DECIZIE nr. 613 din 4 octombrie 2016
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 20 ianuarie 2017



        Valer Dorneanu - preşedinte
        Marian Enache - judecător
        Petre Lăzăroiu - judecător
        Mircea Ştefan Minea - judecător
        Daniel Marius Morar - judecător
        Mona-Maria Pivniceru - judecător
        Livia Doina Stanciu - judecător
        Simona-Maya Teodoroiu - judecător
        Varga Attila - judecător
        Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Bogdan Petre Ilie, Roberto Marian Andrei, Andrei Hompot şi Eva Burjan în Dosarul nr. 23.701/3/2014** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.532D/2015.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 9 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 23.701/3/2014**, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Bogdan Petre Ilie, Roberto Marian Andrei, Andrei Hompot şi Eva Burjan într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de compensare nr. 1.129 din 24 aprilie 2014, precum şi soluţionarea cererii de obligare a pârâtului statul român prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită titlul de despăgubire, conform raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. 42.057/CC şi cu respectarea procedurii prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Între autorii excepţiei a fost încheiat contractul de cesiune de drepturi referitor la cota de 25% din drepturile pe care cedenţii (doi dintre autorii excepţiei) le aveau conform dispoziţiei primarului municipiului Deva din 2008, care conţinea propunerea de acordare de despăgubiri. Autorii excepţiei sunt beneficiarii unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi anume Sentinţa civilă nr. 5.165 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, prin care autoritatea publică pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor - a fost obligată să emită în favoarea lor decizia reprezentând titlul de despăgubire. Această obligaţie a fost executată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu respectarea art. 17 alin. (1), art. 21 şi art. 24 alin. (2) din aceasta, emiţându-se de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor Decizia de compensare prin puncte nr. 1.129 din 24 aprilie 2014.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că soluţionarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a realizat în anul 2008, prin dispoziţia emisă de primarul municipiului Deva cu propunerea de acordare de despăgubiri pentru un imobil situat în municipiul Deva, iar dosarul conţinând propunerea de despăgubire a fost înaintat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor unde până în anul 2011 a aşteptat în nelucrare. După verificare, dosarul a fost trimis la evaluator, iar până la emiterea titlului de despăgubire a fost dispusă suspendarea procedurii de soluţionare administrativă a dosarului, pentru ca în final să intre în vigoare Legea nr. 165/2013 care stabileşte un alt cadru de acordare a despăgubirilor. Astfel, a soluţiona dosarul de despăgubiri conform procedurii stabilite de Legea nr. 165/2013 apare ca o încălcare a principiului neretroactivităţii legii din două perspective: prima, prin raportare la momentul soluţionării notificării, respectiv momentul emiterii dispoziţiei primarului municipiului Deva din 2008, când în vigoare erau dispoziţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, iar a doua, prin raportare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, când era pronunţată o hotărâre definitivă şi irevocabilă de obligare a statului român, prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la emiterea titlului de despăgubire aferent dispoziţiei din 2008. Mai mult decât atât, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, împotriva Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, devenită ulterior Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, era începută procedura executării silite, astfel că, în această situaţie, nu putea fi aplicată legea nouă. Aşadar, întrucât la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 era stabilită cu putere de lucru judecat obligaţia statului român, prin Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, la emiterea titlului de despăgubire conform procedurii prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005, susţin că soluţionarea dosarului de despăgubire conform procedurii prevăzute de Legea nr. 165/2013 încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 9 din 7 martie 1994, prin care s-a reţinut că hotărârea judecătorească este supusă condiţiilor de fond şi de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunţată, fără ca legea nouă să aibă vreo înrâurire asupra ei, deoarece ea este socotită, faţă de părţile care au participat în proces, că are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunţării ei. Aceeaşi soluţie a fost reconfirmată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014. Pentru aceste considerente, prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8) şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 apar ca neconstituţionale.
    6. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, autorii excepţiei susţin că acestea contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece "creează un cadru discriminatoriu faţă de persoane diferite aflate în situaţii juridice similare". Astfel, pentru subiecţi de drept titulari ai unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, acest act normativ stabileşte soluţionări diferite, deşi, din punctul de vedere al efectelor hotărârii judecătoreşti, acestea prezintă putere de lucru judecat. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014, ale cărei considerente apreciază că se aplică şi în prezenta cauză. În concluzie, susţin că art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 creează tratamente diferite pentru subiecţi de drept titulari ai unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, după cum urmează: pentru cei pentru care instanţele au stabilit obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire într-un anumit cuantum, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor urmează să emită titluri de plată care se achită în 5 ani, pe când, în situaţia celor care sunt titulari de hotărâri definitive şi irevocabile prin care instanţele au stabilit obligaţia emiterii titlului de despăgubire, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor urmează să soluţioneze dosarele potrivit art. 21 din Legea nr. 165/2013.
    7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor invocate din Constituţie.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie arată că, după cum se prevede expres în art. 4 din Legea nr. 165/2013, sub incidenţa legii noi intră cererile formulate şi depuse în termen legal la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzele aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a legii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că "o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul imediat următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare." Referitor la art. 16 din Constituţie apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu instituie discriminări, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014 şi nr. 395 din 3 iulie 2014.
    10. Avocatul Poporului menţionează că îşi păstrează acelaşi punct de vedere, în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, cu cel transmis Curţii Constituţionale şi reţinut în deciziile nr. 231 din 15 aprilie 2014, nr. 763 şi nr. 764 din 18 decembrie 2014.
    11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere depus la dosar de partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierea de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4, art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următoarea redactare:
    - Art. 4: "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.";
    - Art. 16: "Cererile de restituire care nu pot fi soluţionate prin restituire în natură la nivelul entităţilor învestite de lege se soluţionează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7).";
    - Art. 17 alin. (1) lit. a): "În vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, denumită în continuare Comisia Naţională, care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului-Ministru şi are, în principal, următoarele atribuţii: a) validează/invalidează în tot sau în parte deciziile emise de entităţile învestite de lege care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii;";
    - Art. 21 alin. (5), (6) şi (8): "(5) Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii.
    Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.
    (6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
    [...]
    (8) Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).";
    - Art. 24 alin. (2): "În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).";
    - Art. 41 alin. (5): "Obligaţiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21."
    14. În vederea stabilirii obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că litigiul în cadrul căruia a fost ridicată aceasta are ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de compensare prin puncte nr. 1.129 din 24 aprilie 2014 a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ca urmare a executării unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile - Sentinţa civilă nr. 5.165 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - prin care s-a stabilit în sarcina entităţii învestite de lege o obligaţie de a face, respectiv de a emite decizia care să conţină titlul de despăgubire, hotărâre pronunţată cu respectarea vechii legi în materia restituirii proprietăţilor - Legea nr. 247/2005. Motivat de faptul că autoritatea menţionată nu s-a raportat, la emiterea actului său, la această ultimă lege, autorii excepţiei s-au adresat instanţei judecătoreşti la data de 8 iulie 2014, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, solicitând anularea Deciziei de compensare nr. 1.129 din 24 aprilie 2014 şi obligarea pârâtului statul român prin Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să emită titlul de despăgubire, conform raportului de evaluare întocmit în Dosarul nr. 42.057/CC şi cu respectarea procedurii prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Aşadar, Curtea constată că situaţia din speţă se încadrează în ipoteza tezei întâi a art. 4 din Legea nr. 165/2013, de vreme ce dosarul de despăgubiri se afla, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în faza administrativă de cerere depusă, dar nesoluţionată de autoritatea competentă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Prin urmare, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013.
    15. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile şi art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în cauza dedusă soluţionării instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională a fost emisă, în anul 2008, în favoarea autorilor excepţiei, de către entitatea învestită de lege cu soluţionarea notificării - în speţă Primăria Municipiului Deva - dispoziţia conţinând propunerea de acordare de despăgubiri pentru un imobil revendicat în condiţiile dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 coroborate cu cele ale Legii nr. 247/2005. Acest act administrativ - dispoziţia primarului - nu este consecinţa unei hotărâri judecătoreşti prin care instanţa să se fi pronunţat definitiv/irevocabil asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi asupra întinderii dreptului de proprietate a autorului excepţiei. Prin urmare, Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015 - prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate a acestora -, nu este incidentă în cauză, aşa încât urmează a se analiza criticile de neconstituţionalitate aduse în prezenta cauză.
    17. Cu privire la dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8) din Legea nr. 165/2013, autorii excepţiei susţin, în esenţă, că aplicarea noii legi pentru stabilirea şi acordarea măsurilor reparatorii - Legea nr. 165/2013 situaţiilor precum cea din speţă, în care era deja pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care instanţa obliga Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie. Cu privire la această critică, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragrafele 17 şi 18, reţinând că, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Curtea a constatat că nu poate fi vorba de retroactivitatea Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii. În concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi este firesc ca modalitatea de calcul să fie cea prevăzută de actul normativ în vigoare la momentul efectuării acestei operaţiuni, iar nu prin raportare la dispoziţii legale abrogate, aşa cum sunt cele din Legea nr. 247/2005, care, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, guvernau modalitatea de stabilire a despăgubirilor cuvenite.
    18. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, prin aceeaşi decizie, paragraful 19, Curtea a arătat că, potrivit jurisprudenţei sale, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: "Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective" (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane ale căror dosare de despăgubire au fost deja soluţionate sub imperiul Legii nr. 247/2005, adică anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit tempus regit actum.
    19. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 224 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, paragraful 23, Curtea, invocând jurisprudenţa sa, a constatat că singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, criticate în prezenta cauză, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.
    20. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza întâi raportate la art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 715 din 9 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 13 februarie 2015, paragraful 26, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauză, şi cu o motivare similară, reţinând că este firesc ca obligaţia emiterii titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 să fie executată în condiţiile noii legi, aceasta fiind tocmai expresia concretă a principiului tempus regit actum şi a principiului aplicării imediate a legii noi. Situaţia autorilor excepţiei, care au calitatea de beneficiar al unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care se stabileşte în sarcina autorităţii publice pârâte o obligaţie de a face, respectiv de a emite o decizie ce intră în competenţa sa legală, este net diferită de cea potrivit căreia prin aceeaşi sentinţă judecătorească a fost stabilită suma cuvenită cu titlu de despăgubiri, în urma evaluării efectuate în condiţiile Legii nr. 247/2005. Ultima ipoteză corespunde celei reglementate distinct de legiuitor, la art. 41 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 165/2013, legea nouă aplicându-se doar în ceea ce priveşte modalitatea de plată a sumelor de bani anterior stabilite. Prin urmare, dacă evaluarea asupra valorii imobilului nu a fost efectuată şi nici stabilit cuantumul bănesc prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, este firesc, fără a fi, evident, discriminatoriu, ca aceste operaţiuni să se raporteze la actul în vigoare la momentul în care au loc. Curtea a arătat în jurisprudenţa sa că respectarea principiului egalităţii în drepturi, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare.
    21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţiile, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
    22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

    În numele legii

    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Bogdan Petre Ilie, Roberto Marian Andrei, Andrei Hompot şi Eva Burjan în Dosarul nr. 23.701/3/2014** al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (6) şi (8), art. 24 alin. (2) şi art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 octombrie 2016.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

    prof. univ. dr. VALER DORNEANU

    Magistrat-asistent,

    Ioana Marilena Chiorean

    -------