LEGE nr. 114 din 11 octombrie 1996 (**republicată**)privind locuintele
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 31 decembrie 1997 Notă
    **) Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 196 din 17 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997.
    Legea nr. 114 din 11 octombrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 21 octombrie 1996 și a mai fost modificata prin Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40 din 10 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 14 iulie 1997 și prin Legea nr. 146 din 24 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997.

    Reglementarea cadrului general de realizare, exploatare și administrare a locuintelor are la baza urmatoarele principii:
    Accesul liber și neingradit la locuinta este un drept al fiecarui cetatean.
    Realizarea locuintelor constituie un obiectiv major, de interes național, pe termen lung, al administrației publice centrale și locale.

    Capitolul I Dispozitii generale

    Articolul 1

    Prezenta lege reglementeaza aspectele sociale, economice, tehnice și juridice ale construcției și folosinței locuintelor.


    Articolul 2

    Termenii utilizati în cuprinsul prezentei legi au urmatorul înțeles:
    a) Locuinta
    Construcție alcatuita din una sau mai multe camere de locuit, cu dependintele, dotarile și utilitatile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii.
    b) Locuinta convenabila
    Locuinta care, prin gradul de satisfacere a raportului dintre cerința utilizatorului și caracteristicile locuinței, la un moment dat, acopera necesitatile esentiale de odihnă, preparare a hranei, educatie și igiena, asigurand exigentele minimale prezentate în anexa nr. 1 la prezenta lege.
    c) Locuinta sociala
    Locuinta care se atribuie cu chirie subventionata unor persoane sau familii, a caror situație economica nu le permite accesul la o locuinta în proprietate sau inchirierea unei locuinte în condițiile pieței.
    d) Locuinta de serviciu
    Locuinta destinata functionarilor publici, angajatilor unor institutii sau agenti economici, acordată în condițiile contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.
    e) Locuinta de interventie
    Locuinta destinata cazarii personalului unităților economice sau bugetare, care, prin contractul de muncă, indeplineste activități sau functii ce necesita prezenta permanenta sau în caz de urgenta în cadrul unităților economice.
    f) Locuinta de necesitate
    Locuinta destinata cazarii temporare a persoanelor și familiilor ale caror locuinte au devenit inutilizabile în urma unor catastrofe naturale sau accidente, sau ale caror locuinte sunt supuse demolarii în vederea realizării de lucrari de utilitate publică, precum și lucrărilor de reabilitare ce nu se pot efectua în cladiri ocupate de locatari.
    g) Locuinta de protocol
    Locuinta destinata utilizarii de către persoanele care sunt alese sau numite în unele functii ori demnitati publice, exclusiv pe durata exercitarii acestora.
    h) Casa de vacanta
    Locuinta ocupata temporar, ca reședința secundara, destinata odihnei și recreerii.


    Articolul 3

    Autorizarea executarii construcțiilor de locuinte noi, indiferent de natura proprietății sau a amplasamentului, se face pe baza satisfacerii exigentelor minimale, prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege.
    Consiliile judetene și locale, potrivit competentelor stabilite prin lege, pot autoriza executarea etapizata a construcțiilor de locuinte.


    Capitolul II Dezvoltarea construcției de locuinte

    Articolul 4

    Persoanele fizice sau juridice române pot realiza, cu respectarea prevederilor legale, constructii de locuinte pentru folosință proprie sau în scopul valorificarii acestora.


    Articolul 5

    --------------
    Alin. 1 al art. 5 a fost abrogat de art. 4 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 127 din 10 septembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 20 septembrie 1999.
    --------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:
    Conform alin. 2, art. 4 din Cap. I al ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 127 din 10 septembrie 1999, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 20 septembrie 1999, persoanele juridice care s-au angajat în efectuarea investițiilor din profit anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență beneficiază în continuare de facilitățile prevăzute la art. 5 alin. 1, la art. 6 și la art. 12 alin. 2 din Legea nr. 114/1996, republicată, până la recepția lucrărilor de construcții sau de viabilizare a terenurilor, în condițiile legii.
    Locuințele care se realizează prin investiții din profit de către persoane juridice române, precum și în condițiile art. 7 și 20 din prezenta lege se pot amplasa pe terenurile aparținând persoanelor fizice beneficiare de locuințe, ale persoanelor juridice investitoare sau pe terenuri concesionate în acest scop de consiliile locale persoanelor juridice sau fizice, cu o reducere de până la 95% din taxa de concesiune.
    --------------
    Alin. 2 al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 23 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 28 martie 2000.
    -------------
    Alin. 3 al art. 5 a fost abrogat de art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 215 din 29 decembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 30 decembrie 1999. ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 215 din 29 decembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 30 decembrie 1999 a fost respinsă de LEGEA nr. 285 din 5 iunie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 306 din 11 iunie 2001.
    Alin. 3 al art. 5 a fost abrogat de art. 37 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 17 din 14 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 15 martie 2000, abrogare menținută și prin modificarea art. 37 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 17 din 14 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 15 martie 2000 de către alin. (3) al art. 8 din LEGEA nr. 76 din 4 mai 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 5 mai 2000.
    ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 17 din 14 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 113 din 15 martie 2000 a fost abrogată de art. 40 din LEGEA nr. 345 din 1 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 1 iunie 2002.
    LEGEA nr. 345 din 1 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 371 din 1 iunie 2002 a fost abrogată de art. 298 din LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 23 decembrie 2003.
    Lucrările privind clădirile și terenurile necesare pentru construirea de locuințe prin Agenția Naționala pentru Locuințe, cu excepția caselor de vacanta, sunt de utilitate publică.
    --------------
    Alin. 4 al art. 5 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 23 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 28 martie 2000.


    Articolul 5^1
    (1) Pentru stimularea construcției de locuințe, persoanele fizice care construiesc pentru prima dată o locuință prin credit ipotecar pot beneficia de o subvenție de 20% din valoarea unei locuințe de până la 100.000 euro, dacă îndeplinesc următoarele condiții:
    a) să aibă un drept real asupra terenului pe care urmează să realizeze construcția;
    b) să nu fi beneficiat de o altă formă de subvenție sau sprijin de la bugetul de stat pentru construirea ori cumpărarea unei locuințe;
    c) să nu dețină în proprietate o locuință cu o suprafață construită mai mare de 100 mp;
    d) construcția să se încadreze în noi ansambluri de locuințe și să respecte întocmai documentațiile de urbanism aprobate;
    e) construcția să fie executată de o societate de construcții autorizată, care să asigure calitatea execuției impuse de legislația în vigoare;
    f) societatea de construcții să prezinte toate condițiile de eligibilitate impuse de lege.(2) Suma reprezentând subvenția de 20% va fi virată societății de construcții după recepția lucrărilor și predarea către beneficiar a construcției în stare normală de folosință, după ce aceasta face dovada achitării la zi a taxelor și impozitelor datorate.(3) Resursele financiare necesare pentru acordarea subvenției de 20% se asigură prin Agenția Națională pentru Locuințe, în limita sumelor alocate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului.
    -------------
    Art. 5^1 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 62 din 22 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 24 martie 2006.


    Articolul 7

    Consiliile locale pot realiza din depozitele special constituite locuinte cu suprafetele construite prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege, exercitand controlul asupra pretului de vanzare, în vederea inlesnirii accesului la proprietate pentru unele categorii de persoane, în urmatoarea ordine de prioritate:
    a) tinerii căsătoriti care, la data contractarii locuinței, au, fiecare, vârsta de până la 35 de ani;
    b) persoanele care beneficiaza de facilități la cumpararea sau construirea unei locuinte, potrivit prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată;
    c) persoanele calificate din agricultura, invatamant, sănătate, administratie publică și culte, care își stabilesc domiciliul în mediul rural;
    d) alte categorii de persoane stabilite de consiliile locale.
    Persoanele din categoriile menționate la lit. a)-d) pot beneficia de o subvenție de la bugetul de stat, în limitele prevederilor bugetare anuale, în raport cu venitul mediu net lunar pe membru de familie, de până la 30% din valoarea locuinței calculată la valoarea finala a acesteia, precum și de plată în rate lunare, pe termen de 20 de ani, a diferenței față de prețul final al locuinței, după ce s-au scăzut subvenția și avansul minim obligatoriu de 10% achitat de contractant, din valoarea locuințelor calculată la data contractării*).
    -------------
    Alin. 2 al art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    -------------
    Dobânda la suma avansată din depozitul special, care se restituie în rate, este de 5% anual.
    --------------
    Alin. 2^1 al art. 7 a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 22 din 23 martie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 28 martie 2000.
    -------------
    Alin. 3 al art. 7 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    -------------
    Alin. 4 al art. 7 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    În cazul nerestituirii la termenele stabilite a ratelor scadente, se va plati o dobânda de 10% anual asupra acestor rate.
    Autoritățile publice locale, prin administratori delegați de acestea, vor incheia cu persoanele fizice prevăzute în prezentul articol contracte de împrumut pentru sumele avansate din depozitul special, potrivit normelor legale în vigoare.


    Articolul 8

    Persoanele fizice prevăzute la art. 7 se vor adresa consiliilor locale, care vor analiza și vor aproba, după caz, cererile respective, stabilind, totodata, și ordinea de prioritate.
    Cuantumul subventiei se stabileste în raport cu venitul mediu net lunar pe membru de familie, potrivit normelor aprobate anual de Guvern*).
    ------------
    *) A se vedea Nota de la alin. 2 al art. 7.


    Articolul 9

    Depozitele special constituite pe seama consiliilor locale se alimenteaza din urmatoarele surse:
    a) sumele aprobate anual în bugetele locale, destinate realizării locuintelor;
    b) încasările realizate din vanzarea locuintelor și a spatiilor cu alta destinatie din cladirile de locuit, cu excepția celor care se fac venituri la bugetele locale, potrivit prevederilor legale în vigoare, precum și sumele încasate potrivit prevederilor art. 7;
    c) alocatiile din bugetul de stat, în limita prevederilor aprobate anual cu aceasta destinatie;
    d) alte surse constituite potrivit legii.


    Articolul 10

    De prevederile art. 7 din prezenta lege beneficiaza, o singură dată, persoanele fizice care, împreună cu familia, nu au detinut și nu au în proprietate o locuinta, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 7 lit. c), sau dacă locuinta în care gospodaresc împreună nu satisface exigentele minimale de suprafața, prevăzute în anexa nr. 1, corespunzător numarului de persoane din familie.
    Proprietarii locuintelor noi, persoane fizice, sunt scutiti de plată impozitului pe cladire timp de 10 ani de la data dobândirii locuinței.
    În cazul instrainarii locuinței în condițiile prezentei legi, noul proprietar nu mai beneficiaza de scutirea de impozit.


    Articolul 11

    Locuintele care se realizează în condițiile art. 7-9 din prezenta lege se vor amplasa, prin grija consiliilor locale, pe terenurile aflate în proprietatea unităților administrativ-teritoriale sau pe terenurile aparținând persoanelor fizice beneficiare, în condițiile prevederilor Codului civil, cu respectarea documentatiilor de urbanism legal aprobate și cu asigurarea utilitatilor și dotarilor edilitare necesare condițiilor de locuit.


    Articolul 12

    Lucrarile de viabilizare a terenurilor destinate construcțiilor de locuinte, care constau în: drumuri publice, retele de alimentare cu apa și canalizare, retele electrice și, după caz, retele de gaze, telefonice și de termoficare se finanțează după cum urmeaza:
    a) drumurile publice, retelele de alimentare cu apa și canalizare și, după caz, retelele de termoficare, din bugetele locale și din alte fonduri legal constituite cu aceasta destinatie;
    b) retelele electrice stradale, inclusiv posturile de transformare aferente și, după caz, de gaze și telefonice stradale, din bugetele de venituri și cheltuieli ale regiilor autonome de profil, din credite bancare contractate de acestea, precum și din alte fonduri constituite cu aceasta destinatie.
    --------------
    Alin. 2 al art. 12 a fost abrogat de de art. 4 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 127 din 10 septembrie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 20 septembrie 1999.
    --------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:
    Conform alin. 2, art. 4 din Cap. I al ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 127 din 10 septembrie 1999, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 455 din 20 septembrie 1999, persoanele juridice care s-au angajat în efectuarea investițiilor din profit anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență beneficiază în continuare de facilitățile prevăzute la art. 5 alin. 1, la art. 6 și la art. 12 alin. 2 din Legea nr. 114/1996, republicată, până la recepția lucrărilor de construcții sau de viabilizare a terenurilor, în condițiile legii.


    Articolul 13

    Deschiderea finantarii și începerea lucrărilor din fonduri publice se efectueaza după contractarea cu viitorii beneficiari a cel puțin 70% din numărul locuintelor prevăzute a fi incepute.
    Locuintele nerepartizate sau necontractate până la finalizare pot fi vândute în condițiile prevederilor legale.
    -------------
    Alin. 2 al art. 13 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 14

    Folosirea sumelor existente în depozitele constituite la nivelul consiliilor locale este de competența și în raspunderea acestora.


    Articolul 15

    Alocatiile de la bugetul de stat se fundamentează de către consiliile locale, cu ocazia elaborarii bugetului de stat, distinct pentru terminarea locuintelor și pentru realizarea de noi locuinte, și se transmit consiliului judetean și, respectiv, Consiliului General al Municipiului București, după caz.
    Propunerile de alocatii din bugetul de stat ale consiliilor locale, centralizate pe fiecare judet și municipiul București, se transmit Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului de către consiliile judetene și Consiliul General al Municipiului București.
    Pentru alocatiile de la bugetul de stat privind sprijinul statului pentru finantarea construcțiilor de locuinte potrivit prevederilor prezentei legi, Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului indeplineste atribuțiile ordonatorului principal de credite, prevăzute în Legea privind finanțele publice.
    În execuția bugetului de stat, alocatiile pentru constructii de locuinte se repartizeaza și se acordă consiliilor locale beneficiare de către Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin intermediul consiliilor judetene și al Consiliului General al Municipiului București, potrivit normelor metodologice.
    ---------------
    Art. 15 a fost modificat conform HOTĂRÂRII nr. 412 din 23 martie 2004, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 30 martie 2004, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței" cu denumirea "Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului".


    Articolul 16

    Lista cuprinzand numărul, structura pe numărul de camere și amplasamentul locuintelor, precum și lista persoanelor care vor beneficia de locuinte, în ordinea de prioritate stabilita conform art. 7 de către consiliile locale, se afișează la sediul acestora.


    Articolul 17

    Prin familie, în sensul prezentei legi, se înțelege sotul, sotia, copiii și parintii sotilor, care locuiesc și gospodaresc împreună.


    Articolul 18

    Până la restituirea sumelor datorate de către beneficiarii locuintelor, se instituie ipoteca legala asupra locuinței.


    Articolul 19

    Înstrăinarea, prin acte între vii, a locuintelor pentru realizarea cărora s-au acordat subventii se poate face numai după restituirea integrală a sumelor actualizate datorate și pe baza dovezii depunerii integrale a contravalorii sumelor actualizate, obtinute ca subventii de la bugetul de stat, potrivit prevederilor art. 7, în depozitul constituit pentru realizarea locuintelor, în condițiile prezentei legi.

    --------------
    Art. 20 a fost abrogat de lit. b) a art. 8 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 26 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 463 din 1 iunie 2005.


    Capitolul III Inchirierea locuintelor

    Articolul 21

    Inchirierea locuintelor se face pe baza acordului dintre proprietar și chirias, consemnat prin contract scris, care se va inregistra la organele fiscale teritoriale și va cuprinde:
    a) adresa locuinței care face obiectul inchirierii;
    b) suprafața locativa și dotarile folosite în exclusivitate și în comun;
    c) suprafața curtilor și a gradinilor folosite în exclusivitate sau în comun;
    d) valoarea chiriei lunare, regulile de modificare a acesteia și modul de plată;
    e) suma plătită în avans în contul chiriei;
    f) locul și condițiile în care se realizează primirea și restituirea cheilor;
    g) oblibațiile părților privind folosirea și întreținerea spatiilor care fac obiectul contractului;
    h) inventarul obiectelor și al dotarilor aferente;
    i) data intrarii în vigoare și durata;
    j) condițiile privind folosință exclusiva și în comun a părților aflate în coproprietate;
    k) persoanele care vor locui împreună cu titularul contractului;
    l) alte clauze convenite între părți.


    Articolul 22

    Sunt nule de drept orice clauze cuprinse în contractul de închiriere, care:
    a) obliga chiriasul sa recunoasca sau sa plateasca în avans proprietarului orice suma cu titlu de reparatie în sarcina proprietarului;
    b) prevad responsabilitatea colectiva a chiriasilor în caz de degradare a elementelor de constructii și a instalațiilor, a obiectelor și dotarilor aferente spatiilor comune;
    c) impun chiriasilor sa faca asigurări de daune;
    d) exonereaza proprietarul de oblibațiile ce îi revin potrivit prevederilor legale;
    e) autorizeaza pe proprietar să obțină venituri din nerespectarea clauzelor contractului de închiriere.


    Articolul 23

    În cazul în care părțile nu convin asupra reinnoirii contractului de închiriere, chiriasul este obligat sa părăsească locuinta la expirarea termenului contractual.


    Articolul 24

    Rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit se face în urmatoarele condiții:
    a) la cererea chiriasului, cu condiția notificarii prealabile într-un termen de minimum 60 de zile;
    b) la cererea proprietarului, atunci când:
    - chiriasul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutiv;
    - chiriasul a pricinuit insemnate stricaciuni locuinței, cladirii în care este situata aceasta, instalațiilor, precum și oricăror alte bunuri aferente lor, sau dacă instraineaza fără drept părți ale acestora;
    - chiriasul are un comportament care face imposibila convietuirea sau împiedica folosirea normala a locuinței;
    - chiriasul nu a respectat clauzele contractuale;
    c) la cererea asociației de proprietari, atunci când chiriasul nu și-a achitat oblibațiile ce-i revin din cheltuielile comune pe o perioadă de 3 luni, dacă au fost stabilite, prin contractul de închiriere, în sarcina chiriasului.


    Articolul 25

    Evacuarea chiriasului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.
    Chiriasul este obligat la plata chiriei prevăzute în contractul de închiriere, până la data executarii efective a hotărârii de evacuare.


    Articolul 26

    Chiriasul poate subinchiria, modifica sau imbunatati locuinta deținută, numai cu acordul prealabil scris și în condițiile stabilite de proprietar, dacă acestea nu sunt interzise prin contractul de închiriere principal.
    Beneficiarul contractului de subinchiriere nu se poate prevala de nici un drept împotriva proprietarului și nici asupra oricărui titlu de ocupare.
    Contractul de subinchiriere, incheiat cu respectarea prevederilor legale, se înregistrează la organele fiscale teritoriale.


    Articolul 27

    În cazul părăsirii definitive a domiciliului de către titularul contractului de închiriere sau al decesului acestuia, precum și în cazul titularului de contract, nerezident, care, fără a fi detașat, nu a mai folosit locuinta mai mult de 2 ani, fără întrerupere, închirierea continua, după caz:
    a) în beneficiul soțului sau al sotiei, dacă a locuit împreună cu titularul;
    b) în beneficiul descendenților sau al ascendenților, dacă au locuit împreună cu acesta;
    c) în beneficiul altor persoane care au avut același domiciliu cu titularul cel puțin un an și care au fost înscrise în contractul de închiriere.
    În cazul mai multor cereri, beneficiul contractului de închiriere se dispune prin hotărâre judecătorească.
    În lipsa persoanelor care pot solicita locuinta, potrivit alin. 1, contractul de închiriere încetează în termen de 30 de zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului sau de la data înregistrării decesului ori de la împlinirea termenului de 2 ani de nefolosire neîntreruptă a locuinței.
    -------------
    Art. 27 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 28

    Proprietarul are urmatoarele obligații:
    a) sa predea chiriasului locuinta în stare normala de folosință;
    b) sa ia măsuri pentru repararea și menținerea în stare de siguranță în exploatare și de functionalitate a cladirii pe toata durata inchirierii locuinței;
    c) sa intretina în bune condiții elementele structurii de rezistenta a cladirii, elementele de construcție exterioare ale cladirii (acoperis, fatada, imprejmuiri, pavimente), curtile și gradinile, precum și spatiile comune din interiorul cladirii (casa scarii, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, scari exterioare);
    d) sa intretina în bune condiții instalatiile comune proprii cladirii (ascensor, hidrofor, instalații de alimentare cu apa, de canalizare, instalații de incalzire centrala și de preparare a apei calde, instalații electrice și de gaze, centrale termice, crematorii, instalații de colectare a deseurilor, instalații de antena colectiva, telefonice etc.).


    Articolul 29

    Chiriasul are urmatoarele obligații:
    a) să efectueze lucrari de întreținere, reparatii sau inlocuire a elementelor de constructii și instalații din folosință exclusiva;
    b) sa repare sau sa inlocuiasca elementele de constructii și de instalații deteriorate din folosință comuna, ca urmare a folosirii lor necorespunzatoare, indiferent dacă acestea sunt în interiorul sau în exteriorul cladirii; dacă persoanele care au produs degradarea nu sunt identificate, cheltuielile de reparatii vor fi suportate de cei care au acces sau folosesc în comun elementele de constructii, de instalații, obiectele și dotarile aferente;
    c) să asigure curatenia și igienizarea în interiorul locuinței și la părțile de folosință comuna pe toata durata contractului de închiriere;
    d) sa predea proprietarului locuinta în stare normala de folosință, la eliberarea acesteia.
    Oblibațiile chiriasului cu privire la întreținerea și repararea spatiului inchiriat se păstrează și în cazul subinchirierii locuinței.


    Articolul 30

    În cazul neindeplinirii de către proprietar a obligațiilor care îi revin cu privire la întreținerea și repararea locuinței inchiriate, lucrarile pot fi executate de către chiriasi în contul proprietarului, retinand contravaloarea acestora din chirie.
    Chiriasul va putea executa aceste lucrari, dacă degradarea produsa este de natura sa afecteze folosință normala a cladirii sau a locuinței și numai atunci când proprietarul, la sesizarea scrisa a chiriasului, nu a luat măsuri de executare a lucrării, în termen de 30 de zile de la data sesizarii.


    Articolul 31

    Chiria practicata pentru locuinte va acoperi cheltuielile de administrare, întreținere și reparatii, impozitele pe cladiri și pe teren, precum și recuperarea investitiei, în functie de durata normata stabilita potrivit prevederilor legale, precum și un profit supus negocierii între părți.


    Articolul 32

    Nivelul maxim al chiriei pentru locuintele aflate în proprietatea statului se stabileste prin lege speciala. Chiria maxima pentru aceste locuinte se diferentiaza pe categorii de localități și pe zone de către consiliile locale, după criteriile avute în vedere la stabilirea impozitelor și a taxelor locale pentru terenuri.


    Articolul 33

    Titularii de contracte de închiriere pot face între ei schimb de locuinte, cu avizul autorității care a aprobat inchirierea sau, după caz, al proprietarului locuinței.


    Capitolul IV Administrarea cladirilor de locuit

    Articolul 34

    Cladirile de locuit pot fi date de proprietar în administrarea unor persoane fizice sau juridice, asociații, servicii publice sau agenti economici specializati, după caz.
    Oblibațiile celor care administreaza sunt, în principal, urmatoarele:
    a) gestionarea bunurilor și a fondurilor banesti;
    b) efectuarea formalităților necesare în angajarea contractelor cu furnizorii serviciilor pentru exploatarea și întreținerea clădirii, derularea și urmărirea realizării acestor contracte;
    -------------
    Lit. b) a alin. 2 al art. 34 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    c) asigurarea cunoasterii și respectarii regulilor de locuit în comun;
    d) reprezentarea intereselor proprietarului în raport cu autoritățile publice;
    e) indeplinirea oricăror alte obligații prevăzute de lege.


    Articolul 35

    În cladirile de locuit cu mai multe locuinte, proprietarul raspunde de asigurarea condițiilor de functionare normala a locuinței aflate în proprietate exclusiva și a spatiilor aflate în proprietate indiviza.
    În acest scop proprietarii se pot constitui în asociații cu personalitate juridică.
    -------------
    Alin. 2 al art. 35 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    Modul de înființare, organizare și functionare a asociațiilor de proprietari se reglementeaza potrivit regulamentului-cadru cuprins în anexa nr. 2 la prezenta lege.


    Articolul 35^1

    Asociația de proprietari are un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor și altor spații, proprietate a membrilor săi, precum și un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de contribuție la cheltuielile comune ale clădirii cu mai multe apartamente și/sau spații cu alta destinație decât aceea de locuinta, după cheltuielile de judecată datorate tuturor creditorilor în interesul cărora au fost făcute.
    Privilegiul se înscrie în registrul de publicitate imobiliară al judecătoriei, la cererea președintelui asociației de proprietari, pe baza extraselor de pe listele lunare de plată a cotelor de contribuție din care rezultă suma datorată, în cazul în care creanta reprezintă o restanta de cel puțin 3 luni. Privilegiul se radiază la cererea reprezentantului legal al asociației sau a proprietarului, pe baza chitanței sau a altui înscris prin care asociația confirma plata sumei datorate.
    Operațiunile de publicitate imobiliară privitoare la privilegiul prevăzut la alin.1 și 2 sunt scutite de taxa de timbru.
    -------------
    Art. 35^1 a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 36

    În cazurile în care, în cladirile de locuinte, unul dintre proprietari sau chiriasi împiedica cu buna stiinta și sub orice formă folosirea normala a imobilului de locuit, creand prejudicii celorlalți proprietari sau chiriasi, după caz, la solicitarea proprietarilor cladirilor sau a reprezentantului legal al acestora, instanța va hotari masurile pentru folosirea normala a imobilului.


    Articolul 37

    Chiriasii cladirilor cu mai multe locuinte se pot asocia, potrivit legii, în scopul reprezentarii intereselor lor în raporturile cu proprietarii, precum și cu alte persoane juridice sau persoane fizice.
    În acelasi scop, în cazul neconstituirii asociației, chiriasii pot mandata un reprezentant.


    Capitolul V Locuinta sociala

    Articolul 38

    Constructiile de locuinte sociale se pot realiza, în orice localitate, pe amplasamentele prevăzute în documentatiile de urbanism și în condițiile prezentei legi.
    Constituirea fondului de locuinte sociale se face prin realizarea de constructii noi și prin reabilitarea unor constructii existente.
    Consiliile locale controlează și raspund de fondul de locuinte sociale situate pe teritoriul unităților administrativ-teritoriale respective.


    Articolul 39

    Locuintele sociale apartin domeniului public al unităților administrativ-teritoriale.


    Articolul 40

    Locuintele sociale se vor amplasa numai pe terenurile aparținând unităților administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 11.


    Articolul 41

    Locuinta sociala se realizează cu respectarea suprafetei utile și a dotarilor stabilite în limita suprafetei construite, potrivit anexei nr. 1 la prezenta lege.
    Pentru locuintele care se realizează prin reabilitarea construcțiilor existente se considera obligatorii numai prevederile legate de dotarea minima.


    Articolul 42

    Au acces la locuinta socială, în vederea închirierii, familiile sau persoanele cu un venit mediu net lunar, realizat în ultimele 12 luni, cu cel puțin 20% sub nivelul venitului net lunar pe membru de familie sau, după caz, pe persoana, stabilit conform prevederilor art. 8 alin. 2.
    -------------
    Alin. 1 al art. 42 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    Nivelul minim astfel calculat va fi corectat periodic de Guvern, în functie de evolutia situației economice și sociale, începând cu anul 1996.
    Venitul net lunar pe familie se stabileste pe baza declarației de venit și a actelor doveditoare, potrivit prevederilor legale.
    Declaratiile de venit, facute cu nesinceritate, atrag raspunderea materiala sau penala, după caz.


    Articolul 43

    Locuintele sociale se repartizeaza de către consiliile locale pe baza criteriilor stabilite anual de acestea, în condițiile prevederilor prezentului capitol, și de ele pot beneficia, în ordinea de prioritate stabilita de consiliile locale, urmatoarele categorii de persoane: tinerii căsătoriti care au fiecare vârsta de până la 35 de ani, tinerii proveniti din institutii de ocrotire sociala și care au implinit vârsta de 18 ani, invalizii de gradul I și II, persoanele handicapate, pensionarii, veteranii și vaduvele de razboi, beneficiarii prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată, și ai Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, alte persoane sau familii indreptatite.


    Articolul 44

    Contractul de închiriere se incheie de către primar sau de către o persoană imputernicita de acesta cu beneficiarii stabiliti de consiliul local, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire pe baza declarației de venituri și a actelor doveditoare necesare conform prevederilor legale.
    Nivelul chiriei nu va depăși 10% din venitul net lunar, calculat pe ultimele 12 luni, pe familie. Diferența până la valoarea nominala a chiriei, calculată potrivit art. 31, va fi subventionata de la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde este situata locuinta sociala.


    Articolul 45

    Titularul contractului de închiriere este obligat sa comunice primarului, în termen de 30 de zile, orice modificare produsa în venitul net lunar al familiei acestuia, sub sancțiunea rezilierii contractului de închiriere.
    În cazurile în care venitul net lunar pe familie s-a modificat, autoritatea administrației publice locale va opera modificarea chiriei și a subventiei acordate, cuvenite proprietarului.


    Articolul 46

    Contractul de închiriere se poate rezilia:
    a) în condițiile prevăzute la art. 24 din prezenta lege;
    b) în cazul în care venitul mediu net lunar pe familie, realizat în 2 ani fiscali consecutivi, depășește cu peste 20% nivelul minim prevăzut la art. 42 din prezenta lege, iar titularul contractului de închiriere nu a achitat valoarea nominala a chiriei în termen de 90 de zile de la comunicare.


    Articolul 47

    Locuintele sociale realizate potrivit prezentei legi nu pot fi vandute.


    Articolul 48

    Nu pot beneficia de locuinte sociale, potrivit prezentei legi, persoanele sau familiile care:
    a) dețin în proprietate o locuinta;
    b) au înstrăinat o locuinta după data de 1 ianuarie 1990;
    c) au beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuinte;
    d) dețin, în calitate de chiriaș, o alta locuinta din fondul locativ de stat.
    -------------
    Lit. d) a art. 48 a fost modificată de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 49

    Beneficiarii locuintelor sociale nu au dreptul sa subinchirieze, sa transmita dreptul de locuire sau sa schimbe destinația spatiului inchiriat, sub sancțiunea rezilierii contractului de închiriere și a suportarii eventualelor daune aduse locuinței și cladirii, după caz.


    Articolul 50

    Finantarea locuintelor sociale se asigura din bugetele locale, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual, ale consiliilor locale, în care scop se instituie o subdiviziune de cheltuieli distincta în aceste bugete.
    Statul sprijina construcția de locuinte sociale prin transferuri de la bugetul de stat, stabilite anual cu aceasta destinatie în bugetul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, prin legea bugetului de stat.
    ---------------
    Alin. 2 al art. 50 a fost modificat conform HOTĂRÂRII nr. 412 din 23 martie 2004, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 30 martie 2004, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței" cu denumirea "Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului".
    Persoanele fizice și agentii economici pot sprijini prin donatii sau contribuții construcția de locuinte sociale.


    Capitolul VI Locuinta de serviciu și locuinta de interventie

    Articolul 51

    Fondul de locuinte de serviciu se compune din:
    a) locuinte existente, care, potrivit prevederilor legale, rămân cu destinația de locuinte de serviciu la data intrarii în vigoare a prezentei legi;
    b) locuinte noi.
    Condițiile și durata de închiriere vor fi stipulate în contractul de închiriere incheiat între părțile contractante, accesoriu la contractul de muncă.


    Articolul 52

    Locuintele noi se finanțează, în condițiile legii, din:
    a) bugetul de stat și bugetele locale, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual cu aceasta destinatie;
    b) bugetele agentilor economici, pentru salariații acestora.


    Articolul 53

    Locuintele de serviciu finantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale se realizează cu respectarea suprafetei utile și a dotarilor, în limita suprafetei construite pe apartament, potrivit anexei nr. 1.
    Locuintele de serviciu se vor amplasa după cum urmeaza:
    a) pe terenurile aflate în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale, pentru locuintele finantate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, cu asigurarea viabilizarii terenurilor, potrivit prevederilor art. 12;
    b) pe terenurile aparținând agentilor economici, pentru locuintele și lucrarile de viabilizare a terenurilor, finantate din bugetele acestora.
    În situații deosebite, determinate de natura amplasamentului și de caracterul zonei, cu aprobarea ordonatorilor de credite, locuintele prevăzute la alin. 1 se pot construi cu suprafete majorate cu până la 20% față de cele prevăzute în anexa nr. 1, iar peste aceasta limita, cu aprobarea Guvernului.
    Locuintele de serviciu realizate în condițiile prezentei legi, finantate din bugetul de stat și din bugetele locale, pot fi vandute în condițiile legii, cu aprobarea Guvernului, în situația în care activitatea care a generat realizarea locuintelor respective s-a restrans sau a incetat.


    Articolul 54

    Locuinta de interventie urmeaza regimul locuinței de serviciu.
    Locuintele de interventie se realizează o dată cu obiectivul de investiție și se amplaseaza în incinta acestuia sau în imediata apropiere.
    Locuintele de interventie nu pot fi vandute chiriasilor.


    Capitolul VII Locuinta de necesitate

    Articolul 55

    Locuinta de necesitate se finanțează și se realizează în condițiile stabilite pentru locuinta sociala.
    Locuinta de necesitate se inchiriaza temporar persoanelor și familiilor ale caror locuinte au devenit inutilizabile potrivit prevederilor art. 2 lit. f).
    Contractul de închiriere se incheie de către primarul localității sau de către o persoană imputernicita de acesta, pe baza hotărârii consiliului local, până la înlăturarea efectelor care au facut inutilizabile locuintele.


    Articolul 56

    Consiliile locale pot declara, în cazuri de extrema urgenta, drept locuinte de necesitate, locuintele libere aflate în fondul de locuinte sociale.
    Locuintele de necesitate libere se pot constitui temporar ca fond de locuințe sociale.
    -------------
    Alin. 2 al art. 56 a fost introdus de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Capitolul VIII Locuinta de protocol

    Articolul 57

    Locuintele de protocol sunt proprietate publică a statului.
    Administrarea fondului locativ de protocol se face de către Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat", care asigura evidenta, întreținerea, repararea și conservarea acestuia, precum și incasarea chiriei.
    Atribuirea, ocuparea și folosirea locuintelor de protocol se fac în condițiile prezentei legi.


    Articolul 58

    Președintele României, președintele Senatului, președintele Camerei Deputatilor și primul-ministru beneficiaza, în condițiile prezentei legi, de cate o locuinta de protocol, ca reședința oficiala.
    Resedintele oficiale ale persoanelor prevăzute la alin. (1) se atribuie de către Guvern și sunt puse la dispoziția lor, împreună cu dotările aferente, pe perioada exercitării funcției, de către Regia Autonomă «Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat» .
    -------------
    Alin. 2 al art. 58 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    Lista cuprinzând imobilele cu destinație de reședința oficială, precum și celelalte locuințe de protocol și condițiile pe care acestea trebuie să le îndeplinească, inclusiv cele de dotare și confort, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
    -------------
    Alin. 3 al art. 58 a fost modificat de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 59

    Pot beneficia de locuinta de protocol, la cerere, cu plata chiriei prevăzute de lege, persoanele care indeplinesc urmatoarele functii publice: vicepresedinti ai Senatului și ai Camerei Deputatilor, ministri de stat, ministrii și asimilatii acestora, precum și președintele Curtii Supreme de Justiție, președintele Curtii Constitutionale, președintele Curtii de Conturi, președintele Consiliului Legislativ și avocatul poporului, pe durata exercitarii functiei sau a mandatului.
    Pentru persoanele prevăzute la alin. 1, atribuirea locuinței de protocol se face prin decizie a primului-ministru și se pune la dispoziția lor de către Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat".
    Atribuirea locuintelor de protocol se poate face numai dacă persoanele prevăzute la alin. 1 nu dețin, în localitatea în care își desfășoară activitatea, o alta locuinta care să corespunda condițiilor stabilite potrivit art. 58 alin. 3.
    Locuintele de protocol se amplaseaza numai în clădiri cu număr redus de apartamente destinate acestei folosințe.
    -------------
    Alin. 4 al art. 59 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.
    Suprafețele locuințelor de protocol vor fi cu cel puțin 30% mai mari decât cele prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta lege.
    -------------
    Alin. 5 al art. 59 a fost introdus de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.


    Articolul 60

    Pentru resedintele oficiale, Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" va incheia contracte de închiriere cu serviciile de specialitate ale instituțiilor în care își desfășoară activitatea persoanele beneficiare.
    Pentru locuintele de protocol, contractele de închiriere se incheie de către Regia Autonoma "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat" cu beneficiarii direcți, care, pe aceasta baza, vor putea ocupa locuinta respectiva împreună cu membrii familiei.
    Contractul de închiriere a locuintelor de protocol și a celor cu destinatie de reședința oficiala inceteaza de drept în termen de 60 de zile de la data eliberarii din functie a beneficiarului.
    Atribuirea, în condițiile prezentei legi, a unei resedinte oficiale, respectiv a unei locuinte de protocol, nu afectează drepturile locative deținute de persoanele prevăzute la art. 58 și 59.


    Capitolul IX Dispozitii tranzitorii și finale

    Articolul 61

    Orice litigiu în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se solutioneaza de către instantele judecătorești.


    Articolul 62

    Prevederile Ordonantei Guvernului nr. 19/1994 privind stimularea investitiilor pentru realizarea unor lucrari publice și constructii de locuinte, aprobata și modificata prin Legea nr. 82/1995, se aplică în continuare până la terminarea locuintelor incepute.
    ------------
    Alin. 2 al art. 62 a fost abrogat de art. II din ORDONANȚA nr. 76 din 30 august 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 1 septembrie 2001.
    ------------
    Alin. 3 al art. 62 a fost abrogat de art. II din ORDONANȚA nr. 76 din 30 august 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 1 septembrie 2001.
    ------------
    Alin. 4 al art. 62 a fost abrogat de art. II din ORDONANȚA nr. 76 din 30 august 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 1 septembrie 2001.


    Articolul 63

    -------------
    Alin. 1 al art. 63 a fost abrogat de art. 86 din ORDONANȚA nr. 73 din 27 august 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 31 august 1999. ORDONANȚA nr. 73 din 27 august 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 419 din 31 august 1999 a fost abrogată de art. 85 din ORDONANȚA nr. 7 din 19 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 august 2001. ORDONANȚA nr. 7 din 19 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 3 august 2001 a fost abrogată de art. 298 din LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 23 decembrie 2003.
    Persoanele juridice române care investesc din profit pentru lucrarile prevăzute la art. 5, 6 și 12, separat sau cumulativ, beneficiaza de scutirea de impozit pe profitul investit, conform prevederilor art. 5 din prezenta lege.
    Prevederile art. 5^1 intră în vigoare începând cu semestrul II al anului 2006.
    --------------
    Alin. 3 al art. 63 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 62 din 22 martie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 268 din 24 martie 2006.


    Articolul 64

    Schimbarea destinatiei locuintelor, precum și a spatiilor cu alta destinatie situate în cladiri colective se poate face numai cu acordul proprietarului sau al asociației de proprietari. În vederea efectuării acestei schimbari, este necesar avizul favorabil al proprietarilor și, după caz, al titularilor contractelor de închiriere din locuintele cu care se invecineaza, pe plan orizontal și vertical, spatiul supus schimbarii.


    Articolul 65

    Construirea caselor de vacanta se autorizeaza, la cererea persoanelor fizice și a agentilor economici, numai pe terenurile aflate în proprietatea acestora sau concesionate în condițiile legii, în zonele stabilite prin documentatiile de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii.


    Articolul 66

    Plata chiriei pentru resedintele oficiale se face din bugetele Presedentiei României, Senatului, Camerei Deputatilor și Secretariatului General al Guvernului, în limitele prevederilor bugetare aprobate anual.


    Articolul 67

    Guvernul raspunde de aplicarea unitara, pe intreg teritoriul tarii, a politicii de dezvoltare a construcției de locuinte.
    Programul de dezvoltare a construcției de locuinte se elaboreaza de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, pe baza fundamentarii organelor administrației publice centrale interesate, a consiliilor judetene și locale, în acord cu documentatiile de urbanism și amenajare a teritoriului, aprobate conform legii.
    ---------------
    Alin. 2 al art. 67 a fost modificat conform HOTĂRÂRII nr. 412 din 23 martie 2004, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 30 martie 2004, prin înlocuirea denumirii "Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței" cu denumirea "Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului".


    Articolul 68

    Pentru aducerea la indeplinire a dispozițiilor prezentei legi, Guvernul va adopta norme metodologice de aplicare*).
    ------------
    *) Normele metodologice au fost aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 446 din 12 august 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 21 august 1997.


    Articolul 69

    Proprietarii din clădirile cu mai multe locuințe în proprietate privată sau mixtă, constituiți în asociații de locatari potrivit Legii nr. 5/1973
    privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași, se reorganizează în asociații de proprietari, în conformitate cu Regulamentul-cadru al asociațiilor de proprietari, cuprins în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta lege.
    Până la înființarea și funcționarea birourilor de carte funciară, înregistrarea proprietății în vederea constituirii asociațiilor de proprietari se face în registrele de publicitate de la birourile de transcripțiuni și inscriptiuni imobiliare din judecătorii.
    Până la data dobândirii personalității juridice a asociației de proprietari, asociațiile de locatari constituite potrivit Decretului Consiliului de Stat nr. 387/1977
    pentru aprobarea Statutului privind organizarea și funcționarea asociației locatarilor își desfășoară activitatea pe baza statutului propriu și a dispozițiilor prezentei legi.
    -------------
    Art. 69 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.

    -------------
    Art. 70 a fost abrogat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 145 din 27 iulie 1999, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 9 septembrie 1999.

    Articolul 71

    Persoanele care beneficiaza de drepturi mai favorabile decat cele prevăzute în prezenta lege, consacrate prin legi speciale, care se referă, printre altele, la materia raporturilor juridice locative și a celor conexe acestora, se bucura în continuare de aplicarea drepturilor mai favorabile.


    Articolul 72

    Dispozitiile prezentei legi privind inchirierea locuintelor se completeaza cu dispozitiile Codului civil privind contractul de locatiune.


    Articolul 73

    La data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga:
    - Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriasi, cu excepția cap. 4 și a art. 63 cu referire la cap. 4 din aceeasi lege, exclusiv dispozitiile referitoare la suprafetele locative proprietate personala;
    - H.C.M. nr. 860/1973 pentru stabilirea masurilor de executare a Legii nr. 5/1973, în ceea ce priveste inchirierea de locuinte;
    - Decretul Consiliului de Stat nr. 256/1984 privind îmbunătățirea regimului de construire a locuintelor și modificarea unor reglementari referitoare la stabilirea preturilor limita ale locuintelor care se construiesc din fondurile statului, a preturilor de contractare ale locuintelor proprietate personala și a preturilor de vanzare ale locuintelor din fondul locativ de stat, cu excepția art. III și a anexelor nr. 3 și 4;
    - Decretul Consiliului de Stat nr. 68/1975 privind îmbunătățirea regimului de construire a locuintelor din fondurile statului sau din fondurile populatiei cu sprijinul statului în credite și execuție;
    - art. 12 alin. 1 lit. a) și alin. 2, art. 21-25 și art. 35 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii construcțiilor și unele măsuri pentru realizarea locuintelor;
    - orice alte dispozitii contrare prevederilor prezentei legi.


    Anexa 1

    EXIGENTE MINIMALE
    pentru locuinte
    A. Cerințe minimale:
    - acces liber individual la spatiul locuibil, fără tulburarea posesiei și a folosinței exclusive a spatiului detinut de către o altă persoană sau familie;
    - spatiu pentru odihna;
    - spatiu pentru prepararea hranei;
    - grup sanitar;
    - acces la energia electrica și apa potabila, evacuarea controlata a apelor uzate și a reziduurilor menajere.
    B. Suprafete minimale
    NOTĂ:
    - Suprafața camerei de zi de la locuinta cu o camera include spatiul pentru dormit.
    - Locul de luat masa poate fi inglobat în bucatarie sau în camera de zi.
    - Înălțimea libera minima a camerelor de locuit va fi de 2,55 m, cu excepția mansardelor, supantelor și niselor, la care se va asigura un volum minim de 15 mc de persoana.
    - Suprafața locuibila este suprafața desfășurată a incaperilor de locuit. Ea cuprinde suprafața dormitoarelor și a camerei de zi.
    - Suprafața utila este suprafața desfășurată, mai puțin suprafața aferenta peretilor.
    - Suprafața utila a locuinței este suma tuturor suprafețelor utile ale incaperilor. Ea cuprinde: camera de zi, dormitoare, bai, WC, dus, bucatarie, spatii de depozitare și de circulatie din interiorul locuinței. Nu se cuprind: suprafața logiilor și a balcoanelor, pragurile golurilor de uși, ale trecerilor cu deschideri până la 1,00 m, nisele de radiatoare, precum și suprafetele ocupate de sobe și cazane de baie (cate 0,50 mp pentru fiecare soba și cazan de baie), în cazul în care încălzirea se face cu sobe. În cazul locuintelor duplex, rampa, mai puțin palierele, nu se cuprinde în suprafața utila a locuinței.
    - Suprafața construita pe locuinta, prevăzută în tabelul B, este suma suprafețelor utile ale incaperilor, logiilor, balcoanelor, precum și a cotei-părți din suprafetele părților comune ale cladirilor (spalatorii, uscatorii, casa scarii, inclusiv anexele pentru colectarea, depozitarea și evacuarea deseurilor menajere, casa liftului etc.), la care se adauga suprafața aferenta peretilor interiori și exteriori ai locuinței; în cazul incalzirii cu combustibil solid, se adauga suprafața aferenta sobelor și cazanelor de baie. Nu sunt cuprinse suprafetele aferente boxelor de la subsol și ale garajelor care pot fi prevăzute distinct.
    - Suprafața incaperii sanitare principale din locuinta va permite accesul la cada de baie al persoanelor imobilizate în scaun cu rotile.
    - Incaperea sanitara se include în locuinta, în cazul în care pot fi asigurate alimentarea cu apa și canalizarea.
    - Latimea minima de circulatie a coridoarelor și a vestibulului din interiorul locuinței va fi de 120 cm.
    - În functie de amplasamentul construcției, suprafetele construite pot avea abateri în limitele de +-10% .
    - Numărul de persoane pe locuinta se utilizeaza la repartizarea locuintelor sociale, de interventie, de serviciu și de necesitate.
    C. Încăperi sanitare
    Numar de camere/locuinta
    ------------------------------------------------------------
    | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Baie | 1 | 1 | 1 | 1 | 2 |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Dus | - | - | - | 1 | - |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | WC | - | - | 1 | - | - |
    ------------------------------------------------------------------------------
    D. Dotarea minima a incaperilor sanitare
    ------------------------------------
    | Baie | Dus | WC |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Cada de baie | | 1 | - | - |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Vas WC | | 1 | 1 | 1 |
    -----------------------------------------------------------------------------
    | Lavoar | mare | 1 | - | - |
    | -----------------------------------------------------
    | | mic | - | 1 | 1 |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Cuva pentru dus | | - | 1 | - |
    -----------------------------------------------------------------------------
    | Etajera | mare | 1 | - | - |
    | -----------------------------------------------------
    | | mica | - | 1 | 1 |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Oglinda | mare | 1 | - | - |
    | -----------------------------------------------------
    | | mica | - | 1 | 1 |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Portprosop | | 1 | 1 | 1 |
    -----------------------------------------------------------------------------
    | Portsapun | | 1 | 1 | 1 |
    |-----------------------------------------------------------------------------
    | Porthartie | | 1 | 1 | 1 |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Cuier | | 1 | 1 | - |
    |-----------------------------------------------------------------------------
    | Sifon pardoseala | | 1 | 1 | - |
    ------------------------------------------------------------------------------
    NOTĂ:
    - În baie se va prevedea spatiul pentru masina de spalat rufe.
    - Incaperile sanitare vor fi ventilate direct sau prin cos de ventilatie.
    E. Dotarea minima a bucatariei
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Nr. de camere/locuinta | 1-2 | 3 | 4 | 5 |
    |-----------------------------------------------------------------------------
    | Spalator cu cuva și picurator | 1 | 1 | 1 | 1 |
    ------------------------------------------------------------------------------
    NOTĂ:
    - În bucatarie se vor prevedea: cos de ventilatie, spatiu pentru frigider și pentru masa de lucru.
    F. Dotarea minima cu instalații electrice
    --------------------------------------------------------
    | Dormitor | Camera de zi | Bucatarie | Baie | Dus | WC |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Loc de lampa | 1 | 1 | - | - | - | - |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Aplica | - | - | 1 | 1 | 1 | 1 |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Comutator | 1 | 1 | - | - | - | - |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Intrerupator | - | - | 1 | 1 | 1 | 1 |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Priza | 2 | 3 | 1 | - | - | - |
    ------------------------------------------------------------------------------
    | Priza cu contact | | | | | | |
    | de protecție | - | - | 1 | 1 | - | - |
    ------------------------------------------------------------------------------

    NOTĂ:
    - Se vor prevedea întrerupătoare și aplice pentru fiecare spatiu de depozitare și spatiu de circulatie.
    - Priza cu contact de protecție, instalata pentru baie, se monteaza în exteriorul incaperii.
    - Fiecare locuinta va fi prevăzută cu instalatie de sonerie.
    - În cladiri cu mai multe locuinte se vor prevedea instalații și prize pentru antena colectiva și telefon.
    - Pentru locuintele situate în mediu rural, dotarile minime privind incaperile sanitare și bucataria se vor putea realiza pe parcursul existentei construcției, în corelare cu racordarea locuinței la retelele de utilitate publică sau la sistemul propriu de alimentare cu apa și evacuare controlata a apelor uzate.
    G. Spatii și instalații de folosință comuna pentru cladiri cu mai multe locuinte
    - Instalații de prevenire și stingere a incendiilor, precum și ascensor conform normelor în vigoare.
    - Spatii pentru biciclete, carucioare și pentru uscarea rufelor.
    - Spatii destinate colectarii, depozitarii și evacuarii deseurilor menajere.
    - Spatii pentru depozitarea combustibililor solizi sau lichizi, în situațiile în care nu se pot asigura încălzirea centrala și/sau gaze la bucatarie.
    - Rampa de acces pentru persoanele imobilizate în scaun cu rotile.


    Anexa 2

    REGULAMENTUL-CADRU
    al asociațiilor de proprietari