DECIZIA nr. 774 din 28 noiembrie 2017referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportat la dispozițiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 135 din 13 februarie 2018

    Valer Dorneanu

    - președinte

    Marian Enache

    - judecător

    Petre Lăzăroiu

    - judecător

    Mircea Ștefan Minea

    - judecător

    Daniel Marius Morar

    - judecător

    Mona-Maria Pivniceru

    - judecător

    Livia Doina Stanciu

    - judecător

    Simona-Maya Teodoroiu

    - judecător

    Varga Attila

    - judecător

    Mihaela Ionescu

    - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportat la dispozițiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ana Maria Poti în Dosarul nr. 1.630/218/2016 al Judecătoriei Carei și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 65D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Președintele Curții dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.224D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală în Dosarul nr. 17.308/303/2016.4. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, pentru partea Vadim Țușcă, telegrama comunicată în vederea citării s-a întors la dosar cu mențiunea „lipsă domiciliu“.5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.224D/2017 la Dosarul nr. 65D/2017, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că, potrivit criticii autoarei excepției de neconstituționalitate, aparent, aceasta s-ar întemeia pe raportarea textelor de lege criticate la dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală. Totodată, reține că, făcând o analiză a criticii în ansamblul său, instanța a constatat că motivarea autorului se bazează pe art. 1 alin. (5) din Constituție. Apelând la reperele stabilite în jurisprudența Curții Constituționale cu privire la structura motivării excepției de neconstituționalitate și având în vedere faptul că autorul invocă o situație de egalitate în drepturi, reprezentantul Ministerului Public apreciază că temeiul motivării excepției de neconstituționalitate îl reprezintă art. 16 din Constituție. În aceste condiții, luând în considerare motivarea excepției de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibilă, a acesteia. Totodată, extinzând analiza excepției de neconstituționalitate, prin raportare la art. 16 din Constituție, reprezentantul Ministerului Public reține că între ipotezele ce sunt aduse în discuție ca argumente nu există identitate de situație, astfel încât nu se poate solicita identitate de tratament juridic. În cazul renunțării la urmărirea penală, ceea ce lipsește este interesul public în urmărirea faptei penale, iar în cazul instituțiilor care fac obiect al dispozițiilor de lege criticate de autor, interesul public în urmărirea faptei există, însă se pune în discuție interesul public de a aplica, de îndată, o sancțiune. Prin urmare, situațiile nefiind similare, tratamentul nu poate fi identic. Reține, de asemenea, reprezentantul Ministerului Public că, în Dosarul nr. 1.224D/2017, autorul excepției pare că solicită egalitatea de tratament juridic în raport cu procurorul. Apreciază că această critică nu poate fi reținută, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 318 din Codul de procedură penală, atât anterior, cât și ulterior declarării lor ca neconstituționale, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală era/este supusă controlului judecătorului.
    CURTEA,

    având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 19 decembrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. 1.630/218/2016, Judecătoria Carei a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportat la dispozițiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Ana Maria Poti, cu ocazia soluționării unei cauze penale.8. Prin Sentința penală nr. 84 din 15 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 17.308/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal. Excepția a fost ridicată de instanța de judecată, din oficiu, cu ocazia soluționării unei cauze penale.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea din Dosarul Curții nr. 65D/2017, arată că, potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cadrul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală, când constată că nu există interes public. În măsura în care procurorul nu renunță la urmărirea penală, iar instanța reține vinovăția inculpatului, aceasta din urmă va putea avea în vedere doar două soluții reglementate de legiuitor, respectiv fie pedeapsa închisorii, cu aplicarea prevederilor art. 91 și următoarele din Codul penal, fie pedeapsa închisorii cu executare, nefiind aplicabile dispozițiile art. 80 din Codul penal - renunțarea la aplicarea pedepsei. Astfel, constatarea lipsei interesului public devine apanajul procurorului, acesta fiind învestit cu o „aură de superioritate“, spre deosebire de judecător. Aceasta reiese și din faptul că, deși condițiile prevăzute la art. 80 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal sunt similare celor prevăzute la art. 318 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul nu le poate aplica decât pentru infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de maximum 5 ani, spre deosebire de procuror, care le poate aplica pentru infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de maximum 7 ani. În final, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale în materia clarității și previzibilității legii.10. Totodată, instanța de judecată, autoare a excepției în Dosarul Curții nr. 1.224D/2017, arată că datele care caracterizează persoana inculpatului din cauză, expuse în sentința penală, conduc la concluzia că gravitatea faptei săvârșite de acesta este una redusă, astfel că nu se impune sancționarea obligatorie a acestuia prin condamnare. Deși o astfel de soluție ar fi posibilă prin aplicarea art. 80 alin. (1) și alin. (2) lit. a)-c) din Codul penal, din cauza limitei maxime de pedeapsă de 5 ani închisoare prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) din același act normativ, în cauză nu se poate renunța la aplicarea pedepsei. Arată însă că, în același timp, soluția renunțării la urmărirea penală, soluție care valorifică și situații precum cea din prezenta cauză, ar putea fi aplicată, deoarece, pentru incidența acestei instituții, limita maximă în ceea ce privește pedeapsa este de 7 ani închisoare. Constată, astfel, că persoane aflate în situații juridice identice nu pot beneficia de aceeași soluție juridică din cauza criteriului limitei de pedeapsă reglementat diferit pentru cele două instituții, consecința acestui fapt fiind aceea că magistratul-procuror, care nu are competența de a analiza și de a da o soluție definitivă într-o cauză penală, are o libertate de apreciere mai extinsă decât magistratul-judecător.11. Judecătoria Carei apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că nu se precizează ce texte din Constituție sunt încălcate. De asemenea, arată că renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă drepturi constituționale, ci o vocație, iar renunțarea la aplicarea unei pedepse este acordată de legiuitor unei categorii de persoane care săvârșesc fapte prevăzute de legea penală și se constată că nu există un interes public în urmărirea faptei. Or, în cazul unei persoane trimise în judecată, interesul public la care se referă dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală nu mai subzistă.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.13. Guvernul, exprimându-și opinia în cele două dosare conexate, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei și amânarea aplicării pedepsei nu reprezintă drepturi constituționale, ci o vocație acordată de legiuitor unei categorii de persoane care săvârșește fapte prevăzute de legea penală, însă există motive a se crede că, în considerarea persoanei acestora și a gravității faptei comise, neaplicarea, respectiv neexecutarea unei pedepse în regim de detenție este în măsură să atingă scopul educațional și de reintegrare în mai mare măsură decât aplicarea sau executarea acesteia. Apreciază că, în măsura în care aceste prevederi se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică și nu afectează dreptul la un proces echitabil sau vreuna dintre componentele sale, aceste dispoziții reprezintă o opțiune de politică legislativă, a cărei reglementare constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, „infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora“ se reglementează prin lege organică, revenind astfel legiuitorului infraconstituțional să decidă care sunt condițiile incidenței instituției renunțării la aplicarea pedepsei. În ceea ce privește raportarea la art. 1 alin. (5) din Constituție, apreciază că, de asemenea, critica nu este întemeiată. Textele de lege analizate cuprind tocmai stabilirea condițiilor în care instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, respectiv amânarea aplicării pedepsei, ele fiind formulate clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, astfel încât, și sub acest aspect, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.14. Avocatul Poporului, exprimându-și opinia în Dosarul Curții nr. 1.224D/2017, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. Art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Așa fiind, Avocatul Poporului susține că tratamentul juridic diferențiat instituit prin dispozițiile de lege criticate este justificat și nu se poate vorbi de existența unei discriminări, cu atât mai mult cu cât limitele de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie expresia politicii penale a legiuitorului. În literatura de specialitate s-a reținut că reperul folosit de legiuitor are un caracter obiectiv, condiția vizând limitele pedepsei prevăzute de lege, deci limitele pedepsei din norma care incriminează fapta, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de agravare a pedepsei. Nu a fost ales drept criteriu de evaluare a gravității faptei pedeapsa stabilită de instanța de judecată, având în vedere subiectivitatea inerentă a procesului de individualizare concretă a cuantumului sancțiunii în lipsa unor ghiduri de individualizare.15. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
    CURTEA,

    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:16. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.17. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportat la dispozițiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:– Art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal: „Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă: [...] d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.“;– Art. 83 alin. (2) din Codul penal: „Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.“;– Art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală: „În cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunța la urmărirea penală când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.“18. Autoarea excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții nr. 65D/2017 susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie și art. 126 alin. (1) referitor la instanțele judecătorești. De asemenea, invocă prevederile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.19. Instanța de judecată, autoare a excepției de neconstituționalitate în Dosarul Curții nr. 1.224D/2017, susține că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.20. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că atât autoarea excepției din Dosarul Curții nr. 65D/2017, cât și instanța de judecată, în Dosarul Curții nr. 1.224D/2017, determină neconstituționalitatea dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și ale art. 83 alin. (2) din Codul penal prin compararea acestora cu prevederile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, solicitând, în esență, ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia ori amânarea aplicării pedepsei, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, în caz contrar textul de lege criticat fiind neconstituțional.21. Având însă în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, Curtea constată că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele. Așadar, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.22. Curtea reține că a mai fost sesizată anterior cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal, în motivarea acesteia arătându-se că legiuitorul a condiționat posibilitatea instanței de judecată de a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei de limita pedepsei cu închisoarea de cel mult 5 ani, comparativ cu puterea procurorului de a dispune renunțarea la urmărirea penală, pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani. În speță, s-a solicitat ca judecătorul să aibă posibilitatea de a realiza un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunțarea la aplicarea acesteia, în condiții similare dispunerii de către procuror a renunțării la urmărirea penală, așadar cu o limită de pedeapsă de cel mult 7 ani închisoare și necondiționat de existența antecedentelor penale, în caz contrar textul de lege criticat fiind neconstituțional. Examinând excepția de neconstituționalitate, din perspectiva criticilor anterior menționate, identice cu cele exprimate în prezenta cauză, Curtea Constituțională a apreciat că autoarea excepției realizează o comparație între instituția renunțării la aplicarea pedepsei și instituția renunțării la urmărirea penală. Având în vedere aceste aspecte, Curtea, prin Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) din Codul penal.23. Așa fiind, luând în considerare criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că și în prezenta cauză se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportate la dispozițiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 80 alin. (2) lit. d) și art. 83 alin. (2) din Codul penal, raportat la dispozițiile art. 318 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ana Maria Poti în Dosarul nr. 1.630/218/2016 al Judecătoriei Carei și, din oficiu, de Judecătoria Sectorului 6 București - Secția penală în Dosarul nr. 17.308/303/2016.
    Definitivă și general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Carei și Judecătoriei Sectorului 6 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunțată în ședința din data de 28 noiembrie 2017.
    PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Ionescu

    -----