HOTĂRÂRE nr. 81 din 15 februarie 2019privind aprobarea Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2019
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 18 februarie 2019
    În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 66 alin. (1) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ARTICOL UNIC

    Se aprobă Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2019, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

    PRIM-MINISTRU,
    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
    Contrasemnează:
    Ministrul afacerilor interne,
    Carmen Daniela Dan
    p. Președintele Autorității Electorale Permanente,
    Zsombor Vajda

    București, 15 februarie 2019.
    Nr. 81.

    ANEXĂ

    PROGRAMUL CALENDARISTIC
    pentru realizarea acțiunilor necesare pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European în anul 2019

    Nr. crt.

    Termenul de realizare a acțiunii, prevăzut de Legea nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată, cu modificările ulterioare, coroborat cu termenele prevăzute de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare

    Descrierea acțiunii

    Autoritatea sau persoana care realizează acțiunea

    Modalitatea de realizare a acțiunii

    0

    1

    2

    3

    4

    1.

    Cu cel puțin 90 de zile înaintea zilei de referință, cel mai târziu la data de:
    26 februarie 2019
    Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Aducerea la cunoștință publică a zilei de referință

    Guvernul

    Prin hotărâre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I

    2.

    Cu două zile înainte de tragerea la sorți, cel mai târziu la data de:
    1 martie 2019
    Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Anunțarea datei la care se va efectua tragerea la sorți a celor 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție care vor face parte din Biroul Electoral Central

    Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție

    În scris și prin mass-media

    3.

    În termen de 5 zile de la aducerea la cunoștință publică a zilei de referință, cel mai târziu la data de:
    2 martie 2019
    Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Desemnarea celor 5 judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție in Biroul Electoral Central

    Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție

    Prin tragere la sorți, dintre judecătorii în exercițiu ai Înaltei Curți de Casație și Justiție

    4.

    În termen de 24 de ore de la învestirea judecătorilor în Biroul Electoral Central, cel mai târziu la data de:
    3 martie 2019
    Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Alegerea președintelui Biroului Electoral Central și a locțiitorului acestuia

    Judecătorii desemnați în Biroul Electoral Central

    Prin vot secret

    5.

    În termen de 24 de ore de la alegerea președintelui Biroului Electoral Central, cel mai târziu la data de:
    4 martie 2019
    Art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Completarea Biroului Electoral Central cu președintele și vicepreședinții Autorității Electorale Permanente și cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic și al fiecărei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale care au membri în Parlamentul European

    Președintele Biroului Electoral Central

    Proces-verbal

    6.

    În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de constituire a Biroului Electoral Central, cel mai târziu la data de:
    6 martie 2019
    Art. 32 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații cu privire la modul de formare și componența Biroului Electoral Central

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea, candidații independenți

    În scris

    7.

    În termen de 48 de ore de la înființarea Biroului Electoral Central, cel mai târziu la data de:
    6 martie 2019
    Art. 7 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a unei alianțe electorale

    Partidele politice componente ale alianței

    În scris

    8.

    În termen de 24 de ore de la înregistrarea protocolului, cel mai târziu la data de:
    7 martie 2019
    Art. 7 alin. (3) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Admiterea sau respingerea protocolului de constituire a alianței electorale

    Biroul Electoral Central

    Prin decizie pronunțată în ședință publică

    9.

    În termen de cel mult 2 zile de la înregistrarea contestației, cel mai târziu la data de:
    7 martie 2019
    Art. 32 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea contestațiilor formulate împotriva modului de formare și componenței Biroului Electoral Central

    Înalta Curte de Casație și Justiție

    Prin hotărâre definitivă

    10.

    În termen de 24 de ore de la afișarea deciziei de admitere a protocolului de constituire a unei alianțe electorale, cel mai târziu la data de:
    8 martie 2019
    Art. 7 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații împotriva hotărârii Biroului Electoral Central de admitere a protocolului de constituire a unei alianțe electorale

    Orice persoană fizică sau juridică interesată

    În scris

    11.

    În termen de 24 de ore de la afișarea deciziei de respingere a protocolului de constituire a unei alianțe electorale, cel mai târziu la data de:
    8 martie 2019
    Art. 7 alin. (5) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații împotriva hotărârii Biroului Electoral Central de respingere a protocolului de constituire a unei alianțe electorale

    Semnatarii protocolului

    În scris

    12.

    În termen de 24 de ore de la depunerea contestațiilor, cel mai târziu la data de:
    9 martie 2019
    Art. 7 alin. (6) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea contestațiilor de admitere sau respingere a protocolului de constituire a unei alianțe electorale

    Înalta Curte de Casație și Justiție

    Hotărâre definitivă

    13.

    În cel mult 15 zile de la aducerea la cunoștință publică a zilei de referință
    12 martie 2019
    Art. 66 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Stabilirea modelului declarației de acceptare a candidaturii, a modelului listei de candidați, a modelului cererii de admitere a candidaturii independente, a modelului cererii de renunțare la candidatură, a modelului certificatului doveditor al alegerii

    Autoritatea Electorală Permanentă

    Prin hotărâre, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I

    14.

    În termen de 30 de zile de la stabilirea zilei de referință, cel mai târziu la data de:
    27 martie 2019
    Art. 39 din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Stabilirea regulilor de desfășurare prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale a campaniei electorale pentru alegerea membrilor din România în Parlamentul European

    Consiliul Național al Audiovizualului

    Prin decizie

    15.

    Cu cel puțin 24 de ore înainte de tragerea la sorți, cel mai târziu la data de:
    27 martie 2019
    Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Anunțarea datei la care se va efectua tragerea la sorți a celor 3 judecători care vor face parte din biroul electoral județean, biroul electoral al sectorului municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate

    Președintele tribunalului

    Prin publicare în presă

    16.

    Până la desemnarea judecătorilor în birourile electorale județene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, cel mai târziu la data de:
    27 martie 2019
    Art. 67 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Asigurarea sediului și dotarea birourilor electorale județene, birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate
    Instituirea măsurilor de pază și protecție la sediile birourilor electorale județene, birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate

    Prefecții și președinții consiliilor județene, respectiv primarii împreună cu prefecții
    Ministerul Afacerilor Externe
    Ministerul Afacerilor Interne
     

    17.

    Cu cel puțin 60 de zile înaintea zilei de referință, cel mai târziu la data de:
    28 martie 2019
    Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Depunerea cererilor de înscriere în listele electorale speciale

    Cetățenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, care au domiciliul sau reședința în România

    Cerere scrisă adresată primarului localității de domiciliu sau de reședință

    18.

    Cu cel puțin 60 de zile înaintea zilei de referință, cel mai târziu la data de:
    28 martie 2019
    Art. 43 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Comunicarea către Biroul Electoral Central a semnelor electorale

    Partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale sau organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri sau candidații independenți

    În scris

    19.

    Cel mai târziu cu 60 de zile înainte de ziua de referință:
    28 martie 2019, ora 24,00
    Art. 16 alin. (1) și (2) și art. 17 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Depunerea și înregistrarea candidaturilor

    Partidele politice, alianțele politice și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale legal constituite, alianțele electorale și candidații independenți

    În scris la Biroul Electoral Central

    20.

    Cu 60 de zile înainte de ziua de referință
    28 martie 2019
    Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Desemnarea judecătorilor în biroul electoral județean, biroul electoral al sectorului municipiului București și biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate

    Președintele tribunalului

    În ședință publică, prin tragere la sorți, direct pe funcții

    21.

    În termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii, cel mai târziu la data de:
    29 martie 2019
    Art. 16 alin. (6) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Înaintarea către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a declarațiilor pe propria răspundere ale candidaților în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securității sau de colaboratori ai acesteia

    Biroul Electoral Central

    În scris

    22.

    În termen de 24 de ore de la constituirea biroului electoral
    29 martie 2019
    Art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Completarea biroului electoral județean, a biroului electoral al sectorului municipiului București și a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate cu reprezentantul Autorității Electorale Permanente

    Autoritatea Electorală Permanentă

    Hotărâre

    23.

    În termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturilor, cel mai târziu la data de:
    29 martie 2019
    Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Aducerea la cunoștința publică a listelor de candidați și a candidaturilor independente

    Biroul Electoral Central

    Prin afișare la sediul Biroului Electoral Central, la sediile birourilor electorale județene, ale birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București și la sediul biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, precum și prin intermediul Societății Române de Televiziune și al Societății Române de Radiodifuziune

    24.

    În termen de 24 de ore de la comunicarea semnelor electorale, dar nu mai târziu de
    29 martie 2019
    Art. 43 alin. (6) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Pronunțarea asupra admiterii sau respingerii semnelor electorale

    Biroul Electoral Central

    Prin decizie

    25.

    În cel mult 24 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. 43 alin. (6) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, cel mai târziu la data de:
    30 martie 2019
    Art. 43 alin. (7) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații privind admiterea sau respingerea semnelor electorale

    Persoanele interesate

    În scris

    26.

    În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de constituire a biroului electoral, cel mai târziu la data de:
    30 martie 2019
    Art. 32 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații cu privire la modul de formare și componența biroului electoral județean, a biroului electoral al sectorului municipiului București, respectiv a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea, candidații independenți

    În scris

    27.

    În cel mult două zile de la înregistrarea contestației, cel mai târziu la data de:
    31 martie 2019
    Art. 32 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea contestațiilor privind modul de formare și componența biroului electoral județean, a biroului electoral al sectorului municipiului București, respectiv a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate

    Biroul Electoral Central

    Prin decizie definitivă

    28.

    În cel mult două zile de la înregistrarea contestației, cel mai târziu la data de:
    31 martie 2019
    Art. 43 alin. (7) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea contestațiilor privind admiterea sau respingerea semnelor electorale

    Tribunalul București

    Prin hotărâre definitivă

    29.

    În cel mult 24 de ore de la pronunțare, cel mai târziu la data de:
    1 aprilie 2019
    Art. 43 alin. (7) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Comunicarea către contestatari și Biroul Electoral Central a hotărârii pronunțate asupra contestației împotriva deciziei Biroului Electoral Central de admitere sau respingere a semnelor electorale

    Tribunalul București

    În scris

    30.

    A doua zi după expirarea termenului prevăzut la art. 43 alin. (6) sau, după caz, a termenului prevăzut la. art. 43 alin. (7), cel mai târziu la data de:
    30 martie 2019
    sau, după caz,
    1 aprilie 2019
    Art. 43 alin. (8) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Aducerea la cunoștința publică a semnelor electorale admise

    Biroul Electoral Central

    Prin publicare pe pagina proprie de internet și în Monitorul Oficial al României, Partea I

    31.

    În cel mult 10 zile de la data înregistrării cererii de înscriere în lista electorală specială, cel mai târziu la data de:
    6 aprilie 2019
    Art. 12 alin. (5) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Comunicarea către solicitant a răspunsului la cererea de înscriere în lista electorală specială

    Primarii

    În scris

    32.

    În termen de cel mult 10 zile de la înregistrarea candidaturilor, cel mai târziu la data de:
    6 aprilie 2019
    Art. 19 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Admiterea sau respingerea candidaturilor

    Biroul Electoral Central

    Prin decizie

    33.

    În termen de 24 de ore de la admiterea candidaturii persoanei eligibile comunitar, cel mai târziu la data de:
    7 aprilie 2019
    Art. 14 alin. (5) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a unui exemplar al dosarului de candidatură al persoanei eligibile comunitar

    Biroul Electoral Central

    În scris

    34.

    După primirea răspunsului la cererea de înscriere în lista electorală specială
    Art. 12 alin. (8) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de întâmpinări privind refuzul înscrierii, omisiunile, înscrierile greșite și oricare alte erori din listele electorale speciale

    Cetățenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România

    În scris, la primarul unității-administrativ-teritoriale

    35.

    În cel mult 3 zile de la înregistrarea întâmpinării
    Art. 12 alin. (8) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea întâmpinărilor privind refuzul înscrierii, omisiunile, înscrierile greșite și oricare alte erori din listele electorale speciale

    Primarii

    Prin dispoziție

    36.

    În termen de 5 zile de la comunicarea dispoziției primarului
    Art. 12 alin. (9) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații cu privire la soluționarea întâmpinărilor referitoare la refuzul înscrierii, omisiunile, înscrierile greșite și oricare alte erori din listele electorale speciale

    Cetățenii cu drept de vot ai statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România

    În scris, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința cetățeanul statului membru al Uniunii Europene, altul decât România

    37.

    În cel mult 3 zile de la înregistrarea contestației
    Art. 12 alin. (9) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Pronunțarea asupra contestațiilor privind soluționarea întâmpinărilor referitoare la refuzul înscrierii, omisiunile, înscrierile greșite și oricare alte erori din listele electorale speciale

    Judecătoria

    Prin hotărâre

    38.

    Până la împlinirea a 45 de zile înainte de ziua de referință, cel mai târziu la data de:
    12 aprilie 2019
    Art. 20 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații privind admiterea sau respingerea candidaturilor

    Alegătorii resortisanți, alegătorii comunitari, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale

    În scris

    39.

    În cel mult 2 zile de la înregistrarea contestației, cel mai târziu la data de:
    13 aprilie 2019
    Art. 20 alin. (3) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea contestațiilor privind admiterea sau respingerea candidaturilor

    Tribunalul București

    Prin hotărâre

    40.

    În termen de 24 de ore de la pronunțarea hotărârii de către Tribunalul București, cel mai târziu la data de:
    14 aprilie 2019
    Art. 20 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Declararea apelului împotriva hotărârii Tribunalului București asupra contestațiilor privind admiterea sau respingerea candidaturilor

    Alegătorii resortisanți, alegătorii comunitari, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale

    În scris

    41.

    În termen de 2 zile de la înregistrarea cererii de apel, cel mai târziu la data de:
    15 aprilie 2019
    Art. 20 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea apelului asupra contestațiilor privind admiterea sau respingerea candidaturilor

    Curtea de Apel București

    Prin hotărâre definitivă

    42.

    Până la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de:
    15 aprilie 2019
    Art. 38 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Solicitarea de acordare a timpilor de antenă

    Partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, precum și candidații independenți

    Solicitare scrisă adresată conducerii serviciilor publice de radiodifuziune și televiziune

    43.

    În termen de 24 de ore de la expirarea termenelor prevăzute la art. 20 alin. (2)-(4), cel mai târziu la data de:
    16 aprilie 2019
    Art. 20 alin. (5) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Rămânerea definitivă a candidaturilor

    Biroul Electoral Central

    Proces-verbal
    Candidaturile definitive sunt aduse la cunoștința publică prin afișare la sediul Biroului Electoral Central, la sediile birourilor electorale constituite, precum și prin intermediul Societății Române de Televiziune și al Societății Române de Radiodifuziune.

    44.

    După constatarea rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de:
    17 aprilie 2019
    Art. 20 alin. (6) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot a partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și alianțelor electorale care au depus liste de candidați, precum și a candidaților independenți

    Biroul Electoral Central

    Prin tragere la sorți
    Candidații independenți se trec la sfârșitul buletinului, în ordinea înregistrării candidaturilor.

    45.

    În termen de 2 zile de la rămânerea definitivă a candidaturilor, cel mai târziu la data de:
    17 aprilie 2019
    Art. 24 alin. (6) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Comunicarea către Biroul Electoral Central a numelui și prenumelui reprezentanților partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri și care nu au membri în Parlamentul European, care vor face parte din Biroul Electoral Central

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri și care nu au membri în Parlamentul European

    În scris

    46.

    În termen de 24 de ore de la expirarea termenului în care se fac comunicările, cel mai târziu la data de:
    18 aprilie 2019
    Art. 24 alin. (6) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Completarea Biroului Electoral Central cu reprezentanții partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri și care nu au membri în Parlamentul European

    Președintele Biroului Electoral Central

    Prin tragere la sorți

    47.

    În 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, cel mai târziu la data de:
    18 aprilie 2019
    Art. 38 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Stabilirea orarului pentru campania electorală și repartizarea timpilor de antenă pentru accesul partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice, alianțelor electorale și al candidaților independenți la serviciile publice de radio și televiziune

    Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune
     

    48.

    În termen de 48 de ore de la rămânerea definitivă a candidaturilor, cel mai târziu la data de:
    18 aprilie 2019
    Art. 16 alin. (6) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Aducerea la cunoștința publică a declarațiilor de avere și de interese ale candidaților

    Biroul Electoral Central

    Prin publicare pe pagina de internet proprie

    49.

    În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de completare a Biroului Electoral Central, cel mai târziu la data de:
    20 aprilie 2019
    Art. 32 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații cu privire la modul de completare a Biroului Electoral Central cu reprezentanții partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri și care nu au membri în Parlamentul European

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea, candidații independenți

    În scris

    50.

    În termen de cel mult 2 zile de la înregistrarea contestației, cel mai târziu la data de:
    21 aprilie 2019
    Art. 32 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea contestațiilor formulate împotriva modului de completare a Biroului Electoral Central cu reprezentanții partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri și care nu au membri în Parlamentul European

    Înalta Curte de Casație și Justiție

    Prin hotărâre definitivă

    51.

    După expirarea termenului de depunere a candidaturilor, dar până la începerea campaniei electorale, cel mai târziu la data de:
    26 aprilie 2019
    Art. 40 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Stabilirea locurilor speciale pentru afișajul electoral

    Primarii

    Prin dispoziție care se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul primăriei

    52.

    Cu cel puțin 30 de zile înaintea zilei de referință, cel mai târziu la data de:
    27 aprilie 2019
    Art. 12 alin. (10) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Transmiterea către Autoritatea Electorală Permanentă a copiilor de pe cererile de înscriere în listele electorale speciale, însoțite de copiile documentelor de identitate

    Primarii

    În scris

    53.

    Cu cel puțin 30 de zile înaintea zilei de referință, cel mai târziu la data de:
    27 aprilie 2019
    Art. 34 alin. (1) și (9) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare; art. 20 alin. (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare și art. 14 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2019 privind unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019

    Aducerea la cunoștința publică a delimitării și numerotării secțiilor de votare, precum și a sediilor acestora
    Aducerea la cunoștința publică a numerotării fiecărei secții de votare din străinătate, precum și a locurilor de desfășurare a votării

    Primarii, cu sprijinul prefecților
    Ministrul afacerilor externe

    Prin publicații în care se indică și locul de desfășurare a votării
    Prin ordin

    54.

    Cu 30 de zile înainte de ziua de referință:
    27 aprilie 2019
    Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    ÎNCEPEREA CAMPANIEI ELECTORALE
      

    55.

    Cu cel puțin 20 de zile înaintea zilei de referință, cel mai târziu la data de:
    7 mai 2019
    Art. 66 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Stabilirea modelului proceselor-verbale de consemnare și centralizare a rezultatelor votării

    Guvernul, la propunerea Institutului Național de Statistică și cu avizul consultativ al Autorității Electorale Permanente

    Prin hotărâre, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I

    56.

    Cu 48 de ore înainte de desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora:
    10 mai 2019
    Art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2019 și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare

    Aducerea la cunoștința publică a datei ședinței în care va avea loc tragerea la sorți a președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora

    Autoritatea Electorală Permanentă

    Prin orice mijloc de comunicare

    57.

    Până la completarea biroului electoral, cel mai târziu la data de:
    11 mai 2019
    Art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Comunicarea către biroul electoral județean, biroul electoral al sectorului municipiului București, respectiv către biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, a numelui și prenumelui reprezentanților care vor face parte din biroul electoral județean, biroul electoral al sectorului municipiului București, respectiv din biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea care au membri în Parlamentul European și care participă la alegeri

    În scris

    58.

    Cu cel puțin 15 zile înainte de ziua de referință, cel mai târziu la data de:
    12 mai 2019
    Art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Completarea biroului electoral județean, biroului electoral al sectorului municipiului București, respectiv a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic, al fiecărei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice sau electorale dintre acestea care are membri în Parlamentul European și care participă la alegeri

    Președintele biroului electoral

    Proces-verbal

    59.

    Cu cel puțin 15 zile înaintea zilei de referință, cel mai târziu înaintea datei imprimării buletinelor de vot:
    12 mai 2019
    Art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2019

    Prezentarea machetei buletinului de vot membrilor Biroului Electoral Central

    Regia Autonomă „Monitorul Oficial“

    Proces-verbal

    60.

    Cu 15 zile înainte de ziua de referință:
    12 mai 2019
    Art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2019 și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare

    Desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară și a locțiitorilor acestora

    Autoritatea Electorală Permanentă

    Prin tragere la sorți

    61.

    În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de completare a biroului electoral, cel mai târziu la data de:
    14 mai 2019
    Art. 32 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații cu privire la modul de completare a biroului electoral județean, biroului electoral al sectorului municipiului București, respectiv a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic, al fiecărei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice sau electorale dintre acestea care are membri în Parlamentul European și care participă la alegeri

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea, candidații independenți

    În scris

    62.

    Până la completarea biroului electoral, cel mai târziu la data de:
    14 mai 2019
    Art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Comunicarea către biroul electoral județean, biroul electoral al sectorului municipiului București, respectiv către biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, a numelui și prenumelui reprezentanților care vor face parte din biroul electoral județean, din biroul electoral al sectorului municipiului București, respectiv din biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri și care nu au membri în Parlamentul European

    În scris

    63.

    În cel mult 48 de ore de la tragerea la sorți, cel mai târziu la data de:
    14 mai 2019
    Art. 29 alin. (9) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Transmiterea către biroul electoral județean sau, după caz, către birourile electorale ale sectoarelor municipiului București, a listei persoanelor desemnate ca președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare și locțiitori ai acestora

    Autoritatea Electorală Permanentă

    În scris

    64.

    În cel mult 2 zile de la expirarea termenului prevăzut la art. 29 alin. (9) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, cel mai târziu la data de:
    15 mai 2019
    Art. 29 alin. (10) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Comunicarea către biroul electoral județean, respectiv biroul electoral al sectorului municipiului București, a listei reprezentanților partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri în birourile electorale ale secțiilor de votare

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri

    În scris, sub formă de tabel

    65.

    În termen de cel mult 2 zile de la înregistrarea contestației, cel mai târziu la data de:
    15 mai 2019
    Art. 32 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea contestațiilor formulate împotriva modului de completare a biroului electoral județean, biroului electoral al sectorului municipiului București, respectiv a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic, al fiecărei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice sau electorale dintre acestea care are membri în Parlamentul European și care participă la alegeri

    Biroul Electoral Central

    Prin decizie definitivă

    66.

    În termen de 5 zile de la expirarea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3), cel mai târziu la data de:
    16 mai 2019
    Art. 26 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Completarea biroului electoral județean, biroului electoral al sectorului municipiului București, respectiv a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic, al fiecărei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri și care nu are membri în Parlamentul European

    Președintele biroului electoral județean sau al biroului electoral al sectorului municipiului București ori al biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate

    Prin tragere la sorți

    67.

    Până cel mai târziu la data de:
    16 mai 2019
    Art. 67 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Asigurarea sediilor birourilor electorale ale secțiilor de votare

    Primarii, cu sprijinul prefecților
     

    68.

    În 48 de ore de la expirarea termenului prevăzut la art. 29 alin. (10) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, cel mai târziu la data de:
    17 mai 2019
    Art. 29 alin. (11) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Completarea birourilor electorale ale secțiilor de votare cu reprezentanții partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale dintre acestea

    Președintele biroului electoral județean, respectiv președintele biroului electoral al sectorului municipiului București, în prezența reprezentanților partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice sau electorale dintre acestea în biroul electoral județean sau în biroul electoral al sectorului respectiv

    Proces-verbal

    69.

    Până cel mai târziu cu 10 zile înaintea zilei de referință, dar nu mai târziu de 24 de ore de la solicitare:
    17 mai 2019
    Art. 49 alin. (4) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare

    Punerea la dispoziția partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri, a unui extras din Registrul electoral, cuprinzând alegătorii din respectiva unitate administrativ-teritorială, respectiv numele, prenumele, data nașterii și domiciliul, precum și secția de votare la care au fost arondați, pe suport electronic sau hârtie

    Primarul

    La cererea și pe cheltuiala competitorilor electorali, pe suport electronic sau suport hârtie

    70.

    Cu cel puțin 10 zile înainte de ziua de referință, cel mai târziu la data de:
    17 mai 2019
    Art. 15 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2019

    Imprimarea buletinelor de vot

    Regia Autonomă „Monitorul Oficial“
     

    71.

    Până cel mai târziu cu 10 zile înaintea zilei de referință:
    17 mai 2019
    Art. 15 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2019

    Confecționarea ștampilelor cu mențiunea „VOTAT“

    Regia Autonomă „Monetăria Statului“
     

    72.

    Până cel mai târziu cu 10 zile înaintea zilei de referință:
    17 mai 2019
    Art. 15 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2019

    Confecționarea timbrelor autocolante

    Compania Națională „Imprimeria Națională“ - S.A.
     

    73.

    În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de completare a biroului electoral, cel mai târziu la data de:
    18 mai 2019
    Art. 32 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații cu privire la modul de completare a biroului electoral județean, biroului electoral al sectorului municipiului București, respectiv a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic, al fiecărei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri și care nu are membri în Parlamentul European

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea, candidații independenți

    În scris

    74.

    În termen de cel mult 2 zile de la înregistrarea contestației, cel mai târziu la data de:
    19 mai 2019
    Art. 32 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea contestațiilor formulate împotriva modului de completare a biroului electoral județean, biroului electoral al sectorului municipiului București, respectiv a biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic, al fiecărei organizații a cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice sau electorale dintre acestea care participă la alegeri și care nu are membri în Parlamentul European

    Biroul Electoral Central

    Prin decizie definitivă

    75.

    Cu cel puțin 5 zile înainte de ziua de referință, cel mai târziu la data de:
    22 mai 2019
    Art. 28 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Transmiterea către biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate a tabelului cuprinzând cetățenii români care își exercită dreptul de vot la alegerile pentru Parlamentul European în alt stat membru al Uniunii Europene, precum și a tabelului cuprinzând alegătorii comunitari înscriși în listele electorale speciale

    Autoritatea Electorală Permanentă

    În scris

    76.

    După primirea tabelului de la Autoritatea Electorală Permanentă
    Art. 28 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Transmiterea către birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate a tabelului cuprinzând cetățenii români care își exercită dreptul de vot la alegerile pentru Parlamentul European în alt stat membru al Uniunii Europene, precum și a tabelului cuprinzând alegătorii comunitari înscriși în listele electorale speciale

    Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe

    În scris

    77.

    În 2 zile de la expirarea termenului de completare a birourilor electorale ale secțiilor de votare, cel mai târziu la data de:
    23 mai 2019
    Art. 29 alin. (16) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Comunicarea către primari a componenței birourilor electorale ale secțiilor de votare

    Președintele biroului electoral județean, sau, după caz, al biroului electoral al sectorului municipiului București, prin intermediul prefecților

    În scris

    78.

    În termen de 48 de ore de la expirarea termenului de constituire a birourilor electorale ale secțiilor de votare, cel mai târziu la data de:
    24 mai 2019
    Art. 32 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de contestații cu privire la modul de formare și componența birourilor electorale ale secțiilor de votare

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea, candidații independenți

    În scris

    79.

    Până cel mai târziu cu 3 zile înaintea zilei de referință, cel mai târziu la data de:
    24 mai 2019
    Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare și art. 49 alin. (1) și (5) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare

    Întocmirea și tipărirea listelor electorale permanente, în două exemplare

    Primarii
     

    80.

    Cel mai târziu cu 2 zile înaintea zilei de referință:
    25 mai 2019
    Art. 44 alin. (3) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Distribuirea către președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare a buletinelor de vot, a ștampilelor de control și a ștampilelor cu mențiunea „VOTAT“, a listelor electorale, a formularelor pentru încheierea proceselor-verbale, a formularelor listelor electorale suplimentare și a celorlalte materiale necesare desfășurării procesului electoral

    Prefectul, împreună cu președintele biroului electoral
    Ministerul Afacerilor Externe

    Pe bază de proces-verbal

    81.

    În preziua zilei de referință:
    25 mai 2019, ora 7,00
    Art. 35 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    ÎNCHEIEREA CAMPANIEI ELECTORALE
      

    82.

    În termen de cel mult 2 zile de la înregistrarea contestației, cel mai târziu la data de:
    25 mai 2019
    Art. 32 alin. (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea contestațiilor formulate cu privire la modul de formare și componența birourilor electorale ale secțiilor de votare

    Biroul electoral județean sau biroul electoral al sectorului municipiului București

    Prin decizie definitivă

    83.

    În preziua zilei de referință:
    25 mai 2019
    Art. 44 alin. (5) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Afișarea la sediul fiecărei secții de votare a câte unui buletin de vot, vizat și anulat, după caz, de președintele biroului electoral județean, biroului electoral al sectorului municipiului București sau al biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate

    Președintele biroului electoral

    Proces-verbal

    84.

    În ajunul zilei de referință:
    25 mai 2019, ora 18,00
    Art. 45 alin. (3) și (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Prezentarea președintelui biroului electoral al secției de votare, împreună cu membrii acestuia, la sediul secției de votare și dispunerea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare; dispunerea îndepărtării materialelor de propagandă electorală de orice tip din și de pe sediul secției de votare și fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot

    Președintele biroului electoral al secției de votare, împreună cu membrii acestuia

    Se încheie proces-verbal

    85.

    În ziua de referință:
    26 mai 2019, ora 6,00
    Art. 45 alin. (5) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Verificarea urnelor, a listelor electorale, a buletinelor de vot și a ștampilelor; consemnarea, în procesul-verbal prevăzut la art. 49 din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, a numărului persoanelor înscrise în listele electorale permanente, listele electorale speciale, precum și a numărului ștampilelor cu mențiunea „VOTAT“; pe măsura deschiderii pachetelor sigilate, aplicarea ștampilei de control pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot din acestea; închiderea și sigilarea urnelor prin aplicarea ștampilei de control

    Președintele biroului electoral al secției de votare, în prezența celorlalți membri și, după caz, a observatorilor

    Se încheie proces-verbal cu operațiunile efectuate și constatările făcute.

    86.

    În ziua de referință:
    26 mai 2019, ora 7,00
    Art. 46 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    ÎNCEPEREA VOTĂRII
      

    87.

    În ziua de referință:
    26 mai 2019, ora 21,00
    Art. 46 alin. (1) și art. 48 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    ÎNCHIDEREA VOTĂRII
     
    Alegătorii care la ora 21,00 se află în sala unde se votează pot să își exercite dreptul de vot.

    88.

    În termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării:
    27 mai 2019
    Art. 49 alin. (8) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Numărarea voturilor și încheierea proceselor-verbale
    Înaintarea către biroul electoral județean sau, după caz, către biroul electoral al sectorului municipiului București a dosarului conținând procesele-verbale, toate întâmpinările și contestațiile privitoare la operațiunile electorale ale biroului electoral al secției de votare, buletinele de vot nule și cele contestate, însoțit de listele electorale utilizate în secția de votare

    Președintele biroului electoral al secției de votare, însoțit, la cerere, de alți membri ai biroului electoral respectiv

    Dosar sigilat și ștampilat, care se înaintează cu pază înarmată

    89.

    În cel mult 24 de ore de la primirea de la birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate a proceselor-verbale
    Art. 49 alin. (9) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Transmiterea către biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate a proceselor-verbale întocmite de birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate, însoțite de toate întâmpinările și contestațiile privitoare la operațiunile electorale ale biroului electoral al secției de votare

    Misiunile diplomatice și consulatele

    Prin mijloace electronice

    90.

    În termen de cel mult 24 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de:
    27 mai 2019, ora 21,00
    Art. 25 alin. (3) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Formularea de cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală

    Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice sau electorale dintre acestea, care au participat la alegeri, precum și candidații independenți

    Cerere temeinic motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază, adresată Biroului Electoral Central

    91.

    În termen de 24 de ore de la primirea dosarului, cel mai târziu la data de:
    27 mai 2019
    Art. 49 alin. (10) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Trimiterea câte unui exemplar al fiecărui proces-verbal întocmit de birourile electorale ale secțiilor de votare la tribunalul în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea
    Transmiterea unei copii, contrasemnate și ștampilate, a fiecărui proces-verbal întocmit de birourile electorale ale secțiilor de votare din străinătate, la Tribunalul București

    Biroul electoral județean, respectiv biroul electoral al sectorului municipiului București
    Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate

    Cu pază înarmată

    92.

    În termen de 48 de ore de la primirea ultimului proces-verbal de la birourile electorale ale secțiilor de votare:
    29 mai 2019
    Art. 50 alin. (3) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2019

    Înaintarea către Biroul Electoral Central a procesului-verbal împreună cu întâmpinările, contestațiile și procesele-verbale primite de la birourile electorale ale secțiilor de votare, ce formează un dosar, încheiat, sigilat și semnat de membrii biroului electoral județean sau, după caz, ai biroului electoral al sectorului municipiului București

    Biroul electoral județean sau, după caz, biroul electoral al sectorului municipiului București

    Dosare sigilate și ștampilate, care se înaintează cu pază înarmată

    93.

    În cel mult 48 de ore de la înregistrarea la Biroul Electoral Central a cererii de anulare a alegerilor pe motiv de fraudă electorală: cel mai târziu până la publicarea rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I:
    29 mai 2019, ora 21,00
    Art. 25 alin. (3) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Soluționarea cererii de anulare a alegerilor pe motiv de fraudă electorală

    Biroul Electoral Central

    Prin decizie

    94.

    După primirea tuturor dosarelor de la birourile electorale județene și birourile electorale ale sectoarelor municipiului București
    Art. 52 alin. (1)-(3) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Calcularea pragului electoral și a coeficientului electoral și stabilirea listei partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și candidaților independenți cărora li se pot repartiza mandate
    Aducerea la cunoștința publică a listei partidelor politice, alianțelor politice, alianțelor electorale și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au întrunit pragul electoral și a candidaților independenți care au întrunit coeficientul electoral
    Repartizarea mandatelor prin metoda d’Hondt
    Înmânarea certificatului constatator al alegerii candidaților aleși

    Biroul Electoral Central

    Încheierea procesului-verbal după modelul stabilit prin hotărâre a Guvernului
    Procesul-verbal se semnează de membrii Biroului Electoral Central.

    95.

    După soluționarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală și centralizarea rezultatului alegerilor
    Art. 25 alin. (4) din Legea nr. 33/2007, republicată, cu modificările ulterioare

    Validarea alegerilor și publicarea rezultatului acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I

    Biroul Electoral Central
     

    -----