HOTĂRÂRE nr. 38 din 11 mai 2017privind modificarea şi completarea art. 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 12 mai 2017
    Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC

    Articolul 9 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 19 ianuarie 2016, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Alineatul (2) se abrogă.2. După alineatul (3) se introducpatrunoialineate, alineatele (3^1)-(3^4), cu următorul cuprins:(3^1) În vederea audierii, comisia de anchetă parlamentară poate cita orice persoană care lucrează în cadrul Guvernului sau în cadrul celorlalte organe ale administraţiei publice şi care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei.(3^2) În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor comisiei, aceasta poate propune sesizarea conducătorului autorităţii sau instituţiei unde desfăşoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare şi funcţionare a instituţiei respective, sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută la art. 267 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare.(3^3) Comisia parlamentară poate invita orice altă persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei şi care acceptă să fie audiată. Persoana invitată poate răspunde şi în scris comisiei de anchetă parlamentară, furnizând informaţiile solicitate, sau poate transmite prin poştă documente sau celelalte mijloace de probă pe care le deţine şi care sunt utile comisiei de anchetă.(3^4) Refuzul persoanelor invitate la comisia de anchetă de a furniza informaţiile solicitate sau de a pune la dispoziţia acesteia celelalte documente sau mijloace de probă deţinute utile activităţii comisiei poate fi considerat ca obstrucţionare sau împiedicare a aflării adevărului şi poate constitui temei pentru sesizarea organelor de urmărire penală.

    Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului din data de 11 mai 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    PETRU-GABRIEL VLASE
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    NICULAE BĂDĂLĂU

    Bucureşti, 11 mai 2017.
    Nr. 38.
    -----