HOTĂRÂRE nr. 1.377 din 18 noiembrie 2009 (*actualizată*)
privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu caracter organizatoric
(actualizată până la data de 15 decembrie 2009*)
EMITENT
  • GUVERNUL




  • ---------------
    *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 802 din 25 noiembrie 2009. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 15 decembrie 2009, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 1.522 din 2 decembrie 2009.
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    (1) Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Unităţile care funcţionează în subordinea Inspecţiei Muncii sunt prevăzute în anexa nr. 2.


    Articolul 2

    Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.


    Articolul 3

    (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, personalul Inspecţiei Sociale este preluat sau, după caz, transferat în interesul serviciului, în condiţiile legii, la Inspecţia Muncii.
    (2) Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat potrivit legii se face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
    (3) Personalul disponibilizat ca urmare a reorganizării beneficiază de măsurile de protecţie socială prevăzute de lege.


    Articolul 4

    Inspecţia Muncii şi inspectoratele teritoriale de muncă pot deţine un număr de maximum 366 de autoturisme pentru realizarea acţiunilor de control, cu un consum lunar de carburant pe autoturism de 350 litri, 3 şalupe cu un consum mediu lunar de carburant de 1.500 litri, precum şi două ambarcaţiuni cu motor, pentru intervenţii urgente la accidente de muncă şi pentru acţiuni complexe de control, cu un consum lunar mediu de carburant pe ambarcaţiune de 350 litri.


    Articolul 5

    (1) Inspecţia Muncii preia, în condiţiile legii, pe bază de protocol de predare-primire, clădirile, terenurile şi toate celelalte bunuri aflate în patrimoniul Inspecţiei Sociale.
    (2) Pentru dezvoltarea activităţilor proprii, autorităţile administraţiei publice centrale sau locale vor atribui Inspecţiei Muncii, cu prioritate, în condiţiile prevăzute de lege, terenuri, clădiri şi spaţii.


    Articolul 6

    (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, în cuprinsul actelor normative în vigoare, denumirea Inspecţia Socială se înlocuieşte cu denumirea Inspecţia Muncii.
    (2) În condiţiile legii, Inspecţia Muncii va prelua toate drepturile şi va fi ţinută de toate obligaţiile Inspecţiei Sociale, potrivit prevederilor legale sau contractuale.


    Articolul 7

    (1) În subordinea Inspecţiei Muncii funcţionează Centrul de Monitorizare a Unităţilor cu Risc Profesional şi Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Profesională al Inspecţiei Muncii, instituţii cu personalitate juridică, finanţate din venituri proprii, prevăzute în anexa nr. 2.
    (2) Finanţarea centrelor prevăzute la alin. (1) se asigură din sumele provenite din tarifele percepute pentru plata serviciilor prestate de aceste centre în domeniile lor de activitate.


    Articolul 8

    Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:
    a) Hotărârea Guvernului nr. 1.059/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 26 septembrie 2007;
    b) Hotărârea Guvernului nr. 767/1999 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 24 septembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare;
    c) orice alte dispoziţii contrare prezentei hotărâri.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul muncii,
    familiei şi protecţiei sociale,
    interimar,
    Mihai Constantin Şeitan,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Pogea
    Bucureşti, 18 noiembrie 2009.
    Nr. 1.377.


    Anexa 1

    REGULAMENT 18/11/2009


    Anexa 2

    UNITĂŢILE
    care funcţionează în subordinea Inspecţiei Muncii
    1. Inspectoratele teritoriale de muncă
    2. Centrul de Monitorizare a Unităţilor cu Risc Profesional - finanţat din venituri proprii
    3. Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Profesională al Inspecţiei Muncii - finanţat din venituri proprii
    ------------