HOTĂRÂRE nr. 264 din 13 martie 2003 (**republicată**)privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 5 februarie 2004
    **) Republicată în temeiul art. II din Hotărârea Guvernului nr. 851/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 24 iulie 2003.
    Hotărârea Guvernului nr. 264/2003 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 20 martie 2003.

    Articolul 1
    (1) Ordonatorul de credite, în calitate de parte contractantă într-un contract de achiziție publică sau într-un contract de finanțare, are dreptul să efectueze plăți în avans către contractant, într-un procent de până la 30% din valoarea contractului.(2) Plățile în avans se pot efectua într-o singură tranșă sau în mai multe tranșe periodice, în funcție de prevederile contractuale și în corelație cu graficul de îndeplinire a contractului respectiv.(3) În cazul în care acordarea avansului se efectuează în mai multe tranșe, valoarea însumată a acestora nu poate depăși 30% din valoarea totală a contractului.


    Articolul 2

    Acțiunile, categoriile de cheltuieli, criteriile, procedurile și limitele maxime privind acordarea de avansuri din fonduri publice de către ordonatorii de credite sunt stabilite în anexa nr. 1.


    Articolul 3

    Ordonatorul de credite răspunde de:
    a) legalitatea, necesitatea și oportunitatea acordării avansurilor;
    b) angajarea și respectarea utilizării sumelor în raport cu destinația stabilită potrivit angajamentelor legale încheiate;
    c) urmărirea îndeplinirii obligațiilor contractuale de către beneficiarii de avansuri;
    d) efectuarea, trimestrial sau la încheierea fiecărei faze prevăzute în contract, a regularizărilor în raport cu obligațiile asumate și efectiv realizate de către beneficiarii de avansuri;
    e) recuperarea sumelor reprezentând plăți în avans și nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate, până la sfârșitul anului, în condițiile prevederilor contractuale, potrivit prevederilor art. 52 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice;
    f) recuperarea sumelor reprezentând plăți în avans și nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate, până cel târziu la termenul stabilit pentru plata finală, în condițiile prevederilor art. 52 alin. (10^1) și (11) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 27-08-2018, Litera f) din Articolul 3 a fost modificată de Punctul 1, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 621 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 27 august 2018 )


    Articolul 4
    (1) Ordonatorul de credite are obligația de a solicita contractorului un instrument de garantare emis în condițiile legii de o societate bancară sau de o societate de asigurări.
    (la 24-06-2011, Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011. )
    (1^1) Garanția din instrumentul de garantare prevăzut la alin. (1) trebuie să fie irevocabilă și să prevadă că plata garanției se va executa necondiționat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declarației acestuia cu privire la culpa persoanei garantate.
    (la 24-06-2011, Alin. (1^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011. )
    (2) Sunt exceptați de la prevederile alin. (1) următorii beneficiari de avansuri acordate în condițiile prezentei hotărâri:
    a) instituțiile publice;
    b) persoanele juridice fără scop patrimonial;
    c) institutele naționale de cercetare-dezvoltare care funcționează în coordonarea unui organ de specialitate al administrației publice centrale;
    d) microîntreprinderile sau întreprinderile mici, așa cum sunt definite prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, și care au calitatea de contractori în cadrul unor programe specifice de susținere a cercetării-dezvoltării, inovării și transferului tehnologic în cadrul întreprinderilor nou-înființate inovatoare, pentru finanțările obținute prin aceste programe;
    e) titularii drepturilor de autor - pentru contractele de comandă.
    f) instituțiile financiare internaționale.
    (la 28-06-2012, Lit. f) a alin. (2) al art. 4 a fost introdusă de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 629 din 20 iunie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 28 iunie 2012. )

    (la 22-12-2011, Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.231 din 14 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 912 din 22 decembrie 2011. )
    (3) Garanția de returnare a avansului trebuie să fie acoperitoare atât pentru recuperarea avansului acordat, cât și pentru repararea prejudiciilor ce ar putea fi aduse prin imobilizarea fondurilor publice, în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor contractuale ce derivă din acordarea avansului.(4) Abrogat.
    (la 24-06-2011, Alin. (4) al art. 4 a fost abrogat de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011. )


    Articolul 5
    (1) Ordonatorul de credite acordă avansul numai după constituirea garanției de returnare a avansului de către beneficiarii de avansuri care au această obligație și numai dacă sunt asigurate condițiile pentru începerea îndeplinirii obligațiilor rezultate din contract.(2) Sub sancțiunea solicitării de daune-interese, beneficiarul de avans nu are dreptul de a utiliza avansul în alt scop decât cel pentru care a fost destinat, potrivit contractului încheiat.


    Articolul 6
    (1) La efectuarea plăților pentru lucrările executate, serviciile prestate și bunurile livrate, avansurile acordate vor fi deduse din sumele datorate. Nu se admit plăți efective decât după deducerea integrală a avansului.(1^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru implementarea programelor, proiectelor și acțiunilor prevăzute la art. 52 alin. (10^1) și (11) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, se admit plăți efective pe parcursul derulării contractului, în condițiile și cuantumurile prevăzute în contractele încheiate cu contractorii, cu condiția recuperării din fiecare astfel de plată a unei cote-părți cel puțin egale cu procentul în limita căruia a fost acordat avansul, până la recuperarea integrală a acestuia.
    (la 27-08-2018, Alineatul (1^1) din Articolul 6 a fost modificat de Punctul 2, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 621 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 27 august 2018 )
    (2) În cazul în care avansul se acordă în tranșe, acordarea unei noi tranșe de avans se face numai după ce avansul acordat anterior a fost justificat integral sau recuperat din sumele datorate.
    (la 31-08-2010, Alin. (2) al art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010. )


    Articolul 7
    (1) Sumele reprezentând plăți în avans, efectuate potrivit prevederilor prezentei hotărâri și nejustificate prin bunuri livrate, lucrări executate și servicii prestate până la sfârșitul anului, în condițiile prevederilor contractuale, vor fi recuperate de către persoana juridică care a acordat avansurile și se vor restitui bugetului din care au fost avansate.
    (la 31-08-2010, Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010. )
    (2) În cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a părții de contract pentru care s-a acordat avans, recuperarea sumelor de către ordonatorul de credite se face cu perceperea dobânzilor și penalităților de întârziere existente pentru creanțele bugetare, calculate pentru perioada de când s-a acordat avansul și până în momentul recuperării.(3) În cazul în care recuperarea avansului acordat este programată să se efectueze în anul bugetar următor, potrivit dispozițiilor legale, contractorul va prezenta, până la finele anului bugetar curent în care a fost acordat avansul, un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care confirmă utilizarea conform destinațiilor legale a avansului acordat.
    (la 31-08-2010, Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010, prin înlocuirea sintagmei "beneficiar contractual" cu sintagma "contractor". )
    (4) Pentru avansurile primite în cursul unui an bugetar în cadrul unor contracte multianuale contractorul este obligat ca la încheierea anului bugetar să întocmească un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care să confirme utilizarea integrală și potrivit destinațiilor legale a avansului acordat.
    (la 31-08-2010, Alin. (4) al art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010, prin înlocuirea sintagmei "beneficiar contractual" cu sintagma "contractor". )
    (5) Prin excepție de la prevederile alin. (4), în implementarea programelor, proiectelor și acțiunilor prevăzute la art. 52 alin. (10^1) și (11) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru avansurile primite contractorul este obligat ca la încheierea fiecărui an bugetar să întocmească un deviz justificativ al cheltuielilor efectuate, prin care să confirme gradul de utilizare a avansului corespunzător destinațiilor stabilite prin respectivele contracte.
    (la 27-08-2018, Alineatul (5) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 3, ARTICOL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 621 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 27 august 2018 )


    Articolul 8
    (1) Pentru realizarea programelor, proiectelor și acțiunilor finanțate din împrumuturi externe contractate, potrivit legii, de la organisme financiare internaționale, acordarea avansurilor se va putea realiza în condițiile prevăzute în acordurile de împrumut convenite de părțile contractante, precum și în alte documente relevante în aplicarea acestora.
    (la 31-08-2010, Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010. )
    (2) Pentru realizarea programelor, proiectelor și acțiunilor finanțate din fonduri externe nerambursabile de preaderare, acordarea avansurilor se va putea realiza în condițiile prevăzute în memorandumurile de finanțare.
    (la 31-08-2010, Alin. (2) al art. 8 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010. )
    (3) Pentru realizarea programelor, proiectelor de cercetare-dezvoltare și inovare și a acțiunilor cuprinse în Planul național de cercetare-dezvoltare și inovare, planurile sectoriale și alte programe de cercetare-dezvoltare, precum și pentru finanțarea instituțională de bază, inclusiv pentru proiectele de cercetare științifică obținute prin competiții naționale și pentru granturile gestionate prin Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, acordarea sumelor reprezentând plăți în avans și recuperarea acestora se fac în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (7^1) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 65 din Ordonanța Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările și completările ulterioare, și cu prevederile art. 191 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
    (la 22-12-2011, Alin. (3) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.231 din 14 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 912 din 22 decembrie 2011. )


    Articolul 9
    (1) În cazul obiectivelor de dezvoltare a utilităților municipale cu finanțare parțială din împrumuturi externe, în baza acordurilor încheiate de România cu organismele financiare internaționale, pentru contractele încheiate cu finanțare mixtă din împrumuturi externe și din fonduri locale, respectiv alocații din bugetele locale și transferuri de la bugetul de stat, avansurile se acordă, în condițiile prevăzute în contractele respective, potrivit acordurilor încheiate.(2) În cazul avansurilor acordate din împrumuturi externe și din fonduri de la bugetul de stat sau din bugetul local, după caz, recuperarea acestora se efectuează potrivit prevederilor din contractele încheiate, în condițiile acordurilor de împrumut încheiate cu organismele financiare internaționale.


    Articolul 10

    Este interzisă acordarea avansurilor contractorilor care au beneficiat anterior de avansuri pe care nu le-au justificat și de la care avansurile nu au fost recuperate.
    (la 31-08-2010, Art. 10 a fost modificat de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010. )


    Articolul 11

    Sumele reprezentând avansuri sunt supuse controlului financiar preventiv, precum și celorlalte reglementări privind efectuarea cheltuielilor din fondurile publice.


    Articolul 12

    Prevederile prezentei hotărâri se aplică oricăror persoane juridice, pentru acțiunile și categoriile de cheltuieli finanțate din fonduri publice, prevăzute în anexa nr. 1, potrivit destinației pentru care au fost alocate.
    (la 31-08-2010, Art. 12 a fost modificat de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 874 din 18 august 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 615 din 31 august 2010. )


    Articolul 13
    (1) Ordonatorul de credite are obligația să numească un responsabil cu acordarea de avansuri din fondurile publice în condițiile prezentei hotărâri.(2) Responsabilul ține evidența avansurilor acordate și are obligația de a le justifica, conform instrucțiunilor ordonatorului de credite.


    Articolul 14

    Anexa nr. 1 face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    (la 24-06-2011, Art. 14 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011. )


    Articolul 15

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 85/1997 privind acordarea de avansuri pentru realizarea unor acțiuni și categorii de cheltuieli finanțate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 26 martie 1997, cu modificările și completările ulterioare.


    Anexa nr. 1

    Acțiunile, categoriile de cheltuieli, criteriile, procedurile și limitele maxime privind acordarea de avansuri din fonduri publice
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    Nr. Acțiuni și categorii Criterii, proceduri, limite maxime de
    crt. de cheltuieli acordare a avansurilor
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
    0 1 2
    ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

    I. Realizări de lucrări

    1. Lucrări de investiții:
    - pentru proiectarea studiilor de a) existența unor contracte ferme
    prefezabilitate, a studiilor de încheiate în condițiile legii
    fezabilitate a proiectului tehnic, b) se pot acorda proiectanților
    inclusiv a caietelor de sarcini, avansuri de pănâ la 15% din
    precum și a detaliilor de execuție, valoarea contractelor de pro-
    elaborate potrivit prevederilor legale iectare respective
    - la deschiderea finanțării și inceperii c) se pot acorda executanților
    execuției lucrărilor, cu respectarea avansuri de până la 15% din
    prevederilor legale pentru investițiile valoarea prevăzută in contract
    finantate din fonduri publice pentru primul an de executie
    - după deschiderea finanțării, pe durata d) se pot acorda executanților,
    execuției lucrărilor de investiții și lunar, avansuri de până la 30%
    până la finalizarea acestora, cu respec- din valoarea programului lunar
    tarea duratelor de execuție aprobate de execuție, conform graficului
    anexat la contract

    2. Programe, proiecte de cercetare- a) existența unor contracte ferme încheiate în
    dezvoltare și inovare, acțiuni condițiile legii;
    cuprinse în Planul național, în b) existența contului sau subcontului deschis pe
    planurile sectoriale și alte numele contractorului pentru program/proiect;
    programe de cercetare-dezvoltare, c) nominalizarea de către contractor a persoanei
    altele decât proiectele de responsabile: director de program, responsabil de
    cercetare științifică obținute prin proiect;
    competiții naționale și programele d) aprobarea de către autoritatea contractantă
    prin care se derulează acestea a cererii de plată a avansului, depusă de
    contractor;
    e) se pot acorda avansuri la începutul fiecărui
    trimestru, semestru sau al altei perioade
    prevăzute în contractul de finanțare, în cuantum
    de 30% din suma alocată din fonduri publice,
    prevăzută în contract pentru perioada pentru care
    se acordă avansul.

    (la 22-12-2011, Nr. crt. 2 de la punctul I al anexei 1 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.231 din 14 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 912 din 22 decembrie 2011. )
    3. Teme și acțiuni de cercetare a) existența unor contracte ferme încheiate în
    științifică finanțate sub formă de condițiile legii;
    proiecte sau granturi, altele decât b) existența contului sau subcontului deschis pe
    proiectele sau granturile de numele contractorului pentru program/proiect;
    cercetare științifică obținute prin c) nominalizarea de către contractor a persoanei
    competiții naționale responsabile: director de program, responsabil de
    proiect;
    d) aprobarea de către autoritatea contractantă
    a cererii de plată a avansului, depusă de
    contractor;
    e) se pot acorda avansuri la începutul fiecărui
    trimestru, semestru sau al altei perioade
    prevăzute în contractul de finanțare, în cuantum
    de până la 30% din suma alocată din fonduri
    publice, prevăzută în contract pentru perioada
    pentru care se acordă avansul.

    (la 22-12-2011, Nr. crt. 3 de la punctul I al anexei 1 a fost modificat de pct. 3 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.231 din 14 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 912 din 22 decembrie 2011. )
    3^1. Proiecte sau granturi de cercetare a) existența unor contracte ferme încheiate în
    științifică obținute prin condițiile legii;
    competiții naționale și programe b) existența contului sau subcontului deschis pe
    prin care se derulează acestea numele contractorului pentru program/proiect;
    c) nominalizarea de către contractor a persoanei
    responsabile: director de program, responsabil
    de proiect;
    d) aprobarea de către autoritatea contractantă
    a cererii de plată a avansului, depusă de
    contractor;
    e) se pot acorda avansuri la începutul fiecărui
    trimestru, semestru sau al altei perioade
    prevăzute în contractul de finanțare, în cuantum
    de minimum 30% și maximum 90% din suma alocată
    din fonduri publice, prevăzută în contract pentru
    perioada pentru care se acordă avansul; limitele
    procentuale până la care se pot acorda avansurile
    se stabilesc de către ordonatorul principal de
    credite al instituției din bugetul căreia se│
    finanțează proiectele.

    (la 22-12-2011, Nr. crt. 3^1 de la punctul I al anexei 1 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.231 din 14 decembrie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 912 din 22 decembrie 2011. )
    4. Proiecte tehnologice inovative a) existența unor contracte ferme
    încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri pentru
    derularea contractului de
    cofinanțare, în limită de până
    la 30% din valoarea primei
    etape din graficul anual de
    lucrari prevăzut a se finanța
    din fonduri publice

    5. Lucrări fundamentale urgente, a) existența unor contracte ferme
    propuse de secțiile de profil ale încheiate în condițiile legii
    Academiei Române b) se pot acorda avansuri de până
    la 30% din valoarea contractului

    6. Programe și proiecte de dezvoltare a) existența unor contracte ferme
    regională încheiate in condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri pentru
    derularea contractului de
    cofinanțare, în limită de până
    la 30% din valoarea primei
    etape din graficul anual de
    lucrări prevăzut a se finanța
    din fonduri publice

    7. Prospecțiuni geologice de cercetare a) existența unor contracte ferme
    pentru descoperiri de zăcăminte noi încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri la începu-
    tul fiecărui trimestru, în limi-
    tă de până la 30% din valoarea
    contractului aferent trimestru-
    lui

    8. Manuale școlare a) existența unor contracte ferme
    încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri în limită
    de până la 30% din valoarea
    contractului, pentru plata anti-
    cipată a materialelor și a
    manoperei poligrafice

    9. Cărți și publicații realizate prin a) existența unor contracte ferme
    comenzi de stat încheiate în condițiile legii;
    b) se pot acorda avansuri de până
    la 30% din valoarea contractului,
    pentru plata anticipată a materia-
    lelor și a manoperei poligrafice.

    (la 16-09-2004, Pct. 9 al Cap. I din anexa 1 a fost modificat de pct. 1 al articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 1.451 din 9 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 16 septembrie 2004. )
    10. Formulare tipizate cu regim special a) existența unor contracte ferme
    încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până
    la 30% din valoarea contractului,
    pentru plata anticipată a
    materialelor și a manoperei
    poligrafice

    11. Proteze și produse ortopedice a) existența unor contracte ferme
    încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri în limită
    de până la 30% din valoarea
    contractului

    12. Proiecte, programe și acțiuni a) existența unor contracte ferme
    realizate din bugetul Secretariatului încheiate în condițiile legii
    General al Guvernului și al Agenției b) se pot acorda avansuri în limită
    pentru Strategii Guvernamentale de până la 30% din sumele ce
    urmează să fie alocate

    13. Proiecte, programe și acțiuni a) existența unor contracte ferme
    realizate din bugetul Ministerului încheiate în condițiile legii
    Culturii și Cultelor b) se pot acorda avansuri în limită
    de până la 30% din valoarea
    contractului

    14. Proiecte, programe și acțiuni a) existența unor contracte ferme
    realizate din bugetul Secretariatului încheiate în condițiile legii
    General al Guvernului și aprobate b) se pot acorda avansuri de până
    prin hotărâri ale Guvernului la 30% din valoarea contractului

    15. Proiecte privind realizarea a) existenta unor contracte ferme
    strategiei si a programelor incheiate in conditiile legii
    de protectie speciala si b) se pot acorda avansuri de pana la
    integrare socioprofesionala 30% din valoarea contractului
    a persoanelor cu handicap,
    finantate din bugetul
    Autoritatii Nationale pentru
    Persoanele cu Handicap

    (la 18-05-2004, Pct. 15 al Cap. I din anexa 1 a fost introdus de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 712 din 14 mai 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 18 mai 2004. )
    16. Studii-suport decizional pentru a) existența unor contracte ferme
    aplicarea acquis-ului comunitar încheiate în condițiile legii;
    în domeniul protecției mediului b) se pot acorda avansuri de până
    și pentru implementarea prevede- la 30% din valoarea anuală a
    rilor directivelor Uniunii Europene studiului care face obiectul
    contractului;
    c) studiile se realizează pentru
    îndeplinirea angajamentelor luate
    în cadrul negocierilor de aderare
    la Uniunea Europeană

    (la 16-09-2004, Pct. 16 al Cap. I din anexa 1 a fost introdus de pct. 2 al articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 1.451 din 9 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 16 septembrie 2004. )
    17. Proiecte, programe si actiuni a) existenta unor contracte ferme
    realizate din bugetul incheiate in conditiile legii;
    Institutului Cultural Roman b) se pot acorda avansuri de pana la 30%
    din valoarea contractului.

    (la 16-06-2006, Pct. 17 al Cap. I din anexa 1 a fost introdus de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 728 din 7 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 16 iunie 2006. ) II. Prestări de servicii

    1. Reparații curente și capitale la bunurile aparținând
    instituțiilor publice, inclusiv pentru cele aparținând
    misiunilor diplomatice ale României

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 20% din valoarea
    contractului

    2. Lucrări privind îmbunătățirea infrastructurii în
    transporturi

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri lunare de până la 30% din valoarea
    programului lunar de execuție, conform graficului anexat
    la contract

    3. Prestări de servicii pentru realizarea lucrărilor
    agricole pentru producția marfă livrată

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri lunare de până la 30% din valoarea
    contractului

    4. Prestări de servicii pentru organizarea participării
    la manifestările expoziționale

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri lunare de până la 30% din valoarea
    contractului

    5. Prestări de servicii privind lucrări de prospecțiuni
    și explorări geologice

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri la începutul fiecărui trimestru, în
    limită de până la 25% din valoarea trimestrială a contractului

    6. Trimiteri la tratament balnear și odihnă din bugetul
    asigurărilor sociale de stat

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri la începutul fiecărei serii, în limită
    de până la 25% din valoarea contrac-tului aferent seriei
    respective

    7. Servicii de consultanță și expertiză, contractate in
    conditiile legii

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 20% din valoarea
    anuală a contractului

    8. Prestări de servicii pentru organizarea de concursuri
    și campionate internaționale pentru elevi și studenți

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea
    contractului

    9. Servicii de telefonie și telecomunicatii

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea totală
    a prestațiilor efectuate și facturate în trimestrul anterior


    10. Servicii de furnizare a energiei termice

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea prezumată a cantității de energie
    termică furnizate/consumate într-un trimestru

    (la 16-09-2004, Pct. 10 al Cap. II din anexa nr. 1 a fost modificat de pct. 3 al articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 1.451 din 9 septembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 16 septembrie 2004. )

    11. Prestări de servicii pentru realizarea acțiunilor
    din cadrul programelor Ministerului Educației,
    Cercetării și Tineretului

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea contractului

    12. Prestări de servicii necesare pentru realizarea
    acțiunilor și activităților sportive

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea contractului

    13. Servicii contractate de casele de asigurari de
    sănătate cu farmaciile care funcționează în
    structura unor unități sanitare din ambulatoriul de
    specialitate din sistemul de apărare ordine,
    siguranță națională și autoritate publică
    judecătorească

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea trimestrială a contractului

    14. Servicii medicale contractate de centrele de
    referință cu casele de asigurări de sănătate

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri lunare de până la 30% din
    valoarea lunară a contractului

    15. Servicii de traducere și editare în străinătate
    de opere literare, științifice, filozofice și tehnice ale
    autorilor din România

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea integral a contractului, în
    condițiile legii

    16. Servicii de furnizare a energiei electrice

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea totală a livrărilor de energie electrică
    efectuate și facturate în trimestrul anterior

    17. Rechizite școlare

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea contractului

    18. Servicii de consultanță și expertiză, instruire și
    perfecționare, contractate în condițiile legii

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 20% din
    valoarea contractului

    19. Lucrări pentru închiderea minelor

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda executanților, lunar, avansuri de
    până la 30 % din valoarea programului lunar de
    execuție, conform graficului anexat la contract


    20. Prestări de servicii pentru realizarea
    acțiunilor din cadrul programelor Ministerului
    Dezvoltării Regionale și Turismului

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea contractului

    (la 24-06-2011, Pct. 20 al Cap. II din anexa nr. 1 a fost introdus de pct. 4 al articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011. )
    III. Îndeplinirea angajamentelor care decurg din contractele externe încheiate în baza acordurilor și convențiilor interguvernamentale

    1. Achiziționarea de utilaje și realizarea de lucrări
    de construcții-montaj în baza contractelor externe
    încheiate conform acordurilor și convențiilor
    interguvernamentale

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea contractului

    2. Achiziționarea de bunuri în baza contractelor
    externe încheiate conform acordurilor și
    convențiilor interguvernamentale

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea contractului
    IV. Îndeplinirea angajamentelor care decurg din contractele privind achiziția de bunuri și servicii
    (la 09-07-2008, Cap. IV din anexa 1 a fost introdus de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 693 din 2 iulie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 9 iulie 2008. )

    1. Achiziționarea de bunuri și servicii prevăzute în
    Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2008
    privind autorizarea Ministerului Internelor și
    Reformei Administrative de a încheia
    angajamente legale pentru unele acțiuni
    prioritare

    a) existența unor contracte multianuale ferme
    încheiate în condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea contractului

    (la 09-07-2008, Pct. 1 al Cap. IV din anexa 1 a fost introdus de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 693 din 2 iulie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 9 iulie 2008. )


    2. Achiziționarea de trenuri pentru metrou și
    calea ferată în scopul modernizării parcului de
    material rulant

    a) existența unor contracte ferme încheiate în
    condițiile legii
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din
    valoarea contractului

    (la 03-09-2009, Pct. 2 al Cap. IV din anexa 1 a fost introdus de articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 963 din 26 august 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 3 septembrie 2009. )


    3. Acțiuni derulate atât în țară, cât și la misiunile diplomatice
    ale României, atât în etapa de pregătire, respectiv până la
    data de 31 decembrie 2018, cât și pe durata exercitării de
    către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene
    în anul 2019, respectiv în primele șase luni
    ale anului 2019.

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii;
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea contractului.

    (la 03-09-2018, Punctul IV. din Punctul II. , Anexa nr. 1 a fost completat de Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 658 din 29 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 03 septembrie 2018 )
    V. Programe, proiecte și acțiuni prevăzute la art. 52 alin. (10^1) și (11) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 54 alin. (9^1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare

    1. Lucrări de investiții

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii;
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea contractului.

    2. Livrări de bunuri sau prestări de servicii

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii;
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea contractului.

    (la 27-08-2018, Capitolul V din Anexa nr. 1 a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din HOTĂRÂREA nr. 621 din 23 august 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 27 august 2018 )
    VI. Proiecte și programe pentru protecția mediului prevăzute la art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare

    1. Lucrări de investiții

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii;
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea
    contractului stabilit prin actul normativ de aprobare al proiectului
    sau programelor de finanțare.

    2. Livrări de bunuri sau prestări de servicii

    a) existența unor contracte ferme încheiate în condițiile legii;
    b) se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea contractului
    stabilit prin actul normativ de aprobare al proiectului sau
    programelor de finanțare.

    (la 24-10-2016, Anexa 1 a fost completată de ARTICOLUL UNIC HOTĂRÂREA nr. 776 din 19 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 842 din 24 octombrie 2016 )


    Anexa nr. 2

    Abrogată.
    (la 24-06-2011, Anexa 2 a fost abrogată de pct. 5 al articolul unic din HOTĂRÂREA nr. 636 din 22 iunie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 443 din 24 iunie 2011. )

    -------