ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 199 din 9 noiembrie 2000
privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A.
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 20 noiembrie 2000



    În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,
    Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    (1) Se înfiinţează Compania Naţionala "Imprimeria Naţionala" - S.A., denumita în cele ce urmează Imprimeria Naţionala prin reorganizarea Regiei Autonome "Imprimeria Naţionala", care se desfiinţează la data înmatriculării la oficiul registrului comerţului a Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A.
    (2) Imprimeria Naţionala este persoana juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat, care se organizează şi funcţionează în conformitate cu statutul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.
    (3) Imprimeria Naţionala funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, având ca obiect activităţi de interes public naţional, în scopul realizării cadrului organizat pentru utilizarea, emiterea şi circulaţia hârtiilor de valoare, a formularelor tipizate cu regim special, comune sau specifice pe economie, a tipariturilor cu caracter special.


    Articolul 2

    Sediul social al Imprimeriei Naţionale este în municipiul Bucureşti, bd Alexandru Ioan Cuza nr. 56, sectorul 1. Sediul social poate fi schimbat pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor, cu îndeplinirea formalităţilor cerute de lege.


    Articolul 3

    Imprimeria Naţionala îşi poate constitui în ţara şi în străinătate sucursale, reprezentante, centre de lucru, agenţii şi altele asemenea, unităţi fără personalitate juridică, înfiinţate prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor.


    Articolul 4

    (1) Patrimoniul Imprimeriei Naţionale se constituie prin preluarea integrală a patrimoniului fostei Regii Autonome "Imprimeria Naţionala", conform bilanţului contabil la data de 30 iunie 2000, şi nu are în administrare bunuri proprietate publică a statului de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie.
    (2) Imprimeria Naţionala este proprietara bunurilor aflate în patrimoniul Regiei Autonome "Imprimeria Naţionala", cu excepţia bunurilor deţinute cu alt titlu.
    (3) Celelalte bunuri aflate în administrarea Regiei Autonome "Imprimeria Naţionala" trec în proprietatea Imprimeriei Naţionale la data înmatriculării acesteia la Oficiul registrului comerţului.
    (4) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Imprimeria Naţionala preia toate drepturile şi obligaţiile, substituindu-se în toate litigiile în curs ale Regiei Autonome "Imprimeria Naţionala".


    Articolul 5

    (1) Capitalul social al Imprimeriei Naţionale, la constituire, este de 5.617 milioane lei, vărsat integral la data infiintarii, şi este împărţit în 56.170 acţiuni nominative în valoare nominală de 100.000 lei, pe baza bilanţului contabil întocmit la data de 30 iunie 2000, care va fi actualizat conform legii.
    (2) Acţiunile nominative ale Imprimeriei Naţionale sunt deţinute în totalitate şi în mod exclusiv de statul român.
    (3) Drepturile şi obligaţiile decurgând din calitatea de acţionar unic al statului român se exercită de Ministerul Finanţelor.


    Articolul 6

    Imprimeria Naţionala are ca obiect principal de activitate imprimarea, tipărirea, administrarea, difuzarea, expertizarea şi evidenta hârtiilor de valoare, a formularelor tipizate cu regim special, comune sau specifice pe economie, precum şi alte activităţi stabilite prin statutul prevăzut în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă.


    Articolul 7

    (1) Imprimeriei Naţionale i se încredinţează producerea cu titlu de exclusivitate a hârtiilor de valoare de natura timbrelor, banderolelor sau etichetelor utilizate la marcarea produselor supuse accizelor, certificatelor de trezorerie, bonurilor de tezaur, timbrelor fiscale, conform obiectului sau de activitate.
    (2) Imprimeriei Naţionale i se încredinţează în mod direct şi unic gestionarea sistemului unitar de inseriere şi numerotare a formularelor tipizate cu regim special, gestionarea activităţii de producere şi distribuţie a biletelor de tombola, de pronosticuri (pariuri) sportive, de pariuri de orice fel şi a cartoanelor pentru jocuri tip bingo desfăşurate în sali de joc, prin reţele de televiziune sau prin mijloace de transmisie asimilate, conform obiectului sau de activitate.
    (3) Imprimeria Naţionala poate produce, gestiona sau distribui, în nume propriu sau în asociere cu alte persoane juridice, şi alte produse decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2), în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


    Articolul 8

    (1) Activitatea Imprimeriei Naţionale se va desfăşura pe bază de buget propriu de venituri şi cheltuieli, aprobat potrivit legii.
    (2) Profitul net va fi repartizat potrivit reglementărilor legale în vigoare. Dividendele nete realizate se fac venit la bugetul de stat.


    Articolul 9

    (1) Modificarea formei juridice a Imprimeriei Naţionale se poate face numai prin lege.
    (2) Imprimeria Naţionala se poate dizolva în următoarele cazuri:
    a) imposibilitatea îndeplinirii obiectului sau de activitate;
    b) deschiderea procedurii falimentului;
    c) reducerea capitalului social cu 50%, dacă adunarea generală extraordinară a acţionarilor nu hotărăşte reconstituirea acestuia ori limitarea lui la valoarea rămasă;
    d) alte situaţii prevăzute de lege.


    Articolul 10

    Personalul Imprimeriei Naţionale este preluat prin transfer de la Regia Autonomă "Imprimeria Naţionala" şi îşi păstrează salariile avute la data transferului până la negocierea şi încheierea noului contract colectiv de muncă, potrivit legii.


    Articolul 11

    (1) Regia Autonomă "Imprimeria Naţionala" va continua să îşi desfăşoare activitatea până la data înmatriculării Imprimeriei Naţionale la oficiul registrului comerţului.
    (2) La aceeaşi dată se abroga Hotărârea Guvernului nr. 596 din 28 septembrie 1992 privind înfiinţarea Regiei Autonome "Imprimeria Naţionala", republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 29 martie 1996, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
    PRIM-MINISTRU
    MUGUR CONSTANTIN ISARESCU
    Contrasemnează:
    ────────────────────
    Ministrul finanţelor,
    Decebal Traian Remes
    Ministru de interne,
    Constantin Dudu Ionescu


    Anexa 1
    STATUTUL
    Companiei Naţionale "Imprimeria Naţional" - S.A.

    Capitolul 1 Denumirea, forma juridică, sediul, durata


    Articolul 1

    Denumirea
    (1) Denumirea societăţii comerciale este Compania Naţionala "Imprimeria Naţionala" - S.A.
    (2) În toate actele, anunţurile, publicaţiile şi documentele emanând de la companie se vor menţiona denumirea acesteia, precedată sau urmată de cuvintele "societate pe acţiuni" sau de initialele "S.A.", capitalul social, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal.


    Articolul 2

    Forma juridică
    (1) Compania Naţionala "Imprimeria Naţionala" - S.A. este persoana juridică română, având forma juridică de societate comercială pe acţiuni. Aceasta îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentului statut.
    (2) Compania Naţionala "Imprimeria Naţionala" - S.A. este societate comercială de interes public naţional.
    (3) Compania Naţionala "Imprimeria Naţionala" - S.A. este denumita în continuare Imprimeria Naţionala.


    Articolul 3

    Sediul social
    (1) Sediul social al Imprimeriei Naţionale este în municipiul Bucureşti, bd. Alexandru Ioan Cuza nr. 56, sectorul 1. Sediul social poate fi schimbat pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor, cu îndeplinirea formalităţilor prevăzute de lege.
    (2) Imprimeria Naţionala poate înfiinţa prin hotărâre a adunării generale a acţionarilor, în ţara şi în străinătate, sucursale, reprezentante, centre de lucru, agenţii, puncte de vânzare şi altele asemenea, unităţi fără personalitate juridică, cu respectarea legislaţiei în vigoare.


    Articolul 4

    Durata
    Imprimeria Naţionala se constituie ca persoana juridică cu durata nelimitată, cu începere de la data înmatriculării în registrul comerţului.


    Capitolul 2 Scopul şi obiectul de activitate


    Articolul 5

    Scopul
    Imprimeria Naţionala desfăşoară activitate de interes public naţional în domeniul poligrafic, în scopul realizării cadrului organizat pentru utilizarea, emiterea şi circulaţia hârtiilor de valoare, a formularelor tipizate cu regim special comune sau specifice pe economie, a tipariturilor cu caracter special care impun măsuri de protecţie împotriva falsificării sau contrafacerii.


    Articolul 6

    Obiectul de activitate
    Imprimeria Naţionala are ca obiect de activitate:
    A. Activităţi principale:
    a) producţia poligrafica, activitatea editoriala, tipărirea publicaţiilor periodice şi neperiodice, imprimarea de formulare tipizate şi/sau cu regim special, documente şi tiparituri administrative specifice activităţii financiar-contabile şi de trezorerie, bonuri de tezaur, acţiuni, titluri de stat şi de proprietate, obligaţiuni necesare pentru finanţarea deficitului bugetar, cecuri bancare, înscrisuri de stat, acte de identitate şi imprimate confidenţiale, alte hârtii de valoare;
    b) producerea, cu titlu de exclusivitate, a hârtiilor de valoare de natura timbrelor, banderolelor sau etichetelor utilizate la marcarea produselor supuse accizelor, certificatelor de trezorerie, bonurilor de tezaur, timbrelor fiscale, certificatelor de autorizare a unor activităţi;
    c) gestionarea sistemului unitar de inseriere şi numerotare a formularelor tipizate cu regim special, gestionarea activităţii de producere şi distribuţie a biletelor de tombola, de pronosticuri (pariuri) sportive, de pariuri de orice fel şi a cartoanelor pentru jocuri tip bingo desfăşurate în sali de joc, prin reţele de televiziune sau prin mijloace de transmisie asimilate;
    d) producerea, cu titlu de exclusivitate, a tipariturilor cu caracter special ce impun măsuri de protecţie împotriva falsificării sau contrafacerii, elaborate de alte instituţii şi de organele administraţiei publice centrale şi locale;
    e) expertizarea privind autenticitatea hârtiilor de valoare româneşti şi străine, care fac obiectul de activitate al Imprimeriei Naţionale;
    f) difuzarea produselor specifice obiectului de activitate al companiei naţionale prin concesionarea drepturilor de vânzare altor agenţi economici sau prin reţea proprie;
    g) efectuarea operaţiunilor de transport şi a altor servicii specifice obiectului propriu de activitate;
    h) efectuarea de experimentari, studii, prognoze şi norme în domeniul specific de activitate;
    i) organizarea acţiunilor de formare şi perfecţionare profesională în domeniul specific de activitate;
    j) asigurarea, conform prevederilor legale în vigoare, a colaborării şi cooperării tehnice, ştiinţifice şi tehnologice în sistem de reprezentare şi/sau prin asociere cu firme din ţara şi din străinătate pentru produsele specifice domeniului poligrafic;
    k) realizarea altor produse poligrafice sau activităţi, conform prevederilor legale.
    B. Activităţi conexe celor prevăzute la lit. A, precum şi alte activităţi:
    a) operaţiuni de comerţ interior şi exterior, legate de obiectul de activitate;
    b) servicii informatice, activitate de software de baza şi aplicativa pentru calculatoare şi reţele de calculatoare;
    c) realizarea investiţiilor pentru dezvoltări, modernizări, automatizări şi retehnologizari;
    d) realizarea de studii de marketing şi sondaje în legătură cu obiectul de activitate;
    e) servicii de reclama şi publicitate, organizarea de expoziţii, simpozioane şi schimburi de experienta;
    f) activităţi financiare, de consultanţa, leasing, management şi de reprezentare în nume propriu sau în asociere;
    g) gestionarea titlurilor de proprietate intelectuală preluate de la fosta Regie Autonomă "Imprimeria Naţionala", precum şi a celor pentru care dobândeşte protecţie, conform legislaţiei în vigoare;
    h) participarea, inclusiv ca membru, la organizaţiile europene şi internaţionale cu caracter profesional, la congresele, conferinţele şi la întreaga activitate a acestora, precum şi colaborarea cu entităţi juridice similare din străinătate, în problemele specifice activităţii din domeniul producerii hârtiilor de valoare;
    i) orice alte activităţi şi servicii legate direct sau indirect de obiectul de activitate.


    Capitolul 3 Capitalul social şi acţiunile


    Articolul 7

    Capitalul social şi acţiunile
    (1) Capitalul social iniţial al Imprimeriei Naţionale la data infiintarii este de 5.617 milioane lei şi se constituie pe baza bilanţului contabil încheiat la data de 30 iunie 2000, prin preluarea patrimoniului Regiei Autonome "Imprimeria Naţionala", fiind împărţit în 56.170 acţiuni nominative, fiecare acţiune având o valoare de 100.000 lei.
    (2) Capitalul social este în întregime deţinut de statul român, în calitate de acţionar unic, şi este vărsat integral la data constituirii Imprimeriei Naţionale.
    (3) În capitalul social nu sunt incluse bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie.
    (4) Ministerul Finanţelor reprezintă statul ca acţionar unic al Imprimeriei Naţionale şi exercită toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din aceasta calitate.
    (5) Reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor se numesc prin ordin al ministrului finanţelor.


    Articolul 8

    Majorarea sau reducerea capitalului social
    Capitalul social poate fi majorat sau redus pe baza hotărârii adunării generale a acţionarilor, în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute de lege.


    Capitolul 4 Conducerea şi administrarea Imprimeriei Naţionale


    Articolul 9

    Adunarea generală a acţionarilor
    (1) Adunarea generală a acţionarilor este organul de conducere al Imprimeriei Naţionale care decide asupra activităţii acesteia şi asupra politicii economice. Reprezentaţii statului în adunarea generală a acţionarilor sunt în număr de 3 şi sunt numiţi prin ordin al ministrului finanţelor.
    (2) Adunarea generală ordinară a acţionarilor are următoarele atribuţii principale:
    a) analizează, aproba sau modifica bilanţul contabil după ascultarea raportului consiliului de administraţie şi al cenzorilor;
    b) numeşte şi revoca membrii consiliului de administraţie şi le stabileşte remuneraţia;
    c) numeşte cenzorii, le fixează remuneraţia şi numeşte cenzorii supleanţi;
    d) aproba bugetul de venituri şi cheltuieli şi, după caz, programul de activitate pe exerciţiul financiar următor;
    e) aproba nivelul fondului de rezerva statutar;
    f) alte atribuţii prevăzute de lege.
    (3) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare a acţionarilor este necesară prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor acesteia, iar hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
    (4) Dacă adunarea generală ordinară a acţionarilor nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (3), adunarea generală ordinară care se va întruni după a doua convocare poate să delibereze asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi a primei adunări generale ordinare, oricare ar fi numărul membrilor prezenţi, cu majoritate.
    (5) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor are următoarele atribuţii principale:
    a) aproba mutarea sediului social al Imprimeriei Naţionale, precum şi a unităţilor fără personalitate juridică din subordinea acesteia;
    b) aproba înfiinţarea, reorganizarea ori desfiinţarea unităţilor fără personalitate juridică din subordinea Imprimeriei Naţionale;
    c) aproba majorarea capitalului social şi condiţiile efectuării acesteia;
    d) aproba reducerea capitalului social sau reîntregirea acestuia;
    e) aproba participarea la constituirea de noi societăţi comerciale sau de asocieri;
    f) aproba reevaluarea patrimoniului, potrivit legii;
    g) aproba încheierea de acte juridice prin care Imprimeria Naţionala dobândeşte, înstrăinează, închiriază, schimba sau constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul sau, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabila a activelor acesteia la data încheierii actului juridic respectiv.
    (6) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor va putea delega consiliului de administraţie exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute la lit. a)-f).
    (7) Pentru validitatea deliberărilor adunării generale extraordinare a acţionarilor este necesară prezenta a trei pătrimi din numărul membrilor acesteia, iar hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
    (8) Dacă adunarea generală extraordinară a acţionarilor nu poate lucra din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (7), adunarea generală extraordinară care se va întruni după a doua convocare poate să delibereze asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi a adunării generale extraordinare, oricare ar fi numărul membrilor prezenţi, cu majoritate.


    Articolul 10

    Convocarea adunării generale a acţionarilor
    (1) Adunările generale ordinare ale acţionarilor au loc cel puţin o dată pe an, la doua luni de la încheierea exerciţiului financiar, pentru examinarea bilanţului contabil şi a contului de profit şi pierderi pe anul precedent şi pentru stabilirea programului de activitate şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul în curs.
    (2) Adunarea generală extraordinară a acţionarilor va fi convocată de preşedintele consiliului de administraţie ori de câte ori este cazul, în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut.
    (3) Convocarea trebuie să cuprindă data, locul şi ora desfăşurării adunării generale a acţionarilor, ordinea de zi, cu menţionarea explicita a tuturor problemelor care vor fi puse în discuţie, şi, dacă este cazul, textul integral al propunerilor referitoare la modificarea statutului. Convocarea va fi expediată pe adresa Ministerului Finanţelor cu cel puţin 15 zile înainte de data prevăzută pentru desfăşurarea lucrărilor adunării generale a acţionarilor.
    (4) Adunarea generală a acţionarilor poate lua hotărâri şi fără îndeplinirea formalităţilor prevăzute pentru convocare, cu respectarea tuturor prevederilor legale şi ale prezentului statut referitoare la validitatea hotărârilor adoptate.
    (5) Şedinţele adunărilor generale ale acţionarilor vor putea avea loc la sediul Imprimeriei Naţionale sau în orice alt loc menţionat în convocare.


    Articolul 11

    Organizarea adunării generale a acţionarilor
    (1) Şedinţele adunărilor generale ale acţionarilor sunt conduse de preşedintele consiliului de administraţie sau, în lipsa acestuia, de către persoana desemnată pentru a-l înlocui. Preşedintele numeşte un secretar pentru îndeplinirea formalităţilor cerute de lege.
    (2) Cu ocazia adunărilor generale ale acţionarilor sunt întocmite procese-verbale într-un registru special.
    (3) Procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor trebuie să conţină menţiuni privind formalităţile de convocare, locul, ora, data şedinţei, reprezentanţii acţionarului unic, rezumatul problemelor puse în discuţie şi deciziile luate. Documentele referitoare la acestea, precum şi mandatul, dacă este cazul, vor constitui anexe la procesul-verbal de şedinţa.
    (4) Procesul-verbal va fi semnat de preşedintele de şedinţa şi de secretarul adunării generale a acţionarilor, desemnat pentru întocmirea acestuia.


    Articolul 12

    Hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor
    (1) Hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor se vor depune, în situaţiile prevăzute de lege, în termen de 15 zile de la adoptare, în extras, la oficiul registrului comerţului, în vederea mentionarii lor în registru.
    (2) În cazul adoptării unor hotărâri de modificare a prezentului statut se va publică numai actul adiţional, întocmit pe baza procesului-verbal al adunării generale a acţionarilor, care va cuprinde textul integral al prevederilor modificate.
    (3) Hotărârile adunărilor generale ale acţionarilor nu vor putea fi executate înainte de aducerea la îndeplinire a acestor formalităţi şi, după caz, a oricăror alte cerinţe prevăzute de lege.


    Articolul 13

    Consiliul de administraţie
    (1) Imprimeria Naţionala este condusă de consiliul de administraţie compus din 5 membri, persoane fizice cu cetăţenie română domiciliate în România, dintre care unul este desemnat prin ordin al ministrului finanţelor şi îndeplineşte funcţia de preşedinte.
    (2) Membrii consiliului de administraţie sunt numiţi pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea reinvestirii lor pe noi perioade cu aceeaşi durata.
    (3) Consiliul de administraţie se întruneşte la sediul Imprimeriei Naţionale, lunar sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui.
    (4) Consiliul de administraţie este prezidat de preşedinte sau de persoana desemnată de acesta. Preşedintele numeşte un secretar fie dintre membrii consiliului, fie din afară acestuia.
    (5) Pentru valabilitatea deciziilor este necesară prezenta a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor consiliului de administraţie, iar deciziile se iau cu majoritatea voturilor. În caz de divergenta, preşedintele consiliului de administraţie are drept de veto, iar problema aflată în divergenta este supusă spre analiza adunării generale a acţionarilor.
    (6) Dezbaterile consiliului de administraţie au loc conform ordinii de zi stabilite pe baza proiectului comunicat de preşedinte. Acestea se consemnează într-un proces-verbal al şedinţei, care se scrie într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie. Procesul-verbal se semnează de membrii prezenţi şi de secretar.
    (7) Consiliul de administraţie poate delega unuia sau mai multor membri ai săi unele împuterniciri pe probleme limitate şi poate, de asemenea, recurge la specialişti pentru expertizarea anumitor probleme.


    Articolul 14

    Preşedintele consiliului de administraţie
    (1) Preşedintele consiliului de administraţie îndeplineşte şi funcţia de director general al Imprimeriei Naţionale.
    (2) Preşedintele consiliului de administraţie reprezintă Imprimeria Naţionala în relaţiile cu terţii şi este reprezentantul acesteia în organizaţiile europene şi internaţionale cu profil de activitate similar cu al Imprimeriei Naţionale. El poate desemna o altă persoană în acest scop, fixând durata şi limitele mandatului acordat.
    (3) Preşedintele consiliului de administraţie va prezenta semestrial sau ori de câte ori se solicita de către ministrul finanţelor situaţia economico-financiară a Imprimeriei Naţionale, stadiul realizării obiectivelor şi criteriilor de performanţă, precum şi alte documentaţii solicitate, vizate şi certificate de cenzori, după caz.


    Articolul 15

    Atribuţiile consiliului de administraţie
    Atribuţiile consiliului de administraţie sunt următoarele:
    a) aproba organigrama Imprimeriei Naţionale;
    b) validează numirea de către preşedintele sau a directorilor executivi ai Imprimeriei Naţionale;
    c) aduce la îndeplinire hotărârile adunării generale a acţionarilor;
    d) asigura gestiunea şi coordonarea activităţii Imprimeriei Naţionale;
    e) negociaza, împreună cu reprezentanţii salariaţilor, contractul colectiv de muncă;
    f) emite decizii cu caracter obligatoriu pentru celelalte structuri ale Imprimeriei Naţionale;
    g) pregăteşte documentaţia necesară pentru desfăşurarea adunărilor generale ale acţionarilor;
    h) prezintă adunării generale a acţionarilor situaţia economică şi financiară a Imprimeriei Naţionale, precum şi raportul de activitate pe fiecare an;
    i) aproba regulamentul de organizare a Imprimeriei Naţionale, a sucursalelor şi a celorlalte structuri ale acesteia;
    j) supune spre analiza adunării generale a acţionarilor bilanţul contabil anual, contul de profit şi pierderi şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli necesare în vederea desfăşurării activităţii Imprimeriei Naţionale;
    k) aproba sau propune spre aprobare investiţiile care urmează să se realizeze de către Imprimeria Naţionala, în condiţiile legilor în vigoare;
    l) aproba constituirea şi folosirea fondurilor de rezerva speciale;
    m) îşi da acordul pentru vânzarea sau achiziţionarea de imobile, în condiţiile legii;
    n) îndeplineşte orice alte atribuţii şi are competentele care rezultă din lege sau din hotărârile adunării generale a acţionarilor.


    Articolul 16

    Conducerea operativă
    (1) Conducerea operativă a Imprimeriei Naţionale este asigurata de directorul general, preşedinte al consiliului de administraţie, împreună cu directorii executivi numiţi de acesta şi validati de consiliul de administraţie.
    (2) Directorii executivi sunt salariaţi ai Imprimeriei Naţionale, revocarea acestora constituind cauza de încetare a contractului lor individual de muncă. Directorii executivi nu pot fi membri ai consiliului de administraţie.


    Capitolul 5 Gestiunea


    Articolul 17

    Cenzorii
    (1) Gestiunea Imprimeriei Naţionale este controlată de 3 cenzori şi de 3 cenzori supleanţi. Adunarea generală a acţionarilor poate numi un cenzor extern independent, persoana juridică, în condiţiile legii.
    (2) Cenzorii şi cenzorii supleanţi vor fi numiţi de adunarea generală a acţionarilor, potrivit legii.
    (3) Cenzorii şi cenzorii supleanţi sunt numiţi pe o perioadă de 2 ani şi pot fi realeşi.
    (4) În exercitarea atribuţiilor lor de control cenzorii au dreptul sa li se pună la dispoziţie documentele privind situaţia economico-financiară a Imprimeriei Naţionale.


    Articolul 18

    Obligaţiile cenzorilor
    (1) Cenzorii au următoarele obligaţii principale:
    a) verifica activitatea companiei şi a unităţilor subordonate;
    b) verifica bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi din punct de vedere al legalităţii şi al concordanţei lor cu registrele Imprimeriei Naţionale, regularitatea acestora din urma, precum şi dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut în conformitate cu regulile stabilite pentru întocmirea bilanţului contabil;
    c) întocmesc şi prezintă anual adunării generale a acţionarilor un raport amănunţit cuprinzând rezultatele verificărilor întreprinse în exercitarea atribuţiilor prevăzute la lit. b) şi propunerile lor referitoare la bilanţul contabil;
    d) inspecteaza lunar, inopinat, casa şi verifica existenta titlurilor sau a valorilor, proprietate a Imprimeriei Naţionale ori primite în gaj, cauţiune sau depozit;
    e) convoacă adunarea generală a acţionarilor în cazul în care nu a fost convocată de consiliul de administraţie;
    f) iau parte la adunările generale ordinare şi extraordinare ale acţionarilor, fără drept de vot, putând sa determine inserarea în ordinea de zi a propunerilor pe care le considera necesare, şi aduc la cunoştinţa neregulile din administraţie şi încălcările prevederilor statutare şi legale mai importante, constatate în urma verificărilor;
    g) supraveghează aducerea la îndeplinire de către consiliul de administraţie sau, după caz, de către lichidatori a dispoziţiilor legii şi ale prezentului statut;
    h) îndeplinesc orice alte obligaţii prevăzute de lege şi de prezentul statut.
    (2) Cenzorii îşi vor îndeplini obligaţiile împreună ori separat, potrivit legii.


    Capitolul 6 Activitatea


    Articolul 19

    Exerciţiul financiar
    Exerciţiul financiar începe la data de 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie ale fiecărui an, cu excepţia primului exerciţiu financiar care începe la data constituirii Imprimeriei Naţionale.


    Articolul 20

    Amortizarea mijloacelor fixe
    Amortizarea activelor corporale şi necorporale din patrimoniul Imprimeriei Naţionale se va calcula potrivit regimului de amortizare stabilit de consiliul de administraţie, în conformitate cu prevederile legale.


    Articolul 21

    Evidenta contabila
    (1) Imprimeria Naţionala va organiza şi va conduce evidenţa contabilă în conformitate cu prevederile legale şi va întocmi bilanţul contabil şi contul de profit şi pierderi cu respectarea normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor.
    (2) În termen de 15 zile de la data aprobării de către adunarea generală a acţionarilor, o copie de pe bilanţul contabil, împreună cu contul de profit şi pierderi, raportul consiliului de administraţie, raportul cenzorilor şi procesul-verbal al adunării generale a acţionarilor se vor depune la administraţia financiară competenţa. După vizarea bilanţului contabil de către administraţia financiară documentele menţionate mai sus se vor depune la oficiul registrului comerţului şi la Ministerul Finanţelor.


    Capitolul 7 Modificarea formei juridice, dizolvarea şi lichidarea


    Articolul 22

    Modificarea formei juridice
    Modificarea formei juridice a Imprimeriei Naţionale se poate face numai prin lege.


    Articolul 23

    Dizolvarea
    Imprimeria Naţionala va fi dizolvată în următoarele cazuri:
    a) imposibilitatea îndeplinirii obiectului sau de activitate;
    b) deschiderea procedurii falimentului;
    c) reducerea capitalului social cu 50%, dacă adunarea generală extraordinară a acţionarilor nu hotărăşte reconstituirea acestuia ori limitarea lui la valoarea rămasă;
    d) alte situaţii prevăzute de lege.


    Articolul 24

    Falimentul
    (1) În caz de dizolvare a Imprimeriei Naţionale, adunarea generală a acţionarilor ori, după caz, instanţa de judecată va decide lichidarea administrativă sau falimentul.
    (2) Falimentul Imprimeriei Naţionale şi repartizarea activului social se vor realiza în conformitate cu prevederile legale în vigoare.


    Capitolul 8 Litigii


    Articolul 25

    Soluţionarea litigiilor
    (1) Toate litigiile născute în legătură cu interpretarea şi aplicarea prevederilor prezentului statut, în măsura în care nu vor fi rezolvate pe cale amiabila, se vor soluţiona de către instanţele judecătoreşti competente din România.
    (2) Litigiile de orice fel apărute între Imprimeria Naţionala şi persoane fizice sau juridice sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun. Părţile pot alege şi calea arbitrală.


    Capitolul 9 Dispoziţii finale


    Articolul 26

    Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile legale în vigoare aplicabile activităţilor desfăşurate de Imprimeria Naţionala.
    ──────────────────