DECIZIE nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 24 ianuarie 2011



    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Iulia Antoanella Motoc - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 12.770/3/2006. Cauza a fost repusă pe rol prin Încheierea din data de 12 octombrie 2010, întrucât nu s-a putut obţine numărul de voturi necesar pentru luarea unei decizii, prevăzut de dispoziţiile art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
    La apelul nominal răspund avocatul Ovidiu Buduşan, pentru părţile Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. din Bucureşti, cu împuternici avocaţiale la dosar, şi avocatul Valeriu Stoica, pentru partea Serviciul Român de Informaţii, cu împuternicire avocaţială la dosar.
    Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului părţilor Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. din Bucureşti, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost invocată din oficiu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), ale art. 124 alin. (2), ale art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (2), întrucât, deşi protejează interesul general al statului, acestea nu trebuie să îngrădească dreptul la apărare al părţilor, putând să existe un echilibru între cele două cerinţe. Or, procedura emiterii certificatului de securitate intră în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale referitoare la rolul Consiliului Superior al Magistraturii, operând o suprapunere de atribuţii în ceea ce priveşte profesionalismul magistraţilor, suprapunere ce există şi în cazul avocaţilor. În speţă, Serviciul Român de Informaţii - autoritatea ce deţine informaţiile clasificate - are şi calitatea de pârât, ceea ce conduce la situaţia în care partea îşi poate alege completul de judecată care va soluţiona cauza. Pe de altă parte, pot exista situaţii în care niciun judecător al unei secţii, cum este şi cazul secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să nu posede certificat de securitate. Prin urmare, solicită schimbarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
    Având cuvântul, apărătorul părţii Serviciul Român de Informaţii, referindu-se la concluziile scrise pe care le-a depus şi la ceea ce va exprima în rezumat, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, în principal, şi ca neîntemeiată, în subsidiar. Cu privire la inadmisibilitate, arată, în esenţă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală nu se referă la conformitatea textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale, ci la o interpretare a legii, interpretare care este în competenţa instanţei de judecată. De asemenea, consideră că nici condiţia legăturii dintre obiectul cauzei şi prevederile criticate ca fiind neconstituţionale nu este îndeplinită, deoarece obiectul cauzei îl reprezintă stabilirea răspunderii juridice pentru eventuala neconcordanţă dintre legea română şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu sunt îndeplinire condiţiile prevăzute de lege pentru examinarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, susţine că dispoziţiile criticate nu contravin rolului constituţional al Consiliului Superior al Magistraturii, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 1.120/2008. Arată că accesul la informaţii nu este un drept absolut, iar restricţiile acestuia trebuie impuse prin lege, legea prevăzând că toate persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, deci nu numai magistraţii. Verificarea se face numai cu privire la utilizarea acestor informaţii, neavând legătură cu rolul şi atribuţiile Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la numirea, promovarea şi răspunderea disciplinară a magistraţilor. Pe de altă parte, arată că nu Serviciul Român de Informaţii eliberează certificat de securitate, ci Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, conform procedurii reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, care este de două feluri: procedura de drept comun şi procedura excepţională. În final, susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile Tratatului de aderare a României la Alianţa Nord Atlantică şi solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    În replică, apărătorul părţilor Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. din Bucureşti arată - în ceea ce priveşte pretinsa inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate - că legătura acesteia cu obiectul cauzei este evidentă, fiind reţinută chiar de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar în ceea ce priveşte temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, susţine că reglementarea criticată nu conţine cerinţele de accesibilitate, previzibilitate şi predictibilitate a normei legale.
    Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, considerând că nu există motive pentru reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Faptul că la nivelul Secţiei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie niciun judecător nu posedă certificat de securitate, astfel încât nu se poate constitui completul de judecată, reprezintă o problemă de aplicare a legii şi de management al instanţei respective, iar nu o problemă de constituţionalitate. Pe de altă parte, din examinarea procedurii de eliberare a certificatului de securitate rezultă că există competenţe delimitate ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. În ceea ce priveşte rolul şi competenţele Consiliului Superior al Magistraturii, apreciază că nu există elemente noi pentru a reconsidera cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.335/2008.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 26 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 12.770/3/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr.182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată din oficiu de către instanţa de judecată, în cadrul soluţionării recursurilor declarate împotriva Deciziei nr.1/2009 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-au respins ca nefondate apelurile declarate împotriva Sentinţei civile nr. 709/2007 a Tribunalului Bucureşti, sentinţă prin care s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Dan Costache Patriciu, a fost obligat pârâtul Serviciul Român de Informaţii să plătească reclamantului daune morale şi s-a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală arată că - deşi în faza apelului a fost invocată aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, dar de către reclamanţi, excepţie respinsă de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.120/2008 - este necesară invocarea din oficiu a acestei excepţii, deoarece motivarea deciziei anterioare a Curţii Constituţionale se referă doar la chestiunea accesului părţilor la informaţiile clasificate, iar nu şi la accesul judecătorilor cauzei la asemenea înscrisuri, invocate şi utilizate ca probe în cursul procesului, fiind necesară rezolvarea, cu valoare de principiu, a acestor probleme de drept.
    Prin urmare, se susţine că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 124 alin. (2), art. 125 alin. (2) şi art. 134 alin. (2) din Constituţie, deoarece permit accesul la informaţiile clasificate secrete de stat tuturor persoanelor, deci şi judecătorilor, numai condiţionat de obţinerea în prealabil a unui certificat ORNISS (Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat), eliberat conform procedurii reglementate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002. Aşadar, în cauza de faţă, judecătorii recursului ar putea avea acces la aceste documente ce au stat la baza deciziei din apel numai după obţinerea certificatului, însă, în cazul în care judecătorii cauzei solicită obţinerea acestui certificat, persoana juridică sesizată nu are obligaţia eliberării sale, ci doar o posibilitate în acest sens (chiar atunci când este vorba de o autorizaţie de acces temporar la informaţii clasificate în temeiul art.36 din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002), posibilitate care, în speţă, ar urma să fie evaluată tocmai de una dintre părţile litigante, cu consecinţa determinării completului de judecată. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată, pe de-o parte, că pentru acordarea unei autorizaţii de acces temporar este necesar să existe, potrivit dispoziţiilor menţionate, o "situaţie de criză, o calamitate sau un eveniment imprevizibil", iar, pe de altă parte, potrivit art. 141 din acelaşi act normativ, acordarea certificatului de securitate şi a autorizaţiei de acces la informaţii clasificate este condiţionată de avizul autorităţii desemnate de securitate; or, potrivit art. 152 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 585/2002, în cazul judecătorilor, deşi nu se menţionează expres, această autoritate nu poate fi, prin eliminare, decât Serviciul Român de Informaţii.
    Pe de altă parte, persoana juridică sesizată are obligaţia verificării onestităţii şi profesionalismului judecătorilor solicitanţi. Or, arată autorul excepţiei de neconstituţionalitate, "se pune problema dacă o atare verificare efectuată cu privire la magistraţi de o instituţie din afara puterii judecătoreşti intră în coliziune cu prevederile constituţionale referitoare la competenţa şi rolul Consiliului Superior al Magistraturii." Astfel, pe de-o parte, analiza conduitei profesionale şi chiar personale a judecătorilor este dată prin Constituţie în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, iar, pe de altă parte, una dintre componentele esenţiale ale conduitei profesionale a judecătorilor o constituie respectarea obligaţiei de confidenţialitate a lucrărilor care au acest caracter. Precizează că în cadrul Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu există decât un singur judecător care posedă certificat ORNISS.
    Mai susţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală că obligarea obţinerii certificatului ORNISS de către judecătorii unei cauze are drept consecinţă determinarea componenţei completului de judecată, ceea ce echivalează cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ce garantează dreptul la un proces echitabil, egalitatea în faţa legii şi imparţialitatea justiţiei.
    Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine că, fără a nega dreptul statului de a stabili exigenţe sporite în acordarea accesului la informaţii clasificate pentru raţiuni de siguranţă naţională, totuşi este necesar a se clarifica - prin controlul de constituţionalitate - dacă aplicarea întocmai a dispoziţiilor legale care prevăd aceste exigenţe poate asigura egalitatea în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil în cazul în care o persoană fizică sau juridică se plânge tocmai de nelegalitatea obţinerii unor informaţii prezumate având acest caracter, în contra persoanei juridice de care depinde accesul la respectivele informaţii. Accesul tuturor părţilor la un proces echitabil trebuie să fie privit atât din perspectiva judecăţii efectuate de o instanţă imparţială, cât şi din cea a egalităţii armelor, care presupune ca toate părţile să îşi poată face apărările în cunoştinţă de cauză şi să poată administra probele ori să poată avea acces la probe astfel încât să nu se creeze un dezavantaj net în favoarea uneia dintre ele. Invocă în acest sens hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului date în cauzele Dombo Beheer B.V. contra Olandei, 1993, şi Feldbrugge contra Olandei, 1986.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002. Ca urmare a modificărilor survenite prin Legea nr. 268/2007 pentru completarea art. 7 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007, textele de lege criticate au următorul cuprins:
    - Art. 2 alin. (2): "Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.";
    - Art. 7: "(1) Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii.
    (2) Pentru candidaţii la funcţii publice ce implică lucrul cu asemenea informaţii, precum şi competenţa de a autoriza accesul la astfel de informaţii, verificarea este anterioară numirii în acele funcţii şi se solicită obligatoriu de autoritatea de învestire.
    (3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează în cadrul Autorităţii Naţionale de Securitate, care gestionează informaţii NATO, potrivit echivalenţelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege.
    (4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane:
    a) Preşedintele României;
    b) primul-ministru;
    c) miniştri;
    d) deputaţi;
    e) senatori,
    care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţite să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).";
    - Art. 25 alin. (1): "Coordonarea generală a activităţii şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informaţii.";
    - Art. 34 lit. j): "În vederea coordonării activităţii şi exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenţă, Serviciul Român de Informaţii are următoarele atribuţii principale: [...] j) constată nerespectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi aplică sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracţiuni, sesizează organele de urmărire penală."
    În opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, textele legale menţionate sunt neconstituţionale în măsura în care, în lipsa oricărei distincţii, ele sunt deopotrivă aplicabile şi instanţei de judecată. În acest sens, consideră că textele invocate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
    I. Referitor la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată de Dan Costache Patriciu şi Societatea Comercială "Rompetrol" - S.A. în acelaşi dosar, şi anume Dosarul nr. 12.770/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Critica de neconstituţionalitate a constat, în esenţă, în susţinerea potrivit căreia textele de lege menţionate încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece părţile nu pot avea acces la conţinutul unor înscrisuri clasificate decât cu condiţia obţinerii certificatului de securitate.
    Cu acel prilej, Curtea a statuat - faţă de aceste critici - că "este firesc ca Legea nr. 182/2002, având ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, să conţină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de părţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specifică de obţinere a acestuia, prevăzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivă şi absolută a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţionează de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, etape justificate prin importanţa pe care asemenea informaţii o poartă, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului unicităţii, imparţialităţii şi al egalităţii justiţiei pentru toţi."
    În aceeaşi cauză, ajunsă în faza soluţionării recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, instanţa de judecată, din oficiu, a invocat aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, însă din perspectiva limitării accesului judecătorilor, iar nu al părţilor, la informaţiile clasificate.
    Prin urmare, din punct de vedere formal, deşi este vorba despre aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate [a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate], ridicată în aceeaşi cauză (în Dosarul nr. 12.770/3/2006, dar în grade diferite de jurisdicţie - apel şi recurs), Curtea observă, pe de o parte, că autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt diferiţi (părţile şi instanţa de judecată, din oficiu), iar pe de altă parte, că motivarea acestora diferă. Astfel, instanţa de judecată, din oficiu, critică textele de lege invocate sub aspectul limitării accesului judecătorilor cauzei la informaţiile clasificate, invocate şi utilizate ca probe în cursul procesului, pe când motivarea deciziei anterioare a Curţii Constituţionale se referă strict la criticile aduse de părţi aceloraşi texte de lege, din perspectiva limitării accesului părţilor la informaţiile clasificate.
    În consecinţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (2), art. 7 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, ridicată din oficiu de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, întruneşte condiţiile de admisibilitate a excepţiilor de neconstituţionalitate.
    II. În ceea ce priveşte conţinutul actului normativ, Curtea observă că, potrivit art. 1 din Legea nr. 182/2002, scopul reglementării este protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigură acest tip de informaţii, care se realizează prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor. În acest sens, legea instituie principiul potrivit căruia toate persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secret de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii.
    Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, s-a pronunţat asupra constituţionalităţii art. 7 alin. (1) şi (4), art. 9 lit. b), art. 15 lit. h), art. 17 lit. f), art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) şi (5) şi art. 28 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, sub aspectul unor critici asemănătoare celor formulate şi în prezenta cauză, statuând că acestea sunt constituţionale.
    Cu acel prilej, Curtea a reţinut că textele de lege criticate nu înlătură posibilitatea judecătorului de a avea acces la informaţiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de natură procedurală prevăzute de lege. Pe de o parte, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie să obţină certificate de securitate, iar pe de altă parte, magistraţii acreditaţi să deţină, să aibă acces şi să lucreze cu informaţii clasificate, deşi întrunesc exigenţele de numire şi profesare a funcţiei pe care o ocupă, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, sunt evaluaţi numai din perspectiva onestităţii şi profesionalismului referitoare la utilizarea acestor informaţii. Aşa fiind, nu poate fi pus semnul egalităţii între criteriile de numire în funcţia de magistrat şi cele necesare obţinerii autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate, mai cu seamă că pentru acestea din urmă accesul este limitat de respectarea principiului necesităţii de a cunoaşte, având în vedere aspectele de vulnerabilitate sau ostilitate ca urmare a unor stări preexistente (cum ar fi mediul de relaţii, locul de muncă anterior etc.), şi de loialitatea indiscutabilă ori de caracterul, obiceiurile, relaţiile, discreţia şi modul de viaţă ale persoanei în cauză. Este firesc să fie aşa, deoarece, în caz contrar, există riscul creării unei breşe în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, care, spre deosebire de activitatea specifică actului de justiţie, nu poate fi acoperită prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Ca urmare, reglementările criticate constituie un remediu procesual pentru situaţiile în care prezumţia de onestitate sau profesionalism al persoanei care gestionează informaţii clasificate este pusă la îndoială.
    Curtea a mai reţinut că nu poate fi primită nici critica privind încălcarea principiilor repartizării aleatorii a cauzelor şi continuităţii completului de judecată, formulată de instanţa de judecată care a invocat, din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 182/2002, deoarece principiile invocate nu sunt consacrate de Constituţie, ci de Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu în Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezultă din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    În plus, cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile menţionate sunt în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotărârea din 9 februarie 1995 pronunţată în Cauza Vereniging Weekblad Bluf! contra Olandei, instanţa de la Strasbourg a decis că accesul la informaţiile publice poate fi îngrădit pentru protejarea interesului naţional, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora "Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti". Prin urmare, pentru a respecta prevederile Convenţiei, îngrădirile libertăţii de informare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie prevăzute de lege; b) să aibă un scop legitim; c) să fie necesare într-o societate democratică. Prin Hotărârea din 8 iulie 1999, pronunţată în Cauza Sⁿ'62rek contra Turciei, instanţa de contencios al drepturilor omului a stabilit că este la latitudinea statului de a decide dacă şi când este necesar ca anumite informaţii să rămână confidenţiale şi, în consecinţă, statul are o largă marjă de apreciere în această materie.
    Or, în cazul de faţă, Curtea observă că îngrădirile aduse accesului la informaţii sunt prevăzute de lege - Legea nr. 182/2002 -, au un scop legitim - protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigură acest tip de informaţii, prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor -, şi sunt necesare într-o societate democratică.
    În consecinţă, reglementarea criticată îndeplineşte atât condiţiile prevăzute de art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi pe cele ale art. 19 paragraful 3 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cărora "Exercitarea libertăţilor prevăzute la paragraful 2 al prezentului articol comportă îndatoriri şi răspunderi speciale. În consecinţă, ea poate fi supusă anumitor limitări care trebuie însă stabilite în mod expres prin lege şi care sunt necesare: a) respectării drepturilor sau reputaţiei altora; b) apărării securităţii naţionale, ordinii publice, sănătăţii sau moralei publice."
    Totodată, Curtea observă că reglementarea criticată respectă şi prevederile art. 7 din Acordul dintre România şi Uniunea Europeană privind procedurile de securitate pentru schimbul de informaţii clasificate, semnat la Bruxelles la 22 aprilie 2005, ratificat prin Legea nr. 267/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 10 octombrie 2005, potrivit cărora "1. Părţile se vor asigura că toate persoanele care, în îndeplinirea îndatoririlor oficiale, necesită acces sau ale căror îndatoriri ori funcţii pot permite accesul la informaţiile clasificate furnizate sau schimbate în temeiul prezentului acord sunt verificate corespunzător înainte de a li se acordă accesul la astfel de informaţii.
    2. Procedurile de verificare vor stabili dacă o persoană poate avea acces la informaţii clasificate, ţinând cont de loialitatea, încrederea şi onestitatea sa", precum şi pe cele ale art. 3 din Acordul dintre părţile la Tratatul Atlanticului de Nord pentru securitatea informaţiilor, adoptat la Bruxelles la 6 martie 1997, la care România a aderat prin Legea nr. 423/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 993 din 28 octombrie 2004, potrivit cărora "(1) Părţile se vor asigura că toţi cetăţenii lor, care, în îndeplinirea îndatoririlor oficiale, necesită sau pot avea acces la informaţii clasificate "CONFIDENŢIAL" (SECRET) şi de nivel superior, sunt verificaţi corespunzător înainte de preluarea îndatoririlor.
    (2) Procedurile de verificare de securitate vor fi concepute pentru a stabili dacă, ţinând cont de loialitatea şi încrederea sa, o persoană poate avea acces la informaţii clasificate fără ca acest lucru să constituie un risc inacceptabil de securitate.
    (3) La cerere, fiecare dintre părţi va coopera cu celelalte părţi la realizarea procedurilor proprii de verificare de securitate."
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7, art. 25 alin. (1) şi art. 34 lit. j) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în Dosarul nr. 12.770/3/2006.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 noiembrie 2010.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
    AUGUSTIN ZEGREAN
    Magistrat-asistent,
    Ioana Marilena Chiorean
    ----