DECIZIE nr. 262 din 5 mai 2016
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 20 mai 2016



        Augustin Zegrean - preşedinte
        Valer Dorneanu - judecător
        Petre Lăzăroiu - judecător
        Mircea Ştefan Minea - judecător
        Daniel Marius Morar - judecător
        Puskas Valentin Zoltan - judecător
        Simona-Maya Teodoroiu - judecător
        Tudorel Toader - judecător
        Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Mona- Maria Pivniceru în Dosarul nr. 7.783/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă, într-un litigiu având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unui act administrativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 352D/2016.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 conţin prevederi de natură a genera un tratament juridic diferit între persoane care nu se află în situaţii obiectiv şi rezonabil diferite, respectiv între judecătorii de la instanţele de drept comun şi judecătorii de la instanţa constituţională. Prin Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, Curtea Constituţională a reţinut că statutul constituţional al magistraţilor - statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală. Prin urmare, reprezentantul Ministerului Public apreciază criticile ca fiind întemeiate şi solicită Curţii admiterea excepţiei şi constatarea constituţionalităţii prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în măsura în care se aplică şi judecătorilor Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 21 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.783/99/2015, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia a fost ridicată de Mona-Maria Pivniceru, reclamant într-o cauză având ca obiect contestaţia unui act administrativ.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 stabilesc dreptul de a se pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile prevăzute de lege, şi, deci, de a beneficia de pensia de serviciu, pentru mai multe categorii de persoane, enumerate expres în ipoteza normei: judecători, procurori, magistraţi-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foşti judecători şi procurori financiari şi consilieri de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi. În ceea ce priveşte judecătorii Curţii Constituţionale, autorul excepţiei învederează că, potrivit art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceştia, "la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară.[...]". De pensie de serviciu beneficiază, deci, judecătorii Curţii Constituţionale care au exercitat această funcţie, indiferent de data pensionării, indiferent de vechimea în magistratură, dacă îndeplinesc condiţiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă potrivit legislaţiei în vigoare.
    6. Reglementarea beneficiului pensiei de serviciu pentru judecători şi procurori, susţine autorul excepţiei, a avut temeiuri justificate de legiuitor şi întărite printr-o jurisprudenţă constantă a Curţii Constituţionale (a se vedea şi Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010) prin statutul constituţional al magistraţilor, dezvoltat prin lege organică, statut care impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei. Ulterior, legiuitorul a extins acordarea acestui beneficiu şi altor categorii profesionale, precum magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor sau foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi. Mai mult, la calculul celor 25 de ani de vechime necesari acordării pensiei de serviciu s-a prevăzut posibilitatea luării în considerare şi a perioadelor în care persoanele îndreptăţite au exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.
    7. Ţinând seama de raţiunea juridică a instituirii pensiei de serviciu în sistemul judiciar, din interpretarea teleologică/istorică a normelor care s-au succedat şi din interpretarea coroborată, sistematică a normelor în vigoare în prezent, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că, sub aspectul dreptului la pensie, statutul constituţional şi legal al judecătorului de Curte Constituţională este unul identic cu cel al judecătorului din sistemul de drept comun al instanţelor judecătoreşti. Pentru a argumenta susţinerea sa, autorul criticii arată că, potrivit art. 143 din Constituţie, în vederea ocupării funcţiei de judecător constituţional, o persoană trebuie să îndeplinească anumite condiţii de numire, respectiv pregătire juridică superioară, cel puţin 18 ani vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior şi înaltă competenţă profesională. În esenţă, mandatul judecătorilor constituţionali are ca trăsături faptul că este un mandat exercitat în cadrul unei autorităţi jurisdicţionale şi că pe durata exercitării mandatului judecătorul constituţional este inamovibil, se bucură de imunitate şi este incompatibil cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior (art. 61 din Legea nr. 47/1992).
    8. Aşa fiind, întrucât Legea nr. 303/2004 foloseşte în enumerarea persoanelor beneficiare ale pensiei de serviciu noţiunea de "judecător", fără să distingă între locul unde persoana desfăşoară activitatea jurisdicţională, Curtea Constituţională sau instanţă judecătorească, autorul excepţiei apreciază că nimic nu îndreptăţeşte autoritatea care interpretează şi aplică legea să creeze o diferenţă de tratament juridic între destinatarii normei. O interpretare contrară, care ar conduce la excluderea judecătorului constituţional din sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, este de natură a genera un tratament juridic diferit aplicabil unor persoane aflate în situaţii similare, ceea ce contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie.
    9. Mai mult, examinând art. 82 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004, autorul excepţiei consideră că ar fi lipsit de logică juridică să se reţină că perioada în care o persoană care exercită un mandat de judecător constituţional, pentru a cărei numire legea cere pregătire juridică superioară, cel puţin 18 ani vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior şi înaltă competenţă profesională şi care exercită atribuţii jurisdicţionale nu poate fi luată în considerare la calculul vechimii de 25 de ani prevăzute de art. 82 alin. (2) teza întâi din aceeaşi lege. O atare interpretare ar fi cu atât mai absurdă, cu cât legiuitorul a înţeles să extindă sfera de incidenţă a beneficiului dreptului la pensie şi în ceea ce priveşte perioadele în care persoanele îndreptăţite au exercitat profesii juridice precum cea de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, deci profesii juridice din afara sistemului judiciar.
    10. În fine, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că, deşi art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 reglementează dreptul la pensie de serviciu al judecătorilor Curţii Constituţionale, acest articol vizează exclusiv situaţia în care judecătorul a atins vârsta standard de pensionare. Prevederea cuprinsă în Legea nr. 47/1992, spre deosebire de dispoziţiile Legii nr. 303/2004, consacră dreptul la pensie de serviciu independent de îndeplinirea vreunei condiţii de vechime în magistratură, fiind suficient ca la împlinirea vârstei standard de pensionare, persoana în cauză să ocupe funcţia de judecător constituţional. Or, această prevedere nu poate împiedica judecătorul Curţii Constituţionale care, înainte de împlinirea acestei vârste, a realizat o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile enumerate de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 să beneficieze de pensia de serviciu prevăzută de acest text de lege. Cele două dispoziţii legale au sfere de incidenţă diferite, un judecător al Curţii Constituţionale putând beneficia de pensia de serviciu fie în temeiul Legii nr. 47/1992, fie în temeiul Legii nr. 303/2004, în funcţie de condiţiile legale pe care le îndeplineşte.
    11. Pentru toate aceste argumente, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, autorul excepţiei solicită admiterea criticilor formulate şi constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
    12. Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată, întrucât excluderea judecătorului Curţii Constituţionale de la beneficiul pensiei de serviciu instituit de dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 creează o diferenţă de tratament juridic care nu apare ca fiind justificată de criterii obiective şi raţionale. Or, aşa cum rezultă din textul criticat, legiuitorul a înţeles să acorde beneficiul pensiei de serviciu înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, cu condiţia îndeplinirii funcţiei de vechime în magistratură de 25 de ani, judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, dar şi altor categorii profesionale precum personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale potrivit căreia, dacă legiuitorul înţelege să introducă o excepţie de la condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru dobândirea unui drept, se creează premisele discriminării, întrucât principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament juridic egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.
    13. Instanţa concluzionează în sensul existenţei identităţii de raţiune a acordării dreptului la pensie de serviciu indiferent de statutul de judecător al Curţii Constituţionale sau de judecător al instanţelor de drept comun, motivat de aspectele comune în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate de judecătorii instanţelor de drept comun şi cei ai Curţii Constituţionale, a condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru accederea în funcţie şi a regimului comun al incompatibilităţilor atrase de exercitarea acestor demnităţi.
    14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    15. Guvernul a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 5/2009/2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.205 din 21 aprilie 2016, în care se apreciază că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor este inadmisibilă. Astfel, competenţa de reglementare a condiţiilor pentru acordarea pensiei de serviciu, precum şi a funcţiilor care au vocaţia de a fi incluse în noţiunea de "vechime în magistratură" aparţine în exclusivitate legiuitorului şi vizează aspecte care nu pot fi cenzurate de Curtea Constituţională. De altfel, Curtea a statuat constant că nu are competenţa de a se pronunţa asupra omisiunilor legiuitorului, neputându-se substitui acestuia cu prilejul soluţionării unor excepţii de neconstituţionalitate al căror obiect priveşte lacune legislative ori în cazul unor reglementări legale despre care se pretinde că ar fi incomplete ori nesatisfăcător redactate.
    16. Referitor la argumentul reclamantei potrivit căruia art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 utilizează termenul de "judecător", fără a distinge între judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti şi cei de la Curtea Constituţională, Guvernul apreciază că acesta nu poate fi primit, întrucât atât din prevederile articolului de lege, cât şi ale legii în ansamblu, rezultă în mod evident că acestea au în vedere doar judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti, semnificative fiind şi dispoziţiile art. 33 alin. (15) din Legea nr. 303/2004, care fac referire expres la judecătorii Curţii Constituţionale care, la data numirii, deţin funcţia de judecător sau de procuror şi care au dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul deţinut anterior.
    17. Pe de altă parte, Guvernul consideră că nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări între cele două categorii de funcţii judiciare (specifice jurisdicţiei constituţionale şi jurisdicţiei ordinare), având în vedere statutul distinct reglementat, condiţiile de numire în funcţie şi atribuţiile diferite ale celor două categorii de funcţii. De altfel, dreptul la pensia de serviciu pentru judecătorii Curţii Constituţionale este reglementat în mod expres de prevederile art. 71 din Legea nr. 47/1992 care stabilesc că judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară, aceasta actualizându-se în raport cu indemnizaţia judecătorilor Curţii Constituţionale. Aşadar, reglementarea regimului juridic al pensiilor de serviciu într-un mod diferit în cazul celor două categorii de funcţii nu constituie o discriminare în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    18. În final, Guvernul arată că, asupra constituţionalităţii prevederilor criticate prin raportare la art. 16 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat printr-o bogată jurisprudenţă, în acest sens putând fi amintite Decizia nr. 695 din 31 mai 2011, Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013 sau Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, prin care a fost stabilit caracterul constituţional al acestor prevederi.
    19. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    20. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "(2) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult." Alin. (1) al art. 82 la care norma criticată face trimitere are următorul conţinut: "Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării."
    22. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
    23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că statutul judecătorilor şi procurorilor este reglementat la nivel constituţional, în art. 125 - pentru judecători şi în art. 132 - pentru procurori, dispoziţii care fac parte din Titlul III "Autorităţile publice", cap. VI "Autoritatea judecătorească", secţiunea 1 "Instanţele judecătoreşti" (art. 124-130), secţiunea a 2-a "Ministerul Public" (art. 131 şi 132) şi secţiunea a 3-a "Consiliul Superior al Magistraturii" (art. 133 şi 134). Potrivit art. 125 din Legea fundamentală, judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili; propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior. Potrivit art. 132 din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei, iar funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
    24. La nivel infraconstituţional, statutul magistraţilor este reglementat prin Legea nr. 303/2004, potrivit căreia judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali, procurorii numiţi de Preşedintele României se bucură de stabilitate şi sunt independenţi, în condiţiile legii, iar magistraţii-asistenţi se bucură de stabilitate. Capitolul II din Legea nr. 303/2004 stabileşte o serie de incompatibilităţi şi interdicţii pentru judecători şi procurori, care se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi, cum ar fi: judecătorilor şi procurorilor le este interzis să desfăşoare activităţi comerciale, să desfăşoare activităţi de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură, să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăţi civile, societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte instituţii de credit, societăţi de asigurare ori financiare, companii naţionale, societăţi naţionale sau regii autonome, să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic; judecătorii şi procurorii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare sau să participe la activităţi cu caracter politic; judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca în exercitarea atribuţiilor să se abţină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice; judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul; judecătorii şi procurorii nu pot să dea consultaţii scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă procesele respective sunt pe rolul altor instanţe sau parchete decât acelea în cadrul cărora îşi exercită funcţia şi nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat etc.
    25. Potrivit art. 66 din Legea nr. 303/2004, atât incompatibilităţile şi interdicţiile, cât şi formarea profesională continuă şi evaluarea periodică, drepturile şi îndatoririle, precum şi răspunderea disciplinară a judecătorilor şi procurorilor se aplică în mod corespunzător şi magistraţilor-asistenţi.
    26. În ceea ce priveşte statutul judecătorilor constituţionali, Curtea constată că, potrivit art. 143 din Constituţie, pentru a ocupa funcţia de judecător constituţional, o persoană trebuie să îndeplinească anumite condiţii de numire, respectiv pregătire juridică superioară, cel puţin 18 ani vechime în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior şi înaltă competenţă profesională.
    27. În conformitate cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 142 şi 143, judecătorii Curţii Constituţionale sunt numiţi de Camera Deputaţilor, de Senat şi de Preşedintele României. Curtea reţine că stipularea în Constituţie a procedurii de desemnare a judecătorilor constituţionali constituie o garanţie a independenţei acestora şi a exercitării cu imparţialitate a atribuţiilor ce le revin conform Legii fundamentale. Totodată, Curtea observă că această funcţie este una de rang înalt în cadrul autorităţilor statului, rolul său fundamental derivând din competenţele care revin Curţii Constituţionale, unica autoritate de jurisdicţie constituţională în România, menită să garanteze supremaţia Constituţiei. În esenţă, mandatul judecătorilor constituţionali are următoarele particularităţi: este un mandat de drept constituţional, deoarece este reglementat prin Constituţie [art. 142 alin. (2) teza întâi]; dobândirea, exercitarea şi încetarea mandatului se realizează în condiţiile prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale; este un mandat exercitat în cadrul unei autorităţi jurisdicţionale; este unic, neputând fi reînnoit sau prelungit [art. 142 alin. (2) teza a doua din Constituţie]; pe durata exercitării mandatului, judecătorul constituţional este inamovibil, se bucură de imunitate şi este incompatibil cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior (art. 61 din Legea nr. 47/1992). Toate aceste trăsături definesc regimul juridic al mandatului judecătorului constituţional ca fiind un regim constituţional, Legea fundamentală instituind garanţiile privind exercitarea acestuia.
    28. Cu privire la modalitatea de exercitare a mandatului în cadrul instanţei constituţionale, Curtea constată că judecătorul constituţional are în competenţă soluţionarea cauzelor aflate pe rolul acestei instanţe, potrivit normelor procedurale prevăzute în Legea nr. 47/1992. Procedura jurisdicţională prevăzută de lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Curtea are o competenţă limitată de Constituţie şi de legea organică proprie, putând fi sesizată în cazurile expres prevăzute de cele două acte normative. Şedinţele de judecată sunt publice, în afară de cazul în care legea dispune altfel sau, din motive întemeiate, Curtea hotărăşte altfel, iar părţile au acces la lucrările dosarelor. Actele jurisdicţionale ale Curţii se pronunţă în numele legii. Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    29. Din analiza dispoziţiilor constituţionale şi legale rezultă că, în exercitarea mandatului său, judecătorul constituţional exercită competenţe jurisdicţionale supuse regulilor care guvernează un proces echitabil. Garantarea unui proces echitabil, aşa cum prevede art. 6 paragraful 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, implică în mod necesar ca: tribunalul să fie stabilit de lege, să fie independent şi să fie imparţial. Cât priveşte prima cerinţă, şi anume ca organul de jurisdicţie să fie organizat în conformitate cu voinţa legiuitorului, Curtea constată că Plenul Curţii Constituţionale funcţionează ca instanţă de judecată în temeiul legii, dispoziţiile legale privind organizarea şi funcţionarea instanţei respectând exigenţa menţionată nu numai sub aspectul existenţei înseşi a tribunalului, ci şi sub aspectul compoziţiei completului învestit cu judecarea litigiului. A doua şi a treia condiţie impuse tribunalului în vederea garantării procesului echitabil sunt cele referitoare la independenţa şi imparţialitatea organului de jurisdicţie. Or, potrivit art. 144 şi 145 din Constituţie, "Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior", iar "Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia." Factorii ce asigură independenţa şi imparţialitatea acestui organ de jurisdicţie îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului şi inamovibilitatea membrilor în cursul exercitării acestuia, precum şi existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare (în acest sens, a se vedea art. 65 şi 66 din Legea nr. 47/1992).
    30. Astfel, în ceea ce priveşte incidenţa prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în cadrul procedurilor desfăşurate în faţa curţilor constituţionale, prin Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Ruiz-Mateos împotriva Spaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, deşi Curţii Constituţionale nu îi revine sarcina de a statua cu privire la fondul unei cauze, decizia acesteia poate să aibă consecinţe asupra obiectului litigiului. Curtea a apreciat că nu se poate exclude într-o manieră generală aplicabilitatea art. 6 din Convenţie la procedurile în faţa jurisdicţiilor constituţionale. Atunci când dreptul intern prevede existenţa unor asemenea jurisdicţii, la care accesul este deschis direct sau indirect justiţiabililor, procedurile care se desfăşoară în faţa lor trebuie să respecte principiile prevăzute de art. 6 din Convenţie, atunci când decizia Curţii Constituţionale poate influenţa fondul litigiului ce se dezbate în faţa instanţelor ordinare. Prin urmare, art. 6 din Convenţie va fi aplicabil în cazul jurisdicţiilor constituţionale doar atunci când aceste jurisdicţii exercită controlul de constituţionalitate la sesizarea persoanelor, pentru apărarea drepturilor lor fundamentale, fie pe calea recursului direct, fie pe cale de excepţie.
    31. Aşa fiind, Curtea Constituţională constată că prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale au incidenţă şi în materia contenciosului constituţional, garanţiile referitoare la dreptul la un proces echitabil fiind pe deplin aplicabile şi în faţa Curţii Constituţionale (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011). Cu privire la incidenţa acestor garanţii procesuale, Curtea Constituţională face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume la Hotărârea din 12 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Beles şi alţii împotriva Republicii Cehe. În speţa respectivă, Curtea Constituţională a Republicii Cehe a respins recursul direct introdus de reclamanţi ca inadmisibil, întrucât nu au respectat condiţia de admisibilitate referitoare la epuizarea tuturor căilor de atac din dreptul intern. Ca urmare, reclamanţii au sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, invocând încălcarea dreptului lor de acces la o instanţă - instanţa constituţională. Curtea Europeană a considerat că regulile de procedură pentru admisibilitatea recursului constituţional nu contribuie deloc la asigurarea bunei administrări a justiţiei, împiedicând justiţiabilii să utilizeze o cale de atac disponibilă. Cu alte cuvinte, accesul la instanţa constituţională constituie, în cadrul procedurilor interne, o cale de atac în faţa unei instanţe care întruneşte exigenţele consacrate de art. 6 din Convenţie referitoare la existenţa unui tribunal independent şi imparţial.
    32. În concluzie, Curtea constată că activitatea exercitată în realizarea mandatului de judecător constituţional constituie o activitate jurisdicţională, prin deciziile pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale, instanţa hotărând cu caracter definitiv şi general obligatoriu asupra unor chestiuni de drept - constituţionalitatea actelor cu care a fost sesizată -, competenţă care îi aparţine în exclusivitate, potrivit dispoziţiilor constituţionale şi legale.
    33. Cu privire la pensia de serviciu, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, că aceasta se acordă unor categorii socioprofesionale supuse unui statut special, respectiv persoanelor care în virtutea profesiei, meseriei, ocupaţiei sau calificării îşi formează o carieră profesională în acel domeniu de activitate şi sunt nevoite să se supună unor exigenţe inerente carierei profesionale asumate atât pe plan profesional, cât şi personal (a se vedea Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016).
    34. De asemenea, Curtea a reţinut că legiuitorul are libertatea să stabilească drepturile de asigurări sociale cuvenite, condiţiile şi criteriile de acordare a acestora, modul de calcul şi cuantumul lor valoric, în raport cu posibilităţile create prin resursele financiare disponibile, şi să le modifice în concordanţă cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare ale statului. Astfel, este la aprecierea legiuitorului reglementarea condiţiilor şi criteriilor necesar a fi îndeplinite pentru a beneficia de o categorie de pensie sau alta, cu condiţia de a nu încălca exigenţele constituţionale şi de a respecta o condiţie de rezonabilitate în stabilirea condiţiilor de pensionare - est modus in rebus (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 680 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 9 august 2012).
    35. Pe de altă parte, Curtea a statuat că, în considerarea situaţiei specifice a unor categorii socio-profesionale, legiuitorul poate institui tratamente juridice diferenţiate atât prin condiţii şi criterii de acordare derogatorii, cât şi printr-un mod de calcul şi cuantum diferite ale pensiilor (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 684 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, Decizia nr. 455 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 22 iunie 2006, sau Decizia nr. 119 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 16 aprilie 2007).
    36. Consideraţii teoretice cu privire la pensia de serviciu a magistraţilor. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie a statuat că aceasta a fost instituită în vederea stimulării stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor legale, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraţilor care, în privinţa totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiţia de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură. Instituirea pensiei de serviciu pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistraţii. Astfel, acest statut special stabilit de Parlament prin lege este mult mai sever, mai restrictiv, impunând magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au. Într-adevăr acestora le sunt interzise activităţi ce le-ar putea aduce venituri suplimentare, care să le asigure posibilitatea efectivă de a-şi crea o situaţie materială de natură să le ofere după pensionare menţinerea unui nivel de viaţă cât mai apropiat de cel avut în timpul activităţii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000).
    37. Analizând prevederile art. 82 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, Curtea reţine că legiuitorul a instituit posibilitatea ca persoanele enumerate (judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi) să se pensioneze la cerere, la împlinirea vârstei de 60 de ani sau înainte de această dată, beneficiind de pensia de serviciu, dacă au o vechime în aceste funcţii de cel puţin 25 de ani. Prin urmare, perioada apreciată de legiuitor ca fiind rezonabilă pentru beneficiul pensiei de serviciu este stabilită, ca regulă generală, la 25 de ani vechime în magistratură, aceasta fiind calificată drept "vechime integrală în magistratură". Legiuitorul a prevăzut, la alin. (3) al art. 82 din Legea nr. 303/2004, o singură derogare de la această regulă, constând în acordarea pensiei de serviciu şi judecătorilor şi procurorilor care au împlinit 60 de ani şi au o vechime în magistratură cuprinsă între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) al art. 82, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură.
    38. Referitor la dispoziţiile art. 82 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 303/2004, analizate prin raportare la art. 16 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, şi prin Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 august 2015, reţinând, referitor la condiţiile legale generale pentru acordarea pensiei de serviciu, reglementate de art. 82 din legea criticată, că acestea au caracter cumulativ şi sunt următoarele: existenţa raportului de serviciu dintre persoana în cauză şi una dintre instituţiile proprii sistemului judiciar sau asimilat, iar acest raport de serviciu să aibă o anumită întindere în timp, reglementată la cel puţin 25 de ani. Fiecare dintre aceste cerinţe are caracter sine qua non, lipsa oricăreia dintre ele determinând imposibilitatea obţinerii pensiei de serviciu. Curtea a mai reţinut că legiuitorul a reglementat, la art. 82 din Legea nr. 303/2004, condiţiile în care judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi pot beneficia de pensia de serviciu. La acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a avut în vedere importanţa pentru societate a activităţii desfăşurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate şi răspundere, precum şi de incompatibilităţi şi interdicţii specifice.
    39. În ceea ce priveşte pensia de serviciu a judecătorilor constituţionali, potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 47/1992, text introdus în Legea nr. 47/1992 prin art. I pct. 43 din Legea nr. 232/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 3 iunie 2004, "Judecătorii Curţii Constituţionale, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizaţia lor brută lunară."
    40. Prevederea cuprinsă în Legea nr. 47/1992, spre deosebire de dispoziţiile Legii nr. 303/2004, consacră dreptul la pensie de serviciu independent de îndeplinirea vreunei condiţii de vechime în magistratură, fiind suficient ca la împlinirea vârstei standard de pensionare persoana în cauză să fi ocupat funcţia de judecător constituţional. Norma dă expresie, într-o manieră specifică, statutului constituţional al acestui tip de magistratură. Astfel, de vreme ce norma constituţională cuprinsă în art. 143 condiţionează numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională de o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior, rezultă că poate beneficia de pensie de serviciu persoana care la împlinirea vârstei de pensionare îndeplineşte aceste condiţii minimale. Mai mult, condiţiile fiind alternative, pot beneficia de pensie de serviciu inclusiv persoanele care nu au desfăşurat niciodată activitate juridică, în sensul prevederilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004.
    41. Analizând conţinutul textului de lege, prin Decizia nr. 163 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013, Curtea a reţinut că beneficiul pensiei de serviciu se acordă pentru calitatea de judecător al Curţii Constituţionale, indiferent de momentul pensionării persoanei care deţine sau a deţinut această calitate. "În aceste condiţii, diferenţierea făcută, printr-o interpretare care are în vedere numai momentul împlinirii vârstei de pensionare în timpul mandatului, creează o discriminare evidentă între persoane care se află în aceeaşi situaţie juridică. Aşadar, interpretarea dată textului de lege în sensul că un fost judecător al Curţii Constituţionale, dacă îndeplineşte condiţiile de pensionare la un moment ulterior încheierii mandatului său, nu va beneficia direct de pensie de serviciu în înţelesul art. 71 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 47/1992 este neconstituţională, întrucât vizează aplicarea unui tratament juridic diferenţiat unei persoane (fost judecător al Curţii Constituţionale) aflate într-o situaţie juridică identică cu a altei persoane (judecător în funcţie al Curţii Constituţionale)". Prin urmare, Curtea a constatat că o atare interpretare este contrară art. 16 din Constituţie şi, excedând cadrului constituţional, urmează a fi exclusă de la aplicare.
    42. Pe de altă parte, Curtea reţine că mandatul judecătorului constituţional are o durată expres stabilită de dispoziţiile art. 142 alin. (2) din Constituţie, respectiv 9 ani. Aşa cum s-a arătat în prealabil, pentru a fi numită judecător constituţional, o persoană trebuie să îndeplinească anumite condiţii referitoare la pregătirea juridică superioară, la vechimea în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior şi la înalta competenţă profesională. Dispoziţiile constituţionale nu stabilesc nicio condiţie privind vârsta maximă pe care persoana care urmează a exercita funcţia de judecător constituţional trebuie să o aibă la data numirii în funcţie şi nici condiţia încetării mandatului la data împlinirii vârstei legale de pensionare sau a întrunirii condiţiilor legale de pensionare. Cu alte cuvinte, odată numită în funcţia de judecător constituţional, persoana care exercită mandatul a cărui durată este prevăzută expres de norma constituţională îşi va îndeplini atribuţiile constituţionale şi legale pe toată durata mandatului, independent de dobândirea calităţii de pensionar pe parcursul acestuia. Astfel, întrunirea condiţiilor legale de pensionare dă dreptul persoanei în cauză să solicite acordarea drepturilor aferente de la data dobândirii calităţii de pensionar, judecătorul constituţional, întrucât îşi continuă activitatea jurisdicţională, urmând a cumula indemnizaţia de serviciu cu pensia de serviciu, prevăzute de lege.
    43. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor legale care instituiau măsuri cu privire la regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale, în scopul reducerii cheltuielilor bugetare, a constatat că acestea nu pot viza persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres în Constituţie. Curtea a reţinut că "Legea fundamentală stabileşte în mod expres durata mandatului persoanelor care ocupă unele funcţii publice de autoritate, iar încetarea acestui mandat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei privind exprimarea opţiunii cu privire la suspendarea plăţii pensiei pe durata exercitării funcţiei, în condiţiile art. 18-20 din legea criticată, este incompatibilă cu dispoziţiile constituţionale arătate. Ca urmare, numai în măsura în care reglementarea prevăzută în cap. IV al legii nu se referă la aceste categorii de persoane, soluţia legislativă adoptată de legiuitor în privinţa reglementării cumulului pensiei cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor este în concordanţă cu prevederile constituţionale". În concluzie, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale în măsura în care interdicţia cumulului pensiilor cu veniturile salariale nu se referă la persoanele pentru care durata mandatului este stabilită expres prin Constituţie, deci inclusiv la judecătorii Curţii Constituţionale.
    44. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză, Curtea reţine că aceasta vizează dispoziţiile art. 82 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 303/2004, care, folosind în enumerarea persoanelor beneficiare ale pensiei de serviciu noţiunea de "judecător", constituie premisa unei interpretări şi aplicări discriminatorii de către autorităţile competente să stabilească dreptul la pensia de serviciu, respectiv de către instanţele judecătoreşti, care disting între destinatarii normei în funcţie de locul unde aceştia îşi desfăşoară activitatea jurisdicţională: Curtea Constituţională sau instanţa judecătorească.
    45. În efectuarea controlului de constituţionalitate, Curtea porneşte de la considerentele reţinute în Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, în care, după ce a examinat statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv statutul judecătorilor Curţii Constituţionale, reglementate atât la nivel constituţional, cât şi la nivel legal, şi ţinând cont de faptul că art. 124 alin. (3) din Constituţie nu conţine expressis verbis o obligaţie a existenţei pensiei de serviciu a magistraţilor, a analizat conţinutul principiului constituţional al independenţei justiţiei, reţinând incidenţa lui cu privire la ambele categorii de magistraturi. Astfel, Curtea a constatat că "atât independenţa justiţiei - componenta instituţională (conceptul independenţei judecătorilor nereferindu-se exclusiv la judecători, ci acoperind sistemul judiciar în întregime), cât şi independenţa judecătorului - componenta individuală implică existenţa unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanţele nu poate decide asupra competenţelor lor specifice prevăzute prin lege, existenţa unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti, existenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru desfăşurarea şi administrarea activităţii de judecată, procedura de numire şi promovare în funcţie a magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii de muncă adecvate, existenţa unui număr suficient de magistraţi ai instanţei respective pentru a evita un volum de muncă excesiv şi pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţională cu natura activităţii, repartizarea imparţială a dosarelor, posibilitatea de a forma asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor etc. este indubitabil faptul că principiul independenţei justiţiei nu poate fi restrâns numai la cuantumul remuneraţiei (cuprinzând atât salariul, cât şi pensia) magistraţilor, acest principiu implicând o serie de garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de numire, garanţii solide care să asigure transparenţa procedurilor prin care sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare, independenţa administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor". În concluzie, Curtea a constatat că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, inclusiv a celor care desfăşoară activitatea profesională în cadrul Curţii Constituţionale, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu.
    46. Ţinând seama de considerentele de principiu expuse şi având în vedere atribuţiile şi statutul constituţional al judecătorului de Curte Constituţională (prezentat la paragrafele 26-32) şi statutul judecătorului din sistemul instanţelor judecătoreşti (prezentat la paragrafele 23-25), Curtea constată că nu este în spiritul Legii nr. 303/2004, respectiv al art. 82 alin. (2), excluderea de la beneficiul dreptului la pensie de serviciu a judecătorilor constituţionali, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, în condiţiile în care aceştia întrunesc toate condiţiile prevăzute de lege. Astfel, interpretarea restrictivă a noţiunii de "judecător" ar conduce la înlăturarea judecătorului constituţional din sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, împrejurare ce este de natură a genera un tratament juridic diferit aplicabil unor persoane aflate în situaţii similare sau analoage, ceea ce contravine principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie.
    47. De asemenea, în condiţiile în care legea recunoaşte dreptul la pensia de serviciu nu numai judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi foştilor judecători şi procurori financiari şi consilierilor de conturi, interpretarea potrivit căreia judecătorii Curţii Constituţionale ar fi excluşi din ipoteza normei criticate apare ca fiind discriminatorie. Astfel, în ceea ce priveşte categoria personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, Curtea reţine că, deşi aceasta este supusă aceluiaşi regim juridic ca judecătorii şi procurorii, beneficiind de statutul special reglementat prin Legea nr. 303/2004, prin atribuţiile deţinute, această categorie nu îndeplineşte competenţe jurisdicţionale. De asemenea, nici consilierii de conturi nu fac parte din sistemul judiciar, nu sunt asimilaţi judecătorilor şi procurorilor şi nu exercită competenţe jurisdicţionale. Cu toate acestea, prin Decizia nr. 1.094 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 23 octombrie 2008, Curtea a reţinut că membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia; sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători; nu pot face parte din partidele politice sau să desfăşoare activităţi publice cu caracter politic; le sunt interzise exercitarea, direct sau indirect, a activităţilor de comerţ, participarea la administrarea ori conducerea unor societăţi comerciale sau civile şi nu pot fi experţi ori arbitri desemnaţi într-un arbitraj. Curtea a constatat că şi consilierii de conturi au incompatibilităţile prevăzute pentru judecători la art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia "Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior". Totodată, Curtea, observând că atât consilierii de conturi, cât şi judecătorii sunt independenţi în exercitarea funcţiei, respectiv a mandatului lor şi inamovibili pe durata exercitării acestora, a concluzionat că statutul consilierilor de conturi este similar cu cel al judecătorilor, fapt care justifică acordarea consilierilor de conturi a unei pensii de serviciu similar judecătorilor. Mai mult, prin Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012, Curtea a constatat că "asimilarea consilierilor de conturi, sub aspectul incompatibilităţilor, cu magistraţii este realizată printr-o normă de rang constituţional, aspect decisiv în analiza Curţii. În consecinţă, Curtea reţine că statutul consilierilor de conturi reclamă acelaşi tratament cu cel al judecătorilor sub aspectul modului de stabilire a cuantumului pensiei [...]. Faptul că textele legale criticate stabilesc un alt mod de calcul al cuantumului pensiei consilierilor de conturi faţă de cel al judecătorilor este de natură a încălca dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 140 alin. (4) din Constituţie. În acest sens, este încălcat şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât există o diferenţă de tratament juridic între persoane aflate în situaţii analoage sau similare (consilieri de conturi - judecători) - a se vedea, în sensul aplicabilităţii art. 14 din Convenţie în privinţa sistemelor de asigurare socială, şi Hotărârea din 25 octombrie 2011, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Valkov şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 116."
    48. Având în vedere argumentele reţinute de instanţa constituţională în pronunţarea deciziilor menţionate, Curtea constată că acestea sunt cu atât mai mult aplicabile judecătorilor Curţii Constituţionale, care exercită activitate jurisdicţională, sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe toată durata acestuia, iar, sub aspectul incompatibilităţilor, nu sunt doar asimilaţi judecătorilor precum consilierii de conturi, ci, prin norma constituţională cuprinsă la art. 144, li se prevede expres incompatibilitatea cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.
    49. Aşadar, sub aspectul dreptului la pensie de serviciu, statutul judecătorilor constituţionali reclamă acelaşi tratament cu cel al judecătorilor de la instanţele ordinare, respectiv naşterea dreptului la împlinirea vechimii de 25 de ani prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, astfel că excluderea acestora din ipoteza normei criticate apare ca fiind lipsită de fundament juridic, vădit discriminatorie şi, deci, abuzivă.
    50. Curtea reţine că discriminarea este cu atât mai evidentă în condiţiile în care, prin coroborare cu dispoziţiile art. 82 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004, se recunosc la calculul vechimii de 25 de ani inclusiv perioadele în care persoanele enumerate în ipoteza normei au exercitat profesiile de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, iar perioada în care persoana a exercitat funcţia de judecător constituţional ar fi exclusă de la acest calcul. Într-o atare împrejurare, se ajunge la situaţia ca o persoană care a desfăşurat activitate juridică în afara sistemului judiciar (avocat sau consilier juridic) pentru a perioadă îndelungată, de aproape 25 de ani, să devină personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, iar, după o perioadă scurtă în această funcţie, împlinind vechimea de 25 de ani prevăzută art. 82 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 303/2004, să beneficieze de pensie de serviciu, drept care aşa cum am arătat în prealabil (paragrafele 43-45), este inerent unei cariere în magistratură, echivalând cu o compensaţie a regimului special căruia trebuie să se supună magistraţii. În mod contrar şi ilogic din punct de vedere juridic, la împlinirea vechimii de 25 de ani de activitate, nu ar beneficia de pensie de serviciu persoana care este judecător constituţional, supunându-se rigorilor statutului acestei funcţii, după ce în prealabil a avut o carieră în magistratură (judecător, procuror, magistrat-asistent) de aproape 25 de ani. O asemenea interpretare şi aplicare a legii este profund inechitabilă şi este în vădită contradicţie cu scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea pensiei de serviciu, şi anume recompensarea unei cariere în magistratură, care a impus un cumul de obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu au fost obligaţi să le suporte.
    51. Pe de altă parte, întrucât norma nu foloseşte drept criteriu de distincţie locul unde judecătorul desfăşoară activitatea jurisdicţională, Curtea Constituţională sau instanţă judecătorească, nimic nu îndreptăţeşte autoritatea care interpretează şi aplică legea să creeze o diferenţă de tratament juridic între destinatarii normei sub aspectul recunoaşterii dreptului consacrat (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus).
    52. Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că dispoziţiile art. 82 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 303/2004 sunt constituţionale doar în măsura în care noţiunea de "judecător" din cuprinsul acestora include şi judecătorul Curţii Constituţionale.
    53. Cu privire la dispoziţiile art. 82 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 303/2004, autorul excepţiei consideră că acestea sunt neconstituţionale, contravenind principiului egalităţii în drepturi, şi din perspectiva faptului că perioada în care o persoană care exercită funcţia/mandatul de judecător constituţional nu poate fi luată în considerare la calculul vechimii de 25 de ani. Potrivit art. 82 alin. (2) teza întâi din lege, se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi beneficiază de pensia de serviciu persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. Or, în măsura în care, potrivit argumentelor prezentate anterior, noţiunea de "judecător" din cuprinsul dispoziţiile art. 82 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 303/2004 include şi judecătorul constituţional, Curtea constată că, pentru identitate de raţiune, perioada în care persoana îndreptăţită la pensie de serviciu a exercitat funcţia de judecător al Curţii Constituţionale constituie vechime care va fi luată în calculul celor 25 de ani.
    54. Examinând dispoziţiile art. 82 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 303/2004, Curtea constată că legiuitorul a înţeles să extindă sfera de incidenţă a beneficiului dreptului la pensie de serviciu şi cu privire la persoanele prevăzute de art. 82 alin. (2) teza întâi din lege, care nu au o vechime de 25 de ani numai în funcţiile care le îndreptăţesc la pensia de serviciu, dar care au exercitat profesii juridice precum cea de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, deci profesii juridice din afara sistemului judiciar, care cumulate însumează o perioadă de 25 de ani. Întrucât, aşa cum s-a reţinut în prealabil, sfera de incidenţă a dispoziţiilor art. 82 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 303/2004 include şi judecătorul Curţii Constituţionale, norma cuprinsă în art. 82 alin. (2) teza a doua din lege stabilind modalitatea de calcul a vechimii de 25 de ani, necesară naşterii dreptului la pensia de serviciu, apare cu evidenţă că inclusiv perioadele în care judecătorul constituţional a exercitat profesiile juridice enumerate în cuprinsul normei vor fi luate în considerare la momentul stabilirii dreptului său la pensie.
    55. În concluzie, din analiza dispoziţiilor legale referitoare la pensia de serviciu, Curtea constată că prevederile art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 au o sferă de incidenţă diferită faţă de cea reglementată de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, un judecător al Curţii Constituţionale putând beneficia de pensia de serviciu fie în temeiul Legii nr. 47/1992, fie în temeiul Legii nr. 303/2004, în funcţie de condiţiile legale pe care le îndeplineşte. Raportul dintre cele două legi nu este guvernat de principiul lege specială/lege generală, cu consecinţa caracterului derogatoriu, de strictă şi limitată interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 71 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ci normele cuprinse în cele două legi au caracter autonom, de sine-stătător, cu aplicabilitate diferită. Prin urmare, în temeiul art. 16 din Constituţie, care consacră principiul nediscriminării, prevederea conţinută de Legea nr. 47/1992 nu poate împiedica judecătorul Curţii Constituţionale care, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, realizează o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile enumerate de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 să beneficieze de pensia de serviciu prevăzută de acest text de lege.
    56. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:

    Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mona Maria Pivniceru în Dosarul nr. 7.783/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 82 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în măsura în care noţiunea de "judecător" din cuprinsul acestora include şi judecătorul Curţii Constituţionale.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    AUGUSTIN ZEGREAN

    Magistrat-asistent-şef,

    Mihaela Senia Costinescu

    ------