LEGE nr. 91 din 23 aprilie 2015(*actualizată*)
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
(actualizată până la data de 23 aprilie 2016*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------
    Parlamentul României adoptă prezenta lege.

    Articolul I

    Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. După articolul 40 se introduce un nou articol, articolul 40^1, cu următorul cuprins:
    "Art. 40^1. - (1) Ministerul Sănătăţii, ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie pot asigura fonduri pentru acordarea de ajutoare umanitare statelor cu care România încheie acorduri, înţelegeri, convenţii de colaborare, în acest sens.
    (2) Ajutorul umanitar poate consta în:
    a) medicamente, seruri, vaccinuri, dezinfectante, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale specifice din rezerva de stat;
    b) asistenţă medicală specifică;
    c) cheltuieli legate de servicii medicale şi transport.
    (3) Fondurile necesare pentru acordarea de ajutoare umanitare se suportă de la bugetul de stat, prin Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în termenii şi condiţiile prevăzute prin hotărâre a Guvernului."
    2. La articolul 178, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Managerul, persoană fizică sau juridică, încheie contract de management cu Ministerul Sănătăţii, ministerele sau instituţiile cu reţea sanitară proprie sau cu universitatea de medicină şi farmacie, reprezentate de ministrul sănătăţii, conducătorul ministerului sau instituţiei, de rectorul universităţii de medicină şi farmacie, după caz, pe o perioadă de maximum 3 ani. Contractul de management poate înceta înainte de termen în urma evaluării anuale sau ori de câte ori este nevoie. Evaluarea este efectuată pe baza criteriilor de performanţă generale stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, precum şi pe baza criteriilor specifice şi a ponderilor stabilite şi aprobate prin act administrativ al conducătorilor ministerelor sau instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean sau prin hotărârea senatului universităţii de medicină şi farmacie, după caz. La încetarea mandatului, contractul de management poate fi prelungit pe o perioadă de 3 luni, de maximum două ori, perioadă în care se organizează concursul de ocupare a postului, respectiv licitaţie publică, după caz. Ministrul sănătăţii, ministrul de resort sau primarul unităţii administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti sau preşedintele consiliului judeţean ori rectorul universităţii de medicină şi farmacie, după caz, numesc prin act administrativ un manager interimar până la ocuparea prin concurs a postului de manager, respectiv organizarea licitaţiei publice, după caz."
    3. La articolul 178, după alineatul (3^1) se introduce un nou alineat, alineatul (3^2), cu următorul cuprins:
    "(3^2) În cazul în care contractul de management nu se semnează în termen de 10 zile de la data validării concursului din motive imputabile managerului declarat câştigător, Ministerul Sănătăţii, ministerele sau instituţiile cu reţea sanitară proprie sau universitatea de medicină şi farmacie, reprezentate de ministrul sănătăţii, conducătorul ministerului sau instituţiei, de rectorul universităţii de medicină şi farmacie, declară postul vacant şi se procedează la scoaterea acestuia la concurs, în condiţiile legii."
    4. La articolul 179, alineatele (1) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 179. - (1) Consiliul de administraţie organizează concurs sau licitaţie publică, după caz, pentru selecţionarea managerului, respectiv a unei persoane juridice care să asigure managementul unităţii sanitare, potrivit normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii sau, după caz, prin ordin al ministrului din ministerele cu reţea sanitară proprie şi, respectiv, prin act administrativ al primarului unităţii administrativ-teritoriale, al primarului general al municipiului Bucureşti sau al preşedintelui consiliului judeţean, prin hotărârea senatului universităţii de medicină şi farmacie, după caz.
    .................................................................................................
    (6) Managerul interimar şi ceilalţi membri ai comitetului director interimar se numesc în condiţiile prevăzute la alin. (5), până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de 6 luni."
    5. La articolul 183^3 alineatul (1), litera o) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "o) în cazul existenţei a 3 luni consecutive de plăţi restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situaţia în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate;"
    6. La articolul 183^3 alineatul (1), după litera o) se introduce o nouă literă, litera p), cu următorul cuprins:
    "p) în cazul nerespectării graficului de eşalonare a plăţilor arieratelor, asumat la semnarea contractului de management, în situaţia în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară înregistrează arierate."
    7. La articolul 190, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:
    "(4^1) Ministerele şi instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranţă naţională şi autoritate judecătorească participă, prin bugetul propriu, la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare a unităţilor sanitare din structura acestora, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie."
    8. La articolul 788, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Ministerul Sănătăţii ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că distribuţia en detail de medicamente se face de către posesorii unei autorizaţii pentru desfăşurarea activităţii de distribuitor en detail de medicamente, în care se precizează sediul pentru care este valabilă."
    9. La articolul 836 alineatul (1), litera m^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "m^1) cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei şi suspendarea autorizaţiei de funcţionare, în cazul nerespectării de către distribuitorii angro a obligaţiilor prevăzute la art. 695 pct. 17, a obligaţiilor stabilite potrivit art. 787 alin. (6) şi art. 792 alin. (2);"
    10. La articolul 894, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(3) Politica în domeniul dispozitivelor medicale este elaborată de către Ministerul Sănătăţii, în calitate de autoritate de reglementare."


    Articolul II

    Prevederile cap. III - Conducerea spitalelor - al titlului VII din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică penitenciarelor-spital.


    Articolul III

    La data intrării în vigoare a prezentei legi, aplicarea dispoziţiilor art. 788 alin. (2) din Legea nr. 95/2006
    , cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 31 martie 2016.
    ----------
    Art. III a fost modificat de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 67 din 30 decembrie 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 986 din 31 decembrie 2015, prin prorogarea unui termen. Notă

    ──────────

    ──────────

    *) Notă CTCE:
    Conform art. I din LEGEA nr. 67 din 19 aprilie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 304 din 20 aprilie 2016, "Termenul prevăzut la art. III din Legea nr. 91/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 27 aprilie 2015, se prorogă până la data de 31 decembrie 2016." Notă

    ──────────

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

    VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

    PREŞEDINTELE SENATULUI

    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

    Bucureşti, 23 aprilie 2015.

    Nr. 91.

    -----