DECRET - LEGE Nr. 118 din 30 martie 1990*) *** Republicat
privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
EMITENT
  • C.P.U.N.
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 209 din 3 septembrie 1996



    --------- Notă *) Republicat în temeiul art. III din Legea nr. 63/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 5 iulie 1996.
    Decretul-lege nr. 118/1990, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 9 aprilie 1990, a mai fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 28 septembrie 1991, nr. 175 din 23 iulie 1993 şi nr. 310 din 7 noiembrie 1994 şi a mai fost modificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 17 din 4 august 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 17 august 1995 (aprobată şi modificată prin Legea nr. 122 din 15 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 19 decembrie 1995) şi prin Ordonanţa Guvernului nr. 24 din 11 august 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 25 august 1995 (aprobată prin Legea nr. 114 din 29 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 5 decembrie 1995).

    Articolul 1

    (1) Constituie vechime în munca şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă, în funcţie de vechimea în munca, timpul cît o persoană, după data de 6 martie 1945, pe motive politice:
    a) a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracţiuni politice;
    b) a fost privată de libertate în locuri de deţinere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune;
    c) a fost internată în spitale de psihiatrie;
    d) a avut stabilit domiciliu obligatoriu;
    e) a fost strămutată într-o alta localitate.
    (2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care:
    a) a fost deportata în străinătate după 23 august 1944;
    b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietica după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistitiului.
    (3) Fiecare an de detenţie sau internare pentru situaţiile de la alin. (1) şi (2) se considera ca vechime în munca un an şi şase luni.
    (4) Perioadele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi e) constituie vechime în munca, dacă persoanele în cauza fac dovada că nu au putut să se încadreze în munca în funcţii pentru care aveau pregătirea profesională.
    (5) Se considera vechime în munca şi perioada în care o persoană aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) nu s-a putut încadra ca urmare a unei invaliditati de gradul I sau II survenite în timpul în care s-a aflat în acea situaţie sau, ulterior, dacă dovedeşte ca aceasta s-a produs din cauza ori în legătură cu persecutia la care a fost supusă.
    (6) Perioadele prevăzute în prezentul articol constituie şi vechime neîntreruptă în munca şi în aceeaşi unitate şi intră în calculul acestor vechimi.


    Articolul 2

    (1) De prevederile art. 1 beneficiază şi persoanele care au decizii de pensionare.
    (2) În cazul celor decedati, urmaşii acestora au dreptul la pensie de urmaş în condiţiile legii, cu luarea în calcul a vechimilor stabilite potrivit prezentului decret-lege.


    Articolul 3

    (1)*) Persoanele care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1, cu excepţia celor care se încadrează în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. d), au dreptul la o indemnizaţie lunară de 2.000 lei pentru fiecare an de detenţie, internare abuzivă în spitale de psihiatrie, strămutare, deportare sau prizonierat, indiferent dacă sunt sau nu pensionate.
    (2)*) Persoanele care s-au aflat în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. d) au dreptul la o indemnizaţie lunară de 1.700 lei pentru fiecare an de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu pensionate.
    ----------- Notă *) Potrivit prevederilor art. II din Legea nr. 53/1993, indemnizaţiile lunare prevăzute la art. 3 alin. (1) şi (2) vor fi actualizate ţinând seama de indexarile şi compensările acordate în conformitate cu prevederile hotărîrilor Guvernului adoptate după data de 1 iunie 1993.
    (3) În funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, se indexează indemnizaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Persoanele prevăzute la alin. (1) şi (2) beneficiază, în mod gratuit, de asistenţa medicală şi medicamente în unităţile sanitare de stat.


    Articolul 4

    (1) Soţul celui decedat, dispărut sau exterminat în timpul detentiei, internării abuzive în spitale de psihiatrie, deportarii sau prizonieratului are dreptul la o indemnizaţie lunară neimpozabila de 10.000 lei, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
    (2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi soţul celui care a decedat după ieşirea din închisoare, din spitalul de psihiatrie, după întoarcerea din deportare sau din prizonierat, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
    (3) Aceasta indemnizaţie se indexează prin hotărâre a Guvernului şi se poate cumula cu orice pensie.


    Articolul 5

    Indemnizaţiile lunare acordate în baza prezentului decret-lege nu afectează plafoanele de venituri în funcţie de care se stabilesc chiriile pentru locuintele din fondul locativ de stat, bursele pentru elevi şi studenţi şi ajutoarele sociale.


    Articolul 6

    (1) Persoanele prevăzute la art. 1 sunt scutite de plată impozitelor şi taxelor locale reglementate de Legea nr. 27/1994.
    (2) De asemenea, persoanele prevăzute la art. 1 vor beneficia de:
    a) transport urban gratuit cu mijloace de transport în comun aparţinând unităţilor cu capital de stat;
    b) şase călătorii gratuite cu clasa I C.F.R., în fiecare an.


    Articolul 7

    Persoanelor care s-au aflat în situaţiile prevăzute la art. 1 li se va asigura de către consiliile locale, cu prioritate, un spaţiu locativ corespunzător din fondul locativ de stat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.


    Articolul 8

    (1)**) Pentru stabilirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se înfiinţează în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti cîte o comisie alcătuită din preşedinte şi cel mult 6 membri.
    -------------------- Notă **) Conform art. II din Legea nr. 63/1996, comisiile înfiinţate potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din prezentul decret-lege şi-au reluat activitatea la data de 5 iulie 1996.
    (2) Preşedintele trebuie să fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanţi ai direcţiilor de muncă şi protecţie socială şi cel mult 4 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România.
    (3) Pentru coordonarea activităţii comisiilor judeţene, se înfiinţează o comisie centrala alcătuită din cîte un reprezentant al Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi 5 reprezentanţi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România.
    (4) Comisia centrala alege dintre membrii săi un preşedinte.
    (5) Comisia centrala avizează componenta comisiilor judeţene şi acorda acestora asistenţa necesară pentru soluţionarea cauzelor cu care sunt sesizate.
    (6) Comisiile lucrează în prezenta a două treimi din numărul total al persoanelor care le alcătuiesc şi adopta hotărâri cu acordul majorităţii membrilor prezenţi.


    Articolul 9

    (1) Dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face, de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care nu este posibil aceasta, prin orice mijloc de proba prevăzut de lege.
    (2) Comisia este obligată să se pronunţe asupra cererii, în termen de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotărâre motivată.
    (3) Împotriva hotărârii, persoana interesată sau direcţiile de muncă şi protecţie socială pot face contestaţie la tribunalul judeţean sau al municipiului Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către aceştia.
    (4) Hotărârea tribunalului este definitivă.


    Articolul 10

    Prevederile art. 1-7 se aplică, după caz, de conducerile unităţilor la care sunt încadraţi cei în cauza, de direcţiile de muncă şi protecţie socială sau de comisiile locale, pe baza hotărîrilor prevăzute la art. 9.


    Articolul 11

    De prevederile art. 1 şi 2 beneficiază şi persoanele care fac dovada, prin hotărâre judecătorească de constatare, că nu au putut să-şi exercite profesia sau, după caz, ocupaţia pe perioada cît au fost urmărite de către organele de represiune, din motive politice, înainte de arestare.


    Articolul 12

    Beneficiază de prevederile prezentului decret-lege şi persoanele care se repatriaza şi îşi stabilesc domiciliul în ţara, precum şi cetăţenii români din străinătate care îşi schimba domiciliul în ţara, dacă s-au aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1.


    Articolul 13

    Drepturile prevăzute de art. 1-3 se acordă de la data adoptării prezentului decret-lege, dar nu mai mult de un an în urma de la data cererii prevăzute în art. 9.


    Articolul 14

    Prevederile prezentului decret-lege nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor care s-a dovedit ca au desfăşurat o activitate fascista în cadrul unei organizaţii sau miscari de acest fel, pe baza procedurii prevăzute la art. 8 şi 9.


    Articolul 15

    Activitatea de secretariat pentru comisiile prevăzute la art. 8 alin. (1) se asigura de direcţiile de muncă şi protecţie socială, iar pentru comisia centrala, de către Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.


    Articolul 16

    (1) Membrilor comisiei centrale, ai comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti, constituite în baza art. 8 din prezentul decret-lege, care fac parte din Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România, li se acordă o indemnizaţie lunară de 2.000 lei.
    (2) Indemnizaţiile nu sunt impozabile şi nu afectează nivelul chiriilor.
    (3) Plata indemnizaţiilor pentru membrii comisiei centrale se va face începând cu data constituirii acesteia, constatată prin procesul-verbal de înfiinţare, iar pentru membrii comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti, de la data avizării acestora de către comisia centrala, şi încetează în 30 de zile de la expirarea termenului de depunere a cererilor.
    (4) Plata acestor indemnizaţii se face de către direcţia de muncă şi protecţie socială, modificîndu-se corespunzător prevederile bugetare.


    Articolul 17

    Cheltuielile de deplasare ale membrilor comisiei centrale se suporta de Direcţia generală de muncă şi protecţie socială a municipiului Bucureşti, în limita fondurilor bugetare prevăzute.


    Articolul 18

    Cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege se vor depune la comisiile: centrala, judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, până la data de 31 decembrie 1997.


    Articolul 19

    Ministerul Finanţelor va aloca fondurile necesare plăţii drepturilor prevăzute de lege, pe baza documentaţiei depuse de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
    ------------------