ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 12 octombrie 2009
pentru reglementarea unor măsuri financiar-bugetare
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 12 octombrie 2009



    Având în vedere obligaţiile ce îi revin României în calitate de Preşedinţie-în-Exerciţiu a Iniţiativei Central-Europene, cu privire la organizarea, de către Ministerul Afacerilor Externe, în perioada 12-13 noiembrie 2009, a reuniunii miniştrilor afacerilor externe şi a summitului şefilor de guverne din statele membre ale Iniţiativei Central-Europene, este necesară asigurarea logisticii aferente.
    Având în vedere restricţiile impuse de cadrul legislativ actual, fiind în imposibilitatea de a organiza în bune condiţii evenimentele menţionate, caracterul extraordinar, precum şi timpul rămas până la desfăşurarea acestora impun pe cale de consecinţă modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
    Ţinând seama de perioada scurtă până la începerea timpului friguros pentru crearea condiţiilor normale de funcţionare a furnizorilor de energie termică pentru populaţie, se impune reglementarea în regim de urgenţă a unor măsuri care să permită autorităţilor administraţiei publice locale să avalizeze biletele la ordin emise de operatorii economici şi serviciile publice subordonate acestora în vederea asigurării plăţii combustibililor pentru producerea energiei termice pentru populaţie.
    Având în vedere necesitatea continuării procesului de îmbunătăţire a cadrului legislativ aferent managementului datoriei publice guvernamentale,
    ţinând seama că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    La articolul 24 alineatul (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 14 aprilie 2009, aprobată prin Legea nr. 227/2009, cu modificările şi completările ulterioare, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:
    "d) închirierea de autoturisme de către Ministerul Afacerilor Externe, pentru asigurarea logisticii necesare organizării evenimentelor de politică externă, doar în situaţia în care autovehiculele din parcul instituţiei nu corespund obiectivelor care trebuie îndeplinite."


    Articolul 2

    Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să introducă modificări ale indicatorilor tehnico-economici în fişele de investiţii aferente obiectivelor aflate pe frontiera noneuro a României, prevăzute în anexele la bugetele acestora aprobate pe anul 2009.


    Articolul 3

    (1) Ministerul Finanţelor Publice poate aproba, la propunerea ordonatorilor principali de credite, în cazuri temeinic justificate, redistribuiri între prevederile bugetare aprobate pe anul 2009 la titlul 65 "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă" în bugetul de stat şi cheltuielile bugetului creditelor externe, cu modificarea corespunzătoare a deficitului celor două bugete, fără afectarea deficitului bugetului general consolidat, precum şi redistribuiri de la titlul 65 "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă" către alte titluri de cheltuieli din cadrul bugetului de stat.
    (2) Ministerul Finanţelor Publice poate aproba, la propunerea ordonatorilor principali de credite, anularea creditelor bugetare aprobate pe anul 2009 în bugetul de stat la titlul 65 "Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă", în condiţiile art. 54 din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002, cu modificările ulterioare, cu modificarea corespunzătoare a nivelului total al cheltuielilor prevăzute la acest titlu.


    Articolul 4

    Articolul 61 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se completează cu un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, pot aproba avalizarea biletelor la ordin emise de operatorii economici şi serviciile publice din subordinea acestora pentru realizarea de investiţii publice de interes local, în vederea asigurării plăţii combustibililor pentru producerea energiei termice pentru populaţie şi a refinanţării datoriei publice locale."
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Pogea
    Ministrul afacerilor externe, interimar,
    Cătălin Marian Predoiu
    Bucureşti, 12 octombrie 2009.
    Nr. 111.
    -----