LEGE nr. 178 din 4 noiembrie 1997 (*actualizată*)
pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosiţi de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul Naţional Anticorupţie, de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti, de birourile notarilor publici, de avocaţi şi de executori judecătoreşti***)
(actualizată până la data de 2 februarie 2010*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ----------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 10 noiembrie 1997. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 2 februarie 2010, cu modificările şi completările aduse de: HOTĂRÂREA nr. 395 din 21 mai 1999 abrogată de HOTĂRÂREA nr. 1.291 din 13 noiembrie 2002; LEGEA nr. 281 din 23 iunie 2004; ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005; LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 80 din 14 iulie 2005; ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010.
    NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    **) Conform art. II din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, ori de câte ori în titlul şi în conţinutul Legii nr. 178/1997, cu modificările şi completările ulterioare, se foloseşte expresia "traducător şi/sau interpret" aceasta se va citi "traducător şi interpret".
    ***) Titlul legii a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu un nou punct.
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Articolul 1

    (1) Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul Naţional Anticorupţie sunt autorizate să folosească, pe bază de contracte civile pentru prestări de servicii, interpreţi şi traducători pentru efectuarea traducerilor în şi din limbi străine.
    --------------
    Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    (2) Instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă acestea şi organele de cercetare penală utilizează interpreţi şi traducători, în condiţiile stabilite de Codul de procedură penală sau de Codul de procedură civilă, după caz, precum şi de Legea nr. 189/2003
    privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, de Legea nr. 302/2004
    privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi de tratatele internaţionale ratificate de România.
    --------------
    Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care modifică pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    (3) Birourile notarilor publici utilizează interpreţi şi traducatori în condiţiile stabilite de Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995.
    (4) Avocaţii pot angaja şi utiliza interpreţi şi traducatori în scopul exercitării profesiei, potrivit legii.


    Articolul 2

    Activitatea de interpret şi traducător pentru Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti, organele de cercetare penală, birourile notarilor publici, pentru avocaţi şi executori judecătoreşti se efectuează de către persoane atestate în profesie şi autorizate de Ministerul Justiţiei.
    --------------
    Art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu pct. 1^1.


    Articolul 3*)

    Autorizarea ca interpret şi traducător, care poate efectua traduceri pentru organele prevăzute la art. 1, se dobândeşte, la cerere, de persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
    --------------
    Partea introductivă a art. 3 a fost modificată de art. II din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, prin înlocuirea expresiei "traducător şi/sau interpret" cu expresia "traducător şi interpret".
    a) este cetăţean român, cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene;
    --------------
    Litera a) a art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    --------------
    Litera b) a art. 3 a fost abrogată de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    c) posedă o diplomă de licenţă ori echivalentă din care rezultă specializarea în limba sau în limbile străine pentru care solicită autorizarea ori care atestă că a absolvit un institut de învăţământ superior în limba străină pentru care solicită autorizarea sau posedă o diplomă de bacalaureat ori echivalentă din care rezultă că a absolvit un liceu cu predare în limba străină sau în limba minorităţilor naţionale pentru care solicită autorizarea ori este atestat de către Ministerul Culturii şi Cultelor ca traducător pentru specialitatea ştiinţe juridice, din limba română în limba străină pentru care solicită autorizarea şi din limba străină în limba română.
    --------------
    Litera c) a art. 3 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care modifică pct. 2 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    --------------
    Litera d) a art. 3 a fost abrogată de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    e) este apt din punct de vedere medical;
    f) nu are antecedente penale.
    --------------
    Litera f) a art. 3 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    --------------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 281 din 23 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 1 iulie 2004.
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform art. II din LEGEA nr. 281 din 23 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 1 iulie 2004, astfel cum a fost modificat de art. III din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, interpreţii şi traducătorii autorizaţi în condiţiile Legii nr. 178/1997, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să solicite luarea în evidenţă la curtea de apel în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea.
    Art. II din LEGEA nr. 281 din 23 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 1 iulie 2004 a fost abrogat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care modifică art. III din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    Conform art. II din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, interpreţii şi traducătorii autorizaţi în condiţiile Legii nr. 178/1997, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să solicite luarea în evidenţă la tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază.


    Articolul 3^1

    (1) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene pot desfăşura activitatea de interpret şi traducător pentru organele prevăzute la art. 1, cu respectarea prevederilor prezentei legi, în regim de autorizare sau în regim de luare în evidenţă.
    (2) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene pot fi autorizaţi ca traducători şi interpreţi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, putând dovedi îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3 lit. c), e) şi f) şi cu documente emise/eliberate de autorităţile din statul membru de origine sau de provenienţă.
    (3) Procedura autorizării nu se aplică cetăţeanului unui stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene, stabilit în România, care este autorizat ca interpret şi traducător în specialitatea ştiinţe juridice de autoritatea competentă din statul membru de origine sau de provenienţă.
    (4) Cetăţeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiene, autorizat în specialitatea ştiinţe juridice şi care exercită în mod legal această profesie în statul membru de origine sau de provenienţă, poate presta temporar sau ocazional, pe teritoriul României, activităţile specifice profesiei de interpret sau traducător autorizat, fără îndeplinirea procedurii şi condiţiilor de autorizare prevăzute la art. 3.
    (5) În cazurile prevăzute la alin. (3) şi (4), pentru exercitarea profesiei nu este necesară dovedirea cunoaşterii limbii oficiale a statului al cărui cetăţean este străinul.
    (6) În aplicarea prevederilor alin. (3) şi (4), Ministerul Justiţiei recunoaşte certificatele sau alte documente similare care atestă calitatea de interpret şi traducător autorizat în specialitatea ştiinţe juridice, emise/eliberate de autorităţile competente din statul de origine sau de provenienţă.
    (7) Persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie să aibă cunoştinţele de limbă română necesare exercitării profesiei, a căror dovadă se face cu acte din care rezultă că au absolvit o formă de învăţământ în limba română sau cu certificate de competenţă lingvistică.
    (8) În cazul în care este necesară verificarea documentelor depuse în vederea autorizării, aceasta se poate realiza şi prin intermediul Sistemului de informare în cadrul pieţei interne, în condiţiile legii.
    (9) Prevederile prezentului articol se completează în mod corespunzător cu dispoziţiile Legii nr. 200/2004
    privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare.
    --------------
    Art. 3^1 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.


    Articolul 4

    (1) Cererea de autorizare ca interpret şi traducător care urmează a fi folosit de organele prevăzute la art. 1 se adresează Ministerului Justiţiei şi va fi însoţită de actele doveditoare privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 3.
    (2) Autorizarea se acordă prin ordin al ministrului justiţiei în cel mult 30 de zile calendaristice de la data prezentării de către solicitant a tuturor documentelor care fac dovada îndeplinirii condiţiilor legale de autorizare.
    (3) Termenul prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit o singură dată, cu maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiri trebuie motivate şi notificate solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial.
    (4) În cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sau cererea formulată de acesta nu este însoţită de actele doveditoare, Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, comunică părţii interesate refuzul de autorizare sau, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de lege. Refuzul de autorizare se motivează în mod corespunzător.
    (5) Decizia de refuz sau de retragere a autorizaţiei de interpret ori traducător poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă, potrivit legii.
    (6) Forma şi conţinutul autorizaţiei se vor stabili prin ordin al ministrului justiţiei.
    --------------
    Art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.


    Articolul 5

    (1) Ministerul Justiţiei întocmeşte listele cu interpreţii şi traducătorii autorizaţi, precum şi cu cei prevăzuţi la art. 6 1 alin. (4), pe care le comunică Consiliului Superior al Magistraturii, înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetului Naţional Anticorupţie şi curţilor de apel.
    (2) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va comunică listele cu interpreţii şi traducătorii autorizaţi parchetelor din subordine.
    (3) Curţile de apel vor transmite aceste liste tribunalelor şi judecătoriilor din circumscripţiile lor.
    (4) Listele se comunică, de asemenea, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, care le vor aduce la cunoştinţă, după caz, organelor de cercetare penală din subordine, birourilor notarilor publici, barourilor de avocaţi şi birourilor executorilor judecătoreşti.
    (5) Actualizarea listelor prevăzute la alin. (1)-(4) se va face periodic, în funcţie de autorizarea unor noi persoane sau de încetarea calităţii de interpret ori de traducător autorizat.
    --------------
    Art. 5 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu pct. 4^1.


    Articolul 6

    (1) Autorizarea ca interpret şi traducător, dobândită în condiţiile prezentei legi, încetează în următoarele cazuri:
    --------------
    Partea introductivă a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de art. II din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, prin înlocuirea expresiei "traducător şi/sau interpret" cu expresia "traducător şi interpret".
    a) la cerere;
    b) dacă cel în cauză nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 3;
    b^1) pentru lipsa sau restrângerea capacităţii de exerciţiu;
    --------------
    Litera b^1) a alin. (1) al art. 6 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    c) în cazul în care a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni în legătură cu exerciţiul profesiei;
    --------------
    Litera c) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    d) pentru incapacitate profesională, sesizată în scris de beneficiar;
    e) pentru două refuzuri nejustificate, în termen de un an, de a presta serviciile solicitate;
    --------------
    Litera e) a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu pct. 5^1.
    f) prin deces.
    (2) Existenţa cazurilor prevăzute la alin. (1) se verifică de Ministerul Justiţiei, se constată prin ordin al ministrului justiţiei şi se comunică persoanei în cauză, cu excepţia situaţiei prevăzute la lit. f).
    (3) Sesizarea Ministerului Justiţiei se va face pentru cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), b^1), c), e) şi f) de către organele prevăzute la art. 1, precum şi de orice altă persoană interesată.
    --------------
    Alin. (3) al art. 6 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    (4) În termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare a traducătorului şi interpretului pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni în legătură cu exerciţiul profesiei, instanţa judecătorească are obligaţia de a transmite Ministerului Justiţiei copia certificată pentru conformitate cu originalul a hotărârii judecătoreşti.
    --------------
    Alin. (4) al art. 6 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    --------------
    Art. 6 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 281 din 23 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 589 din 1 iulie 2004.


    Articolul 6^1

    (1) Interpreţii şi traducătorii autorizaţi în condiţiile prezentei legi sunt obligaţi să solicite, în termen de 60 de zile de la data autorizării, luarea în evidenţă la tribunalul în circumscripţia căruia domiciliază.
    --------------
    Alin. (1) al art. 6^1 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu pct. 5^2.
    (1^1) Interpreţii şi traducătorii autorizaţi potrivit prezentei legi au obligaţia să notifice emitentului autorizaţiei, în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă, orice schimbări ale situaţiei lor în urma cărora condiţiile de acordare a autorizaţiei nu mai sunt îndeplinite.
    --------------
    Alin. (1^1) al art. 6^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    (2) În cazul în care interpreţii şi traducătorii îşi schimbă numele, domiciliul, reşedinţa sau numărul de telefon, au obligaţia să aducă la cunoştinţă această situaţie, în termen de 60 de zile de la data modificării, Ministerului Justiţiei şi tribunalului unde sunt luaţi în evidenţă.
    --------------
    Alin. (2) al art. 6^1 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care completează art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, cu pct. 5^2.
    (3) Până la data îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (1)-(2), interpreţii şi traducătorii nu pot desfăşura activitatea reglementată de prezenta lege.
    --------------
    Alin. (3) al art. 6^1 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    (4) Cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori aparţinând Confederaţiei Elveţiene, prevăzuţi la art. 3^1 alin. (3) şi (4), pentru a presta activitate de interpret şi traducător, în condiţiile prezentei legi, vor fi luaţi, la cerere, în evidenţa direcţiei de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei şi, după caz, a tribunalului în circumscripţia căruia sunt stabiliţi.
    --------------
    Alin. (4) al art. 6^1 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    --------------
    Art. 6^1 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005, prin înlocuirea expresiei "traducător şi/sau interpret" cu expresia "traducător şi interpret".


    Articolul 7

    (1) Tarifele pentru plata interpreţilor şi traducătorilor autorizaţi folosiţi de organele prevăzute la art. 1 se vor stabili şi se vor indexa anual, în funcţie de indicele ratei inflaţiei, prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului finanţelor publice. Tarifele pentru plata interpreţilor nu pot fi mai mici de 200.000 lei pe oră.
    --------------
    Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    (2) Onorariul traducătorilor şi interpreţilor folosiţi de organele prevăzute la art. 1 se va stabili prin ordonanţa sau încheierea de numire a traducătorului şi interpretului, în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală sau prin contract civil pentru prestări de servicii, potrivit legii.
    (3) Tarifele prevăzute la alin. (1) se vor majoră astfel:
    a) cu 50% pentru traducerile din sau într-o limbă orientală (japoneză, chineză etc.) sau rar folosită;
    b) cu 50% pentru traducerile efectuate în regim de urgenţă (24-48 de ore);
    c) cu 100% pentru traducerile efectuate simultan la cască, la instanţele judecătoreşti, la organele de cercetare penală şi la parchete;
    --------------
    Litera c) a alin. (3) al art. 7 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 110 din 3 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 16 mai 2005, care modifică pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    d) cu 100% atunci când interpreţii şi traducătorii vor fi solicitaţi în zilele de repaus săptămânal, în zilele de sărbători legale sau în alte zile în care, potrivit dispoziţiilor legale, nu se lucrează, precum şi pentru prestaţiile efectuate între orele 22,00-6,00.
    --------------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.

    --------------
    Art. 8 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    --------------
    Art. 9 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.

    Articolul 10

    (1) Interpreţii şi traducatorii care se deplasează în alta localitate decât cea de domiciliu, pentru efectuarea lucrărilor solicitate de instanţele judecătoreşti, parchetele de pe lângă acestea şi de organele de cercetare penală, au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreţinere, locuinţa şi a altor cheltuieli necesare, potrivit prevederilor Codului de procedura penală.
    (2) Interpreţii şi traducatorii care se deplasează în alta localitate decât cea de domiciliu, pentru efectuarea lucrărilor solicitate de Ministerul Justiţiei, beneficiază de cheltuieli de transport, cazare şi diurna potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în unităţile bugetare.


    Articolul 11

    Tarifele prevăzute în prezenta lege sunt brute şi impozabile în condiţiile legii.

    --------------
    Art. 12 a fost abrogat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.

    Articolul 13

    Ministerul Justiţiei va adopta regulamentul de aplicare a prezentei legi în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a acesteia.


    Articolul 14

    Până la obţinerea autorizării, potrivit prezentei legi, interpreţii şi traducatorii solicitati de instituţiile prevăzute la art. 1 pot desfăşura în continuare aceasta activitate, cu condiţia îndeplinirii prevederilor art. 3.


    Articolul 15

    (1) În cazurile în care nu există interpreţi şi traducători autorizaţi potrivit prezentei legi, pentru a se asigura exercitarea drepturilor şi atribuţiilor recunoscute de lege organele prevăzute la art. 1 pot folosi persoane de încredere care cunosc limbile din/şi în care se face traducerea şi/sau interpretarea şi pe care le folosesc în mod curent sau profesional.
    (2) Plata pentru activitatea de interpret şi traducător depusă de cei prevăzuţi la alin. (1) se face în condiţiile prevăzute de prezenta lege pentru interpreţii şi traducătorii autorizaţi.
    --------------
    Art. 15 a fost introdus de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 80 din 14 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 629 din 19 iulie 2005.


    Articolul 16

    Prevederile prezentei legi se completează, cu privire la procedurile şi formalităţile de autorizare, precum şi exercitarea profesiei de interpret şi traducător autorizat, cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009
    privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România.
    --------------
    Art. 16 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010.
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Art. V şi VI din ORDONANŢA nr. 13 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 30 ianuarie 2010 prevăd:
    "Art. V
    Autorizarea interpreţilor şi traducătorilor, mediatorilor, experţilor tehnici judiciari şi experţilor criminalişti este exceptată de la procedura aprobării tacite, astfel cum aceasta este reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 486/2003.


    Articolul VI

    Procedurile şi formalităţile de autorizare pentru interpreţi şi traducători, mediatori, experţi tehnici judiciari şi experţi criminalişti pot fi îndeplinite şi prin intermediul punctului de contact unic, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România. Prevederile prezentului articol se aplică de la data operaţionalizării punctului de contact unic."
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 14 octombrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    VASILE LUPU
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 16 octombrie 1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI
    RADU VASILE

    --------------
    Anexa a fost abrogată de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA nr. 11 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 28 ianuarie 2005.
    ----------------