LEGE Nr. 54 din 8 iulie 1994
pentru modificarea unor prevederi din Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 181 din 15 iulie 1994



    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul UNIC

    Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor organizaţiilor socialiste se modifica şi se completează după cum urmează:
    1. Termenii "organizaţii socialiste" din titlul şi cuprinsul legii se înlocuiesc cu termenii: "agenţi economici, autorităţi sau instituţii publice".
    2. Articolul 15 se modifica şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 15. - Garanţia în numerar va fi depusa de către agenţii economici, autorităţile şi instituţiile publice la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la bănci, într-un cont special al agentului economic, al autorităţii ori al instituţiei publice respective. Garanţiile în numerar depuse la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la bănci se înscriu într-un carnet de consemnare pe numele gestionarului. Carnetul de consemnare va fi păstrat în casieria agentului economic, autorităţii sau instituţiei publice în favoarea căreia s-a constituit garanţia.
    Pentru garanţia depusa în condiţiile alin. 1, se acordă o dobinda anuală, stabilită de depozitarul garanţiei, care nu poate fi mai mica decît dobinda acordată pentru depozitele la termen pe un an."
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 iunie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    prof. univ. dr. OLIVIU GHERMAN
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 27 iunie 1994, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    ADRIAN NASTASE
    --------------------