ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 15 din 12 martie 2019pentru prorogarea unor termene
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 204 din 14 martie 2019
    Luând în considerare modificările legislative în domeniu care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative instituite pentru stabilirea obligațiilor fiscale, precum și pentru distribuirea unei sume din impozitul datorat pe venitul anual, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii,
    în scopul evitării riscului neconformării de către anumite categorii de contribuabili care au obligația să completeze și să depună, până la data de 15 martie 2019, formularul „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice“ și formularul 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii“,
    având în vedere numărul mare de contribuabili care accesează portalul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ținând cont de faptul că de la începutul anului 2019 numărul utilizatorilor spațiului privat virtual (SPV) a crescut cu peste 800.000, din care 97% sunt persoane fizice, ca urmare a introducerii obligativității depunerii Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice numai prin mijloace electronice, în scopul evitării blocării sistemului electronic și, implicit, a imposibilității de depunere a declarațiilor în termenul legal,
    pentru evitarea unor blocaje în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor declarative ale contribuabililor persoane fizice, ținând cont de faptul că, începând cu anul 2019, Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice se depune numai în format electronic, ceea ce presupune înregistrarea contribuabililor în spațiul privat virtual,
    ținând cont de situația obiectivă creată de reglementarea la nivel de ordonanță de urgență a termenului de depunere a declarației și de faptul că prorogarea acestui termen nu se poate realiza decât printr-un act normativ de același nivel,
    având în vedere că măsura prorogării, pentru anul 2019, trebuie să fie adoptată anterior expirării perioadei până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să își îndeplinească obligațiile declarative și de plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale,
    se impune prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să își îndeplinească obligațiile declarative și de plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale.
    Ținând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea consecințe negative, în sensul că:– neintroducerea prorogării termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să își îndeplinească obligațiile declarative și de plată a impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale ar putea genera dificultăți în ceea ce privește îndeplinirea acestor obligații fiscale și ar putea crește riscul neconformării de către contribuabilii care au obligația să completeze și să depună, până la data de 15 martie 2019, formularul „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice“;– neintroducerea prorogării termenului până la care se depun formularul „Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice“ și formularul 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii“ ar conduce la diminuarea fondurilor atrase de entitățile nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și de unitățile de cult, precum și pentru acordarea de burse private, conform legii,
    în considerarea faptului că aceste situații aduc atingere interesului public general și constituie o situație extraordinară, a cărei rezolvare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

    ARTICOL UNIC
    (1) În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, în situațiile reglementate de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul fiscal, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.(2) În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru depunerea formularului 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii“, în situațiile reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.(3) În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut pentru plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale obligatorii, datorate de persoanele fizice în situațiile reglementate de Codul fiscal, se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.(4) În anul 2019, termenul de 31 martie inclusiv prevăzut la art. 151 alin. (24) din Codul fiscal se prorogă până la data de 16 august 2019 inclusiv.(5) În anul 2019, termenul de 15 martie inclusiv prevăzut la art. 133 alin. (15) lit. a) din Codul fiscal pentru acordarea bonificației se prorogă până la data de 31 iulie 2019 inclusiv.

    PRIM-MINISTRU
    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
    Contrasemnează:
    p. Ministrul finanțelor publice,
    Daniela Pescaru,
    secretar de stat
    Ministrul sănătății,
    Sorina Pintea

    București, 12 martie 2019.
    Nr. 15.
    ----