HOTĂRÂRE nr. 12 din 24 iunie 2009
pentru modificarea alin. (1)-(3) ale art. 203 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005
EMITENT
  • SENATUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 25 iunie 2009



    În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Constituţia României, republicată,
    Senatul adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul UNIC

    Alineatele (1)-(3) ale articolului 203 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 203. - (1) Serviciile Senatului sunt conduse de secretarul general al Senatului, ajutat de 2 secretari generali adjuncţi.
    (2) Secretarul general şi secretarii generali adjuncţi sunt numiţi de Senat, pe durata legislaturii, la propunerea Biroului permanent.
    (3) Secretarul general şi secretarii generali adjuncţi pot fi revocaţi la propunerea Biroului permanent sau a cel puţin 30 de senatori. Propunerea de revocare poate fi formulată o singură dată în cursul unei sesiuni ordinare."
    Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 24 iunie 2009, cu respectarea prevederilor art.76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
    ALEXANDRU PEREŞ
    Bucureşti, 24 iunie 2009.
    Nr. 12.
    ________