea plăţii
    (1) Plăţile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii autorizate sa deruleze operaţiuni de plată.
    (2) Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, taxa, contribuţie şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv majorări de întârziere. Dispoziţiile art. 1093 din Codul civil se aplică în mod corespunzător.
    (3) În cazul stingerii prin plata a obligaţiilor fiscale, momentul plăţii este:
    a) în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organele sau persoanele abilitate de organul fiscal;
    b) în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe mandatul poştal;
    c) în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, data la care băncile debiteaza contul plătitorului pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum aceasta informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia bancară iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 117, data putând fi dovedită prin extrasul de cont al contribuabilului;
    d) pentru obligaţiile fiscale care se sting prin anulare de timbre fiscale mobile, data înregistrării la organul competent a documentului sau a actului pentru care s-au depus şi anulat timbrele datorate potrivit legii.
    (4) Pentru creanţele fiscale administrate de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate, organul fiscal, la cererea debitorului, va efectua îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de acesta şi va considera valabilă plata de la momentul efectuării acesteia, în suma şi din contul debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiţia debitarii contului acestuia şi a creditarii unui cont bugetar.
    (5) Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi de către celelalte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale.
    (6) Cererea poate fi depusa în termen de un an de la data plăţii, sub sancţiunea decăderii.
    (7) Procedura de îndreptare a erorilor va fi aprobată prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    ---------------
    Alin. (2) al art. 110 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.
    Alin. (4)-(7) ale art. 110 au fost introduse de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 111*)

    Ordinea stingerii datoriilor
    (1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficienta pentru a stinge toate datoriile, atunci se stinge creanta fiscală stabilită de contribuabil conform numărului de evidenta a plăţii înscris pe ordinul de plată pentru Trezoreria Statului.
    (2) În situaţia în care contribuabilul nu stabileşte creanta fiscală ce urmează a fi stinsă, organul fiscal competent va efectua stingerea obligaţiilor fiscale în următoarea ordine:
    a) sume datorate în contul ratelor din graficele de plată a obligaţiilor fiscale, pentru care s-au aprobat eşalonări şi/sau amânări la plata, precum şi dobânzile datorate pe perioada eşalonării şi/sau amânării la plata şi calculate conform legii;
    b) obligaţii fiscale principale cu termene de plată în anul curent, precum şi accesoriile acestora, în ordinea vechimii;
    c) obligaţii fiscale datorate şi neachitate la data de 31 decembrie a anului precedent, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora;
    d) dobânzi, penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor fiscale prevăzute la lit. c);
    e) obligaţii fiscale cu termene de plată viitoare, la solicitarea debitorului.
    (3) Pentru creanţele bugetelor locale, din categoria obligaţiilor fiscale prevăzute la alin. (2) lit. b), se sting cu prioritate obligaţiile stabilite ca urmare a inspecţiei fiscale.
    (4) În situaţia prevăzută la alin. (2) creditorul fiscal care administrează creanţele fiscale va înştiinţa debitorul despre măsura luată, în termen de 10 zile de la data efectuării stingerii.
    ---------------
    Art. II din LEGEA nr. 210 din 4 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2005 prevedea modificarea articolului 110 din Codul de procedură fiscală. Între timp, Codul de procedură fiscală s-a republicat în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 26 septembrie 2005, iar articolul 110 a devenit articolul 111, după cum stipulează şi legiuitorul:
    "Art. II. - Începând cu data de 1 ianuarie 2007, art. 110*1) din Codul de procedură fiscală se modifica şi va avea următorul cuprins:
    -------
    *1) Art. 110 a devenit în forma republicată art. 111.
    «ARTICOLUL 110
    Ordinea stingerii datoriilor
    (1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficienta pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanta fiscală principala pe care îl stabilesc contribuabilul.
    (2) În cadrul tipului de impozit, taxa, contribuţie sau alta suma reprezentând creanta fiscală, stabilit de contribuabil, stingerea se efectuează, de drept, în următoarea ordine:
    a) sumele datorate în contul ratei din luna curenta din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare la plata, precum şi dobânda datorată în luna curenta din grafic sau suma amânată la plata, împreună cu dobânzile datorate pe perioada amânării, în cazul în care termenul de plată se împlineşte în luna curenta, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plata depinde menţinerea valabilităţii inlesnirii acordate;
    b) obligaţia fiscală principala şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia, în ordinea vechimii, cu excepţia celor pentru care s-a început executarea silită. După stingerea integrală a obligaţiei fiscale principale celei mai vechi se vor stinge obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia, mai întâi dobânzile şi apoi penalităţile de întârziere;
    c) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare, până la concurenta cu suma esalonata la plata sau până la concurenta cu suma achitată, după caz, precum şi suma amânată la plata împreună cu dobânzile datorate pe perioada amânării, după caz;
    d) obligaţiile cu scadente viitoare, la solicitarea contribuabilului.
    (3) Vechimea obligaţiilor fiscale se determina în funcţie de scadenta acestora, prevăzută de Codul fiscal sau de alte prevederi legale. În cazul diferenţelor de obligaţii fiscale principale stabilite de organele competente, precum şi al diferenţelor suplimentare de obligaţii fiscale principale, ce fac obiectul declaraţiilor rectificative depuse de contribuabili, vechimea se determina în funcţie de termenele de plată stabilite în condiţiile art. 108 alin. (2)*1). Vechimea obligaţiilor fiscale accesorii este data de vechimea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii fiscale care le-au generat.
    ---------
    *1) Art. 108 alin. (2) a devenit în forma republicată art. 109 alin. (2).
    (4) Dacă un contribuabil nu respecta ordinea prevăzută la alin. (2), organul fiscal competent va înştiinţa debitorul despre modul în care s-a efectuat stingerea prevăzută la alin. (2).»"


    Articolul 112

    Compensarea
    (1) Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Finanţelor Publice cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenta celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cat şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
    (2) Creanţele fiscale administrate de unităţile administrativ-teritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurenta celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cat şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.
    (3) Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz. Dispoziţiile art. 111 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
    (4) Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constata existenta unor creanţe reciproce, cu excepţia sumelor negative din deconturile de taxa pe valoarea adăugată fără opţiune de rambursare.
    (5) Compensarea creanţelor debitorului se va efectua cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în următoarea ordine:
    a) bugetul de stat;
    b) fondul de risc pentru garanţii de stat, pentru împrumuturi externe;
    c) bugetul asigurărilor sociale de stat;
    d) bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
    e) bugetul asigurărilor pentru şomaj.
    (6) Dispoziţiile alin. (5) nu se aplică în cazul creanţelor bugetelor locale.
    (7) Organul competent va înştiinţa în scris debitorul despre măsura compensării luate potrivit alin. (3), în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.
    ---------------
    Alin. (3) al art. 112 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.


    Articolul 113

    Restituiri de sume
    (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
    a) cele plătite fără existenta unui titlu de creanta;
    b) cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;
    c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
    d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
    e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
    f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
    g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 167;
    h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din retinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
    (3) Diferenţele de impozit pe venit de restituit mai mici de 5 lei (RON) vor rămâne în evidenta fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând a se restitui atunci când suma cumulată a acestora depăşeşte limita menţionată.
    (4) Prin excepţie de la alin. (3), diferenţele mai mici de 5 lei (RON) se vor putea restitui în numerar numai la solicitarea contribuabilului.
    (5) În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţa al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţionala a României, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.
    (6) Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante, sumele prevăzute la alin. (1) şi (2) se vor restitui numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
    (7) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mica decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta sumei de rambursat sau de restituit.
    (8) În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenta obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată restituindu-se debitorului.
    (9) Procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 120, se aproba prin ordin al ministrului finanţelor publice.


    Articolul 114

    Obligaţia băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială
    Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială şi care efectuează plăţile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligaţii fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori şi/sau creanţe fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi transmisă de organele fiscale.


    Capitolul III Dobânzi şi penalităţi de întârziere


    Articolul 115

    Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalităţi de întârziere
    (1) Pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligaţiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
    (2) Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi, dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite potrivit legii.
    (3) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanta principala.
    (4) Dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite în condiţiile aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 138 alin. (6).


    Articolul 116

    Majorări de întârziere
    (1) Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenta şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
    (1^1) Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, majorările de întârziere se datorează începând cu ziua imediat următoare scadentei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia inclusiv.
    (1^2) În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează majorări de întârziere pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadentei şi până la data stingerii acesteia inclusiv.
    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează majorări de întârziere după cum urmează:
    a) pentru impozitele, taxele şi contribuţiile stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, majorările de întârziere se calculează până la data întocmirii procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, majorările de întârziere sunt datorate de către cumpărător;
    b) abrogată.
    (3) Modul de calcul al majorărilor de întârziere aferente sumelor reprezentând eventuale diferenţe între impozitul pe profit plătit la data de 25 ianuarie a anului următor celui de impunere şi impozitul pe profit datorat conform declaraţiei de impunere întocmite pe baza situaţiei financiare anuale va fi reglementat prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    (4) Pentru obligaţiile fiscale neachitate la termenul de plată, reprezentând impozitul pe venitul global, se datorează majorări de întârziere după cum urmează:
    a) pentru anul fiscal de impunere majorările de întârziere pentru plăţile anticipate stabilite de organul fiscal prin decizii de plati anticipate se calculează până la data plăţii debitului sau, după caz, până la data de 31 decembrie;
    b) majorările de întârziere pentru sumele neachitate în anul de impunere, potrivit lit. a), se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
    c) în cazul în care impozitul pe venit stabilit prin decizia de impunere anuală este mai mic decât cel stabilit prin deciziile de plati anticipate, majorările de întârziere se recalculează, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin decizia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea majorărilor de întârziere în mod corespunzător.
    (5) Nivelul majorării de întârziere este de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere şi poate fi modificat prin legile bugetare anuale.
    --------------
    NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:
    "Art. III din LEGEA nr. 210 din 4 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2005 prevedea modificarea articolului 115 din Codul de procedură fiscală începând cu data de 1 ianuarie 2006. Între timp, Codul de procedură fiscală s-a republicat în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 26 septembrie 2005, iar articolul 115 a devenit articolul 116, după cum stipulează şi legiuitorul. Articolul 116 a fost modificat potrivit acestor dispoziţii."
    --------------
    Alin. (1^1) şi (1^2) ale art. 116 au fost introduse de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.
    Lit. b) a alin. (2) al art. 116 a fost abrogată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 117

    Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară
    (1) Nedecontarea de către unităţile bancare a sumelor cuvenite bugetului general consolidat, în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitarii contului plătitorului, nu îl exonereaza pe plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 116 şi 121, după termenul de 3 zile.
    (2) Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului şi nedecontate de unităţile bancare, precum şi a dobânzilor şi penalitatilor de întârziere prevăzute la alin. (1), plătitorul se poate indrepta împotriva unităţii bancare respective.


    Articolul 118

    Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul compensării şi în cazul deschiderii procedurii de reorganizare judiciară
    (1) În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere se datorează până la data stingerii inclusiv, astfel:
    a) pentru compensările la cerere, data stingerii este data depunerii la organul competent a cererii de compensare;
    b) pentru compensările din oficiu, data stingerii este data înregistrării operaţiei de compensare de către unitatea de trezorerie teritorială, conform notei de compensare întocmite de către organul competent;
    c) pentru compensările efectuate ca urmare a unei cereri de restituire sau de rambursare a sumei cuvenite debitorului, data stingerii este data depunerii cererii de rambursare sau de restituire.
    (2) În cazul în care în urma exercitării controlului sau analizarii cererii de compensare s-a stabilit ca suma ce urmează a se compensa este mai mica decât suma cuprinsă în cererea de compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere se recalculează pentru diferenţa rămasă de la data înregistrării cererii de compensare.
    (3) Pentru obligaţiile fiscale stinse prin procedurile de compensare prevăzute de actele normative speciale, data stingerii este data la care se efectuează compensarea prevăzută în actul normativ care o reglementează sau în normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    (4) Pentru obligaţiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cat şi după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligaţiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment şi neplătite la termen nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere.


    Articolul 119

    Dobânzi în cazul înlesnirilor la plata
    Pe perioada pentru care au fost acordate înlesniri la plata obligaţiilor fiscale restante se datorează dobânzi.


    Articolul 120

    Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
    (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 113 alin. (2) sau la art. 199, după caz. Acordarea dobânzilor astfel acumulate se face la cererea contribuabililor.
    (2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod şi se suporta din acelaşi buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
    -------------
    Art. 120 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 121

    Penalităţi de întârziere
    Abrogat.
    --------------
    NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamt:
    "Art. III din LEGEA nr. 210 din 4 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 580 din 5 iulie 2005 prevedea abrogarea articolului 120 din Codul de procedură fiscală începând cu data de 1 ianuarie 2006. Între timp, Codul de procedură fiscală s-a republicat în MONITORUL OFICIAL nr. 863 din 26 septembrie 2005, iar articolul 120 a devenit articolul 121, după cum stipulează şi legiuitorul. Articolul 121 a fost abrogat potrivit acestor dispoziţii."


    Capitolul IV Înlesniri la plata


    Articolul 122

    Înlesniri la plata obligaţiilor fiscale
    (1) La cererea temeinic justificată a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante, atât înaintea începerii executării silite, cat şi în timpul efectuării acesteia, înlesniri la plata, în condiţiile legii.
    (2) La cererea temeinic justificată a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autorităţile administraţiei publice locale care administrează aceste bugete, pot acorda, pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administrează, următoarele înlesniri la plata:
    a) eşalonări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;
    b) amânări la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local;
    c) eşalonări la plata dobânzilor şi/sau a penalitatilor de orice fel, cu excepţia dobânzilor datorate pe perioada de eşalonare;
    d) amânări şi/sau scutiri ori amânări şi/sau reduceri de dobânzi şi/sau penalităţi de întârziere, cu excepţia dobânzilor datorate pe perioada de amânare;
    e) scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, în condiţiile legii.
    (3) Procedura de acordare a înlesnirilor la plata pentru creanţele bugetare locale se stabileşte prin acte normative speciale.
    (4) Pentru acordarea înlesnirilor la plata creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garanţii.
    (5) Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele fizice, garanţia este:
    a) o sumă egala cu doua rate medii din eşalonare, reprezentând obligaţii bugetare locale eşalonate şi dobânzi calculate, în cazul esalonarilor la plata;
    b) o sumă rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate şi dobânzile calculate şi numărul de luni aprobate pentru amânare la plata, în cazul amanarilor la plata.
    (6) Pentru obligaţiile la bugetul local, datorate şi neachitate după data de 1 iulie 2003 de către persoanele juridice, garanţia este de 100% din totalul creanţei bugetare locale pentru care s-a acordat înlesnirea.


    Capitolul V Constituirea de garanţii


    Articolul 123

    Constituirea de garanţii
    Organul fiscal solicita constituirea unei garanţii pentru:
    a) suspendarea executării silite în condiţiile art. 144 alin. (7);
    b) ridicarea măsurilor asiguratorii;
    c) asumarea obligaţiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condiţiile art. 25 alin. (2) lit. d);
    d) în alte cazuri prevăzute de lege.


    Articolul 124

    Tipuri de garanţii
    Garanţiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 123 se pot constitui, în condiţiile legii, prin:
    a) consemnarea de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului;
    b) scrisoare de garanţie bancară;
    c) ipoteca asupra unor bunuri imobile din ţara;
    d) gaj asupra unor bunuri mobile;
    e) fidejusiune.


    Articolul 125

    Valorificarea garanţiilor
    Organul competent, în condiţiile legii, se indestuleaza din garanţiile depuse, dacă nu s-a realizat scopul pentru care acestea au fost solicitate.


    Capitolul VI Măsuri asiguratorii


    Articolul 126

    Poprirea şi sechestrul asiguratoriu
    (1) Măsurile asiguratorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
    (2) Se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor publice mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, când exista pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitand sau ingreunand în mod considerabil colectarea.
    (3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenarii răspunderii solidare. Măsurile asiguratorii dispuse atât de organele fiscale competente, cat şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenta, în cazul neplatii, măsurile asiguratorii se transforma în măsuri executorii.
    (4) Măsurile asiguratorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului ca prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asiguratorii vor fi ridicate.
    (5) Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
    (6) Măsurile asiguratorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
    (7) În cazul infiintarii sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.
    (8) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (7) sunt lovite de nulitate absolută.
    (9) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanta fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asiguratorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor în proprietate comuna cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.
    (10) Împotriva actelor prin care se dispun şi se duc la îndeplinire măsurile asiguratorii cel interesat poate face contestaţie în conformitate cu prevederile art. 169.
    ------------
    Alin. (3) al art. 126 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 165 din 24 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.100 din 6 decembrie 2005.
    Alin. (2) al art. 126 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 127

    Ridicarea măsurilor asiguratorii
    Măsurile asiguratorii instituite potrivit art. 126 se ridica, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanţiei prevăzute la art. 124, după caz.


    Capitolul VII Prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi a dreptului de a cere compensarea sau restituirea


    Articolul 128

    Începerea termenului de prescripţie
    (1) Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
    (2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.


    Articolul 129

    Suspendarea termenului de prescripţie
    Termenul de prescripţie prevăzut la art. 128 se suspenda:
    a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
    b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
    c) pe perioada valabilităţii inlesnirii acordate potrivit legii;
    d) cat timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
    e) în alte cazuri prevăzute de lege.


    Articolul 130

    Întreruperea termenului de prescripţie
    Termenul de prescripţie prevăzut la art. 128 se întrerupe:
    a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
    b) pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt mod a datoriei;
    c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
    d) pe data întocmirii, potrivit legii, a actului de constatare a insolvabilitatii contribuabilului;
    e) în alte cazuri prevăzute de lege.


    Articolul 131

    Efecte ale implinirii termenului de prescripţie
    (1) Dacă organul de executare constata împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la scăderea acestora din evidenta analitica pe plătitori.
    (2) Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de prescripţie, nu se restituie.


    Articolul 132

    Prescripţia dreptului de a cere compensarea sau restituirea
    Dreptul contribuabililor de a cere compensarea sau restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la compensare sau restituire.


    Capitolul VIII Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită


    Secţiunea 1 Dispoziţii generale


    Articolul 133

    Organele de executare silită
    (1) În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acţiuni de executare silita, potrivit prezentului cod.
    (2) Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate sa ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită.
    (3) Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizeaza şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale, precum şi creanţele care se încasează, se administrează, se contabilizeaza şi se utilizează de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., provenite din fondurile alocate de la bugetul de stat, se executa prin organe proprii, acestea fiind abilitate sa ducă la îndeplinire măsurile asiguratorii şi să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.
    (4) Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.
    (5) Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui raza teritorială se găsesc bunurile urmaribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau organul de executare competent, desemnat potrivit art. 33, după caz. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii de executare silită se face de către organul de executare coordonator.
    (6) Atunci când se constată că exista pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmaribile ale debitorului, organul de executare în a cărui raza teritorială se afla domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.
    (7) Organul de executare coordonator va sesiza în scris celelalte organe prevăzute la alin. (5), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se vor vira sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a bunurilor ori veniturilor urmaribile.
    (8) În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea, atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cat şi pentru titluri ce se executa în condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se va face, potrivit dispoziţiilor prezentului cod, de către organele de executare prevăzute de acesta.
    (9) Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se afla în raza teritorială a altui organ de executare, titlul executoriu împreună cu dosarul executării vor fi trimise acestuia, instiintandu-se, dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.
    -------------
    Alin. (3) al art. 133 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 129 din 15 septembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 887 din 4 octombrie 2005.
    Alin. (3) al art. 133 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.
    Alin. (5) al art. 133 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 134

    Executarea silită în cazul debitorilor solidari
    (1) Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care exista indicii ca deţine mai multe venituri sau bunuri urmaribile.
    (2) Organul de executare coordonator înscrie în întregime debitul în evidentele sale şi ia măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare în a căror rază teritorială se afla domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 133.
    (3) Organele de executare sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia într-o evidenta nominală, vor lua măsuri de executare silită şi vor comunică organului de executare coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.
    (4) Dacă organul de executare coordonator, care tine evidenta întregului debit, constata ca acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate potrivit alin. (3), el este obligat sa ceara în scris acestora din urma sa înceteze de îndată executarea silită.


    Articolul 135

    Executorii fiscali
    (1) Executarea silită se face de organul de executare competent prin intermediul executorilor fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimatie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea activităţii.
    (2) Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimatia de executor fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită.
    (3) În exercitarea atribuţiilor ce le revin, pentru aplicarea procedurilor de executare silită, executorii fiscali pot:
    a) să între în orice incinta de afaceri a debitorului, persoana juridică, sau în alte incinte unde acesta îşi păstrează bunurile, în scopul identificarii bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit, precum şi sa analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificarii terţilor care datorează sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
    b) să între în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoana fizica, precum şi sa cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile;
    c) să solicite şi sa cerceteze orice document sau element material care poate constitui o proba în determinarea bunurilor proprietate a debitorului.
    (4) Executorul fiscal poate intră în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare va cere autorizarea instanţei judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedura civilă.
    (5) Accesul executorului fiscal în locuinta, în incinta de afaceri sau în orice alta încăpere a debitorului, persoana fizica sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi lucrătoare. Executarea începută va putea continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului va avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei prevăzute la alin. (4).
    (6) În absenta debitorului sau dacă acesta refuza accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenta unui reprezentant al poliţiei ori al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile alin. (4) şi (5).


    Articolul 135^1

    Executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat Impozitele, taxele, contribuţiile şi orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot fi urmărite de nici un creditor pentru nici o categorie de creanţe în cadrul procedurii de executare silită.
    -------------
    Art. 135^1 a fost introdus de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.


    Articolul 136

    Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică
    Pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă exista un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile şi imobile ale asocierii, cat şi bunurile personale ale membrilor acesteia.


    Articolul 137

    Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite
    (1) Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui raza teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
    (2) Titlul de creanta devine titlu executoriu la data la care creanta fiscală este scadenta prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
    (3) Executarea silită începe în termen de 15 zile de la data înştiinţării.
    (4) Înştiinţarea de plată este act premergător executării silite.
    (5) Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare competent va conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: codul de identificare fiscală, domiciliul fiscal al acestuia, precum şi orice alte date de identificare; cuantumul şi natura sumelor datorate şi neachitate, temeiul legal al puterii executorii a titlului.
    (6) Pentru debitorii obligaţi în mod solidar la plata creanţelor fiscale se va întocmi un singur titlu executoriu.
    (7) Titlurile executorii emise de alte organe competente, care privesc creanţe fiscale, se transmit în termen de cel mult 30 de zile de la emitere, spre executare silită, potrivit legii, organelor prevăzute la art. 133.
    (8) În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnatura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora, organul de executare va restitui de îndată titlurile executorii organelor emitente.
    (9) În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de executare îi va confirma primirea, în termen de 30 de zile.
    (10) În cazul în care instituţiile publice transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor fiscale, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau local, după caz.
    (11) În cazul în care autorităţile administraţiei publice locale transmit titluri executorii privind venituri proprii spre executare silită organelor fiscale din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat.


    Articolul 138

    Reguli privind executarea silită
    (1) Executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului, urmaribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare.
    (2) Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
    (3) În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de executare silită prevăzute de prezentul cod.
    (4) Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimeaza.
    (5) Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, penalitatilor de întârziere ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.
    (6) În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere sau alte sume, fără sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.
    (7) Faţa de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin oricare dintre metodele prevăzute de lege.


    Articolul 139

    Obligaţia de informare
    În vederea începerii executării silite, organul de executare competent se poate folosi de mijloacele de proba prevăzute la art. 49, în vederea determinării averii şi a venitului debitorului. La cererea organului fiscal, debitorul este obligat sa furnizeze în scris, pe propria răspundere, informaţiile solicitate.


    Articolul 140

    Precizarea naturii debitului
    În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării.


    Articolul 141

    Somaţia
    (1) Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continua măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un exemplar al titlului executoriu.
    (2) Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează sa plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum şi indicarea consecinţelor nerespectării acesteia.


    Articolul 142

    Drepturi şi obligaţii ale terţului
    Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocand un drept de gaj, drept de ipoteca sau un privilegiu. Terţul va participa la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea bunului, potrivit legii.


    Articolul 143

    Evaluarea bunurilor supuse executării silite
    (1) Înaintea valorificării bunurilor, acestea vor fi evaluate. În acest scop, organul de executare va apela la organe şi persoane de specialitate, care sunt obligate să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin în acest sens. Dispoziţiile art. 54 se aplică în mod corespunzător.
    (2) Organul de executare va actualiza preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei.
    (3) Atunci când se considera necesar, organul de executare va proceda la o noua evaluare.


    Articolul 144

    Suspendarea, întreruperea sau încetarea executării silite
    (1) Executarea silită se poate suspenda, întrerupe sau poate inceta în cazurile prevăzute de prezentul cod.
    (2) Executarea silită se suspenda:
    a) când suspendarea a fost dispusă de instanţa sau de creditor, în condiţiile legii;
    b) la data comunicării aprobării inlesnirii la plata, în condiţiile legii;
    c) în cazul prevăzut la art. 152;
    c^1) pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, prin hotărâre a Guvernului;
    d) în alte cazuri prevăzute de lege.
    (3) Executarea silită se întrerupe în cazurile prevăzute expres de lege. Executarea silită nu se întrerupe pe perioada în care un contribuabil este declarat insolvabil.
    (4) Executarea silită încetează dacă:
    a) s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
    b) a fost desfiinţat titlul executoriu;
    c) în alte cazuri prevăzute de lege.
    (5) Măsurile de executare silită aplicate în condiţiile prezentului cod se ridica prin decizie întocmită în cel mult 5 zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare.
    (6) În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare generează imposibilitatea debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, creditorul fiscal poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, fie suspendarea temporară totală, fie suspendarea temporară parţială a executării silite prin poprire. Suspendarea se poate dispune pentru o perioadă de cel mult 6 luni de la data comunicării către banca sau alt terţ poprit a suspendării popririi de către organul fiscal.
    (7) Odată cu cererea de suspendare prevăzută la alin. (6) debitorul va indica bunurile libere de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanţii prevăzute de lege, la nivelul sumei pentru care s-a început executarea silită.
    ----------
    Alin. (3) şi (6) ale art. 144 au fost modificate de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 165 din 24 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.100 din 6 decembrie 2005.
    Litera c^1) a alin. (2) al art. 144 a fost introdusă de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 22 din 22 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 27 martie 2006.


    Secţiunea a 2-a Executarea silită prin poprire


    Articolul 145

    Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor
    (1) Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmaribile reprezentând venituri şi disponibilitati băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
    (2) Sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura executării silite.
    (3) În cazul sumelor urmaribile reprezentând venituri şi disponibilitati în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectiva.
    (4) Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoana fizica, realizate ca angajat, pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse urmăririi numai în condiţiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
    (5) Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare printr-o adresa care va fi trimisa prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi.
    (6) Poprirea nu este supusă validării.
    (7) Poprirea înfiinţată anterior, ca măsura asiguratorie, devine executorie prin comunicarea copiei certificate de pe titlul executoriu, facuta terţului poprit, şi înştiinţarea despre aceasta a debitorului.
    (8) Poprirea se considera înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit. În acest sens, terţul poprit este obligat sa înregistreze atât ziua, cat şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi.
    (9) După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat:
    a) sa plătească, de îndată sau după data la care creanta devine exigibilă, organului fiscal, suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de organul de executare;
    b) sa indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, instiintand despre aceasta organul de executare.
    (10) În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit îi va anunta în scris despre aceasta pe creditori şi va proceda la distribuirea sumelor potrivit ordinii de preferinta prevăzute la art. 167.
    (11) Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz, odată cu comunicarea somaţiei şi a titlului executoriu, facuta debitorului potrivit art. 44, o copie certificată de pe acest titlu va fi comunicată băncii la care se afla deschis contul debitorului. Despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul.
    (12) În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării băncii, potrivit alin. (11), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate. Din momentul indisponibilizarii, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, băncile nu vor proceda la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu vor accepta alte plati din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi, cu excepţia sumelor necesare plăţii drepturilor salariale.
    (13) Încălcarea prevederilor alin. (9), (10), (12) şi (15) atrage nulitatea oricărei plati şi răspunderea solidară a terţului poprit cu debitorul, în limita sumelor sustrase indisponibilizarii. Prevederile art. 28 se aplică în mod corespunzător.
    (14) Dacă debitorul face plata în termenul prevăzut în somaţie, organul de executare va înştiinţa de îndată în scris băncile pentru sistarea totală sau parţială a indisponibilizarii conturilor şi reţinerilor. În caz contrar banca este obligată sa procedeze conform dispoziţiilor alin. (12).
    (15) În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, băncile vor urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
    (16) Dispoziţiile alin. (10) se aplică în mod corespunzător.


    Articolul 146

    Executarea silită a terţului poprit
    (1) Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo suma de bani debitorului urmărit, precum şi în cazul în care se invoca alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a carei raza teritorială se afla domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi.
    (2) Judecata se face de urgenta şi cu precădere.
    (3) Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod.
    -------------
    Alin. (1) al art. 146 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Secţiunea a 3-a Executarea silită a bunurilor mobile


    Articolul 147

    Executarea silită a bunurilor mobile
    (1) Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege.
    (2) În cazul debitorului persoana fizica nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi muncii debitorului, precum şi familiei sale:
    a) bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională, precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent, inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, ingrasamintele, furajele şi animalele de producţie şi de lucru;
    b) bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
    c) alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de doua luni, iar dacă debitorul se ocupa exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recolta;
    d) combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei, socotit pentru 3 luni de iarna;
    e) obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
    f) bunurile declarate neurmaribile prin alte dispoziţii legale.
    (3) Bunurile debitorului persoana fizica necesare desfăşurării activităţii de comerţ nu sunt exceptate de la executare silită.
    (4) Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, chiar dacă acestea se afla la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal.
    (5) Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsura asiguratorie nu este necesară o noua sechestrare.
    (6) Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat sa verifice dacă bunurile prevăzute la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau degradate, precum şi sa sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt suficiente pentru stingerea creanţei.
    (7) Bunurile nu vor fi sechestrate dacă prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cheltuielile executării silite.
    (8) Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.
    (9) De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cat timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea data, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpa.
    (10) Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizarii prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absolută.
    (11) În cazurile în care nu au fost luate măsuri asiguratorii pentru realizarea integrală a creanţei fiscale şi la începerea executării silite se constată că exista pericolul evident de înstrăinare, substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmaribile ale debitorului, sechestrarea lor va fi aplicată o dată cu comunicarea somaţiei.


    Articolul 148

    Procesul-verbal de sechestru
    (1) Procesul-verbal de sechestru va cuprinde:
    a) denumirea organului de executare, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut sechestrul;
    b) numele şi prenumele executorului fiscal care aplica sechestrul, numărul legitimatiei şi al delegaţiei;
    c) numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită;
    d) temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
    e) sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, menţionându-se şi cota acestora, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia de plată;
    f) numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoana fizica ori, în lipsa acestuia, ale persoanei majore ce locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, numele, prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţa la aplicarea sechestrului, precum şi alte elemente de identificare a acestor persoane;
    g) descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se starea de uzura şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se afla, sau de administrare ori conservare a acestora, după caz;
    h) menţiunea ca evaluarea se va face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesita cunoştinţe de specialitate;
    i) menţiunea facuta de debitor privind existenta sau inexistenta unui drept de gaj, ipoteca ori privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
    j) numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare a acestora, după caz;
    k) eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţa la aplicarea sechestrului;
    l) menţiunea ca, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se va trece la valorificarea bunurilor sechestrate;
    m) semnatura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de faţa la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul fiscal va menţiona aceasta împrejurare.
    (2) Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se preda debitorului sub semnatura sau i se comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din urma semnand cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.
    (3) În vederea valorificării organul de executare este obligat sa verifice dacă bunurile sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacă nu au fost substituite sau degradate.
    (4) Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea creanţei fiscale, organul de executare va face investigaţiile necesare pentru identificarea şi urmărirea altor bunuri ale debitorului.
    (5) Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru sau dacă au fost substituite sau degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal de constatare. Pentru bunurile găsite cu prilejul investigatiilor efectuate conform alin. (4) se va încheia procesul-verbal de sechestru.
    (6) Dacă se sechestreaza şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de executare le va trimite şi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
    (7) Executorul fiscal care constata ca bunurile fac obiectul unui sechestru anterior va consemna aceasta în procesul-verbal, la care va anexa o copie de pe procesele-verbale de sechestru respective. Prin acelaşi proces-verbal executorul fiscal va declara sechestrate, când este necesar, şi alte bunuri pe care le va identifica.
    (8) Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se considera sechestrate şi în cadrul noii executări silite.
    (9) În cazul în care executorul fiscal constata ca în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârşit fapte care pot constitui infracţiuni va consemna aceasta în procesul-verbal de sechestru şi va sesiza de îndată organele de urmărire penală competente.


    Articolul 149

    Custodele
    (1) Bunurile mobile sechestrate vor putea fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei persoane desemnate de organul de executare sau de executorul fiscal, după caz, ori vor fi ridicate şi depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a altei persoane desemnate conform legii şi când se constată că exista pericol de substituire ori de degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
    (2) În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de valoare, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de arta, colecţii de valoare, acestea se ridica şi se depun, cel târziu a doua zi lucrătoare, la unităţile specializate.
    (3) Cel care primeşte bunurile în custodie va semna procesul-verbal de sechestru.
    (4) În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de executare îi va stabili acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusa.


    Secţiunea a 4-a Executarea silită a bunurilor imobile


    Articolul 150

    Executarea silită a bunurilor imobile
    (1) Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comuna cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
    (2) Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil, prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.
    (3) În cazul debitorului persoana fizica nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
    (4) Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni.
    (5) Executorul fiscal care aplica sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziţiile art. 147 alin. (9) şi (10) şi ale art. 148 alin. (1) şi (2) fiind aplicabile.
    (6) Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipoteca legală.
    (7) Dreptul de ipoteca conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de ipoteca, în sensul prevederilor dreptului comun.
    (8) Pentru bunurile imobile sechestrate organul de executare care a instituit sechestrul va solicita de îndată biroului de carte funciară efectuarea inscripţiei ipotecare, anexând un exemplar al procesului-verbal de sechestru.
    (9) Biroul de carte funciară va comunică organelor de executare, la cererea acestora, în termen de 10 zile, celelalte drepturi reale şi sarcini care grevează imobilul urmărit, precum şi titularii acestora, care vor fi înştiinţaţi de către organul de executare şi chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.
    (10) Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor menţionate la alin. (9), sunt obligaţi ca, în termen de 30 de zile de la înscrierea procesului-verbal de sechestru al bunului imobil în evidentele de publicitate imobiliară, sa comunice în scris organului de executare titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.


    Articolul 151

    Instituirea administratorului-sechestru
    (1) La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare poate numi un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
    (2) Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizica sau juridică.
    (3) Administratorul-sechestru va consemna veniturile încasate potrivit alin. (1) la unităţile abilitate şi va depune recipisa la organul de executare.
    (4) Când administrator-sechestru este numita o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul de executare îi va fixa o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusa.


    Articolul 152

    Suspendarea executării silite a bunurilor imobile
    (1) După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare, în termen de 15 zile de la comunicare, sa îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
    (2) De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se suspenda.
    (3) Pentru motive temeinice organul de executare poate relua executarea silită imobiliară înainte de expirarea termenului de 6 luni.
    (4) Dacă debitorul persoana juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2) se sustrage ulterior de la executare silită sau îşi provoacă insolvabilitatea, se vor aplica în mod corespunzător prevederile art. 27.


    Secţiunea a 5-a Executarea silită a altor bunuri


    Articolul 153

    Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini
    (1) Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului, se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.
    (2) Pentru executarea silită a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului cod privind bunurile mobile.
    (3) Organul de executare va hotărî, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor asa cum sunt prinse de rădăcini sau după ce vor fi culese.


    Articolul 154

    Executarea silită a unui ansamblu de bunuri
    (1) Bunurile mobile şi/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual şi/sau în ansamblu dacă organul de executare apreciază ca astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai avantajoase.
    (1^1) Organul de executare îşi poate schimba opţiunea în orice faza a executării, cu reluarea procedurii.
    (2) Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare va proceda la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
    (3) Prevederile secţiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile şi ale secţiunii a 4-a privind executarea silită a bunurilor imobile, precum şi ale art. 161 privind plata în rate se aplică în mod corespunzător.
    -------------
    Alin. (1) al art. 154 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.
    Alin. (1^1) al art. 154 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Secţiunea a 6-a Valorificarea bunurilor


    Articolul 155

    Valorificarea bunurilor sechestrate
    (1) În cazul în care creanta fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de sechestru, se va proceda, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiinţarea sechestrului, suspendarea sau amânarea executării silite.
    (2) Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cat mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul legitim şi imediat al creditorului, cat şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de executare va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedeşte a fi mai eficienta.
    (3) În sensul alin. (2) organul de executare competent va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin:
    a) înţelegerea părţilor;
    b) vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
    c) vânzare directa;
    d) vânzare la licitaţie;
    e) alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
    (4) Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim de urgenta.
    (5) Dacă din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi data, locul sau ora vânzării directe sau la licitaţie a fost schimbată de organul de executare, se vor face alte publicaţii şi anunţuri, potrivit art. 158.
    (6) Vânzarea bunurilor sechestrate se face numai către persoane fizice sau juridice care nu au obligaţii fiscale restante.
    (7) În sensul alin. (6), în categoria obligaţiilor fiscale restante nu se cuprind obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat, potrivit legii, reduceri, amânări sau eşalonări la plata.


    Articolul 156

    Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor
    (1) Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urma va achită preţul propus.
    (2) Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.
    (3) Organul de executare, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), va comunică aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului va fi virat de cumpărător.
    (4) Indisponibilizarea prevăzută la art. 147 alin. (9) şi (10) se ridica după creditarea contului bugetar menţionat la alin. (3).


    Articolul 157

    Valorificarea bunurilor prin vânzare directa
    (1) Valorificarea bunurilor prin vânzare directa se poate realiza în următoarele cazuri:
    a) pentru bunurile prevăzute la art. 155 alin. (4);
    b) înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanta fiscală;
    c) pe parcursul procedurii de valorificare prin licitaţie sau după finalizarea ei, dacă bunul nu a fost vândut şi o persoană oferă cel puţin preţul de evaluare.
    (2) Vânzarea directa se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de proprietate.
    (3) În cazul în care organul de executare înregistrează în condiţiile prevăzute la alin. (1) mai multe cereri, va vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de evaluare.


    Articolul 158

    Vânzarea bunurilor la licitaţie
    (1) Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare este obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea licitaţiei.
    (2) Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de executare, al primăriei în a carei raza teritorială se afla bunurile sechestrate, la sediul şi domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se afla bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-un cotidian naţional de larga circulaţie, într-un cotidian local, în pagina de Internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi prin alte modalităţi prevăzute de lege.
    (3) Despre data, ora şi locul licitaţiei vor fi înştiinţaţi şi debitorul, custodele, administratorul-sechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.
    (4) Anunţul privind vânzarea cuprinde următoarele elemente:
    a) denumirea organului fiscal emitent;
    b) data la care a fost emis;
    c) numele şi semnatura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului fiscal emitent;
    d) numărul dosarului de executare silită;
    e) bunurile care se oferă spre vânzare şi descrierea lor sumară;
    f) preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru fiecare bun oferit spre vânzare;
    g) indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile;
    h) data, ora şi locul vânzării;
    i) invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, sa înştiinţeze despre aceasta organul de executare înainte de data stabilită pentru vânzare;
    j) invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
    k) menţiunea ca ofertanţii sunt obligaţi să depună, în cazul vânzării prin licitaţie, până la termenul de vânzare, o taxa de participare reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei;
    l) menţiunea ca toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor trebuie să prezinte dovada emisă de organele fiscale că nu au obligaţii fiscale restante;
    m) data afişării publicaţiei de vânzare.
    (5) Licitaţia se tine la locul unde se afla bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de executare, după caz.
    (6) Debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacă sunt adecvate acestui scop.
    (7) Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei, următoarele documente:
    a) oferta de cumpărare;
    b) dovada plăţii taxei de participare, potrivit alin. (11);
    c) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;
    d) pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul registrului comerţului;
    e) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
    f) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
    g) pentru persoanele fizice străine, copie de pe pasaport;
    h) dovada, emisă de organele fiscale, că nu are obligaţii fiscale restante faţă de acestea.
    (8) Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25% pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru a treia licitaţie.
    (9) Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este superior celui prevăzut la alin. (8), iar în caz contrar va începe de la acest din urma preţ.
    (10) Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin decât preţul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate să îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
    (11) Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte în lei la unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, organul de executare va dispune în scris restituirea taxei de participare participanţilor care au depus oferte de cumpărare şi nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării taxa se retine în contul preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit preţul, reţinându-se în contul organului de executare pentru acoperirea cheltuielilor de executare silită.
    -------------
    Alin. (4) al art. 158 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 159

    Comisia de licitaţie
    (1) Vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie condusă de un preşedinte.
    (2) Comisia de licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de organul de conducere al creditorului bugetar.
    (3) Comisia de licitaţie verifica şi analizează documentele de participare şi afişează la locul licitaţiei, cu cel puţin o ora înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanţii care au depus documentaţia completa de participare.
    (4) Ofertanţii se identifica după numărul de ordine de pe lista de participare, după care preşedintele comisiei anunta obiectul licitaţiei, precum şi modul de desfăşurare a acesteia.
    (5) La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal va da citire mai întâi anunţului de vânzare şi apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 158 alin. (7).
    (6) Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de pornire a licitaţiei conform art. 158 alin. (8), organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.
    (7) În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au prezentat ofertanţi, organul de executare va fixa un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii celei de-a treia licitaţii.
    (8) La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot sa adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.
    (9) Pentru fiecare termen de licitaţie se va face o noua publicitate a vânzării, conform prevederilor art. 158.
    (10) După licitarea fiecărui bun se va întocmi un proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei.
    (11) În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se vor menţiona, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi următoarele: numele şi prenumele sau denumirea cumpărătorului, precum şi domiciliul fiscal al acestuia; numărul dosarului de executare silită; indicarea bunurilor adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat şi a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul; toţi cei care au participat la licitaţie şi sumele oferite de fiecare participant, precum şi, dacă este cazul, menţionarea situaţiilor în care vânzarea nu s-a realizat.


    Articolul 160

    Adjudecarea
    (1) După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat sa plătească preţul, diminuat cu contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
    (2) Dacă adjudecatarul nu plăteşte preţul, procedura vânzării la licitaţie se va relua în termen de 10 zile de la data adjudecării. În acest caz, adjudecatarul este obligat sa plătească cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi, în cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ.
    (3) Adjudecatarul va putea sa achite la următoarea licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie.
    (4) Dacă la următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat sa plătească toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.
    (5) Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică şi în cazul valorificării conform înţelegerii părţilor sau prin vânzare directa.


    Articolul 161

    Plata în rate
    (1) În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, în cel mult 12 rate lunare, cu un avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului imobil şi cu plata unei dobânzi stabilite conform prezentului cod. Organul de executare va stabili condiţiile şi termenele de plată a preţului în rate.
    (2) Cumpărătorul nu va putea instraina bunul imobil decât după plata preţului în întregime şi a dobânzii stabilite.
    (3) În cazul neplatii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 160 se aplică în mod corespunzător.
    (4) Suma reprezentând dobânda nu stinge creanţele fiscale pentru care s-a început executarea silită şi constituie venit al bugetului corespunzător creanţei principale.


    Articolul 162

    Procesul-verbal de adjudecare
    (1) În cazul vânzării bunurilor imobile, organul de executare va încheia procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile de la plata în întregime a preţului sau a avansului prevăzut la art. 161 alin. (1), dacă bunul a fost vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operand la data încheierii acestuia. Un exemplar al procesului-verbal de adjudecare a bunului imobil va fi trimis, în cazul vânzării cu plata în rate, biroului de carte funciară pentru a înscrie interdicţia de înstrăinare şi grevare a bunului până la plata integrală a preţului şi a dobânzii stabilite pentru imobilul transmis, pe baza căruia se face înscrierea în cartea funciară.
    (2) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi următoarele menţiuni:
    a) numărul dosarului de executare silită;
    b) numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;
    c) numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul cumpărătorului;
    d) codul de identificare fiscală a debitorului şi cumpărătorului;
    e) preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
    f) modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
    g) datele de identificare a bunului;
    h) menţiunea ca acest document constituie titlu de proprietate şi ca poate fi înscris în cartea funciară;
    i) menţiunea ca pentru creditor procesul-verbal de adjudecare constituie documentul pe baza căruia se emite titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plăteşte diferenţa de preţ, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata preţului în rate;
    j) semnatura cumpărătorului sau a reprezentantului sau legal, după caz.
    (3) În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte restul de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el va putea fi executat silit pentru plata sumei datorate în temeiul titlului executoriu emis de organul de executare competent pe baza procesului-verbal de adjudecare.
    (4) În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata preţului, executorul fiscal întocmeşte în termen de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.
    (5) Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), şi elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu excepţia lit. f), h) şi i), precum şi menţiunea ca acest document constituie titlu de proprietate. Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se va transmite organului de executare coordonator şi cumpărătorului.


    Articolul 163

    Reluarea procedurii de valorificare
    (1) Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile prevăzute la art. 155, acestea vor fi restituite debitorului cu menţinerea măsurii de indisponibilizare, până la împlinirea termenului de prescripţie. În cadrul acestui termen organul de executare poate relua oricând procedura de valorificare şi va putea, după caz, sa ia măsura numirii, menţinerii ori schimbării administratorului-sechestru ori custodelui.
    (1^1) În cazul bunurilor sechestrate ce nu au putut fi valorificate nici la a treia licitaţie, cu ocazia reluării procedurii în cadrul termenului de prescripţie, dacă organul de executare considera că nu se impune o noua evaluare, preţul de pornire a licitaţiei nu poate fi mai mic decât 50% din preţul de evaluare a bunurilor.
    (2) În cazul în care debitorii cărora urma sa li se restituie bunuri potrivit alin. (1) nu se mai afla la domiciliul fiscal declarat şi, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificati, organul fiscal va proceda la înştiinţarea acestora, cu procedura prevăzută pentru comunicarea prin publicitate potrivit art. 44 alin. (3), ca bunul în cauza este păstrat la dispoziţia proprietarului până la împlinirea termenului de prescripţie, după care va fi valorificat potrivit dispoziţiilor legale privind valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă legea nu prevede altfel.
    (3) Cele arătate la alin. (2) vor fi consemnate într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
    (4) În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (3) în condiţiile legii se va sesiza instanţa judecătorească competenţa cu acţiune în constatarea dreptului de proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.
    -------------
    Alin. (1^1) al art. 163 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 164

    Darea în plata
    (1) În tot cursul executării silite asupra bunurilor imobile ale debitorului persoana juridică, inclusiv în perioada în care poate avea loc reluarea procedurii de valorificare în condiţiile art. 163 alin. (1), creanţele fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice şi cele ale bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor imobile supuse executării silite.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care executarea silită este suspendată ca urmare a aprobării unei înlesniri la plata obligaţiilor fiscale, potrivit legi.
    (3) În scopul prevăzut la alin. (1) organul abilitat să efectueze procedura de executare silită, potrivit legii, va transmite cererea, împreună cu un exemplar al dosarului de executare silită şi propunerile sale, comisiei numite prin ordin al ministrului finanţelor publice sau, după caz, de către unitatea administrativ-teritorială, care va decide asupra modului de soluţionare a acesteia şi va dispune organului abilitat să efectueze procedura de executare silită, încheierea procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil şi stingerea creanţelor fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice sau a celor locale pentru care s-a început executarea silită.
    (4) Comisia prevăzută la alin. (3) va decide stingerea creanţelor fiscale prin trecerea în proprietatea publică a unor bunuri imobile supuse executării silite, numai în condiţiile existenţei unor solicitări de preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri.
    (5) De la data depunerii cererii de către debitor până la data întocmirii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică, bunul imobil rămâne indisponibilizat.
    (6) Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate. Operaţiunea de transfer al dreptului de proprietate, ca efect al dării în plata, este scutită de taxa pe valoarea adăugată.
    (7) Bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) pot fi date în administrare în condiţiile legii.
    (7^1) La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului imobil încetează măsura de indisponibilizare a acestuia, precum şi, dacă este cazul, calitatea de administrator-sechestru a persoanelor desemnate conform legii.
    (7^2) Eventualele cheltuieli de administrare efectuate în perioada cuprinsă între data încheierii procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile şi preluarea în administrare prin hotărâre a Guvernului sunt suportate de instituţia publică solicitanta. În cazul în care Guvernul hotărăşte darea în administrare către alta instituţie publică decât cea solicitanta, cheltuielile de administrare se suporta de către instituţia publică căreia i s-a dat în administrare.
    (8) În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane, debitorul persoana juridică va fi obligat la plata sumelor stinse prin aceasta modalitate.
    (9) În cazul în care, în interiorul termenului de prescripţie a creanţelor fiscale, comisia prevăzută la alin. (3) este sesizată asupra unor aspecte privind bunurile imobile, necunoscute la data aprobării cererii debitorului, aceasta poate decide, pe baza documentelor prezentate, revocarea, în tot sau în parte, a deciziei prin care s-a aprobat stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea bunurilor imobile în proprietatea publică a statului. Debitorul persoana juridică va fi obligat la plata sumelor stinse prin aceasta modalitate.
    -------------
    Alin. (2) al art. 164 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.
    Alin. (7^1) şi (7^2) ale art. 164 au fost introduse de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.
    Alin. (9) ale art. 164 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Capitolul IX Cheltuieli


    Articolul 165

    Cheltuieli de executare silită
    (1) Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.
    (2) Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabileşte de organul de executare, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod, care are la baza documente privind cheltuielile efectuate.
    (3) Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale se avanseaza de organele de executare, din bugetul acestora.
    (4) Cheltuielile de executare silită care nu au la baza documente care să ateste ca au fost efectuate în scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.
    (5) Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creanţelor fiscale administrate de Ministerul Finanţelor Publice, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede altfel.


    Capitolul X Eliberarea şi distribuirea sumelor realizate prin executare silită


    Articolul 166

    Sumele realizate din executare silită
    (1) Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.
    (2) Creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu se sting cu sumele realizate conform alin. (1), în ordinea vechimii, mai întâi creanta principala şi apoi accesoriile acesteia.
    (3) Dacă suma ce reprezintă atât creanta fiscală, cat şi cheltuielile de executare este mai mica decât suma realizată prin executare silită, cu diferenţa se va proceda la compensare, potrivit art. 112, sau se restituie, la cerere, debitorului, după caz.
    (4) Despre sumele de restituit debitorul va fi înştiinţat de îndată.


    Articolul 167

    Ordinea de distribuire
    (1) În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor, organele prevăzute la art. 133 vor proceda la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de preferinta, dacă legea nu prevede altfel:
    a) creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al căror preţ se distribuie;
    b) creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea imbolnavirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
    c) creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenta;
    d) creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului trezoreriei statului, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
    e) creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
    f) creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
    g) creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;
    h) creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
    i) alte creanţe.
    (2) Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinta, dacă legea nu prevede altfel, suma realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanta fiecăruia.


    Articolul 168

    Reguli privind eliberarea şi distribuirea
    (1) Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 138 alin. (7), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea faţă de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv.
    (2) Accesoriile creanţei principale prevăzute în titlul executoriu vor urma ordinea de preferinta a creanţei principale.
    (3) Dacă exista creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipoteca sau alte drepturi reale, despre care organul de executare a luat cunoştinţa în condiţiile art. 148 alin. (6) şi ale art. 150 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor vor fi plătite înaintea creanţelor prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. b). În acest caz, organul de executare este obligat sa îi înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a participa la distribuirea preţului.
    (4) Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către organele de executare a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.
    (5) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare va proceda, după caz, la eliberarea sau distribuirea sumei, cu înştiinţarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus titlurile.
    (6) Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se va consemna de executorul fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se va semna de toţi cei îndreptăţiţi.
    (7) Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită poate cere executorului fiscal sa consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.
    (8) După întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) nici un creditor nu mai este în drept sa ceara sa participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.


    Capitolul XI Contestaţia la executare silită


    Articolul 169

    Contestaţia la executare silită
    (1) Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum şi în cazul în care aceste organe refuza sa îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
    (2) Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţa preşedinţială prevăzute de art. 403 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.
    (3) Contestaţia poate fi facuta şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre data de o instanţa judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu exista o alta procedura prevăzută de lege.
    (4) Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competenţa şi se judeca în procedura de urgenta.


    Articolul 170

    Termen de contestare
    (1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:
    a) contestatorul a luat cunoştinţa de executarea ori de actul de executare pe care le contesta, din comunicarea somaţiei sau din alta înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod;
    b) contestatorul a luat cunoştinţa, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare de a îndeplini un act de executare;
    c) cel interesat a luat cunoştinţa, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le contesta.
    (2) Contestaţia prin care o terta persoana pretinde ca are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea executării.
    (3) Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedica pe cel de-al treilea să îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.


    Articolul 171

    Judecarea contestaţiei
    (1) La judecarea contestaţiei instanţa va cita şi organul de executare în a cărui raza teritorială se găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul poprit.
    (2) La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comuna cu alte persoane.
    (3) Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea actului de executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării insesi, anularea sau lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
    (4) În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării insesi şi al anulării titlului executoriu, instanţa poate dispune prin aceeaşi hotărâre sa i se restituie celui îndreptăţit suma ce i se cuvine din valorificarea bunurilor sau din retinerile prin poprire.
    (5) În cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţa, el va fi obligat şi la plata unei amenzi de la 50 lei (RON) la 1.000 lei (RON).


    Capitolul XII Stingerea creanţelor fiscale prin alte modalităţi


    Articolul 172

    Insolvabilitatea
    (1) Creanţele fiscale urmărite de organele de executare pot fi scăzute din evidenta acestora în cazul în care debitorul respectiv se găseşte în stare de insolvabilitate.
    (2) Procedura de insolvabilitate este aplicabilă în următoarele situaţii:
    a) când valoarea veniturilor sau bunurilor urmaribile ale debitorului este mai mica decât obligaţiile fiscale de plată;
    b) când după încetarea executării silite pornite împotriva debitorului rămân debite neachitate;
    c) când debitorul a dispărut sau a decedat fără sa lase avere;
    d) când debitorul nu este găsit la ultimul domiciliu fiscal cunoscut şi la acesta ori în alte locuri, unde exista indicii ca a avut avere, nu se găsesc venituri sau bunuri urmaribile;
    e) când, potrivit legii, debitorul persoana juridică îşi încetează existenta şi au rămas neachitate obligaţii fiscale.
    (3) Pentru creanţele fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate, conducătorul organului de executare dispune scoaterea creanţei din evidenta curenta şi trecerea ei într-o evidenta separată.
    (4) În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmaribile cu o valoare mai mare decât obligaţiile fiscale de plată, după declararea stării de insolvabilitate, organele de executare vor lua măsurile necesare de trecere din evidenta separată în evidenta curenta şi de executare silită.
    -----------
    Litera a) a alin. (2) al art. 172 a fost modificată de pct. 3 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 165 din 24 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.100 din 6 decembrie 2005.
    Alin. (4) al art. 172 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 165 din 24 noiembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.100 din 6 decembrie 2005.


    Articolul 173

    Deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment
    (1) Organul de executare este obligat ca pentru creanţele fiscale datorate de comercianţi, societăţi comerciale, cooperative de consum ori cooperative meşteşugăreşti sau persoane fizice sa ceara instanţelor judecătoreşti competente începerea procedurii reorganizării judiciare sau a falimentului, în condiţiile legii.
    (2) Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului se vor inainta instanţelor judecătoreşti şi sunt scutite de consemnarea vreunei cauţiuni.


    Articolul 174

    Anularea creanţelor fiscale
    (1) În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin posta, sunt mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare poate aproba anularea debitelor respective. Cheltuielile generate de comunicarea somaţiei prin posta sunt suportate de organul fiscal.
    (2) Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 10 lei (RON), se anulează. Anual, prin hotărâre a Guvernului se stabileşte plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.
    (3) În cazul creanţelor fiscale datorate bugetelor locale, suma prevăzută la alin. (2) reprezintă limita maxima până la care, prin hotărâre, autorităţile deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate.


    Titlul IX Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale


    Capitolul I Dreptul la contestaţie


    Articolul 175

    Posibilitatea de contestare
    (1) Împotriva titlului de creanta, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu inlatura dreptul la acţiune al celui care se considera lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
    (2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care considera ca a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
    (3) Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contesta numai împreună.
    (4) Pot fi contestate în condiţiile alin. (3) şi deciziile de impunere prin care nu sunt stabilite impozite, taxe, contribuţii sau alte sume datorate bugetului general consolidat.
    (5) În cazul deciziilor referitoare la baza de impunere, reglementate potrivit art. 87 alin. (1), contestaţia se poate depune de orice persoană care participa la realizarea venitului.
    (6) Bazele de impunere constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impunere pot fi atacate numai prin contestarea acestei decizii.


    Articolul 176

    Forma şi conţinutul contestaţiei
    (1) Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
    a) datele de identificare a contestatorului;
    b) obiectul contestaţiei;
    c) motivele de fapt şi de drept;
    d) dovezile pe care se întemeiază;
    e) semnatura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice.
    Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoana fizica sau juridică, se face potrivit legii.
    (2) Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanta sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepţia contestaţiei împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal.
    (3) Contestaţia se depune la organul fiscal, respectiv vamal, al cărui act administrativ este atacat şi nu este supusă taxelor de timbru.


    Articolul 177

    Termenul de depunere a contestaţiei
    (1) Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decăderii.
    (2) În cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluţionare competent.
    (3) În cazul în care contestaţia este depusa la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
    (4) Dacă actul administrativ fiscal nu conţine elementele prevăzute la art. 43 alin. (2) lit. i), contestaţia poate fi depusa, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, organului de soluţionare competent.


    Articolul 178

    Retragerea contestaţiei
    (1) Contestaţia poate fi retrasă de contestator până la soluţionarea acesteia. Organul de soluţionare competent va comunică contestatorului decizia prin care se ia act de renunţarea la contestaţie.
    (2) Prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se inainta o noua contestaţie în interiorul termenului general de depunere a acesteia.


    Capitolul II Competenţa de soluţionare a contestaţiilor.

    Decizia de soluţionare

    Articolul 179

    Organul competent
    (1) Contestaţiile formulate împotriva deciziilor de impunere, a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, precum şi a titlurilor de creanta privind datoria vamală se soluţionează după cum urmează:
    a) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 500.000 lei (RON), se soluţionează de către organele competente constituite la nivelul direcţiilor generale unde contestatorii au domiciliul fiscal sau, după caz, de către organul fiscal stabilit la art. 33 alin. (3);
    b) contestaţiile formulate de marii contribuabili, care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, precum şi accesorii ale acestora, al căror cuantum este sub 500.000 lei (RON), se soluţionează de către organele competente constituite în cadrul respectivelor direcţii generale de administrare a marilor contribuabili;
    c) contestaţiile care au ca obiect impozite, taxe, contribuţii, datorie vamală, accesoriile acestora, al căror cuantum este de 500.000 lei (RON) sau mai mare, precum şi cele formulate împotriva actelor emise de organe centrale se soluţionează de către organe competente de soluţionare constituite la nivel central.
    (2) Contestaţiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluţionează de către organele fiscale emitente.
    (3) Contestaţiile formulate de cei care se considera lezati de refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal se soluţionează de către organul ierarhic superior organului fiscal competent sa emita acel act.
    (4) Contestaţiile formulate împotriva actelor administrative fiscale emise de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de alte autorităţi publice care, potrivit legii, administrează creanţe fiscale se soluţionează de către aceste autorităţi.
    (5) Cuantumul sumelor prevăzute la alin. (1) se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
    ---------------
    Alin. (4) al art. 179 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.


    Articolul 180

    Decizia sau dispoziţia de soluţionare
    (1) În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţa prin decizie sau dispoziţie, după caz.
    (2) Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.


    Articolul 181

    Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei
    (1) Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în forma scrisă şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.
    (2) Preambulul cuprinde: denumirea organului investit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.
    (3) Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei.
    (4) Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competenţa.
    (5) Decizia se semnează de către conducătorul direcţiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.


    Capitolul III Dispoziţii procedurale


    Articolul 182

    Introducerea altor persoane în procedura de soluţionare
    (1) Organul de soluţionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluţionarea contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natura fiscală sunt afectate în urma emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va fi ascultat conform art. 9.
    (2) Persoanele care participa la realizarea venitului în sensul art. 175 alin. (5) şi nu au înaintat contestaţie vor fi introduse din oficiu.
    (3) Persoanei introduse în procedura de contestaţie i se vor comunică toate cererile şi declaraţiile celorlalte părţi. Aceasta persoana are drepturile şi obligaţiile părţilor rezultate din raportul de drept fiscal ce formează obiectul contestaţiei şi are dreptul sa înainteze propriile sale cereri.
    (4) Dispoziţiile Codului de procedura civilă referitoare la intervenţia forţată şi voluntara sunt aplicabile.


    Articolul 183

    Soluţionarea contestaţiei
    (1) În soluţionarea contestaţiei organul competent va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării.
    (2) Organul de soluţionare competent pentru lămurirea cauzei poate solicita punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din minister sau al altor instituţii şi autorităţi.
    (3) Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac.
    (4) Contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora pot să depună probe noi în susţinerea cauzei. În aceasta situaţie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat sau organului care a efectuat activitatea de control, după caz, i se va oferi posibilitatea să se pronunţe asupra acestora.
    (5) Organul de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedura şi asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.


    Articolul 184

    Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă
    (1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:
    a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a carei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie data în procedura administrativă;
    b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati.
    (2) Organul de soluţionare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluţionare competent va stabili şi termenul până la care se suspenda procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.
    (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu.


    Articolul 185

    Suspendarea executării actului administrativ fiscal
    (1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspenda executarea actului administrativ fiscal.
    (2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, cu condiţia depunerii unei garanţii la nivelul sumei contestate.
    -------------
    Art. 185 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Capitolul IV Soluţii asupra contestaţiei


    Articolul 186

    Soluţii asupra contestaţiei
    (1) Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.
    (2) În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.
    (3) Prin decizie se poate desfiinta total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.
    (4) Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 184.


    Articolul 187

    Respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale
    (1) Dacă organul de soluţionare competent constata neîndeplinirea unei condiţii procedurale, contestaţia va fi respinsă fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
    (2) Contestaţia nu poate fi respinsă dacă poarta o denumire gresita.


    Articolul 188

    Comunicarea deciziei şi calea de atac
    (1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art. 44, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
    (2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească de contencios administrativ competenţa.


    Titlul X Sancţiuni


    Articolul 189

    Contravenţii
    (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
    a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de înregistrare fiscală sau de menţiuni;
    b) neîndeplinirea la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume;
    c) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 55 şi art. 56 alin. (2);
    d) nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 103 alin. (8);
    e) neducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite potrivit art. 103 alin. (9);
    e^1) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 52^1;
    f) nerespectarea obligaţiei înscrierii codului de identificare fiscală pe documente, potrivit art. 71;
    g) nerespectarea de către plătitorii de salarii şi venituri asimilate salariilor a obligaţiilor privind completarea şi păstrarea fişelor fiscale;
    h) neîndeplinirea obligaţiilor privind transmiterea la organul fiscal competent sau, după caz, la terţe persoane a formularelor şi documentelor prevăzute de legea fiscală, altele decât declaraţiile fiscale şi declaraţiile de înregistrare fiscală sau de menţiuni;
    i) nerespectarea de către bănci a obligaţiilor privind furnizarea informaţiilor şi a obligaţiilor de decontare prevăzute de prezentul cod;
    j) nerespectarea obligaţiilor ce-i revin terţului poprit, potrivit prezentului cod;
    k) nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute la art. 150 alin. (9);
    l) refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziţie acestuia pentru a fi identificate şi evaluate;
    m) refuzul de a prezenta organului financiar-fiscal bunurile materiale supuse impozitelor, taxelor, contribuţiilor datorate bugetului general consolidat, în vederea stabilirii realităţii declaraţiei fiscale;
    n) neretinerea, potrivit legii, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursa;
    o) reţinerea şi nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursa, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie considerate infracţiuni;
    p) refuzul de a îndeplini obligaţia prevăzută la art. 52 alin. (1).
    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
    a) cu amendă de la 1.500 lei (RON) la 3.000 lei (RON), pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c);
    b) cu amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON), pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 500 lei (RON) la 2.500 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. d);
    c) cu amendă de la 500 lei (RON) la 1.500 lei (RON), pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 2.500 lei (RON) la 5.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. e) şi e^1);
    d) cu amendă de la 50 lei (RON) la 1.500 lei (RON), pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 500 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), f)-l);
    e) cu amendă de la 50 lei (RON) la 500 lei (RON), pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 500 lei (RON) la 2.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. m)-p), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plata sunt de până la 50.000 lei (RON) inclusiv;
    f) cu amendă de la 500 lei (RON) la 2.000 lei (RON), pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. m)-p), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plata sunt cuprinse între 50.000 lei (RON) şi 100.000 lei (RON) inclusiv;
    g) cu amendă de la 2.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON), pentru persoanele fizice, şi cu amendă de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON), pentru persoanele juridice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. m)-p), dacă obligaţiile fiscale sustrase la plata sunt mai mari de 100.000 lei (RON).
    (3) În cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de venit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10 lei (RON) la 100 lei (RON).
    (4) Nedepunerea la termen a declaraţiilor fiscale pentru obligaţiile datorate bugetelor locale se sancţionează potrivit Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
    (5) Sumele încasate în condiţiile prezentului titlu se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
    ---------------
    Litera e^1) a alin. (1) al art. 189 a fost introdusă de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.
    Litera c) a alin. (2) al art. 189 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 166 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 19 mai 2006.
    Lit. b) a alin. (1) al art. 189 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 190

    Contravenţii şi sancţiuni la regimul produselor accizabile
    (1) Constituie contravenţii următoarele fapte:
    a) deţinerea de produse accizabile în afară regimului suspensiv, care nu au fost introduse în sistemul de accizare conform titlului VII din Codul fiscal;
    b) neanuntarea autorităţii fiscale competente, în termenul legal, despre modificările aduse datelor iniţiale avute în vedere la eliberarea autorizaţiei;
    c) deţinerea în afară antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcarii, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false;
    d) nerespectarea programului de lucru al antrepozitului fiscal, asa cum a fost aprobat de autoritatea fiscală competenţa;
    e) practicarea, de către producători sau de către importatori, de preţuri de vânzare mai mici decât costurile ocazionate de producerea sau importul produselor accizabile vândute, la care se adauga acciza şi taxa pe valoarea adăugată;
    f) neînscrierea distinctă în facturi a valorii accizelor sau a impozitului la ţiţeiul şi gazele naturale din producţia interna, în cazurile prevăzute la titlul VII din Codul fiscal;
    g) neutilizarea documentelor fiscale prevăzute de titlul VII din Codul fiscal;
    h) neefectuarea, prin unităţi bancare, a decontărilor între furnizori şi cumpărători, ca persoane juridice, de produse accizabile;
    i) amplasarea mijloacelor de măsurare a producţiei şi a concentratiei de alcool şi distilate în alte locuri decât cele prevăzute expres în titlul VIII din Codul fiscal sau deteriorarea sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal şi nesesizarea organului fiscal în cazul deteriorării lor;
    j) nesolicitarea desemnării supraveghetorului fiscal în vederea desigilarii cisternelor sau recipientelor în care se transporta alcoolul şi distilatele în vrac;
    k) transportul de alcool etilic şi de distilate, efectuat prin cisterne sau recipiente care nu poarta sigiliile supraveghetorului fiscal, au sigilii deteriorate sau nu sunt însoţite de documentul de însoţire prevăzut la titlul VII din Codul fiscal;
    l) fabricarea de alcool sanitar de către alte persoane decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie de alcool etilic;
    m) comercializarea în vrac, pe piaţa interna, a alcoolului sanitar;
    n) circulaţia şi comercializarea în vrac a alcoolului etilic rafinat şi a distilatelor în alte scopuri decât cele expres prevăzute în titlul VIII din Codul fiscal;
    o) neevidentierea corecta în registrul special a cantităţilor de alcool şi distilate importate în vrac;
    p) neevidentierea la organele fiscale teritoriale a situaţiilor privind modul de valorificare a alcoolului şi distilatelor;
    q) nesolicitarea organului fiscal teritorial în vederea desigilarii instalaţiilor de fabricaţie, precum şi neevidentierea în registrul destinat acestui scop a informaţiilor privind capacitatile reale de distilare, data şi ora sigilarii şi desigilarii cazanelor sau a celorlalte instalaţii de fabricaţie a tuicii şi a rachiurilor de fructe;
    r) comercializarea, la preţuri mai mari decât preţurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate, a produselor pentru care s-au stabilit astfel de preţuri;
    s) comercializarea produselor ce nu se regăsesc în listele cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul declarate de către agenţii economici producători şi importatori;
    s) refuzul agenţilor economici producători de tigarete de a prelua şi de a distruge, în condiţiile prevăzute de lege, cantităţile de produse din tutun confiscate;
    t) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea înaintea contoarelor a unor canele*) sau robinete prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate;
    t) comercializarea în vrac şi utilizarea ca materie prima, pentru fabricarea băuturilor alcoolice, a alcoolului etilic şi a distilatelor cu concentraţia alcoolică sub 96,0% în volum;
    u) desfăşurarea activităţilor de distribuire şi comercializare angro a băuturilor alcoolice şi produselor din tutun fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
    v) comercializarea, prin pompele statiilor de distribuţie, a altor uleiuri minerale decât cele din categoria gazelor petroliere lichefiate, benzinelor şi motorinelor auto, precum şi a petrolului lampant, care corespund standardelor naţionale de calitate;
    x) funcţionarea instalaţiilor de producere alcool etilic sau distilate, în afară programului de lucru aprobat de Comisia de autorizare a antrepozitelor fiscale din cadrul Ministerului Finanţelor Publice;
    y) comercializarea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal în perioada în care autorizaţia a fost revocată sau anulată, fără acordul autorităţii fiscale competente pentru valorificarea stocurilor de produse, acordat în condiţiile prevăzute de lege.
    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), precum şi cu:
    a) confiscarea produselor, iar în situaţia în care acestea au fost vândute, confiscarea sumelor rezultate din aceasta vânzare, în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), k), l), m), n), v), x) şi y);
    b) confiscarea cisternelor, recipientelor şi a mijloacelor de transport utilizate în transportul alcoolului etilic şi al distilatelor, în cazul prevăzut la alin. (1) lit. k);
    c) oprirea activităţii de comercializare a produselor accizabile pe o perioadă de 1-3 luni, în cazul comercianţilor în sistem angro sau cu amănuntul, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. c), m), u) şi v);
    d) oprirea activităţii de producţie a produselor accizabile prin sigilarea instalaţiei, în cazul producătorilor, pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), l), n) şi x).
    (3) Autoritatea fiscală competenţa suspenda, la propunerea organului de control, autorizaţia de antrepozit fiscal pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. d), i), m), n), t) şi x).
    -------------
    Litera t) a alin. (1) al art. 190 a fost rectificata potrivit RECTIFICARII nr. 92 din 24 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 974 din 2 noiembrie 2005.


    Articolul 191

    Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
    (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele fiscale competente.
    (2) Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 189 şi 190 se aplică persoanelor fizice sau persoanelor juridice care au calitatea de subiect în raportul juridic fiscal.
    (3) Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit art. 190 se fac de personalul de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi al unităţilor sale teritoriale, cu excepţia sancţiunii privind suspendarea autorizaţiei de antrepozit fiscal, care se dispune de autoritatea fiscală competenţa, la propunerea organului de control.
    (4) Contravenţiile prevăzute la art. 189 alin. (1) lit. b) se aplică pentru faptele constatate după data intrării în vigoare a prezentului cod.
    (5) În cazul aplicării sancţiunii amenzii potrivit art. 189 şi 190, contribuabilul are posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezentul cod, agentul constatator făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională.


    Articolul 192

    Actualizarea sumei amenzilor
    Limitele amenzilor contravenţionale prevăzute în prezentul cod pot fi actualizate anual, în funcţie de evoluţia ratei inflaţiei, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice.


    Articolul 193

    Dispoziţii aplicabile
    Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile legale referitoare la regimul juridic al contravenţiilor.


    Titlul XI Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 194

    Dispoziţii privind regimul vamal
    Neplata la termenul legal a impozitelor, taxelor sau altor sume ce se datorează, potrivit legii, în vama atrage interzicerea efectuării altor operaţiuni de vamuire până la stingerea integrală a acestora.


    Articolul 194^1

    Dispoziţii privind stoparea ajutorului de stat
    (1) Stoparea acordării ajutoarelor de stat se realizează, de drept, prin:
    a) emiterea unei decizii a Consiliului Concurentei în acest sens;
    b) emiterea unei decizii de către furnizorul ajutorului de stat ca urmare a exercitării activităţii de supraveghere, când constata incompatibilitatea între ajutoarele de stat acordate şi dispoziţiile Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, precum şi a actelor normative emise în aplicarea acesteia.
    (2) Deciziile emise în condiţiile alin. (1) trebuie să cuprindă următoarele elemente:
    a) denumirea operatorului economic şi datele de identificare a acestuia;
    b) modalitatea de acordare a ajutorului de stat;
    c) data la care se realizează stoparea.
    --------------
    Art. 194^1 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 129 din 15 septembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 887 din 4 octombrie 2005.


    Articolul 194^2

    Dispoziţii privind recuperarea ajutorului de stat ilegal sau interzis
    (1) Deciziile Consiliului Concurentei, precum şi deciziile furnizorilor de ajutor de stat prin care se dispune recuperarea unui ajutor de stat ilegal sau interzis constituie titlu executoriu. Dispoziţiile art. 137 alin. (7)-(9) se aplică în mod corespunzător.
    (2) Recuperarea ajutoarelor de stat dispusă potrivit alin. (1) se realizează de către unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală, respectiv de compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, potrivit Codului de procedura fiscală, cu excepţia Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, care va aplica propria procedura de recuperare.
    (3) Pentru sumele reprezentând ajutoare de stat de recuperat se datorează dobânda de la data la care ajutorul de stat a fost pus la dispoziţie beneficiarului şi până la recuperarea sa.
    (4) Nivelul dobânzii aferente sumelor de recuperat cu titlu de ajutor de stat ilegal sau interzis va fi stabilit anual prin hotărâre a Guvernului.
    (5) Sumele recuperate reprezentând ajutoare de stat ilegale sau interzise se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz.
    --------------
    Art. 194^2 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 129 din 15 septembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 887 din 4 octombrie 2005.


    Articolul 195

    Dispoziţii privind funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale
    (1) În exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt investiti cu exerciţiul autorităţii publice şi beneficiază de protecţie potrivit legii.
    (2) Statul şi unităţile administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate contribuabilului de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
    (3) Răspunderea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale nu inlatura răspunderea funcţionarilor publici din cadrul organelor fiscale în exercitarea cu rea-credinţa sau grava neglijenţa a atribuţiilor de serviciu.
    (4) Ministerul Finanţelor Publice poate constitui fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din aparatul propriu şi din unităţile subordonate, după caz, prin reţinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită potrivit prevederilor prezentului cod, din sumele încasate în cadrul procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, precum şi din surse reglementate prin alte acte normative.
    (5) Sistemul de acordare a stimulentelor pentru personalul din aparatul propriu şi din unităţile subordonate Ministerului Finanţelor Publice, care desfăşoară activităţile prevăzute la alin. (4), va fi stabilit similar sistemului de salarizare pentru personalul bugetar şi va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    (6) Unităţile administrativ-teritoriale, în calitate de creditor fiscal local, pot constitui lunar fonduri pentru acordarea de stimulente personalului din compartimentele de specialitate, cu atribuţii în administrarea creanţelor fiscale locale, prin aplicarea unei cote de 5% asupra sumelor încasate:
    a) prin executarea silită, conform legii;
    b) în cadrul procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului;
    c) din impozitele şi taxele locale stabilite ca urmare a constatării de bunuri sau servicii impozabile ori taxabile, stabilite suplimentar peste nivelul celor declarate de contribuabil, rezultat al inspecţiilor fiscale efectuate, precum şi din dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestora.
    (7) Aprobarea stimulentelor prevăzute la alin. (6) se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate.
    (8) Plata stimulentelor aprobate se face în cursul lunii curente pentru luna precedenta.
    (9) Sumele constituite conform alin. (6), rămase necheltuite la finele anului curent, se reportează cu aceeaşi destinaţie în anul următor.


    Articolul 196

    Acte normative de aplicare
    (1) În aplicarea prezentului cod, Guvernul adoptă norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a prezentei ordonanţe.
    (2) Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanţelor fiscale se aproba prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    (3) Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea impozitelor şi taxelor locale, se aproba prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi ministrului finanţelor publice.
    (4) Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanţelor bugetului general consolidat administrate de alte organe, se aproba prin ordin al ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei publice, după caz.
    (5) În aplicarea dispoziţiilor art. 194^1 şi 194^2, Ministerul Finanţelor Publice va emite instrucţiuni de aplicare, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
    -------------
    Alin. (5) al art. 196 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 129 din 15 septembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 887 din 4 octombrie 2005.


    Articolul 197

    Scutirea organelor fiscale de plată taxelor
    Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane sau cauţiuni pentru cererile, acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanţelor fiscale, cu excepţia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.


    Articolul 198

    Înscrierea creanţelor la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare
    Pentru creanţele fiscale administrate de către Ministerul Finanţelor Publice, acesta este autorizat ca operator care, prin unităţile sale teritoriale, ca agenţi împuterniciţi, sa înscrie creanţe cuprinse în titluri executorii la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.


    Articolul 199

    Dispoziţii privind termenele
    Termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă.
    --------------
    Art. 199 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 200

    Confiscari
    (1) Confiscarile dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscarile dispuse de procurori sau de instanţele de judecată se duc la îndeplinire de către Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Administraţiei şi Internelor sau, după caz, de către alte autorităţi publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor în cauza, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Finanţelor Publice, conform legii.
    (2) Sumele confiscate, precum şi cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puţin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire şi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, conform legii.


    Articolul 200^1

    Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni
    Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni în condiţiile art. 296^1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, este de competenţa organului fiscal din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a Gărzii Financiare.
    --------------
    Art. 200^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 158 din 15 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 23 mai 2006.


    Articolul 201

    Dispoziţii procedurale privind înregistrarea în cazul unor activităţi cu produse accizabile
    (1) Înregistrarea prevăzută la art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se face prin depunerea la organul fiscal competent a unei cereri de înregistrare.
    (2) Pe baza cererii de înregistrare organul fiscal competent eliberează un atestat care da dreptul titularului sa distribuie şi sa comercializeze angro băuturi alcoolice şi produse din tutun.
    (3) Organul fiscal competent va elibera atestatul numai dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute la art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
    (4) Organul fiscal emitent va revoca atestatul ori de câte ori constata neîndeplinirea uneia dintre condiţiile prevăzute la art. 244^1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Prin derogare de la dispoziţiile legale privind folosirea antrepozitelor fiscale, la cererea antrepozitarului autorizat pentru producţia şi îmbutelierea produsului bere, comisia competenţa pentru autorizarea antrepozitelor fiscale poate aproba, prin decizie, utilizarea instalaţiilor de imbuteliere a produsului bere şi pentru îmbutelierea băuturilor răcoritoare şi a apei plate. Celelalte prevederi privind regimul de antrepozitare fiscală sunt aplicabile în mod corespunzător.
    (6) Prin decizie, comisia poate stabili condiţiile de utilizare a instalaţiilor.


    Articolul 202

    Dispoziţii tranzitorii privind înregistrarea fiscală
    (1) Persoanele prevăzute la art. 69 alin. (4), care sunt deja înregistrate, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscală în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
    (2) Codurile de identificare fiscală şi certificatele de înregistrare fiscală atribuite anterior intrării în vigoare a prezentului cod rămân valabile.
    (3) Persoanele înregistrate în registrul contribuabililor la data intrării în vigoare a prezentului cod, al căror domiciliu fiscal diferă de sediul social, în cazul persoanelor juridice, sau de domiciliu, în cazul persoanelor fizice, după caz, au obligaţia de a depune declaraţia de înregistrare fiscală în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului cod. În caz contrar se considera valabil ca domiciliu fiscal ultimul domiciliu sau sediu declarat.


    Articolul 203

    Dispoziţii tranzitorii privind soluţionarea cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată
    Cererile de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, depuse potrivit legii privind taxa pe valoarea adăugată şi nesolutionate până la data intrării în vigoare a prezentului cod, se soluţionează potrivit reglementărilor în temeiul cărora au fost depuse.


    Articolul 204

    Dispoziţii tranzitorii privind inspecţia fiscală
    Inspecţiile fiscale începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se vor continua potrivit procedurii existente la data când au fost începute. În aceste condiţii, măsurile dispuse prin procesul-verbal de control au valoare de act administrativ fiscal.


    Articolul 205

    Dispoziţii tranzitorii privind soluţionarea contestaţiilor
    (1) Contestaţiile depuse înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se soluţionează potrivit procedurii administrativ-jurisdicţionale existente la data depunerii contestaţiei.
    (2) În situaţia contestaţiilor aflate în curs de soluţionare formulate împotriva actelor de control prin care au fost reverificate aceeaşi perioadă şi acelaşi tip de obligaţie fiscală şi pentru care din instrumentarea cauzelor penale de către organele competente nu rezultă existenta prejudiciului, se vor menţine obligaţiile stabilite anterior.


    Articolul 206

    Dispoziţii tranzitorii privind executarea silită
    Executările silite, în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod, se continua potrivit dispoziţiilor acestuia, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.


    Articolul 207

    Intrarea în vigoare
    Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2004. Dispoziţiile titlului X "Sancţiuni" intră în vigoare la data de 10 ianuarie 2004.


    Articolul 208

    Conflictul temporal al actelor normative
    Reglementările emise în temeiul ordonanţelor şi ordonanţelor de urgenta prevăzute la art. 209 rămân aplicabile până la data aprobării actelor normative de aplicare a prezentului cod, prevăzute la art. 196, în măsura în care nu contravin prevederilor acestuia.


    Articolul 209

    Abrogări
    La data intrării în vigoare a prezentului cod se abroga:
    a) Ordonanţa Guvernului nr. 82/1998 privind înregistrarea fiscală a plătitorilor de impozite şi taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 1 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) Ordonanţa Guvernului nr. 68/1997 privind procedura de întocmire şi depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 24 martie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) Ordonanţa Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 14 august 2003, cu modificările şi completările ulterioare;
    d) Ordonanţa Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 30 august 1997, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 64/1999, cu modificările şi completările ulterioare;
    e) Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
    f) Ordonanţa Guvernului nr. 39/2003 privind procedurile de administrare a creanţelor bugetelor locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 2 februarie 2003, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 358/2003;
    g) pct. 5 din cap. I al anexei la Legea nr. 117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 6 iulie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
    h) art. 3 din Legea nr. 87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003;
    i) art. IV alin. (1)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 116/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 31 ianuarie 2004;
    j) art. 246 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003;
    k) art. 61 alin. (3) din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 1 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare;
    l) cap. III "Contravenţii şi sancţiuni" din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, cu modificările ulterioare.
    Notă

    Reproducem mai jos prevederile art. II, III şi IV din Legea nr. 210/2005, care nu sunt încorporate în textul republicat al Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003:

    "Art. II. - Începând cu data de 1 ianuarie 2007, art. 110*1) din Codul de procedură fiscală se modifica şi va avea următorul cuprins:

    -------

    *1) Art. 110 a devenit în forma republicată art. 111.

    «ARTICOLUL 110

    Ordinea stingerii datoriilor
    (1) Dacă un contribuabil datorează mai multe tipuri de impozite, taxe, contribuţii şi alte sume reprezentând creanţe fiscale prevăzute la art. 21 alin. (2) lit. a), iar suma plătită nu este suficienta pentru a stinge toate datoriile, atunci se sting datoriile corelative acelui tip de creanta fiscală principala pe care îl stabilesc contribuabilul.
    (2) În cadrul tipului de impozit, taxa, contribuţie sau alta suma reprezentând creanta fiscală, stabilit de contribuabil, stingerea se efectuează, de drept, în următoarea ordine:
    a) sumele datorate în contul ratei din luna curenta din graficul de plată a obligaţiei fiscale pentru care s-a aprobat eşalonare la plata, precum şi dobânda datorată în luna curenta din grafic sau suma amânată la plata, împreună cu dobânzile datorate pe perioada amânării, în cazul în care termenul de plată se împlineşte în luna curenta, precum şi obligaţiile fiscale curente de a căror plata depinde menţinerea valabilităţii inlesnirii acordate;
    b) obligaţia fiscală principala şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia, în ordinea vechimii, cu excepţia celor pentru care s-a început executarea silită. După stingerea integrală a obligaţiei fiscale principale celei mai vechi se vor stinge obligaţiile fiscale accesorii aferente acesteia, mai întâi dobânzile şi apoi penalităţile de întârziere;