LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000 (*actualizată*)
privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri**)
(actualizată până la data de 22 iulie 2010*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL




  • ---------------
    **) Titlul legii a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    Parlamentul României adopta prezenta lege.

    Capitolul I Dispoziţii generale

    Dispoziţii generale

    Articolul 1

    În prezenta lege termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:
    a) substanţe aflate sub control naţional - drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii;
    ------------
    Litera a) a art. 1 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.
    b) droguri - plantele şi substanţele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conţin asemenea plante şi substanţe, înscrise în tabelele nr. I-III;
    c) droguri de mare risc - drogurile înscrise în tabelele nr. I şi II;
    d) droguri de risc - drogurile înscrise în tabelul nr. III;
    e) precursori - substanţele utilizate frecvent în fabricarea drogurilor, înscrise în tabelul nr. IV;
    f) inhalanti chimici toxici - substanţele stabilite ca atare prin ordin al ministrului sănătăţii;
    g) consum ilicit de droguri - consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală;
    h) consumator - persoana care îşi administrează sau permite sa i se administreze droguri, în mod ilicit, prin inghitire, fumat, injectare, prizare, inhalare sau alte cai prin care drogul poate ajunge în organism;
    -----------
    Litera h) a art. 1 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    h^1) consumator dependent - consumatorul care, ca urmare a administrării drogului în mod repetat şi sub necesitate ori nevoie, prezintă consecinţe fizice şi psihice conform criteriilor medicale şi sociale;
    -----------
    Litera h^1) a art. 2 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    h^2) program integrat de asistenţa a consumatorilor şi a consumatorilor dependenti de droguri - totalitatea serviciilor de sănătate şi a serviciilor de asistenţa psihologică şi socială asigurate în mod integrat şi coordonat persoanelor consumatoare de droguri, prin unităţile medicale, psihologice şi sociale, publice, private şi mixte;
    -----------
    Litera h^2) a art. 2 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    h^3) circuit integrat de asistenţa a consumatorilor şi a consumatorilor dependenti de droguri - totalitatea programelor integrate de asistenţa asigurate consumatorilor şi consumatorilor dependenti în vederea ameliorării stării de sănătate în sensul bunastarii fizice, psihice şi sociale a individului.
    -----------
    Litera h^3) a art. 2 a fost introdusă de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    i) program terapeutic - totalitatea serviciilor şi a măsurilor medicale şi psihologice integrate, individualizate prin evaluare, planificare, monitorizare şi adaptare continua pentru fiecare consumator dependent, în vederea întreruperii consumului, a inlaturarii dependentei psihice şi/sau fizice şi/sau a reducerii riscurilor asociate consumului;
    ------------
    Litera i) a art. 1 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    j) livrarea supravegheată - metoda folosită de instituţiile sau organele legal abilitate, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care consta în permiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul tarii de droguri ori precursori, suspecti de a fi expediati ilegal, sau de substanţe care au înlocuit drogurile ori precursorii, în scopul descoperirii activităţilor infractionale şi al identificarii persoanelor implicate în aceste activităţi;
    k) investigatori acoperiţi - poliţiştii special desemnaţi să efectueze, cu autorizarea procurorului, activităţi specifice, în vederea strangerii datelor privind existenta infracţiunii şi identificarea faptuitorilor, şi acte premergătoare, sub o alta identitate decât cea reală, atribuită pentru o perioadă determinata;
    ------------
    Litera k) a art. 1 a fost modificată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    l) program psihologic şi social - totalitatea serviciilor de evaluare, consiliere şi psihoterapie individuală sau de grup şi a serviciilor şi măsurilor sociale, individualizate prin evaluare, planificare, monitorizare şi adaptare continua pentru fiecare consumator în vederea inlaturarii dependentei, reabilitării şi reinsertiei lui sociale;
    ------------
    Litera l) a art. 1 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    m) circuit terapeutic - ansamblul de programe terapeutice aplicate consumatorului dependent de droguri în mod complex, multidisciplinar, multisectorial şi continuu, având ca scop ameliorarea stării de sănătate;
    ------------
    Litera m) a art. 1 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    n) evaluare - determinarea caracteristicilor psihologice şi sociale ale consumatorului de către centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în vederea includerii şi supravegherii consumatorului într-un program psihologic şi social de către managerul de caz.
    ------------
    Litera n) a art. 1 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.


    Capitolul II Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional

    Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional

    Articolul 2

    (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 3

    (1) Introducerea sau scoaterea din ţara, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.


    Articolul 4

    (1) Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amenda.
    (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 5 ani.
    ------------
    Art. 4 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.


    Articolul 5

    Punerea la dispoziţie, cu ştiinţa, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
    -------------
    Art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. 4 din LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.


    Articolul 6

    (1) Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.
    (2) Cu aceeaşi pedeapsa se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.


    Articolul 7

    Administrarea de droguri de mare risc unei persoane, în afară condiţiilor legale, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
    -------------
    Art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. 4 din LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.


    Articolul 8

    Furnizarea, în vederea consumului, de inhalanti chimici toxici unui minor se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
    -------------
    Art. 8 a fost modificat de pct. 3 al art. 4 din LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.


    Articolul 10

    Organizarea, conducerea sau finanţarea faptelor prevăzute la art. 2-9 se pedepseşte cu pedepsele prevăzute de lege pentru aceste fapte, limitele maxime ale acestora sporindu-se cu 3 ani.


    Articolul 11

    (1) Îndemnul la consumul ilicit de droguri, prin orice mijloace, dacă este urmat de executare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
    (2) Dacă îndemnul nu este urmat de executare, pedeapsa este de la 6 luni la 2 ani sau amenda.


    Articolul 12

    Dacă faptele prevăzute la art. 2, 6-8 şi 11 au avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
    -------------
    Art. 12 a fost modificat de art. 28 din LEGEA nr. 39 din 21 ianuarie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 29 ianuarie 2003.


    Articolul 13

    (1) Tentativa la infracţiunile prevăzute la art. 2-7, la art. 9 şi 10 se pedepseşte.
    (2) Se considera tentativa şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor prevăzute la alin. (1).


    Articolul 14

    (1) Cu privire la infracţiunile cuprinse în prezentul capitol, pe lângă situaţiile prevăzute în Codul penal, constituie circumstanţe agravante următoarele situaţii:
    a) persoana care a comis infracţiunea îndeplinea o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii publice, iar fapta a fost comisă în exercitarea acestei funcţii;
    b) fapta a fost comisă de un cadru medical sau de o persoană care are, potrivit legii, atribuţii în lupta împotriva drogurilor;
    c) drogurile au fost trimise sau livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic, unei persoane aflate într-un program terapeutic ori s-au efectuat alte asemenea activităţi interzise de lege cu privire la una dintre aceste persoane ori dacă fapta a fost comisă într-o instituţie sau unitate medicală, de învăţământ, militară, loc de detenţie, centre de asistenţa socială, de reeducare sau instituţie medical-educativă, locuri în care elevii, studenţii şi ţinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale ori în apropierea acestora;
    -------------
    Litera c) a alin. (1) al art. 14 a fost modificată de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    d) folosirea minorilor în săvârşirea faptelor prevăzute la art. 2-11;
    e) drogurile au fost amestecate cu alte substanţe care le-au mărit pericolul pentru viaţa şi integritatea persoanelor.
    (2) În cazul circumstanţei agravante prevăzute la alin. (1) lit. c), referitoare la săvârşirea faptelor într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi ţinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special prevăzut de lege se poate adauga un spor care nu poate depăşi 5 ani, în cazul închisorii, sau maximul general, în cazul amenzii.
    -------------
    Alin. (2) al art. 14 a fost introdus de pct. 4 al art. 4 din LEGEA nr. 169 din 10 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 18 aprilie 2002.


    Articolul 15

    Nu se pedepseşte persoana care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunta autorităţilor competente participarea sa la o asociaţie sau înţelegere în vederea comiterii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, permitand astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a celorlalţi participanţi.


    Articolul 16

    Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunta şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.


    Articolul 17

    (1) Drogurile şi alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunilor prevăzute la art. 2-10 se confisca, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.
    (2) Se confisca, de asemenea, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea drogurilor şi a altor bunuri prevăzute la alin. (1).
    (3) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor confiscate şi banii confiscati, conform alin. (1) şi (2), constituie venituri ale bugetului de stat şi se evidenţiază în cont separat în bugetul de stat.
    -------------
    Alin. (3) al art. 17 a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.


    Articolul 18

    (1) Drogurile ridicate în vederea confiscării se distrug. Păstrarea de contraprobe este obligatorie.
    (2) Sunt exceptate de la distrugere:
    a) medicamentele utilizabile, care au fost remise farmaciilor sau unităţilor spitaliceşti, după avizul prealabil al Direcţiei farmaceutice din cadrul Ministerului Sănătăţii;
    b) plantele şi substanţele utilizabile în industria farmaceutica sau în alta industrie, în funcţie de natura acestora, care au fost remise unui agent economic public sau privat, autorizat să le utilizeze ori să le exporte;
    c) unele cantităţi corespunzătoare, care vor fi păstrate în scop didactic şi de cercetare ştiinţifică sau au fost remise instituţiilor care deţin câini şi alte animale de depistare a drogurilor, pentru pregătirea şi menţinerea antrenamentului acestora, cu respectarea dispoziţiilor legale.
    (3) Distrugerea drogurilor se efectuează periodic, prin incinerare sau prin alte mijloace adecvate, de către o societate comercială autorizata, în prezenta unei comisii formate din câte un reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, al Agenţiei Naţionale Antidrog, un specialist din cadrul formatiunii centrale specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi gestionarul camerei de corpuri delicte a aceleiaşi unităţi.
    -------------
    Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    (4) Cheltuielile ocazionate de distrugerea drogurilor se suporta de proprietar sau de persoana de la care au fost ridicate.
    -------------
    Alin. (4) al art. 18 a fost introdus de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.


    Articolul 19

    În cazul în care un consumator este condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârşirea unei alte infracţiuni decât cele prevăzute la art. 4, instanţa poate dispune includerea acestuia într-un program terapeutic derulat în sistemul penitenciar.
    -------------
    Art. 19 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.


    Capitolul III Dispoziţii procedurale

    Dispoziţii procedurale

    Articolul 19^1*)

    (1) În cazul săvârşirii infracţiunilor prevăzute la art. 4, procurorul dispune, în termen de 24 de ore de la începerea urmăririi penale, evaluarea consumatorului de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în scopul includerii acestuia în circuitul integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri.
    (2) După primirea raportului de evaluare, întocmit de centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, în baza expertizei medico-legale în termen de 5 zile, procurorul dispune, cu acordul învinuitului sau inculpatului, includerea acestuia în programul integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri.
    (3) Dacă împotriva învinuitului sau inculpatului s-a luat măsura arestării preventive, aceasta poate fi revocată sau înlocuită cu alta măsura preventivă.
    (4) În toate cazurile, urmărirea penală este continuată potrivit dispoziţiilor Codului de procedura penală.
    -------------
    Art. 19^1 a fost introdus de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    -------------


    Articolul 19^2*)

    (1) Dacă, până în momentul pronunţării hotărârii, inculpatul respecta protocolul programului integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri, instanţa de judecată poate să nu aplice nici o pedeapsă acestuia sau sa amâne aplicarea pedepsei.
    (2) În cazul în care amâna aplicarea pedepsei, instanţa stabileşte în cuprinsul hotărârii data la care urmează să se pronunţe asupra pedepsei, interval de timp care nu poate fi mai mare de 2 ani, corelat cu durata programului integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri.
    (3) Intervalul de timp dintre momentul pronunţării hotărârii şi data stabilită de instanţa, potrivit alin. (2), constituie perioada de proba pentru inculpat.
    (4) Pentru invinuitul sau inculpatul care refuza includerea într-un program integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri, se aplică dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedura penală.
    (5) Dacă în perioada de proba inculpatul a respectat programul integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri, instanţa poate să nu aplice nici o pedeapsă.
    (6) Dacă inculpatul nu respecta programul integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri, instanţa poate să amâne încă o dată aplicarea pedepsei, pentru acelaşi termen, şi reincluderea în circuitul integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri sau să aplice pedeapsa prevăzută de lege.
    -------------
    Art. 19^2 a fost introdus de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    -------------


    Articolul 20

    Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie poate autoriza, la solicitarea instituţiilor sau organelor legal abilitate, efectuarea de livrări supravegheate, cu sau fără substituirea totală a drogurilor ori a precursorilor.


    Articolul 21

    (1) Procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiţi pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de proba, în situaţiile în care exista indicii temeinice ca a fost săvârşită sau ca se pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege.
    (2) Autorizarea este data în forma scrisă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile şi poate fi prelungită pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputând depăşi 30 de zile.


    Articolul 22

    (1) Poliţiştii din formaţiunile de specialitate, care acţionează ca investigatori acoperiţi, precum şi colaboratorii acestora pot procura droguri, substanţe chimice, esenţiale şi precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii activităţilor infractionale şi a identificarii persoanelor implicate în astfel de activităţi.
    (2) Actele încheiate de poliţiştii şi colaboratorii acestora, prevăzuţi la alin. (1), pot constitui mijloace de proba.


    Articolul 23

    (1) Când sunt indicii temeinice ca o persoană care pregăteşte comiterea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege sau care a comis o asemenea infracţiune foloseşte sisteme de telecomunicaţii sau informatice, organul de urmărire penală poate, cu autorizarea procurorului, să aibă acces pe o perioadă determinata la aceste sisteme şi să le supravegheze.
    (2) Dispoziţiile art. 91^1-91^5 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.


    Articolul 24

    Percheziţia se poate efectua în locurile în care sunt indicii ca s-a comis ori ca se pregăteşte săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute în prezenta lege, cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedura penală.


    Articolul 25

    (1) În cazul în care exista indicii temeinice ca o persoană transporta droguri ascunse în corpul sau, pe baza consimţământului scris, organul de urmărire penală dispune efectuarea unor examene medicale, în vederea depistării acestora. În caz de refuz se va solicita autorizarea procurorului, care va menţiona şi unitatea medicală ce urmează să efectueze aceste investigaţii medicale.
    (2) Actele consemnand rezultatul investigatiilor medicale, precum şi cele privind modul în care acestea s-au efectuat se transmit de îndată procurorului sau, după caz, organului de urmărire penală care le-a solicitat.


    Articolul 26

    (1) Formaţiunile centrale specializate în prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontiera Române, Ministerul Public şi Autoritatea Naţionala a Vamilor transmit Agenţiei Naţionale Antidrog datele privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, substanţe chimice esenţiale, precursori şi inhalanti chimici toxici, necesare întocmirii raportului către Guvernul României şi către organisme internaţionale cu privire la evoluţia şi nivelul traficului şi consumului de droguri în România, precum şi cele necesare elaborării de studii, sinteze şi analize pentru fundamentarea politicilor şi strategiilor de răspuns în lupta antidrog.
    (2) În acelaşi scop, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, precum şi alte instituţii publice sau private acreditate sa desfăşoare programe şi activităţi de prevenire a consumului ilicit de droguri transmit datele solicitate de Agenţia Naţionala Antidrog, în condiţiile legii.
    (3) Instituţiile prevăzute la alin. (2) pot primi, la cerere, datele centralizate de către Agenţia Naţionala Antidrog privind drogurile, substanţele chimice esenţiale, precursorii şi inhalantii chimici toxici, inclusiv rapoarte anuale, sinteze şi analize.
    -------------
    Art. 26 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.


    Capitolul IV Măsuri împotriva consumului ilicit de droguri

    Măsuri împotriva consumului ilicit de droguri

    Articolul 27

    (1) Consumul de droguri aflate sub control naţional, fără prescripţie medicală, este interzis pe teritoriul României.
    (2) Persoana care consuma ilicit droguri aflate sub control naţional poate fi inclusă, cu acordul sau, într-un program integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri. Manifestarea acordului de includere în circuitul integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri se face prin semnarea unui document, potrivit regulamentului pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi.
    (3) Stabilirea programului psihologic şi social individualizat se face de către centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, pe baza evaluării psihologice şi sociale, şi în concordanta cu rezultatele examinării medicale solicitate unei unităţi medicale, conform criteriilor prevăzute în regulamentul de aplicare a prezentei legi.
    (4) Stabilirea programului terapeutic individualizat se face conform protocoalelor de practica, elaborate de Ministerul Sănătăţii, prin structurile sale specializate şi Colegiul Medicilor din România.
    (5) Unităţile medicale, în care se desfăşoară programe terapeutice pentru consumatorii dependenti, transmit centrelor de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog datele necesare în vederea menţinerii continuităţii programului integrat de asistenţa a persoanelor consumatoare de droguri, pe baza unui raport medical.
    (6) Programul terapeutic şi programul psihologic şi social se desfăşoară integrat, astfel încât consumatorul şi consumatorul dependent să poată beneficia de o asistenţa medicală, psihologică şi socială concomitenta şi continua, cu respectarea drepturilor omului şi a drepturilor pacientului, potrivit legii.
    -------------
    Art. 27 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.


    Articolul 28

    (1) Programele psihologice şi sociale se elaborează de către Agenţia Naţionala Antidrog în colaborare, după caz, cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Justiţiei şi se pot derula în centre autorizate şi/sau acreditate în acest sens, cu regim deschis sau închis, publice, private sau mixte.
    (2) Programele terapeutice se elaborează de către Ministerul Sănătăţii şi se desfăşoară în centre stabilite în acest scop, cu regim deschis sau închis, publice, private sau mixte.
    (3) Cheltuielile ocazionate de efectuarea evaluării consumatorului şi de derularea programelor psihologice şi sociale sunt suportate de la bugetul de stat prin bugetul Agenţiei Naţionale Antidrog şi, în funcţie de posibilităţile materiale, de către persoana în cauza, de familie sau de un organism privat, în condiţiile stabilite printr-un ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului sănătăţii şi al ministrului finanţelor publice.
    (4) Cheltuielile ocazionate de aplicarea programului terapeutic individualizat pentru persoanele asigurate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate sunt suportate de casele de asigurări de sănătate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru afecţiunile ce decurg din consumul de droguri şi prin programele de sănătate ale Ministerului Sănătăţii şi programele de profilaxie ale Agenţiei Naţionale Antidrog.
    (5) În funcţie de posibilităţile materiale, persoana în cauza, familia acesteia sau organisme private pot suporta parţial sau integral contravaloarea serviciilor de evaluare şi cheltuielile ocazionate de participarea la programe psihologice şi sociale, la tarifele şi în condiţiile stabilite prin decizie a preşedintelui Agenţiei Naţionale Antidrog, cu avizul ministerelor interesate.
    (6) Sumele încasate de centrele de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog reprezintă venituri extrabugetare ale Agenţiei Naţionale Antidrog, cu titlu permanent, şi se utilizează pentru finanţarea programelor de prevenire a traficului şi consumului ilicit de droguri. Sumele neutilizate la sfârşitul anului se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie.
    (7) Ministrul justiţiei şi ministrul sănătăţii vor stabili, prin ordin comun, măsurile medicale şi educative sau programele care vor fi aplicate consumatorilor de droguri în penitenciare.
    -------------
    Art. 28 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.


    Articolul 29

    (1) Datele personale ale consumatorilor dependenti de consumul de droguri, incluşi în programul integrat de asistenţa a consumatorilor şi a consumatorilor dependenti de droguri, beneficiază de confidenţialitate, conform normelor în vigoare.
    (2) Evidenta centralizata a consumatorilor incluşi în circuitul terapeutic se tine de Observatorul Roman de Droguri şi Toxicomanii din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, în Registrul unic codificat privind consumatorii de droguri, pe baza datelor comunicate de Ministerul Sănătăţii şi de alte instituţii care coordonează programe terapeutice, psihologice şi sociale, precum şi de centrele stabilite, publice sau private.
    (3) Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile desemnate, are acces la datele din evidenta prevăzută la alin. (2).
    (4) Persoanei căreia i s-au aplicat măsurile prevăzute la art. 27 şi 28 i se va elibera un certificat nominal sau o legitimatie în format electronic codificata, în care se vor menţiona: unitatea emitenta, datele de identificare a persoanei în cauza, durata, obiectul şi rezultatul tratamentului, motivul terminării tratamentului, starea sănătăţii persoanei în cauza la începutul şi terminarea tratamentului.
    (5) Toate datele referitoare la persoanele supuse programului integrat de asistenţa a consumatorilor şi a consumatorilor dependenti de droguri vor fi distruse după 10 ani de la încetarea supravegherii medicale. În cazul persoanelor supuse de mai multe ori programelor integrate de asistenţa a consumatorilor şi a consumatorilor dependenti de droguri, datele vor fi distruse după 10 ani de la încetarea ultimei perioade de supraveghere medicală.
    -------------
    Art. 29 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.


    Articolul 30

    Orice persoană care are cunoştinţa despre un consumator de droguri poate sesiza una dintre unităţile medicale stabilite de Ministerul Sănătăţii, care va proceda conform legii.


    Capitolul V Dispoziţii finale

    Dispoziţii finale

    Articolul 31

    În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Ministerul Sănătăţii, cu avizul Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei şi al Ministerului Finanţelor, va emite Regulamentul pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, care se aproba prin hotărâre a Guvernului.


    Articolul 32

    Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga dispoziţiile art. 312 din Codul penal, în ceea ce priveşte produsele sau substanţele stupefiante, precum şi alte dispoziţii contrare.
    Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 9 mai 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    MIRCEA IONESCU-QUINTUS
    Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 20 iunie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    VASILE LUPU
    TABELUL Nr. I
    Acetorphine - derivat de tebaina = 3-O-acetyltetrahydro-7-alpha-(1-hydroxy-1-methylbutyl)-6,14-endoetheno-oripavine
    Acetyl-alpha-methylfentanyl = N-[1-(alpha-methylphenethyl)-4-piperidyl]acetanilide
    Acetylmethadol = 3-acetoxy-6-dimethylamino-4,4-diphenylheptane
    Alphacetylmethadol = alpha-3-acetoxy-6-dimethylamino-4,4-diphenylheptane
    Alphamethylfentanyl = N-[1(alpha-methylphenethyl)-4-piperidyl]propionanilide
    Benzoylmorphine
    Beta-hydroxyfentanyl = N-[1-(beta-hydroxyphenethyl)-4-piperidyl]propionanilide
    Beta-hydroxy-methyl-3-fentanyl = N-[1-(beta-hydroxyphenethyl)-3-methyl-4-piperidyl]propionanilide
    Brolamfetamine (DOB) = 2,5-dimethoxy-4-bromoamphetamine
    Cathinone = (-)-alpha-aminopropiophenone
    Codeine-N-oxide
    Desomorphine = dihydrodeoxymorphine
    DET = N,N-diethyltryptamine
    2,5-dimethoxyamfetamine (DMA) = dl-2,5-dimethoxy-alpha-methylphenylethylamine
    DMHP = 3-(1,2-dimethylhepthyl)-1-hydroxy-7,8,9,10-tetrahydro-6,6,9-trimethyl-6H-dibenzo[b,d]pyran
    DMT = N,N-dimethyltryptamine
    2,5-dimethoxy-4-ethylamfetamine (DOET) = dl-2,5-dimethoxy-4-ethyl-alpha-methylphenylethylamine
    Dioxaphetyl butyrate = ethyl-4-morpholino-2,2-diphenylbutyrate
    Eticyclidine (PCE) = N-ethyl-1-phenylcyclohexylamine
    N-ethyl methylenedioxyamfetamine (N-ethyl MDA) = (+/-)-N-ethyl-alpha-methyl-3,4-(methylenedioxy)phenethylamine
    Etorphine = tetrahydro-7-alpha-(1-hydroxy-1-methylbuthyl)-6,14-endoetheno-oripavine
    Etryptamine = 3-(2-aminobutyl) indole
    Heroin = Diacethylmorphine
    N-hydroxy methylenedioxyamfetamine (N-hydroxy-MDA) = (+/-)-N-[alpha-methyl-3,4-(methylenedioxy)phenethyl]hydroxylamine
    Ketobemidone = 4-meta-hydroxyphenyl-1-methyl-4-propionylpiperidine
    (+)-Lysergide (LSD) = (+)N,N-diethyllysergamide (d-lysergic acid diethylamide)
    Methadone intermediar = 4-cyano-2-dimethylamino-4,4-diphenylbutane
    Methcathinone = 2-(methylamino)-1-phenylpropan-1-one
    3,4-Methylenedioxymetamfetamine (MDMA) = dl-3,4-methylenedioxy-N,alpha-dimethylphenylethylamine
    5-Methoxy-3,4-methylenedioxyamfetamine (MMDA) = dl-5-methoxy-3,4-methylenedioxy-alpha-methylphenylethylamine
    Mescaline = 3,4,5-trimethoxyphenethylamine
    Methyl-4 aminorex = (+/-)-cis-2-amino-4-methyl-5-phenyl-2-oxazoline
    Methyl-3-fentanyl = N-(3-methyl-1-phenethyl-4-piperidyl)propionanilide
    Methyl-3-tiofentanyl = N-[3-methyl-1-[2-(2-thienyl)ethyl]-4-piperidyl]propionanilide
    Morphine-N-oxide
    MPPP = 1-methyl-4-phenyl-4-piperidinol propionate (ester)
    Oxycodone = 14-hydroxydihydrocodeinone
    Para-fluorofentanyl = 4'-fluoro-N-(1-phenethyl-4-piperidyl)propionanilide
    Parahexyl = 3-hexyl-1-hydroxy-7,8,9,10-tetrahydro-6,6,9-trimethyl-6H-dibenzo[b,d]pyran
    Paramethoxyamfetamine (PMA) = 4-methoxy-alpha-methylphenylethylamine
    PEPAP = 1-phenethyl-4-phenyl-4-piperidinol acetate (ester)
    Psilocine = 3-(2 dimethylaminoethyl)-4-hydroxyindole
    Psilocybine = 3-(2 dimethylaminoethyl)indol-4-yl dihydrogen phosphate
    Rolicyclidine = 1-(1-phenylcyclohexyl)pyrrolidine
    STP, DOM = 2-amino-1-(2,5-dimethoxy-4-methyl)phenylpropane
    Tenamfetamine (MDA) = 3,4-methylenedioxyamphetamine
    Tenocyclidine (TCP) = 1-[1-(2-thienyl)cyclohexyl]piperidine
    Tetrahydrocannabinol
    Thiofentanyl = N-[1-[2-(2-thienyl)ethyl]-4-piperidyl]propionanilide
    3,4,5-Trimethoxyamfetamine (TMA) = dl-3,4,5-trimethoxy-alpha-methylphenylethylamine
    PMMA = (paramethoxymethylamphetamine sau N-methyl-1-(4-methoxyphenil)-2-aminopropane)
    4-MTA = P-methylthioamphetamine sau 4 methylthioamphetamine
    2C-I = 2,5-dimethoxy-4-iodophenethylamine
    2C-T-2 = 2,5-dimethoxy-4-ethylthiophenethylamine
    2C-T-7 = 2,5-dimethoxy-4-(n)-propylthiophenethylamine
    TMA-2 = 2,4,5-trimethoxyamphetamine
    BZP (benzilpiperazină)
    CPP (clorofenilpiperazină)
    CP 47,497 = 2-(3-hidroxiciclohexil)- 5-(2-metiloctan-2-îl) fenol
    CP 47,497-C6 = 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilheptan-2-îl) fenol
    CP 47,497-C8= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilnonan-2-îl) fenol
    CP 47,497-C9= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metildecan-2-îl) fenol
    DOC (2,5-dimetoxi-4-cloroamfetamina) = 1-(4-clor-2,5-dimetoxi-fenil) propan-2-amina
    DOI (2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina) = 1-(2,5-dimetoxi-4-iodofenil)-propan-2-amina
    Fluorometcatinona (flefedrona) = 1-(fluorofenil)-2-(metilamino) propan-1-ona
    Indanilamfetamina
    JWH-018 = Naftalen-1-îl-(1-pentilindol-3-îl) metanona
    4-metilmetcatinona (mefedrona) = 1-(4-metilfenil)-2-metilaminopropan-1-ona
    4-metoximetcatinona (metedrona) = 1-(4-metoxifenil)-2-(metilamino) propan-1-ona
    Oripavina
    Toate speciile din genul Psilocybe
    TFMPP (trifluorometilfenilpiperazina)
    â-ceto-MDMA (metilona) = 2-metilamino-1-(3,4-metilendioxifenil) propan-1-ona
    â-ceto-MBDB (butilona) = 1-(1,3-benzodioxol-5-îl)-2-(metilamino) butan-1-ona.
    JWH 250 = 2-(2-metoxifenil)-1-(1-pentilindol-3-îl) etanonă JWH-073 = naftalen-1-îl-(1-butilindnol-3-îl) metanonă
    - sarurile substanţelor din tabel, atunci când existenta unor astfel de saruri este posibila;
    - produsele condiţionate - comprimate, drajeuri, soluţii, siropuri etc., stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, în compoziţia cărora intra substanţele înscrise în prezentul tabel.
    -----------
    *) Tabelul nr. I a fost completat de punctele 14 şi 17 ale art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    Tabelul nr. I a fost completat conform pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.
    Tabelul nr. I a fost completat conform pct. 1 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 575 din 16 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 22 iulie 2010.
    TABELUL Nr. II
    Acetyldihydrocodeine
    Acetylmethadol = 3-acetoxy-6-dimethylamino-4,4-diphenylheptane
    Alfentanil = N-[1-[2-(4-ethyl-4,5-dihydro-5-oxo-1H-tetrazol-1-yl)ethyl]-4-(methoxymethyl)-4-piperidinyl]-N-phenylpropanamide
    Allylprodine = 3-allil-1-methyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine
    Alphameprodine = alpha-3-ethyl-1-methyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine
    Alphamethadol = alpha-6-dimethylamino-4,4-diphenyl-3-heptanol
    Alphamethylthiofentanyl = N-[1-[1-methyl-2-(2-thienyl)ethyl]-4-piperidyl]propionanilide
    Alphaprodine = alpha-1,3-dimethyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine
    Amfetamine = (+/-)-2-amino-1-phenylpropane
    Anileridine = 1-para-aminophenethyl-4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Benzethidine = 1-(2-benzyloxyethyl)-4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Benzylmorphine = 3-benzylmorphine
    Betacetylmethadol = beta-3-acetoxy-6-dimethylamino-4,4-diphenylheptane
    Betameprodine = beta-3-ethyl-1-methyl-4-propionoxypiperidine
    Betamethadol = beta-6-dimethylamino-4,4-diphenyl-3-heptanol
    Betaprodine = beta-1,3-dimethyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine
    Bezitramine = 1-(3-cyano-3,3-diphenylpropyl)-4-(2-oxo-3-propionyl-1-benzimidazolinyl)piperidine
    Clonitazene = (2-para-chlorbenzyl)-1-diethylaminoethyl-5-nitrobenzimidazole
    Coca frunze
    Cocaine = methyl ester de benzoylecgonine
    Codeine = 3-methylmorphine
    Codoxime = dihydrocodeinone-6-carboxymethyloxime
    Concentrat de tulpini de mac
    Dexamfetamine = (+)-2-amino-1-phenylpropane
    Dextromoramide = (+)-4-[2-methyl-4-oxo-3,3-diphenyl-4-(1-pyrrolidinyl)butyl]morpholine
    Diampromide = N-[2-methylphenethylamino propyl]propionanilide
    Dextropropoxyphene = alpha-(+)-4-dimethylamino-1,2-diphenyl-3-methyl-2-butanol propionate
    Diehylthiambutene = 3-diethylamino-1,1-di-(2'-thienyl)-1-butene
    Difenoxine = 1-(3-cyano-3,3-diphenylpropyl)-4-phenylisonipecotic acid
    Dihydrocodeine
    Dihydromorphine
    Dimenoxadol = 2-dimethylaminoethyl-1-ethoxy-1,1-diphenylacetate
    Dimepheptanol = 6-dimethylamino-4,4-diphenyl-3-heptanol
    Dimethylthiambutene = 3-dimethylamino-1,1-di-(2'-thienyl)-1-butene
    Dioxaphetyl butyrate = ethyl-4-morpholino-2,2-diphenylbutyrate
    Diphenoxylate = 1-(3-cyano-3,3-diphenylpropyl)-4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Dipipanone = 4,4-diphenyl-6-piperidine-3-heptanone
    Drotebanol = 3,4-dimethoxy-17-methylmorphinan-6 beta, 14 diol
    Ecgonine
    Ethylmethyltiambutene = 3-ethylmethylamino-1,1-di-(2'-thienyl)-1-butene
    Ethylmorphine = 3-ethylmorphine
    Etonitazene = 1-diethylaminoethyl-2-para-ethoxybenzyl-5-nitrobenzimidazole
    Etoxeridine = 1-[2-(2-hydroxyethoxy)ethyl]-4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Fenetylline = dl-3,7-dihydro-1,3-dimethyl-7-(2-[(1-methyl-2-phenylethyl)amino]ethyl)-1H-purine-2,6-dione
    Fentanyl = 1-phenethyl-4-N-propionylanilinopiperidine
    Furethidine = 1-(2-tetrahydrofurfuryloxyethyl)-4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Hidrocodone = dihydrocodeinone
    Hydromorphinol = 14-hydroxydihydromorphine
    Hydromorphone = dihydromorphinone
    Hydroxypethidine = 4-meta-hydroxyphenyl-1-methylpiperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Isomethadone = 6-dimethylamino-5-methyl-4,4-diphenyl-3-hexanone
    Levamfetamine = 1-alpha-methylphenylethylamine
    Levometamfetamine = 1-N-alpha-dimethylphenylethylamine
    Levomethorphane = (-)-3-methoxy-N-methylmorphinan
    Levomoramide = (-)-4-[2-methyl-4-oxo-3,3-diphenyl-4-(1-pyrrolidinyl) butyl]morpholine
    Levophenacylmorphane = (-)-3-hydroxy-N-phenacylmorphinan
    Levorphanol = (-)-3-hydroxy-N-methylmorphinan
    Mecloqualone = 3-(-chlorophenyl)2-methyl-4-(3H)-quinazolinone
    Metamfetamine = (+)-2-methylamino-1-phenylpropane
    Metamfetamine racemate = (+/-)-N,alpha-dimethylphenethylamine
    Methaqualone = 2-methyl-3-o-tolyl-4(3H)-quinazolinone
    Methylphenidate = 2-phenyl-2-(2-piperidyl)acetic acid methyl ester
    Metazocine = 2'-hydroxy-2,5,9-trimethyl-6,7-benzomorphan
    Methadone = 6-dimethylamino-4,4-diphenyl-3-heptanone
    Methyldesorphine = 6-methyl-delta-6-deoxymorphine
    Methyldihydromorphine = 6-methyldihydromorphine
    Metopon = 5-methyldihydromorphinone
    Moramide intermediate = 2-methyl-3-morpholino-1,1-diphenylpropane carboxylic acid
    Morpheridine = 1-(2-morpholinoethyl)-4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Morphine şi saruri
    Myrophine = myristylbenzylmorphine
    Nicocodine = 6-nicitinylcodeine
    Nicodicodine = 6-nicotinyldihydrocodeine
    Nicomorphine = 3,6-dinicotinylmorphine
    Noracymethadol = (+/-)-alpha-3-acetoxy-6-methylamino-4,4-diphenyl-heptan
    Norcodeine = N-demethylcodeine
    Norlevorphanol = (-)-3-hidroxymorphinan
    Normethadone = 6-dimethylamino-4,4-diphenyl-3-hexanone
    Normorphine = demethylmorphine
    Norpipanone = 4,4-diphenyl-6-piperidino-3-hexanone
    N-oxymorhine
    Opium
    Oxycodone = 14-hydroxydihydrocodeinone
    Oxymorphone = 14-hydroxydihydromorphinone
    Pethidine = 1-methyl-4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Pethidine intermediar A = 4-cyano-1-methyl-4-phenylpiperidine
    Pethidine intermediar B = 4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Pethidine intermediar C = 1-methyl-4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid
    Phenadoxone = 6-morpholino-4,4-diphenyl-3-heptanone
    Phenampromide = N-(1-methyl-2-piperidinoethyl)-propionanilide
    Phenazocine = 2'-hydroxy-5,9-dimethyl-2-phenethyl-6,7-benzomorphan
    Phencyclidine = 1-(1-phencyclohexyl)piperidine
    Phenmetrazine = 3-methyl-2-phenylmorpholine
    Phenomorphane = 3-hydroxy-N-phenethylmorphinan
    Phenoperidine = 1-(3-hydroxy-3-phenylpropyl)-4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Pholcodine = morpholinylethylmorphine
    Piminodine = 4-phenyl-1-(3-phenylaminopropyl)piperidine-4-carboxylic acid ethyl ester
    Piritramide = 1-(3-cyano-3,3diphenylpropyl)-4-(1-piperidino)-piperidine-4-carboxylic acid amide
    Proheptazine = 1,3-dimetyl-4-phenyl-4-propionoxyazacycloheptane
    Properidine = 1-methyl-4-phenylpiperidine-4-carboxylic acid isopropyl ester
    Propiram = N-(1-methyl-2-piperidinoethyl)-N-2-pyridylpropionamide
    Racemethorphane = (+/-)-3-hydroxy-N-methylmorphinan
    Racemoramide = (+/-)-4-[2-methyl-4-oxo-3,3-diphenyl-4-(1-pyrrolidinyl) butyl] morpholine
    Racemorphane = (+/-)-3-hydroxy-N-methylmorphinan
    Secobarbital = 5-allyl-5-(1-methylbutyl)barbituric acid
    Sufentanil = N-[4-(methoxymethyl)-1-[2-(2-thienyl)-ethyl]-4-piperidyl] propionanilide
    Thebacone = acetyldihydrocodeinone
    Thebaine
    Tilidine = (+/-)-ethyl-trans-2-(dimethylamino)-1-phenyl-3-cyclohexene-1-carboxylate
    Trimeperidine = 1,2,5-trimethyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine
    Zipeprol = alpha-(alpha-methoxybenzyl)-4-(beta-methoxyphenethyl)-1-pipenazineethanol
    2C-B = 4-bromo-2,5-dimethoxyphenethylamine
    Bromo-dragonfly = 1-(8-Bromobenzodifuran-4-îl)-2-aminopropan.
    - sarurile substanţelor din tabel, atunci când existenta unor astfel de saruri este posibila;
    - produsele condiţionate - comprimate, drajeuri, soluţii, siropuri etc., stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, în compoziţia cărora intra substanţele înscrise în prezentul tabel.
    -----------
    Tabelul nr. II a fost completat de punctele 15 şi 17 ale art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    Tabelul nr. II a fost completat conform pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.
    TABELUL Nr. III
    Allobarbital = 5,5-diallylbarbituric acid
    Alprazolam = 8-chloro-1-methyl-6-phenyl-4H-s-triazolo[4,3-a][1,4]benzodiazepine
    Amfepramone = 2-(diethylamino)propiophenone
    Amobarbital = 5-ethyl-5-(3-methylbutyl)barbituric acid
    Aminorex = 2-amino-5-phenyl-2-oxazoline
    Barbital = 5,5-diethylbarbituric acid
    Benzfetamine = N-benzyl-N-alpha-dimethylphenethylamine
    Bromazepam = 7-bromo-1,3-dihydro-5-(2-pyridyl)-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Brotizolam = 2-bromo-4-(o-chlorophenyl)-9-methyl-6H-thienol[3,2-f]-s-triazolo [4,3-a][1,4]diazepine
    Buprenorphine = 21-cyclopropyl-7-alpha-[(S)-1-hydroxy-1,2,2-trimethylpropyl]-6,14-endo-ethano6,7,8,14-tetrahydrooripavine
    Butobarbital = 5-butyl-5-ethylbarbituric acid
    Butalbital = 5-allyl-5-isobutylbarbituric acid
    Cannabis, rezina de cannabis şi ulei de cannabis
    Cathine = d-threo-2-amino-1-hydroxy-1-phenylpropane
    Cyclobarbital = 5-(1-cyclohexan-1-yl)-5-ethylbarbituric acid
    Camazepam = 7-chloro-1,3-dihydro-3-hydroxy-1-methyl-5-phenyl-2H-1,4-benzodiazepin-2-one dimethylcarbamate (ester)
    Chlordiazepoxide = 7-chloro-2-(methylamino)-5-phenyl-3H-1,4-benzodiazepine-4-oxide
    Clobazam = 7-chloro-1-methyl-5-phenyl-1H-1,5-benzodiazepine 2,4(3H,5H)-dione
    Clonazepam = 5-(o-chlorophenyl)-1,3-dihydro-7-nitro-2H-1,4- benzodiazepin-2-one
    Clorazepate = 7-chloro-2,3-dihydro-2-oxo-5-phenyl-1H-1,4- benzodiazepine 3-carboxylic acid
    Clotiazepam = 5-(o-chlorophenyl)-7-ethyl-1,3-dihydro-1-methyl-2H-thieno[2,3-e]-1,4-diazepin-2-one
    Cloxazolam = 10-chloro-11b-(o-chlorophenyl)-2,3,7,11b-tetrahydro-oxazolo-[3,2-d] [1,4] benzodiazepin-6(5H)-one
    Delorazepam = 7-chloro-5-(o-chlorophenyl)-1,3-dihydro-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Diazepam = 7-chloro-1,3-dihydro-1-methyl-5-phenyl-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Estazolam = 8-chloro-6-phenyl-4H-s-triazolo[4,3-a][1,4] benzodiazepine
    Ethchlorvynol = ethyl-2-chlorovinylethinylcarbinol
    Ethinamate = 1-ethylcyclohexanolcarbamate
    Ethyl loflazepate = ethyl 7-chloro-5-(o-fluorophenyl)-2,3-dihydro-2-oxo-1H-1,4-benzodiazepine-3-carboxylate
    Etilamfetamine = dl-N-ethyl-alpha-methylphenylethylamine
    Fencamfamine = dl-N-ethyl-3-phenylbicyclo(2,2,1)-heptan-2-amine
    Fenproporex = dl-3-[(alpha-methylphenylethyl)amino]propionitrile
    Fludiazepam = 7-chloro-5-(o-fluorophenyl)-1,3-dihydro-1-methyl-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Flunitrazepam = 5-(o-fluorophenyl)-1,3-dihydro-1-methyl-7-nitro-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Flurazepam = 7-chloro-1-[2-(diethylamino)ethyl]-5-(o-fluorophenyl)-1,3-dihydro-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Glutethimide = 2-ethyl-2-phenylglutarimide
    Halazepam = 7-chloro-1,3-dihydro-5-phenyl-1-(2,2,2-trifluoroethyl)-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Haloxazolam = 10-bromo-11b-(o-fluorophenyl)2,3,7,11b-tetrahydrooxazolo[3,2-d] [1,4] benzodiazepin-6(5H)-one
    Ketazolam = 11-chloro-8,12b-dihydro-2,8-dimethyl-12b-phenyl-4H-[1,3]-oxazinol[3,2d] [1,4] benzodiazepine-4,7(6H)-dione
    Lefetamine = (-)-1-dimethylamino-1,3-diphenylethane
    Loprazolam = 6-(o-chlorophenyl)-2,4-dihydro-2-[(4-methyl-1-piperazinyl) methylene]-8-nitro-1H-imidazo[1,2-a][1,4]benzodiazepin-1-one
    Lorazepam = 7-chloro-5-(o-chlorophenyl)-1,3-dihydro-3-hydroxy-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Lormetazepam = 7-chloro-5-(o-chlorophenyl)-1,3-dihydro-3-hydroxy-1-methyl-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Mazindol = 5-(p-chlorophenyl)-2,5-dihydro-3H-imidazo-(2,1-a)-isoindol-5-ol
    Medazepam = 7-chloro-2,3-dihydro-1-methyl-5-phenyl-1H-1,4-benzodiazepine
    Mefenorex = dl-N-(3-chloropropyl)-alpha-methylphenethylamine
    Meprobamate = 2-methyl-2-propyl-1,3-propanediol dicarbamate
    Mesocarbe = 3-(alpha-methylphenethyl)-N-(phenylcarbamoyl)sydnone imine
    Methylphenobarbital = 5-ethyl-1-methyl-5-phenylbarbituric acid
    Methyprylone = 3,3-diethyl-5-methyl-2,4-piperidine-dione
    Midazolam = 8-chloro-6-(o-fluorophenyl)-1-methyl-4H-imidazol(1,5-a)(1,4)benzodiazepine
    Nimetazepam = 1,3-dihydro-1-methyl-7-nitro-5-phenyl-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Nitrazepam = 1,3-dihydro-7-nitro-5-phenyl-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Nordazepam = 7-chloro-1,3-dihydro-5-phenyl-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Oxazepam = 7-chloro-1,3-dihidro-3-hydroxy-5-phenyl-2-H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Oxazolam = 10-chloro-2,3,7,11b-tetrahydro-2-methyl-11b-phenyloxazolo(3,2-d) (1,4) benzodiazepin-6(5H)-one
    Pentazocine = 1,2,3,4,5,6-hexahydro-6,11-dimethyl-3-(3-methyl-2-butenyl)-2,6-methano-3-benzazocin-8-ol
    Pentobarbital = 5-ethyl-5-(1-methylbutyl) barbituric acid
    Pemoline = 2-amino-5-phenyl-2-oxazolin-4-one
    Phendimetrazine = (+)-3,4-dimethyl-2-phenylmorpholine
    Phenobarbital = 5-ethyl-5-phenylbarbituric acid
    Phentermine = alpha-alpha-dimethylphenethylamine
    Pinazepam = 7-chloro-1,3-dihydro-5-phenyl-1-(2-propynyl)-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Pipradrol = 1,1-diphenyl-1-(2-piperidyl)-methanol
    Prazepam = 7-chloro-1-(cyclopropylmethyl)-1,3-dihydro-5-phenyl-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Pyrovalerone = dl-1-(4-methylphenyl)-2-(1-pyrrolidinyl)-1-pentanone
    Secbutabarbital = 5-sec-butyl-5-ethylbarbituric acid
    Temazepam = 7-chloro-1,3-dihydro-3-hydroxy-1-methyl-5-phenyl-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Tetrazepam = 7-chloro-5-(cyclohexen-1-yl)-1,3-dihydro-1-methyl-2H-1,4-benzodiazepin-2-one
    Triazolam = 8-chloro-6-(o-chlorophenyl)-1-methyl-4H-s-triazolo[4,3-a] [1,4]benzodiazepine
    Vinylbital = 5-(1-methylbuthyl)-5-vinylbarbituric acid
    GHB = acide y-hydroxybutyric
    ZOLPIDEM = N,N,6-trimethyl-2-p-tolylimidazol [1,2=α] pyridin-3-acetamide
    Acid ibotenic
    Amanita muscaria (L: Fr.) Lam.
    Amanita pantherina
    Amida acidului lisergic
    Toate speciile din genul Argyreia
    7-hidroximitragynina
    Ibogaina
    Ketamina
    Muscimol
    Mitraginina
    Mitragyna speciosa Korth (Kratom)
    Nitrit de amil
    Nymphaea caerulea Sav.
    Turbina corymbosa (L.) Raf., Sin. Rivea corymbosa (L.)
    Hallier f.
    Salvinorin A-F
    Salvia divinorum Epling & Jativa
    Tabernanthe iboga (L.) Nutt.
    2C-C = 4-cloro-2,5-dimetoxi-fenetilamină
    Etcatinonă = (RS)-2-etilamino-1-fenil-propan-1-onă
    Dimetocaină (larocaină) = (3-dietilamino-2,2-dimetilpropil)-4-aminobenzoat
    Metilendioxipirovaleronă (MDPV)
    Metilbenzilpiperazină (MBZP)
    N,N-dialil-5-metoxitriptamină (5-MEO-DALT)
    - sarurile substanţelor din tabel, atunci când existenta unor astfel de saruri este posibila;
    - produsele condiţionate - comprimate, drajeuri, soluţii, siropuri etc., stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, în compoziţia cărora intra substanţele înscrise în prezentul tabel.
    ---------------
    Tabelul nr. III a fost completat de punctele 16 şi 17 ale art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    Tabelul nr. III a fost completat conform pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.
    Tabelul nr. III a fost completat conform pct. 2 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 575 din 16 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 22 iulie 2010.
    TABELUL Nr. IV
    N-acetylanthranilic acid
    Ephedrine
    Ergometrine
    Ergotamine
    Isosafrole
    Lysergic acid
    3,4-methylenedioxy-phenylpropan-2-one
    1-phenyl-2-propanone
    Piperonal
    Pseudoephedrine
    Safrole
    Acetic anhydride
    Acetone
    Anthranilic acid
    Ethyl ether
    Hydrochlorid acid
    Phenylacetic acid
    Piperidine
    Methylethyl ketone
    Potassium permanganate
    Sulphuric acid
    Toluene
    - sarurile substanţelor din tabel, atunci când existenta unor astfel de saruri este posibila;
    - produsele condiţionate - comprimate, drajeuri, soluţii, siropuri etc., stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, în compoziţia cărora intra substanţele înscrise în prezentul tabel.
    ---------------
    Tabelul nr. IV a fost completat de punctul 17 al art. I din LEGEA nr. 522 din 24 noiembrie 2004 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.155 din 7 decembrie 2004.
    Tabelul nr. IV a fost completat conform pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010.
    Substanţa "Gama-butirolactona (GBL) = Dihidrofuran-2(3H)-ona" din tabelul nr. IV a fost abrogată de pct. 3 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 575 din 16 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 22 iulie 2010.
    ------