ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 123 din 11 decembrie 2003
privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 919 din 22 decembrie 2003



    Având în vedere faptul că actele normative prin care s-au stabilit nivelurile de salarizare ale personalului din sectorul bugetar îşi încetează aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2003,
    luând în considerare necesitatea unificării prevederilor actelor normative care au ca obiect de reglementare salarizarea personalului contractual, precum şi a eliminării neconcordanţelor existente între anumite prevederi din legislaţia privind salarizarea funcţionarilor publici şi dispoziţiile Codului muncii,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul 1

    În anul 2004 se asigură o creştere salarială, corelată cu evoluţia estimată a indicelui preţurilor de consum, ce va fi acordată în două etape, astfel:
    a) 6% începând cu data de 1 ianuarie 2004, faţă de nivelul din 31 decembrie 2003;
    b) 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, faţă de nivelul din 30 septembrie 2004.


    Capitolul I Reglementări privind salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar


    Secţiunea 1 Majorarea indemnizaţiilor lunare şi a salariilor de bază


    Articolul 2

    (1) Salariile de bază prevăzute în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost majorate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, la limita minimă şi la limita maximă, se majorează cu 6% faţă de nivelul din 31 decembrie 2003, începând cu data de 1 ianuarie 2004, şi cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, faţă de nivelul din 30 septembrie 2004.
    (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul funcţiilor pentru care în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare, este prevăzut un singur nivel de salarizare.


    Articolul 3

    Majorarea salariilor de bază prevăzută la art. 1, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 faţă de nivelul din 31 decembrie 2003 şi cu 6% în luna octombrie 2004 faţă de nivelul din 30 septembrie 2004, se aplică în mod corespunzător şi celorlalte categorii de personal din sectorul bugetar, după cum urmează:
    a) indemnizaţiilor lunare ale persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese şi numite, precum şi ale celor care ocupă funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică, prevăzute în anexele la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003;
    b) salariilor de bază ale personalului salarizat conform anexelor la Ordonanţa Guvernului nr. 65/1998 privind salarizarea unor categorii de diplomaţi, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 81/2001, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2002, aprobată prin Legea nr. 166/2003;
    c) indemnizaţiilor controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi salarizaţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi, aprobată prin Legea nr. 711/2001, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 186/2002, aprobată prin Legea nr. 195/2003;
    d) indemnizaţiilor şi sprijinului salarial lunar pentru personalul clerical stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 299/2003;
    e) valorilor de referinţă sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 prevăzute în anexele nr. 2, 4, 5 şi 6 la Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, valorilor de referinţă sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 pentru stabilirea indemnizaţiilor magistraţilor potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 347/2003, pentru stabilirea soldelor de funcţie şi de grad ale personalului militar potrivit prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 180/2002, aprobată prin Legea nr. 89/2003, precum şi a salariilor poliţiştilor pentru funcţia îndeplinită şi pentru gradul profesional deţinut, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003;
    f) valorilor coeficienţilor de multiplicare 1,000, pentru stabilirea salariilor de bază ale personalului bugetar din învăţământ, prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată prin Legea nr. 662/2001, cu modificările ulterioare, astfel cum au fost stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 315/2003. Salariile de bază corespunzătoare funcţiei de profesor universitar se vor determina în anul 2004 numai pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 şi a coeficienţilor de multiplicare, aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 315/2003.


    Articolul 4

    Salariile de bază individuale, care se situează între limitele prevăzute în anexele la actele normative în vigoare, vor fi majorate cu 6% începând cu data de 1 ianuarie 2004, faţă de nivelul din 31 decembrie 2003, şi cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004, faţă de nivelul din 30 septembrie 2004.


    Articolul 5

    La instituţiile şi unităţile bugetare la care cheltuielile de personal se asigură şi din venituri proprii, constituite potrivit legii, creşterile salariale stabilite în condiţiile art. 1 se pot acorda în limita procentelor stabilite şi la date ulterioare, corelat cu realizarea resurselor necesare pentru acoperirea creşterilor, cu avizul ordonatorului principal de credite bugetare.


    Articolul 6

    (1) În anul 2004, personalul contractual salarizat între limitele corespunzătoare funcţiei poate beneficia, pe lângă creşterile salariale acordate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, de o creştere salarială prin evaluarea performanţelor profesionale individuale realizate în anul 2003, potrivit reglementărilor în vigoare, cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile prevăzute de lege pentru anul 2004.
    (2) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale personalului contractual şi acordarea salariilor de bază corespunzătoare evaluării se vor realiza până la finele lunii mai 2004.


    Secţiunea a 2-a Alte reglementări


    Articolul 7

    (1) Promovarea personalului contractual în anul 2004, în condiţiile legii, se poate face numai pe un post vacant de natura celui pe care urmează să fie promovată persoana, cu excepţia cazurilor menţionate în legi speciale şi cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile.
    (2) Promovarea în condiţiile legii a persoanelor încadrate pe funcţia de debutant, precum şi a celor care au absolvit studii de nivel superior într-un domeniu care să cuprindă activitatea respectivă se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior.


    Articolul 8

    Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată, care la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, se încadrează la gradul profesional corespunzător studiilor absolvite, la care se asigură o creştere cu până la 20% a salariului de bază avut.


    Articolul 9

    În vederea stabilirii salariului de bază, în termen de 15 zile de la reluarea activităţii, persoanele angajate în sectorul bugetar aflate în concediu plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, potrivit legii, cele care nu au prestat activitate în ultimele 12 luni fiind în concediu medical sau în concediu fără plată, potrivit legii, precum şi cele ale căror contracte individuale de muncă sunt suspendate vor fi evaluate prin examenul de testare a cunoştinţelor profesionale avute, organizat în acest scop de angajator:
    a) cu persoanele care promovează acest examen se va proceda în acelaşi mod ca şi în cazul persoanelor angajate prin concurs;
    b) persoanelor care nu promovează acest examen li se atribuie salariul avut anterior sau, după caz, salariul minim al funcţiei avute anterior.


    Articolul 10

    (1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda în limita a 15% din numărul total al personalului contractual prevăzut în statul de funcţii, la începutul anului bugetar, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. Salariile de merit se vor acorda personalului încadrat pe funcţii de execuţie în proporţie de cel puţin două treimi din numărul total stabilit în condiţiile prezentului alineat. Ordonatorii principali de credite care au în subordine unităţi bugetare cu un număr redus de posturi pot aproba ca încadrarea în numărul maxim de beneficiari de salariu de merit şi în proporţiile stabilite pentru funcţiile de execuţie să se facă la nivelul unităţilor respective luate împreună. Repartizarea numărului de beneficiari de salariu de merit pe unităţile luate în calcul, în acest caz, se face de către ordonatorul principal de credite.
    (2) Personalul care beneficiază de salariu de merit se stabileşte o dată pe an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în anul precedent, apreciată conform criteriilor elaborate de ordonatorul principal de credite, cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale. În cazul în care pe parcursul anului intervin modificări ale funcţiei deţinute, care nu sunt imputabile persoanei beneficiare de salariu de merit, inclusiv modificarea funcţiei prin promovare, acordarea acestuia se menţine până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit. În cazul în care pe parcursul anului se întrerup raporturile de muncă ale unor beneficiari de salariu de merit, acestea se pot redistribui, de la data de 1 a lunii următoare, altor persoane care deţin funcţii de acelaşi nivel, respectiv funcţii de conducere sau de execuţie, pe perioada rămasă. Aceste prevederi se aplică corespunzător şi personalului militar salarizat în baza Legii nr. 138/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
    (3) Pentru personalul contractual nou-angajat, salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare.
    (4) Personalul încadrat ca debutant nu poate beneficia de salariu de merit.
    (5) Personalul salarizat cu indemnizaţie lunară ca unică formă de remunerare a activităţii nu se cuprinde în numărul total de posturi în vederea determinării numărului de beneficiari ai salariului de merit.


    Articolul 11

    (1) Ordonatorii de credite pot acorda premii lunare în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, prevăzut în statul de funcţii, cu încadrare în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului salariaţilor care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.
    (2) În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ordonatorii principali de credite pot aproba acordarea de premii în cursul anului, din economiile realizate, în limita a 2% din cheltuielile cu salariile aferente personalului contractual, prevăzute în bugetul aprobat, pentru personalul contractual din aparatul propriu şi din unităţile subordonate, fără a depăşi valoarea economiilor realizate.
    (3) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite, în limita sumelor alocate cu această destinaţie de către ordonatorii principali de credite, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.


    Articolul 12

    Personalul didactic auxiliar din unităţile de învăţământ preuniversitar şi din cadrul unităţilor conexe, respectiv centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică, centre logopedice, cabinete şcolare, casa corpului didactic, cluburile sportive şcolare, cluburile şi palatele copiilor şi elevilor, precum şi personalul din învăţământ, altul decât cel prevăzut în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 315/2003, beneficiază în continuare de o creştere a salariilor de bază cu 5%, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2002, aprobată prin Legea nr. 417/2002, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2002, aprobată prin Legea nr. 547/2002.


    Articolul 13

    (1) Sporul de confidenţialitate se acordă personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15%, precum şi personalului contractual din instituţiile şi autorităţile publice pentru care, prin acte normative specifice, se prevede acordarea acestui spor.
    (2) Categoriile de personal, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare, de către ordonatorii principali de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.


    Articolul 14

    Personalul contractual beneficiază şi de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.


    Articolul 15

    Pentru militarii angajaţi pe bază de contract soldele de funcţie se stabilesc în continuare potrivit legii, pe baza coeficienţilor de ierarhizare, de minimum 1,30 şi de maximum 1,45.


    Articolul 16

    Se completează capitolul III "Funcţii specifice unor ministere" din anexa nr. I b "Administraţia publică centrală de specialitate" la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, cu un nou punct, punctul 5, după cum urmează:
    "5. MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
    Funcţii specifice din aparatul propriu şi din serviciile descentralizate
      Nr. crt.FuncţiaNivelul studiilorSalariul de bază - lei -
      minimmaxim
      1.01.20041.10.20041.01.20041.10.2004
      1.Asistent-şefSSD3.286.0003.484.0007.102.0007.529.000
      2.Asistent-şefM3.000.0003.180.0005.708.0006.051.000"


    Articolul 17

    (1) Se completează capitolul I poziţia 1 din anexa nr IV/3b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, cu gradul IA, cu nivelurile salariului de bază la limita minimă de 4.517.000 lei şi la limita maximă de 9.202.000 lei, la care se aplică prevederile art. 2.
    (2) Se completează capitolul II poziţia 1 din anexa nr. IV/3b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, cu gradul IA, cu nivelurile salariului de bază la limita minimă de 3.107.000 lei şi la limita maximă de 7.219.000 lei, la care se aplică prevederile art. 2.
    (3) Se completează capitolul B lit. d) poziţia 1.2 "Indemnizaţii pentru îndeplinirea unor sarcini sau activităţi suplimentare funcţiei de bază, care fac parte din salariul de bază, din anexa nr. VI/2b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, cu un nou nr. crt. 3 cu următorul cuprins:
    "3. Dirijor, concert - maestru, solist concertist, solist instrumentist, dirijor cor academic, care vor avea o indemnizaţie de conducere în procente din salariul de bază, la limita maximă de până la 15%."


    Articolul 18

    (1) Se completează capitolul II din anexa nr. IV/5 b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, cu poziţia I expert sportiv gradul I A cu salariul de bază la limita minimă de 3.572.000 lei şi la limita maximă de 6.916.000 lei. Pentru funcţiile de antrenor categoria I-V, expert sportiv gradul I-II şi referent sportiv gradul III-IV, salariile de bază la limita minimă şi maximă vor fi cele stabilite pentru funcţiile de antrenor categoria I-V poz. 222-226 din anexa nr. III b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 315/2003.
    (2) Se completează anexa nr. III b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 315/2003, cu funcţia de restaurator cu studii superioare, poziţiile 209 până la 212, cu funcţia de restaurator cu studii superioare de scurtă durată, poziţiile 213 până la 216, şi cu funcţiile de restaurator şi custode sală cu studii medii, poziţiile 217 până la 220. Funcţia de mânuitor carte cu studii M/G se va introduce în anexa nr. III b la poziţia cu numărul 228 şi va avea coeficientul de multiplicare pentru limita minimă de 1,681 şi pentru limita maximă de 1,877.


    Articolul 19

    (1) Munca prestată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere este considerată muncă suplimentară şi se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor aplicat la salariul de bază, după cum urmează:
    a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru;
    b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare şi pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
    (2) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual.
    (3) La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă potrivit legii sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, în situaţii cu totul deosebite, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.


    Capitolul II Reglementări privind salarizarea funcţionarilor publici


    Secţiunea 1 Dispoziţii generale


    Articolul 20

    Dispoziţiile prezentului capitol se aplică funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale.


    Articolul 21

    (1) Salariile de bază pentru funcţiile publice prevăzute pentru luna octombrie 2003 în anexele I-IV la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2002 privind reglementarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarilor publici, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003, se majorează după cum urmează:
    a) cu 6% începând cu data de 1 ianuarie 2004 faţă de nivelul din 31 decembrie 2003;
    b) cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004 faţă de nivelul din 30 septembrie 2004.
    (2) Salariile de bază individuale ale funcţionarilor publici care în luna decembrie 2003 aveau niveluri mai mari decât cele stabilite în anexele nr. I-IV la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003, se majorează la fel ca salariile de bază prevăzute la alin. (1).


    Articolul 22

    (1) Pentru funcţionarii publici care ocupă o funcţie publică de conducere, salariul de bază este cel corespunzător funcţiei publice de execuţie deţinute înainte de reîncadrare, la care se adaugă o indemnizaţie de conducere care face parte din salariul de bază şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază, diferenţiată în raport cu răspunderea funcţiei publice de conducere.
    (2) Indemnizaţia de conducere se stabileşte la numirea în funcţia publică de conducere de către ordonatorul de credite şi este stabilită în procent fix din salariul de bază corespunzător funcţiei publice de execuţie deţinute înainte de reîncadrare, cu excepţia funcţiilor publice de conducere prevăzute în anexele nr. I-IV la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003, ale căror salarii de bază cuprind şi indemnizaţia de conducere.
    (3) Indemnizaţia de conducere se acordă şi funcţionarilor publici de execuţie din cadrul compartimentelor cu un număr de până la 5 posturi, în cuantum de până la 20% din salariul de bază al funcţionarului public, pe perioada în care conduce sau coordonează programe/proiecte prevăzute în programul de activitate al instituţiei, stabilită de ordonatorul de credite în raport de complexitatea programului/proiectului condus sau coordonat.


    Articolul 23

    (1) Din fondurile bugetare alocate prin bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale, ordonatorii principali de credite repartizează pentru aparatul propriu şi pentru unităţile subordonate sumele destinate cheltuielilor cu salariile, în vederea realizării atribuţiilor autorităţii sau instituţiei publice.
    (2) Gestiunea sistemului de salarizare a funcţionarilor publici se asigură de fiecare ordonator de credite, cu încadrarea în resursele financiare alocate anual şi în numărul maxim de posturi, precum şi în structura acestora, aprobate potrivit legii.


    Articolul 24

    Monitorizarea şi controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea funcţionarilor publici se realizează de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerul Finanţelor Publice, potrivit atribuţiilor din domeniul de activitate al acestor instituţii şi de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici pentru funcţiile publice.


    Secţiunea a 2-a Elementele sistemului de salarizare


    Articolul 25

    (1) Sistemul de salarizare a funcţionarilor publici are în vedere următoarele:
    a) crearea unui sistem unitar de salarizare aplicabil tuturor funcţionarilor publici;
    b) crearea unei ierarhizări a sistemului de salarizare pe categorii, clase şi grade;
    c) salarizarea funcţionarilor publici în raport cu activitatea depusă şi cu importanţa acesteia.
    (2) Sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, sporurile, premiile, stimulentele şi alte drepturi.
    Salarii de bază


    Articolul 26

    (1) Salariile de bază se stabilesc în mod diferenţiat, avându-se în vedere realizarea unei ierarhii juste şi motivate în sistem de carieră, în raport cu natura competenţelor, cu activitatea desfăşurată şi cu importanţa ei, corespunzător cerinţelor categoriei, clasei şi gradului funcţiei publice, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr. 192/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003.
    (2) Pentru funcţiile publice cu acelaşi nivel de studii, specifice diferitelor domenii de activitate bugetară, salariile de bază se diferenţiază în raport cu răspunderea şi importanţa socială a domeniului de activitate, cu priorităţile de dezvoltare sau de creştere a calităţii serviciilor în anumite domenii, precum şi cu necesităţile de atragere a personalului de specialitate spre anumite activităţi.
    (3) Salariile de bază se diferenţiază şi în raport cu nivelul la care se prestează activitatea, respectiv la nivel central sau la nivel local.
    (4) Funcţionarii publici numiţi în funcţii publice specifice, aprobate potrivit legii, sunt salarizaţi prin asimilare cu funcţiile publice prevăzute în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 228/2003. Stabilirea asimilării funcţiilor publice şi a salariului pentru funcţionarii publici care sunt numiţi în funcţii publice specifice se face prin actul administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.


    Articolul 27

    (1) Pentru rezultate deosebite obţinute în activitatea desfăşurată, ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 20% din numărul de posturi corespunzătoare funcţiilor publice, prevăzut în statul de funcţii, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază. Salariile de merit se vor acorda funcţionarilor publici încadraţi pe funcţii publice de execuţie în proporţie de cel puţin două treimi din numărul total al funcţiilor publice stabilit în condiţiile prezentului alineat. Ordonatorii principali de credite care au în subordine unităţi bugetare cu un număr redus de funcţii publice pot aproba ca încadrarea în numărul maxim de beneficiari de salariu de merit şi în proporţiile stabilite pentru funcţiile publice de execuţie să se facă la nivelul unităţilor respective luate împreună; repartizarea numărului de beneficiari de salariu de merit pe unităţile luate în calcul, în acest caz, se face de către ordonatorul principal de credite.
    (2) Funcţionarii publici care beneficiază de salariu de merit se stabilesc în fiecare an, după aprobarea bugetelor anuale, pe baza rezultatelor obţinute în activitatea desfăşurată în perioada anterioară. În cazul în care pe parcursul anului se întrerup sau se modifică raporturile de serviciu ale unor beneficiari de salariu de merit, acestea se pot redistribui începând cu data de întâi a lunii următoare altor funcţionari publici care deţin funcţii publice de aceeaşi categorie, pe perioada rămasă.
    (3) Pot beneficia de salarii de merit funcţionarii publici care nu au fost sancţionaţi disciplinar şi cei a căror sancţiune a fost radiată de drept, potrivit legii.
    (4) În cazul în care pe parcursul anului intervin modificări ale funcţiei deţinute, care nu sunt imputabile funcţionarului public, inclusiv modificarea funcţiei prin promovare, salariul de merit acordat se menţine până la expirarea perioadei pentru care a fost stabilit.
    (5) Pentru funcţionarii publici nou-angajaţi salariul de merit se poate acorda după o perioadă de cel puţin 6 luni de la angajare.
    (6) Funcţionarii publici debutanţi nu pot beneficia de salariu de merit.


    Articolul 28

    (1) Încadrarea pe o funcţie publică de execuţie sau de conducere se face potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare.
    (2) În anul 2004, pentru candidaţii declaraţi admişi la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.209/2003 privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici.
    (3) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin unor posturi pe care sunt încadraţi funcţionari publici de execuţie şi care devin temporar vacante, în condiţiile prevăzute de art. 87 şi 88 din Legea nr. 188/1999, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi angajate cu contract individual de muncă, pe o perioadă egală cu durata suspendării, alte persoane care îndeplinesc condiţiile prevăzute de fişa postului, dar numai în situaţia în care în corpul de rezervă nu există funcţionari publici care să îndeplinească condiţiile prevăzute de fişa postului.
    (4) Promovarea, în condiţiile legii, a persoanelor încadrate în funcţia de debutant, precum şi a celor care au absolvit studii la nivel superior în specialitatea în care îşi desfăşoară activitatea se face prin transformarea postului pe care acestea sunt încadrate într-un post de nivel superior.
    (5) Absolvenţii învăţământului superior de lungă sau de scurtă durată, care, la data trecerii pe funcţia corespunzătoare studiilor absolvite, erau încadraţi pe funcţii cu nivel de studii inferior, se încadrează pe funcţia şi clasa corespunzătoare studiilor absolvite, asigurându-se o creştere de până la 20% a salariului de bază avut. Stabilirea gradului profesional corespunzător noii clase se face prin aplicarea criteriilor privind reîncadrarea stabilite de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, dar nu mai mult de gradul profesional principal, după obţinerea avizului prevăzut de art. XVI din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care, după aplicarea procentului de 20%, salariul de bază astfel stabilit se situează sub nivelul prevăzut în anexele la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 220/2003, pentru clasa a III-a, gradul 3, se va acorda salariul de bază de la acest nivel, iar gradul profesional va fi de asistent.


    Secţiunea a 3-a Sporuri


    Articolul 29

    (1) Funcţionarii publici beneficiază, la funcţia de bază, de un spor de vechime în muncă de până la 25%, calculat la salariul de bază, corespunzător timpului lucrat în program normal de lucru, după cum urmează:
      Tranşe de vechime în muncăCota din salariul de bază
      între 3 şi 5 ani5%
      de la 5 la 10 ani10%
      de la 10 la 15 ani15%
      de la 15 la 20 ani20%
      peste 20 de ani25%

    (2) Sporul corespunzător vechimii în muncă se plăteşte cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a împlinit vechimea în muncă, prevăzută la tranşa respectivă.


    Articolul 30

    Funcţionarii publici care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea în timpul nopţii, între orele 22,00 şi 6,00, beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin jumătate din programul normal de lucru.


    Articolul 31

    (1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de funcţionarii publici încadraţi în funcţii publice de execuţie, de conducere sau din categoria înalţilor funcţionari publici se vor plăti cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:
    a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru;
    b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc şi orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
    (2) Munca prestată potrivit alin. (1) poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea funcţionarului public, în condiţiile în care orele nu au fost plătite.
    (3) Munca peste durata normală a timpului de lucru poate fi prestată şi sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă în scris de şeful ierarhic, fără a se depăşi 360 de ore anual.


    Articolul 32

    Funcţionarii publici care posedă titlul ştiinţific de "doctor" beneficiază de un spor pentru titlul ştiinţific de 15% din salariul de bază, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care posedă titlul ştiinţific respectiv.


    Articolul 33

    (1) Sporul de confidenţialitate se acordă funcţionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15%, precum şi funcţionarilor publici din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Ministerului Afacerilor Externe, direcţiilor subordonate ministrului delegat pentru comerţ din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, Consiliului Legislativ, Instituţiei Avocatul Poporului şi Curţii Constituţionale, în cuantumul prevăzut de reglementările în vigoare.
    (2) Categoriile de funcţionari publici, cuantumurile sporului de confidenţialitate şi condiţiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.


    Secţiunea a 4-a Premii


    Articolul 34

    (1) Ordonatorii de credite vor acorda premii lunare în limita a 10% din cheltuielile cu salariile aferente funcţiilor publice prevăzute în statul de funcţii, cu încadrarea în fondurile aprobate prin buget. Premiile se pot acorda în cursul anului funcţionarilor publici care au realizat sau au participat direct la obţinerea unor rezultate în activitate, apreciate ca valoroase. Sumele neconsumate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.
    (2) În cazurile în care se realizează economii prin reducerea cheltuielilor cu salariile, ordonatorii principali de credite pot aproba acordarea de premii în cursul anului din economiile realizate, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile aferente funcţiilor publice avizate, în condiţiile legii, fără a depăşi valoarea economiilor realizate.
    (3) Premiile individuale se stabilesc de către ordonatorii de credite, în limita sumelor alocate cu această destinaţie de către ordonatorul principal de credite, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor funcţionarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.


    Articolul 35

    (1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici beneficiază de un premiu anual egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea.
    (2) Pentru funcţionarii publici care nu au lucrat tot timpul anului, premiul se acordă proporţional cu perioada în care au lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază lunare realizate în perioada în care au desfăşurat activitate, raportată la perioada întregului an.
    (3) Plata premiului anual se va face pentru toţi funcţionarii publici începând cu luna ianuarie a anului următor.
    (4) Ordonatorii de credite pot reduce sau anula premiul anual în cazul funcţionarilor publici care în cursul anului au fost sancţionaţi disciplinar.


    Articolul 36

    (1) Autorităţile şi instituţiile publice care, potrivit legii, au dreptul să procedeze la confiscarea şi valorificarea de bunuri sau să aplice şi să încaseze penalităţi pot constitui un fond de stimulare a funcţionarilor publici, în limitele prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare. Modul de constituire din fiecare sursă, condiţiile de utilizare a fondului se stabilesc cu avizul consultativ al organizaţiilor sindicale reprezentative, prin hotărâre a Guvernului.
    (2) Până la intrarea în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1), rămân aplicabile reglementările existente privind constituirea şi condiţiile de utilizare a fondurilor pentru stimularea personalului.


    Secţiunea a 5-a Alte drepturi


    Articolul 37

    Pe perioada în care funcţionarii publici sunt trimişi în delegare în alte localităţi decât cea în care îşi desfăşoară activitatea, autorităţile sau instituţiile publice le acordă indemnizaţii de delegare şi le decontează cheltuielile de transport şi de cazare, în condiţiile stabilite pentru personalul din instituţiile publice.


    Articolul 38

    (1) Funcţionarii publici numiţi temporar într-o funcţie publică de conducere pe o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice primesc, pe lângă salariul de bază al funcţiei de execuţie în care sunt încadraţi, şi indemnizaţia corespunzătoare funcţiei publice de conducere pe care o preiau.
    (2) Funcţionarii publici pot fi numiţi temporar într-o funcţie publică de conducere, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic.


    Articolul 39

    (1) Pe durata delegării, detaşării sau mutării temporare într-o altă activitate funcţionarii publici în cauză îşi păstrează categoria, funcţia, clasa şi gradul profesional avute anterior.
    (2) Când detaşarea sau mutarea temporară în altă activitate se face pe o funcţie publică la care este stabilit un salariu de bază mai mare, funcţionarii publici detaşaţi sau trecuţi temporar în altă activitate au dreptul la acest salariu în condiţiile prevăzute de lege.
    (3) Pe perioada detaşării sau mutării temporare în altă activitate funcţionarii publici primesc, pe lângă salariul de bază stabilit potrivit alin. (1) şi (2), şi celelalte drepturi ce se acordă personalului din autoritatea sau instituţia publică respectivă.
    (4) Drepturile ce se acordă pe timpul detaşării sau mutării temporare în altă activitate se suportă de către autoritatea, instituţia publică sau unitatea unde funcţionarul public respectiv îşi desfăşoară activitatea.


    Articolul 40

    (1) Funcţionarul public mutat, în cadrul aceleiaşi autorităţi, instituţii publice sau unităţi, în altă localitate are dreptul la:
    a) rambursarea costului transportului pentru el şi membrii familiei sale, precum şi pentru bunurile din gospodăria sa;
    b) plata unei indemnizaţii egale cu salariul de bază net din ultima lună;
    c) un concediu plătit de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordat la cererea sa.
    (2) Mutarea în altă localitate se va putea face, în toate cazurile, numai cu asigurarea unei locuinţe de serviciu, în condiţiile legii.
    (3) De drepturile prevăzute la alin. (1) beneficiază şi funcţionarii publici care solicită să fie transferaţi în altă unitate situată într-o localitate diferită de cea de domiciliu, dacă în cererea de transfer s-a făcut această menţiune.
    (4) Plata drepturilor respective se suportă de către autoritatea sau instituţia publică la care se face transferul.


    Articolul 41

    (1) La încadrarea într-o autoritate, instituţie publică sau unitate din altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor funcţionarii publici beneficiază de o indemnizaţie de instalare egală cu un salariu de bază corespunzător funcţiei de debutant în care urmează să fie încadraţi.
    (2) Indemnizaţia de instalare poate fi egală cu două salarii de bază pentru acele localităţi unde atragerea specialiştilor se face cu mare greutate. Lista localităţilor respective se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, după consultarea organizaţiilor sindicale din administraţia publică.
    (3) Funcţionarii publici care au beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care ulterior au demisionat sau au încetat raporturile de serviciu din motive imputabile lor înainte de împlinirea unui an de la instalare vor restitui, în condiţiile legii, indemnizaţia primită, calculată proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de un an.


    Articolul 42

    (1) Funcţionarii publici care îşi continuă studiile beneficiază de concedii de studii potrivit legii. În cazul în care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice apreciază că studiile sunt utile autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea, pe perioada concediului de studii acordat, în limita a 30 de zile lucrătoare anual din acesta, funcţionarului public respectiv i se plătesc salariul de bază corespunzător funcţiei îndeplinite şi, după caz, sporul de vechime.
    (2) Funcţionarii publici care urmează o formă de specializare sau perfecţionare pe o durată mai mare de o lună, dar nu mai mult de un an, şi primesc pe această perioadă drepturile salariale sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra de la 1 la 5 ani în autoritatea sau instituţia publică respectivă. În cazul nerespectării angajamentului, aceştia vor restitui autorităţii sau instituţiei publice drepturile salariale primite pe perioada cursurilor de specializare sau perfecţionare, proporţional cu timpul rămas până la împlinirea termenului, precum şi celelalte drepturi acordate, pe aceeaşi perioadă, de autoritatea sau instituţia publică trimiţătoare, cu excepţia cazului în care funcţionarii publici respectivi nu mai deţin funcţiile publice din motive neimputabile acestora sau în cazul transferului în interesul serviciului. Prevederile prezentului alineat se aplică şi în situaţia prevăzută la alin. (1).
    (3) În afara concediului de odihnă, funcţionarii publici au dreptul, în condiţiile legii, la zile de concediu plătit în cazul următoarelor evenimente familiale deosebite:
    a) căsătoria funcţionarului public - 5 zile lucrătoare;
    b) naşterea sau căsătoria unui copil - 3 zile lucrătoare;
    c) decesul soţului sau al unei rude ori afin până la gradul III inclusiv al funcţionarului public - 3 zile lucrătoare.


    Capitolul III Dispoziţii finale şi comune


    Articolul 43

    (1) Personalul instituţiilor şi autorităţilor care se reorganizează sau îşi schimbă raporturile de subordonare conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, cu modificările ulterioare, îşi menţine nivelul salarizării prevăzut prin actele normative în vigoare, la care se aplică creşterile salariale prevăzute la art. 1.
    (2) În cazul în care salariul de bază majorat cu 6% de la data de 1 ianuarie 2004 şi cu 6% începând cu data de 1 octombrie 2004 se situează sub salariul de bază minim brut pe ţară, se acordă salariul de bază minim brut pe ţară.


    Articolul 44

    Personalul din sectorul bugetar necuprins în prezenta ordonanţă de urgenţă, salarizat potrivit legilor speciale, altele decât cele prevăzute la art. 3, va beneficia de creşteri salariale în anul 2004 prin modificarea în mod corespunzător a prevederilor din actele normative respective.


    Articolul 45

    (1) Pentru acordarea sporului de vechime în muncă, angajatorul va lua în considerare integral şi perioadele lucrate anterior în alte domenii de activitate decât cele bugetare.
    (2) Pensionarii pentru limită de vârstă, care se angajează pe baza unui contract individual de muncă în sectorul bugetar, potrivit legii, beneficiază de sporul de vechime corespunzător vechimii în muncă dobândite în întreaga activitate.


    Articolul 46

    (1) Personalul din sectorul bugetar are dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă şi la alte concedii, în condiţiile legii.
    (2) Durata minimă a concediului de odihnă este de 20 de zile lucrătoare pe an.
    (3) La determinarea indemnizaţiei de concediu de odihnă se vor lua în calcul, pe lângă salariul de bază, şi sporurile de care beneficiază, potrivit legii.
    (4) Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. În cazul în care, din motive justificate, personalul din sectorul bugetar nu a putut efectua concediul de odihnă la care avea dreptul într-un an calendaristic, cu acordul persoanei în cauză, angajatorul este obligat să acorde concediul până la sfârşitul anului următor.
    (5) Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării raporturilor juridice de muncă sau de serviciu în cazul funcţionarilor publici.
    (6) Celelalte prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, rămân în vigoare.
    (7) Indemnizaţia de concediu de odihnă se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.


    Articolul 47

    Drepturile salariale stabilite personalului bugetar corespunzător structurii organizatorice şi numărului maxim de posturi aprobate potrivit legii se vor acorda în acelaşi cuantum şi în cazul în care structura organizatorică sau raporturile de subordonare şi numărul maxim de posturi se modifică, potrivit legii, în cursul anului.


    Articolul 48

    (1) Ordonatorii principali de credite pot aproba, o dată pe trimestru, până la data de 1 septembrie, în limita numărului maxim de posturi prevăzut în anexele la Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 şi în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2004 nr. 519/2003 şi cu încadrarea în nivelul alocaţiilor bugetare aprobate pentru cheltuielile cu salariile, numai pentru posturile vacante, utilizarea unui număr mai mare de posturi de nivel inferior sau de acelaşi nivel prin reducerea corespunzătoare a unui număr de posturi de nivel superior, precum şi modificarea în ceea ce priveşte calitatea acestor posturi, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. Fac excepţie de la aviz Administraţia Prezidenţială, Camera Deputaţilor, Senatul, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului şi Consiliul Concurenţei.
    (2) Prevederile alin. (1) privind modificarea în ceea ce priveşte calitatea posturilor se aplică corespunzător şi ordonatorilor principali de credite din administraţia publică locală, numai cu avizul Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar pentru funcţiile publice numai cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.
    (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică pentru funcţiile publice numai în limita posturilor prevăzute în Planul de ocupare a funcţiilor publice, cu avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.


    Articolul 49

    (1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă este de competenţa ordonatorilor de credite.
    (2) Contestaţiile vor fi depuse în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă de actul de stabilire a salariului.
    (3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile, cu avizul organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu avizul reprezentanţilor funcţionarilor publici, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.
    (4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.


    Articolul 50

    (1) Salariile de bază, soldele şi indemnizaţiile lunare sunt brute şi impozabile, potrivit legii.
    (2) Salariile de bază, soldele şi indemnizaţiile lunare calculate pentru prima etapă şi a doua etapă de majorare, potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, vor fi rotunjite din 1.000 lei în 1.000 de lei în favoarea salariaţilor.


    Articolul 51

    Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se întregesc cu dispoziţiile din cuprinsul actelor normative speciale care reglementează salarizarea şi alte drepturi pentru personalul din sectorul bugetar.


    Articolul 52

    Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă intră în vigoare pe data de 1 ianuarie 2004.


    Articolul 53

    Începând cu anul 2005 creşterile salariale ale personalului din sectorul bugetar, ca urmare a evoluţiei prognozate a indicelui preţurilor de consum, pot fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
    PRIM-MINISTRU
    ADRIAN NĂSTASE
    Contrasemnează:
    ---------------
    p. Ministrul muncii,
    solidarităţii sociale şi familiei,
    Ion Giurescu,
    secretar de stat
    Ministrul finanţelor publice,
    Mihai Nicolae Tănăsescu
    Bucureşti, 11 decembrie 2003.
    Nr. 123.
    --------------