LEGE nr. 182 din 25 octombrie 2000 (*actualizată*)
privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil
(actualizată până la data de 2 iulie 2004*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ---------------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 530 din 27 octombrie 2000. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 2 iulie 2004, cu modificările şi completările aduse de ORDONANŢA DE URGENTA nr. 9 din 11 ianuarie 2001; LEGEA nr. 574 din 22 octombrie 2001; ORDONANŢA DE URGENTA nr. 16 din 27 martie 2003; LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004; LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004.
    **) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Conform art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, în cuprinsul Legii nr. 182/2000 denumirea Ministerul Culturii se va înlocui cu denumirea Ministerul Culturii şi Cultelor, iar sintagma ministrul culturii, prin sintagma ministrul culturii şi cultelor.
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    (1) Prezenta lege instituie regimul juridic al bunurilor aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil, denumit în continuare patrimoniul cultural naţional, indiferent de proprietarul acestora, prin reglementarea activităţilor specifice de protejare: evidenta, expertizare, clasare, cercetare, depozitare, conservare, restaurare şi punere în valoare, în vederea accesului democratic la cultura şi transmiterii acestor valori generaţiilor viitoare.
    (2) Patrimoniul cultural naţional este alcătuit din:
    a) bunuri cu valoare excepţionala, istorica, arheologică, documentară, etnografica, artistică, ştiinţifică şi tehnica, literară, cinematografica, numismatica, filatelica, heraldica, bibliofila, cartografica şi epigrafica, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti la civilizatia universala;
    b) bunuri culturale care fac parte din colectiile publice care figurează în inventarele muzeelor, arhivelor şi fondurilor bibliotecilor;
    c) bunuri culturale care fac parte din inventarele cultelor religioase şi ale instituţiilor ecleziastice.
    -------------
    Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 2

    (1) Statul garantează proprietatea şi asigura, potrivit legii, protejarea bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional. De asemenea, asigura baza materială şi resursele financiare necesare în vederea descoperirii, evidentei, expertizării, clasarii, cercetării, depozitarii, conservării, restaurarii, protecţiei şi punerii în valoare.
    (2) Exercitarea dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, precum şi a dreptului de administrare asupra unui bun din patrimoniul cultural naţional este supusă reglementărilor prezentei legi.


    Articolul 3

    Patrimoniul cultural naţional mobil cuprinde:
    ----------
    Partea introductivă a art. 3 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    1. Bunuri arheologice şi istoric-documentare de valoare excepţională, precum:
    -----------
    Partea introductivă a pct. 1 al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.
    a) descoperirile arheologice terestre şi subacvatice, unelte, ceramica, inscripţii, monede, sigilii, bijuterii, piese de vestimentatie şi harnasament, arme, însemne funerare;
    b) elemente provenite din dezmembrarea monumentelor istorice;
    c) mărturii materiale şi documentare privind istoria politica, economică, socială, militară, religioasă, ştiinţifică, artistică, sportiva sau din alte domenii;
    d) manuscrise, incunabule, cărţi rare şi cărţi vechi, cărţi cu valoare bibliofila;
    e) documente şi tiparituri de interes social: documente de arhiva, harţi şi alte materiale cartografice;
    f) obiecte cu valoare memorialistica;
    g) obiecte şi documente cu valoare numismatica, filatelica, heraldica: monede, medalii, ponduri, decoraţii, insigne, sigilii, brevete, mărci poştale, drapele şi stindarde;
    h) piese epigrafice;
    i) fotografii, clisee fotografice, filme, înregistrări audio şi video;
    j) instrumente muzicale;
    k) uniforme militare şi accesorii ale acestora;
    l) obiecte cu valoare tehnica;
    m) alte bunuri din această categorie.
    2. Bunuri cu semnificaţie artistică, de valoare excepţională, precum:
    -----------
    Partea introductivă a pct. 2 al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.
    a) opere de arta plastica: pictura, sculptura, desen, gravura, fotografie şi altele;
    b) opere de arta decorativa şi aplicată din sticlă, ceramica, metal, lemn, textile şi alte materiale, podoabe;
    c) obiecte de cult: icoane, broderii, orfevrarie, mobilier şi altele;
    d) proiecte şi prototipuri de design;
    e) materialele primare ale filmelor artistice, documentare şi de animatie;
    e^1) monumente de for public, componente artistice expuse în aer liber;
    ----------
    Lit. e^1) a pct. 2 al art. 3 a fost introdusă de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    f) alte bunuri din această categorie.
    3. Bunuri cu semnificaţie etnografică, de valoare excepţională, precum:
    -----------
    Partea introductivă a pct. 3 al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.
    a) unelte, obiecte de uz casnic şi gospodăresc;
    b) piese de mobilier;
    c) ceramica;
    d) textile, piese de port, pielarie;
    e) alte obiecte din metal, lemn, os, piatra, sticlă;
    f) obiecte de cult;
    g) podoabe;
    h) ansambluri de obiecte etnografice;
    h^1) construcţii tradiţionale care nu sunt conservate în situ sau elemente dezmembrate din acestea;
    ----------
    Lit. h^1) a pct. 3 al art. 3 a fost introdusă de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    i) alte bunuri din această categorie.
    4. Bunuri de importanţă ştiinţifică, de valoare excepţională, precum:
    -----------
    Partea introductivă a pct. 4 al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.
    a) specimene rare şi colecţii de zoologie, botanica, mineralogie şi anatomie;
    b) trofee de vanat;
    c) alte bunuri din această categorie.
    5. Bunuri de importanţă tehnică, de valoare excepţională, precum:
    -----------
    Partea introductivă a pct. 5 al art. 3 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.
    a) creaţii tehnice unicat;
    b) raritati, indiferent de marca;
    c) prototipurile aparatelor, dispozitivelor şi maşinilor din creaţia curenta;
    d) creaţii tehnice cu valoare memoriala;
    e) realizari ale tehnicii populare;
    f) matriţele de compact-discuri, de CD-ROM, de DVD şi altele asemenea;
    ----------
    Lit. f) a pct. 5 al art. 3 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    g) alte bunuri din această categorie.
    -------------
    Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 4

    Bunurile aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil fac parte, în funcţie de importanţa sau de semnificaţia lor istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, de vechimea, unicitatea sau raritatea lor, din:
    ----------
    Partea introductivă a art. 4 a fost modificată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    a) tezaurul patrimoniului cultural naţional, denumit în continuare tezaur, alcătuit din bunuri culturale de valoare excepţionala;
    b) colectiile publice care figurează în inventarele muzeelor, arhivelor şi fondurilor bibliotecilor;
    c) colecţiile cultelor religioase şi ale instituţiilor ecleziastice.
    -------------
    Lit. c) a art. 4 a fost modificată de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.
    -------------
    Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 5

    (1) Bunurile culturale mobile pot fi proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativteritoriale sau proprietate privată a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice de drept privat.
    (2) Asupra bunurilor prevăzute la alin. (1) se pot constitui, potrivit formei de proprietate, în condiţiile legii, un drept de administrare sau alte drepturi reale, după caz.


    Articolul 6

    (1) Ministerul Culturii şi Cultelor şi Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor coordonează activităţile specifice din domeniul patrimoniului cultural naţional.
    ------------
    Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (2) Face excepţie de la prevederile alin. (1) Fondul Arhivistic Naţional al României aflat în administrarea Arhivelor Naţionale, precum şi în cea a direcţiilor judeţene ale Arhivelor Naţionale, constituit în conformitate cu prevederile Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996.
    (3) Ministerul Culturii şi Cultelor reprezintă statul român în relaţiile interne şi internaţionale care au ca obiect patrimoniul cultural naţional.
    ------------
    Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".


    Articolul 7

    (1) Autorităţile competente au obligaţia să facă toate demersurile, potrivit prevederilor legale în vigoare şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, pentru redobandirea unor bunuri culturale care au fost exportate ilegal, au fost sustrase din muzee sau colecţii ori sunt deţinute fără temei legal în străinătate.
    (2) Autorităţile competente se angajează sa participe la orice operaţiune internaţionala organizată în comun, în baza unui acord de cooperare, în vederea interzicerii şi împiedicării operaţiunilor ilicite de import, export şi transfer de proprietate al bunurilor culturale.
    -------------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 8

    Autorităţile publice, proprietarii, titularii altor drepturi reale, precum şi titularii dreptului de administrare asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniul cultural naţional au obligaţia de a le proteja împotriva oricăror acte comisive sau omisive care pot duce la degradarea, distrugerea, pierderea, sustragerea sau exportul ilegal al acestora.


    Capitolul II Cercetarea, clasarea şi evidenta


    Articolul 9

    Activitatea de cercetare desfăşurata de cercetătorii ştiinţifici în instituţii publice deţinătoare de bunuri care fac parte din patrimoniul cultural naţional are ca obiect cercetarea şi valorificarea ştiinţifică a patrimoniului cultural naţional, în principal a celui deţinut de instituţia respectiva.


    Articolul 10

    În sensul prezentei legi, prin clasare se înţelege procedura de stabilire a bunurilor culturale mobile care fac parte din tezaur, potrivit art. 4 lit. a).
    -------------
    Art. 10 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 11

    Declanşarea procedurii de clasare a bunurilor culturale mobile se face:
    1. Din oficiu, în următoarele situaţii:
    a) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi administrate de instituţii publice;
    b) pentru bunurile culturale mobile aflate în proprietatea cultelor religioase;
    c) pentru bunurile culturale mobile care fac obiectul unei vânzări publice prin licitaţie sau prin intermediul unui agent autorizat;
    d) pentru bunurile culturale mobile pentru care se solicita exportul temporar sau definitiv;
    e) pentru bunurile culturale mobile descoperite intamplator ori în cadrul unor cercetări sistematice;
    f) pentru bunurile culturale mobile confiscate;
    g) pentru bunurile culturale mobile care au făcut obiectul unor tentative de export ilegal;
    g^1) pentru bunurile culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul României;
    -------------
    Lit. g^1) a pct. 1 al art. 11 a fost introdusă de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    h) pentru bunurile aflate în custodia instituţiilor publice, care urmează să fie restituite.
    2. La solicitarea persoanelor fizice şi a celorlalte persoane juridice de drept privat, proprietare ale bunului respectiv.


    Articolul 12

    (1) Clasarea se va efectua pe baza unui raport de expertiză întocmit de experţi sau specialişti acreditaţi de Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor.
    ----------
    Alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    (2) Clasarea unui bun trebuie finalizată în cel mult 3 luni din momentul declanşării procedurii de clasare.
    (3) Organismul ştiinţific competent sa hotărască asupra propunerilor de clasare este Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor.
    (4) Hotărârea de clasare va fi semnată de preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor şi va fi aprobată prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, în interiorul termenului prevăzut la alin. (2).
    ------------
    Alin. (4) al art. 12 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea sintagmei "ministrul culturii" cu sintagma "ministrul culturii şi cultelor".
    (5) La hotărârea de clasare se anexează în extras concluziile raportului de expertiza prin care se asigura identificarea bunului cultural mobil respectiv, fişa standard a obiectului şi fotografia alb-negru sau color, după caz.
    (6) În cazul bunurilor culturale mobile care nu au fost propuse la clasare, concluziile raportului de expertiza cuprinzând datele de identificare a bunurilor se vor comunică proprietarului sau titularului de alte drepturi reale în termen de 30 de zile de la data finalizarii expertizei.
    (7) Contestarea expertizei bunurilor culturale mobile care nu au fost propuse la clasare se face la Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor în termen de 10 zile de la primirea înştiinţării expertului sau specialistului. Soluţionarea contestaţiei se comunică în termen de 20 de zile.
    ----------
    Alin. (7) al art. 12 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.


    Articolul 13

    (1) Instituţiile publice deţinătoare de bunuri culturale mobile aparţinând patrimoniului cultural naţional au obligaţia de a constitui evidenta acestor bunuri atât analitic, prin fişa standard, conform normelor emise de Ministerul Culturii şi Cultelor, cat şi sinoptic, prin banca de date, conţinând şi arhiva imagistica.
    ------------
    Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (2) Autorităţile publice în subordinea cărora funcţionează instituţiile deţinătoare de bunuri aparţinând patrimoniului cultural naţional au obligaţia de a asigura resursele financiare necesare în vederea constituirii evidentei informatizate.


    Articolul 14

    (1) Ministerul Culturii şi Cultelor va comunică în scris proprietarului, titularului altor drepturi reale sau, după caz, titularului dreptului de administrare ordinul de clasare în termen de 10 zile de la aprobare.
    ------------
    Alin. (1) al art. 14 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (2) Ministerul Culturii şi Cultelor va elibera, pentru fiecare bun clasat, un certificat de clasare şi fişa standard a obiectului.
    ------------
    Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (3) Certificatul de clasare şi fişa standard a obiectului însoţesc bunul clasat şi nu constituie prin ele însele un titlu de proprietate.


    Articolul 15

    (1) Clasarea are ca efect înscrierea bunurilor culturale mobile în Inventarul tezaurului patrimoniului cultural naţional.
    -------------
    Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    (2) Inventarul tezaurului patrimoniului cultural naţional este întocmit pe baza ordinelor privind bunurile culturale mobile clasate, de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor. Centralizarea, evidenta informatizata şi administrarea documentelor care au stat la baza întocmirii inventarelor se efectuează de Institutul de Memorie Culturală.
    -------------
    Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    (3) Datele privind patrimoniul cultural naţional, cu excepţia listei cuprinzând bunurile culturale mobile şi imaginea acestora, nu au destinaţie publică fără acordul proprietarilor bunurilor.
    (4) Date privind patrimoniul cultural naţional pot fi furnizate, la cerere, de Ministerul Culturii şi Cultelor, instituţiilor specializate, cercetatorilor şi altor specialişti acreditaţi, în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de identificare şi cercetare. Valorificarea datelor dobândite astfel poate fi făcuta numai cu consimţământul deţinătorului. Comunicarea publică a datelor de identificare a proprietarului se poate face numai cu acordul prealabil al acestuia.
    ------------
    Alin. (4) al art. 15 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (5) Se pot furniza informaţii cuprinse în aceste inventare organelor de poliţie, organelor de urmărire penală şi instanţelor judecătoreşti, numai pentru soluţionarea unor cauze în directa legătura cu respectivele bunuri culturale mobile clasate şi numai cu respectarea prevederilor legale în materie.


    Articolul 16

    (1) Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare şi deţinătorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile pentru care s-a declanşat procedura de clasare au obligaţia de a permite examinarea bunurilor respective de către experţi sau specialişti acreditaţi.
    ----------
    Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    (2) Bunurile culturale mobile pot fi preluate pentru analize de laborator numai în cazuri deosebite şi pentru perioade determinate, prevăzute în normele de clasare a bunurilor culturale mobile, doar cu acordul proprietarilor sau al titularilor altor drepturi reale, după caz; preluarea acestora se face pe baza unui act de predare-primire încheiat cu persoanele fizice sau juridice, după caz, menţionate la alin. (1), în forma prevăzută de normele emise de Ministerul Culturii şi Cultelor.
    ------------
    Alin. (2) al art. 16 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".


    Articolul 17

    În timpul desfăşurării procedurii de clasare din oficiu a unui bun cultural mobil, acesta se afla sub regimul de protecţie prevăzut, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, pentru bunurile clasate.
    -------------
    Art. 17 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 18

    (1) Dreptul proprietarului de a solicita clasarea unui bun cultural mobil este imprescriptibil.
    (2) În cazul în care un bun cultural mobil nu a fost clasat, procedura poate fi reluată, la cerere, după minimum 3 ani; în situaţiile în care au apărut elemente noi justificative, acest termen poate fi redus de Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor.


    Articolul 19

    (1) Declasarea bunurilor culturale mobile are loc la cererea titularilor drepturilor de proprietate sau din oficiu, în următoarele cazuri:
    a) invalidarea expertizei;
    b) distrugere;
    c) deteriorare grava care nu poate fi remediata prin operaţiuni de restaurare.
    (2) Declasarea urmează procedura stabilită la clasare.
    (3) Ordinul de declasare este luat în evidenta Inventarului tezaurului patrimoniului cultural naţional, procedându-se la radierea acestuia din inventar.
    -------------
    Alin. (3) al art. 19 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    (4) Ordinul de declasare se comunică în scris proprietarului, titularului altor drepturi reale, precum şi titularului dreptului de administrare, după caz.

    -------------
    Art. 20 a fost abrogat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.

    Articolul 21

    (1) Ordinul de clasare sau de declasare poate fi contestat de proprietarul ori de titularul dreptului de administrare la Ministerul Culturii şi Cultelor, în termen de 30 de zile de la comunicare.
    -------------
    Alin. (1) al art. 21 a fost modificat de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    (2) Ministerul Culturii şi Cultelor este obligat să soluţioneze contestaţia în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia.
    ------------
    Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (3) În cazul în care proprietarul sau titularul dreptului de administrare este nemulţumit de răspunsul la contestaţia adresată Ministerului Culturii şi Cultelor, el se poate adresa, în condiţiile Legii contenciosului administrativ, instanţelor judecătoreşti competente.
    ------------
    Alin. (3) al art. 21 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".


    Capitolul III Păstrarea, depozitarea şi asigurarea securităţii bunurilor culturale mobile


    Articolul 22

    (1) Proprietarii, titularii altor drepturi reale sau ai dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu orice titlu ai bunurilor culturale mobile clasate au următoarele obligaţii:
    a) să asigure cele mai bune condiţii de păstrare, conservare şi, după caz, de depozitare a bunurilor, prevenind orice degradare, deteriorare sau distrugere a acestora;
    b) sa nu deterioreze şi sa nu distruga aceste bunuri, iar în cazul celor din metal nici sa nu le topeasca;
    c) să asigure securitatea acestor bunuri;
    d) sa înştiinţeze în termen de maximum 5 zile direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional în cazul constatării unui pericol iminent de distrugere sau de degradare grava a acestor bunuri;
    e) sa nu utilizeze şi sa nu permită utilizarea acestor bunuri la organizarea de spectacole, parade ale modei, ca recuzita cinematografica sau teatrala, precum şi în orice alte scopuri care le-ar periclita integritatea sau le-ar expune pierderii, deteriorării ori sustragerii;
    f) să permită accesul specialiştilor din cadrul direcţiilor judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional în scopul constatării stării de conservare a acestor bunuri; în cazul deţinătorilor persoane fizice şi al persoanelor juridice de drept privat accesul specialiştilor direcţiilor judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional va fi posibil numai cu acordul scris al proprietarului privind condiţiile de acces.
    (2) Proprietarii sau titularii dreptului de administrare a bunurilor culturale mobile clasate au în aceasta calitate şi următoarele obligaţii:
    a) să asigure restaurarea bunurilor;
    b) sa încredinţeze executarea lucrărilor de restaurare exclusiv specialiştilor restauratori acreditaţi de Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor.
    (3) Instituţiile publice specializate şi nespecializate, cultele, precum şi agenţii economici, care deţin cu orice titlu bunuri culturale mobile clasate, au obligaţia sa finanteze achiziţionarea şi instalarea de sisteme antiefractie, antiincendiu şi de asigurare a microclimatului pentru protecţia bunurilor culturale mobile.
    (4) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. e) proprietarii, persoane fizice şi juridice de drept privat, care pot permite, în condiţii contractuale, cu respectarea normelor de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate, utilizarea bunurilor culturale mobile clasate în tezaur la organizarea de spectacole, parade ale modei şi ca recuzita teatrala şi cinematografica.
    -------------
    Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 23

    Persoanele fizice şi juridice care deţin cu orice titlu bunuri culturale mobile clasate beneficiază de consultanţa gratuita din partea instituţiilor specializate, în scopul păstrării, conservării şi punerii în valoare a acestor bunuri.


    Articolul 24

    (1) Pentru efectuarea de studii şi lucrări de specialitate instituţiile publice au obligaţia să permită accesul specialiştilor acreditaţi şi al cercetatorilor la bunurile culturale mobile deţinute în administrare, în condiţii convenite de comun acord.
    (2) În cazul bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată, pentru efectuarea de studii şi lucrări de specialitate este necesar acordul proprietarului.


    Articolul 25

    (1) Copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele executate de pe bunuri culturale mobile clasate trebuie să fie marcate vizibil pentru a nu fi confundate cu originalul; ele vor purta menţiunea copie, facsimil, tiraj postum, numele autorului şi anul în care au fost realizate, precum şi specificarea colecţiei în care se afla originalul.
    (2) Menţiunile prevăzute la alin. (1) sunt obligatorii, indiferent de anul în care au fost realizate copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele şi ori de câte ori acestea sunt aduse la cunoştinţa publicului.


    Articolul 26

    (1) Copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele de pe bunuri culturale mobile clasate, aflate în proprietate publică, pot fi executate numai cu acordul scris al titularului dreptului de administrare, în conformitate cu normele avizate de Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor.
    (2) Copiile, mulajele, tirajele postume şi facsimilele de pe bunuri culturale mobile clasate, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi executate numai cu acordul scris al proprietarului, în conformitate cu normele avizate de Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor.
    (3) Reproducerea bunurilor culturale mobile clasate prin mijloace foto, video sau numerice se face cu acordul scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului bunului reprodus, după caz.
    (4) Persoanele care executa copii, mulaje, tiraje postume şi facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate sunt obligate sa utilizeze tehnici adecvate şi sa ia măsurile necesare pentru a nu fi afectate, imediat sau în timp, integritatea şi calitatea originalelor.


    Capitolul IV Conservarea şi restaurarea bunurilor culturale mobile clasate


    Articolul 27

    (1) Lucrările de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate se efectuează numai de către experţi, acreditaţi pe baza unui contract încheiat potrivit dispoziţiilor dreptului comun.
    (2) Acreditarea experţilor care efectuează lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile se face de Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor, care vor cuprinde şi proceduri de contestare.
    (3) Pe baza acreditării obţinute Ministerul Culturii şi Cultelor eliberează experţilor certificate de libera practica, potrivit normelor de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor.
    ------------
    Alin. (3) al art. 27 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (4) Laboratoarele şi atelierele, care efectuează lucrări de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile, funcţionează pe baza unei autorizaţii eliberate de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor, potrivit normelor privind autorizarea laboratoarelor şi atelierelor de conservare şi restaurare.
    ------------
    Alin. (4) al art. 27 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (5) În cazul comiterii de erori profesionale, constatate de Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor, aceasta va suspenda pe termen de până la 2 ani acreditarea prevăzută la alin. (2) sau avizul prevăzut la alin. (4). Ministerul Culturii şi Cultelor va lua măsurile necesare pentru aducerea la îndeplinire a hotărârilor Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor, putând solicita acesteia o contraexpertiza, la cererea persoanelor în cauza.
    ------------
    Alin. (5) al art. 27 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (6) Persoanele juridice de drept privat, proprietare ale laboratoarelor sau atelierelor autorizate, sunt obligate sa afişeze la loc vizibil autorizaţia eliberata potrivit dispoziţiilor alin. (4).
    (7) Funcţionarea în continuare a laboratoarelor de conservare şi restaurare existente în cadrul instituţiilor publice specializate, precum şi înfiinţarea de noi astfel de laboratoare se aproba de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor.
    ------------
    Alin. (7) al art. 27 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (8) Laboratoarele de conservare şi restaurare, care funcţionează în cadrul instituţiilor publice muzeale, pot efectua astfel de lucrări pentru alte instituţii publice muzeale, pentru persoane fizice sau juridice de drept public ori privat, cu respectarea condiţiilor prevăzute în prezenta lege; în aceste cazuri solicitanţii vor suporta cheltuielile legate de aceste lucrări, în condiţii contractuale.


    Articolul 28

    Restaurarea bunurilor culturale mobile clasate în tezaur se face numai cu avizul prealabil al Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor şi numai în laboratoarele sau atelierele autorizate, nominalizate în aviz.


    Articolul 29

    (1) Bunurile culturale mobile clasate în tezaur, indiferent de forma de proprietate, care sunt în pericol iminent de distrugere sau degradare grava, vor fi supuse operaţiunilor de restaurare şi conservare prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, pe baza unui raport de expertiza aprobat de Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor.
    ------------
    Alin. (1) al art. 29 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea sintagmei "ministrul culturii" cu sintagma "ministrul culturii şi cultelor".
    (2) Operaţiunile de restaurare şi conservare astfel dispuse vor fi efectuate pe cheltuiala proprietarului.
    (3) Sumele utilizate de proprietari pentru operaţiunile de restaurare şi conservare dispuse în conformitate cu prevederile alin. (1) şi cu cele prevăzute la art. 22 alin. (2) lit. a) sunt deductibile la calcularea impozitului pe venit sau profit, după caz.
    (4) În cazul în care proprietarul bunului cultural mobil clasat în tezaur este o persoană fizica, din a carei declaraţie pe propria răspundere rezultă că nu are posibilităţi financiare pentru acoperirea cheltuielilor de restaurare şi conservare, aceste operaţiuni vor fi finanţate, parţial sau integral, de la bugetul de stat ori de la bugetele locale, după caz, potrivit dispoziţiilor prezentei legi. În cazul vânzării ulterioare a acestor bunuri culturale mobile, costurile operaţiunilor de restaurare şi conservare vor fi restituite de proprietarul-vânzător instituţiei finanţatoare.


    Articolul 30

    (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător bunurilor cu valoare culturală realizate din metale preţioase ori conţinând pietre preţioase sau semipretioase, care se afla în proprietatea, administrarea ori sunt deţinute cu orice titlu de Banca Naţionala a României, de Monetaria Statului sau de celelalte bănci.
    (2) Persoanele juridice enumerate la alin. (1) sunt obligate să permită examinarea bunurilor de către experţii anume desemnaţi de Ministerul Culturii şi Cultelor, care vor propune, dacă este cazul, declanşarea procedurii de clasare.
    ------------
    Alin. (2) al art. 30 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".


    Articolul 31

    Este interzisă topirea sau modificarea, sub orice formă, a bunurilor culturale mobile clasate, care sunt deţinute cu orice titlu de Banca Naţionala a României, de Monetaria Statului sau de celelalte bănci.


    Capitolul V Circulaţia bunurilor culturale mobile


    Articolul 32

    Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativteritoriale, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.


    Articolul 33

    (1) Pentru organizarea unor expoziţii sau realizarea unor proiecte culturale instituţiile publice pot împrumuta, după caz, unor instituţii publice sau persoane juridice de drept privat din ţara, în condiţiile dreptului comun, bunuri culturale mobile clasate pe care le deţin în administrare, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor şi cu aprobarea Ministerului Culturii şi Cultelor.
    ------------
    Alin. (1) al art. 33 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (2) Persoanele fizice şi juridice de drept privat pot împrumuta instituţiilor publice sau persoanelor juridice de drept privat, în condiţiile dreptului comun şi ale prezentei legi, bunuri culturale mobile clasate.
    (3) Bunurile culturale mobile clasate, aparţinând cultelor religioase, pot fi împrumutate instituţiilor publice specializate, în condiţiile dreptului comun şi ale prezentei legi, cu aprobarea sefilor de cult.
    (4) Organizatorul expoziţiei sau initiatorul/autorul proiectului cultural răspunde civil, material, disciplinar, contravenţional sau penal, după caz, de integritatea bunurilor expuse, luând toate măsurile necesare pentru înlăturarea oricărui risc, în condiţii de securitate, de conservare, de asigurare şi de stabilire a cotelor valorice respective.


    Articolul 34

    (1) Bunurile culturale mobile proprietate publică, aflate în patrimoniul unor societăţi comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care se privatizează, vor fi supuse procedurii de clasare înainte de declanşarea procesului de privatizare.
    (2) Societăţile comerciale prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a anunţa înscrierea pe lista de privatizare, în scris, direcţiei judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional în a carei raza teritorială îşi are sediul societatea, în termen de 5 zile de la data înscrierii.
    (3) În termen de 10 zile de la data înregistrării comunicării prevăzute la alin. (2) direcţia judeţeana pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional va verifica la societatea comercială în curs de privatizare bunurile culturale mobile susceptibile de a fi clasate şi va declanşa procedura de clasare.
    (4) Bunurile culturale mobile astfel clasate vor fi date în administrarea unei instituţii publice specializate, desemnată de Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor.


    Articolul 35

    (1) Autorizarea se face de Ministerul Culturii şi Cultelor cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor, cu respectarea normelor privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
    ------------
    Alin. (1) al art. 35 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (2) Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile clasate, aflate în proprietate privată, sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin agenţi economici autorizaţi, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
    (3) Agenţii economici autorizaţi sa comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi sa afişeze la loc vizibil normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
    (4) Agenţii economici autorizaţi sa comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi sa deţină un registru în care să menţioneze, corect şi complet, numele şi adresa ofertantului, descrierea şi preţul fiecărui bun. Informaţiile conţinute în registru au caracter confidenţial.
    (5) Agenţii economici autorizaţi sa comercializeze bunuri culturale mobile au obligaţia de a înştiinţa în scris, în termen de 5 zile de la data ofertei, direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional despre existenta unor bunuri susceptibile de a fi clasate.
    (6) Agenţii economici autorizaţi sa comercializeze bunuri culturale mobile au obligaţia ca în termen de 5 zile sa informeze în scris proprietarul bunului cu privire la posibilitatea de declanşare a procedurii de clasare.
    (7) Agenţii economici autorizaţi să comercializeze bunuri culturale mobile sunt obligaţi ca, în termen de 3 zile de la data înregistrării în registrul propriu a bunurilor clasate în tezaur, să comunice în scris direcţiei pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în a cărei rază teritorială îşi au sediul, punerea acestora în vânzare, precum şi, după caz, să transmită un exemplar al catalogului editat în scopul organizării unei licitaţii publice, indiferent dacă bunurile scoase la licitaţie sunt sau nu sunt clasate în patrimoniul cultural naţional mobil.
    ----------
    Alin. (7) al art. 35 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.


    Articolul 36

    (1) Bunurile culturale mobile, proprietate a persoanelor fizice sau juridice de drept privat, clasate în tezaur, pot face obiectul unei vânzări publice numai în condiţiile exercitării dreptului de preemţiune de către statul român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, şi cu respectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (7).
    ------------
    Alin. (1) al art. 36 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (2) Direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional sunt obligate sa transmită Ministerului Culturii şi Cultelor, în termen de 3 zile de la primirea comunicării scrise a agentului economic autorizat, înregistrarea privind punerea în vânzare a unui bun cultural mobil clasat în tezaur.
    ------------
    Alin. (2) al art. 36 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (3) Termenul de exercitare a dreptului de preemţiune al statului este de maximum 30 de zile, calculat de la data înregistrării comunicării prevăzute la alin. (2), iar valoarea de achiziţionare este cea negociata cu vânzătorul sau cu agentul economic autorizat ori cea rezultată din licitaţia publică.
    (4) Ministerul Culturii şi Cultelor va prevedea în bugetul propriu sumele necesare destinate exercitării dreptului de preemţiune.
    ------------
    Alin. (4) al art. 36 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (5) Nerespectarea dispoziţiilor alin. (1) atrage nulitatea absolută a vânzării.


    Articolul 37

    (1) Scoaterea peste frontiera a bunurilor culturale mobile constituie operaţiune de export, care poate fi temporar sau definitiv.
    (2) Exportul temporar sau definitiv al bunurilor culturale mobile clasate sau neclasate se efectuează numai pe baza certificatului de export.
    (3) Certificatul de export va fi emis de direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional, în condiţiile prezentei legi.
    (4) Certificatul de export temporar pentru bunurile culturale mobile clasate în tezaur, indiferent de proprietar sau de titularul dreptului de administrare, va fi avizat de Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor şi aprobat de ministrul culturii şi cultelor.
    ------------
    Alin. (4) al art. 37 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea sintagmei "ministrul culturii" cu sintagma "ministrul culturii şi cultelor".
    (5) Scoaterea din ţara, pe orice cale, a bunurilor culturale mobile pentru care nu s-a obţinut certificatul de export temporar sau definitiv, eliberat în condiţiile legii, constituie operaţiune de export ilegal.


    Articolul 38

    (1) Bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, se exporta numai temporar şi numai pentru organizarea unor expoziţii în străinătate, pentru investigaţii de laborator, restaurare sau expertizare.
    (2) Bunurile culturale mobile clasate în tezaur, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate numai temporar.
    -------------
    Alin. (3) al art. 38 a fost abrogat de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.

    -------------
    Art. 39 a fost abrogat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.

    Articolul 40

    (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (2), bunurile culturale mobile clasate, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate definitiv numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale de aceeaşi importanţa şi semnificaţie culturală şi numai în cazuri cu totul excepţionale, în care prevalează interesul istoric, ştiinţific sau cultural.
    (2) Schimbul prevăzut la alin. (1) este aprobat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor.
    (3) Bunul cultural obţinut prin schimbul prevăzut la alin. (1) urmează regimul juridic al bunului dat în schimb.
    -------------
    Art. 40 a fost modificat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 40^1

    (1) Prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (2), bunurile clasate, aflate în domeniul privat al statului, respectiv al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor, pot fi exportate definitiv, numai în cadrul unui schimb de bunuri culturale de aceeaşi importanţă şi semnificaţie culturală şi numai în cazuri cu totul excepţionale, în care prevalează interesul naţional, istoric, ştiinţific sau cultural.
    (2) Schimbul prevăzut la alin. (1) este aprobat prin hotărâre a Guvernului, respectiv a consiliului judeţean sau local, după caz, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
    (3) Bunul cultural obţinut prin schimbul prevăzut la alin. (1) urmează regimul juridic al bunului dat în schimb.
    ------------
    Art. 40^1 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.


    Articolul 41

    (1) În cazul cererii de export temporar sau definitiv al unui bun cultural mobil neclasat termenele prevăzute la art. 12 alin. (2) şi la art. 14 alin. (1), cumulate, se reduc la 30 de zile.
    (2) Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor este obligată să se pronunţe, în legătură cu clasarea bunului cultural mobil, în termen de 30 de zile de la data declanşării procedurii de clasare.


    Articolul 42

    Donaţiile având ca obiect bunuri culturale mobile făcute instituţiilor publice specializate ori cultelor religioase, potrivit legii, sunt scutite de orice taxe.


    Articolul 43

    (1) Persoanele fizice sau juridice de drept privat, proprietare ale bunurilor culturale mobile clasate, au obligaţia de a anunţa în scris direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional în termen de 15 zile de la data transferării unui astfel de bun în proprietatea altei persoane, precum şi de la data instituirii unui drept real asupra unui astfel de bun.
    (2) În cazul pierderii sau al furtului bunurilor culturale mobile clasate, proprietarii, titularii altor drepturi reale, titularii dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu orice titlu ai acestor bunuri au obligaţia de a anunţa, în scris, în termen de 24 de ore de la constatare, organul de poliţie din raza teritorială.
    (3) În cazurile prevăzute la alin. (2), precum şi în cazul distrugerii totale sau parţiale a bunurilor culturale mobile clasate proprietarii, titularii altor drepturi reale, titularii dreptului de administrare, precum şi deţinătorii cu orice titlu ai acestor bunuri au obligaţia de a anunţa în scris direcţia judeţeana pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional în termen de 3 zile de la constatare.
    (4) După înregistrarea comunicării prevăzute la alin. (3) direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional vor anunţa imediat, în scris, organele de poliţie din raza teritorială.


    Articolul 44

    (1) Succesorii rezervatari sunt scutiţi de taxele succesorale pentru bunurile culturale mobile clasate care fac parte din masa succesorală.
    (2) În cazul celorlalţi succesori, aceştia pot ceda, în contul taxelor succesorale, astfel de bunuri, care vor intra în proprietatea publică şi vor fi date, potrivit legii, în administrarea instituţiilor publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor.
    (3) Donaţiile sau legatele privind bunuri culturale mobile clasate, efectuate în favoarea statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau cultelor religioase, sunt scutite de orice taxe.


    Capitolul VI

    Regimul juridic al bunurilor arheologice mobile descoperite întâmplător sau prin cercetări arheologice
    ----------
    Titlul Cap. VI a fost modificat de pct. 9 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.

    Articolul 45

    (1) Bunurile arheologice, epigrafice, numismatice, paleontologice sau geolitice, descoperite în cadrul unor cercetări sistematice cu scop arheologic sau geologic, precum şi cele descoperite întâmplător, efectuate în locuri care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, conform art. 136 alin. (3) din Constituţia României, republicată, intră în proprietate publică, potrivit dispoziţiilor legale.
    ----------
    Alin. (1) al art. 45 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    (2) Din momentul descoperirii bunurile prevăzute la alin. (1) sunt supuse procedurii de clasare, în condiţiile prezentei legi, şi intră în administrarea instituţiei care finanţează sau coordonează cercetările; în cazul în care Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor constata ca în instituţia respectiva nu sunt îndeplinite condiţiile corespunzătoare de conservare şi securitate, aceasta va propune direcţiei judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional în a carei raza de activitate au fost descoperite bunurile arheologice în cauza alte instituţii publice specializate din aceeaşi raza, care îndeplinesc condiţiile corespunzătoare. Direcţia judeţeana pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional va decide asupra instituţiei căreia i se vor transmite în administrare bunurile arheologice respective.


    Articolul 46

    (1) Cercetările arheologice sistematice, precum şi cele preventive sau de salvare, efectuate de persoane juridice, sunt autorizate, coordonate şi controlate de Comisia Naţională de Arheologie şi de Ministerul Culturii şi Cultelor.
    ----------
    Alin. (1) al art. 46 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    (2) Persoanele fizice sau persoanele juridice neautorizate nu au dreptul de a efectua în siturile arheologice detectii şi cercetări sau orice fel de alte intervenţii care pot deteriora sau pot afecta aceste situri.


    Articolul 47

    (1) Cercetările arheologice efectuate pe terenurile proprietate privată aparţinând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau cultelor religioase se fac numai cu acordul proprietarului şi, după caz, al şefului cultului.
    (2) În cazul în care proprietarul terenului nu îşi da acordul pentru efectuarea cercetărilor arheologice, acestea vor putea fi autorizate de instanţa judecătorească competenţa, la cererea autorităţii publice sau a instituţiei publice, după caz, în subordinea căreia se afla initiatorul cercetărilor arheologice.
    (3) Proprietarul terenului este îndreptăţit să solicite negocierea unui termen maxim pentru efectuarea lucrărilor şi sa primească despăgubiri, anterior începerii lucrărilor, de la autorităţile publice sau de la instituţiile publice în subordinea cărora se afla initiatorul cercetărilor arheologice, pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru orice alte prejudicii produse ca urmare a cercetărilor efectuate.
    (4) Despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţe, de către instanţele judecătoreşti competente.
    (5) Despăgubirile vor fi suportate din sumele prevăzute în bugetele instituţiilor publice, după caz, în subordinea cărora se afla initiatorul cercetărilor arheologice.
    (6) Emiterea certificatului de eliberare de sarcină arheologică a unui teren, indiferent de regimul proprietăţii acestuia, este obligatorie înaintea începerii oricăror lucrări care pot afecta situl.
    ----------
    Alin. (6) al art. 47 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    (7) Finanţarea cercetărilor arheologice pentru emiterea certificatului prevăzut la alin. (6), cu privire la terenurile în care se găsesc bunuri arheologice, identificate prin investigaţii anterioare, este asigurata de beneficiarul lucrărilor.


    Articolul 48

    (1) Persoanele fizice care au descoperit în mod întâmplător bunuri din categoria celor prevăzute la art. 45 alin. (1) sunt obligate să le predea, în termen de 72 de ore de la descoperire, primarului unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază a fost făcută descoperirea.
    ----------
    Alin. (1) al art. 48 a fost modificat de pct. 13 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    (2) Primarul este obligat sa înştiinţeze despre bunurile descoperite, în termen de 48 de ore, direcţia judeţeana pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional, luând totodată măsuri de paza şi de conservare a acestora.
    (3) Primarul este obligat sa predea bunurile astfel descoperite, în termen de 10 zile, direcţiei judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional.
    (4) Autorii descoperirilor intamplatoare, care au predat, în condiţiile prevăzute la alin. (1), bunurile descoperite, au dreptul la o recompensa bănească de 30% din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei, iar în cazul descoperirii unor bunuri culturale de valoare excepţionala se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunului.
    (5) Valoarea bunurilor astfel descoperite se stabileşte de experţii acreditaţi ai direcţiei judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional sau, după caz, de alţi experţi acreditaţi.
    (6) Recompensele şi bonificatia, stabilite potrivit alin. (4) şi (5), vor fi suportate din bugetul ordonatorului principal de credite sau din bugetele locale, în funcţie de subordonarea instituţiilor culturale în administrarea cărora vor fi transmise bunurile descoperite şi vor fi plătite în cel mult 18 luni de la data predării bunului.
    (7) În cazul în care autorul descoperirii nu primeşte recompensa în termenul stabilit la alin. (6), acesta se poate adresa instanţei judecătoreşti competente printr-o acţiune scutită de taxa judiciară de timbru.


    Capitolul VII Finanţarea activităţilor de descoperire, cercetare, expertizare, clasare, evidenta, depozitare, conservare, restaurare, protejare şi punere în valoare a bunurilor culturale mobile


    Articolul 49

    (1) Finanţarea activităţilor de descoperire, cercetare, expertizare, clasare, evidenţă, depozitare, conservare, restaurare, protejare şi de punere în valoare a bunurilor culturale mobile, indiferent de proprietar, de titularii altor drepturi reale şi de titularii dreptului de administrare, se poate face de Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, Academia Română, alte instituţii publice, după caz, din venituri gestionate de acestea în regim extrabugetar şi din alocaţii bugetare.
    ----------
    Alin. (1) al art. 49 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    (2) Alocaţiile bugetare destinate activităţilor prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate cu aceste destinaţii în bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi în bugetele altor instituţii publice.
    ------------
    Alin. (2) al art. 49 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Prin HOTĂRÂREA nr. 23 din 4 ianuarie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2001 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Prin HOTĂRÂREA nr. 741 din 3 iulie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 4 iulie 2003 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Prin HOTĂRÂREA nr. 410 din 23 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 277 din 30 martie 2004 s-a revenit la denumirea Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
    (3) Achiziţionarea de bunuri culturale mobile pentru instituţiile publice specializate, în funcţie de subordonarea acestora, se poate face din sumele prevăzute cu aceasta destinaţie în bugetele autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale.


    Articolul 50

    (1) Veniturile gestionate în regim extrabugetar pot proveni din următoarele surse:
    a) donaţiile sau legatele dobândite de la persoane fizice sau persoane juridice, din ţara ori din străinătate;
    b) cota de 5% instituită de autorităţile administraţiei publice locale asupra preţului de vânzare al reproducerilor realizate de pe bunuri culturale mobile proprietate publică şi introduse în circuit comercial;
    c) cota de 5% instituită de autorităţile administraţiei publice locale asupra preţului obţinut din vânzările de bunuri culturale, efectuate prin licitaţii, anticariate, consignaţii şi case de amanet;
    d) tarifele percepute de direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional pentru efectuarea oricăror expertize solicitate.
    (2) Cotele prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se adauga la preţurile de vânzare ale bunurilor respective.


    Capitolul VIII Organisme şi instituţii specializate


    Articolul 51

    Descoperirea, cercetarea, expertizarea, clasarea, evidenta, depozitarea, conservarea, restaurarea, protejarea, achiziţionarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural naţional mobil se realizează prin organisme şi instituţii specializate, care au competente generale şi speciale în domeniu, precum şi prin persoane fizice sau juridice, în condiţiile prezentei legi.


    Articolul 52

    (1) Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor este organismul ştiinţific consultativ şi de avizare în domeniu al Ministerului Culturii şi Cultelor şi este condusă de un preşedinte, numit prin ordin al ministrului culturii şi cultelor dintre specialiştii cu autoritate recunoscută în domeniu.
    ------------
    Alin. (1) al art. 52 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor", şi a sintagmei "ministrul culturii" cu sintagma "ministrul culturii şi cultelor".
    (2) Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor este alcătuită din 21 de specialişti numiţi prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, pe o perioadă de 4 ani, propuşi de:
    ------------
    Partea introductivă a alin. (2) al art. 52 a fost modificată de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea sintagmei "ministrul culturii" cu sintagma "ministrul culturii şi cultelor".
    a) preşedintele comisiei - 8 membri;
    b) instituţiile publice specializate - 9 membri;
    c) Secretariatul de Stat pentru Culte, Academia Română şi reprezentanţii colectionarilor de bunuri culturale mobile - 3 membri.
    (3) Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor îşi desfăşoară activitatea pe baza unui regulament de funcţionare elaborat de membrii comisiei şi aprobat prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
    ------------
    Alin. (3) al art. 52 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea sintagmei "ministrul culturii" cu sintagma "ministrul culturii şi cultelor".
    (4) Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor numeşte şi coordonează subcomisii pentru domeniile prevăzute la art. 3. Secretarul comisiei şi secretarii subcomisiilor sunt numiţi din cadrul direcţiei de specialitate a Ministerului Culturii şi Cultelor. Subcomisiile funcţionează conform regulamentului Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor, prevăzut la alin. (3).
    ------------
    Alin. (4) al art. 52 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (5) Cheltuielile de finanţare a Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor se efectuează din bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor. Indemnizaţia lunară a fiecărui membru al comisiei reprezintă 30% din salariul secretarului de stat.
    ------------
    Alin. (5) al art. 52 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".


    Articolul 53

    Comisia Naţionala a Muzeelor şi Colectiilor are următoarele atribuţii:
    a) evaluează rapoartele de expertiză şi hotărăşte asupra clasării bunurilor culturale mobile, inclusiv a celor aflate în biblioteci;
    ----------
    Lit. a) a art. 53 a fost modificată de pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    b) primeşte contestaţiile făcute de persoane fizice şi juridice cu privire la procedura de clasare a bunurilor culturale mobile şi face propuneri referitoare la soluţionarea acestora;
    c) avizează normele de clasare a bunurilor culturale mobile şi normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile;
    d) avizează normele privind executarea mulajelor, facsimilelor şi copiilor, precum şi a tirajelor postume după plăcile originale de gravura, în cazul bunurilor culturale mobile clasate;
    e) avizează normele de conservare şi de restaurare a bunurilor culturale mobile clasate şi stabileşte priorităţile de restaurare a acestora;
    -------------
    Lit. e) a art. 53 a fost modificată de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    f) avizează normele de acreditare a experţilor, normele de acreditare a specialiştilor, normele de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor, precum şi normele privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare;
    ----------
    Lit. f) a art. 53 a fost modificată de pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    g) avizează funcţionarea laboratoarelor şi a atelierelor care urmează să efectueze operaţiuni de restaurare;
    h) avizează exportul temporar al bunurilor culturale mobile clasate;
    i) avizează normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile;
    j) avizează funcţionarea agenţilor economici care comercializează sau organizează licitaţii cu bunuri culturale mobile;
    k) avizează regulamentele de organizare şi funcţionare a muzeelor şi colectiilor publice;
    l) acreditează experţii, specialiştii, conservatorii şi restauratorii;
    ----------
    Lit. l) a art. 53 a fost modificată de pct. 15 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    m) acreditează specialiştii care pot avea acces, în condiţiile legii, la informaţia conţinută în registrele agenţilor economici autorizaţi sa comercializeze bunuri culturale mobile;
    n) orice alte atribuţii date în competenţa sa, potrivit legii.


    Articolul 54

    (1) La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti funcţionează direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional, servicii publice descentralizate ale Ministerului Culturii şi Culturii.
    ------------
    Alin. (1) al art. 54 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (2) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, initiata de Ministerul Culturii şi Cultelor, se reorganizează inspectoratele judeţene pentru cultura, prin comasare cu oficiile judeţene pentru patrimoniul cultural naţional, în direcţii judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional.
    ------------
    Alin. (2) al art. 54 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".


    Articolul 55

    Direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional au următoarele atribuţii în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional mobil:
    a) întocmesc baza de date privind evidenta bunurilor culturale mobile clasate, aflate pe raza lor teritorială;
    b) înregistrează cererile de clasare a bunurilor culturale mobile deţinute de instituţii nespecializate, de culte religioase, de alte persoane juridice, precum şi de persoane fizice;
    c) efectuează expertiza necesară şi întocmesc documentaţia prevăzută de prezenta lege, în vederea clasarii bunurilor culturale mobile;
    d) înaintează Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor propunerile de clasare;
    e) înregistrează înştiinţările de schimbare a proprietarului sau deţinătorului, în cazul bunurilor culturale mobile clasate;
    f) controlează periodic starea de conservare şi de securitate a bunurilor culturale mobile clasate, acordând consultanţa de specialitate la solicitarea proprietarilor sau titularilor altor drepturi reale;
    g) fac propuneri de includere în priorităţile de restaurare a bunurilor mobile clasate în tezaur, aflate la instituţiile nespecializate, cultele religioase, alte persoane juridice decât instituţiile publice specializate, precum şi la persoanele fizice;
    h) verifica dacă agenţii economici autorizaţi sa comercializeze bunuri culturale mobile respecta obligaţiile ce le revin conform prezentei legi şi normelor emise în aplicarea acesteia;
    i) aproba, conform prezentei legi, exportul definitiv al bunurilor culturale mobile, eliberând, pe baza expertizei, certificatul de export întocmit potrivit normelor metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile;
    j) gestionează, în regim extrabugetar, veniturile realizate potrivit prevederilor art. 50 alin. (1) lit. a) şi d), după caz, precum şi alocaţiile de la bugetul de stat, destinate finanţării activităţilor prevăzute la art. 49 alin. (1);
    k) colaborează şi stabilesc, împreună cu structurile abilitate ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor*), după caz, măsurile de protecţie a bunurilor culturale mobile, în caz de conflict armat sau de calamitaţi naturale;
    l) orice alte atribuţii date în competenţa lor prin prezenta lege.
    -----------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 28 iunie 2003 s-a reglementat organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.


    Articolul 55^1

    Ministerul Culturii şi Cultelor asigură finanţarea editării şi publicării Revistei muzeelor, precum şi a altor publicaţii de specialitate în domeniul patrimoniului cultural naţional mobil.
    ----------
    Art. 55^1 a fost introdus de pct. 16 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.


    Articolul 56

    (1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se înfiinţează Laboratorul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurarii Patrimoniului Naţional Cultural Mobil, instituţie publică în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor.
    ------------
    Alin. (1) al art. 56 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (2) Organizarea şi funcţionarea Laboratorului Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurarii Patrimoniului Cultural Naţional Mobil se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, initiata de Ministerul Culturii şi Cultelor.
    ------------
    Alin. (2) al art. 56 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (3) Laboratorul Naţional de Cercetare în Domeniul Conservării şi Restaurarii Patrimoniului Cultural Naţional Mobil are următoarele atribuţii principale:
    a) investigheaza cu mijloace specifice de analiza materialele constituente ale bunurilor culturale mobile, în funcţie de compoziţie, tehnologie de prelucrare şi provenienţă;
    b) experimenteaza materiale necesare pentru conservarea şi restaurarea bunurilor culturale mobile, precum şi pentru combaterea agenţilor biologici;
    c) colaborează cu specialiştii de profil la expertizarea bunurilor culturale clasate sau în curs de clasare;
    d) pregăteşte şi perfectioneaza specialişti în domeniile investigarii, conservării şi restaurarii bunurilor culturale mobile;
    e) colaborează cu instituţii de profil din ţara şi din străinătate.


    Articolul 57

    (1) În subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor funcţionează Institutul de Memorie Culturală, instituţie publică ce administrează bazele de date privind bunurile culturale mobile.
    ------------
    Alin. (1) al art. 57 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    (2) Regulamentul de funcţionare a Institutului de Memorie Culturală se aproba prin ordin al ministrului culturii şi cultelor.
    ------------
    Alin. (2) al art. 57 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea sintagmei "ministrul culturii" cu sintagma "ministrul culturii şi cultelor".


    Articolul 58

    Institutul de Memorie Culturală are următoarele atribuţii principale:
    a) centralizează şi înregistrează în baza naţionala de date fişele de evidenta a bunurilor culturale mobile clasate, transmise de instituţiile specializate şi de direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional;
    b) administrează bazele de date privind evidenta informatizata şi circulaţia bunurilor culturale mobile;
    c) stocheaza inventarele privind bunurile culturale mobile clasate şi documentele care au stat la baza operaţiunilor de clasare;
    d) cercetează şi valorifica documentar, inclusiv prin publicare, informaţiile cuprinse în baza de date privind bunurile culturale mobile şi acorda asistenţa de specialitate, pe bază de contract, privind valorificarea documentar-ştiinţifică a informatiei deţinute, cu acordul proprietarilor şi cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor;
    e) elaborează norme, instrumente şi sisteme informatice pentru evidenta bunurilor culturale mobile;
    f) colaborează cu instituţii similare din ţara şi din străinătate.


    Capitolul VIII^1

    Restituirea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene
    -----------
    Titlul Cap. VIII^1 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.
    -----------
    Cap. VIII^1 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.

    Articolul 58^1

    Prezentul capitol reglementează restituirea de către statul român a bunurilor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat, membru al Uniunii Europene, începând cu data de 1 ianuarie 1993.
    -----------
    Art. 58^1 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 58^2

    În înţelesul prezentului capitol, bun cultural desemnează, după caz, bunul care face parte din:
    a) tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, conform art. 4 lit. a);
    -----------
    Lit. a) a art. 58^2 a fost modificată de pct. 17 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    b) tezaurul unui stat membru al Uniunii Europene, în conformitate cu legislaţia statului respectiv;
    c) colectiile publice care figurează în patrimoniul şi inventarele muzeelor, arhivelor şi fondurilor bibliotecilor statului respectiv, membru al Uniunii Europene;
    d) patrimoniul şi inventarele cultelor religioase şi al instituţiilor ecleziastice din statul respectiv, membru al Uniunii Europene.
    -----------
    Art. 58^2 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 58^3

    În înţelesul prezentului capitol, părăsirea ilegala a teritoriului unui stat membru al Uniunii Europene desemnează, după caz:
    a) ieşirea unui bun cultural de pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, cu încălcarea legislaţiei acestui stat în materie de protecţie a bunurilor culturale;
    b) nerevenirea la sfârşitul unui export temporar legal sau orice încălcare a uneia dintre condiţiile acestui export temporar a unui bun cultural.
    -----------
    Art. 58^3 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 58^4

    (1) Dacă în cadrul unei urmăriri penale efectuate în condiţiile legii sunt descoperite indicii ca un bun cultural care se găseşte pe teritoriul statului român a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, statul român notifica statul interesat, în condiţiile Legii nr. 704/2001
    privind asistenţa judiciară internaţionala în materie penală.
    (2) Organul de urmărire penală solicita instanţei sa dispună transmiterea bunului cultural respectiv unei instituţii specializate, în vederea conservării.
    -----------
    Art. 58^4 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 58^5

    (1) Orice stat membru al Uniunii Europene poate cere statului român, în condiţiile Legii nr. 704/2001
    privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală, efectuarea de cercetări în vederea descoperirii locului unde se află, precum şi a posesorului sau a detentorului unui bun cultural determinat. Cererea trebuie să cuprindă date cu privire la identificarea şi descrierea bunului cultural care face obiectul solicitării, precum şi informaţii cu privire la localizarea efectivă sau prezumtivă a acestuia.
    -----------
    Alin. (1) al art. 58^5 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.
    (2) Dacă, în condiţiile alin. (1), bunul cultural este descoperit, statul român notifica aceasta descoperire statului membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului, iar procurorul solicita instanţei competente sa dispună măsuri privind transmiterea bunului cultural respectiv unei instituţii specializate, în vederea conservării, în condiţiile Legii nr. 704/2001
    .
    -----------
    Art. 58^5 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 58^6

    (1) Statul membru al Uniunii Europene, proprietar al bunului cultural descoperit, are dreptul de a verifica dacă bunul respectiv este un bun cultural, în termen de doua luni de la data comunicării notificării prevăzute la art. 58^4 alin. (1) şi, după caz, la art. 58^5 alin. (2).
    (2) Măsurile de conservare prevăzute la art. 58^4 alin. (2) şi la art. 58^5 alin. (2) încetează dacă statul membru al Uniunii Europene interesat nu introduce acţiunea în restituire în termen de un an de la data la care a luat la cunoştinţa despre locul unde se afla bunul cultural şi despre identitatea posesorului sau detentorului, în condiţiile prezentului capitol.
    -----------
    Art. 58^6 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 58^7

    (1) Acţiunea în restituirea bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene este introdusă de statul interesat la Curtea de Apel Bucureşti împotriva posesorului sau detentorului bunului.
    (2) Acţiunea în restituire prevăzută la alin. (1) trebuie să fie însoţită de următoarele documente:
    a) descrierea bunului care face obiectul acţiunii în restituire;
    b) declaraţie conform căreia bunul care face obiectul acţiunii în restituire este un bun cultural;
    c) declaraţie a autorităţilor competente ale statului membru al Uniunii Europene reclamant, conform căreia bunul cultural a părăsit ilegal teritoriul sau.
    (3) Dacă la data la care este formulată acţiunea în restituire ieşirea de pe teritoriul statului membru al Uniunii Europene reclamant nu mai prezintă caracter ilicit, acţiunea este respinsă ca fiind inadmisibila.
    -----------
    Art. 58^7 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 58^8

    (1) Acţiunea în restituire prevăzută la art. 58^7 alin. (1) se prescrie în termen de un an de la data la care statul membru al Uniunii Europene reclamant a luat la cunoştinţa despre locul unde se afla bunul cultural şi despre identitatea posesorului sau detentorului, dar nu mai târziu de 30 de ani de la data la care bunul cultural a părăsit ilegal teritoriul statului reclamant, membru al Uniunii Europene.
    (2) În cazul bunurilor culturale care fac parte din colectiile publice prevăzute la art. 58^2 lit. c), precum şi pentru bunurile ecleziastice care, în statele membre ale Uniunii Europene, fac obiectul unei protecţii speciale, în conformitate cu legile naţionale, acţiunea în restituire se prescrie în termen de 75 de ani, cu excepţia statelor membre ale Uniunii Europene în care acţiunea este imprescriptibila sau în cazul acordurilor bilaterale încheiate de România cu statele membre ale Uniunii Europene, care stabilesc un termen mai mare de 75 de ani.
    -----------
    Art. 58^8 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 58^9

    (1) Curtea de Apel Bucureşti hotărăşte restituirea bunului cultural dacă s-a stabilit ca bunul care face obiectul acţiunii în restituire este un bun cultural în sensul art. 58^2 şi ca părăsirea teritoriului naţional al statului membru al Uniunii Europene are caracter ilegal, în condiţiile art. 58^3.
    (2) În condiţiile alin. (1), instanţa hotărăşte acordarea unei despăgubiri echitabile posesorului bunului cultural, precum şi instituţiei specializate care a efectuat măsurile de conservare prevăzute la art. 58^4 alin. (2) şi la art. 58^5 alin. (2), după caz. Acordarea despăgubirii posesorului este dispusă numai în cazul depunerii de către acesta a tuturor diligentelor cu ocazia achiziţionării bunului cultural respectiv.
    (3) Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti prin care se dispun restituirea bunului cultural şi acordarea despăgubirilor prevăzute la alin. (2) poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 15 zile de la comunicare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca recursul de urgenţă.
    -----------
    Alin. (3) al art. 58^9 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.
    (4) În cazul admiterii recursului prevăzut la alin. (3), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond.
    -----------
    Alin. (4) al art. 58^9 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.
    (5) Plata despăgubirilor prevăzute la alin. (2) cade în sarcina statului membru al Uniunii Europene reclamant, se efectuează în momentul remiterii materiale a bunului care a făcut obiectul acţiunii în restituire şi trebuie să acopere, după caz:
    a) cheltuielile efectuate de posesorul de buna-credinţa în legătură cu achiziţionarea şi conservarea bunului cultural;
    b) cheltuielile efectuate de instituţia specializată în legătură cu conservarea bunului cultural.
    (6) Cheltuielile ce decurg din executarea hotărârii judecătoreşti prin care se restituie bunul cultural cad în sarcina statului membru al Uniunii Europene reclamant.
    (7) Dreptul statului membru al Uniunii Europene reclamant de a intră în posesia bunului cultural care face obiectul restituirii se prescrie în termen de 3 ani de la data la care hotărârea judecătorească prin care se dispune restituirea bunului respectiv a rămas definitivă şi irevocabilă, dacă în acest termen statul membru reclamant nu plăteşte despăgubirile prevăzute la alin. (2).
    -----------
    Art. 58^9 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 58^10

    Statul membru al Uniunii Europene reclamant are dreptul la acţiunea în regres împotriva persoanei responsabile de ieşirea ilegala a bunului cultural de pe teritoriul sau, în cazul în care bunul cultural a fost restituit conform art. 58^9 alin. (1), precum şi atunci când statul respectiv a plătit despăgubirile prevăzute la art. 58^9 alin. (2).
    -----------
    Art. 58^10 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 58^11

    Exercitarea dreptului de a introduce acţiunea în restituire nu aduce atingere dreptului statului membru al Uniunii Europene reclamant şi, după caz, al proprietarului bunului cultural care a părăsit ilegal teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene de a formula alte acţiuni, civile sau penale, în conformitate cu legislaţia naţionala a statului respectiv.
    -----------
    Art. 58^11 a fost introdus de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Capitolul VIII^2

    Recuperarea bunurilor culturale mobile care au părăsit ilegal teritoriul României
    -----------
    Cap. VIII^2 a fost introdus de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.

    Articolul 58^12

    (1) Statul român are obligaţia de a cere, în condiţiile legii, oricărui stat efectuarea de cercetări în vederea descoperirii locului unde se află, precum şi a identificării posesorului sau detentorului unui bun cultural determinat care a părăsit ilegal teritoriul României; cererea trebuie să cuprindă date cu privire la descrierea bunului cultural, precum şi informaţii cu privire la localizarea prezumtivă a bunului cultural în cauză.
    (2) Recuperarea bunului cultural astfel identificat în condiţiile alin. (1) se realizează conform procedurilor legale convenite între părţi.
    (3) Prevederile art. 58^3 se aplică în mod corespunzător bunurilor culturale mobile din România care fac obiectul prezentului capitol.
    -----------
    Art. 58^12 a fost introdus de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.


    Capitolul IX Contravenţii şi infracţiuni


    Secţiunea 1 Contravenţii


    Articolul 59

    Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală, după caz.


    Articolul 60

    (1) Constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite astfel încât, potrivit legii penale, sa constituie infracţiuni, următoarele fapte:
    a) nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice de drept privat a termenului şi a condiţiilor prevăzute la art. 43 alin. (1);
    b) nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a termenului stabilit la art. 43 alin. (2) privind comunicarea pierderii, furtului, distrugerii totale sau parţiale a unui bun cultural mobil clasat;
    c) nerespectarea de către agenţii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a obligaţiei de a afişa la loc vizibil normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile, prevăzute la art. 35 alin. (3);
    d) nerespectarea de către agenţii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a obligaţiei de înştiinţare despre existenta unor bunuri culturale mobile susceptibile să fie clasate, în termenul şi condiţiile prevăzute la art. 35 alin. (5);
    e) nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de predare a unui bun cultural mobil descoperit intamplator, în termenul prevăzut la art. 48 alin. (1);
    f) neîndeplinirea de către proprietari, de titularii altor drepturi reale, de titularii drepturilor de administrare sau de deţinătorii cu orice titlu ai bunurilor mobile clasate a obligaţiilor prevăzute la art. 22 alin. (1) lit. a), c)-f);
    g) neîndeplinirea de către societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat a obligaţiilor ce le revin potrivit dispoziţiilor art. 34 alin. (2);
    h) înfiinţarea şi funcţionarea agenţilor economici specializaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile, fără autorizarea Ministerului Culturii şi Cultelor, emisă potrivit art. 35 alin. (1);
    ------------
    Lit. h) a alin. (1) al art. 60 a fost modificată de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    i) neîndeplinirea de către agenţii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a obligaţiei de a întocmi registrul prevăzut la art. 35 alin. (4);
    j) nerespectarea de către agenţii economici autorizaţi în comercializarea bunurilor culturale mobile a termenului şi condiţiilor prevăzute la art. 35 alin. (7) privind punerea în vânzare a bunurilor culturale mobile clasate în tezaur;
    k) executarea copiilor, mulajelor, tirajelor postume şi facsimilelor de pe bunuri culturale mobile clasate, de către persoanele fizice sau juridice, fără respectarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1);
    l) realizarea de către persoanele fizice sau juridice de reproduceri prin mijloace foto, video sau numerice de pe bunuri culturale mobile clasate, fără acordul scris al titularului dreptului de administrare sau al proprietarului bunului reprodus, potrivit art. 26 alin. (3);
    m) utilizarea de către persoanele fizice sau juridice de tehnici neadecvate de reproducere, de natura sa afecteze integritatea sau calitatea bunurilor culturale mobile clasate, potrivit art. 26 alin. (4);
    n) neîndeplinirea de către proprietarii şi titularii dreptului de administrare a bunurilor culturale mobile clasate a obligaţiei prevăzute la art. 22 alin. (2) lit. b);
    o) restaurarea bunurilor culturale mobile clasate în tezaur, fără avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor ori în afară laboratoarelor sau atelierelor autorizate, potrivit art. 28;
    p) efectuarea oricăror lucrări care pot afecta situl arheologic, înaintea obţinerii certificatului privind eliberarea terenului de sarcina arheologică potrivit art. 47 alin. (6);
    r) împiedicarea efectuării cercetărilor pentru eliberarea terenului de sarcina arheologică potrivit art. 47 alin. (6).
    (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la 25.000.000 lei.
    -----------
    Alin. (2) al art. 60 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    (3) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. c)-f) se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.
    -----------
    Alin. (3) al art. 60 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    (4) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. g)-r) se sancţionează cu amendă de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei.
    -----------
    Alin. (4) al art. 60 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    (5) Amenzile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice.
    (6) Limitele amenzilor contravenţionale se actualizează prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 61

    Copiile, mulajele, tirajele postume, facsimilele şi reproducerile prin mijloace foto, video, numerice sau prin alte mijloace, executate cu încălcarea dispoziţiilor art. 25 ori ale art. 26 alin. (3), se confisca de către agentul constatator şi se transmit în administrarea unor instituţii publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor.


    Articolul 62

    Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 60 se fac de specialiştii direcţiilor judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional, care, la cererea lor, vor fi asistaţi de organele de poliţie.


    Articolul 63

    (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la comunicare.
    (2) Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se soluţionează de către instanţa judecătorească în a carei raza teritorială a fost săvârşită contravenţia.


    Articolul 64

    (1) Prevederile prezentei legi, referitoare la contravenţii, se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
    privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002
    , cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29.
    -----------
    Alin. (1) al art. 64 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    (2) Amenzile se fac venit la bugetul de stat.


    Secţiunea a 2-a Infracţiuni


    Articolul 65

    (1) Executarea de copii, mulaje, tiraje postume sau facsimile de pe bunuri culturale mobile clasate, fără acordul scris al titularului dreptului de administrare ori al proprietarului, potrivit art. 26 alin. (1) sau (2), după caz, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei.
    -----------
    Alin. (1) al art. 65 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.
    (2) Copiile, mulajele, tirajele postume sau facsimilele, executate în condiţiile prevăzute la alin. (1), se confisca şi se transmit în administrarea unor instituţii publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor.


    Articolul 66

    Executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în scopuri comerciale sau în orice alte scopuri, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.


    Articolul 67

    (1) Degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare sau distrugerea unui bun cultural mobil clasat ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturarea măsurilor luate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    (2) Tentativa se pedepseşte.


    Articolul 68

    Degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare sau distrugerea din culpa a unui bun cultural mobil clasat constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o luna la un an sau cu amendă de la 15.000.000 lei la 75.000.000 lei.
    -----------
    Art. 68 a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 69

    (1) Efectuarea fără certificat de export a oricăror acte sau fapte care, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, constituie operaţiuni de export ilegal se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.
    (2) Bunurile culturale mobile care au făcut obiectul exportului ilegal se confisca şi vor fi transmise în administrare instituţiilor publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor.
    (3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a avut ca urmare pierderea unui bun cultural mobil clasat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.


    Articolul 70

    Efectuarea oricăror operaţiuni de export definitiv având ca obiect bunuri culturale mobile clasate, indiferent de titularul dreptului de proprietate, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani, iar bunurile se confisca şi vor fi transmise în administrare instituţiilor publice specializate, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor.
    -----------
    Art. 70 a fost modificat de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 70^1

    (1) Introducerea pe teritoriul statului român, precum şi deţinerea, comercializarea, organizarea de expoziţii sau orice operaţie privind circulaţia bunurilor culturale mobile ori provenite din dezmembrarea de bunuri culturale imobile, care fac parte din patrimoniul cultural al unui stat străin, conform dispoziţiilor legale ale statului respectiv, şi care au fost exportate ilegal, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani.
    (2) Bunurile prevăzute la alin. (1) se confisca şi vor fi transmise unor instituţii specializate, în vederea conservării şi restituirii acestor bunuri statului din al cărui patrimoniu cultural fac parte.
    (3) În cazul infracţiunii prevăzute la alin. (1) urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.
    (4) Tentativa se pedepseşte.
    -----------
    Art. 70^1 a fost introdus de pct. 23 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 71

    Furnizarea de date confidenţiale privind patrimoniul cultural naţional mobil altor persoane fizice sau juridice decât cele prevăzute la art. 15 alin. (4) şi (5) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.


    Articolul 72

    Declasarea unui bun cultural mobil, fără respectarea procedurii prevăzute la art. 19, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 25.000.000 lei la 75.000.000 lei.
    -----------
    Art. 72 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003.


    Articolul 73

    (1) Efectuarea de către persoanele fizice sau juridice neautorizate conform art. 46 a unor detectii sau săpături în siturile arheologice constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    (2) Tentativa se pedepseşte.


    Articolul 74

    Executarea de către persoanele fizice, fără acreditare şi certificat de libera practica, prevăzute la art. 27 alin. (2) şi (3), a unor lucrări de conservare sau de restaurare de bunuri culturale mobile clasate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei.


    Articolul 75

    Funcţionarea fără autorizaţia prevăzută la art. 27 alin. (4) a laboratoarelor sau atelierelor care executa lucrări de restaurare şi conservare a bunurilor culturale mobile clasate constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei.


    Articolul 76

    Topirea sau modificarea, sub orice formă, a bunurilor culturale mobile clasate care sunt deţinute cu orice titlu de Banca Naţionala a României, de Monetaria Statului sau de celelalte bănci constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.


    Capitolul X Dispoziţii tranzitorii şi finale


    Articolul 77

    (1) În termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Culturii şi Cultelor va emite, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor:
    ------------
    Partea introductivă a alin. (1) al art. 77 a fost modificată de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    a) Normele de clasare a bunurilor culturale mobile;
    b) Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale mobile clasate;
    b^1) Normele de conservare şi restaurare a bunurilor culturale aflate în colecţii publice;
    ------------
    Lit. b^1) a alin. (1) al art. 77 a fost introdusă de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    c) Normele de acreditare a experţilor;
    c^1) Normele de acreditare a specialiştilor;
    ------------
    Lit. c^1) a alin. (1) al art. 77 a fost introdusă de pct. 19 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.
    d) Normele de acreditare a conservatorilor şi restauratorilor;
    e) Normele privind autorizarea laboratoarelor şi a atelierelor de conservare şi restaurare;
    f) Normele metodologice privind exportul definitiv sau temporar al bunurilor culturale mobile;
    g) Normele privind comerţul cu bunuri culturale mobile.
    (2) Normele prevăzute la alin. (1) lit. a) - f) vor fi aprobate prin ordin al ministrului culturii şi cultelor şi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    ------------
    Alin. (2) al art. 77 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea sintagmei "ministrul culturii" cu sintagma "ministrul culturii şi cultelor".
    (3) Normele prevăzute la alin. (1) lit. g) vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 78

    În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Culturii şi Cultelor va institui următoarele registre:
    a) Registrul experţilor, în care vor fi înscrise persoanele acreditate ca experţi pentru domeniile prevăzute la art. 3;
    b) Registrul specialiştilor, în care vor fi înscrise persoanele acreditate ca specialişti pentru domeniile prevăzute la art. 3;
    c) Registrul conservatorilor şi restauratorilor;
    d) Registrul bunurilor culturale distruse, furate, dispărute sau exportate ilegal.
    ------------
    Art. 78 a fost modificat de pct. 20 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 7 aprilie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 13 aprilie 2004.


    Articolul 79

    (1) În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi instituţiile publice specializate sunt obligate să prezinte Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colectiilor propuneri în legătură cu clasarea în tezaur a bunurilor culturale mobile deţinute.
    (2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi cultele religioase, precum şi instituţiile publice nespecializate sunt obligate să depună la direcţiile judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional în a căror rază teritorială îşi au sediul inventarul de bunuri culturale mobile deţinute, în vederea efectuării operaţiunilor de clasare.
    (3) Termenul de finalizare a procedurii de clasare este de 6 luni pentru bunurile culturale mobile prevăzute la alin. (1) şi (2), care sunt supuse acestei proceduri în primele 9 luni de aplicare a prezentei legi.


    Articolul 80

    (1) Bunurile culturale mobile depuse în custodia unor instituţii publice după data de 31 decembrie 1947 vor fi restituite de către instituţiile deţinătoare persoanelor fizice sau juridice care le-au depus, potrivit dreptului comun, la cererea scrisă a acestora, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
    (2) Bunurile culturale mobile preluate înainte de 6 septembrie 1940 de autorităţi ale statului nu pot fi revendicate; bunurile culturale mobile preluate ilegal de autorităţi ale statului după data de 6 septembrie 1940 pot fi revendicate de proprietarii de drept şi vor fi restituite acestora de către instituţiile care le deţin, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive. Acţiunile în justiţie pentru revendicare sunt scutite de taxe judiciare de timbru. Instituţiile deţinătoare de arhive privind bunurile culturale mobile sunt obligate să permită accesul la documentele privind provenienţa şi preluarea acestora.
    (3) Bunurile culturale mobile clasate, care fac obiectul restituirii în condiţiile alin. (2), pot fi transmise proprietarilor de drept numai după garantarea în scris, de către aceştia, a respectării dispoziţiilor prezentei legi.
    -----------
    Art. 80 a fost modificat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 314 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 577 din 29 iunie 2004.


    Articolul 81

    (1) Operele de arta plastica şi fotografica, operele de arta decorativa sau de cult, operele cu caracter etnografic, ale mestesugarilor populari, precum şi alte opere create de autori în viaţa nu pot face obiectul clasarii.
    (2) Bunurile culturale prevăzute la alin. (1) pot fi exportate definitiv sau temporar fără nici o restricţie.


    Articolul 82

    În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi declaraţiile persoanelor fizice, precum şi fişierele alfabetice sau pe domenii, completate ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional al Republicii Socialiste România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 137 din 2 noiembrie 1974, abrogată prin Decretul nr. 90/1990 privind înfiinţarea şi organizarea Comisiei Muzeelor şi Colectiilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 6 februarie 1990, aflate în păstrarea direcţiilor judeţene pentru cultura şi patrimoniul cultural naţional şi a Institutului de Memorie Culturală, se inventariaza, se sigileaza şi se predau Arhivelor Naţionale.


    Articolul 83

    În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei din Ministerul Administraţiei şi Internelor*) se organizează structuri specializate în prevenirea, descoperirea şi urmărirea faptelor ilegale la regimul bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil.
    -----------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 28 iunie 2003 s-a reglementat organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.


    Articolul 84

    În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Finanţelor Publice*), cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor, va crea, în cadrul Direcţiei Generale a Vamilor, structuri specializate în prevenirea şi combaterea traficului ilegal cu bunuri culturale mobile.
    ------------
    Art. 84 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Prin HOTĂRÂREA nr. 18 din 4 ianuarie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 10 ianuarie 2001 s-a dispus organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, denumire menţinută şi prin HOTĂRÂREA nr. 267 din 13 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 179 din 21 martie 2003.


    Articolul 85

    Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Ministerul Apărării Naţionale vor asigura, printr-un program de acţiuni coordonate, protecţia şi integritatea bunurilor culturale mobile clasate, aflate în instituţii specializate şi nespecializate, în instituţii de cult, precum şi în colecţii private, împotriva riscurilor ce decurg din calamitaţi naturale, tulburări publice sau conflicte armate.
    ------------
    Art. 85 a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 27 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 232 din 5 aprilie 2003, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Culturii" cu denumirea "Ministerul Culturii şi Cultelor".
    -----------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:
    Prin ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 462 din 28 iunie 2003 s-a reglementat organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor.


    Articolul 86

    (1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    (2) La aceeaşi dată se abroga dispoziţiile art. 2 alin. 2, art. 3-5, art. 9, 11 şi 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 august 1992, aprobată şi modificată prin Legea nr. 11/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 14 martie 1994, şi dispoziţiile art. 3 lit. a) şi b), art. 4, 6, art. 8 alin. (1) lit. d), art. 9 lit. b) şi d), art. 11, 15, 20, 25, art. 27 alin. (1), art. 28 şi ale art. 30 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 31 august 1994, aprobată şi modificată prin Legea nr. 41/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 30 mai 1995, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 septembrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA IONESCU-QUINTUS
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 3 octombrie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    VASILE LUPU
    -------