HOTĂRÂRE nr. 286 din 4 martie 2004
privind unele măsuri referitoare la funcţionarea Comisiei centrale şi a comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 22 martie 2004



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 6 şi 8 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, denumită în continuare Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, este formată din 11 membri, astfel: 3 reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, un reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe, un reprezentant al Ministerului Administraţiei şi Internelor, un reprezentant al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, un reprezentant al Ministerului Justiţiei, un reprezentant al Arhivelor Naţionale şi 2 reprezentanţi ai Asociaţiei Române a Victimelor Represiunilor Staliniste - Secţia Cadrilater (judeţele Durostor şi Caliacra).
    (2) Preşedintele Comisiei centrale pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 este un secretar de stat din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, numit prin ordin al ministrului.
    (3) În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, conducătorii instituţiilor prevăzute la alin. (1) comunică Ministerului Finanţelor Publice persoanele desemnate ca reprezentant în Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998.


    Articolul 2

    (1) Pentru finalizarea lucrărilor cu care a fost învestită, după constituirea în condiţiile prezentei hotărâri, Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 se întruneşte ori de câte ori este necesar, la sediul Ministerului Finanţelor Publice.
    (2) Stabilirea obligaţiilor şi sarcinilor persoanelor care deţin calitatea de membru în Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 se face în condiţiile prevederilor alin. (1).
    (3) Monitorizarea activităţii, stabilirea sarcinilor membrilor şi certificarea prezenţei la Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 se realizează de către preşedintele acesteia şi se comunică conducătorilor instituţiilor prevăzute la art. 1.


    Articolul 3

    (1) Comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 vor finaliza soluţionarea tuturor cererilor cu care au fost învestite, pentru care termenele legale de soluţionare au fost depăşite, în cel mult două luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.
    (2) În cazul în care Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 adoptă hotărâri de invalidare şi se impun reanalizarea documentaţiei şi adoptarea unor noi hotărâri de către comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998, termenul în care comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti răspund solicitării este de 15 zile de la comunicarea hotărârii de invalidare.


    Articolul 4

    În termen de 6 luni de la constituirea în condiţiile prezentei hotărâri, Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 înaintează Guvernului un raport privind stadiul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 şi cuantumul total al compensaţiilor care trebuie achitate. În acelaşi raport, pe baza informaţiilor furnizate de comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti, se evidenţiază şi eventualele solicitări de a beneficia de acordarea compensaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 9/1998, formulate de moştenitorii testamentari ai foştilor proprietari.


    Articolul 5

    Compensaţiile stabilite prin hotărârea de validare a Comisiei centrale pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 se achită beneficiarilor eşalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul în care se face plata şi 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat. Cota de 60% din cuantumul compensaţiei, achitată în anul următor, se actualizează în condiţiile Legii nr. 9/1998.


    Articolul 6

    Comisia centrală pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 este reprezentată în litigiile în care este parte prin serviciile juridice din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în baza împuternicirii emise în acest scop la solicitarea preşedintelui comisiei.


    Articolul 7

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 379/1998 privind constituirea Comisiei centrale pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 20 iulie 1998, cu modificările ulterioare, se abrogă.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    ──────────────
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tănăsescu
    Bucureşti, 4 martie 2004.
    Nr. 286.
    _____________