ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 23 martie 2011
pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 25 martie 2011



    În vederea eficientizării activităţii instituţiilor din domeniul sanitar, în acord cu priorităţile Guvernului de reformă în administraţia publică,
    ţinând cont de urgenţa stabilirii unor măsuri de reorganizare a sistemului de îngrijiri de sănătate şi pentru asigurarea respectării angajamentelor asumate de Guvernul României cu ocazia negocierilor acordurilor de împrumut cu organismele financiare,
    având în vedere constrângerile bugetare şi necesitatea încadrării în fondurile alocate pentru finanţarea serviciilor medicale furnizate la nivelul unităţilor sanitare cu paturi, astfel încât să nu fie afectată calitatea serviciilor medicale, fapt ce ar pune în pericol viaţa bolnavilor, se impune flexibilizarea procesului de reformare şi reorganizare, în regim de urgenţă, a asistenţei medicale spitaliceşti pentru a asigura acordarea asistenţei medicale în condiţii de siguranţă şi securitate pentru pacient.
    Ţinând seama de faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităţilor din domeniul sanitar şi la imposibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a acestora,
    în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

    Articolul I

    Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 191, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:
    "(9) Bugetele de venituri şi cheltuieli ale spitalelor din reţeaua administraţiei publice locale se întocmesc, se aprobă şi se execută potrivit prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi fac parte din bugetul general al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale."
    2. Articolul 245 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 245. - (1) Furnizorii de servicii medicale, de dispozitive medicale şi de medicamente, care pot fi în relaţii contractuale cu casele de asigurări, sunt:
    a) unităţile sanitare publice sau private, organizate conform prevederilor legale în vigoare, autorizate, evaluate şi selectate în condiţiile legii;
    b) farmaciile, distribuitorii şi producătorii de medicamente şi materiale sanitare;
    c) alte persoane fizice şi juridice care furnizează servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale.
    (2) Selectarea unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate se realizează de către o comisie de selecţie numită prin ordin al ministrului sănătăţii pe baza unor criterii obiective aprobate prin acelaşi ordin.
    (3) Comisia prevăzută la alin. (2) prezintă raportul analizei efectuate şi lista unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate. Raportul analizei efectuate şi lista unităţilor sanitare cu paturi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Casele de asigurări de sănătate pot încheia contracte pentru furnizarea de servicii numai cu unităţile care îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii şi care nu sunt cuprinse în hotărâre a Guvernului pentru aprobarea raportului comisiei de selecţie şi a listei unităţilor sanitare cu paturi care nu pot încheia contracte cu casele de asigurări de sănătate."


    Articolul II

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 3 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:
    - La articolul 22, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
    "(3) Dacă, după aprobarea listei prevăzute la art. 19, autorităţile administraţiei publice locale nu preiau, până la data de 15 aprilie 2011, unităţile sanitare publice cu paturi, conform dispoziţiilor legale în vigoare, managementul acestora revine la Ministerul Sănătăţii, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de acest minister."


    Articolul III

    Pentru anul 2011, unităţile sanitare publice au dreptul de a prelungi contractele de furnizare sau de servicii cu caracter de regularitate încheiate în anul precedent pentru o perioadă care nu poate depăşi 6 luni de la data expirării duratei iniţiale de îndeplinire a acestora, respectiv până la data de 30 iunie 2011.


    Articolul IV

    În termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Guvernul va adopta, pentru anul 2011, hotărârea prevăzută la art. 245 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    EMIL BOC
    Contrasemnează:
    ---------------
    Ministrul sănătăţii,
    Cseke Attila
    Ministrul administraţiei şi internelor,
    Constantin-Traian Igaş
    Ministrul finanţelor publice,
    Gheorghe Ialomiţianu
    Bucureşti, 23 martie 2011.
    Nr. 32.
    ----