HOTĂRÂRE nr. 244 din 2 aprilie 2014
privind înscrierea unor bunuri mobile în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi transmiterea acestora din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Inspectoratului General de Aviaţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 9 aprilie 2014



    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 858 şi 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    Articolul 1

    Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului a unor bunuri mobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în condiţiile legii.


    Articolul 2

    Se aprobă transmiterea dreptului de administrare a bunurilor mobile prevăzute la art. 1 din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea Inspectoratului General de Aviaţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne.


    Articolul 3

    Patrimoniul Ministerului Sănătăţii se diminuează, iar patrimoniul Inspectoratului General de Aviaţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne se majorează cu valoarea de inventar a bunurilor mobile transmise potrivit prevederilor art. 2.


    Articolul 4

    Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de proces-verbal încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.


    Articolul 5

    Cheltuielile determinate de transportul şi manipularea bunurilor din locul de depozitare, precum şi paza materială a acestora, după preluarea în condiţiile art. 4, se suportă din bugetul aprobat Inspectoratului General de Aviaţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, în condiţiile legii.


    Articolul 6

    Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne vor opera modificările intervenite în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    VICTOR-VIOREL PONTA
    Contrasemnează:
    ---------------
    Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
    Gabriel Oprea
    Ministrul sănătăţii,
    Nicolae Bănicioiu
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării
    regionale şi administraţiei publice,
    Nicolae-Liviu Dragnea
    Ministrul finanţelor publice,
    Ioana-Maria Petrescu
    Ministrul delegat pentru buget,
    Liviu Voinea
    Bucureşti, 2 aprilie 2014.
    Nr. 244.


    Anexa
    DATELE DE IDENTIFICARE
    a bunurilor mobile care se înscriu în inventarul centralizat al
    bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului şi care se
    transmit din administrarea Ministerului Sănătăţii în administrarea
    Inspectoratului General de Aviaţie din
    subordinea Ministerului Afacerilor Interne
    *Font 7*
    Denumirea bunului Canti- tatea Valoarea de inventar - lei - Persoana juridică de la care se transmite bunul Persoana juridică la care se transmite bunul Numărul de înre- gistrare în inven- tarul bunurilor din domeniul public al statului
    Elicopter EC 135 T2+ special dotat pentru misiuni de salvare şi asistenţă medicală şi tehnică de urgenţă Seria de fabricaţie: 1124 Anul fabricaţiei: 2013 Cod de clasificare: 8.30 1 complet (1 cpl) 33.653.884,57 Ministerul Sănătăţii Cod unic de înregistrare (CUI 4266456) Inspectoratul General de Aviaţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne Cod unic de înregistrare (CUI 24367374) Ministerul Finanţelor Publice urmează să atribuie numărul de înregistrare în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului.
    Elicopter EC 135 T2+ special dotat pentru misiuni de salvare şi asistenţă medicală şi tehnică de urgenţă Seria de fabricaţie: 1140 Anul fabricaţiei: 2013 Cod de clasificare: 8.30 1 complet (1 cpl) 28.862.719,48 Ministerul Sănătăţii Cod unic de înregistrare (CUI 4266456) Inspectoratul General de Aviaţie din subordinea Ministerului Afacerilor Interne Cod unic de înregistrare (CUI 24367374) Ministerul Finanţelor Publice urmează să atribuie numărul de înregistrare în inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al statului.

    --------