ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (*actualizata*)
privind circulatia pe drumurile publice
(actualizata până la data de 12 iulie 2004*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • În temeiul art. 114 alin. (4) din Constitutie,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Capitolul 1 Dispozitii generale

    Dispozitii generale

    Articolul 1

    (1) Circulatia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanti la trafic, drepturile, oblibaţiile şi raspunderile ce revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, institutii şi organizaţii în legătură cu acestea sunt supuse dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă şi în regulamentul de aplicare a acesteia.
    (2) Dispozitiile prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă au ca scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţa a circulaţiei rutiere, apararea vietii şi integritatii corporale, a sănătăţii persoanelor, proprietăţii publice şi private, protectia mediului înconjurător, precum şi a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor în acest domeniu.
    (3) Autoritatea competenţa în domeniul circulaţiei rutiere, precum şi de exercitare a controlului respectarii normelor din acest domeniu este Inspectoratul General al Politiei Române.
    (4) Reglementarile privind circulatia pe drumurile publice se emit de către autorităţile publice centrale şi locale cu atribuţii în acest domeniu numai cu acordul Inspectoratului General al Politiei Române şi cu respectarea înţelegerilor internationale la care România este parte.
    (5) Prevederile prezentei ordonante de urgenta se aplică tuturor participantilor la trafic, precum şi autorităţilor care au atribuţii în domeniul circulaţiei şi sigurantei rutiere.


    Articolul 2

    Indrumarea, supravegherea şi controlul respectarii normelor de circulatie rutiera se fac de către politisti specializati şi anume desemnaţi prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Române, care au obligaţia de a lua masurile legale în cazul în care constata încălcări ale normelor privind circulatia pe drumurile publice.


    Articolul 3

    Circulatia pe drumurile publice din zona de frontieră şi din alte zone pentru care, potrivit legii, s-au stabilit restrictii se face cu respectarea reglementarilor instituite pentru acele zone.


    Articolul 4

    (1) Controlul circulaţiei vehiculelor aparţinând Ministerului Apararii Naţionale se efectueaza de către politie, precum şi de către personalul din structura desemnata de acest minister.
    (2) Cercetarea accidentelor de circulatie în care au fost angajate vehicule din categoria celor prevăzute la alin. (1) se efectueaza de către politie. La locul accidentului poate asista şi un reprezentant al Ministerului Apararii Naţionale.


    Articolul 5

    (1) Administratorul drumului public este obligat sa semnalizeze corespunzător orice obstacol aflat pe partea carosabila, care stanjeneste sau pune în pericol siguranţa circulaţiei, şi sa ia toate masurile de inlaturare de îndată a acestuia.
    (2) Se interzice amplasarea construcţiilor de orice fel în zona statiilor mijloacelor de transport în comun, cu excepţia celor destinate refugiilor pentru calatori.
    (3) În caz de producere a unui eveniment rutier ca urmare a stării tehnice a drumului public sau a semnalizarii necorespunzatoare a obstacolelor ori lucrărilor care se executa pe acesta, administratorul drumului public, respectiv executantul lucrărilor, raspunde contraventional, civil sau penal, după caz.
    (4) Orice măsură de restrictie a circulaţiei pe drumurile publice se dispune de către administratorul drumului numai cu acordul politiei.


    Articolul 6

    În sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile şi termenii de mai jos au urmatorul înţeles:
    1. drum public - orice cale de comunicatie terestra, destinata traficului rutier, dacă este deschisa circulaţiei publice. Drumurile care sunt închise circulaţiei publice sunt semnalizate la intrare cu inscriptii vizibile;
    2. localitate - spatiul ce cuprinde cladiri, ale cărui intrari şi iesiri sunt semnalizate ca atare;
    3. zona rezidentiala - perimetrul dintr-o localitate unde se aplică reguli speciale de circulatie, având intrarile şi iesirile semnalizate ca atare;
    4. zona pietonala - perimetrul care cuprinde una sau mai multe străzi rezervate circulaţiei pietonilor, unde accesul vehiculelor este supus unor reguli speciale de circulatie, având intrarile şi iesirile semnalizate ca atare;
    5. parte carosabila - portiunea din platforma drumului destinata circulaţiei vehiculelor. Un drum poate cuprinde mai multe părţi carosabile complet separate una de cealalta printr-o zona despartitoare sau prin diferenţa de nivel;
    6. acostament - fasia laterala cuprinsa între limita părţii carosabile şi marginea platformei drumului;
    7. banda de circulatie - spatiu longitudinal al părţii carosabile, materializat sau nu prin marcaje rutiere, dacă are o latime corespunzătoare pentru circulatia cu usurinta a unui sir de vehicule, altele decat vehiculele care se deplaseaza pe doua roti;
    8. banda reversibila - subdiviziunea longitudinala a părţii carosabile, situata lângă axul drumului, destinata circulaţiei autovehiculelor într-un sens sau în altul, în functie de intensitatea traficului;
    9. banda pentru staţionarea de urgenta - subdiviziunea longitudinala suplimentara situata la extremitatea dreapta a autostrazii, destinata exclusiv stationarii autovehiculelor în cazuri de forta majoră;
    10. pista pentru biciclete - una dintre subdiviziunile părţii carosabile sau o portiune din trotuar ori acostament, materializata prin marcaje rutiere şi/sau semnalizata prin indicatoare, destinata numai circulaţiei bicicletelor şi ciclomotoarelor;
    11. trotuar - spatiul din partea laterala a drumului, separat în mod vizibil de partea carosabila prin diferenţa sau fără diferenţa de nivel, destinat circulaţiei pietonilor;
    12. intersectie - orice incrucisare, jonctiune sau bifurcare de drumuri, inclusiv spatiile formate de acestea;
    13. autostrada - drumul conceput şi construit special pentru circulatia autovehiculelor cu sau fără remorci, care nu serveste proprietăţi alaturate şi care:
    - are pentru cele doua sensuri de circulatie părţi carosabile distincte, separate între ele printr-un spatiu care nu este destinat circulaţiei sau, excepţional, prin alte modalităţi, cu excepţia locurilor speciale sau cu caracter temporar;
    - nu intersecteaza la nivel drumuri, cai ferate sau linii de tramvai;
    - este prevăzută cu semnalizare speciala;
    14. trecere la nivel - incrucisarea la nivel dintre un drum public şi o cale ferata sau linie de tramvai, care dispune de o platforma independenta;
    15. vehicul - un sistem mecanic care se deplaseaza pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrari;
    16. bicicleta - vehiculul prevăzut cu doua roti şi pedale sau manivele, care se deplaseaza pe drum, actionat de forta musculara a utilizatorilor;
    17. motocicleta - autovehiculul cu doua sau trei roti, al cărui motor are o capacitate cilindrică mai mare de 50 cmc, cu sau fără atas şi/sau o viteză maxima, prin construcţie, mai mare de 50 km/h, a cărui masă proprie nu depăşeşte 400 kg;
    18. ciclomotor - vehiculul cu doua sau trei roti, care este prevăzut cu un motor cu ardere interna, având o capacitate cilindrică de cel mult 50 cmc, care păstrează caracteristicile generale ale bicicletei, putand fi pus în miscare şi cu ajutorul pedalelor, şi a cărui viteză de deplasare, prin construcţie, nu depăşeşte 50 km/h;
    19. autovehicul - vehiculul prevăzut cu un dispozitiv mecanic propriu de propulsie; vehiculele care se deplaseaza pe sine, denumite tramvaie, şi ciclomotoarele nu sunt considerate autovehicule. Definitia include şi termenul automobil, care reprezinta oricare dintre vehiculele cu motor care servesc în mod normal transportului pe drum al persoanelor sau bunurilor ori la tractarea pe drum a vehiculelor utilizate pentru transportul de persoane sau bunuri. Acest termen include troleibuzele, adica vehiculele care sunt cuplate la o retea electrica, dar care nu circula pe sine. Acesta nu include vehiculele, cum ar fi tractoarele agricole, a caror utilizare pentru transportul rutier de persoane sau marfuri ori pentru tractarea unor vehicule care transporta persoane sau marfuri nu este decat ocazionala;
    20. tractor - autovehiculul destinat prin construcţie şi echipare tractarii altor vehicule sau efectuării unor lucrari specifice;
    21. remorca - vehiculul fără motor destinat a fi tractat de un autovehicul;
    22. semiremorca - remorca a carei masa totala maxima autorizata este preluata în parte de către autovehiculul tragator;
    23. remorca usoara - remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depăşeşte 750 kg;
    24. masa totala maxima autorizata - masa totala maxima a unui vehicul incarcat, declarata admisibila de către autoritatea competentă;
    25. vehicul cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite - vehiculul care, datorita dimensiunilor sale ori marfurilor transportate, depăşeşte în lungime, latime sau în înălţime limitele maxime ori masele maxime admise prin legislatia în vigoare;
    26. conducator - persoana care determina punerea în miscare şi acţionează asupra directiei de deplasare pe drum a vehiculelor şi animalelor izolate sau în turma, celor de tractiune, povara ori de calarie;
    27. participant la trafic - conducatorul sau pietonul care circulă pe drumul public;
    28. coloana oficiala - autovehiculul sau grupul de autovehicule insotit de cel puţin un vehicul al politiei ce are în functiune mijloacele speciale sonore şi luminoase;
    29. vehicul în circulatie internationala sau în trafic international - vehiculul care, prin deplasarea sa, depăşeşte cel puţin o frontieră de stat.


    Capitolul 2 Vehiculele

    Vehiculele

    Secţiunea 1 Starea tehnica a vehiculelor şi controlul acesteia

    Starea tehnica a vehiculelor şi controlul acesteia

    Articolul 7

    Orice vehicul care circulă pe drumurile publice trebuie să corespunda normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protectia mediului şi folosinţă conform destinatiei.


    Articolul 8

    Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state pot circula în trafic international pe teritoriul României dacă indeplinesc cel puţin condiţiile tehnice prevăzute în Convenţia internationala asupra circulaţiei rutiere, incheiata la Viena la 8 noiembrie 1968 şi ratificata de România prin Decretul nr. 318/1980.


    Articolul 9

    (1) Pentru a fi înmatriculate, inscrise şi mentinute în circulatie, autovehiculele, remorcile şi tramvaiele se supun inspecţiei tehnice.
    (2) Inspecţia tehnica se efectueaza periodic în statii autorizate, conform legislaţiei în vigoare.
    (3) Pentru autovehiculele aparţinând Ministerului Apararii Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Paza şi Serviciului de Telecomunicatii Speciale, inspecţia tehnica se efectueaza în statii proprii, autorizate potrivit legii.


    Articolul 10

    (1) Este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, precum şi în cazul în care termenul de valabilitate al inspecţiei tehnice a expirat.
    (2) Starea tehnica a autovehiculelor, remorcilor şi tramvaielor care circulă pe drumurile publice se verifica de către politie împreună cu instituţiile abilitate de legislatia în vigoare.


    Secţiunea a 2-a Inmatricularea, inregistrarea şi radierea vehiculelor din evidenta circulaţiei

    Inmatricularea, inregistrarea şi radierea vehiculelor din evidenta circulaţiei

    Articolul 11

    Proprietarii de vehicule sunt obligati să solicite inmatricularea sau inregistrarea acestora înainte de a le pune în circulatie ori sa ceara radierea lor din evidente.


    Articolul 12

    (1) Pentru a circula pe drumurile publice vehiculele, cu excepţia bicicletelor, ciclomotoarelor şi a celor trase sau impinse cu mana, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate, după caz, şi sa poarte plăcuţe de inmatriculare sau de înregistrare, ale caror forme şi dimensiuni se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei ordonante de urgenta, denumit în continuare regulament.
    (2) Tractoarele, precum şi vehiculele care nu sunt supuse înmatriculării pot circula pe drumurile publice numai pe traseele şi în condiţiile stabilite prin regulament. Conducătorii tractoarelor, masinilor şi utilajelor autopropulsate agricole, forestiere sau pentru lucrari sunt obligati sa posede permis de conducere valabil pentru categoriile prevăzute în regulament.


    Articolul 13

    (1) Autovehiculele şi remorcile se inmatriculeaza permanent, temporar sau pentru probe la autoritatea competentă în a carei raza proprietarii sau detinatorii îşi au domiciliul ori reşedinţa, în condiţiile stabilite prin regulament. Autovehiculele care apartin Ministerului Apararii Naţionale şi Ministerului Administraţiei şi Internelor se înregistrează la aceste ministere şi pot, după caz, să fie înmatriculate şi la autoritatea competentă.
    (2) Autovehiculele şi remorcile pot circula până la inmatriculare cu numar de ordine provizoriu, pe baza unei autorizaţii speciale eliberate de autoritatea competentă.
    (3) Abrogat.
    -------------
    Alin. (3) al art. 13 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 50 din 15 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 1 iulie 2004.


    Articolul 14

    Tramvaiele, troleibuzele, precum şi vehiculele care, datorita destinatiei lor, nu circula în mod obisnuit pe drumurile publice se înregistrează de către consiliile locale în condiţiile stabilite în regulament.


    Articolul 15

    (1) Persoanele care domiciliaza sau îşi stabilesc domiciliul ori reşedinţa în România şi deţin autovehicule ori remorci înmatriculate în alte state sunt obligate ca în termen de 90 de zile să le înmatriculeze în circulatie în România.
    (2) Termenul prevăzut la alin. (1) se calculeaza:
    a) de la data intrarii în tara a autovehiculului ori remorcii, pentru persoanele care domiciliaza sau care au reşedinţa în România;
    b) de la data stabilirii domiciliului ori resedintei, pentru persoanele care îşi stabilesc domiciliul ori reşedinţa în România.
    (3) Pentru cetatenii straini ai statelor cu care România a incheiat înţelegeri bilaterale termenul prevăzut la alin. (1) se poate prelungi în condiţiile stabilite în aceste înţelegeri.


    Articolul 16

    (1) La data înmatriculării sau înregistrării unui vehicul autoritatea competentă elibereaza un certificat de inmatriculare ori de înregistrare, după caz, precum şi plăcuţe cu numere de inmatriculare sau de înregistrare.
    (2) Este interzisa punerea în circulatie a unui vehicul care nu are montate plăcuţe cu numere de inmatriculare sau de înregistrare atribuite de autoritatea competentă.


    Articolul 17

    Inmatricularea sau inregistrarea unui vehicul se anulează de către autoritatea care a efectuat-o, în cazul în care aceasta operaţiune s-a facut cu incalcarea normelor legale sau prin mijloace frauduloase.


    Articolul 18

    (1) Radierea din evidenta circulaţiei a vehiculelor se face la autoritatea care a efectuat inmatricularea şi inregistrarea, astfel:
    a) la cererea proprietarului;
    b) la trecerea vehiculelor în proprietatea altei persoane;
    c) la schimbarea domiciliului sau sediului proprietarului pe raza altei unităţi de politie judetene sau a municipiului Bucureşti;
    d) la scoaterea definitivă din România a autovehiculelor sau remorcilor;
    e) în cazul schimbarii caroseriei sau sasiului autovehiculelor.
    (2) Radierea din evidenta circulaţiei a vehiculelor indisponibilizate prin instituirea unui sechestru asigurator se poate face în baza hotărârii instanţei de judecată, conform legii, de către autoritatea care a efectuat inmatricularea sau inregistrarea.
    (3) Este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor radiate din evidenta.


    Articolul 19

    (1) Inmatricularea, inregistrarea şi radierea din evidenta a vehiculelor se fac în condiţiile stabilite prin regulament.
    (2) Categoriile de vehicule care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării se stabilesc prin instrucţiuni comune ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.


    Capitolul 3 Conducătorii de vehicule

    Conducătorii de vehicule

    Secţiunea 1 Dispozitii generale

    Dispozitii generale

    Articolul 20

    (1) Conducătorii de autovehicule trebuie să posede permis de conducere şi să aibă vârsta minima de 18 ani impliniti, cu excepţia celor care conduc un ciclomotor, care trebuie să aibă cel puţin vârsta minima de 16 ani impliniti.
    (2) Conducătorii autovehiculelor care efectueaza transport public de persoane trebuie să aibă vârsta minima de 21 de ani impliniti şi sa faca dovada ca sunt angajaţi ai unui operator de transport, iar cei care conduc vehicule cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite sau care efectueaza transport de marfuri trebuie să posede atestat profesional.
    (3) Condiţiile de obtinere a permisului de conducere şi a atestatului profesional se stabilesc prin regulament.
    (4) Persoanele care nu au implinit vârsta de 14 ani pot conduce biciclete numai pe drumurile special amenajate şi semnalizate corespunzător de către administratorul drumului respectiv.


    Articolul 21

    (1) Cadrele medicale abilitate, atunci când constata în cadrul atribuţiilor de serviciu ca o persoană care poseda permis de conducere este inapta medical sau psihologic pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, sunt obligate sa comunice despre aceasta de îndată politiei specializate în a carei raza teritoriala îşi desfăşoară activitatea.
    (2) Lista cu afectiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducator de autovehicule sau tramvaie se stabileste prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.


    Articolul 22

    (1) Conducătorii de autovehicule sau tramvaie trebuie să aibă cunoştinţele şi indemanarea necesare conducerii şi să fie apti din punct de vedere medical şi psihologic.
    (2) Conducătorii prevăzuţi la alin. (1) vor fi verificaţi periodic din punct de vedere medical şi psihologic. Politia poate propune examinarea medicală sau psihologica, precum şi verificarea cunoasterii regulilor de circulatie a conducătorilor de autovehicule sau tramvaie ori de cate ori constata ca acestia, prin modul de conducere sau comportamentul lor în trafic, pun în pericol siguranţa circulaţiei.
    (3) Verificarea medicală şi psihologica prevăzută la alin. (1) şi (2) se efectueaza în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei şi al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei.
    (4) Permisul de conducere al persoanei care este declarata inapta medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule ori tramvaie se retrage de către politia specializata şi poate fi redobândit numai după încetarea motivului pentru care s-a luat această măsură. În situaţia în care permisul a fost retras pe o durată mai mare de 3 ani, pentru a-l redobandi titularul acestuia trebuie să promoveze un test de cunoastere a regulilor de circulatie.


    Secţiunea a 2-a Permisul de conducere

    Permisul de conducere

    Articolul 23

    (1) Dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care poseda permis de conducere corespunzător categoriei sau dovada inlocuitoare a acestuia cu drept de circulatie.
    (2) Au dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie pe drumurile publice şi persoanele care urmeaza un curs de pregatire practica, în vederea obtinerii permisului de conducere, numai în prezenta şi sub supravegherea directa a unui instructor autorizat în acest sens.
    (3) Persoanele care solicită prezentarea la examen în vederea obtinerii permisului de conducere sau a unor noi categorii ale acestuia trebuie să indeplineasca, potrivit legii, condiţiile de vârsta, să fie apte din punct de vedere medical şi psihologic şi sa faca dovada pregatirii teoretice şi practice, prin cursuri organizate de unităţi autorizate.
    (4) Programa de invatamant a unităţilor care organizeaza cursuri de pregatire, conform alin. (2), se elaboreaza de Ministerul Educatiei, Cercetarii şi Tineretului şi se avizeaza de către Ministerul Administraţiei şi Internelor prin Inspectoratul General al Politiei Române.
    (5) Categoriile de vehicule pentru care se elibereaza permise de conducere, precum şi condiţiile concrete de obtinere a acestora se stabilesc prin regulament.
    (6) Organizarea şi desfăşurarea cursurilor în vederea obtinerii permisului de conducere se fac în baza unei metodologii elaborate de către Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului împreună cu Ministerul Educatiei, Cercetarii şi Tineretului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.


    Articolul 24

    (1) Permisul de conducere se obtine pe bază de examen şi se elibereaza de autoritatea competentă.
    (2) Persoana care a fost condamnata prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru o infractiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice sau de omor, lovire ori vatamare cauzatoare de moarte, vatamare corporala grava, talharie, ultraj sau furtul unui autovehicul poate fi admisa la examenul pentru obtinerea permisului de conducere sau a brevetului de conducator, în condiţiile prevăzute la art. 103 alin. (1) lit. a) şi b).
    (3) Permisul de conducere se anulează dacă a fost obţinut cu incalcarea normelor legale sau prin mijloace frauduloase.


    Articolul 25

    (1) Pentru conducătorii de autovehicule care au mai puţin de un an practica în conducere se stabilesc reguli suplimentare de circulatie prin regulament.
    (2) Autovehiculele conduse de persoane care au mai puţin de un an practica în conducere vor purta un semn distinctiv, în condiţiile stabilite prin regulament.


    Articolul 26

    (1) Persoanele care domiciliaza sau îşi stabilesc domiciliul ori reşedinţa în România şi sunt titulari ai permiselor de conducere obtinute în strainatate sunt obligate ca în termen de 90 de zile să le preschimbe cu permise de conducere româneşti, în condiţiile stabilite prin regulament.
    (2) Termenul prevăzut la alin. (1) se calculeaza:
    a) de la data intrarii acestora în tara, pentru persoanele care domiciliaza sau care au reşedinţa în România;
    b) de la data stabilirii domiciliului ori resedintei, pentru persoanele care îşi stabilesc domiciliul ori reşedinţa în România.
    (3) În cazul titularilor permiselor de conducere obtinute într-un stat care nu este membru al Convenţiei internationale asupra circulaţiei rutiere, incheiata la Viena la 8 noiembrie 1968, şi care nu pot fi preschimbate în conformitate cu reglementarile legale, acestia se pot prezenta la examen pentru obtinerea dreptului de a conduce un autovehicul pe teritoriul României fără a urma în acest scop un curs de pregatire.
    (4) Este interzisa detinerea simultana a mai mult de un permis de conducere naţional.


    Articolul 27

    (1) Persoanele care îşi stabilesc domiciliul ori reşedinţa în România pot sustine examenul pentru obtinerea permisului de conducere la autorităţile competente pe a caror raza îşi au domiciliul sau reşedinţa.
    (2) Cetatenii români cu domiciliul în strainatate şi reşedinţa în România pot sustine examenul în vederea obtinerii permisului de conducere, în condiţiile stabilite la alin. (1).


    Articolul 28

    (1) Recunoasterea permiselor de conducere şi a certificatelor de inmatriculare a autovehiculelor emise în alte state se face în condiţiile prevăzute de Convenţia internationala asupra circulaţiei rutiere, incheiata la Viena la 8 noiembrie 1968, cu excepţia cazurilor în care prin acorduri bilaterale sau prin acte internationale ratificate de România sau la care România a aderat se prevede altfel.
    (2) Permisele de conducere ale membrilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare straine, ale corespondentilor de presa straini, precum şi ale reprezentantilor organizaţiilor economice, culturale sau ale altor asemenea organizaţii straine, cu statut diplomatic, eliberate de autorităţile competente din alte state, vor fi recunoscute ca valabile în România pe bază de reciprocitate.


    Articolul 29

    Abrogat.
    ------------
    Art. 29 a fost abrogat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 50 din 15 iunie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 595 din 1 iulie 2004.


    Capitolul 4 Semnalizarea rutiera

    Semnalizarea rutiera

    Articolul 30

    (1) Mijloacele de semnalizare rutiera sunt:
    a) semnalele luminoase;
    b) indicatoarele;
    c) marcajele.
    (2) Mijloacele de semnalizare rutiera se constituie într-un sistem unitar şi coerent, se realizează şi se instaleaza astfel încât să fie observate cu usurinta şi din timp de către cei cărora li se adreseaza şi trebuie să fie în deplina concordanta între ele şi intr-o stare tehnica de functionare corespunzătoare.
    (3) Mijloacele de semnalizare rutiera, precum şi orice alte dispozitive speciale de acest fel se executa, se instaleaza şi se intretin prin grija administratorului drumului public. Instalarea acestora se executa numai cu acordul prealabil al politiei.
    (4) Semnalizarea şi presemnalizarea intersectiilor dintre doua drumuri de categorii diferite se executa, se instaleaza şi se intretin de către administratorul fiecarui drum.
    (5) Indicatoarele de reglementare a priorităţii de trecere şi semnalele cu lumini albe şi alternativ-intermitente, precum şi de avertizare sonora de la trecerile la nivel cu calea ferata se instaleaza şi se intretin de administratorii cailor ferate.
    (6) Mijloacele de semnalizare rutiera pot fi insotite şi de dispozitive speciale de avertizare.
    (7) Se interzic:
    a) amplasarea, în zona drumului public, de constructii, panouri sau dispozitive ce pot fi confundate cu indicatoarele ori instalatiile ce servesc la semnalizarea rutiera ori realizarea de amenajari, care sunt de natura sa stanjeneasca participantii la trafic sau să le distraga atenţia, punand în pericol siguranţa circulaţiei;
    b) lipirea de afise, inscriptii sau inscrisuri pe indicatoarele ori dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutiera, inclusiv pe suporturile acestora.


    Articolul 31

    Ordinea de prioritate între diferitele tipuri de mijloace de semnalizare rutiera şi semnalele agentilor de circulatie este urmatoarea:
    a) semnalele speciale de avertizare, luminoase şi/sau sonore;
    b) semnalele şi indicatiile agentului de politie rutiera;
    c) semnalizarea temporara care modifica regimul normal de desfăşurare a circulaţiei;
    d) semnalele luminoase;
    e) indicatoarele;
    f) marcajele.


    Articolul 32

    (1) Semnalele speciale luminoase de avertizare sunt:
    a) lumina rosie, care poate fi folosita numai de către autovehiculele aparţinând politiei şi pompierilor;
    b) lumina albastra, care poate fi folosita doar de către autovehiculele aparţinând politiei, jandarmeriei, politiei de frontieră, serviciului de ambulanta, protectiei civile, Ministerului Apararii Naţionale şi de cele destinate controlului circulaţiei vehiculelor din parcul propriu sau care însoţesc coloane militare, de cele ale unităţilor speciale ale Serviciului Roman de Informaţii şi ale Serviciului de Protecţie şi Paza, de cele ale Ministerului Justiţiei - Directia Generală a Penitenciarelor, precum şi de cele ale procurorilor criminalisti din Ministerul Public şi ale Parchetului Naţional Anticoruptie, atunci când se deplaseaza în acţiuni de interventie sau în misiuni care au caracter de urgenta;
    c) lumina galbena, care poate fi folosita de către autovehiculele cu gabarite sau mase depăşite ori care însoţesc asemenea autovehicule, de cele care transporta substante periculoase, de cele destinate intretinerii, repararii sau executarii unor lucrari de drumuri, curateniei strazilor, deszapezirii sau tractarii autovehiculelor rămase în până, precum şi de tractoarele sau utilajele agricole.
    (2) Inspectoratul General al Politiei Române poate autoriza utilizarea dispozitivelor speciale sonore de avertizare montate pe autovehiculele aparţinând unor institutii, în condiţiile stabilite prin regulament.
    (3) Mijloacele speciale sonore de avertizare sunt echipamente ce se instaleaza numai pe autovehiculele prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b).
    (4) Pe autovehiculele aparţinând politiei pot fi instalate dispozitive luminoase cu mesaje variabile.
    (5) Condiţiile de folosire a semnalelor de avertizare, luminoase şi/sau sonore, se stabilesc prin regulament.


    Articolul 33

    (1) Semnalizarea şi amenajarile rutiere de pe drumurile publice situate în vecinatatea unităţilor de invatamant, pietelor, targurilor şi spitalelor sunt obligatorii şi se efectueaza de către administratorul drumului respectiv.
    (2) Semnalizarea sectoarelor de drum pe care se executa lucrari este obligatorie şi se efectueaza de către executantul lucrărilor astfel încât să se asigure deplasarea în siguranţa a tuturor participantilor la trafic.
    (3) Semnalizarea şi amenajarile rutiere se realizează în condiţiile stabilite prin regulament.


    Articolul 34

    Condiţiile de circulatie pe viaducte şi în tunele, precum şi semnalizarea acestora se stabilesc prin regulament.


    Capitolul 5 Reguli de circulatie

    Reguli de circulatie

    Secţiunea 1 Oblibaţiile participantilor la trafic

    Oblibaţiile participantilor la trafic

    Articolul 35

    Participantii la trafic trebuie să aibă un comportament care să asigure fluenta şi siguranţa circulaţiei, sa nu puna în pericol viaţa sau integritatea corporala a persoanelor şi sa nu aduca prejudicii proprietăţii publice sau private.


    Articolul 36

    (1) Conducătorii de autovehicule şi pasagerii acestora, care ocupa locuri prevăzute prin construcţie cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate, sunt obligati să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice, cu excepţia cazurilor prevăzute în regulament.
    (2) Conducătorii şi pasagerii motocicletelor şi ciclomotoarelor sunt obligati sa poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice casca de protecţie omologata.


    Articolul 37

    (1) Conducătorii de vehicule sunt obligati sa opreasca cat mai aproape de bordura sau acostament la trecerea autovehiculelor politiei şi pompierilor aflate în misiune şi care au în functiune semnalele acustice şi pe cele luminoase de culoare rosie.
    (2) Conducătorii de vehicule sunt obligati sa reduca viteza, sa circule cat mai aproape de bordura sau acostament şi sa acorde prioritate la trecerea autovehiculelor aparţinând instituţiilor prevăzute la art. 32 alin. (1) lit. b) şi care au în functiune dispozitivele sonore şi luminoase.
    (3) În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pietonilor le este interzisa traversarea.
    (4) Participantii la trafic sunt obligati să respecte semnalele politistilor de frontieră, ale indrumatorilor de circulatie ai Ministerului Apararii Naţionale, agentilor cailor ferate, personalului autorizat din zona lucrărilor pe drumurile publice, echipajelor scolare de circulatie care acţionează în imediata apropiere a unităţilor de invatamant, precum şi ale orbilor, potrivit prevederilor din regulament.


    Articolul 38

    Conducătorii de autovehicule şi tramvaie sunt obligati ca, la solicitarea politistului, să se supuna testarii aerului expirat sau, după caz, examinarii medicale şi recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora.


    Articolul 39

    Detinatorii de vehicule sunt obligati sa comunice politiei, la cererea acesteia, identitatea persoanei careia i-au încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.


    Articolul 40

    (1) Regulile de circulatie pe drumurile publice, aplicabile autovehiculelor cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite ori care transporta marfuri sau produse periculoase, se stabilesc prin regulament.
    (2) Conducătorii auto care efectueaza transport public de persoane sau de substante ori produse periculoase, precum şi cei care conduc autovehicule cu mase şi/sau dimensiuni de gabarit depăşite sunt obligati sa posede un atestat profesional, eliberat de autoritatea competentă.


    Secţiunea a 2-a Reguli pentru circulatia vehiculelor

    Reguli pentru circulatia vehiculelor
    § 1. Pozitii în timpul mersului şi circulatia pe benzi


    Articolul 41

    (1) Vehiculele circulă pe partea dreaptă a drumului public, cat mai aproape de marginea părţii carosabile, în directia de mers, cu respectarea semnificatiei semnalizarii rutiere sau a regulilor de circulatie.
    (2) Vehiculele cu tractiune animala, cele trase sau impinse cu mana, animalele de tractiune, povara sau calarie, precum şi cele izolate sau în turma, atunci când circulă pe drumurile publice pe care le este permis accesul, trebuie să fie mentinute cat mai aproape de marginea din dreapta a drumului, corespunzător sensului de circulatie.
    (3) Dacă un drum este prevăzut cu o pista speciala destinata circulaţiei biciclistilor, acestia, precum şi ciclomotoristii vor circula numai pe aceasta pista.


    Articolul 42

    Când circulatia se desfăşoară pe doua sau mai multe benzi pe sens, acestea se folosesc de către conducătorii de vehicule în functie de intensitatea traficului şi de viteza de deplasare.


    Articolul 43

    Dacă un drum este prevăzut cu o bandă destinata vehiculelor lente sau transportului public de persoane, semnalizata ca atare, acestea vor circula numai pe banda respectiva.

    § 2. Semnalele conducătorilor de vehicule


    Articolul 44

    (1) Pe drumurile publice conducătorii de vehicule pot folosi mijloacele de avertizare sonora şi luminoasa, montate prin construcţie şi omologate, în condiţiile stabilite prin regulament.
    (2) Se interzice detinerea în autovehicule, montarea pe acestea sau folosirea în circulatia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonora şi luminoasa specifice autovehiculelor prevăzute la art. 32 alin. (1).

    § 3. Depăşirea


    Articolul 45

    Depăşirea este manevra prin care conducatorul unui vehicul îl devanseaza pe un altul, aflat în mers sau imobilizat, dacă prin aceasta se trece peste axul longitudinal al drumului sau peste marcajul de separare a sensurilor de circulatie.


    Articolul 46

    (1) Depăşirea se efectueaza, de regula, pe partea stanga.
    (2) Depăşirea vehiculului al cărui conducator a semnalizat intentia şi s-a incadrat corespunzător parasirii sensului de mers spre stanga se face prin partea dreaptă dacă între el şi acostamentul drumului exista spatiu suficient pentru efectuarea acestei manevre.

    § 4. Trecerea pe lângă vehiculele care circulă din sens opus


    Articolul 47

    Conducătorii vehiculelor care circulă din sensuri opuse trebuie să pastreze între ei o distanta laterala suficienta şi, la nevoie, sa circule cat mai aproape de marginea părţii carosabile corespunzătoare sensului lor de circulatie.

    § 5. Viteza şi distanta dintre vehicule


    Articolul 48

    (1) Conducatorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteza şi sa o adapteze în functie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.
    (2) Administratorul drumului public este obligat sa stabileasca cu acordul politiei regimul de viteza pe sectoarele de drum aflate în administrarea sa, în functie de caracteristicile drumului şi de intensitatea traficului.


    Articolul 49

    Conducatorul unui vehicul care circulă în spatele altuia are obligaţia de a pastra o distanta suficienta faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii în cazul reducerii bruste a vitezei sau al opririi neasteptate.


    Articolul 50

    Este interzisa desfăşurarea de intreceri cu vehicule sau animale pe drumurile publice, cu excepţia intrecerilor sportive care se pot organiza pe drumurile publice numai cu autorizarea administratorului drumului respectiv, cu avizul politiei.


    Articolul 51

    Administratorul drumului public este obligat sa ia măsuri pentru efectuarea de amenajari în vederea limitarii vitezei de circulatie a vehiculelor în zonele cu risc sporit de accident, numai cu acordul politiei.

    § 6. Reguli referitoare la manevre


    Articolul 52

    Conducatorul de vehicul care executa o manevră de iesire dintr-un rand de vehicule stationate sau de intrare într-un asemenea rand, de trecere pe o altă bandă de circulatie sau de virare spre dreapta ori spre stanga sau care urmeaza să efectueze o intoarcere ori sa mearga cu spatele este obligat sa semnalizeze şi să se asigure în prealabil ca o poate face fără sa puna în pericol siguranţa celorlalţi participanti la trafic.


    Articolul 53

    Înainte de a schimba directia de mers conducatorul de vehicul trebuie să îşi anunte intentia în mod clar şi vizibil, cu ajutorul luminilor de semnalizare a directiei vehiculului sau, în lipsa acestora, cu bratul. Semnalizarea trebuie să se menţină pe întreaga durata a manevrei.

    § 7. Intersectii şi obligaţia de a ceda trecerea


    Articolul 54

    Intersectiile sunt:
    a) cu circulatie nedirijata;
    b) cu circulatie dirijata. În această categorie sunt incluse şi intersectiile în care circulatia se desfăşoară în sens giratoriu.


    Articolul 55

    La apropierea de o intersectie conducatorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să îi permita oprirea, pentru a acordă prioritate de trecere participantilor la trafic care au acest drept.


    Articolul 56

    (1) La intersectiile cu circulatie nedirijata conducatorul de vehicul este obligat sa cedeze trecerea tuturor vehiculelor care vin din partea dreaptă.
    (2) La intersectiile cu circulatie dirijata prin indicatoare, semafoare sau de către agenti de circulatie conducatorul de vehicul este obligat să respecte semnificatia sau indicatiile acestora.
    (3) În intersectiile cu sens giratoriu vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate faţă de cele care urmeaza sa patrunda în intersectie.


    Articolul 57

    Conducatorul de vehicul care patrunde pe un drum public venind de pe un drum lateral de categorie inferioara are obligaţia de a acordă prioritate de trecere tuturor vehiculelor care circulă pe acel drum.


    Articolul 58

    (1) În intersectiile cu circulatie nedirijata conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere vehiculelor care circulă pe sine. Acestea pierd prioritatea de trecere când efectueaza virajul spre stanga sau când semnalizarea rutiera din acea zonă stabileste o altă regulă de circulatie.
    (2) În intersectiile cu circulatie dirijata prin semnale luminoase vehiculele care virează la stanga acordă prioritate de trecere vehiculelor care circulă din sens opus.
    (3) În intersectiile cu circulatie dirijata prin indicatoare de prioritate regula priorităţii de dreapta se respecta numai în cazul în care doua vehicule urmeaza să se intalneasca, fiecare intrand în intersectie de pe un drum semnalizat cu un indicator având aceeasi semnificaţie de prioritate sau de pierdere a priorităţii.
    (4) Când un semafor cu trei culori are o lumina verde suplimentara montata la acelasi nivel cu lumina verde normala a semaforului, sub forma unei sageti verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifica permisiunea pentru vehicule de a-şi continua drumul în directia indicată de sageata, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiţia acordarii priorităţii de trecere vehiculelor şi pietonilor care au drept de circulatie.

    § 8. Trecerea la nivel cu calea ferata


    Articolul 59

    (1) Participantii la trafic trebuie să dea dovadă de prudenta sporita la apropierea şi traversarea liniilor de cale ferata curenta sau industriala, după caz.
    (2) La trecerea la nivel cu o cale ferata curenta, prevăzută cu bariere sau semibariere, conducătorii de vehicule sunt obligati sa opreasca în dreptul indicatorului ce obliga la oprire, dacă acestea sunt în curs de coborare sau în pozitie orizontala ori semnalele sonore şi luminoase care anunta apropierea trenului sunt în functiune.
    (3) La trecerea la nivel cu o cale ferata industriala, semnalizata corespunzător, conducătorii de vehicule sunt obligati să se conformeze semnificatiei semnalelor agentului de cale ferata.

    § 9. Oprirea, staţionarea şi parcarea


    Articolul 60

    (1) Se considera oprire imobilizarea voluntara a unui vehicul pe drumul public, pe o durată de cel mult 5 minute. Peste aceasta durata imobilizarea se considera stationare.
    (2) Se considera parcare staţionarea vehiculelor în spatii special amenajate.
    (3) Vehiculul oprit sau stationat pe partea carosabila trebuie asezat lângă şi în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rand, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără atas, ciclomotoarele şi bicicletele pot fi oprite sau stationate şi cate doua, una lângă alta.


    Articolul 61

    Politia poate dispune ridicarea şi depozitarea în spatii special amenajate a vehiculelor oprite sau stationate neregulamentar pe partea carosabila şi care constituie un obstacol pentru circulatia publică. Contravaloarea cheltuielilor pentru transportul şi depozitarea vehiculului oprit sau stationat neregulamentar se suporta de proprietarul acestuia.


    Articolul 62

    Oprirea, staţionarea sau parcarea pe drumul public este permisa numai în condiţiile prevăzute în regulament.


    Secţiunea a 3-a Reguli pentru alti participanti la trafic

    Reguli pentru alti participanti la trafic

    Articolul 63

    Conducătorii de vehicule care circulă pe banda situata lângă marginea părţii carosabile au obligaţia să permită vehiculelor care efectueaza transport public de persoane sa reintre în trafic din statiile prevăzute cu alveole.


    Articolul 64

    Pentru a circula pe drumurile publice bicicletele şi ciclomotoarele trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente.


    Articolul 65

    (1) Vehiculele cu tractiune animala, animalele de povara, de tractiune sau calarie, precum şi animalele izolate sau în turma nu pot fi conduse pe drumurile naţionale, în municipii şi oraşe, precum şi pe drumurile la inceputul cărora exista indicatoare care le interzic accesul.
    (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) administratorul drumului public este obligat sa amenajeze drumuri laterale destinate circulaţiei acestora, potrivit competentelor stabilite prin lege.
    (3) Pentru a circula pe drumurile publice pe care le este permis accesul animalele, vehiculele trase sau impinse cu mana, animalele de povara, de tractiune sau calarie vor avea cate un conducator, iar vehiculele cu tractiune animala trebuie să fie echipate şi cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente.


    Articolul 66

    (1) Pietonii sunt obligati sa foloseasca numai trotuarul sau, în lipsa acestuia, sa circule pe partea stanga a drumului, în directia lor de mers, cat mai aproape de marginea părţii carosabile, conformandu-se regulilor de circulatie.
    (2) Sunt asimilate pietonilor persoanele cu handicap locomotor ce se deplaseaza cu vehicule de construcţie speciala, precum şi cele care folosesc patine sau alte dispozitive cu rotile.


    Articolul 67

    (1) Conducătorilor de vehicule sau de animale le este interzis sa intrerupa deplasarea coloanelor militare, grupurilor organizate autorizate şi a cortegiilor.
    (2) Coloanele militare, grupurile organizate autorizate şi cortegiile se vor deplasa pe drumurile publice astfel încât sa nu puna în pericol circulatia celorlalţi participanti la trafic.


    Secţiunea a 4-a Circulatia pe autostrăzi

    Circulatia pe autostrăzi

    Articolul 68

    (1) Pe autostrăzi este interzisa circulatia pietonilor, autovehiculelor cu gabarite sau mase depăşite, cu excepţia celor autorizate, a vehiculelor cu tractiune animala, a animalelor, vehiculelor trase sau impinse cu mana, bicicletelor, ciclomotoarelor, tractoarelor şi masinilor autopropulsate pentru lucrari agricole, precum şi a vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h.
    (2) De asemenea, pe autostrăzi sunt interzise invatarea conducerii unui vehicul, încercările prototipurilor de sasiuri şi de autovehicule, manifestatiile, defilarile, caravanele publicitare, antrenamentele şi competitiile sportive de orice fel, precum şi cortegiile.
    (3) Se interzic circulatia şi imobilizarea voluntara sau abandonarea autovehiculelor pe banda pentru staţionarea de urgenta, cu excepţia cazurilor de forta majoră.
    (4) Circulatia autovehiculelor destinate transportului public de persoane sau de marfuri se efectueaza numai pe banda marginala din partea dreaptă a autostrazii.


    Secţiunea a 5-a Obligaţii în caz de accident

    Obligaţii în caz de accident

    Articolul 69

    (1) Conducatorul implicat într-un accident de circulatie de pe urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii unei persoane este obligat sa ia măsuri de anuntare imediata a politiei, sa nu modifice sau sa stearga urmele accidentului şi sa nu părăsească locul faptei.
    (2) Orice persoană care este implicata sau are cunoştinţa de producerea unui accident de circulatie soldat cu moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, precum şi în situaţia în care în eveniment este implicat un vehicul care transporta marfuri periculoase este obligata sa anunte de îndată politia şi sa apeleze numărul unic pentru urgente 112, existent în retelele de telefonie din România.


    Articolul 70

    Conducătorului implicat într-un accident de circulatie îi este interzis consumul de alcool sau de substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora, după producerea evenimentului până la testarea concentratiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice.


    Articolul 71

    Conducatorul implicat într-un accident de circulatie de pe urma caruia au rezultat numai pagube materiale este obligat sa îl anunte în termen de 48 de ore la cea mai apropiata unitate de politie sau la formatiunea de politie specializata.


    Articolul 72

    Deţinătorul vehiculului avariat într-un accident de circulatie este obligat sa ceara politiei specializate autorizatia scrisa, pentru a efectua reparatiile necesare.


    Articolul 73

    Societăţile de asigurări sunt obligate sa comunice politiei periodic datele referitoare la vehiculele asigurate şi la conducătorii auto implicati în accidente de circulatie.


    Secţiunea a 6-a Circulatia autovehiculelor în trafic international

    Circulatia autovehiculelor în trafic international

    Articolul 74

    (1) Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în România pot trece frontiera de stat pe drumurile publice, dacă indeplinesc condiţiile cerute pentru a fi admise în circulatia internationala, iar conducătorii lor poseda permis de conducere valabil, conform prevederilor Convenţiei internationale asupra circulaţiei rutiere, incheiata la Viena la 8 noiembrie 1968.
    (2) Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state pot circula pe drumurile publice din România dacă indeplinesc condiţiile cerute pentru a fi admise în circulatia internationala, dar numai în perioada cat sunt asigurate pentru cazurile de raspundere civila ca urmare a pagubelor produse prin accidente de autovehicule.


    Articolul 75

    Persoanele care domiciliaza în alte state, venite temporar în România, pot conduce autovehicule pe drumurile publice dacă poseda permis valabil, eliberat de autoritatea competentă din statul respectiv, după modelul stabilit în Convenţia internationala asupra circulaţiei rutiere, incheiata la Viena la 8 noiembrie 1968, la care România este parte, de asociaţii afiliate la Federatia Internationala a Automobilului ori la Alianta Internationala de Turism sau a cărui valabilitate este recunoscută pe bază de reciprocitate.


    Capitolul 6 Infractiuni şi pedepse

    Infractiuni şi pedepse

    Articolul 76

    Incalcarea dispoziţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă atrage raspunderea civila, administrativa şi contraventionala sau penala, după caz.


    Articolul 77

    (1) Punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori remorci neinmatriculate sau a unui tramvai neinregistrat se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 3 ani.
    (2) Punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare ori tractarea unei remorci cu numar fals de inmatriculare se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
    (3) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul care nu are drept de circulatie în România sau a unui autovehicul al cărui certificat de înmatriculare a fost retinut pentru defectiuni tehnice grave la sistemul de direcţie ori franare şi ale cărui plăcuţe cu numerele de inmatriculare au fost retrase se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani.


    Articolul 78

    (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană fără permis de conducere se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
    (2) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai, de către o persoană al carei permis de conducere este necorespunzator categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori acesta i-a fost retras sau anulat ori careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendata, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
    (3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi persoana care incredinteaza cu stiinta un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) sau unei persoane care sufera de o boala psihica ori se afla sub influenţa unor produse ori substante stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.


    Articolul 79

    (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur în sange ori o concentraţie ce depăşeşte 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat sau care se afla sub influenţa unor substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
    (2) Lista substanţelor cu efect psihoactiv contraindicate conducătorilor de autovehicule şi tramvaie se stabileste de către Ministerul Sănătăţii şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (3) Dacă persoana aflata în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) efectueaza transport public de persoane ori transporta substante sau produse periculoase, pedeapsa este inchisoare de la 2 la 7 ani.
    (4) Refuzul, impotrivirea sau sustragerea unei persoane care conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai de a se supune recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora sau testarii aerului expirat se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.


    Articolul 80

    (1) Stabilirea concentratiei de alcool în sange se face în instituţiile medico-legale, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Sănătăţii şi avizate de Ministerul Administratii şi Internelor, iar în aerul expirat, de către politia specializata, cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat, potrivit legii.
    (2) Conducatorul auto testat cu un mijloc tehnic certificat poate solicita şi recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
    (3) Starea de influenţa a produselor ori substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora se constata de către personal medical autorizat.


    Articolul 81

    (1) Parasirea locului accidentului fără incuviintarea politiei ori a procurorului care efectueaza cercetarea locului faptei, precum şi modificarea sau stergerea urmelor accidentului de către conducatorul oricărui vehicul angajat într-un accident de circulatie de pe urma caruia a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni se pedepsesc cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
    (2) Pot părăsi locul accidentului fără incuviintarea prevăzută la alin. (1):
    a) conducătorii autovehiculelor aparţinând politiei, serviciului de ambulanta, pompierilor, apararii civile, Ministerului Apararii Naţionale (destinate controlului circulaţiei vehiculelor din parcul propriu sau care însoţesc coloane militare), jandarmeriei, unităţilor speciale ale Serviciului Roman de Informaţii şi Serviciului de Protecţie şi Paza, care au în functiune dispozitivele de avertizare sonora şi luminoasa şi se afla în misiune;
    b) conducătorii vehiculelor care, în lipsa altor mijloace de transport, ei insisi transporta persoanele ranite la cea mai apropiata unitate sanitara în măsura a da asistenţa medicală necesară, dacă se inapoiaza imediat la locul accidentului.
    (3) Conducătorii vehiculelor prevăzute la alin. (2) lit. a) vor anunta de îndată unitatea de politie pe a carei raza s-a produs accidentul, urmand ca după terminarea misiunii să se prezinte la sediul acesteia în vederea întocmirii actelor de constatare.


    Articolul 82

    (1) Consumul de alcool sau de produse ori substante stupefiante sau al medicamentelor cu efecte similare acestora, după producerea unui accident de circulatie de pe urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, până la testarea alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.
    (2) Nu constituie infractiune consumul de medicamente cu efecte similare produselor sau substanţelor stupefiante, după producerea accidentului de circulatie şi până la sosirea politiei la faţa locului, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care acestea sunt impuse de starea de sănătate sau de vatamarea corporala a conducătorului auto.


    Articolul 83

    Neindeplinirea obligaţiilor prevăzute la art. 21 alin. (1) de către cadrele medicale abilitate, în cazul producerii unui accident de circulatie de pe urma caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, ca urmare a afectiunilor medicale ale conducătorului auto, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani.


    Articolul 84

    (1) Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neintrebuintare, cu intentie, a indicatoarelor, semafoarelor, amenajarilor rutiere sau a vehiculelor ori crearea de obstacole pe carosabil, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
    (2) Instalarea de mijloace de semnalizare rutiera sau modificarea pozitiilor acestora, fără autorizatie eliberata de autorităţile competente, de natura sa induca în eroare participantii la trafic, dacă prin aceasta s-a cauzat producerea unui accident de circulatie, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
    (3) Organizarea sau participarea la concursuri neautorizate, precum şi blocarea cu intentie a drumului public cu obiecte sau vehicule ori de către una ori mai multe persoane, dacă prin aceasta se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la libera circulatie a celorlalţi participanti la trafic, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani.


    Articolul 85

    (1) Neindeplinirea sau indeplinirea defectuoasa a atribuţiilor de verificare tehnica ori inspecţie tehnica a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor, de către cei care au asemenea indatoriri ori a celor referitoare la efectuarea unor reparatii sau interventii tehnice, în cazul în care au avut ca urmare producerea unui accident de circulatie, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
    (2) Repararea autovehiculelor având urme de accident, fără autorizatia eliberata de politie, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.


    Articolul 86

    (1) Eliberarea autorizatiei pentru lucrari de construire, modificare, modernizare sau de reabilitare a drumului public, amplasarea unor constructii, panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fără acordul politiei specializate, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
    (2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi persoana care nu respecta condiţiile stabilite de politia specializata pentru amenajarea accesului rutier la drumul public, în cazul construcţiilor amplasate în zona acestuia, dacă prin aceasta se pun în pericol fluenta şi securitatea rutiera.
    (3) Neluarea masurilor pentru semnalizarea trecerilor la nivel cu calea ferata, precum şi modificarea acestora fără acordul politiei specializate se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.


    Capitolul 7 Raspunderea contraventionala

    Raspunderea contraventionala

    Articolul 87

    (1) Incalcarea dispoziţiilor prezentei ordonante de urgenta, altele decat cele care intrunesc elementele constitutive ale unei infractiuni, constituie contraventie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sanctiune principala şi, după caz, cu una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (2) Sanctiunile contraventionale prevăzute la alin. (1) se aplică contravenientilor, persoane fizice ori juridice.


    Articolul 88

    (1) Sanctiunile contraventionale complementare au ca scop înlăturarea unei stari de pericol şi preintampinarea savarsirii altor fapte interzise de lege şi sunt urmatoarele:
    a) retinerea permisului de conducere, a atestatului profesional, a certificatului de inmatriculare ori înregistrare sau a plăcuţelor cu numerele de inmatriculare;
    b) retragerea permisului de conducere;
    c) suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pe timp limitat;
    d) anularea permisului de conducere;
    e) confiscarea bunurilor destinate ori folosite la savarsirea contraventiilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă;
    f) imobilizarea vehiculului.
    (2) Retinerea permisului de conducere ori a certificatului de inmatriculare sau înregistrare se face de către politie, o dată cu constatarea faptei pentru care se dispune una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute la alin. (1), eliberandu-se titularului o dovadă inlocuitoare, cu sau fără drept de circulatie.
    (3) Retragerea permisului de conducere se dispune de către politie când titularul acestuia a fost declarat inapt pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de către o institutie medicală autorizata.
    (4) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se aproba de seful inspectoratului judetean de politie, Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti sau al directiei politiei specializate din Inspectoratul General al Politiei Române.
    (5) Hotărârea asupra sanctiunilor contraventionale complementare se comunică în scris contravenientului, în termen de cel mult 5 zile de la data constatarii faptei.
    (6) Sanctiunile contraventionale complementare prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f) se dispun prin acelasi proces-verbal de constatare prin care s-a stabilit şi amenda contraventionala.


    Articolul 89

    Constituie contraventii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000.000 lei la 8.000.000 lei urmatoarele fapte:
    a) conducerea vehiculului sub influenţa bauturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie infractiune;
    b) incalcarea normelor legale referitoare la depasire, cu excepţia prevederilor art. 88 lit. a);
    c) conducerea vehiculului cu defectiuni tehnice grave la sistemul de franare sau la mecanismul de direcţie;
    d) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;
    e) nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferata;
    f) nerespectarea semnalelor politistilor la trecerea coloanelor oficiale;
    g) neoprirea la semnalul regulamentar al politistului, în scopul sustragerii de la control.


    Articolul 90

    Constituie contraventii şi se sancţionează cu amendă de la 1.500.000 lei la 5.000.000 lei urmatoarele fapte:
    a) depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului electric sau la trecerile la nivel cu calea ferata;
    b) schimbarea directiei de mers prin incalcarea marcajului longitudinal continuu;
    c) circulatia pe sens opus;
    d) neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept;
    e) neprezentarea în termenul prevăzut de lege la unitatea de politie pe a carei raza s-a produs accidentul de pe urma caruia au rezultat numai pagube materiale.


    Articolul 91

    Constituie contraventii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000.000 lei la 3.000.000 lei urmatoarele fapte:
    a) patrunderea în intersectie la culoarea rosie a semaforului electric;
    b) incalcarea normelor referitoare la folosirea pe timp de noapte a luminilor de drum;
    c) depăşirea cu mai mult de 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus;
    d) neacordarea priorităţii de trecere pietonilor care au acest drept.


    Articolul 92

    (1) Savarsirea de către conducatorul de autovehicul a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe lângă sanctiunile contraventionale prevăzute la art. 87 alin. (1), şi aplicarea unui numar de puncte de penalizare.
    (2) Faptele pentru care se aplică puncte de penalizare, numărul acestora şi procedura de înregistrare se stabilesc prin regulament.


    Articolul 93

    (1) Constatarea contraventiilor stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă şi aplicarea sanctiunilor se fac de către politisti.
    (2) Sanctiunile contraventionale se aplică persoanelor fizice sau juridice care încalcă regulile de circulatie pe drumurile publice, după caz.
    (3) Cuantumul amenzilor prevăzute la art. 89-91 se actualizeaza prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
    (4) Contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data incheierii procesului-verbal, la Casa de Economii şi Consemnatiuni sau la trezoreria finanţelor publice, jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, agentul constatator facand menţiune expresa despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.
    (5) Prevederile prezentei ordonante de urgenta referitoare la contraventii se completeaza cu cele ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu dispune altfel.
    (6) Prin regulament se pot stabili şi alte contraventii la normele privind circulatia pe drumurile publice.


    Articolul 94

    (1) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se dispune:
    a) pentru o perioadă de 30 de zile, dacă în decurs de un an titularul permisului de conducere a savarsit contraventii care cumuleaza 15 puncte de penalizare;
    b) pentru o perioadă de 60 de zile, dacă în decurs de 6 luni de la data expirarii duratei de suspendare titularul permisului de conducere a savarsit contraventii care cumuleaza 10 puncte de penalizare;
    c) pentru o perioadă de 90 de zile, dacă fapta conducătorului auto a fost urmarita ca infractiune prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, iar instanţa de judecată sau procurorul a dispus inlocuirea raspunderii penale cu una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute la art. 91 din Codul penal sau dacă fapta conducătorului auto constituie una dintre contraventiile pentru care, prin regulament, se dispune ca măsura administrativa retinerea pe loc a permisului de conducere.
    (2) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) contravenientul este obligat să se prezinte la unitatea de politie în termen de 5 zile de la primirea înştiinţării scrise comunicate de aceasta, pentru a preda permisul de conducere. Neprezentarea la termenul stabilit, în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei suspendarii exercitarii dreptului de a conduce, prevăzută la alin. (1) lit. a) şi b).


    Articolul 95

    În cazul în care împotriva titularului permisului de conducere s-a luat măsura de siguranţă prevăzută la art. 112 lit. c) din Codul penal, suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune pe întreaga perioadă cat dureaza interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupatia de conducator de autovehicul.


    Articolul 96

    În cazul concursului de contraventii care intrunesc mai mult de 15 puncte de penalizare, perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se compune din insumarea perioadelor corespunzătoare fiecarei fapte, calculate în condiţiile stabilite prin regulament, fără ca această perioadă să depăşească 90 de zile.


    Articolul 97

    Perioadele de suspendare pot fi reduse, dar nu mai puţin de 30 de zile, dacă titularul permisului absolva un curs de siguranţă rutiera, în condiţiile prevăzute în regulament.


    Articolul 98

    Permisul de conducere se retine în urmatoarele cazuri:
    a) la cumularea a cel puţin 15 puncte de penalizare;
    b) când titularul acestuia a savarsit una dintre infractiunile prevăzute la art. 77, la art. 78 alin. (2), la art. 79 alin. (1), (3) şi (4) şi la art. 81 alin. (1);
    c) când titularul acestuia a savarsit una dintre infractiunile prevăzute la art. 178 şi 184 din Codul penal, dacă acestea au fost comise ca urmare a nerespectarii dispoziţiilor legale privind circulatia pe drumurile publice;
    d) la savarsirea uneia dintre contraventiile pentru care prin regulament se dispune ca măsura administrativa retinerea pe loc a permisului de conducere;
    e) când prezinta modificari, ştersături sau adaugari, este deteriorat ori se afla în mod nejustificat asupra altei persoane.


    Articolul 99

    Certificatul de inmatriculare sau de înregistrare ori placutele cu numere de inmatriculare se retin de către politie în condiţiile stabilite prin regulament, eliberandu-se o dovadă inlocuitoare, cu sau fără drept de circulatie, după caz.


    Articolul 100

    (1) Permisul de conducere se restituie titularului:
    a) la expirarea perioadei de suspendare;
    b) când, în condiţiile art. 88 alin. (4), s-a hotarat ca exercitarea dreptului de a conduce nu se suspenda;
    c) la încetarea masurii de siguranţă prevăzute la art. 112 lit. c) din Codul penal;
    d) în baza ordonantei procurorului prin care s-a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarirea penala sau încetarea urmaririi penale;
    e) la data ramanerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus achitarea;
    f) la încetarea motivelor pentru care s-a dispus retragerea documentului.
    (2) Procedura de restituire a permisului de conducere se stabileste prin regulament.


    Articolul 101

    (1) Permisul de conducere se anulează de către seful inspectoratului judetean de politie, Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucureşti sau al directiei politiei specializate din Inspectoratul General al Politiei Române pe a carei raza de competenţa a fost comisa fapta, în cazul în care titularul acestuia a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă:
    a) pentru infractiunile care au avut ca urmare moartea sau vatamarea grava a integritatii corporale ori sănătăţii uneia sau mai multor persoane ori de distrugere a unuia sau mai multor vehicule, savarsite ca urmare a nerespectarii regulilor de circulatie;
    b) pentru infractiunile prevăzute la art. 77, art. 78 alin. (2) şi la art. 79 alin. (1), (3) şi (4);
    c) pentru infractiunile prevăzute la art. 81 alin. (1);
    d) în cazul aplicarii pedepsei complementare a interzicerii exercitarii profesiei sau ocupatiei de conducator de vehicule.
    (2) Permisul de conducere se anulează şi în cazul în care titularul acestuia a decedat.
    (3) Procedura anularii permisului de conducere se stabileste prin regulament.


    Articolul 102

    Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce sau anularea permisului de conducere se dispune de către politie şi în cazul în care împotriva titularului acestuia s-a hotarat o astfel de măsura de către o autoritate străină competenţa, pentru o faptă savarsita pe teritoriul altui stat, în condiţiile stabilite prin Convenţia europeana cu privire la efectele internationale ale interzicerii exercitarii dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptata la Bruxelles la 3 iunie 1976, ratificata de România prin Legea nr. 126/1997.


    Articolul 103

    (1) Persoana al carei permis de conducere a fost anulat ca urmare a ramanerii definitive a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru una dintre faptele prevăzute la art. 101 alin. (1) se poate prezenta la examen pentru obtinerea unui nou permis de conducere, pentru toate categoriile avute anterior, dacă:
    a) au trecut 6 luni de la data executarii pedepsei în regim de privare de libertate sau a trecut un an de la data ramanerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus suspendarea condiţionată a executarii pedepsei ori suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere;
    b) a intervenit amnistia sau reabilitarea;
    c) interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupatia de conducator de autovehicule a expirat sau a fost revocata.
    (2) Pentru a fi admis la examen în vederea obtinerii unui nou permis de conducere candidatul trebuie să faca dovada:
    a) ca este apt din punct de vedere medical şi psihologic;
    b) ca a absolvit un curs de legislatie rutiera şi conduita preventiva organizat de o unitate autorizata, în condiţiile legii.


    Articolul 104

    (1) Imobilizarea unui vehicul care circulă pe drumul public se dispune în urmatoarele situaţii:
    a) vehiculul nu este înmatriculat sau înregistrat;
    b) are numar de inmatriculare sau înregistrare fals;
    c) circula fără plăcuţe cu numere de inmatriculare ori înregistrare;
    d) starea tehnica a vehiculului pune în pericol grav siguranţa circulaţiei, deterioreaza grav drumul public sau mediul înconjurător;
    e) vehiculul circula cu incalcarea regulilor referitoare la transportul marfurilor periculoase ori cu gabarite şi/sau mase depăşite;
    f) exista date sau indicii ca vehiculul face obiectul unei infractiuni;
    g) conducatorul auto refuza să se legitimeze;
    h) conducatorul auto se afla în stare de ebrietate, sub influenţa substanţelor stupefiante sau a medicamentelor cu efect similar.
    (2) Procedura de imobilizare a vehiculelor în cazurile prevăzute la alin. (1) se stabileste prin regulament.


    Capitolul 8 Cai de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei

    Cai de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei

    Articolul 105

    (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei şi, după caz, a actului prin care s-a dispus una dintre sanctiunile contraventionale complementare prevăzute la art. 88 alin. (1) se poate depune plangere, în termen de 15 zile de la comunicare, la sediul unităţii de politie din care face parte agentul constatator.
    (2) Plangerea suspenda executarea amenzilor şi a sanctiunilor contraventionale complementare, de la data înregistrării acesteia la unitatea de politie din care face parte agentul constatator.
    (3) Plangerea, împreună cu dosarul cauzei, se trimite de îndată instanţei de judecată pe raza careia a fost savarsita fapta.
    (4) Instanţa investita cu solutionarea cauzei dispune asupra legalităţii şi sanctiunile contraventionale complementare administrative.


    Articolul 106

    (1) Hotărârea pronunţată în prima instanţa este supusă recursului.
    (2) Recursul, împreună cu actele care au stat la baza hotărârii, se depune la instanţa a carei hotărâre se ataca, în termen de 15 zile de la comunicare.
    (3) Judecata se face de urgenta, cu citarea părţilor, iar hotărârea tribunalului este definitivă şi irevocabila.


    Capitolul 9 Atribuţii ale unor ministere şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice

    Atribuţii ale unor ministere şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice

    Articolul 107

    Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului are urmatoarele atribuţii:
    a) ia măsuri ca drumurile pe care le administreaza să fie mentinute permanent în stare de viabilitate;
    b) instaleaza, aplica şi intretine mijloacele de semnalizare rutiera, precum şi echipamentele destinate sigurantei circulaţiei pe drumurile în administrare;
    c) autorizeaza efectuarea lucrărilor în zonele de siguranţă şi protecţie a drumurilor din administrare, verifica modul de executare şi respectarea termenelor stabilite;
    d) stabileste condiţiile tehnice şi metodologia de omologare şi certificare a echipamentelor, pieselor de schimb şi materialelor pentru vehicule rutiere;
    e) autorizeaza înfiinţarea şi functionarea statiilor de inspecţie tehnica, supraveghează şi controlează activitatea acestora şi atesta personalul care efectueaza inspecţia tehnica;
    f) stabileste norme metodologice şi organizeaza pregătirea, examinarea şi atestarea profesionala a instructorilor şi profesorilor de legislatie în domeniul transporturilor rutiere;
    g) stabileste condiţiile tehnice şi metodologice de omologare pentru circulatia pe drumurile publice, de inspecţie tehnica şi de verificare tehnica pentru vehicule;
    h) autorizeaza înfiinţarea şi functionarea scolilor pentru pregătirea conducătorilor de autovehicule şi tramvaie;
    i) stabileste norme obligatorii privind organizarea şi desfăşurarea transporturilor rutiere şi controlează respectarea acestora;
    j) ia măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri laterale pentru circulatia pietonilor, vehiculelor cu tractiune animala, a tractoarelor şi de piste pentru biciclete, precum şi de benzi destinate exclusiv transportului public de persoane;
    k) elaboreaza reglementari specifice în domeniul transporturilor rutiere;
    l) stabileste condiţiile tehnice şi metodologia de omologare pentru circulatia pe drumurile publice, de inspecţie tehnica şi de verificare tehnica pentru vehicule;
    m) omologheaza pentru circulatie vehicule;
    n) certifica sau omologheaza echipamentele, piesele de schimb şi materialele pentru vehiculele fabricate în tara sau importate;
    o) autorizeaza agentii economici care presteaza servicii de reparatii la vehicule;
    p) asigura efectuarea verificării tehnice a vehiculelor, cu excepţia celor noi, în vederea înmatriculării acestora.


    Articolul 108

    Ministerul Apararii Naţionale are urmatoarele atribuţii:
    a) îndrumă, supraveghează şi controlează circulatia pe drumurile publice a vehiculelor aparţinând acestui minister şi controlează respectarea de către conducătorii proprii a regulilor de circulatie;
    b) coopereaza cu unitatile politiei specializate la realizarea acţiunilor de însoţire a coloanelor oficiale militare, precum şi a vehiculelor din parcul propriu;
    c) inmatriculeaza sau înregistrează vehiculele din parcul propriu şi tine evidenta acestora;
    d) pregăteşte personalul propriu pentru conducerea vehiculelor ministerului şi autorizeaza personalul didactic din scolile de pregatire a conducătorilor auto din sistemul propriu;
    e) organizeaza şi executa inspecţia tehnica a vehiculelor din unitatile din subordinea sa;
    f) elaboreaza, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme privind condiţiile în care pot circula pe drumul public vehiculele speciale de lupta din parcul propriu;
    g) elaboreaza, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, norme privind controlul circulaţiei autovehiculelor aparţinând Ministerului Apararii Naţionale şi insotirea coloanelor militare.


    Articolul 109

    Ministerul Educatiei, Cercetarii şi Tineretului are urmatoarele atribuţii:
    a) asigura, prin programa scolara, educatia rutiera a prescolarilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar;
    b) asigura, prin formare initiala şi continua, pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor;
    c) îndrumă, coordonează şi controlează, prin inspectoratele scolare din subordine, activitatea de educatie rutiera, inclusiv de pregatire şi perfectionare a cadrelor didactice desemnate să execute astfel de activităţi;
    d) asigura materialul didactic pentru laboratoarele de educatie rutiera şi parcurile-şcoala proprii de circulatie.


    Articolul 110

    (1) Ministerul Sănătăţii are urmatoarele atribuţii:
    a) elaboreaza norme referitoare la examinarea medicală a conducătorilor de vehicule şi la masurile ce trebuie luate de unitatile sanitare, în scopul prevenirii accidentelor de circulatie generate de cauze medicale;
    b) elaboreaza norme privind examinarea medicală, recoltarea şi analiza probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, consumului de produse sau substante stupefiante ori medicamente cu efecte similare de natura a influenţa comportamentul conducătorilor de vehicule;
    c) elaboreaza norme privind examinarea psihologica şi medicală în vederea eliberarii permisului de conducere;
    d) stabileste programa cursurilor de pregatire a conducătorilor de vehicule, la temele privind acordarea primului ajutor medical în accidente de circulatie şi controlează modul cum se realizează aceste activităţi;
    e) stabileste semnul distinctiv ce se aplică pe ambalajul medicamentelor contraindicate conducerii vehiculelor;
    f) stabileste conţinutul truselor medicale de prim ajutor şi le certifica.
    (2) Normele prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) se aproba prin ordin al ministrului sănătăţii şi familiei la propunerea autorităţii competente din subordine.


    Articolul 111

    Comisia de Supraveghere a Asigurarilor va întocmi programe de preventie rutiera şi va îndrumă, coordona şi controla modul de aplicare a acestora de către societăţile autorizate.


    Articolul 112

    (1) În scopul coordonarii unei strategii unitare, multidisciplinare în domeniul sigurantei circulaţiei rutiere, în subordinea Guvernului funcţionează Consiliul Interministerial pentru Siguranţa Rutiera.
    (2) Atribuţiile Consiliului Interministerial pentru Siguranţa Rutiera se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 113

    (1) Consiliile judetene, consiliile locale şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au urmatoarele atribuţii:
    a) iau măsuri pentru menţinerea permanenta în stare tehnica buna a drumurilor pe care le administreaza;
    b) instaleaza, aplica şi intretin mijloacele de semnalizare rutiera şi echipamentele destinate sigurantei circulaţiei, ţinând evidenta acestora;
    c) intocmesc şi actualizeaza planurile de organizare a circulaţiei pentru localităţile urbane şi iau măsuri pentru realizarea lucrărilor ce se impun în vederea asigurarii fluentei şi sigurantei traficului, precum şi a reducerii nivelurilor de emisii poluante;
    d) stabilesc reglementari referitoare la regimul de acces şi circulatie, stationare şi parcare pentru diferite categorii de vehicule;
    e) iau măsuri pentru amenajarea de trotuare şi drumuri laterale pentru circulatia pietonilor, vehiculelor cu tractiune animala, a tractoarelor şi de piste pentru biciclete;
    f) înregistrează şi ţin evidenta vehiculelor nesupuse înmatriculării;
    g) iau măsuri pentru ridicarea şi depozitarea, în spatii special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate sau parasite pe domeniul public;
    h) iau măsuri pentru asigurarea spatiului şi depozitarii vehiculelor cu tractiune animala depistate circuland pe drumurile publice pe care le este interzis accesul.
    (2) Proiectele de sistematizare a localitatilor, precum şi a drumurilor publice din interiorul şi din afara acestora, elaborate de consiliile locale şi ale municipiului Bucureşti, vor fi avizate de politia specializata.


    Articolul 114

    (1) Ministerul Administraţiei şi Internelor, consiliile locale şi ale municipiului Bucureşti vor lua măsuri pentru popularizarea regulilor de circulatie în randul tuturor persoanelor care folosesc drumurile publice şi, în acest scop, vor prevedea în planurile anuale fondurile necesare.
    (2) Mass-media va sprijini actiunile Ministerului Administraţiei şi Internelor, ale consiliilor locale şi ale municipiului Bucureşti în legătură cu popularizarea regulilor de circulatie pe drumurile publice.


    Capitolul 10 Dispozitii finale

    Dispozitii finale

    Articolul 115

    (1) Detinatorii de autovehicule sunt obligati sa doteze autovehiculele pe care le deţin cu truse medicale de prim ajutor, pentru fiecare categorie de autovehicul, precum şi cu triunghiuri reflectorizante şi stingatoare de incendiu, conform legislaţiei în vigoare.
    (2) Detinatorii de autovehicule, inclusiv ai celor care efectueaza transportul public de persoane sau de marfuri periculoase, sunt obligati:
    a) să asigure testarea anuală a calificarii conducătorilor de autovehicule, în scopul insusirii corecte şi respectarii de către acestia a dispoziţiilor legale ce reglementeaza circulatia pe drumurile publice;
    b) sa doteze autovehiculele proprii cu aparate de control al timpilor de odihnă şi al vitezei de deplasare, omologate, precum şi cu truse medicale de prim ajutor, triunghiuri reflectorizante şi stingatoare de incendiu.


    Articolul 116

    În desfăşurarea activităţilor de prevenire a accidentelor rutiere politia poate solicita sprijinul unor conducatori de autovehicule, care consimt sa participe voluntar la acestea, conform legii.


    Articolul 117

    (1) Modelele indicatoarelor, marcajelor şi semnalelor luminoase, precum şi semnalele agentilor de circulatie sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (2) Anexa prevăzută la alin. (1) poate fi modificata şi completata prin hotărâre a Guvernului, în baza modificarilor şi completarilor aduse convenţiilor internationale în domeniu la care România este parte.


    Articolul 118

    (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică începând cu data de 1 februarie 2003. Pe aceeasi data Decretul nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice, cu modificările ulterioare, republicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 49 din 28 iunie 1984, precum şi orice alte dispozitii contrare prezentei ordonante de urgenta se abroga.
    (2) În termen de 30 de zile de la data publicarii Ministerul Administraţiei şi Internelor va elabora regulamentul de aplicare a prezentei ordonante de urgenta, care se aproba prin hotărâre a Guvernului.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NASTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministru de interne,
    Ioan Rus
    Ministrul lucrărilor publice,
    transporturilor şi locuinţei,
    Miron Tudor Mitrea
    Ministrul educatiei şi cercetării,
    Ecaterina Andronescu
    p. Ministrul sănătăţii şi familiei,
    Radu Deac,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tanasescu
    Bucureşti, 12 decembrie 2002.
    Nr. 195.


    Anexa 1

    --------------------------
    Anexa 1 a fost modificata şi completata de anexa 2 din HOTĂRÂREA nr. 85 din 23 ianuarie 2003 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 31 ianuarie 2003.
    ------------