NORME METODOLOGICE din 24 februarie 2005 de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 241 din 23 martie 2005

    Capitolul I Dispoziții generale

    Articolul 1
    (1) Inspectoratul General al Poliției Române, prin intermediul structurilor sale de specialitate de la nivel central și local, autorizează, în condițiile prevăzute de Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, denumită în continuare Lege, persoanele fizice și juridice care solicită să procure, să dețină și, după caz, să poarte și să folosească armele letale și muniția aferentă ori să efectueze operațiuni cu acestea și eliberează permise de armă sau, după caz, autorizații, verifică și autorizează circulația armelor, funcționarea poligoanelor, autorizează desfășurarea cursurilor de inițiere și pregătire teoretică pe linie de arme și muniții, acordă atestatul de instructor în poligonul de tragere, precum și cel pentru colecționar de arme.(2) Autoritatea prevăzută la alin. (1) eliberează permisul de armă sau, după caz, certificatul de deținător persoanelor fizice și juridice care îndeplinesc condițiile prevăzute de lege și solicită să dețină și să folosească arme neletale și muniția aferentă ori să efectueze operațiuni cu acestea.
    -----------
    Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (3) Evidența persoanelor fizice și juridice autorizate conform alin. (1) și (2), a armelor și munițiilor deținute de acestea, precum și a operațiunilor cu acestea se ține de către Inspectoratul General al Poliției Române prin structurile sale de specialitate de la nivel central și local, care administrează Registrul Național al Armelor.(4) Autoritatea prevăzută la alin. (1) eliberează cartea de identitate a armei. Acest document însoțește obligatoriu arma în toate situațiile prevăzute de lege.


    Articolul 2
    (1) Țevile de rezervă ale armelor letale au același regim juridic ca și armele.(2) Procurarea și deținerea țevilor de rezervă ale armelor letale se fac la cererea persoanelor fizice și, după caz, juridice, care dețin arme de un anumit calibru și permit din punct de vedere tehnic montarea altor țevi de alte calibre, respectându-se procedura autorizării de la armele letale.


    Articolul 3

    Persoanele fizice și juridice care dețin, folosesc sau desfășoară operațiuni cu arme sau muniții, în condițiile legii, sunt obligate să se supună controlului organelor de poliție competente, cu privire la modul de respectare a dispozițiilor legale în materie.


    Articolul 4

    Sunt interzise deținerea, portul și folosirea armelor letale lungi fără pat sau cu pat rabatabil ori modificarea în acest sens a oricărei arme letale lungi prevăzute în anexa la Lege.


    Capitolul II Procurarea, deținerea, portul, folosirea, înstrăinarea armelor și munițiilor de către persoanele fizice

    Secţiunea 1 Procedura de autorizare a persoanelor fizice pentru procurare, deținere, port și folosire a armelor și munițiilor letale

    Articolul 5
    (1) În vederea autorizării procurării armelor letale, cetățeanul român sau străinul cu domiciliul ori cu reședința în România, care dorește să devină titular al dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire, trebuie să depună la organul de poliție competent din cadrul inspectoratelor de poliție județene, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în a căror rază teritorială domiciliază sau, după caz, își are reședința, un dosar care trebuie să cuprindă următoarele documente care să ateste îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din Lege:
    a) cerere-tip, al cărei model este prezentat în anexa nr. 1;
    b) actul de identitate al solicitantului, în original și în copie;
    c) un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că nu suferă de una dintre afecțiunile stabilite de Ministerul Sănătății Publice*), care fac imposibilă autorizarea pentru a deține sau, după caz, a purta și a folosi arme și muniții letale, și că este apt să dețină astfel de arme și muniții;
    d) certificat de cazier judiciar;
    e) aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale, eliberat, cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condițiile legii;
    f) certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens, în original și în copie;
    g) două fotografii color cu dimensiunea 4x5 cm;
    h) dovada achitării taxelor pentru autorizare, prevăzute de legislația în vigoare;
    j) permis de vânătoare, în original și în copie, vizat pe anul în curs, eliberat de o organizație vânătorească legal constituită, pentru arme lungi cu destinația vânătoare sau, după caz, tir sportiv ori biatlon, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul deținerii sau, după caz, al portului și folosirii acesteia;
    ------------
    Litera j) a alin. (1) al art. 5 a fost modificată de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.254 din 13 septembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 790 din 19 septembrie 2006.

    k) carnet de antrenor de tir sau biatlon, eliberat de Agenția Națională pentru Sport, sau legitimație de sportiv de tir ori biatlon, vizată la zi de Federația Română de Tir Sportiv sau de Federația Română de Schi și Biatlon, în original și în copie, pentru arme de tir, iar în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei în scopul portului și folosirii, trebuie să prezinte și o adeverință din partea clubului sportiv la care este legitimată, care să ateste acordul acestuia cu privire la folosirea armelor al căror proprietar este solicitantul, în cadrul antrenamentelor sau concursurilor oficiale la care urmează să participe;
    l) adeverință care atestă, în cazul cetățeanului român, faptul că titularul are calitatea prevăzută la art. 14 alin. (2) lit. a) și b) din Lege, eliberată de instituția competentă în acest sens, în cazul în care persoana solicită autorizarea procurării armei de apărare și pază în scopul portului și folosirii acesteia.
    (2) În vederea autorizării procurării armelor de către persoana al cărei drept de deținere sau port și folosire a încetat în condițiile art. 30 alin. (1) lit. e), respectiv ale art. 47 alin. (1) lit. a) din Lege, dacă perioada de timp dintre data la care acest drept a încetat și cea la care solicită autorizarea este mai mică de un an, solicitantul va depune la autoritatea competentă o cerere însoțită de documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) și d), precum și, dacă arma urmează să fie procurată în scopul portului și folosirii, cele prevăzute la alin. (1) lit. h)-l).(3) În vederea autorizării procurării armelor de către persoana care este titular al dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire pentru cele din aceeași categorie, solicitantul va depune la autoritatea competentă o cerere însoțită de permisul de armă, în original și în copie, și de documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) și h)-k).(4) În vederea autorizării procurării de către titularul dreptului de deținere, respectiv de port și folosire, a altor categorii de arme decât cele pentru care solicită autorizarea, solicitantul va depune la autoritatea competentă o cerere însoțită de permisul de armă, în original și în copie, precum și, după caz, de documentele prevăzute la alin. (1) lit. b) și i)-l).(5) În măsura în care, la data depunerii cererilor de autorizare prevăzute la alin. (1)-(3), solicitantul are asigurate la domiciliu sau reședință condițiile de păstrare și asigurare a securității armelor, acesta poate depune și următoarele documente, în original și în copie:
    a) dovada deținerii legale a spațiului în care armele urmează a fi păstrate;
    b) dovada omologării spațiului de către autoritatea competentă;
    c) în cazul în care se solicită autorizarea pentru mai mult de 15 arme, dovada existenței amenajărilor speciale pentru depozitare, a sistemului de supraveghere video și a mijloacelor de alarmare, avizate în baza unui plan de securitate de către structura competentă din cadrul organului de poliție local, precum și dovada asigurării pazei în condițiile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
    (6) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c), e) și f), persoana care este dotată cu armă de serviciu letală poate face dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. e) și g) din Lege prin prezentarea unei adeverințe eliberate de angajator sau, în cazul sportivilor și profesorilor de tir ori biatlon, eliberată de clubul din care fac parte, prin care se certifică faptul că solicitantul a fost examinat din punct de vedere medical, psihologic și al cunoștințelor de specialitate și că a fost declarat apt să poarte și să folosească arme letale.(7) Persoana care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 17 din Lege poate solicita prelungirea autorizației de procurare a armelor sau, după caz, eliberarea unei noi autorizații, fără a mai fi necesară prezentarea altor documente.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin HOTĂRÂREA nr. 862 din 28 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 7 iulie 2006 s-a dispus organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice.


    Articolul 6
    (1) Cererea formulată în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (1)-(5) se soluționează de către autoritatea competentă teritorial, în termen de 45 de zile de la data depunerii acesteia.(2) În termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, organele de poliție competente sunt obligate să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din Lege, pe baza documentelor depuse de solicitant la dosar, precum și a datelor și informațiilor cuprinse în evidențele proprii.(3) În cazul în care în cadrul verificărilor de specialitate organele de poliție competente apreciază că sunt necesare documente sau informații suplimentare în vederea verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de Lege, le pot solicita persoanei în cauză, prezentând motivele care au impus acest demers.(4) În situația în care se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 15 alin. (1) din Lege, autoritatea competentă informează solicitantul în vederea efectuării de către acesta a demersurilor necesare îndeplinirii condițiilor de păstrare și de asigurare a securității armelor care urmează a fi procurate, cu excepția situației în care acesta a depus împreună cu cererea documentele prevăzute la art. 5 alin. (5).(5) Termenul de 45 de zile, prevăzut la alin. (1), se suspendă, în situațiile prevăzute la alin. (3) și (4), de la data la care i s-a solicitat persoanei în cauză prezentarea unor documente ori informații suplimentare sau, după caz, i s-a comunicat faptul că îndeplinește condițiile prevăzute la art. 15 alin. (1) din Lege până la data la care aceasta dă curs solicitării, respectiv poate face dovada asigurării condițiilor de păstrare și de asigurare a securității armelor.(6) În vederea constatării îndeplinirii condițiilor de păstrare și de asigurare a securității armelor, organul de poliție competent poate efectua verificări la domiciliul sau la reședința solicitantului numai după informarea prealabilă și cu consimțământul acestuia.


    Articolul 7
    (1) În cazul în care, din analiza dosarului prevăzut la art. 5 alin. (1), precum și a celorlalte verificări de specialitate efectuate de organele de poliție, se constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Lege, autoritatea competentă eliberează câte o autorizație de procurare, al cărei model este prezentat în anexa nr. 2, pentru fiecare armă pentru care s-a solicitat autorizarea, iar în caz contrar comunică în scris solicitantului motivele pentru care cererea a fost respinsă.(2) Refuzul nejustificat al persoanei de a comunică documentele sau informațiile prevăzute la art. 6 alin. (3) ori de a permite organelor de poliție efectuarea verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (6) poate constitui motiv de respingere a cererii de autorizare numai dacă au fost puse în acest fel în imposibilitatea de a constata îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din Lege sau, după caz, a condițiilor de păstrare și de asigurare a securității armelor.(3) Decizia autorității competente, prevăzută la alin. (1), poate fi contestată de către solicitant în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.


    Secţiunea a 2-a Procedura acordării certificatului de absolvire a cursului de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor

    Articolul 8
    (1) Persoanele care urmează să solicite autorizarea procurării de arme letale trebuie să urmeze în prealabil cursul de instruire teoretică și practică prevăzut la art. 15 alin. (1) lit. g) din Lege, respectiv să promoveze examenul de absolvire a cursului, în condițiile prevăzute în prezenta secțiune.(2) Pot urma cursul prevăzut la alin. (1) numai persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani și nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție.(3) În vederea verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2), solicitantul trebuie să prezinte, cu ocazia depunerii cererii de admitere la curs, cel puțin documentul de identitate și certificatul de cazier judiciar valabil.(4) Persoanele juridice autorizate să organizeze cursurile prevăzute la alin. (1) pot solicita îndeplinirea unor condiții suplimentare de admitere la cursuri, referitoare la starea de sănătate fizică și psihică a persoanei, prin prezentarea unor documente doveditoare în acest sens.(5) Pentru a se putea prezenta la examenul prevăzut la alin. (1), persoana acceptată în cadrul cursurilor prevăzute la alin. (1) are obligația de a parcurge în proporție de cel puțin 90% programul de pregătire și de a desfășura activitățile corespunzătoare numai în condițiile stabilite prin programă.


    Articolul 9
    (1) La finalul cursului, pentru absolvire, cursanții vor susține examenul de absolvire în fața unei comisii formate din reprezentanți ai organizatorului, inclusiv directorul cursului de pregătire, precum și, în mod obligatoriu, un polițist din cadrul structurii teritoriale de arme. Comisia de examinare este condusă de directorul cursului care este un reprezentant al organizatorului.(2) Organizatorul are obligația de a informa cursantul asupra datei, orei și locului susținerii examenului, cu cel puțin 5 zile înainte.(3) Examenul prevăzut la alin. (1) constă în susținerea a două teste după cum urmează:
    a) testul teoretic, în cadrul căruia se verifică însușirea cunoștințelor în următoarele domenii: legislația privind regimul armelor și al munițiilor, precum și cea referitoare la legitima apărare și starea de necesitate; acordarea primului ajutor; aspecte generale privind balistica, respectiv părțile componente și modul de funcționare și folosire a armelor și munițiilor;
    b) testul practic, în cadrul căruia se verifică deprinderile de bază privind folosirea armamentului, respectiv pregătirea armei pentru tragere, respectarea pozițiilor de tragere, reacția personală la declanșarea focului și modul de asigurare a armei.
    (4) Rezultatul examenului se consemnează într-un proces-verbal semnat de toți membrii comisiei prevăzute la alin. (1), în care se înscriu punctajele obținute la cele două teste, precum și media aritmetică a acestora, sub forma unei note cuprinse între 1 și 10, respectiv mențiunea "promovat", dacă nota astfel obținută este cel puțin 7, sau "nepromovat", dacă nota este mai mică de 7.(5) În cazul în care candidatul nu s-a prezentat la examen conform planificării, acest fapt se consemnează în procesul-verbal încheiat în condițiile prevăzute la alin. (4).(6) Candidatul care nu a promovat examenul de absolvire poate contesta rezultatul consemnat în procesul-verbal încheiat în condițiile prevăzute la alin. (4), în termen de 5 zile de la data susținerii examenului. Contestația se analizează de o nouă comisie constituită potrivit alin. (1), din care nu pot face parte persoanele care au stabilit punctajul inițial, iar rezultatul analizei se consemnează într-un proces-verbal încheiat în aceleași condiții.(7) Modalitatea de stabilire a punctajului prevăzut la alin. (4), precum și modalitatea de constituire a comisiei de examinare și a comisiei de analizare a contestațiilor se reglementează prin ordin al inspectorului general al Poliției Române.


    Articolul 10
    (1) Persoanei care a promovat examenul de absolvire în condițiile art. 9 i se eliberează de către persoana juridică organizatoare certificatul de absolvire a cursului de pregătire teoretică și practică pe linie de arme și muniții, al cărui model este prezentat în anexa nr. 3, în care se menționează în mod expres scopul pentru care a fost urmat cursul, respectiv pentru deținerea, portul și folosirea armelor și munițiilor, și care se semnează de directorul cursului și se ștampilează cu ștampila organizatorului.(2) Persoana care nu a promovat sau care nu s-a prezentat la susținerea examenului de absolvire are dreptul de a participa la un nou examen în condițiile prevăzute la art. 9, în termen de cel mult 6 luni, conform planificării stabilite de organizator, fără a mai fi necesară repetarea cursului de pregătire.(3) Persoana care nu s-a prezentat la repetarea examenului sau nu l-a promovat poate susține un nou examen numai după parcurgerea unui nou curs de pregătire în condițiile stabilite la art. 8.


    Secţiunea a 3-a Procurarea și înstrăinarea armelor și munițiilor. Efectuarea mențiunilor în permisul de armă și eliberarea acestuia

    Articolul 11
    (1) Titularul autorizației de procurare a armei poate procura de la orice armurier legal constituit, din țară ori din străinătate, o armă sau, după caz, o țeavă din categoria celei pentru care a fost autorizat, în termenul de valabilitate a documentului, precum și cartușele necesare efectuării tragerii experimentale în condițiile prevăzute la secțiunea a 3-a a cap. IV.(2) În cazul în care arma sau, după caz, țeava se procură de la un armurier din România, acesta are obligația de a înscrie în autorizația de procurare toate datele prevăzute pe versoul acesteia, precum și de a elibera titularului, împreună cu arma, cartea de identitate a acesteia și factura fiscală.(3) În situația în care arma sau țeava este procurată din străinătate, obligația completării rubricilor înscrise în autorizația de procurare revine autorității vamale din punctul de frontieră prin care s-a introdus arma ori țeava în țară, numai după obținerea certificatului de atestare a îndeplinirii condițiilor de omologare și pe baza documentelor care atestă faptul că aceasta a fost legal procurată de solicitant.


    Articolul 12
    (1) Persoana care a procurat, în condițiile legii, o armă letală sau o țeavă pentru o asemenea armă are obligația ca, în termen de 10 zile de la data procurării sau, după caz, de la data încheierii formalităților vamale, să se prezinte la autoritatea care a emis autorizația, în vederea eliberării permisului de armă sau, după caz, a înscrierii armei ori a țevii în acest document, respectiv a eliberării cărții de identitate a armei, atunci când aceasta a fost procurată din străinătate, având asupra sa arma și, după caz, țeava, 5 cartușe corespunzătoare, precum și un dosar care va cuprinde următoarele documente:
    a) documentul de identitate, în original și în copie;
    b) documentul care atestă faptul că arma ori țeava a fost procurată în condiții de legalitate, în original și în copie;
    c) autorizația de procurare completată pe verso în condițiile stabilite la art. 11 alin. (2) sau, după caz, alin. (3);
    d) permisul de armă al titularului, în original și în copie, atunci când este cazul;
    e) cartea de identitate a armei, în original și în copie, în cazul în care arma a fost procurată de la un armurier din România.
    (2) În situația prevăzută la alin. (1), organele autorității competente verifică, în termen de 10 zile, următoarele:
    a) autenticitatea documentelor prezentate de titularul armei;
    b) faptul dacă arma sau țeava procurată corespunde categoriei și tipului pentru care s-a emis autorizația;
    c) corespondența dintre seria înscrisă pe armă sau pe țeavă cu cea din documentele care o însoțesc;
    d) existența, în evidențele proprii, a autorizației armurierului din România de a comercializa arme;
    e) faptul dacă autorizația de procurare a fost completată pe verso în mod corespunzător și conform;
    f) faptul dacă, potrivit evidențelor proprii, în intervalul de timp dintre eliberarea autorizației de procurare și data la care persoana s-a prezentat cu arma sau țeava procurată, nu a intervenit vreunul dintre cazurile prevăzute de Lege de suspendare ori de încetare a dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire a armei.
    (3) Dacă în urma verificărilor prevăzute la alin. (2) nu au rezultat nereguli sau impedimente și după efectuarea, atunci când este cazul, a tragerii experimentale în condițiile prevăzute la secțiunea a 3-a a cap. IV, autoritatea competentă procedează după cum urmează:
    a) în cazul armelor procurate din străinătate, întocmește cartea de identitate a armei;
    b) emite permisul de armă tip A, al cărui model este prezentat în anexa nr. 4, în cazul în care persoana este autorizată să dețină arma procurată, respectiv permisul de armă tip B, al cărui model este prezentat în anexa nr. 5, dacă persoana este autorizată să o poarte și să o folosească, înscriind arma în documentul respectiv, precum și cantitatea, tipul și calibrul muniției care poate fi deținută de solicitant;
    c) în cazul în care persoana este deja titulară a unui permis de armă tip A și a fost autorizată să procure arma în scopul deținerii sau, după caz, a unui permis de armă tip B și a fost autorizată să o procure în scopul portului și folosirii, i se înscriu în permisul respectiv arma, precum și cantitatea, tipul și calibrul muniției care poate fi deținută;
    d) în cazul țevilor de rezervă, le înscrie în permisul de armă.
    (4) Dacă nu este îndeplinită condiția prevăzută la alin. (3) referitoare la inexistența unor nereguli sau impedimente, precum și în caz de refuz nejustificat de prezentare a armei sau țevii pentru tragere experimentală, autoritatea competentă dispune demersurile corespunzătoare pentru clarificarea neconcordanțelor constatate sau, după caz, refuză înscrierea armei ori a țevii în permisul de armă, respectiv eliberarea documentelor prevăzute la alin. (1), și dispune păstrarea armei în custodie ori depunerea acesteia spre păstrare la un armurier autorizat, în condițiile legii, în funcție de situația care justifică acest refuz.


    Articolul 13
    (1) Persoanele autorizate să dețină și, după caz, să poarte și să folosească arme letale au obligația ca, în termen de 10 zile de la înstrăinarea armei, să se prezinte la organul de poliție competent pentru a solicita radierea armei din permisul de armă, prezentând în acest sens documentul autentic, în original și în copie, care atestă faptul că arma a fost înstrăinată în condițiile legii.
    ------------
    Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de pct. 1 al art. II din HOTĂRÂREA nr. 712 din 14 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 604 din 1 septembrie 2009.
    (2) Dacă în permisul de armă nu sunt înscrise și alte arme, se procedează la anularea acestuia prin aplicarea ștampilei "ANULAT".(3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), la cererea titularului, permisul de armă poate fi păstrat de autoritatea competentă pentru o perioadă de cel mult un an, fără să fie anulat.(4) În cazul în care până la împlinirea termenului de un an, prevăzut la alin. (3), titularul nu a solicitat înscrierea în permis a unei alte arme, se procedează la anularea din oficiu a permisului de armă.


    Secţiunea a 4-a Condițiile păstrării și asigurării securității armelor letale și a munițiilor

    Articolul 14
    (1) Titularul dreptului de deținere este obligat să păstreze armele și munițiile letale la domiciliul sau la reședința menționată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, omologate de Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, care sunt asigurate cu cel puțin două sisteme de închidere independente, cu cheie sau cifru, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate.(2) Dulapurile sau, după caz, casetele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie prevăzute cu compartimente diferite care să fie asigurate fiecare cu câte un sistem de închidere, pentru păstrarea muniției separat de arme, a închizătoarelor aparținând carabinelor și, după caz, a piesei a treia la arme letale lungi cu țevi basculante. Armele letale lungi cu sistem de funcționare semiautomat se păstrează numai asigurate cu dispozitiv special, omologat în condițiile legii, destinat pentru blocarea trăgaciului.(3) În cazul unui număr mai mare de 15 arme letale, deținătorul are obligația de a asigura la adresa prevăzută în permis o încăpere special amenajată pentru depozitare, în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), dotată cu sisteme electronice de alarmare, avizate de organele de poliție și conectate la dispeceratele de alarmare și intervenție specializate.


    Articolul 15

    Muniția destinată armelor letale se păstrează numai în dulapuri, în casete sau, după caz, în compartimente separate față de cele în care se păstrează armele pentru care este destinată, cu următoarele excepții:
    a) în cazul armelor de apărare și pază, poate fi păstrată împreună cu acestea o cantitate de cel mult 12 cartușe destinate unei singure arme;
    b) în cazul armelor de vânătoare sau de tir pentru care titularul are drept de port și folosire, precum și în cazul armelor de colecție, poate fi păstrată împreună cu o singură armă dintre acestea o cantitate de cel mult 10 cartușe cu proiectil și 50 de cartușe fără proiectil.


    Articolul 16
    (1) Titularul dreptului de deținere sau de port și folosire a armelor letale poate depune spre păstrare, cu titlu temporar sau permanent, armele, precum și muniția deținută, la un armurier autorizat în acest sens.(2) Titularul dreptului de deținere poate transfera armele înscrise în permis numai cu ocazia depunerii acestora la un armurier sau cu ocazia schimbării locului unde acestea sunt păstrate, în condițiile prevăzute la art. 17.(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), titularul poate transporta prin mijloace proprii un număr de cel mult 10 arme în același timp. Transportul unui număr mai mare de arme este permis numai prin intermediul unui armurier autorizat să desfășoare operațiuni de transport cu arme și muniții.


    Articolul 17
    (1) În vederea autorizării efectuării unui transfer de arme, titularul dreptului de deținere a acestora trebuie să depună la organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială sunt păstrate armele o cerere în care se precizează datele de identificare a solicitantului, motivul transferului, locul unde urmează să fie transferate armele, data și durata transferului, traseul de deplasare, mijlocul de transport, armele și munițiile ce fac obiectul transferului, însoțită, după caz, de următoarele documente:
    a) în situația în care se solicită autorizarea transferului unui număr mai mare de 10 arme, o declarație scrisă referitoare la modalitatea prin care urmează să transporte armele, respectiv dovada asigurării transportului printr-un armurier autorizat în acest sens, dacă se va transfera întreaga cantitate de arme în același timp;
    b) dovada asigurării condițiilor de păstrare și de asigurare a securității armelor, în cazul transferării armelor la un nou domiciliu sau la o nouă reședință.
    (2) Cererea prevăzută la alin. (1) se soluționează prin eliberarea autorizației de transfer al armelor, al cărei model este prezentat în anexa nr. 6, după cum urmează:
    a) în termen de cel mult o zi lucrătoare, timp în care, în situația prevăzută la alin. (1) lit. a), organul de poliție competent verifică dacă armurierul care urmează să asigure transferul este autorizat să desfășoare operațiuni de transport, iar în situația în care solicitantul declară că armele urmează să fie depuse la un armurier, se verifică dacă acesta există și este autorizat;
    b) în termen de cel mult 15 zile, în situația prevăzută la alin. (1) lit. b), timp în care organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială urmează să fie transferate armele verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 5 alin. (5) și ale art. 6 alin. (6).
    (3) Autorizația prevăzută la alin. (2) se acordă cu o valabilitate de cel mult 5 zile, în funcție de durata transferului, care poate fi prelungită o singură dată pentru aceeași perioadă, la cerere, în cazuri justificate.(4) În cazul în care, după efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (2), organul de poliție competent constată că nu se justifică autorizarea solicitată în condițiile alin. (1), respinge cererea și comunică solicitantului motivele care au stat la baza acestei decizii.


    Articolul 18
    (1) Titularul dreptului de deținere a armelor sau colecționarul de arme poate fi autorizat, la cerere, să folosească într-un poligon autorizat o armă dintre cele deținute, respectiv arma din colecție prevăzută la art. 29 alin. (4) din Lege, dacă aceasta are inspecția tehnică efectuată în ultimii 5 ani.(2) În cererea prevăzută la alin. (1) se precizează datele de identificare a solicitantului, poligonul unde urmează să fie folosită arma, data și perioada în care urmează să fie transportată și folosită arma, traseul de deplasare și, după caz, mijlocul de transport folosit.(3) Cererea prevăzută la alin. (1) se soluționează în termen de o zi lucrătoare, prin eliberarea autorizației temporare de transport și folosire a armei, al cărei model este prezentat în anexa nr. 7, timp în care organul de poliție competent verifică dacă poligonul unde urmează să fie folosită arma este autorizat în condițiile legii.(4) Autorizația temporară de transport și folosire a armei se acordă cu o valabilitate de 3 zile, care poate fi prelungită o singură dată, la cerere, pentru aceeași perioadă de timp.(5) În cazul depunerii unei noi cereri în condițiile alin. (1) și (2), aceasta se soluționează în condițiile alin. (3) numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data autorizației anterioare.


    Articolul 19
    (1) Persoanele autorizate în condițiile art. 17 și 18 au obligația de a transporta armele până la locul de destinație numai introduse în huse, asigurate cu sisteme mecanice de blocare a trăgaciului.(2) În situația în care transportul armelor și al munițiilor se efectuează cu autoturismul, deținătorul este obligat să asigure un spațiu special amenajat în interiorul vehiculului, închis și asigurat cu încuietoare, iar în cazul vehiculelor prevăzute din construcție cu portbagaj, armele vor fi ținute numai în acest compartiment.


    Secţiunea a 5-a Regimul armelor letale aflate în proprietatea unor persoane fizice care nu sunt titulare ale dreptului de deținere sau de port și folosire

    Articolul 20

    Persoanele fizice care nu sunt titulare ale dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire a armelor letale ori cărora acest drept le-a încetat temporar sau definitiv pot avea arme în proprietate numai în următoarele situații:
    a) au devenit proprietari în urma încheierii unei proceduri succesorale;
    b) erau proprietari la data suspendării ori încetării dreptului de deținere sau de port și folosire a armelor, în condițiile legii.


    Articolul 21
    (1) Armele aflate în proprietatea persoanelor prevăzute la art. 20 pot fi înstrăinate de acestea în condițiile legii sau, după caz, pot fi păstrate numai la armurieri autorizați, cu excepția cazului în care sunt luate în custodie de organele de poliție.(2) Persoanele prevăzute la art. 20, care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 15 alin. (1) din Lege, pot fi autorizate, la cerere, să dețină sau să poarte și să folosească armele aflate în proprietate, în condițiile prevăzute în secțiunea 1 a prezentului capitol, ori, după caz, le pot transforma în arme neletale, în condițiile prevăzute la cap. IV secțiunea a 4-a, urmând a fi păstrate cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor secțiunii a 13-a a prezentului capitol.


    Secţiunea a 6-a Modul de acordare a atestatului de colecționar

    Articolul 22
    (1) Persoanele fizice care doresc să dețină arme de colecție pot solicita organului de poliție competent acordarea atestatului de colecționar, al cărui model este prezentat în anexa nr. 8, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 15 din Lege.(2) În vederea obținerii atestatului de colecționar, solicitantul trebuie să depună o cerere însoțită de documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-h), precum și de unul dintre următoarele documente, după caz, care să justifice scopul solicitării:
    a) dovada calității de moștenitor al unei arme letale;
    b) actul de donație din partea unei instituții publice, a unui muzeu, a unei alte persoane juridice autorizate, precum și din partea persoanelor fizice care dețin în mod legal arma ce urmează a fi donată;
    c) document emis de Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, care atestă că arma ce urmează a fi procurată este o armă destinată a fi piesă de muzeu sau constituie o raritate ori are valoare artistică, științifică sau documentară;
    d) adeverință eliberată de o asociație de colecționari, legal constituită în România sau într-un stat membru al Uniunii Europene, care să ateste calitatea de membru a solicitantului sau, după caz, faptul că acesta urmează să devină membru după procurarea armelor de colecție;
    e) dovada faptului că solicitantul a fost titular al dreptului de deținere sau de port și folosire a unei arme letale, iar acest drept nu a încetat din motive imputabile acestuia.
    (3) Prin derogare de la prevederile alin. (2), în situația în care solicitantul este titular al dreptului de deținere sau de port și folosire a unei arme letale, cererea poate fi însoțită doar de permisul de armă valabil.


    Articolul 23
    (1) Prevederile art. 6 referitoare la procedura soluționării cererii, precum și cele ale art. 5 alin. (5) și ale art. 14 și 15 privind condițiile de păstrare și asigurare a securității armelor, respectiv modul de verificare a îndeplinirii acestora, se aplică în mod corespunzător și solicitanților atestatului de colecționar.(2) Dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, organul de poliție competent eliberează solicitantului atestatul de colecționar, precum și, după caz, autorizația de procurare a armelor.(3) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de eliberare a atestatului de colecționar, organul de poliție competent comunică în scris solicitantului, în termen de 30 de zile, motivul respingerii solicitării.


    Articolul 24
    (1) Atestatul de colecționar conferă titularului, după caz, dreptul de deținere în colecție a armelor intrate în proprietatea acestuia prin moștenire sau donație, anterior obținerii acestui drept, precum și dreptul de procurare și deținere a armelor de colecție, de vânătoare sau de tir.(2) Armele deținute în colecție nu pot fi folosite în nici o împrejurare, cu excepția celor prevăzute la art. 29 alin. (4) din Lege.(3) Transferul temporar al armelor deținute în colecție, respectiv folosirea armei prevăzute la art. 29 alin. (4) din Lege, se poate face numai în condițiile prevăzute la art. 17-19.


    Articolul 25

    Atestatul de colecționar se vizează o dată cu permisul de armă în care sunt înscrise armele deținute în colecție.


    Secţiunea a 7-a Procedura de viză a permisului de armă

    Articolul 26
    (1) Titularii permiselor de armă tip A și tip B au obligația de a se prezenta la viza permisului de armă în perioada stabilită de Inspectoratul General al Poliției Române, în locurile indicate de inspectoratele de poliție județene și de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, având asupra lor: permisele de armă și armele înscrise în acestea, actul de identitate al deținătorului legal de arme, cartea de identitate a fiecărei arme, certificatul de inspecție tehnică periodică a fiecărei arme, efectuată în ultimele 6 luni, documentul care atestă calitatea ce i-a conferit dreptul de a deține sau, după caz, de a purta și folosi arma respectivă, certificatul medical din care să rezulte că persoana este aptă din punct de vedere medical pentru a deține sau, după caz, a folosi armele și muniția, certificatul de cazier judiciar, precum și alte documente solicitate de organul de poliție.(2) Este scutită de prezentarea certificatului medical prevăzut la alin. (1) persoana care este dotată cu armă de serviciu letală și poate face dovada îndeplinirii condițiilor referitoare la starea de sănătate prin prezentarea unei adeverințe eliberate de angajator sau, în cazul sportivilor și antrenorilor de tir ori biatlon, eliberate de clubul sportiv sau de federația sportivă națională de specialitate din care fac parte, prin care se certifică faptul că solicitantul a fost examinat din punct de vedere medical și că a fost declarat apt să poarte și să folosească arme letale.(3) Organul de poliție competent refuză vizarea permisului de armă în următoarele cazuri:
    a) solicitantul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 30, respectiv la art. 46 și 47 din Lege;
    b) la solicitarea expresă a autorității competente, solicitantul nu face dovada efectuării inspecției tehnice periodice a armelor, cu excepția armelor de colecție care nu sunt destinate pentru a fi folosite în condițiile art. 29 alin. (4) din Lege sau, după caz, a armelor pentru care titularul are numai drept de deținere și care nu au fost folosite, în condițiile legii, în poligoanele de tragere;
    c) la notificarea autorității competente, solicitantul nu a prezentat armele letale cu țeavă ghintuită pentru efectuarea tragerii experimentale în condițiile prevăzute la secțiunea a 3-a a cap. IV, în vederea înregistrării proiectilului și a tubului martor în evidențele operative ale poliției, cu excepția armelor prevăzute la lit. b).
    ------------
    Alin. (3) al art. 26 a fost modificat de pct. 3 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (4) Pentru persoanele prevăzute la alin. (3) lit. b) și c) se va aplica viza pe permisul de armă numai după efectuarea operațiunilor menționate până la finalizarea acțiunii de viză.


    Articolul 27

    Persoanele care fac dovada cu documente autentice că în perioada stabilită pentru viza permisului de armă s-au aflat în imposibilitatea de a se prezenta la organul de poliție competent, din motive obiective, beneficiază de acordarea ulterioară a vizei permisului de armă, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data încetării motivelor respective.


    Secţiunea a 8-a Procedura autorizării schimbărilor în situația armei sau a titularului armei

    Articolul 28
    (1) Proprietarul unei arme letale poate solicita unui armurier autorizat efectuarea unor modificări de natură tehnică ale armei numai cu acordul organului de poliție competent, precum și cu avizul Autorității Naționale pentru Omologarea Armelor și Munițiilor.(2) Dovada acordului prevăzut la alin. (1) se eliberează, la cerere, fără alte formalități, cu excepția celor prevăzute la art. 29 alin. (1), în cazul în care:
    a) prin modificarea adusă armei nu se schimbă caracteristicile tehnice ale acesteia sau destinația acesteia, astfel cum sunt acestea prevăzute în anexa la Lege; sau
    b) prin modificarea adusă arma letală se transformă în armă neletală;
    c) există avizul Autorității Naționale pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, din care să rezulte că, după modificările care vor fi aduse armei, aceasta va îndeplini din punct de vedere tehnic normele de omologare corespunzătoare tipului și destinației unei arme a cărei deținere sau port și folosire sunt permise pentru persoanele fizice.
    (3) În cazul în care prin modificările aduse armei se schimbă destinația acesteia ori categoria din care face parte potrivit clasificării prevăzute în anexa la Lege sau modificările sunt de natură să determine schimbarea regimului de deținere sau, după caz, de port și folosire a armei, dovada acordului prevăzut la alin. (1) se eliberează numai după prezentarea avizului prevăzut la alin. (2) lit. c) și îndeplinirea în prealabil a procedurii corespunzătoare de autorizare a titularului pentru deținerea sau, după caz, portul și folosirea acesteia în scopul corespunzător destinației sau categoriei din care face parte arma, în condițiile prevăzute la art. 5 și 6.


    Articolul 29
    (1) În vederea obținerii acordului prevăzut la art. 28 alin. (1), solicitantul trebuie să depună la organul de poliție competent în a cărui evidență este înscrisă arma o cerere în care să menționeze datele de identificare a armei, modificările care urmează să fie efectuate, precum și motivul care determină aceste modificări.(2) Cu ocazia depunerii cererii prevăzute la alin. (1) solicitantul trebuie să prezinte actul de identitate, permisul de armă și cartea de identitate a armei, în copie și în original.(3) În situația prevăzută la art. 28 alin. (3), cererea se depune o dată cu cea privind autorizarea în condițiile art. 5.(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și proprietarului unei arme care nu este titular al dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire a armei pentru care solicită acordul în vederea modificării.


    Articolul 30
    (1) Termenul de soluționare a cererii depuse în condițiile art. 29 se stabilește după cum urmează:
    a) cel mult 3 zile de la data depunerii, în situațiile prevăzute la art. 28 alin. (2);
    b) termenul prevăzut la art. 6, în cazul în care cererea este depusă concomitent cu cea de autorizare.
    (2) În termenele prevăzute la alin. (1) organul de poliție competent efectuează următoarele verificări:
    a) în situația prevăzută la art. 28 alin. (2), în cazul în care prin modificările aduse armei se schimbă categoria din care aceasta face parte, verifică dacă se respectă numărul maxim de arme din acea categorie pe care titularul le poate deține sau purta și folosi;
    b) în situația prevăzută la art. 28 alin. (3), verificările sunt cele care condiționează autorizarea deținerii sau, după caz, portului și folosirii unei arme de tipul, categoria și destinația corespunzătoare armei după modificare.
    (3) În cazul în care, după efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (2), nu rezultă impedimente, organul de poliție eliberează solicitantului dovada acordului pentru modificarea armei, iar în caz contrar, comunică în scris motivele care stau la baza refuzului de a elibera dovada respectivă.


    Articolul 31
    (1) După efectuarea modificării de către un armurier autorizat, titularul este obligat ca în termen de 10 zile să se prezinte, la organul de poliție care i-a eliberat dovada acordului, cu arma, precum și cu următoarele documente:
    a) factura fiscală, precum și, după caz, un alt document autentic eliberat de armurier, care să certifice modificările care au fost aduse armei;
    b) certificatul de omologare sau, după caz, de atestare a îndeplinirii condițiilor de omologare, în situația în care prin modificările aduse armei s-a schimbat calibrul, felul, tipul acesteia sau categoria din care face parte, potrivit anexei la Lege;
    c) cartea de identitate a armei.
    (2) În situația prevăzută la alin. (1) lit. b) arma poate fi supusă tragerii experimentale, în condițiile secțiunii a 3-a a cap. IV.(3) Pe baza documentelor prezentate de solicitant, precum și după efectuarea tragerii experimentale, atunci când este cazul, organul de poliție competent preschimbă cartea de identitate a armei în cauză, dacă i-a fost modificată cel puțin una dintre caracteristicile înscrise în acest document, respectiv efectuează mențiunile corespunzătoare în permisul de armă.


    Articolul 32

    Schimbarea destinației armei fără efectuarea vreunei modificări tehnice a acesteia poate fi permisă de organul de poliție competent, la cererea proprietarului, numai în condițiile autorizării solicitantului pentru deținere sau, după caz, port și folosire a armei în scopul corespunzător noii destinații, în conformitate cu prevederile art. 5 și 6.


    Articolul 33
    (1) Posesorul permisului de deținere a armei de tip A care dorește să poarte și să folosească arma letală înscrisă în permis poate solicita organului de poliție competent eliberarea permisului de port și folosire tip B și înscrierea armei și muniției aferente în documentul menționat, cu obligația de a prezenta documentul care atestă calitatea ce îi conferă dreptul de a purta și folosi arma letală solicitată.(2) Posesorul permisului de port și folosire a armei de tip B care dorește să dețină arma letală înscrisă în permis, renunțând la dreptul de port și folosire, trebuie să solicite organului de poliție competent eliberarea permisului de deținere a armei de tip A și înscrierea armei în acest document.


    Secţiunea a 9-a Procedura privind suspendarea și anularea dreptului de deținere, respectiv a dreptului de port și folosire a armelor și munițiilor letale

    Articolul 34
    (1) În situațiile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. a), b), d), f), h) și i), la art. 47 alin. (1) lit. b), c), f), g) și i), precum și alin. (2) din Lege, organul de poliție competent va dispune măsura anulării autorizării deținerii și retragerea permisului de armă. Măsura se comunică persoanei în cauză printr-o dispoziție scrisă, al cărei model este prezentat în anexa nr. 9.(2) În termen de 10 zile de la data luării la cunoștință, deținătorul este obligat să prezinte la organul de poliție competent permisul de deținere sau, după caz, cel de port și folosire, împreună cu documentul care face dovada înstrăinării armei sau a depunerii armei pentru înstrăinare la un armurier autorizat, cu excepția situației în care arma este luată în custodie de poliție.


    Articolul 35
    (1) În situațiile prevăzute la art. 30 alin. (2) și la art. 46 alin. (1) din Lege, organul de poliție competent comunică în scris titularului dreptului de deținere sau de port și folosire a armei măsura suspendării acestui drept, punându-i în vedere obligația de a depune arma la un armurier și de a prezenta o dovadă în acest sens, în termen de 10 zile de la comunicare, cu excepția situației în care arma este luată în custodie de poliție.(2) Pe perioada suspendării dreptului de deținere sau de port și folosire, permisul de armă se păstrează de către organul de poliție competent, care îl va restitui titularului la încetarea motivelor care au determinat măsura suspendării.


    Secţiunea a 10-a Autorizarea călătoriilor în străinătate cu arme și muniții letale

    Articolul 36
    (1) Cetățeanul român sau străinul cu domiciliul ori cu reședința în România, care deține în condițiile legii arme letale și dorește să călătorească în străinătate cu acestea, trebuie să solicite în prealabil eliberarea de către organul de poliție competent a autorizației de scoatere temporară din țară, al cărei model este prezentat în anexa nr. 10, în baza căreia organele poliției de frontieră permit scoaterea armelor de pe teritoriul României.(2) Autorizația prevăzută la alin. (1) se eliberează dacă solicitantul urmează să se deplaseze în străinătate, după caz, la vânătoare sau la un concurs de tir.


    Articolul 37
    (1) În vederea eliberării autorizației prevăzute la art. 36 alin. (1), persoana interesată trebuie să depună la organul de poliție competent o cerere însoțită de documentul de călătorie în străinătate, permisul de armă, cartea de identitate a armei, dovada faptului că i se permite intrarea cu arma respectivă în statul de destinație și în statele care urmează să fie tranzitate, precum și de următoarele documente, după caz, în funcție de scopul deplasării:
    a) permis de vânătoare sau carnet de membru vânător, precum și invitație autentificată din partea unei organizații de vânătoare sau a altei persoane din statul de destinație, însoțită de traducerea legalizată în limba română;
    b) legitimație de sportiv sau de antrenor de tir ori biatlon, precum și o invitație la un concurs oficial de tir, organizat în statul de destinație, ori o invitație din partea unui club sportiv de tir sau biatlon din acel stat, în formă autentică, însoțită de traducerea legalizată în limba română.
    (2) Dovada faptului că persoanei i se permite intrarea pe teritoriul unui stat străin cu arma pentru care se solicită autorizarea scoaterii temporare din România se face cu documente oficiale emise de reprezentanța diplomatică sau de oficiul consular al statului respectiv ori cu viza de intrare în care să fie menționată arma respectivă.(3) Dacă sunt îndeplinite condițiile menționate la alin. (1) și (2), organul de poliție competent eliberează, în termen de 5 zile de la depunerea cererii, autorizația de scoatere temporară din țară, în care sunt înregistrate armele și/sau, după caz, muniția.(4) Termenul de valabilitate a autorizației prevăzute la art. 36 alin. (1) reprezintă perioada pentru care se autorizează scoaterea temporară a armelor de pe teritoriul României și se stabilește în funcție de perioada de valabilitate a vizei de intrare ori a dreptului de ședere în statul respectiv, precum și, după caz, de datele cuprinse în documentele menționate la alin. (1) lit. a) și b).


    Articolul 38

    În baza autorizației prevăzute la art. 36 alin. (1), organele poliției de frontieră permit trecerea frontierei de stat a României cu armele și muniția aferentă, făcând mențiune despre acestea în documentul de trecere a frontierei, atât la ieșire, cât și la intrarea în țară.


    Articolul 39

    În situația prevăzută la art. 48 alin. (4) din Lege, organul de poliție competent sesizat în legătură cu pierderea sau cu furtul armei în străinătate va face mențiunea în evidențe, fără a radia arma din permisul de armă al titularului, până la recuperarea acesteia.


    Secţiunea a 11-a Introducerea temporară în România a armelor letale și a munițiilor de către străinii cu domiciliul sau cu reședința în străinătate

    Articolul 40
    (1) Străinul cu domiciliul sau cu reședința în străinătate, care călătorește temporar în România pentru a participa la concursuri oficiale de tir sau pentru a practica vânătoarea, poate introduce în țară arme letale dacă face dovada, în punctul de trecere a frontierei, a deținerii legale a armelor în statul de unde provine, precum și a faptului că acestea îndeplinesc condițiile impuse de normele de omologare prevăzute de legislația română.(2) Persoana fizică sau juridică care formulează invitația de participare pentru unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1) trebuie să informeze persoana invitată în condițiile alin. (1) cu privire la punctele de trecere a frontierei prin care poate introduce arma în țară, precum și cu privire la faptul că este obligată ca la intrarea în România să facă dovada deținerii legale a armelor și munițiilor și a îndeplinirii condițiilor impuse de normele de omologare prevăzute de legislația română.(3) Persoana care face invitația pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (1) are obligația de a notifica și de a înainta o copie a invitației Inspectoratului General al Poliției de Frontieră înainte de sosirea invitatului. Invitația va cuprinde: datele de identificare a persoanei invitate, a armelor, cantitatea de muniție introdusă, locul și perioada în care se va desfășura activitatea pe teritoriul României.


    Articolul 41

    Introducerea armelor letale pe teritoriul României în condițiile art. 40 alin. (1) este permisă prin orice punct de trecere a frontierei de stat în care își desfășoară activitatea un reprezentant al Autorității Naționale pentru Omologarea Armelor și Munițiilor.


    Articolul 42
    (1) Dovada deținerii legale a armei de către persoana prevăzută la art. 40 alin. (1) se face prin una dintre următoarele modalități:
    a) arma este înscrisă în documentul de călătorie de către autoritățile statului de unde provine;
    b) un document oficial, emis de autoritățile statului de unde provine persoana, atestă dreptul acesteia de a deține arma prezentată la intrarea în țară.
    (2) Verificarea îndeplinirii condițiilor de omologare a armei introduse pe teritoriul României se efectuează în punctul de frontieră de către un reprezentant al Autorității Naționale pentru Omologarea Armelor și Munițiilor și se atestă prin înscrierea mențiunilor corespunzătoare în avizul de introducere a armei în țară, eliberat de organele poliției de frontieră.(3) Verificarea respectării unuia dintre scopurile prevăzute la art. 40 alin. (1), pentru care se solicită autorizarea introducerii armei pe teritoriul României, se efectuează de către organele poliției de frontieră pe baza unuia dintre următoarele documente prezentate de deținătorul armei, după caz:
    a) invitația nominală de participare la o vânătoare organizată, din partea unei organizații de vânătoare legal constituite, în cazul introducerii unei arme de vânătoare;
    b) invitația nominală de participare la un concurs de tir organizat de o asociație sau de un club de tir sportiv afiliat la Federația Română de Tir Sportiv sau de Federația Română de Schi și Biatlon, în cazul unei arme de tir.
    (4) Avizul prevăzut la alin. (2) se eliberează dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de prezentul articol cu privire la introducerea armelor în țară pentru scopurile prevăzute la art. 40 alin. (1) și cuprinde următoarele mențiuni:
    a) datele de identitate ale deținătorului armei;
    b) datele de identificare a armei, astfel cum sunt acestea înscrise în documentele prevăzute la alin. (1);
    c) data și punctul de trecere a frontierei de stat prin care arma a fost introdusă pe teritoriul României;
    d) mențiunile reprezentantului Autorității Naționale pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, prin care se atestă faptul că arma îndeplinește condițiile de omologare, în funcție de categoria și de destinația acesteia.
    (5) În cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de introducere a armei pe teritoriul României, aceasta se depune de către deținător la organul poliției de frontieră, urmând să fie restituită persoanei în cauză, în condițiile legii.(6) Inspectoratul General al Poliției de Frontieră are obligația de a informa organul de poliție competent cu privire la datele de identificare a armelor și a persoanei care a intrat pe teritoriul României cu acestea, în condițiile art. 40, cu privire la cantitatea de muniție introdusă în țară, precum și cu privire la motivul introducerii, locul și perioada în care se va desfășura una dintre activitățile prevăzute la art. 40 alin. (1), potrivit datelor cuprinse în documentul prevăzut la alin. (3), prezentat de persoana în cauză.(7) Organul de poliție competent, informat cu privire la datele menționate la alin. (4), are obligația de a verifica, cu sprijinul celorlalte structuri de poliție teritoriale, dacă persoana străină în cauză respectă scopul pentru care a fost avizată să introducă armele și munițiile în țară.


    Articolul 43
    (1) Persoana din România care a formulat invitația în condițiile prevăzute la art. 40 alin. (2) are obligația de a asigura condițiile de păstrare și securitate a armei aparținând persoanei invitate, pe toată perioada șederii acesteia în țară.(2) Deținătorul armei introduse în România în condițiile prezentei secțiuni nu are dreptul să o folosească decât, după caz, în cadrul vânătorii sau al concursului de tir la care participă potrivit invitației.


    Articolul 44
    (1) În cazul în care persoana intrată pe teritoriul României în condițiile art. 40 alin. (1) dorește ca, pe timpul cât se află în țară, să înstrăineze una dintre armele introduse, trebuie să solicite în prealabil eliberarea avizului de înstrăinare, al cărei model este prezentat în anexa nr. 11, precum și a cărții de identitate a armei de către organul de poliție în a cărui rază teritorială de competență se află armurierul prin intermediul căruia se va efectua operațiunea.(2) Pe baza avizului de înstrăinare, deținătorul poate înstrăina arma împreună cu cartea de identitate numai după efectuarea în prealabil a formalităților vamale prevăzute de lege.(3) Persoana care a înstrăinat arma pe teritoriul României va prezenta, la ieșirea din țară, organului poliției de frontieră originalul avizului de înstrăinare și al documentului care atestă faptul că arma a fost înstrăinată în condițiile legii.(4) În cazul în care, la ieșirea de pe teritoriul României, persoana nu prezintă arma cu care a intrat, precum și documentele prevăzute la alin. (3) ori, după caz, dovada eliberată de poliție în cazul în care aceasta a fost pierdută, furată sau reținută de autoritățile competente, în condițiile legii, organul poliției de frontieră va aplica măsurile legale, împreună cu organele vamale.


    Secţiunea a 12-a Procurarea și scoaterea de pe teritoriul României a armelor letale și a munițiilor de către străinii titulari ai dreptului de scurtă ședere

    Articolul 45
    (1) Străinii titulari ai dreptului de scurtă ședere, care doresc să procure, pe timpul șederii în România, arme de vânătoare, de tir sau de colecție, în vederea scoaterii lor din țară, trebuie să solicite în prealabil organului de poliție în a cărui rază de competență se află armurierul care intermediază sau, după caz, de la care se procură arma eliberarea autorizației temporare de procurare a armei, al cărei model este prezentat în anexa nr. 12.(2) În vederea obținerii autorizației prevăzute la alin. (1), solicitantul trebuie să prezinte organului de poliție competent o cerere însoțită de copia documentului de trecere a frontierei, precum și de un document oficial emis de autoritatea din țara de domiciliu, din care să rezulte că îndeplinește condițiile de deținere a tipului respectiv de armă ori de muniție, tradus în limba română și certificat sau, după caz, eliberat de reprezentanța diplomatică ori de oficiul consular al statului în care urmează să transporte arma.(3) În baza cererii și a documentelor prevăzute la alin. (2), organul de poliție competent eliberează autorizația temporară de procurare a armei sau a muniției, care are o valabilitate de 3 zile.


    Articolul 46
    (1) După procurarea armei deținătorul are obligația ca, în termen de 3 zile lucrătoare, să se prezinte la organul de poliție competent teritorial care i-a eliberat autorizația, acesta procedând la sigilarea armei, eliberarea autorizației de scoatere definitivă a armei de pe teritoriul României, al cărei model este prezentat în anexa nr. 13, și reținerea cărții de identitate a armei.(2) În cazul în care persoana urmează să scoată personal de pe teritoriul României arma procurată în condițiile prezentei secțiuni, trebuie să o prezinte organelor poliției de frontieră, împreună cu autorizația de scoatere definitivă, la ieșirea de pe teritoriul României.(3) În cazul în care persoana prevăzută la art. 45 alin. (1) solicită cumpărarea a două sau mai multe arme, armurierul procedează la sigilarea acestora și expedierea la domiciliul din străinătate al cumpărătorului, prin intermediul unui armurier autorizat să efectueze operațiuni de transport internațional cu arme și muniții.(4) În situația în care persoana a procurat o singură armă și nu dorește să o scoată personal din țară, poate solicita armurierului expedierea acesteia în condițiile alin. (3).


    Secţiunea a 13-a Regimul procurării, deținerii și înstrăinării armelor neletale

    Articolul 47

    Cetățeanul român sau străinul cu ședere legală în România, care a împlinit vârsta de 18 ani și dorește să procure arme neletale în scopul portului și folosirii, de la un armurier autorizat de pe teritoriul României, trebuie:
    a) să solicite autorizarea procurării armelor neletale supuse autorizării, prevăzute la categoria E din anexa la Lege; sau
    b) să notifice în prealabil organul de poliție competent teritorial, în cazul armelor neletale supuse notificării, prevăzute la categoria F din anexa la Lege.
    ------------
    Art. 47 a fost modificat de pct. 4 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 48
    (1) În vederea autorizării procurării armelor neletale supuse autorizării, solicitanții vor depune la organul de poliție competent din cadrul inspectoratelor de poliție județene, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, în a căror rază teritorială domiciliază sau, după caz, își au reședința, un dosar care trebuie să cuprindă documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-e), g) și h).(2) În vederea autorizării procurării armelor neletale supuse autorizării, de către persoana care este titular al dreptului de deținere sau, după caz, de port și folosire pentru arme neletale din această categorie sau pentru arme letale, solicitantul va depune la autoritatea competentă o cerere însoțită de permisul de armă, în original și în copie, și de documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. b) și h).(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), persoana care este dotată cu armă letală de serviciu poate face dovada îndeplinirii condiției prevăzute la art. 58 alin. (2) lit. c) din Lege, prin prezentarea unei adeverințe eliberate de angajator, prin care se certifică faptul că solicitantul a fost examinat din punct de vedere medical și psihologic, respectiv că a fost declarat apt să poarte și să folosească arme letale.(4) Cererea formulată în condițiile alin. (1) și (2), al cărei model este prezentat în anexa nr. 1, se soluționează de către autoritatea competentă teritorial, în termen de 30 de zile de la data depunerii acesteia.(5) În cazul în care, din analiza dosarului și a celorlalte verificări de specialitate efectuate de organele de poliție, se constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Lege, autoritatea competentă eliberează câte o autorizație de procurare, al cărei model este prezentat în anexa nr. 2, pentru fiecare armă pentru care s-a solicitat autorizarea, iar în caz contrar comunică în scris solicitantului motivele pentru care cererea a fost respinsă.
    ------------
    Art. 48 a fost modificat de pct. 5 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 48^1
    (1) Autorizația de procurare a armelor neletale supuse autorizării se eliberează cu o valabilitate de 90 de zile și poate fi prelungită o singură dată de către autoritatea care a emis-o pentru o nouă perioadă de 90 de zile.(2) Titularul autorizației de procurare a armelor neletale supuse autorizării poate procura de la orice armurier legal constituit din țară ori din străinătate o armă din categoria celor pentru care a fost autorizat în termenul de valabilitate al documentului și, în cazul armelor prevăzute la poziția nr. 24 din anexa la Lege, cel mult 100 de bucăți de muniție aferentă fiecărei arme pentru care a fost autorizat.(3) Persoana care a procurat, în condițiile legii, o armă neletală supusă autorizării are obligația ca, în termen de 10 zile de la data procurării sau, după caz, de la data încheierii formalităților vamale, să se prezinte la autoritatea care a emis autorizația, în vederea eliberării permisului de armă sau înscrierii armei în acest document, având asupra sa arma, precum și un dosar care va cuprinde documentele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a)-d).(4) În situația prevăzută la alin. (3), organele autorității competente procedează potrivit art. 12 alin. (2)-(4).
    ------------
    Art. 48^1 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 48^2
    (1) Notificarea în vederea procurării armelor neletale supuse notificării se depune în formă scrisă și trebuie să fie însoțită de actul de identitate, în original sau în copie, care să ateste vârsta solicitantului, precum și, după caz, șederea legală pe teritoriul României.(2) Suplimentar, în vederea procurării armelor neletale supuse notificării, prevăzute la poziția nr. 26 din anexa la Lege, notificarea trebuie însoțită și de certificatul de cazier judiciar al solicitantului.(3) În baza notificării depuse în condițiile alin. (1) și, după caz, alin. (2), organul de poliție competent eliberează, în termen de 3 zile lucrătoare, dovada notificării, al cărei model este prezentat în anexa nr. 14, a cărei valabilitate este de 30 de zile, sau comunică în scris solicitantului motivele pentru care nu i-a fost eliberată dovada notificării.
    ------------
    Art. 48^2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 48^3
    (1) În baza dovezii de notificare, solicitantul poate procura o armă neletală supusă notificării de la orice armurier autorizat și are obligația ca, în termen de 5 zile de la procurare, să se prezinte la organul de poliție care a acordat dovada notificării, în vederea eliberării certificatului de deținător, al cărui model este prezentat în anexa nr. 15, sau, după caz, a înscrierii armei procurate în acest document, în cazul în care persoana este deja deținătoare, în condițiile legii, a unei arme neletale.(2) Eliberarea sau, după caz, înscrierea mențiunilor corespunzătoare în certificatul de deținător se efectuează de organul de poliție competent, numai pe baza prezentării de către solicitant a armei, a documentului care atestă faptul că procurarea s-a făcut în condițiile legii și, după caz, a certificatului de atestare a îndeplinirii condițiilor de omologare, eliberate de autoritatea competentă.
    ------------
    Art. 48^3 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 48^4
    (1) Persoanele autorizate să dețină și, după caz, să folosească arme neletale supuse notificării au obligația ca în termen de 10 zile de la înstrăinarea armei să se prezinte la organul de poliție competent, în vederea anulării mențiunilor sau, după caz, retragerii certificatului de deținător, prezentând în acest sens documentul care atestă faptul că arma a fost înstrăinată în condițiile legii.(2) Prevederile art. 13 se aplică în mod corespunzător în ceea ce privește persoanele care au înstrăinat arme neletale supuse autorizării.
    ------------
    Art. 48^4 a fost introdus de pct. 6 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 49
    (1) În cazul în care persoana prevăzută la art. 47 alin. (1) dorește să scoată definitiv de pe teritoriul României o armă neletală procurată în condițiile legii, aceasta trebuie să solicite în prealabil organului de poliție în a cărui evidență se află arma eliberarea avizului de scoatere definitivă din România a armei și muniției neletale, al cărui model este prezentat în anexa nr. 16.(2) Cererea pentru eliberarea avizului prevăzut la alin. (1) trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
    a) certificatul de deținător, permisul de armă sau documentul care atestă faptul că procurarea s-a făcut în condițiile legii, în cazul în care solicitarea se face înainte sau concomitent cu obținerea certificatului de deținător ori a permisului de armă;
    b) documentul de călătorie valabil;
    c) documente oficiale emise de autoritățile statului în care persoana urmează să se deplaseze cu arma, care să ateste faptul că i se permite intrarea în acel stat cu arma respectivă.
    ------------
    Alin. (2) al art. 49 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (3) Pe baza documentelor prevăzute la alin. (2), organul de poliție eliberează, în termen de o zi lucrătoare, avizul prevăzut la alin. (1), pentru fiecare armă.(4) Cu ocazia eliberării avizului prevăzut la alin. (1), organul de poliție competent anulează din documentul de deținere mențiunile privind arma care urmează să fie scoasă definitiv de pe teritoriul României sau, după caz, retrage documentul în cazul în care sunt anulate mențiunile privind toate armele deținute de titular.
    ------------
    Alin. (4) al art. 49 a fost modificat de pct. 7 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (5) Ieșirea de pe teritoriul României cu armele neletale procurate în condițiile alin. (1)-(3) este permisă numai în condițiile prezentării de către deținător, cu ocazia controlului efectuat de organele poliției de frontieră, a avizului de scoatere definitivă a armei din România.


    Articolul 49^1

    Străinii titulari ai dreptului de scurtă ședere pot procura, pe timpul șederii în România, arme de autoapărare, de tir sau de colecție, precum și muniția aferentă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 45 și 46.
    ------------
    Art. 49^1 a fost introdus de pct. 8 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Secţiunea a 13^1-a Procedura de viză a permisului de armă și procedura privind suspendarea și anularea dreptului de deținere, respectiv a dreptului de port și folosire a armelor și munițiilor neletale
    ------------
    Secțiunea a 13^1-a din Cap. II a fost introdusă de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.

    Articolul 49^2
    (1) Prevederile art. 26 alin. (1) și (2) și ale art. 27 se aplică în mod corespunzător în ceea ce privește vizarea permisului de armă pentru armele neletale supuse autorizării.(2) Organul de poliție competent refuză vizarea permisului de armă în cazurile prevăzute la art. 58^2 și 58^3 din Lege.
    ------------
    Art. 49^2 a fost introdus de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 49^3

    În situațiile prevăzute la art. 58^2 alin. (1) lit. a), b), d), f) și h) și la art. 58^3 alin. (2) lit. a) și e) din Lege sau, după caz, la art. 58^2 alin. (2) și la art. 58^3 alin. (1) din Lege, organul de poliție competent și deținătorul armei vor proceda potrivit art. 34 sau, după caz, art. 35.
    ------------
    Art. 49^3 a fost introdus de pct. 9 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Secţiunea a 14-a Introducerea armelor și munițiilor neletale pe teritoriul României de către străini

    Articolul 49^4
    (1) Introducerea pe teritoriul României a armelor neletale supuse autorizării este interzisă, cu excepția cazurilor în care titularul dreptului de port și folosire a armelor face dovada deținerii legale a acestora, respectiv că urmează să participe la un concurs de tir organizat de o asociație sau un club de tir sportiv afiliat la Federația Română de Tir Sportiv ori Federația Română de Schi și Biatlon sau, după caz, prezintă invitația unui colecționar de arme român.(2) Persoana care face invitația pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (1) are obligația de a notifica și de a înainta o copie a invitației Inspectoratului General al Poliției de Frontieră înainte de sosirea invitatului. Invitația va cuprinde: datele de identificare a persoanei invitate, a armelor, cantitatea de muniție introdusă, locul și perioada în care se va desfășura activitatea pe teritoriul României.(3) Prevederile art. 41 și ale art. 42 alin. (2) se aplică în mod corespunzător în cazul introducerii pe teritoriul României a armelor neletale supuse notificării.
    ------------
    Art. 49^4 a fost introdus de pct. 10 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 50
    (1) Străinul care dorește să călătorească în România cu arme neletale supuse notificării, inclusiv cu muniția aferentă, trebuie să solicite în prealabil, la reprezentanța diplomatică sau la oficiul consular al României din statul în care se află, obținerea avizului pentru introducerea armelor neletale pe teritoriul României, al cărui model este prezentat în anexa nr. 17, care se eliberează de către Inspectoratul General al Poliției Române.(2) Cererea prin care se solicită obținerea avizului prevăzut la alin. (1) trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
    a) documentul de trecere a frontierei valabil, în copie și în original;
    b) un document autentic prin care să se facă dovada deținerii legale a armei pe teritoriul statului respectiv, dacă acest lucru este posibil;
    c) documentația tehnică a armei pe care solicitantul dorește să o introducă pe teritoriul României;
    d) declarația scrisă în limba română sau însoțită de traducerea legalizată în limba română, privind necesitatea introducerii armei pe teritoriul României și perioada de timp în care se află pe teritoriul României.
    (3) Reprezentanța diplomatică sau oficiul consular verifică dacă este îndeplinită condiția privind deținerea legală a armei și face mențiune în acest sens în cererea care se transmite Inspectoratului General al Poliției Române, însoțită de documentele prevăzute la alin. (2) lit. d), respectiv de copiile documentelor prevăzute la alin. (2) lit. a) și c).
    ------------
    Art. 50 a fost modificat de pct. 11 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 51
    (1) Pe baza documentelor primite potrivit art. 50 alin. (3), Inspectoratul General al Poliției Române verifică dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege și, în cazul în care nu au rezultat impedimente cu privire la introducerea armei în România, transmite reprezentanței diplomatice sau oficiului consular avizul prevăzut la art. 50 alin. (1). În caz contrar, se comunică motivele care au stat la baza neacordării avizului.(2) Avizul de introducere a armelor neletale supuse notificării pe teritoriul României se acordă pentru o perioadă de maximum 30 de zile, fără posibilitatea prelungirii acesteia.(3) Introducerea pe teritoriul României a armelor neletale supuse notificării, de către persoanele prevăzute la art. 50 alin. (1), se permite de către organele poliției de frontieră numai în condițiile prezentării avizului pentru introducerea armelor neletale pe teritoriul României.
    ------------
    Art. 51 a fost modificat de pct. 12 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 53

    În cazul în care armele neletale introduse în condițiile prezentei secțiuni sunt pierdute, furate sau distruse pe teritoriul României, titularul are obligația să anunțe, în termen de 24 de ore, organul de poliție în a cărui rază de competență s-a produs evenimentul, acesta eliberându-i o dovadă care va fi prezentată organelor poliției de frontieră la ieșirea din țară.


    Secţiunea a 15-a Dispoziții comune

    Articolul 54

    Prevederile secțiunilor a 11-a, a 12-a și a 14-a din prezentul capitol se aplică în mod corespunzător și cetățenilor români cu domiciliul în străinătate.


    Articolul 55
    (1) În cazul în care proprietarul unor arme a decedat ori a fost declarat dispărut prin hotărâre judecătorească, rudele sau persoanele care locuiesc împreună cu acesta sunt obligate să anunțe cel mai apropiat organ de poliție și să depună armele aflate la domiciliul ori la reședința acestuia la cel mai apropiat armurier autorizat, în termen de 15 zile de la data decesului sau, după caz, a rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de declarare a dispariției.(2) Primirea armelor de către armurier în condițiile prevăzute la alin. (1) se face numai pe baza prezentării de către deponent a dovezii eliberate de organul de poliție care a fost anunțat cu privire la situația armei al cărei proprietar a decedat ori a fost declarat dispărut.(3) În cazul în care nu este posibilă depunerea în termenul prevăzut la alin. (1) a armelor la un armurier autorizat, acestea pot fi păstrate de organul de poliție sesizat în legătură cu decesul sau cu dispariția proprietarului, până la încheierea procedurii succesorale.(4) În cazul în care, la închiderea procedurii succesorale, moștenitorul care a devenit proprietar al armei dorește să între în posesia acesteia, este necesar ca, pentru a o ridica de la armurier, să fie autorizat în condițiile secțiunii 1 - în cazul armelor letale -, respectiv să fie autorizat ori să notifice organul de poliție competent în condițiile secțiunii a 13-a - în cazul armelor neletale.
    ------------
    Alin. (4) al art. 55 a fost modificat de pct. 14 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (5) Persoana care a moștenit o armă letală, dar care nu îndeplinește condițiile pentru deținere sau port și folosire o poate înstrăina, în condițiile legii, o poate păstra în continuare la un armurier autorizat ori poate opta pentru transformarea acesteia într-o armă neletală, în condițiile secțiunii a 4-a a cap. IV.(6) În cazul în care persoanele care au devenit proprietare ale unor arme în condițiile prezentei secțiuni sunt minore, armele respective pot fi păstrate la un armurier autorizat, până la majorat, când pot proceda potrivit prevederilor alin. (4).(7) În situația în care nu poate fi identificat moștenitorul armei al cărei proprietar a decedat sau a fost declarat dispărut, organele de poliție procedează potrivit legii care reglementează regimul bunurilor fără stăpân.


    Capitolul III Procurarea, deținerea și folosirea armelor și a munițiilor de către persoanele juridice

    Secţiunea 1 Procedura de autorizare a persoanelor juridice pentru a deține și, după caz, a folosi arme letale și muniții
    Procedura de autorizare a persoanelor juridice pentru a deține și, după caz, a folosi arme letale și arme neletale supuse autorizării, precum și munițiile corespunzătoare
    ------------
    Titlul Secțiunii 1 din Cap. III a fost modificat de pct. 15 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 56
    (1) Persoanele juridice prevăzute la art. 66 alin. (3) și (4) din Lege, care doresc să dețină și, după caz, să folosească arme letale și arme neletale supuse autorizării, precum și munițiile corespunzătoare, dacă acest fapt se justifică în raport cu obiectul lor de activitate, trebuie să solicite organului de poliție competent potrivit Legii autorizarea deținerii sau, după caz, a folosirii armelor letale, a armelor neletale supuse autorizării și a munițiilor corespunzătoare.(2) În vederea autorizării corespunzătoare, persoana juridică interesată trebuie să depună o cerere la organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială se află sediul, împreună cu următoarele documente, în original și în copie:
    a) certificatul de înregistrare fiscală;
    b) actul constitutiv din care să rezulte faptul că, potrivit obiectului de activitate, urmează să dețină sau, după caz, să folosească arme și muniții;
    c) certificatul de omologare și dovada deținerii legale, la sediu sau, după caz, la punctele de lucru declarate conform legii, a spațiului de depozitare a armelor și a munițiilor letale, dotat cu sisteme de asigurare a securității acestora avizate în condițiile Legii nr. 333/2003

    , cu modificările și completările ulterioare;
    d) avizul inspectoratului teritorial de muncă, pentru depozitele destinate păstrării muniției;
    e) contractele de muncă și fișele posturilor persoanelor angajate ca armurieri, cu atribuții de gestionare, administrare și întreținere a armelor, precum și ale persoanelor care urmează să fie dotate cu arme și muniții pentru executarea atribuțiilor de serviciu;
    f) certificate de cazier judiciar pentru toți conducătorii, asociații, administratorii și celelalte persoane care urmează să desfășoare activități ce implică accesul efectiv la arme și muniții;
    g) dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. e) și g) din Lege, după caz, prin certificate de absolvire a unui curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, certificat medical și fișă de examinare psihologică, pentru persoanele fizice care vor desfășura activități ce implică accesul efectiv la arme și muniții, cu excepția celor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. f);
    h) în cazul unei societăți specializate de pază, contractul de prestări de servicii încheiat de aceasta potrivit Legii nr. 333/2003

    , cu modificările și completările ulterioare, din care să rezulte faptul că urmează să desfășoare una dintre activitățile prevăzute la art. 79 alin. (2) din Lege, care necesită folosirea de arme letale sau arme neletale supuse autorizării, respectiv a munițiilor corespunzătoare, precum și plan de pază aprobat de structura de ordine publică din cadrul organului de poliție competent teritorial, anexat la fiecare contract de prestări de servicii pentru pază și protecție, în care este menționat în mod obligatoriu numărul de posturi pentru care se solicită pază înarmată;
    i) în cazul persoanelor juridice care dețin poligoane de tragere în condițiile art. 85 din Lege, planul de dotare cu arme și muniții, întocmit în condițiile legii;
    j) dovada achitării tarifului prevăzut de lege pentru prestarea serviciului solicitat;
    k) împuternicire de reprezentare din partea persoanei juridice în cauză cu privire la persoana care depune documentele și solicită autorizația.
    ------------
    Art. 56 a fost modificat de pct. 16 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 57
    (1) Cererea formulată în condițiile prevăzute la art. 56 se soluționează de către autoritatea competentă teritorial, în termen de 45 de zile de la data depunerii acesteia.(2) În termen de 30 de zile de la data depunerii cererii, organele de poliție competente sunt obligate să verifice îndeplinirea condițiilor de autorizare, pe baza documentelor depuse de solicitant, precum și verificările prevăzute la art. 69 alin. (7) din Lege.(3) În cazul în care, în cadrul verificărilor de specialitate, organele de poliție competente apreciază că sunt necesare documente sau informații suplimentare în vederea verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de Lege, le pot solicita persoanei în cauză, prezentând motivele care au impus acest demers.(4) În situația în care se constată că nu există impedimente pentru autorizare, organul de poliție competent poate efectua verificări la sediul sau la punctul de lucru al solicitantului pentru a se constata dacă sunt îndeplinite condițiile de păstrare și de asigurare a securității armelor, prevăzute la art. 69, numai după informarea prealabilă și cu consimțământul acestuia.(5) Termenul de 45 de zile, prevăzut la alin. (1), se suspendă, în situațiile prevăzute la alin. (3) și (4), de la data la care i s-a solicitat persoanei în cauză prezentarea unor documente sau informații suplimentare sau, după caz, i s-a solicitat acordul cu privire la efectuarea verificării îndeplinirii condițiilor de păstrare și asigurare a securității armelor, până la data la care aceasta dă curs solicitării.


    Articolul 58
    (1) În cazul în care, din analiza documentelor prevăzute la art. 56 alin. (2), precum și a celorlalte verificări de specialitate efectuate de organele de poliție, se constată că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de Lege, autoritatea competentă eliberează autorizația de procurare a armelor letale sau a armelor neletale supuse autorizării, respectiv a muniției corespunzătoare, al cărei model este prezentat în anexa nr. 18, numai pentru acele arme și muniții care necesită deținerea și, după caz, folosirea pentru desfășurarea activităților specifice domeniilor incluse în obiectul de activitate al persoanei juridice solicitante.
    ------------
    Alin. (1) al art. 58 a fost modificat de pct. 17 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (2) În cazul în care organul de poliție competent refuză autorizarea procurării tuturor armelor menționate în cerere, este obligat să comunice în scris solicitantului motivele care au stat la baza acestui refuz.(3) Refuzul nejustificat al persoanei de a comunică documentele sau informațiile prevăzute la art. 57 alin. (3) ori de a permite organelor de poliție efectuarea verificărilor prevăzute la art. 57 alin. (4) poate constitui motiv de respingere a cererii de autorizare, numai dacă au fost puse în acest fel în imposibilitatea de a constata îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezentele norme metodologice sau, după caz, a condițiilor de păstrare și asigurare a securității armelor.(4) Decizia autorității competente, prevăzută la alin. (1), poate fi contestată de către solicitant în condițiile Legii nr. 554/2004.


    Articolul 59
    (1) După procurarea armelor letale sau a armelor neletale supuse autorizării și a muniției pentru care a primit autorizație în condițiile art. 58 alin. (1), reprezentantul persoanei juridice are obligația să se prezinte, în termen de 10 zile, la organul de poliție competent, cu acestea, împreună cu documentul original care atestă procurarea acestora în condițiile legii, cărțile de identitate ale armelor, atunci când acestea au fost procurate din România, precum și cu autorizația de procurare completată în mod corespunzător pe verso de armurierul de la care le-a procurat, în vederea eliberării autorizației de deținere, al cărei model este prezentat în anexa nr. 19, sau, după caz, a autorizației de folosire, al cărei model este prezentat în anexa nr. 20.
    ------------
    Alin. (1) al art. 59 a fost modificat de pct. 18 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul în care numărul armelor procurate este mai mare de 10, persoana juridică are obligația să le depoziteze în spațiile amenajate în acest scop, pe care le deține, și să informeze organul de poliție competent în legătură cu procurarea acestora și locul de depozitare.(3) Organul de poliție sesizat în condițiile alin. (1) și (2) verifică autenticitatea mențiunilor armurierilor, înscrise pe versoul autorizației de procurare, precum și corespondența dintre numărul, categoria, tipul, caracteristicile și destinația armelor pentru care s-a acordat autorizația, cu cele înscrise în documentele care fac dovada procurării și cu cele existente la solicitant. În situația prevăzută la alin. (2), această verificare se efectuează la locul de depozitare a armelor și munițiilor.(4) Pe baza verificărilor prevăzute la alin. (3) și după efectuarea, atunci când este cazul, a tragerii experimentale în condițiile prevăzute la secțiunea a 3-a a cap. IV, organul de poliție competent eliberează, după caz, cărțile de identitate ale armelor, precum și autorizația de folosire, în cazul persoanelor juridice care dețin poligoane de tragere în condițiile art. 85 din Lege și al societăților specializate de pază, respectiv autorizația de folosire, în cazul celorlalte persoane juridice.


    Articolul 60
    (1) Persoanele juridice care dețin poligoane de tragere în condițiile art. 85 din Lege și societățile specializate de pază sunt obligate ca, în termen de 10 zile de la data încetării valabilității autorizației de folosire a armelor letale, să înstrăineze armele respective și să prezinte organului de poliție competent dovada înstrăinării acestora.(2) Persoanele juridice autorizate să dețină arme letale au obligația ca, în cazul în care le înstrăinează, să se prezinte la organul de poliție competent în vederea radierii acestora din autorizația de deținere.(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanelor juridice care au și calitatea de armurier autorizat să comercializeze arme și muniții letale, dacă armele folosite sunt dintre cele aflate în proprietatea acestora, destinate pentru închiriere în condițiile legii.(4) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), organul de poliție competent va verifica efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențele persoanei juridice, concomitent cu radierea armelor din autorizație.


    Articolul 61
    (1) Persoana juridică autorizată în condițiile prezentei secțiuni să dețină sau să folosească arme letale sau arme neletale supuse autorizării poate depune spre păstrare, cu titlu temporar sau permanent, armele, precum și muniția deținută la un alt armurier autorizat în acest sens.
    ------------
    Alin. (1) al art. 61 a fost modificat de pct. 19 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (2) Persoana prevăzută la alin. (1) poate transfera armele înscrise în autorizație numai cu ocazia depunerii acestora la un armurier sau cu ocazia schimbării locului unde acestea sunt păstrate.(3) În situațiile prevăzute la alin. (1) și (2), persoana juridică autorizată poate transporta prin mijloace proprii un număr de cel mult 10 arme în același timp. Transportul unui număr mai mare de arme este permis numai prin intermediul unui armurier autorizat să desfășoare operațiuni de transport cu arme și muniții, cu excepția cazului în care persoana juridică este autorizată să desfășoare și asemenea operațiuni.


    Articolul 62
    (1) În vederea autorizării efectuării unui transfer de arme, persoana juridică interesată trebuie să depună, la organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială sunt păstrate armele, o cerere în care se precizează datele de identificare a solicitantului, motivul transferului, locul unde urmează să fie transferate armele, data și durata transferului, traseul de deplasare, mijlocul de transport, armele și munițiile ce fac obiectul transferului, însoțită, după caz, de următoarele documente:
    a) în situația în care se solicită autorizarea transferului unui număr mai mare de 10 arme, o declarație scrisă referitoare la modalitatea prin care urmează să transporte armele, respectiv dovada asigurării transportului printr-un armurier autorizat în acest sens sau, după caz, în mijloace proprii, dacă se va transfera întreaga cantitate de arme în același timp;
    b) dovada asigurării condițiilor de păstrare și securitate a armelor, în cazul transferării armelor la un nou domiciliu sau o nouă reședință.
    (2) Cererea prevăzută la alin. (1) se soluționează prin eliberarea autorizației de transfer al armelor, al cărei model este prezentat în anexa nr. 21, după cum urmează:
    a) în termen de cel mult o zi lucrătoare, timp în care, în situația prevăzută la alin. (1) lit. a), organul de poliție competent verifică dacă armurierul care urmează să asigure transferul este autorizat să desfășoare operațiuni de transport, iar în situația în care solicitantul declară că armele urmează să fie depuse la un armurier, se verifică dacă acesta există;
    b) în termen de cel mult 15 zile, în situația prevăzută la alin. (1) lit. b), timp în care organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială urmează să fie transferate armele verifică îndeplinirea condițiilor de păstrare și asigurare a securității armelor, prevăzute la art. 69.
    (3) Autorizația prevăzută la alin. (2) se acordă cu o valabilitate de cel mult 5 zile, în funcție de durata transferului, care poate fi prelungită o singură dată pentru aceeași perioadă, la cerere, în cazuri justificate.(4) În cazul în care, după efectuarea verificărilor prevăzute la alin. (2), organul de poliție competent constată că nu se justifică autorizarea solicitată în condițiile alin. (1), respinge cererea și comunică solicitantului motivele care au stat la baza acestei decizii.


    Articolul 63
    (1) Persoanele juridice prevăzute la art. 56 alin. (1), care doresc să transfere temporar în străinătate arme și muniții letale, pentru vânătoare, concursuri de tir, prezentarea armelor în cadrul unor colecții specializate, precum și pentru efectuarea unor reparații ale armelor deținute, la un armurier autorizat, trebuie să solicite în scris organului de poliție competent eliberarea autorizației de scoatere temporară din țară, al cărei model este prezentat în anexa nr. 22, anexând documentele care confirmă scopul călătoriei, în original și în copie.(2) Organul de poliție competent verifică dacă sunt îndeplinite condițiile menționate în alin. (1), iar în cazul în care nu au rezultat impedimente, eliberează autorizația de scoatere temporară din țară pentru armele și munițiile solicitate.(3) Prevederile art. 62 alin. (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul scoaterii temporare din țară a armelor.(4) Pe baza autorizației de scoatere temporară din țară, persoana juridică poate scoate armele de pe teritoriul României, prin mijloace proprii, prin orice punct de trecere a frontierei, sau, după caz, poate încheia un contract cu un armurier autorizat să efectueze operațiuni de transport, în vederea realizării transferului temporar în străinătate al armelor respective.


    Articolul 64
    (1) Persoanele prevăzute la art. 63 alin. (1) au obligația ca la întoarcerea în România să prezinte la punctul de frontieră toate armele înscrise în autorizația de scoatere temporară din țară.(2) Dacă pe perioada călătoriei în străinătate armele înscrise în documentul de călătorie au fost furate, pierdute sau distruse, titularul trebuie să prezinte la întoarcerea în țară, cu ocazia controlului pentru trecerea frontierei de stat române, documente autentice eliberate de autoritatea competentă din străinătate, care să ateste faptul că evenimentul a fost reclamat.(3) În cazul evenimentului prevăzut la alin. (2), reprezentantul persoanei juridice prevăzute la alin. (1) are obligația ca, în termen de 3 zile de la intrarea în țară, să se prezinte la organul de poliție care a eliberat autorizația de scoatere temporară din țară și să depună o declarație cu privire la evenimentul produs, împreună cu originalul documentului emis de autoritatea competentă din statul unde s-a produs evenimentul.(4) Organul de poliție competent sesizat despre eveniment de către reprezentantul persoanei juridice va face mențiunea în evidențe până la recuperarea armelor.


    Secţiunea a 2-a Procedura de autorizare a persoanelor juridice pentru a deține și, după caz, a folosi arme și muniții neletale
    Procedura de autorizare a persoanelor juridice pentru a deține și, după caz, a folosi arme și muniții neletale supuse notificării
    ------------
    Titlul Secțiunii a 2-a din Cap. III a fost modificat de pct. 20 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 65
    (1) Persoanele juridice prevăzute la art. 66 alin. (3), (4) și (5) din Lege, care doresc să dețină și, după caz, să folosească arme și muniții neletale supuse notificării, dacă acest fapt se justifică în raport cu obiectul lor de activitate, trebuie să solicite în prealabil organului de poliție competent potrivit Legii eliberarea certificatului de deținător pentru arme și muniții neletale, prevăzut în anexa nr. 23.
    ------------
    Alin. (1) al art. 65 a fost modificat de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (2) În vederea obținerii certificatului prevăzut la alin. (1), persoana juridică interesată trebuie să depună la organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială se află sediul o notificare referitoare la intenția de procurare a armelor și munițiilor neletale supuse notificării, însoțită de documentele prevăzute la art. 56 alin. (2) lit. a)-f) și h) -i), cu excepția certificatelor de absolvire a unui curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor.
    ------------
    Alin. (2) al art. 65 a fost modificat de pct. 21 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (3) Pe baza documentelor prevăzute la alin. (2), precum și a verificării îndeplinirii condițiilor de păstrare și asigurare a securității armelor și a munițiilor, organul de poliție competent eliberează solicitantului, în termen de 30 de zile, dovada notificării, al cărei model este prezentat în anexa nr. 24, pentru un număr de arme care se justifică în raport cu scopul deținerii sau, după caz, al folosirii acestora.(4) În cazul în care, în urma verificărilor efectuate de organul de poliție competent, se constată că nu sunt întrunite condițiile pentru deținerea tuturor sau a unei părți din numărul total de arme pentru care se solicită certificarea, acesta informează în scris solicitantul asupra motivelor pentru care nu se eliberează dovada notificării sau, după caz, aceasta se acordă pentru un număr mai mic de arme decât cel solicitat.


    Articolul 66
    (1) Persoana juridică titulară a dovezii de notificare poate procura cantitatea de arme înscrisă în acest document atât din România, cât și din străinătate, și este obligată ca, prin reprezentantul său, să se prezinte la organul de poliție competent, cu armele, precum și cu documentul de proveniență și certificatele de omologare sau certificatele de atestare a îndeplinirii condițiilor de omologare, pentru fiecare armă, în termen de 5 zile de la procurare ori, după caz, de la data introducerii armelor pe teritoriul României, în vederea eliberării certificatului de deținător.(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), în cazul în care numărul armelor procurate este mai mare de 10, persoana juridică are obligația să le depoziteze în spațiile amenajate în acest scop, pe care le deține, și să informeze organul de poliție competent în legătură cu procurarea acestora și locul de depozitare.(3) Organul de poliție sesizat în condițiile alin. (1) și (2) eliberează certificatul de deținător numai după ce, în prealabil, verifică concordanța dintre numărul, categoria, tipul, caracteristicile și destinația armelor pentru care s-a acordat dovada notificării, cu cele înscrise în documentele care fac dovada procurării și cu cele existente la solicitant. În situația prevăzută la alin. (2), această verificare se efectuează la locul de depozitare a armelor și munițiilor.


    Articolul 67

    În cazul în care persoana juridică înstrăinează una sau mai multe dintre armele pe care le deține în baza certificatului de deținător, este obligată să informeze organul de poliție competent, care va proceda la radierea acestora din certificat și va verifica efectuarea mențiunilor corespunzătoare în evidențele persoanei juridice.


    Secţiunea a 3-a Evidențele și condițiile de păstrare și asigurare a securității armelor și munițiilor deținute de persoanele juridice

    Articolul 68

    Persoanele juridice autorizate să dețină sau, după caz, să folosească arme și muniții sunt obligate să își constituie evidențele prevăzute la art. 68 alin. (5) din Lege și să asigure condițiile de păstrare și securitate a armelor și munițiilor respective.


    Articolul 69
    (1) Armele și munițiile ce fac obiectul dreptului de deținere sau de folosire se păstrează la sediul sau, după caz, la punctul de lucru, menționat în autorizația de deținere sau de folosire ori, după caz, în certificatul de deținător, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în podea, încuiate și asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Dulapurile trebuie să fie prevăzute cu compartimente diferite asigurate cu sisteme de închidere multifuncționale cu cheie sau cifru, pentru păstrarea muniției separat de arme, a închizătoarelor de carabine și, după caz, a piesei a treia la armele letale lungi cu țevi basculante. Armele letale lungi cu sistem de funcționare semiautomat se asigură cu dispozitiv special fabricat pentru blocarea trăgaciului.(2) În cazul deținerii unui număr mai mare de 15 arme letale, inclusiv cele de colecție funcționale, deținătorul le va păstra la adresa menționată în autorizația de deținere și de efectuare a operațiunilor cu arme și muniții letale, în condițiile prevăzute la alin. (1), cu obligația de a asigura o încăpere special amenajată pentru depozitare, cu sistem de supraveghere video și mijloace de alarmare, avizate în baza unui proiect de securitate de către structura competentă din cadrul organului de poliție local, conectate la dispecerate de alarmare și intervenție ale unor societăți specializate de pază sau ale poliției.(3) În cazul deținerii unui număr mai mare de 15 arme neletale, acestea se păstrează de către deținători la adresa menționată în certificatul de deținător, într-un spațiu special amenajat pentru depozitare, cu sistem de supraveghere video și mijloace de alarmare, avizate de către structura competentă din cadrul organului de poliție local, conectate la dispecerate de alarmare și intervenție ale unor societăți specializate de pază sau ale poliției.(4) Depozitele destinate păstrării unei cantități de muniții mai mari de 15.000 de cartușe pot fi amplasate, cu avizul inspectoratului teritorial de muncă, numai în afara imobilelor cu destinație de locuință, spații comerciale sau spații productive.
    ------------
    Alin. (4) al art. 69 a fost modificat de pct. 22 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (5) Spațiile, dulapurile și casetele prevăzute la alin. (1)-(3), destinate păstrării sau depozitării armelor și munițiilor, trebuie să fie omologate, în condițiile legii, de către Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, iar imobilele în care sunt amplasate acestea trebuie asigurate cu pază înarmată, în condițiile prevăzute la art. 68 alin. (3) din Lege.


    Articolul 70
    (1) Persoana juridică autorizată să dețină sau să folosească arme și muniții este obligată să țină evidența acestor arme și muniții, precum și a personalului care se dotează cu arme și muniții, în registre de evidență separate, numerotate și înregistrate la organul de poliție competent.(2) Persoana juridică prevăzută la alin. (1) are obligația ca, în termen de 15 zile de la data înființării sau, după caz, a includerii în obiectul de activitate a activităților care justifică deținerea ori folosirea armelor și munițiilor, însă nu mai târziu de data procurării armelor și munițiilor, să prezinte la organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială se află sediul acesteia registrul de evidență a armelor și munițiilor, precum și cel de evidență a personalului care se dotează cu arme, în vederea înregistrării și luării în evidență, în condițiile legii.(3) La împlinirea termenelor prevăzute la art. 68 alin. (6) din Lege sau, după caz, în termen de 5 zile de la data dizolvării persoanei juridice în condițiile legii, registrele prevăzute la alin. (1) se depun spre arhivare la organul de poliție competent.


    Secţiunea a 4-a Condiții privind dotarea personalului cu arme și muniții

    Articolul 71
    (1) Pot fi dotate cu arme și muniții letale sau, după caz, neletale numai persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 69 alin. (1), respectiv la art. 70 alin. (1) din Lege, după obținerea avizului prealabil acordat, pentru fiecare persoană, de formațiunile de ordine publică competente teritorial, precum și după avizarea instructajului care urmează să fie desfășurat de angajator, cu privire la scopul pentru care persoanele în cauză sunt dotate cu arme, precum și la condițiile în care trebuie purtată și folosită arma.(2) În vederea obținerii avizului prevăzut la alin. (1), persoana juridică trebuie să se adreseze cu o cerere formațiunii de ordine publică competente, însoțită de copiile contractelor de muncă ale persoanelor angajate care urmează să fie dotate cu arme și muniții, certificate de cazier judiciar, precum și de instructajul prevăzut la art. 69 alin. (1) lit. e) din Lege.(3) Pe baza cererii formulate în condițiile alin. (2), precum și a documentelor prezentate de persoana juridică solicitantă, organul de poliție competent teritorial verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 69 alin. (1), respectiv la art. 70 alin. (1) din Lege și, după caz, dispune efectuarea altor verificări necesare soluționării cererii.(4) Conținutul instructajului prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă teme referitoare la condițiile de port, folosire și păstrare a armelor letale din dotare, datele tehnico-balistice ale acestora, modalități de intervenție în diferite situații apărute pe timpul desfășurării atribuțiilor de serviciu, uzul de armă, ședințe de tragere cu armamentul din dotare în poligoane autorizate.(5) În cazul în care, în urma efectuării verificărilor prevăzute la alin. (3), se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, organul de poliție competent acordă avizele prevăzute la alin. (1).


    Articolul 72

    Prevederile art. 71 se aplică în mod corespunzător și următoarelor categorii de personal angajat de persoana juridică autorizată:
    a) personalul desemnat cu administrarea, întreținerea și supravegherea poligoanelor de tragere aparținând persoanelor juridice respective;
    b) personalul cu atribuții de gestionare, administrare și întreținere a armelor deținute de persoana juridică respectivă.


    Secţiunea a 5-a Procedura autorizării poligoanelor de tragere

    Articolul 73

    Poligoanele de tragere construite și amenajate în condițiile art. 85 alin. (1) din Lege de către persoanele juridice prevăzute la art. 56 pot fi autorizate, la cerere, să funcționeze numai pentru scopurile care se justifică în raport cu obiectul de activitate al acestor persoane juridice.


    Articolul 74
    (1) Pentru autorizarea funcționării poligoanelor de tragere, persoana juridică interesată trebuie să depună la organul de poliție competent o cerere însoțită de următoarele documente:
    a) certificatul de înmatriculare în registrul comerțului și actul constitutiv al persoanei juridice;
    b) dovada deținerii legale a imobilului unde este situat poligonul de tragere, precum și documentele care atestă faptul că acesta a fost construit și amenajat în condițiile legii;
    c) certificatul de omologare a poligonului de tragere, eliberat în condițiile legii;
    d) copii legalizate ale actelor de identitate, ale contractelor de muncă și ale certificatelor de calificare profesională sau ale altor documente având aceeași valoare juridică, precum și certificatele de cazier judiciar, pentru personalul desemnat să administreze, să întrețină și să supravegheze poligoanele de tragere, pentru personalul desemnat să supravegheze activitățile care se desfășoară în incinta acestor poligoane, respectiv pentru instructori;
    e) dovada asigurării poligonului de tragere cu punct de prim ajutor, precum și cu personal specializat în acordarea primului ajutor și asistenței medicale de urgență în cazul eventualelor accidente specifice;
    f) dovada existenței în cadrul poligonului de tragere a echipamentelor individuale de protecție în timpul tragerii, omologate de Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor;
    g) regulamentul de organizare și funcționare a poligonului de tragere, semnat de conducătorul persoanei juridice, de asociați sau, după caz, de administratorul acesteia;
    h) dovada achitării taxelor prevăzute de lege pentru autorizare;
    i) împuternicire de reprezentare din partea persoanei juridice în cauză cu privire la persoana care depune documentele și solicită autorizația.
    (2) Pe baza documentelor prezentate la alin. (1), precum și a verificărilor efectuate la poligonul de tragere, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b)-d) din Lege, organul de poliție competent eliberează autorizația de funcționare a poligonului de tragere, al cărei model este prezentat în anexa nr. 25, și avizează regulamentul de organizare și funcționare a poligonului de tragere, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 75.


    Articolul 75
    (1) Regulamentul de organizare și funcționare a poligonului de tragere trebuie să cuprindă următoarele mențiuni:
    a) datele de identificare a persoanei juridice care deține poligonul;
    b) denumirea și adresa poligonului;
    c) destinația poligonului, în scopul pentru care a fost autorizat, în conformitate cu art. 85 alin. (1) lit. a)-c) din Lege;
    d) categoriile de arme permise în poligon;
    e) condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice pentru a li se permite accesul în poligonul de tragere, referitoare la vârstă și calitatea de personal propriu, de cursant sau de persoană care a urmat cursurile de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, după caz, precum și alte condiții suplimentare, impuse de administratorul poligonului;
    f) obligativitatea folosirii echipamentelor individuale de protecție și reguli privind modul de utilizare a acestora;
    g) interdicții privind introducerea în incinta poligonului de tragere a armelor și munițiilor care nu sunt permise sau fără înștiințarea personalului administrativ, introducerea și consumul de băuturi alcoolice, droguri sau medicamente ale căror efecte sunt de natură să afecteze securitatea tragerii, accesul în poligon al persoanelor aflate sub efectul acestor substanțe sau în stare avansată de oboseală ori care suferă de o afecțiune temporară ce poate genera o stare de pericol în condițiile folosirii armelor;
    h) normele de conduită în incinta poligonului de tragere pe perioada efectuării tragerii;
    i) alte condiții sau mențiuni suplimentare considerate necesare de către administrator, pentru asigurarea securității tragerii.
    (2) Regulamentul prevăzut la alin. (1) se afișează la intrarea în poligonul de tragere, precum și în incinta acestuia, în locuri vizibile, iar personalul administrativ are obligația de a îndruma persoanele care intră în incinta poligonului pentru efectuarea activităților de tragere să consulte conținutul acestuia.(3) La intrarea în poligonul de tragere, persoanele care urmează să efectueze activități de tragere trebuie să semneze în registrul de evidență prevăzut la art. 76, pentru a certifica faptul că au luat cunoștință de conținutul regulamentului prevăzut la alin. (1) și se obligă să respecte prevederile acestuia.


    Articolul 76
    (1) Persoana juridică care deține un poligon de tragere autorizat în condițiile legii are obligația să țină evidența armelor și muniției folosite într-un registru numerotat și înregistrat la organul de poliție, care va cuprinde: numărul curent, data și intervalul de timp în care s-a efectuat tragerea, numele, prenumele, seria și numărul documentului de identitate aparținând persoanei fizice sau, după caz, denumirea și adresa persoanei juridice care a organizat și a executat tragerea, categoria de arme folosită la tragere, cantitatea de muniție folosită și calibrul, numele și prenumele supraveghetorului sau, după caz, ale instructorului ori coordonatorului de tragere, rubrici destinate semnării de către persoanele menționate anterior, mențiuni referitoare la eventualele evenimente produse în timpul tragerii, alte observații.(2) Registrul prevăzut la alin. (1) se ține de către administratorul poligonului de tragere care este obligat să-l pună la dispoziție organului de poliție competent ori de câte ori i se solicită aceasta.


    Secţiunea a 6-a Procedura de viză a autorizațiilor de deținere sau de folosire a armelor și munițiilor letale, precum și a autorizațiilor de funcționare a poligoanelor de tragere
    Procedura de viză a autorizațiilor de deținere sau de folosire a armelor letale și a armelor neletale, respectiv a munițiilor corespunzătoare, precum și a autorizațiilor de funcționare a poligoanelor de tragere
    ------------
    Titlul Secțiunii a 6-a din Cap. III a fost modificat de pct. 23 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 77
    (1) Autorizațiile de deținere sau de folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, respectiv a munițiilor corespunzătoare, precum și de funcționare a poligoanelor de tragere, respectiv certificatele de deținător pentru arme neletale supuse notificării, au o valabilitate inițială de 2 ani și se vizează la fiecare 2 ani.
    ------------
    Alin. (1) al art. 77 a fost modificat de pct. 24 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (2) Persoanele juridice care sunt autorizate să dețină sau să folosească arme și muniții ori care dețin poligoane de tragere autorizate au obligația de a se prezenta la viză, până la expirarea termenului stabilit la alin. (1), la inspectoratele de poliție județene și la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, unde se află în evidență.(3) Pentru aplicarea vizei persoana juridică trebuie să prezinte organului de poliție competent următoarele documente, în original și în copie: cerere de aplicare a vizei, certificatul de înregistrare a societății la registrul comerțului, actul constitutiv al societății, autorizația de deținere sau de folosire a armelor și munițiilor letale ori de funcționare a poligonului de tragere, respectiv certificatul de deținător pentru arme neletale, planul de pază și apărare sau, după caz, contractul de prestări de servicii și planul de dotare cu arme și muniții.


    Articolul 78

    După primirea cererii și a documentelor prevăzute la art. 77, organul de poliție competent efectuează în termen de 15 zile verificări la punctele de lucru ale persoanei juridice unde se dețin armele și munițiile, respectiv la poligoanele de tragere, și, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, se aplică viza pe autorizație, respectiv pe certificatul de deținător.


    Secţiunea a 7-a Autorizarea organizării și desfășurării cursurilor de inițiere și pregătire teoretică și practică pe linie de arme și muniții

    Articolul 79
    (1) Persoanele juridice pot fi autorizate de structura de arme din cadrul inspectoratului de poliție județean sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București în a cărei rază teritorială își au sediul ori, după caz, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române să organizeze cursuri de inițiere și pregătire teoretică și practică pe linie de arme și muniții pentru cunoașterea legislației și a modului de folosire a armelor și munițiilor prevăzute de Lege.
    -------------
    Alin. (1) al art. 79 a fost modificat de pct. 25 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (2) Cursurile prevăzute la alin. (1) sunt destinate, după caz, pentru:
    a) calificarea profesională a instructorilor în poligoanele de tragere;
    b) pregătirea teoretică și practică a persoanelor fizice care doresc să dețină sau să poarte și să folosească arme și muniții letale, în condițiile legii, precum și a persoanelor care urmează să fie dotate cu arme pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu sau, după caz, să desfășoare activități ce implică accesul la arme și muniții în cadrul persoanelor juridice autorizate să dețină ori să folosească arme și muniții sau, după caz, să desfășoare operațiuni cu arme și muniții.
    (3) În vederea autorizării, persoanele juridice vor prezenta la organul de poliție competent o cerere însoțită de următoarele documente, în original și în copie:
    a) certificatul de înregistrare a societății la registrul comerțului și actul constitutiv din care să rezulte că are înscrise în obiectul de activitate, conform Clasificării activităților din economia națională, activitățile de instruire în domeniul armelor și munițiilor;
    b) dovada deținerii de spații adecvate activității de instruire în domeniul armelor și munițiilor și a bazei tehnico-materiale necesare;
    c) autorizația pentru folosirea de arme și muniții;
    d) certificatele de cazier judiciar ale asociaților, administratorului și instructorilor de specialitate, din care să rezulte că nu au fost condamnați pentru infracțiuni săvârșite cu intenție la o pedeapsă privativă de libertate cu durata mai mare de un an;
    e) atestatele instructorilor de specialitate;
    f) copia autorizației de funcționare a poligonului de tragere, în cazul în care persoana juridică deține un asemenea poligon, sau a contractului de închiriere ori de prestări de servicii încheiat cu o persoană juridică ce deține poligon de tragere.
    (4) Dacă persoana juridică îndeplinește condițiile prevăzute de lege, organul de poliție competent eliberează autorizația pentru organizarea și desfășurarea cursului de inițiere și pregătire teoretică și practică pe linie de arme și muniții, al cărei model este prezentat în anexa nr. 26.


    Articolul 80

    După obținerea autorizației prevăzute la art. 79 alin. (4), persoana juridică va întocmi și va prezenta pentru avizare organului de poliție competent programa de pregătire, cu cel puțin 15 zile înainte de data începerii fiecărui ciclu de cursuri, care trebuie să fie întocmită în condițiile prevăzute la art. 81 alin. (1), respectiv alin. (2).


    Articolul 81
    (1) Cursurile prevăzute la art. 79 alin. (2) lit. a) se desfășoară pe o perioadă de cel puțin 6 luni, iar programa de pregătire trebuie să cuprindă următoarele:
    a) teme de cunoaștere a legislației privind regimul armelor și al munițiilor, pentru care se alocă cel puțin 30 de ore;
    b) teme de cunoaștere a aspectelor de natură juridică referitoare la uzul de armă, pentru care se alocă cel puțin 10 ore;
    c) teme de cunoaștere a procedurii de acordare a primului ajutor în cazul rănirii cu arma, pentru care se alocă cel puțin 40 de ore, din care 20 de ore de activitate practică;
    d) teme privind cunoașterea părților componente și a modului de funcționare și folosire a armelor și munițiilor și balistică, pentru care se alocă cel puțin 80 de ore;
    e) teme privind executarea și supravegherea activităților în poligon, mânuirea armelor și munițiilor și utilizarea echipamentelor de protecție, pentru care se alocă cel puțin 80 de ore, din care 50 de ore de activitate practică;
    f) teme de metodologia instruirii persoanelor fizice pentru executarea tragerilor în poligon, pentru care se alocă 140 de ore, din care 100 de ore de activitate practică;
    g) activitate practică de executare a tragerii într-un poligon autorizat cu toate tipurile de arme permise de lege, pentru care se alocă 100 de ore.
    (2) Cursurile prevăzute la art. 79 alin. (2) lit. b) se desfășoară pe o perioadă de cel puțin 10 zile, iar programa de pregătire trebuie să cuprindă următoarele:
    a) teme de cunoaștere a legislației privind regimul armelor și al munițiilor, pentru care se alocă 10 ore;
    b) teme de cunoaștere a aspectelor de natură juridică, referitoare la uzul de armă, pentru care se alocă 4 ore;
    c) teme de cunoaștere a procedurii de acordare a primului ajutor în cazul rănirii cu arma, pentru care se alocă 4 ore;
    d) teme privind cunoașterea părților componente și a modului de funcționare și folosire a armelor și munițiilor și balistică, pentru care se alocă 12 ore;
    e) activitate practică de executare a unei trageri într-un poligon autorizat, pentru care se alocă 10 ore.
    (3) Tematica va fi întocmită și cursurile vor fi susținute de personal cu pregătire superioară de natură juridică și/sau cu pregătire de specialitate în domeniul armelor și munițiilor ori care a activat într-o instituție din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și de personal calificat în fiecare dintre domeniile enumerate la alin. (2).(4) Cel puțin 25% din orele alocate pregătirii teoretice vor fi rezervate pentru dezbateri și seminarii.


    Articolul 82

    La finalul cursurilor, participanții vor susține examenul de absolvire în condițiile stabilite la art. 9 sau, după caz, la art. 86.


    Articolul 83
    (1) Organul de poliție competent verifică, cel puțin din 2 în 2 ani, îndeplinirea tuturor condițiilor avute în vedere la autorizarea desfășurării cursurilor prevăzute la art. 79 alin. (1).(2) În cazul în care în urma controlului efectuat în condițiile alin. (1) se constată existența vreuneia dintre următoarele situații, organul de poliție competent dispune anularea autorizației:
    a) nu se respectă destinația cursurilor prevăzută la art. 79 alin. (2);
    b) nu mai sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 79 alin. (3) lit. a)-f);
    c) nu sunt respectate condițiile prevăzute la art. 81, referitoare la structura și conținutul programei de pregătire.


    Secţiunea a 8-a Modul de acordare a atestatului de instructor în poligonul de tragere

    Articolul 84

    Personalul care desfășoară activități de instruire, îndrumare și supraveghere a tragerilor efectuate în poligoanele autorizate trebuie să dețină atestatul de instructor în poligonul de tragere, al cărui model este prezentat în anexa nr. 27, care se eliberează, la cerere, de către structurile de specialitate de la nivel central și local ale Inspectoratului General al Poliției Române.


    Articolul 85
    (1) Poate dobândi atestatul de instructor în poligonul de tragere persoana care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
    a) a împlinit vârsta de 21 de ani;
    b) are cetățenie română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European;
    c) nu a fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate cu durata mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție;
    d) nu este învinuită sau inculpată într-o cauză penală pentru fapte săvârșite cu intenție, la care legea prevede o pedeapsă al cărei maxim special este mai mare de un an;
    e) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente;
    f) este aptă din punct de vedere psihologic și medical și nu suferă de alte afecțiuni stabilite prin ordin al ministrului sănătății publice*), de natură a pune în pericol propria viață sau a altora prin folosirea armelor și munițiilor;
    g) nu a pierdut anterior arme letale, din motive imputabile acesteia;
    h) posedă cel puțin studii medii și a obținut certificatul de absolvire a cursului de instruire teoretică și practică pe linie de arme și muniții, pentru instructor în poligonul de tragere, în condițiile prevăzute la secțiunea a 7-a din prezentul capitol.
    (2) Persoana care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (1) trebuie să depună la organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială se află domiciliul acesteia o cerere scrisă însoțită de următoarele documente, în original și în copie:
    a) actul de identitate;
    b) certificatul de absolvire a cursului de instruire teoretică și practică pe linie de arme și muniții, pentru instructor în poligonul de tragere;
    c) actul de studii;
    d) certificat de cazier judiciar;
    e) un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii;
    f) aviz psihologic, eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condițiile legii;
    g) dovada achitării taxei prevăzute de lege pentru obținerea atestatului de instructor în poligonul de tragere.
    (3) Organul de poliție competent constată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1), pe baza documentelor menționate la alin. (2), precum și a verificărilor efectuate în evidențele proprii, și, dacă nu rezultă impedimente, eliberează solicitantului atestatul de instructor în poligonul de tragere, iar în caz contrar, comunică în scris motivele pentru care nu eliberează acest document, în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin HOTĂRÂREA nr. 862 din 28 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 7 iulie 2006 s-a dispus organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice.


    Articolul 86
    (1) Persoanele care urmează să solicite acordarea atestatului de instructor în poligonul de tragere trebuie să urmeze în prealabil cursul de pregătire teoretică și practică prevăzut la art. 15 alin. (1) lit. g) din Lege, respectiv să promoveze examenul de absolvire a cursului, în condițiile prevăzute în prezenta secțiune.(2) Pot urma cursul prevăzut la alin. (1) numai persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani, au cel puțin studii medii și nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție.(3) În vederea verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2), solicitantul trebuie să prezinte, cu ocazia depunerii cererii de admitere la curs, cel puțin documentul de identitate, documentul de studii și certificatul de cazier judiciar valabil.(4) Persoanele juridice autorizate să organizeze cursurile prevăzute la alin. (1) pot solicita îndeplinirea unor condiții suplimentare de admitere la cursuri, referitoare la starea de sănătate fizică și psihică a persoanei, prin prezentarea unor documente doveditoare în acest sens.


    Articolul 87
    (1) Persoanele care au frecventat în proporție de cel puțin 90% cursurile prevăzute la art. 86 vor susține un examen de absolvire în fața unei comisii formate din cel puțin 4 persoane, constituită din reprezentanți ai organizatorului, ai structurii de arme aparținând organului teritorial de poliție, ai Ministerului Sănătății Publice*), precum și ai Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse*).(2) Organizatorul are obligația de a informa candidații asupra datei, orei și locului susținerii examenului, cu cel puțin 10 zile înainte.(3) Examenul prevăzut la alin. (1) se constituie din susținerea a două teste, după cum urmează:
    a) testul teoretic, care constă într-un set de întrebări prin care se verifică însușirea cunoștințelor din toate domeniile abordate în cadrul cursurilor;
    b) testul practic, care constă într-o ședință de tragere în poligon, prin care se verifică deprinderile privind folosirea armamentului și a muniției, precum și a echipamentelor de protecție individuală, pregătirea armei pentru tragere, respectarea pozițiilor pentru tragere, precizia tragerii, reacția personală la declanșarea focului, modul de asigurare a armei, precum și deprinderile personale și modul de acțiune în situații care necesită acordarea primului ajutor și în caz de incendiu.
    (4) Rezultatul examenului se consemnează într-un proces-verbal semnat de toți membrii comisiei prevăzute la alin. (1), în care se înscriu punctajele obținute la cele două teste, precum și media aritmetică a acestora, sub forma unei note cuprinse între 1 și 10, respectiv mențiunea "promovat", dacă nota astfel obținută este de cel puțin 7, sau "nepromovat", dacă nota este mai mică de 7.(5) În cazul în care candidatul nu s-a prezentat la examen conform planificării, acest fapt se consemnează în procesul-verbal încheiat în condițiile prevăzute la alin. (4).(6) Candidatul care nu a promovat examenul de absolvire poate contesta rezultatul consemnat în procesul-verbal încheiat în condițiile prevăzute la alin. (4), în termen de 5 zile de la data susținerii examenului. Contestația se analizează de o nouă comisie constituită potrivit alin. (1), din care nu pot face parte persoanele care au stabilit punctajul inițial, iar rezultatul analizei se consemnează într-un proces-verbal încheiat în aceleași condiții.(7) Modalitatea de stabilire a punctajului prevăzut la alin. (4) se reglementează prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative*), iar modalitatea de constituire a comisiei de examinare, precum și a celei de analizare a contestațiilor se stabilește prin protocol comun încheiat între Inspectoratul General al Poliției Române și structurile implicate din Ministerul Sănătății Publice*) și Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse*).
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin HOTĂRÂREA nr. 862 din 28 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 7 iulie 2006 s-a dispus organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice.
    Prin HOTĂRÂREA nr. 381 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 287 din 2 mai 2007 s-a dispus organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse.
    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Articolul 88
    (1) Persoanei care a promovat examenul de absolvire în condițiile art. 87 i se eliberează de către persoana juridică organizatoare certificatul de absolvire a cursului de pregătire teoretică și practică pe linie de arme și muniții al cărui model este prezentat în anexa nr. 3, în care se menționează în mod expres scopul pentru care a fost urmat cursul, respectiv pentru instructor în poligonul de tragere, semnat de directorul cursului și ștampilat cu ștampila organizatorului.(2) Persoana care nu a promovat sau care nu s-a prezentat la susținerea examenului de absolvire are dreptul de a participa la un nou examen în condițiile prevăzute la art. 87, în termen de cel mult 12 luni, conform planificării stabilite de organizator, fără a mai fi necesară repetarea cursului de pregătire.(3) Persoana care nu s-a prezentat la repetarea examenului sau nu l-a promovat poate susține un nou examen numai după parcurgerea unui nou curs de pregătire în condițiile stabilite la art. 86.


    Articolul 89
    (1) Prin derogare de la prevederile art. 87, următoarele categorii de persoane pot susține examenul prevăzut la art. 82 fără să fi frecventat cursurile prevăzute la art. 79 alin. (2) lit. a):
    a) persoanele care au calificarea profesională de armurier;
    b) persoanele care au sau au avut calitatea de sportiv de tir sau biatlon, în condițiile legii.
    (2) Prin derogare de la prevederile art. 85 alin. (1) lit. h) și alin. (2) lit. b), următoarele categorii de persoane pot solicita acordarea atestatului de instructor în poligonul de tragere fără să fi obținut certificatul de absolvire a cursului de instruire teoretică și practică pe linie de arme și muniții, pentru instructor în poligonul de tragere:
    a) persoanele care sunt sau au avut calitatea de polițist sau militar, atestată prin adeverință eliberată de instituția unde sunt sau au fost încadrate;
    b) antrenorii de tir sau biatlon, precum și profesorii de tir.


    Articolul 90
    (1) Termenul de valabilitate a atestatului de instructor în poligonul de tragere este de 5 ani și se poate prelungi, la cererea deținătorului, la fiecare 5 ani, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 85 alin. (1) lit. b)-f), atestate prin documentele prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. a) și d)-g), precum și pe baza verificărilor în evidențele proprii ale organului de poliție. Prelungirea termenului de valabilitate se menționează în atestat de către organul de poliție competent.(2) Atestatul de instructor în poligonul de tragere se anulează dacă se constată, fie cu ocazia solicitării prelungirii termenului de valabilitate a acestuia, fie în urma unor verificări de specialitate efectuate de organele competente, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1).


    Articolul 91

    La nivelul structurilor centrale, precum și a celor teritoriale ale autorităților competente se constituie un registru privind evidența atestatelor de instructor, eliberate persoanelor fizice, care va avea următoarele rubrici: numărul curent, numele și prenumele, domiciliul și codul numeric personal al persoanei care a obținut atestatul de instructor, seria atestatului, data eliberării, organul emitent, observații.


    Secţiunea a 9-a Retragerea sau anularea autorizațiilor persoanelor juridice pentru deținerea sau folosirea armelor și munițiilor, respectiv pentru funcționarea poligoanelor de tragere, precum și a certificatelor de deținător al armelor și munițiilor neletale

    Articolul 92
    (1) Autorizațiile care se acordă persoanelor juridice în condițiile prezentului capitol, pentru a deține sau a folosi arme și muniții, respectiv pentru funcționarea poligoanelor de tragere, precum și certificatele de deținător al armelor și munițiilor neletale se retrag sau, după caz, se anulează în condițiile prevăzute de art. 76 din Lege.(2) Retragerea sau, după caz, anularea autorizațiilor, respectiv a certificatelor prevăzute la alin. (1), se face de organul de poliție prin dispoziție scrisă, al cărei model este prezentat în anexa nr. 28, care se comunică persoanei juridice în cauză.


    Secţiunea a 10-a Dispoziții comune

    Articolul 93
    (1) Prevederile art. 56 alin. (2) lit. d) și e) referitoare la documentele care trebuie prezentate de persoana juridică organelor competente de poliție, cu privire la personalul angajat ca armurier sau cu atribuții de gestionare, administrare și întreținere a armelor ori care urmează să fie dotat cu arme și muniții pentru executarea atribuțiilor de serviciu, ale art. 58 alin. (1) referitoare la modalitatea de stabilire a tipurilor și cantităților de arme și muniții care necesită deținerea sau, după caz, folosirea, ale art. 59 alin. (4) referitoare la condițiile eliberării cărților de identitate ale armelor, ale art. 69 și 70 referitoare la evidențele și condițiile de păstrare și asigurare a securității armelor și munițiilor, ale art. 71 și 72 referitoare la procedura de avizare a personalului angajat și a instructajului care urmează să fie desfășurat de angajator, precum și ale art. 74 alin. (1) lit. g) și ale art. 75 referitoare la avizarea regulamentului de organizare și funcționare a poligonului de tragere, se aplică în mod corespunzător și persoanelor juridice prevăzute la art. 68 alin. (1) din Lege, în cadrul procedurilor de verificare, înregistrare sau, după caz, de obținere a avizelor prevăzute la art. 68 alin. (2), (5) și (7), art. 69 alin. (2), (5) și (6), respectiv la art. 72 alin. (4) din Lege.(2) Persoanele juridice prevăzute la art. 68 alin. (1) din Lege pot încheia protocoale cu Inspectoratul General al Poliției Române în vederea stabilirii condițiilor concrete de desfășurare a procedurilor de obținere a avizelor prevăzute la alin. (1).


    Capitolul IV Regimul circulației armelor

    Secţiunea 1 Marcarea armelor și munițiilor produse de armurierii români

    Articolul 94
    (1) Armele și componentele esențiale ale acestora, precum și munițiile trebuie să poarte marcaje aplicate în cursul procesului de fabricație, care cuprind elementele prevăzute la art. 89 alin. (2) din Lege.(2) Marcajele care se aplică pe arme sunt constituite dintr-o înșiruire de trei grupe alfanumerice, după cum urmează:
    a) prima grupă este constituită din 5 litere majuscule, primele două fiind în toate cazurile RO, iar următoarele fiind primele 3 consoane din denumirea armurierului care produce arma;
    b) a doua grupă este constituită dintr-o literă majusculă, de la A la D, corespunzătoare categoriei din care face parte arma, conform anexei la Lege, precum și din două cifre corespunzătoare numărului curent din anexa respectivă, de la poziția la care sunt indicate caracteristicile armei pe care se aplică marcajul;
    c) a treia grupă este constituită din cel puțin 3 cifre, dintre care primele două indică ultimele două cifre ale anului în care este produsă arma, iar următoarele indică numărul de ordine al armei, stabilit pe fiecare categorie de arme, în fiecare an.
    (3) Marcajele care se aplică pe cartușe sunt constituite dintr-o înșiruire de două grupe alfanumerice, după cum urmează:
    a) prima grupă este constituită din 3 litere majuscule, prima fiind întotdeauna R, iar următoarele fiind primele două consoane din denumirea armurierului producător, urmate de două cifre care reprezintă ultimele două cifre ale anului de fabricație a muniției;
    b) a doua grupă este constituită din litera L, pentru muniția destinată armelor lungi, respectiv S, pentru muniția destinată armelor scurte, urmată cel puțin de un număr care reprezintă calibrul exprimat în milimetri.
    (4) Pentru individualizarea grupelor din care sunt constituite marcajele prevăzute la alin. (2) și (3), acestea trebuie să fie separate prin spații suficient de vizibile.


    Articolul 95
    (1) În cazul armelor letale, toate celelalte ansambluri sau subansambluri din care sunt constituite trebuie să fie marcate cu serii numerice, utilizându-se o plajă de cifre stabilită de Registrul Național al Armelor, pentru fiecare armurier, în conformitate cu reglementările și practica în materie.(2) Marcajele cuprinzând seriile prevăzute la alin. (1) se aplică pe țeavă și pe basculă, pentru armele de acest tip, respectiv pe țeavă, cutia mecanismelor și închizător, pentru carabinele de vânătoare, armele de tir cu glonț, armele de pază și apărare și armele de autoapărare, armele cu aer comprimat, numai pe țeavă pentru armele cu tranchilizante, pistoale de alarmare și semnalizare, pistoalele de start, armele de recuzită, pe piesa principală metalică, pentru armele cu destinație industrială, armele de asomare, arbalete, arcuri și harpoane destinate pescuitului.


    Articolul 96
    (1) Evidența armelor și munițiilor produse, asamblate, modificate, prelucrate, casate sau distruse de armurier se ține de către personalul anume desemnat, într-un registru de evidență a produselor finite, numerotat și înregistrat la organele de poliție competente, în care se vor menționa: numărul curent și felul operațiunii, categoria din care face parte arma conform anexei la Lege, tipul armei, marca, marcajul armei și seriile componentelor acesteia, calibrul, data intrării armei în magazie, numele, prenumele și funcția celui care a predat-o și semnătura acestuia, numele, prenumele și funcția celui care a primit arma și semnătura acestuia.(2) Fiecare armă ca produs finit trebuie să aibă, la ieșirea din magazia de produse finite, certificat de omologare în baza căruia se eliberează cartea de identitate de către autoritatea prevăzută de lege, în condițiile prevăzute la secțiunea a 2-a.(3) În cazul operațiunilor de casare și distrugere a armelor se vor menționa numele persoanelor fizice sau juridice de la care provin armele, marca, seria și calibrul acestora, precum și numărul acordului în baza căruia s-a efectuat operațiunea.(4) Operațiunile de casare și distrugere a armelor se efectuează de către armurierii autorizați numai după notificarea prealabilă a structurilor de poliție competente teritorial care vor desemna un reprezentant în comisia de casare, respectiv de distrugere a bunurilor.(5) Acordul de efectuare a operațiunii de casare sau distrugere eliberat de structurile de poliție competente conține datele de identificare a armei, a titularului dreptului și operațiunea ce urmează a fi efectuată, urmând a fi completat pe verso, de către armurierul care a efectuat operațiunea, cu datele de identificare, data la care a fost efectuată operațiunea și numărul de înregistrare a acesteia în evidențele proprii, și constituie actul în baza căruia se va efectua radierea din documentul care atestă deținerea, respectiv portul și folosirea armei în cauză.
    -------------
    Art. 96 a fost modificat de pct. 26 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Secţiunea a 2-a Procedura pentru eliberarea cărții de identitate a armei

    Articolul 97
    (1) Cartea de identitate a armei, al cărei model este prezentat în anexa nr. 29, se eliberează de Inspectoratul General al Poliției Române prin structurile de la nivel central și local, care administrează Registrul Național al Armelor, pentru armele letale destinate introducerii în circuitul comercial sau deținerii ori folosirii pe teritoriul României.(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) armele introduse temporar pe teritoriul României, în condițiile prevăzute la secțiunea a 11-a a cap. II, cu condiția ca acestea să nu fie înstrăinate.


    Articolul 98
    (1) În cazul armelor produse de armurieri români autorizați în acest sens, documentul prevăzut la art. 97 alin. (1) se emite după încheierea procesului de producție a armelor și omologarea acestora, înainte de introducerea acestora în circuitul comercial.(2) În vederea obținerii cărților de identitate în condițiile alin. (1), armurierul comunică organului de poliție în a cărui rază de competență teritorială au fost produse armele datele de identificare a acestora, astfel cum sunt acestea menționate în conținutul acestor documente, de regulă în termen de cel mult 10 zile de la data încheierii procesului de producție a fiecărui lot de cel mult 50 de arme sau după un calendar stabilit prin protocol încheiat între armurier și organul de poliție competent.


    Articolul 99
    (1) Armurierul român care urmează să comercializeze pe teritoriul României arme importate din străinătate în condițiile legii poate introduce în circuitul comercial aceste arme numai după obținerea cărților de identitate de la organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială se află sediul sau, după caz, punctul de lucru al acestuia.(2) În vederea obținerii cărților de identitate, armurierul prevăzut la alin. (1) trebuie să comunice organului de poliție competent datele de identificare a armelor, astfel cum sunt acestea menționate în conținutul documentelor respective, și, de asemenea, să pună la dispoziție certificatele de atestare a îndeplinirii condițiilor de omologare, emise în condițiile legii.


    Articolul 100

    În vederea emiterii cărții de identitate a armei introduse pe teritoriul României în condițiile legii de persoana fizică sau juridică autorizată să le procure și să le dețină ori să le poarte și/sau să le folosească, posesorul trebuie să le prezinte organului de poliție în a cărui rază de competență teritorială se află domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, împreună cu certificatul de atestare a îndeplinirii condițiilor de omologare și cu documentul care face dovada procurării armelor.


    Articolul 101

    În cazul în care prin modificările aduse armei se schimbă destinația acesteia ori categoria din care face parte potrivit clasificării prevăzute în anexa la Lege, eliberarea unei noi cărți de identitate se efectuează în condițiile stabilite la art. 31.


    Articolul 102

    Cărțile de identitate ale armelor înstrăinate în afara teritoriului României se depun în mod obligatoriu de către persoanele care le-au înstrăinat, la structurile de specialitate de la nivel din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.


    Secţiunea a 3-a Procedura efectuării tragerii experimentale

    Articolul 103
    (1) Sunt supuse tragerii experimentale armele letale și țevile de rezervă ale acestora.(2) Deținătorul armei letale are obligația să prezinte pentru tragere experimentală arma sau/și țeava deținută, în următoarele situații, la solicitarea organului de poliție competent:
    a) cu ocazia eliberării permisului de armă, în cazul persoanelor fizice, ori a autorizației de deținere sau de folosire, în cazul persoanelor juridice ori, după caz, a înscrierii armei sau a țevii în document;
    b) la vizarea permisului de armă sau, după caz, a autorizației de deținere ori de folosire;
    c) ori de câte ori arma a suferit modificări sau reparații autorizate la mecanismul de dare a focului ori a fost schimbată țeava;
    d) în cazuri temeinic justificate, stabilite de către organele de poliție.
    (3) Tragerea experimentală se efectuează de către structura criminalistică din cadrul autorității competente, în scopul înregistrării proiectilului și a tubului-martor în evidențele operative ale poliției.(4) La solicitarea titularului dreptului de deținere sau, după caz, de port sau/și de folosire a armei, tragerea experimentală se poate efectua în prezența sau, după caz, de către acesta ori un reprezentant al acestuia.(5) În cazul armelor de colecție care constituie rarități sau care au valoare istorică, artistică, științifică sau documentară, numărul de cartușe care urmează să fie trase, precum și condițiile în care se va efectua tragerea se pot stabili de comun acord cu titularul dreptului de deținere, atunci când există suspiciuni că, prin tragerea experimentală, poate fi afectată funcționalitatea sau integritatea armei.(6) Prin derogare de la prevederile alin. (1)-(5), tragerea experimentală nu se mai efectuează în următoarele situații:
    a) la cererea titularului dreptului de deținere a unei arme dintre cele prevăzute la alin. (5), în cazul în care acesta face dovada, printr-un document emis de Autoritatea Națională pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, că tragerea experimentală este de natură să afecteze funcționalitatea sau integritatea armei;
    b) cu ocazia vizării permisului de armă tip A, în cazul în care armele sau țevile înscrise în acesta au fost supuse anterior tragerii experimentale și nu au fost ulterior folosite ori nu au suferit modificări, dacă organele de poliție competente apreciază că funcționalitatea armei nu a fost afectată de perioada de timp scursă de la ultima astfel de tragere.


    Secţiunea a 4-a Transformarea armelor letale în arme neletale

    Articolul 104
    (1) Armele letale pot fi transformate de către armurierii autorizați să efectueze operațiuni de reparare a armelor numai în arme de panoplie sau arme de recuzită.(2) Proprietarul unei arme letale, care dorește să o transforme într-o armă neletală în condițiile alin. (1), trebuie să notifice în prealabil organului de poliție în a cărui evidență se află arma respectivă, care îi eliberează o dovadă în care se înscriu datele de identificare a acesteia, precum și faptul că aceasta urmează a se transforma în armă de panoplie sau, după caz, de recuzită.


    Articolul 105
    (1) Armele letale se pot transforma în arme de panoplie, prin perforarea țevilor, imediat după camera cartușului, diametrul orificiului fiind de cel puțin 5 mm.(2) Armele letale se pot transforma în arme de recuzită prin obturarea canalului țevii cu ajutorul a două știfturi de oțel fixate prin sudură de exteriorul țevii și amplasate astfel încât să nu permită introducerea în camera cartușului decât a muniției de manevră, neîncărcată cu glonț sau cu alice.


    Capitolul V Regimul efectuării operațiunilor cu arme și muniții. Evidențele ținute de armurieri

    Secţiunea 1 Procedura acordării avizului pentru includerea în obiectul de activitate al societăților comerciale a operațiunilor cu arme și muniții

    Articolul 106
    (1) Societățile comerciale care doresc să includă în obiectul de activitate oricare dintre operațiunile cu arme și muniții, prevăzute la art. 105 alin. (2) din Lege, trebuie să solicite în prealabil, cu ocazia constituirii sau, după caz, a modificării ori extinderii obiectului de activitate, avizul structurii specializate, centrală sau locală, a Inspectoratului General al Poliției Române.(2) În vederea obținerii avizului prevăzut la alin. (1), persoanele interesate trebuie să depună la organul de poliție competent o cerere însoțită de următoarele documente, în original și în copie:
    a) pentru toate persoanele care au sau urmează să aibă calitatea de asociat sau administrator al societății comerciale: actele de identitate, certificatele de cazier judiciar și certificatele de cazier fiscal;
    -------------
    Litera a) a alin. (2) al art. 106 a fost modificată de pct. 27 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.

    b) pentru persoanele prevăzute la lit. a), care urmează să desfășoare activități ce implică accesul efectiv la arme și muniții:

    (i) aviz psihologic din care să rezulte că solicitantul este apt să dețină, să poarte și să folosească arme și muniții letale, eliberat, cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, de un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de teste, atestat în condițiile legii;
    (îi) un certificat medical eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că solicitantul nu suferă de una dintre afecțiunile stabilite de Ministerul Sănătății Publice*), care fac imposibilă autorizarea pentru a deține sau, după caz, a purta și a folosi arme și muniții letale, și este apt să dețină astfel de arme și muniții;
    (iii) certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor, organizat de o persoană juridică autorizată în acest sens;
    d) împuternicire de reprezentare din partea societății în cauză cu privire la persoana care depune documentele.
    (3) Se exceptează de la obligativitatea prezentării documentelor prevăzute la alin. (2) lit. b) asociații din cadrul persoanelor juridice care sunt titulare ale dreptului de deținere sau de port și folosire a armelor și munițiilor, în condițiile legii, și care solicită includerea în obiectul de activitate a operațiunilor cu arme și muniții.
    -------------
    Alin. (3) al art. 106 a fost modificat de pct. 27 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (4) În termen de 15 zile de la data depunerii cererii prevăzute la alin. (2), organul de poliție competent verifică dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. c) și d), respectiv lit. a) și e)-g) din Lege, și eliberează, dacă nu au rezultat impedimente, avizul de principiu, al cărui model este prezentat în anexa nr. 30, în vederea includerii în obiectul de activitate a operațiunilor solicitate. În cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite aceste condiții, organul de poliție competent refuză eliberarea avizului și comunică în scris solicitanților motivele care au stat la baza acestei decizii.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin HOTĂRÂREA nr. 862 din 28 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 7 iulie 2006 s-a dispus organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice.


    Articolul 107

    Pe baza avizului obținut în condițiile art. 106, persoana juridică se constituie în armurier prin parcurgerea procedurilor legale privind înființarea societăților comerciale sau, după caz, a celor privind extinderea sau modificarea obiectului de activitate.


    Secţiunea a 2-a Autorizarea efectuării operațiunilor cu arme și muniții de către armurieri

    Articolul 108
    (1) Persoanele juridice constituite ca armurieri pot desfășura operațiuni cu arme și muniții numai după obținerea autorizației, al cărei model este prezentat în anexa nr. 31, sau, după caz, după completarea corespunzătoare a acesteia, care se efectuează, la cerere, de organul de poliție în a cărui rază de competență teritorială se află sediul sau punctul de lucru unde urmează să se desfășoare aceste operațiuni.(2) Pentru obținerea autorizației prevăzute la alin. (1) sau, după caz, pentru completarea acesteia, armurierul trebuie să depună o cerere în care se precizează categoria de operațiuni pe care urmează să le deruleze, însoțită de următoarele documente:
    a) dovada înmatriculării societății în registrul comerțului și actul constitutiv în care să fie menționate, la obiectul de activitate, operațiunile pe care urmează să le deruleze potrivit cererii;
    b) dovada deținerii legale la sediu sau, după caz, la punctele de lucru declarate conform legii a unei clădiri sau a unui spațiu distinct și special amenajat, destinat efectuării operațiunilor din categoria menționată în cerere, a unui alt spațiu destinat exclusiv depozitării armelor, precum și a unui spațiu suplimentar destinat exclusiv depozitării munițiilor, capselor sau pulberilor pentru muniție, spații dotate cu sisteme de asigurare a securității acestora, avizate de organele de poliție competente;
    c) avizul inspectoratului teritorial de muncă pentru spațiile destinate depozitării munițiilor, capselor sau pulberilor pentru muniție;
    d) în cazul armurierilor care doresc să desfășoare operațiuni de reparare, verificare și efectuare a inspecțiilor tehnice ale armelor, dovada deținerii legale a instrumentelor destinate reparării, omologate în condițiile legii, precum și, după caz, dovada deținerii legale de poligoane pentru verificarea armelor, care să fie, de asemenea, omologate;
    e) în cazul armurierilor care doresc să desfășoare activități de transport cu arme și muniții, dovada deținerii legale a mijloacelor de transport având această destinație, omologate în condițiile legii;
    f) în cazul armurierilor care doresc să desfășoare activități de producere a armelor letale și neletale, precum și a componentelor pentru acestea, dovada deținerii legale a spațiilor și a utilajelor destinate producției, omologate în condițiile legii;
    g) documentele prevăzute la art. 106 alin. (2) lit. b), pentru personalul angajat care va desfășura activități ce implică accesul efectiv la arme și muniții;
    h) împuternicire de reprezentare din partea societății în cauză cu privire la persoana care depune documentele;
    i) dovada achitării taxelor stabilite de lege pentru autorizare.
    -------------
    Alin. (2) al art. 108 a fost modificat de pct. 28 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (3) În cazul în care persoana juridică are mai multe puncte de lucru, situate pe raza teritorială a mai multor județe, unde se vor desfășura operațiuni cu arme și muniții letale, trebuie să solicite câte o autorizație pentru fiecare dintre punctele respective, la organele de poliție competente în a căror rază se află acestea.


    Articolul 109
    (1) Organul de poliție competent care a primit cererea prevăzută la art. 108 alin. (2) constată dacă sunt îndeplinite condițiile pentru autorizare pe baza documentelor prezentate, precum și pe baza verificărilor pe care le efectuează cu privire la spațiile unde se vor deține sau, după caz, se vor desfășura operațiunile cu arme și muniții letale și la sediul social.(2) Dacă în urma efectuării verificărilor prevăzute la alin. (1) se constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, organul de poliție competent în a cărui rază de competență teritorială urmează să se desfășoare operațiunile eliberează sau, după caz, completează autorizația pentru efectuarea operațiunilor cu arme și muniții, prin menționarea categoriei de operațiuni pentru care s-a constatat îndeplinirea acestor condiții.(3) Autorizația prevăzută la art. 108 alin. (1) se eliberează pentru fiecare punct de lucru al armurierului și se menționează în conținutul acesteia toate operațiunile care se efectuează la acel punct.(4) Organele de poliție competente local, care au autorizat desfășurarea de operațiuni în punctele de lucru situate pe raza lor de competență teritorială, vor comunică acest fapt organului de poliție în a cărui rază de competență teritorială se află sediul social al armurierului.(5) Termenul de soluționare a cererii prevăzute la art. 108 alin. (2) este de 45 de zile de la data înregistrării la organul de poliție competent.


    Secţiunea a 3-a Regimul funcționării armurierilor

    Articolul 110
    (1) Persoana juridică autorizată să efectueze operațiuni cu arme și muniții este obligată să țină evidența armelor, munițiilor și a operațiunilor efectuate cu acestea, precum și a personalului desemnat să efectueze operațiuni, într-un registru de evidență a armelor și munițiilor letale, numerotat și înregistrat la organul de poliție competent.(2) Armurierii pot primi pentru comercializare arme numai în baza unui act care confirmă dreptul de proprietate al deponentului asupra acesteia, împreună cu cartea de identitate a armei, documentul de identitate, permisul de armă sau autorizația ori certificatul de deținător sau, după caz, în baza unei dispoziții exprese scrise din partea organului de poliție competent.


    Articolul 111

    Armurierii autorizați să desfășoare operațiuni de reparare a armelor pot confecționa muniție de vânătoare cu alice și muniție neletală, în condițiile legii.


    Articolul 112

    Armurierii autorizați să comercializeze arme și muniții pot deține în magazine situate în incinta imobilelor de locuințe, pentru vânzare zilnică, cantitatea de maximum 15.000 de cartușe de diferite calibre și tipuri. Restul muniției se va depozita în incinta depozitelor autorizate în acest sens.


    Articolul 113

    Armurierii care primesc arme prin orice modalitate prevăzută de lege, care exclude intrarea în proprietatea acestora, sunt obligați să nu înstrăineze sau să folosească armele respective în alte condiții decât cele stabilite de deponent sau fără acordul acestuia.


    Secţiunea a 4-a Registrele de evidență a operațiunilor cu arme și muniții efectuate de armurieri

    Articolul 114
    (1) Armurierii care desfășoară operațiuni de comerț, de reparare și de transport al armelor și munițiilor sunt obligați să menționeze în registrele de evidență constituite în condițiile legii toate operațiunile pe care le desfășoară.(2) Înregistrarea operațiunilor efectuate, în registrele de evidență, este permisă numai după prezentarea acestor documente la organele de poliție competente, în vederea înregistrării și luării în evidență.(3) Armurierii sunt obligați să pună la dispoziția organelor competente registrele constituite în condițiile prevăzute la alin. (1) și (2), ori de câte ori li se solicită aceasta.


    Articolul 115
    (1) Evidența operațiunilor de reparare și verificare a armelor sau a pieselor primite în acest scop, respectiv de efectuare a inspecțiilor tehnice trebuie ținută zilnic de armurierii autorizați, în registrul de evidență, care trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele rubrici: numărul curent, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care a depus arme pentru reparare, verificare ori pentru efectuarea inspecției tehnice, numărul și seria permisului de armă sau, după caz, ale autorizației de deținere ori de folosire sau ale certificatului de deținător al persoanei fizice ori juridice, data depunerii armei, datele de identificare a armei, denumirea reparației efectuate, data restituirii armei, numărul documentului eliberat ca urmare a efectuării operațiunii de reparare, verificare sau inspecție tehnică, semnătura, semnătura de recepție a armei, observații.
    -------------
    Alin. (1) al art. 115 a fost modificat de pct. 29 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.
    (2) Evidența operațiunilor de confecționare și comercializare a cartușelor de vânătoare cu alice, a capselor și a pulberii folosite, precum și de comercializare a cartușelor confecționate trebuie ținută zilnic de către armurierii autorizați să le desfășoare, în registrul de evidență care trebuie să cuprindă 3 părți, astfel:
    a) prima parte, denumită "INTRĂRI", va cuprinde: numărul curent, datele de identificare a persoanei juridice de la care au procurat capsele și pulberea, numărul autorizației, cantitatea de pulbere, numărul de capse, numărul facturii, data achiziționării, numărul și calibrul cartușelor confecționate zilnic;
    b) partea a doua, denumită "IEȘIRI", va cuprinde: numărul curent, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care a cumpărat muniția, numărul și seria permisului de armă sau, după caz, ale autorizației de deținere a persoanei fizice sau juridice, data cumpărării muniției, cantitatea de muniție, calibrul cartușului, mărimea alicei, semnătura cumpărătorului sau a persoanei împuternicite, observații;
    c) partea a treia, denumită "CONSEMNĂRI - VERIFICĂRI", va cuprinde: numărul curent, data verificării, organul care a efectuat verificarea, rezultatul verificării, termenul de remediere, alte observații.


    Articolul 116
    (1) Evidența operațiunilor de comercializare a armelor și munițiilor trebuie ținută zilnic de către armurierii autorizați să le desfășoare, în registre separate, care vor cuprinde în mod obligatoriu următoarele rubrici: numărul curent, operațiunea, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care depune arma spre vânzare, seria și numărul permisului de armă, ale certificatului de deținător sau, după caz, seria și numărul autorizației de deținere sau de folosire, respectiv ale altui document legal în baza căruia se deține arma depusă spre vânzare, categoria din care face parte arma, conform anexei la Lege, tipul, marca, seria și calibrul armei, seria și numărul cărții de identitate a armei, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice care procură, numărul și data autorizației de procurare și organul de poliție care a eliberat-o, numărul și data facturii eliberate cu ocazia cumpărării armei, prețul armei și semnătura cumpărătorului.(2) Registrul pentru evidența operațiunilor cu cartușe va cuprinde următoarele rubrici: numărul curent, operațiunea, denumirea persoanei juridice și adresa sau, după caz, numele, prenumele, adresa și documentul de identitate ale persoanei fizice care depune muniția spre vânzare, numărul autorizației de deținere sau, după caz, seria și numărul permisului ori ale altui document legal în baza căruia se deține muniția depusă spre vânzare, numărul și calibrul cartușului, mărimea alicei, denumirea sau, după caz, numele, prenumele, adresa și documentul de identitate ale cumpărătorului, numărul și data facturii eliberate cu ocazia cumpărării muniției, prețul muniției și semnătura cumpărătorului sau a persoanei împuternicite, observații.


    Articolul 117

    Evidența operațiunilor de import-export, respectiv transfer cu arme și muniții trebuie ținută în registre constituite în condițiile prevăzute la art. 114, care vor cuprinde următoarele rubrici: numărul curent, operațiunea, numărul și data eliberării avizului de import-export acordat de către organele de poliție competente, cantitatea de arme sau de muniții care fac obiectul operațiunii de import-export ori transfer, precum și categoria din care fac parte și caracteristicile acestora, conform anexei la Lege, denumirea și adresa partenerului străin de la care importă armele ori munițiile sau, după caz, căruia îi sunt destinate, data efectuării operațiunii, iar în privința importurilor se vor menționa: denumirea persoanei juridice din România, beneficiară a importului, sediul acesteia, numărul și data autorizării ei de către organele de poliție, numărul și seria certificatului de atestare a îndeplinirii condițiilor de omologare.
    -------------
    Art. 117 a fost modificat de pct. 30 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 118

    Evidența operațiunilor de transport de arme și muniții, precum și a armelor și munițiilor transportate trebuie ținută în registre constituite în condițiile prevăzute la art. 114, care vor cuprinde următoarele rubrici: număr curent, denumirea și numărul documentului de însoțire a mărfii, datele de identificare a persoanei fizice sau juridice pentru care se efectuează transportul, cantitatea, categoria, caracteristicile și, după caz, marca, seria și calibrul armelor, cantitatea și calibrul muniției, mijlocul de transport autorizat și numărul de înmatriculare al acestuia, dovada asigurării pazei transportului, datele de identificare a reprezentantului și șoferului societății de transport, care însoțesc marfa, datele de identificare a destinatarului, perioada în care se desfășoară transportul, traseul utilizat, mențiuni privind eventualele evenimente petrecute în timpul transportului.


    Articolul 119

    Evidența armelor și munițiilor păstrate în depozite și magazii de arme și muniții se ține în registre constituite în condițiile prevăzute la art. 114, care trebuie să cuprindă trei părți, astfel:
    a) prima parte, denumită "INTRĂRI", va cuprinde: denumirea și sediul persoanei juridice sau, după caz, numele, prenumele, adresa și documentul de identitate ale persoanei fizice care a introdus armele și munițiile în depozit, numărul și data autorizației de deținere ori de folosire sau, după caz, seria și numărul permisului de armă ori ale certificatului de deținător, data vizei acordate de către organele de poliție competente, data introducerii armelor și munițiilor în depozit, numele, prenumele, domiciliul, seria și numărul actului de identitate al persoanei delegate să transporte armele și munițiile la depozit, numărul și data eliberării delegației, numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-a efectuat transportul, cantitatea de arme și muniții, categoria din care face parte fiecare armă, conform anexei la Lege, marca, seria și calibrul fiecărei arme, cantitatea și calibrul muniției, seria și numărul cărții de identitate a armei;
    b) partea a doua, denumită "IEȘIRI", va cuprinde: data ieșirii materialelor din depozit, denumirea și adresa persoanei juridice care le-a ridicat din depozit, numărul și data facturii, numele, prenumele, domiciliul, seria și numărul actului de identitate ale persoanei delegate să le ridice, numărul și data eliberării, numărul de înmatriculare al autovehiculului care efectuează transportul, cantitatea de arme și muniții, categoria din care face parte fiecare armă, conform anexei la Lege, marca, seria și calibrul fiecărei arme, cantitatea și calibrul muniției, seria și numărul cărții de identitate a armei;
    c) partea a treia, denumită "CONSEMNĂRI - VERIFICĂRI", va cuprinde: numărul curent, data verificării, organul care a efectuat verificarea, rezultatul verificării, termenul de remediere, alte observații.


    Articolul 120
    (1) Rubricile cuprinse în registrele de evidență prevăzute la art. 114-119 se pot completa sau modifica prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative*) privind stabilirea modelului registrelor de evidență, care se emite în conformitate cu prevederile art. 110 alin. (1) lit. d) din Lege.(2) Modelele registrelor prevăzute la alin. (1) se comunică de autoritatea de poliție competentă, cu ocazia eliberării sau, după caz, a completării autorizației pentru efectuarea operațiunilor cu arme și muniții.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Secţiunea a 5-a Efectuarea operațiunilor de import și export cu arme și muniții de către armurieri

    Articolul 121
    (1) Operațiunile comerciale de import și export cu arme și muniții se pot efectua de către armurierii autorizați numai după obținerea prealabilă a avizului pentru operațiuni de import/export cu arme și muniții, al cărui model este prezentat în anexa nr. 32, eliberat de către structura specializată din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în conformitate cu prevederile art. 110 alin. (4) din Lege.(2) În vederea efectuării operațiunii comerciale de import sau de export, armurierii trebuie să depună o cerere însoțită de factura pro forma tradusă de un traducător autorizat, precum și dosarul de firmă, care trebuie să cuprindă pentru primul aviz: copie de pe certificatul de înregistrare al societății la registrul comerțului, copie de pe actul constitutiv, din care să reiasă faptul că societatea desfășoară operațiuni comerciale cu arme și muniții, copie de pe autorizația pentru efectuarea operațiunilor cu arme și muniții, dovada asigurării pazei transportului, în condițiile legii.(3) Pentru următoarele solicitări în vederea eliberării unui nou aviz pentru operațiuni de import/export cu arme și muniții, dacă nu au intervenit modificări cu privire la situația juridică a firmei, de natură a împiedica continuarea activității de comercializare a armelor și munițiilor, se va anexa la cerere doar factura pro forma tradusă de un traducător autorizat.(4) După analizarea documentelor prezentate, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, autoritatea prevăzută la alin. (1) eliberează avizul în baza căruia se efectuează importul sau exportul armelor și/sau, după caz, al munițiilor.(5) După efectuarea importului sau exportului, armurierul are obligația să prezinte autorității care a emis avizul pentru operațiuni de import/export cu arme și muniții declarația vamală de import, respectiv export, precum și certificatele de atestare a îndeplinirii condițiilor de omologare pentru armele și muniția importate.(6) Armurierul care a procurat armele și munițiile în situația prevăzută la alin. (1) este obligat să solicite Inspectoratului General al Poliției Române, respectiv structurilor de specialitate de la nivel teritorial sau central, eliberarea cărților de identitate în condițiile prevăzute la secțiunea a 2-a a cap. IV, pentru armele importate.


    Articolul 122

    Acordarea avizului de import-export pentru arme de apărare și pază în vederea comercializării se efectuează potrivit prevederilor art. 121 alin. (1)-(4), numai cu condiția prezentării autorizației/licenței emise de Agenția Națională de Control al Exporturilor, în condițiile legii.


    Secţiunea a 6-a Procedura de acordare a avizului pentru operațiuni de transport de arme și muniții în țară și în străinătate

    Articolul 123
    (1) Efectuarea operațiunilor de transport de arme și muniții în țară și, după caz, în străinătate de către armurierul autorizat în acest sens se poate face numai pe baza avizului eliberat, la cerere, de către organul de poliție competent, dacă:
    a) îndeplinește condițiile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.374/2000 pentru aprobarea Normelor privind aplicarea etapizată în traficul intern a prevederilor Acordului european referitor la transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994, cu modificările și completările ulterioare;
    b) deține vehicule omologate de Registrul Auto Român și de Autoritatea Națională de Omologare a Armelor și Munițiilor;
    c) personalul angajat pentru manipularea armelor și munițiilor îndeplinește condițiile prevăzute la art. 106 alin. (2) lit. b), este instruit cu privire la normele de securitate a muncii și are avizul structurii de poliție competente care are atribuții pe linia pazei bunurilor.
    (2) În vederea avizării, armurierul trebuie să depună o cerere însoțită de documentele ce atestă îndeplinirea condițiilor de la alin. (1) la organul de poliție competent care, dacă în urma efectuării verificărilor corespunzătoare constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru efectuarea transportului, eliberează avizul pentru efectuarea transportului de arme și muniții, al cărui model este prezentat în anexa nr. 33.


    Articolul 124

    Armurierii autorizați să efectueze transporturi de arme și muniții sunt obligați să încheie contracte de asigurare a securității transportului, în condițiile legii.


    Articolul 125
    (1) Transportatorii străini autorizați să efectueze transporturi de arme și muniții din categoria celor admise de Lege au obligația să notifice în prealabil Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.(2) Transportatorii și firmele de curierat rapid au obligația să informeze poliția de frontieră despre transporturile de armament și muniție ce urmează să se efectueze în/din România.(3) Efectuarea transportului de arme și muniții pe teritoriul României se face în conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 333/2003, cu mijloace de transport care să îndeplinească condițiile de omologare prevăzute de lege.


    Capitolul VI Contravenții și sancțiuni

    Articolul 126

    Sunt considerate contravenții următoarele fapte:
    a) admiterea participării la cursul de instruire teoretică și practică pe linie de arme și muniții, de către persoane juridice autorizate, a persoanelor care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 8 alin. (2);
    b) efectuarea, de către titularul dreptului de deținere, a unui transfer al armelor letale deținute, fără autorizația prevăzută la art. 17;
    c) transportul armelor letale de către titularul dreptului de deținere, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 19;
    d) nerespectarea obligației de asigurare a condițiilor de păstrare și securitate a armelor letale introduse temporar pe teritoriul României, de către persoana care a formulat invitația, în condițiile prevăzute la art. 43 alin. (1);
    e) portul armei introduse temporar în România, de către deținătorul acesteia, în alte condiții decât cele prevăzute la art. 43 alin. (2);
    f) neîndeplinirea obligației de prezentare a armei la organul competent de poliție, de către deținătorul acesteia, în termenul prevăzut la art. 46 alin. (1);
    f^1) neîndeplinirea obligației de prezentare la organul competent de poliție, în condițiile art. 48^4;
    -------------
    Litera f^1) a art. 126 a fost introdusă de pct. 31 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.

    g) înstrăinarea în afara teritoriului României a unei arme neletale de către proprietarul acesteia, fără îndeplinirea condiției prevăzute la art. 49 alin. (1) referitoare la obținerea avizului de scoatere definitivă din România;
    h) neîndeplinirea de către persoana juridică a obligației de prezentare sau, după caz, de informare a organelor competente, în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1);
    i) transportul armelor de către persoana juridică autorizată, în alte condiții decât cele prevăzute la art. 61 alin. (3);
    j) nerespectarea de către persoana juridică autorizată care a procurat arme neletale a obligației de prezentare sau, după caz, de informare a autorităților competente, în termenul prevăzut la art. 66 alin. (1);
    k) nerespectarea de către persoana juridică a obligației de prezentare la autoritățile competente a registrului de evidență, în termenul prevăzut la art. 70 alin. (2);
    l) nerespectarea obligației persoanei juridice de a dota cu arme numai persoanele pentru care s-a obținut avizul autorităților competente, în condițiile art. 71 alin. (1);
    m) nerespectarea de către persoana juridică a obligațiilor privind afișarea regulamentului de organizare și funcționare a poligonului de tragere, respectiv privind informarea persoanelor care intră în incinta poligonului asupra conținutului acestui regulament, în condițiile prevăzute la art. 75 alin. (2) și (3);
    n) nerespectarea de către persoana juridică a obligației de ținere a evidenței armelor și munițiilor folosite în poligonul de tragere, precum și a obligației de a prezenta registrul organelor de control competente, ori de câte ori li se solicită aceasta, în condițiile prevăzute la art. 76 alin. (1), respectiv alin. (2);
    o) nerespectarea obligației persoanelor de a depune la organele de poliție cărțile de identitate ale armelor pe care le-au înstrăinat în afara teritoriului României, prevăzută la art. 102.
    p) nerespectarea obligației armurierilor autorizați de a notifica structurile de poliție competente teritorial cu privire la efectuarea operațiunilor de casare sau distrugere a armelor, prevăzută de art. 96 alin. (4).
    -------------
    Litera p) a art. 126 a fost introdusă de pct. 32 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 127

    Contravențiile prevăzute la art. 126 se sancționează după cum urmează:
    a) cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei, cele prevăzute la lit. c), f^1) și g);
    b) cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei, cele prevăzute la lit. b), d), e) și f);
    c) cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei, cele prevăzute la lit. j), k), m), n), o) și p);
    d) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele prevăzute la lit. h), i) și l);
    e) cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, cea prevăzută la lit. a).
    -------------
    Art. 127 a fost modificat de pct. 33 al art. I din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008.


    Articolul 128

    Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către polițiștii anume desemnați din cadrul Poliției Române.


    Articolul 129

    Contravențiilor prevăzute la art. 126 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.


    Capitolul VII Dispoziții tranzitorii și finale

    Secţiunea 1 Dispoziții tranzitorii

    Articolul 130

    Prevederile prezentelor norme metodologice referitoare la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. e) și g) din Lege, precum și la documentele prin care se face dovada îndeplinirii acestor condiții se aplică după cum urmează:
    a) până la emiterea ordinului ministrului sănătății publice*) prin care se stabilesc afecțiunile prin care poate fi pusă în pericol viața persoanelor, dacă cel care suferă de acestea ar deține sau folosi arme și muniții, se aplică normele de specialitate aflate în vigoare până la data de 1 martie 2005 în acest domeniu;
    b) până la data înființării persoanelor juridice autorizate să desfășoare cursurile de instruire teoretică și practică pe linie de arme și muniții, se procedează după cum urmează:

    (i) aplicarea prevederilor prezentelor norme metodologice referitoare la îndeplinirea condiției privind absolvirea cursurilor se suspendă în fiecare județ până la autorizarea a cel puțin câte unei persoane juridice pentru organizarea acestor cursuri;
    (îi) după primele 6 luni ale perioadei de suspendare prevăzute la pct. (i) persoanele cărora li se aplică condiția absolvirii acestor cursuri trebuie să promoveze un test teoretic pe linie de arme și muniții, ale cărui tematică și condiții de promovare se aprobă prin dispoziție a inspectorului general al Poliției Române;(iii) condiția promovării testului prevăzut la pct. (îi) încetează în fiecare județ de la data autorizării a cel puțin unei persoane juridice în condițiile stabilite la pct. (i);(iv) persoanele fizice care dețin permis de armă la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, cele care obțin acest document în termen de 6 luni de la aceeași dată, precum și cele care obțin documentul, cu condiția promovării testului prevăzut la pct. (îi), sunt obligate să facă dovada absolvirii cursurilor de instruire teoretică și practică, prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. g) din Lege, cu ocazia prezentării la prima viză a permisului de armă, ulterior autorizării, în județul unde au domiciliul, a cel puțin unei persoane juridice pentru organizarea acestor cursuri;
    c) îndeplinirea condiției referitoare la prezentarea avizului psihologic conform art. 15 alin. (1) lit. e) din Lege se aplică începând cu ocazia prezentării la prima viză a permisului de armă, ulterior autorizării a cel puțin unui psiholog sau cabinet de specialitate, în județul în care domiciliază persoana care trebuie să îndeplinească această condiție.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin HOTĂRÂREA nr. 862 din 28 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 590 din 7 iulie 2006 s-a dispus organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice.


    Articolul 131

    Prevederile prezentelor norme metodologice referitoare la îndeplinirea condițiilor de păstrare și asigurare a securității armelor și munițiilor deținute de persoanele fizice sau juridice se aplică după cum urmează:
    a) până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 96 din Lege, se procedează după cum urmează:

    (i) aplicarea prevederilor referitoare la condiția omologării încăperilor și spațiilor în care se păstrează armele și munițiile se suspendă;
    (îi) în primele 6 luni ale perioadei de suspendare prevăzute la pct. (i) persoanele fizice și juridice care la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice dețin arme și muniții sunt obligate să întreprindă demersurile corespunzătoare îndeplinirii condițiilor de păstrare și asigurare a securității acestora, potrivit prevederilor care li se aplică, cu excepția celor privind omologarea;
    b) în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 96 din Lege persoanele fizice sau juridice care dețin arme și muniții trebuie să își adapteze condițiile de păstrare și asigurare a securității acestora și să obțină certificatele de omologare corespunzătoare.


    Articolul 132
    (1) Prevederile prezentelor Norme metodologice referitoare la condiția omologării poligoanelor de tragere se suspendă până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 96 din Lege.(2) Până la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 96 din Lege, condiția omologării, necesară pentru obținerea autorizației de funcționare a poligoanelor de tragere, se înlocuiește cu îndeplinirea următoarelor condiții:
    a) solicitantul trebuie să facă dovada că poligonul a fost construit potrivit normelor stabilite de Federația Română de Tir Sportiv pentru poligoanele de tir existente; dovada se face printr-un aviz de principiu, acordat în cadrul unei proceduri care se stabilește prin protocol încheiat între Inspectoratul General al Poliției Române și Federația Română de Tir Sportiv;
    b) perimetrele poligoanelor prevăzute la art. 108 trebuie asigurate cu gard de beton, înalt de 3 metri, pe care se montează din 20 în 20 de metri plăcuțe avertizoare cu inscripția "POLIGON DE TRAGERE, ACCESUL STRICT INTERZIS".
    (3) În termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 96 din Lege, persoanele juridice care dețin poligoane de tragere sunt obligate să își adapteze amenajările potrivit normelor de omologare și să obțină certificat de omologare a poligonului.


    Articolul 133
    (1) Prevederile secțiunii 1 a cap. IV, precum și cele referitoare la condiția existenței marcajului pe arme și muniții se aplică de la data împlinirii unui termen de 2 ani de la intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice.(2) Până la împlinirea termenului de 2 ani prevăzut la alin. (1), armurierii autorizați să producă arme și muniții pe teritoriul României sunt obligați să își asigure mijloacele tehnice necesare aplicării marcajului, în condițiile prevăzute la secțiunea 1 a cap. IV.


    Articolul 134

    Prevederile secțiunii a 2-a a cap. IV, precum și cele referitoare la condiția existenței cărții de identitate a armei se aplică după împlinirea unui termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, astfel:
    a) la împlinirea acestui termen se pun în circulație cărțile de identitate pentru armele produse de armurierii români autorizați, destinate introducerii în circuitul comercial pe teritoriul României, precum și pentru cele importate, în condițiile legii;
    b) într-un interval de 2 ani de la data împlinirii acestui termen, dar nu mai târziu de data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 96 din Lege, persoanele fizice sau juridice care dețin arme letale sunt obligate să solicite organelor de poliție competente eliberarea cărților de identitate pentru armele letale deținute;
    c) până la expirarea intervalului de timp prevăzut la lit. b), prevederile prezentelor norme metodologice referitoare la condiția existenței cărții de identitate se aplică numai în cazul armelor pentru care s-au eliberat aceste documente;
    d) de la data expirării intervalului de timp prevăzut la lit. b), prevederile secțiunii a 2-a a cap. IV, precum și cele referitoare la condiția existenței cărții de identitate se aplică în toate cazurile.


    Articolul 135
    (1) Persoanele juridice care la data intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice efectuează operațiuni cu arme și muniții sunt obligate să solicite organelor de poliție competente autorizările corespunzătoare, în condițiile stabilite la cap. V, în termen de cel mult un an de la această dată.(2) După împlinirea termenului prevăzut la alin. (1), operațiunile cu arme și muniții prevăzute de Lege vor putea fi efectuate numai de armurierii autorizați, în condițiile stabilite la cap. V.


    Articolul 136
    (1) Prevederile referitoare la trecerea peste frontiera de stat a României a armelor și munițiilor, altele decât cele de vânătoare și tir, de către persoanele fizice se aplică de la data desemnării în punctele de trecere a frontierei a reprezentanților Autorității Naționale pentru Omologarea Armelor și Munițiilor, dar nu mai târziu de 3 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 96 din Lege.(2) Până la data prevăzută la alin. (1), trecerea peste frontieră a armelor de vânătoare și tir, precum și a muniției corespunzătoare se efectuează în condițiile stabilite în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, aprobată cu modificări prin Legea nr. 243/2002, cu modificările și completările ulterioare, prin toate punctele destinate traficului internațional de persoane.(3) Până la data prevăzută la alin. (1), transferul armelor și munițiilor, altele decât cele de vânătoare și tir, în și din străinătate de către persoanele fizice sau juridice, pentru scopurile prevăzute în prezentele norme metodologice, se poate efectua numai prin intermediul armurierilor autorizați să efectueze operațiuni de import și export sau al celor autorizați să efectueze transporturi internaționale de arme și muniții.


    Secţiunea a 2-a Dispoziții finale

    Articolul 137

    Înființarea și funcționarea Registrului Național al Armelor și asigurarea logistică impusă pentru realizarea tuturor documentelor stabilite în prezentele norme metodologice se vor asigura etapizat, în funcție de fondurile alocate în aceste scopuri prin bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative*), în condițiile legii.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Articolul 138
    (1) Anexele nr. 1-33 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.(2) Anexele pot fi modificate sau completate prin ordin al ministrului internelor și reformei administrative*).
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Articolul 139

    În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Inspectoratul General al Poliției Române va solicita autorității în drept includerea în Clasificarea ocupațiilor din România a ocupației de instructor în poligonul de tragere.

    NOTA
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:
    Art. II și III din HOTĂRÂREA nr. 895 din 20 august 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 623 din 27 august 2008 prevăd:
    ART. II(1) Societățile comerciale autorizate pentru deținerea, folosirea sau, după caz, desfășurarea operațiunilor cu arme și muniții au obligația ca în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri să ia măsurile necesare în vederea obținerii avizului inspectoratului teritorial de muncă, pentru spațiile destinate depozitării munițiilor, precum și pentru spațiile destinate exclusiv depozitării capselor sau pulberilor.(2) La împlinirea termenului de un an, dreptul de deținere, folosire sau, după caz, de desfășurare a operațiunilor cu arme și muniții se suspendă până la obținerea avizului prevăzut la alin. (1).
    Art. III(1) În vederea eliberării permisului de armă sau, după caz, înscrierii armei în permisul de armă, posesorii armelor neletale supuse autorizării, prevăzuți la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, trebuie să prezinte autorităților competente potrivit legii un dosar care va cuprinde documentele prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)-e) și g) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 130/2005, precum și următoarele:
    a) certificatul de deținător;
    b) permisul de armă, în original și în copie, atunci când este cazul;
    c) dovada achitării taxelor prevăzute de lege pentru eliberarea unui nou permis de armă sau, după caz, înscrierii armei în permis.
    (2) Dacă în certificatul de deținător nu sunt înscrise mențiuni referitoare la alte arme neletale, din categoria celor supuse notificării, se procedează la anularea acestuia prin aplicarea ștampilei "ANULAT", odată cu eliberarea permisului de armă sau, după caz, înscrierea armei în permisul de armă.


    Anexa nr. 1

        MODEL
     ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │ ┌──────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │R0MÂNIA - MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE│ │
     │ │INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ....... │ │
     │ │Nr. ........... din .............. │ ┌────────┐ │
     │ └──────────────────────────────────────────────────────────┘ │ │ │
     │ (Se completează de către organul de poliție) │ FOTO │ │
     │ │3,5x4,5 │ │
     │ │ cm │ │
     │ └────────┘ │
     │ │
     │ CERERE │
     │ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │ │ │
     │ │ Subsemnatul ___________________ _____________________ │ │
     │ │ (numele de familie) (prenumele) │ │
     │ │ │ │
     │ │ fost(ă) _______________ fiul/fica lui __________ și _________ │ │
     │ │ (nume anterior) (tata) (mama) │ │
     │ │ │ │
     │ │ nascut(ă) în data de |_|_|_|_|_|_|_|_| în ______________ ___________│ │
     │ │ (ziua, luna, anul) (localitatea) (jud./sector│ │
     │ │ │ │
     │ │ cu domiciliul în _____________, ____________________________________ │ │
     │ │ (localitatea) (Sos./B-dul/Str./Aleea/Intrarea) │ │
     │ │ │ │
     │ │ ___________, ________, _______, ______, ______________, _____________│ │
     │ │ (numărul) (blocul) (scara) (apt.) (codul postal) (jud/sector)│ │
     │ │ │ │
     │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │
     │ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │ │ │
     │ │ Alte date: Cetatenie ____________, naționalitate ______________ │ │
     │ │ │ │
     │ │ Act de identitate seria |_|_| nr. |_|_|_|_|_|_|_|, │ │
     │ │ │ │
     │ │ CNP |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| │ │
     │ │ S A A L L Z Z N N N N N C │ │
     │ │ Reședința ___________________, ____________________________________ │ │
     │ │ (localitatea) (Sos./B-dul/Str./Aleea/Intrarea) │ │
     │ │ ___________, ________, _______, ______, ______________, _____________│ │
     │ │ (numărul) (blocul) (scara) (apt.) (codul postal) (jud/sector)│ │
     │ │ │ │
     │ │ Profesia ___________ locul de muncă _________ functia __________ │ │
     │ │ │ │
     │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │
     │ │
     │ rog a fi autorizat în regim [] normal pentru [] deținerea │
     │ [] de urgență [] portul și folosirea│
     │ ............................................................... │
     │ │
     │unei arme cu destinația* [] agrement (1) [] tir sportiv (4) │
     │ [] utilitară (2) [] vânătoare (5) │
     │ [] colecție (3) [] apărare și pază (6)│
     │ │
     │ │
     │ ............................................................... │
     │ │
     │ și a mi se elibera o autorizație pentru procurarea armei. │
     │ │
     │ Data ............ Semnătura .............. │
     └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
    ---------
        * Conform anexei la Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și
        munițiilor
        Cererea se completează cu litere majuscule iar situațiile corespunzătoare
        se marchează cu X.
        Cererea completată cu date inexacte sau cu omisiuni, precum și cererea
        care nu este însoțită de documentele prevăzute de lege sunt nule
        Această parte a documentului se completează de către organul de politie
        ───────────────────────────────────────────────────────────────────────
        Acte necesare obținerii autorizării pentru prima armă:
     ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │ │
     │ Acte necesare pentru arme având destinația: M E N T I U N I │
     │ (nr, seria, data emiterii│
     │ și emitentul) │
     │ │
     │a) copie B.I./C.I. [] │
     │ │
     │b) certificat medical tip [] │
     │ │
     │c) certificat testare psihologica [] │
     │ │
     │d) certificat de cazier judiciar [] │
     │ │
     │e) 2 fotografii 3,5x4,5 cm [] │
     │ │
     │f) taxa de prestare serviciu [] ___________________ │
     │ │
     │g) certificat de absolvire curs [] ___________________ │
     │ │
     │h) copie permis de vânătoare [] ___________________ │
     │ │
     │i) copie permis antrenor de tir [] ___________________ │
     │ │
     │j) copie permis sportiv categ. I [] ___________________ │
     │ │
     │k) atestat colectionar [] ___________________ │
     │ │
     │l) dovada calității prev. de [] ___________________ │
     │ art. 14 alin. 2 din Legea │
     │ nr. 295/2004 │
     └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
     ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │În temeiul comunicarii a fost achizitionata arma marca _____, seria _____ │
     │ │
     │calibrul _____, categoria ___ ___, cu factura nr. _____ din ______________│
     │ (data emiterii│
     │ │
     │eliberata de __________________ din _______________________________ │
     │ (localitatea, județul) │
     └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
     ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │S-a eliberat cartea de identitate a armei, seria ________ nr. _________ │
     │ │
     │la data |_|_|_|_|_|_|_|_| │
     │ Z Z L L A A A A │
     │de către _____________________________________________________ │
     │ (autoritatea emitenta) │
     │ │
     │S-a eliberat permisul de arma seria ________ nr. ______________ │
     │ │
     │la data |_|_|_|_|_|_|_|_| │
     │ Z Z L L A A A A │
     └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
     ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │Lucrarea a fost solutionata de către: ______________________________ │
     │ (gradul, numele și prenumele) │
     │la data |_|_|_|_|_|_|_|_| │
     │ Z Z L L A A A A │
     └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
     ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │ │
     │ Alte mențiuni efectuate de organul de politie: ....................... │
     │ │
     │ ....................................................................... │
     │ │
     │ ....................................................................... │
     │ │
     │ ....................................................................... │
     │ │
     │ ....................................................................... │
     │ │
     │ ....................................................................... │
     │ │
     │ ....................................................................... │
     └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 2

        MODEL
        Matca
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI .........
        Nr. ....... data .........
                           AUTORIZAȚIE DE PROCURARE
                       ARMĂ ȘI MUNIȚIE - PERSOANE FIZICE
        Se autorizează domnul/doamna ......... cu domiciliul/reședința în
        localitatea ......, str. ....., nr. ....., cod numeric personal ........
        pentru a procura:
        1. Armă cu destinația ........ și cantitatea de ....... cartușe calibrul
        aferent acesteia.
        2. O țeava de rezervă calibrul ......, pentru arma: (denumirea) ......
        (categoria) ...... (seria) ..... deținută în baza permisului de armă
        tip ......, seria ....., nr. .....
               ORGAN DE POLIȚIE
        Față
        ROMÂNIA
        MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI.........
        Nr. ....... data .........
                           AUTORIZAȚIE DE PROCURARE
                       ARMĂ ȘI MUNIȚIE - PERSOANE FIZICE
        Se autorizează domnul/doamna ........., cetatenie ....... cu domiciliul/
        reședința în localitatea ......, str. ....., nr. ....., cod numeric
        personal ........ act de identitate ..........., seria ..........,
        nr. ..... pentru a procura:
        1. Armă letala cu destinația ........ și cantitatea de ....... cartușe
        calibrul aferent acesteia.
        2. O țeava de rezervă calibrul ......, pentru arma: (denumirea) ......
        (categoria) ...... (seria) ..... deținută în baza permisului de armă
        tip ......, seria ....., nr. .....
        * Specificații suplimentare ...........................................
        .......................................................................
        Termenul de valabilitatea al autorizație până la data de ...........
                                   ȘEFUL POLIȚIEI
                                     L.S.
        Se prelungește până la data de ...........
                                    ȘEFUL POLIȚIEI
                                     L.S.
        În termen de 10 zile posesorul acestei autorizații are obligația de a se
        prezenta la organul de poliție care a eliberat-o, având asupra sa arma
        procurată, actul de proveniență și cartea de identitate a armei, în cazul
        când aceasta există.
    ------------
        * se vor menționa date suplimentare despre arma solicitată
        VERSO
        Data procurării .............
        Se certifică de către armurierul/autoritatea vamală ...........
        din localitatea ...............................................
        că domnul .....................................................
        a procurat:
        1. armă din categoria ......., cu caracteristicile ...... destinația .....
        marca ....... seria ........ calibrul .........
        2. O țeava de rezervă, calibru ......... Seria ....... marca .........
        a) De la (numele și prenumele/denumirea persoanei fizice/juridice care
        înstrăinează) .........., titular al permisului de armă/autorizație de
        deținere și folosire, seria ..... nr. ........./factura numărul .......
        din data de .........
        b) Din străinătate conf doc ..................
        Poziția din registrul de evidență a armelor/registrul vamal nr. .../...
        semnătura gestionarului/organul vamal
        loc ștampilă
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 3

        MODEL
        ROMÂNIA
        EMITENT ...... Seria .... nr. ......
        Nr. ...... data .....
                                    CERTIFICAT
            DE ABSOLVIRE A CURSULUI DE PREGĂTIRE TEORETICĂ ȘI PRACTICĂ
                          PE LINIE DE ARME ȘI MUNIȚII*
        Certificăm că domnul (doamna) ........., CNP ........... fiul (fiica) lui
        .......... și al (a) ........, născut(ă) la data ......., în ...........,
        domiciliat în localitatea ..........., str. ....., nr. ......., județul
        (sectorul) ........., a absolvit cursul de pregătire teoretică și practică
        pe linie de arme și muniții.
        Cursul s-a desfășurat în perioada .........., la sediul societății .......,
        din localitatea ........, str. ....., nr. ....., județul (sectorul) ......
        Certificatul poate fi utilizat în condițiile prevăzute de Legea
        nr. 295/2004 și Normele metodologice de aplicare.
             DIRECTOR CURS
              L.S.
        * ACESTA VA FI ELIBERAT DE CĂTRE PERSOANA JURIDICĂ AUTORIZATĂ
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 4

        MODEL
          ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
          │ │
          │ │
          │ ROMÂNIA │
          │ MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*) │
          │ INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE │
          │ │
          │ │
          │ ┌─────┐ │
          │ │stema│ │
          │ │ │ │
          │ └─────┘ │
          │ │
          │ │
          │ PERMIS DE ARMA │
          │ │
          │ │
          │ TIP A │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ DETINE │
          │ │
          │ ARME DE FOC Și MUNIȚII │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ Seria RO nr. 0000000 │
          │ │
          │ pag 1 │
          │ │
          └─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
          ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
          │ │
          │ │
          │ │
          │ MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*) │
          │ INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI │
          │ │
          │ ┌──────────────┐ │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ │ FOTOGRAFIA │ │
          │ │ TITULARULUI │ ─────────────────────── │
          │ │ │ (Semnătura titularului) │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ └──────────────┘ │
          │ │
          │ │
          │ C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| │
          │ │
          │ │
          │ ─────────────────────────────────────── │
          │ (Numele și prenumele titularului) │
          │ │
          │ Domiciliat în localitatea .................... │
          │ strada ................ nr. ............... │
          │ blocul ......., scara ........, apt. ...... │
          │ județul (sectorul) .................. │
          │ │
          │ │
          │ Permisul de armă a fost eliberat la data de ......... │
          │ │
          │ Numărul de înregistrare ...................... │
          │ │
          │ │
          │ ȘEFUL INSPECTORATULUI │
          │ │
          │ │
          │ LS. │
          │ │
          │ Seria RO nr. 0000000 │
          │ pag 2 │
          └─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
          ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
          │ │
          │ VIZA PERMISULUI DE ARMĂ │
          │ ┌───────────────────────────────────────────────────────────┐ │
          │ │ ┌─────────────────────┐ │ │
          │ │ Organul care a efectuat VIZA ├─────────────────────┤ │ │
          │ │ Data efectuării vizei ├─────────────────────┤ │ │
          │ │ Nr. dosar viza └─────────────────────┘ │ │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ │ Șeful Serviciului │ │
          │ │ ștampila │ │
          │ └───────────────────────────────────────────────────────────┘ │
          │ │
          │ ┌───────────────────────────────────────────────────────────┐ │
          │ │ ┌─────────────────────┐ │ │
          │ │ Organul care a efectuat VIZA ├─────────────────────┤ │ │
          │ │ Data efectuării vizei ├─────────────────────┤ │ │
          │ │ Nr. dosar viza └─────────────────────┘ │ │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ │ Șeful Serviciului │ │
          │ │ ștampila │ │
          │ └───────────────────────────────────────────────────────────┘ │
          │ │
          │ ┌───────────────────────────────────────────────────────────┐ │
          │ │ ┌─────────────────────┐ │ │
          │ │ Organul care a efectuat VIZA ├─────────────────────┤ │ │
          │ │ Data efectuării vizei ├─────────────────────┤ │ │
          │ │ Nr. dosar viza └─────────────────────┘ │ │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ │ Șeful Serviciului │ │
          │ │ ștampila │ │
          │ └───────────────────────────────────────────────────────────┘ │
          │ │
          │ ┌───────────────────────────────────────────────────────────┐ │
          │ │ ┌─────────────────────┐ │ │
          │ │ Organul care a efectuat VIZA ├─────────────────────┤ │ │
          │ │ Data efectuării vizei ├─────────────────────┤ │ │
          │ │ Nr. dosar viza └─────────────────────┘ │ │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ │ Șeful Serviciului │ │
          │ │ ștampila │ │
          │ └───────────────────────────────────────────────────────────┘ │
          │ │
          │ Seria RO nr. 0000000 │
          │ pag 3 │
          └─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
          ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐
          │ │
          │ ARME DEȚINUTE │
          │ ┌────┬────────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐ │
          │ │ │ │ │ │ │
          │ │ 1 │Cartea de identitate│ ÎNSCRIERE │ RADIERE │ │
          │ │ │a armei │ │ │ │
          │ ├────┴────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │
          │ │Categoria armei │ Data │ Data │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │Caracteristicile armei │ Nr. │ Nr. │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │Destinația armei │ȘEFUL SERVICIULUI│ȘEFUL SERVICIULUI│ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │ Marca │ │ │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │ seria cal. │ L.S. │ L.S. │ │
          │ └─────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────┘ │
          │ ┌────┬────────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐ │
          │ │ │ │ │ │ │
          │ │... │Cartea de identitate│ ÎNSCRIERE │ RADIERE │ │
          │ │ │a armei │ │ │ │
          │ ├────┴────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │
          │ │Categoria armei │ Data │ Data │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │Caracteristicile armei │ Nr. │ Nr. │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │Destinația armei │ȘEFUL SERVICIULUI│ȘEFUL SERVICIULUI│ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │ Marca │ │ │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │ seria cal. │ L.S. │ L.S. │ │
          │ └─────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────┘ │
          │ ┌────┬────────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐ │
          │ │ │ │ │ │ │
          │ │ ...│Cartea de identitate│ ÎNSCRIERE │ RADIERE │ │
          │ │ │a armei │ │ │ │
          │ ├────┴────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │
          │ │Categoria armei │ Data │ Data │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │Caracteristicile armei │ Nr. │ Nr. │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │Destinația armei │ȘEFUL SERVICIULUI│ȘEFUL SERVICIULUI│ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │ Marca │ │ │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │ seria cal. │ L.S. │ L.S. │ │
          │ └─────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────┘ │
          │ ┌────┬────────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐ │
          │ │ │ │ │ │ │
          │ │ ...│Cartea de identitate│ ÎNSCRIERE │ RADIERE │ │
          │ │ │a armei │ │ │ │
          │ ├────┴────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │
          │ │Categoria armei │ Data │ Data │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │Caracteristicile armei │ Nr. │ Nr. │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │Destinația armei │ȘEFUL SERVICIULUI│ȘEFUL SERVICIULUI│ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │ Marca │ │ │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │ seria cal. │ L.S. │ L.S. │ │
          │ └─────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────┘ │
          │ ┌────┬────────────────────┬─────────────────┬─────────────────┐ │
          │ │ │ │ │ │ │
          │ │ ...│Cartea de identitate│ ÎNSCRIERE │ RADIERE │ │
          │ │ │a armei │ │ │ │
          │ ├────┴────────────────────┼─────────────────┼─────────────────┤ │
          │ │Categoria armei │ Data │ Data │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │Caracteristicile armei │ Nr. │ Nr. │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │Destinația armei │ȘEFUL SERVICIULUI│ȘEFUL SERVICIULUI│ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │ Marca │ │ │ │
          │ ├─────────────────────────┤ │ │ │
          │ │ seria cal. │ L.S. │ L.S. │ │
          │ └─────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────┘ │
          │ │
          │ Seria RO nr. 0000000 │
          │ pag 4-9 │
          └──────────────────────────────────────────────────────────────────┘
        ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
        │ │
        │ TEVI REZERVĂ │
        │┌───────┬─────┬─────┬────────┬──────────────────┬───────────────────┐ │
        ││ Cat./ │MARCA│SERIA│CALIBRUL│NR.DE ÎNREGISTRARE│NR. DE ÎNREGISTRARE│ │
        ││Caract.│ │ │ │ȘI DATA INSCRIERII│ȘI DATA RADIERII │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │└───────┴─────┴─────┴────────┴──────────────────┴───────────────────┘ │
        │ │
        │ Seria RO nr. 0000000 │
        │ pag 10-11 │
        └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
        ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
        │ │
        │ SCHIMBĂRI DE DOMICILIU │
        │┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │
        ││ Schimbat domiciliul în localitatea ................... │ │
        ││ strada ......................... nr. ................. │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ... ┌───────────────────┤ │
        ││ de la data de ............................ │ ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┤ │ │
        ││ │ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ......... │ L.S. │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┴───────────────────┤ │
        ││ Schimbat domiciliul în localitatea ................... │ │
        ││ strada ......................... nr. ................. │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ... ┌───────────────────┤ │
        ││ de la data de ............................ │ ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┤ │ │
        ││ │ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ......... │ L.S. │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┴───────────────────┤ │
        ││ Schimbat domiciliul în localitatea ................... │ │
        ││ strada ......................... nr. ................. │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ... ┌───────────────────┤ │
        ││ de la data de ............................ │ ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┤ │ │
        ││ │ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ......... │ L.S. │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┴───────────────────┤ │
        ││ Schimbat domiciliul în localitatea ................... │ │
        ││ strada ......................... nr. ................. │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ... ┌───────────────────┤ │
        ││ de la data de ............................ │ ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┤ │ │
        ││ │ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ......... │ L.S. │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┴───────────────────┤ │
        ││ Schimbat domiciliul în localitatea ................... │ │
        ││ strada ......................... nr. ................. │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ... ┌───────────────────┤ │
        ││ de la data de ............................ │ ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┤ │ │
        ││ │ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ......... │ L.S. │ │
        │└───────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘ │
        │ │
        │ Seria Ro nr. 0000000 │
        │ pag. 12 │
        └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
        ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
        │ │
        │ MUNITIE │
        │┌────────────────────┬──────────────────┬───────────────────────────┐ │
        ││ │ │ Muniție pentru │ │
        ││ CALIBRUL │ BUCATI │ arma de la poziția │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │├────────────────────┼──────────────────┼───────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │
        │└────────────────────┴──────────────────┴───────────────────────────┘ │
        │ │
        │ Seria RO nr. 0000000 │
        │ pag 13 │
        └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
        ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
        │ │
        │ Reședințe aprobate pentru deținerea armelor │
        │┌─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┐ │
        ││ A │Localitatea .................. │ │
        │├─────────┘ │ │
        ││ strada ............. nr. ............... │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ... ┌───────────────────┤ │
        ││ de la data de ............................ │ ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┤ │ │
        ││ │ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ......... │ L.S. │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┴───────────────────┤ │
        ││La această adresă vor fi deținute armele înregistrate în prezentul │ │
        ││permis la pozițiile: │ │
        │├─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┤ │
        ││ ... │Localitatea .................. │ │
        │├─────────┘ │ │
        ││ strada ............. nr. ............... │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ... ┌───────────────────┤ │
        ││ de la data de ............................ │ ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┤ │ │
        ││ │ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ......... │ L.S. │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┴───────────────────┤ │
        ││La această adresă vor fi deținute armele înregistrate în prezentul │ │
        ││permis la pozițiile: │ │
        │├─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┤ │
        ││ ... │Localitatea .................. │ │
        │├─────────┘ │ │
        ││ strada ............. nr. ............... │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ... ┌───────────────────┤ │
        ││ de la data de ............................ │ ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┤ │ │
        ││ │ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ......... │ L.S. │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┴───────────────────┤ │
        ││La această adresă vor fi deținute armele înregistrate în prezentul │ │
        ││permis la pozițiile: │ │
        │├─────────┬─────────────────────────────────────────────────────────┤ │
        ││ ... │Localitatea .................. │ │
        │├─────────┘ │ │
        ││ strada ............. nr. ............... │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ... ┌───────────────────┤ │
        ││ de la data de ............................ │ ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┤ │ │
        ││ │ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ......... │ L.S. │ │
        │├───────────────────────────────────────────────┴───────────────────┤ │
        ││La această adresă vor fi deținute armele înregistrate în prezentul │ │
        ││permis la pozițiile: │ │
        │└───────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │
        │ │
        │ Seria RO nr. 0000000 │
        │ pag 14-15 │
        └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
                   MODIFICĂRI PRIVIND LOCUL UNDE SUNT DEȚINUTE ARMELE
      ┌───┬────────────────┬────────────┬─────────────┬──────────────┬──────────┐
      │NR │NR. ÎNREGISTRARE│MODIFICAREA │LOCUL UNDE AU│LOCUL UNDE VOR│SEMNĂTURA │
      │CRT│ ȘI DATA │PRIVEȘTE │FOST DEȚINUTE│FI DEȚINUTE │ ȘI │
      │ │ MODIFICĂRII │ URMĂTOARELE│ ARMELE │ ARMELE │ȘTAMPILA │
      │ │ │ ARME │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      ├───┼────────────────┼────────────┼─────────────┼──────────────┼──────────┤
      │ │ │ │ │ │ │
      └───┴────────────────┴────────────┴─────────────┴──────────────┴──────────┘
                             Seria RO nr. 0000000
                               pag 16-17
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 5

           MODEL
          ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
          │ │
          │ │
          │ ROMÂNIA │
          │ MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*) │
          │ INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI ROMÂNE │
          │ │
          │ │
          │ ┌─────┐ │
          │ │stema│ │
          │ │ │ │
          │ └─────┘ │
          │ │
          │ PERMIS DE ARMA │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ TIP B │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ PORT ȘI FOLOSIRE │
          │ │
          │ ARME DE FOC ȘI MUNIȚIE │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ Seria RO nr. 0000000 │
          │ │
          │ pag. 1 │
          │ │
          └─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
          ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
          │ │
          │ │
          │ │
          │ MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*) │
          │ INSPECTORATUL ............ │
          │ │
          │ ┌──────────────┐ │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ │ FOTO │ │
          │ │ TITULAR │ ─────────────────────── │
          │ │ │ (Semnătura titularului) │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ └──────────────┘ │
          │ │
          │ │
          │ C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| │
          │ │
          │ │
          │ ─────────────────────────────────────── │
          │ (Numele și prenumele titularului) │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ Permisul de armă eliberat la data de ......... │
          │ │
          │ Numărul de înregistrare ...................... │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ Seria RO nr. 0000000 │
          │ pag 2 │
          └─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
          ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
          │ │
          │ │
          │ │
          │ ┌───────────────────────────────────────────────────────┐ │
          │ │ │ │
          │ │ Domiciliul în localitatea │ │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ │ ................................................ │ │
          │ │ │ │
          │ │ strada ..................... nr. ......... │ │
          │ │ │ │
          │ │ bloc ......... scara ......... apt. ........... │ │
          │ │ │ │
          │ │ județ (sector) ..............................., │ │
          │ │ │ │
          │ │ │ │
          │ └───────────────────────────────────────────────────────┘ │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ │
          │ SEFUL UNITATII │
          │ │
          │ L.S. │
          │ │
          │ │
          │ Seria RO nr. 0000000 │
          │ pag 3 │
          └─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
          ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
          │ │
          │ VIZA PERMISULUI DE ARMĂ │
          │ ┌──────────────────────────┐ ┌──────────────────────────┐ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ VIZAT LA DATA │ │ VIZAT LA DATA │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ ..................... │ │ ................. │ │
          │ │ ȘEFUL UNITĂȚII │ │ ȘEFUL UNITĂȚII │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ │ │ │ │ │ │
          │ │ │.................. │ │ │................... │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ ȘTAMPILA UNITĂȚII │ │ ȘTAMPILA UNITĂȚII │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ Nr. înregistrare │ │ Nr. înregistrare │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ ................... │ │ ..................... │ │
          │ └──────────────────────────┘ └──────────────────────────┘ │
          │ ┌──────────────────────────┐ ┌──────────────────────────┐ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ VIZAT LA DATA │ │ VIZAT LA DATA │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ ..................... │ │ ................. │ │
          │ │ ȘEFUL UNITĂȚII │ │ ȘEFUL UNITĂȚII │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ │ │ │ │ │ │
          │ │ │.................. │ │ │................... │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ ȘTAMPILA UNITĂȚII │ │ ȘTAMPILA UNITĂȚII │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ Nr. înregistrare │ │ Nr. înregistrare │ │
          │ │ │ │ │ │
          │ │ ................... │ │ ..................... │ │
          │ └──────────────────────────┘ └──────────────────────────┘ │
          │ │
          │ Seria RO nr. 0000000 │
          │ pag 4-5 │
          └─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
          ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┐
          │ │
          │ ARME DEȚINUTE │
          │ ┌────────────────────────────────────┬───────────────────┐ │
          │ │Cartea de identitate a armei │ │ │
          │ ├─────────────────────────┬──────────┴───────────────────┤ │
          │ │Categoria armei │ │ │
          │ ├─────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │
          │ │Caracteristicile armei │ │ │
          │ ├─────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │
          │ │Destinația armei │ │ │
          │ ├─────────┬───────────────┴──────────────────────────────┤ │
          │ │Marca │ │ │
          │ ├─────────┼──────────────────────┬──────┬────────────────┤ │
          │ │Seria │ │ Cal. │ │ │
          │ ├─────────┴──────────────────┬───┴──────┴────────────────┤ │
          │ │Data înscrierii ........... │Data radierii ........... │ │
          │ │ │ │ │
          │ │Nr. înregistrare........... │Nr. înregistrare ........ │ │
          │ │ │ │ │
          │ │ȘEFUL UNITATII │ȘEFUL UNITĂȚII │ │
          │ │ │ │ │
          │ │ L.S. │ L.S. │ │
          │ │ │ │ │
          │ └────────────────────────────┴───────────────────────────┘ │
          │ ┌────────────────────────────────────┬───────────────────┐ │
          │ │Cartea de identitate a armei │ │ │
          │ ├─────────────────────────┬──────────┴───────────────────┤ │
          │ │Categoria armei │ │ │
          │ ├─────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │
          │ │Caracteristicile armei │ │ │
          │ ├─────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │
          │ │Destinația armei │ │ │
          │ ├─────────┬───────────────┴──────────────────────────────┤ │
          │ │Marca │ │ │
          │ ├─────────┼──────────────────────┬──────┬────────────────┤ │
          │ │Seria │ │ Cal. │ │ │
          │ ├─────────┴──────────────────┬───┴──────┴────────────────┤ │
          │ │Data înscrierii ........... │Data radierii ........... │ │
          │ │ │ │ │
          │ │Nr. înregistrare........... │Nr. înregistrare ........ │ │
          │ │ │ │ │
          │ │ȘEFUL UNITATII │ȘEFUL UNITĂȚII │ │
          │ │ │ │ │
          │ │ L.S. │ L.S. │ │
          │ │ │ │ │
          │ └────────────────────────────┴───────────────────────────┘ │
          │ │
          │ Seria RO nr. 0000000 │
          │ pag.6-19 │
          └─────────────────────────────────────────────────────────────────┘
        ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
        │ │
        │ TEVI REZERVĂ │
        │┌───────┬─────┬─────┬────────┬──────────────────┬───────────────────┐ │
        ││ Cat./ │MARCA│SERIA│CALIBRUL│NR.DE ÎNREGISTRARE│NR. DE ÎNREGISTRARE│ │
        ││Caract.│ │ │ │ȘI DATA INSCRIERII│ȘI DATA RADIERII │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │├───────┼─────┼─────┼────────┼──────────────────┼───────────────────┤ │
        ││ │ │ │ │............./ │............../ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │................ │................ │ │
        ││ │ │ │ │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ │ │ │
        ││ │ │ │ │ L.S. │ L.S. │ │
        │└───────┴─────┴─────┴────────┴──────────────────┴───────────────────┘ │
        │ │
        │ Seria RO nr. 0000000 │
        │ pag 20-23 │
        └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
        ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
        │ │
        │ MUNITIE │
        │┌────────────────────────────────┬──────────────────────────────────┐ │
        ││ CALIBRUL │ CANTITATEA │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │├────────────────────────────────┼──────────────────────────────────┤ │
        ││ │ │ │
        │└────────────────────────────────┴──────────────────────────────────┘ │
        │ │
        │ Seria RO nr. 0000000 │
        │ pag 24-27 │
        └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
        ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
        │ │
        │ SCHIMBĂRI DE DOMICILIU │
        │┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │
        ││ Schimbat domiciliul în localitatea │ │
        ││ ...................................................... │ │
        ││ strada ......................... nr. ................. │ │
        ││ │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ............. │ │
        ││ │ │
        ││ de la data de ....................................... │ │
        ││ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ................................ │ │
        ││ │ │
        ││ │ │
        ││ SEFUL UNITATII │ │
        ││ │ │
        ││ │ │
        ││ L.S. │ │
        ││ │ │
        │└───────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │
        │┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │
        ││ Schimbat domiciliul în localitatea │ │
        ││ ...................................................... │ │
        ││ strada ......................... nr. ................. │ │
        ││ │ │
        ││ bloc .. scara ... apt. .. județ (sector) ............. │ │
        ││ │ │
        ││ de la data de ....................................... │ │
        ││ │ │
        ││ Nr. de înregistrare ................................ │ │
        ││ │ │
        ││ │ │
        ││ SEFUL UNITATII │ │
        ││ │ │
        ││ │ │
        ││ L.S. │ │
        ││ │ │
        │└───────────────────────────────────────────────────────────────────┘ │
        │ │
        │ Seria Ro nr. 0000000 │
        │ pag. 28-29 │
        └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 6

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
        Nr. .......... data .........
                        AUTORIZAȚIE DE TRANSFER AL ARMELOR
                               (PERSOANE FIZICE)
        Autorizăm efectuarea transferului de arme și/sau muniții, de către
        domnul ........ din localitatea ...... strada ...... nr. ....... județul
        (sectorul) ........., CNP ........., posesorul permisului de armă TIP A,
        de deținere seria ..... nr. ........ eliberat de ....... la data .......,
        vizat la data de ..........
        A*. Autorizația se acordă pentru transferul următoarelor arme:
        1. Armă din categoria** ........ caracteristicile armei*** .........
        destinația .... marca .... seria ... calibrul ... C.ld. seria ... nr. ...
        2. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        3. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        4. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        5. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        B. Autorizația se acordă pentru transferul următoarelor cantități și
        calibre de muniție:
        1. Cantitatea ................ calibrul ........
        2. Cantitatea ................ calibrul ........
        3. Cantitatea ................ calibrul ........
        4. Cantitatea ................ calibrul ........
        5. Cantitatea ................ calibrul ........
        Transferul armei/muniției va avea loc pe traseul ........ ruta .........
        Scopul transferului .........
        Mijloc de transport ..........
        Termenul de valabilitate al autorizației ...........
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
        În baza cererii numărul ...../..... se prelungește valabilitatea
        autorizației până la data de ...........
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
        * pentru un număr mai mare de 5 arme sau o cantitate mai mare de muniție
        de calibre diferite se atașează o anexă cu datele de identificare ale
        armelor/munițiilor
        ** categoria de arme conform Legii nr. 295/2004 poate fi B, C, D astfel
        că în cerere se menționează în raport de situație una din categoriile
        specificate
        *** caracteristicile armei conform Legii nr. 295/2004 pot fi
        individualizate prin menționarea în cerere a poziției (nr. curent) din
        anexa la lege la categoriile B, C, D
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 7

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI
        Nr. .......... data .........
                  AUTORIZAȚIE TEMPORARĂ DE TRANSPORT ȘI FOLOSIRE A ARMEI
                               (PERSOANE FIZICE)
        Autorizăm efectuarea transferului de arme și/sau muniții, de către domnul
        ........ din localitatea ...... strada ...... nr. ....... județul
        (sectorul) ......, CNP ........., posesorul permisului de armă TIP A, de
        deținere seria ..... nr. ........ eliberat de ....... la data .......,
        vizat la data de ..........
        A. Autorizația se acordă pentru transportul și folosirea armei categoria
        ........, caracteristicile armei ..... marca ... seria ..... calibrul ...,
        cartea de identitate a armei seria ...... nr. ........
        B. Autorizația se acordă pentru transportul muniției corespunzătoare:
        Cantitatea .......... calibrul ..........
        Transportul armei/muniției va avea loc pe traseul ......... ruta ........
        Mijloc de transport .........
        Titularul este autorizat să folosească arma și muniția în poligonul
        aparținând societății ........., situat la adresa .........
        Termenul de valabilitatea al autorizației .........
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
        În baza cererii numărul ...../..... se prelungește valabilitatea
        autorizației până la data de ...........
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 8

        MODEL
        ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
        │ │
        │ ROMÂNIA │
        │ MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*) │
        │ INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI .......... │
        │ │
        │ │
        │ ┌───────┐ │
        │ │ │ │
        │ │ stema │ │
        │ │ │ │
        │ │ │ │
        │ └───────┘ │
        │ │
        │ ATESTAT DE COLECȚIONAR │
        │ Seria C nr. 0001234 │
        │ │
        │ │
        │ Atestăm prin prezentul că domnul/doamna ....... , domiciliat (ă) │
        │ în localitatea ......, str. ..., nr. ..., bloc ..., scara ..., │
        │ apt. ..., județ (sector) ......, C.N.P. .........., îndeplinește │
        │ condițiile legale privind statutul de colecționar de arme, calitate │
        │ care îi conferă dreptul de a procura și deține arme pentru colecție, │
        │ în condițiile prevăzute de legislația în vigoare. │
        │ │
        │ │
        │ │
        │ │
        │ INSPECTOR SEF Nr. .... data ..... │
        │ │
        │ │
        │ │
        │ L.S. │
        │ │
        └──────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
                           VIZA ATESTATULUI DE COLECȚIONAR
     ┌────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────────┐
     │Nr. de înregistrare ... │Nr. de înregistrare .... │Nr. de înregistrare ...│
     │ │ │ │
     │Data ................ │Data ................ │Data ............... │
     │ │ │ │
     │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │
     │ │ │ │
     │ L.S. │ L.S. │ L.S. │
     │ │ │ │
     ├────────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────┤
     │Nr. de înregistrare ... │Nr. de înregistrare .... │Nr. de înregistrare ...│
     │ │ │ │
     │Data ................ │Data ................ │Data ............... │
     │ │ │ │
     │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │ȘEFUL SERVICIULUI │
     │ │ │ │
     │ │ │ │
     │ L.S. │ L.S. │ L.S. │
     │ │ │ │
     └────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────────┘
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 9

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ..........
        Nr. ........ data ........
                                      DISPOZIȚIE*
               de anulare a autorizării și de retragere a permisului de armă
        În conformitate cu prevederile art. ....... din Legea nr. 295/2004
        s-a dispus măsura anulării autorizării, pentru a deține arme și muniții
        față de domnul ......... fiul lui .......... și al ....... născut la .....
        în localitatea ........ domiciliat în ..... str. ..... nr. .... bl. ....
        apt. ..... sector/județ ..... posesor al actului de identitate .......
        seria .... nr. .... și al permisului de armă tip A/tip B, seria .....
        nr. ..... eliberat la data de ......... de către ....... pentru încălcarea
        prevederilor art. ....... din constând în aceea că ......... .
        ..................................................................
        ..................................................................
        ..................................................................
        INSPECTOR ȘEF
          L.S.
        *Dispoziția de anulare a autorizării se va anexa la înștiințarea adresată
        persoanei în cauză în care se vor menționa: armele ce fac obiectul anulării
        autorizării, termenul în care persoana este obligată să înstrăineze armele,
        precum și faptul că s-a retras permisul de armă în situațiile în care se
        impune acest lucru.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 10

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ..........
        Nr. .......... data .........
                                    AUTORIZAȚIE
                   DE SCOATERE TEMPORARĂ DIN ȚARĂ A ARMELOR/ MUNIȚIILOR
                                 (PERSOANE FIZICE)
        Autorizăm scoaterea temporară din România a armelor și/sau munițiilor,
        aparținând domnului .... din localitatea ...... strada ...... nr. ....
        județul (sectorul) ........., CNP ........., posesorul permisului de armă
        TIP A/TIP B, de deținere seria ..... nr. ...... eliberat de ........
        la data ......., astfel:
        A*. Autorizația se acordă pentru scoaterea temporara a următoarelor arme:
        1. Armă din categoria ........ caracteristicile armei .........
        destinația .... marca .... seria ... calibrul ... C.ld. seria ... nr. ...
        2. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        3. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        4. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        5. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        B*. Autorizația se acordă pentru scoaterea temporara a următoarelor
        cantități și calibre de muniție:
        1. Cantitatea ................ calibrul ........
        2. Cantitatea ................ calibrul ........
        3. Cantitatea ................ calibrul ........
        4. Cantitatea ................ calibrul ........
        5. Cantitatea ................ calibrul ........
        Transferul armei/muniției va avea loc pe traseul ........ ruta .........
        P.C.T.F. / Ieșire ........./ Intrare ............
        Scopul transportului .........
        Mijloc de transport ..........
        Termenul de valabilitate al autorizației ...........
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
        * pentru un număr mai mare de 5 arme sau o cantitate mai mare de muniție
        de calibre diferite se atașează o anexă cu datele de identificare ale
        armelor/munițiilor
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 11

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ........
        Nr. ..... data ..........
                                   AVIZ
                       DE ÎNSTRĂINARE A ARMEI/MUNIȚIEI
                           PE TERITORIUL ROMÂNIEI
        Avizăm înstrăinarea pe teritoriul României de către domnul (doamna) .....,
        domiciliat în ......., posesor al pașaportului/actului de identitate
        seria ......, nr. ......, eliberat de autoritățile statului ........ la
        data de ......., a următoarelor:
        A. Armă din categoria .... caracteristicile armei ....... cu destinație
        ...... marca ......... seria ..... calibrul ...... ;
        B. muniție:
        Cantitatea ........ calibrul ........,
        deținute în baza permisului de armă seria ....., nr. ....., eliberat la
        data de ...... de ........
        Avizul va fi prezentat autorităților de frontieră la ieșirea din România
        pentru justificarea înstrăinării armei/muniției
        INSPECTOR ȘEF
         L.S.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 12

        MODEL
        FATĂ
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ...........
        Nr. .......... data .........
                           AUTORIZAȚIE TEMPORARĂ
                  DE PROCURARE A ARMEI ȘI MUNIȚIEI LETALE
        Se autorizează domnul(doamna) ........., domiciliat în ......., posesor al
        pașaportului/actului de identitate seria ......, nr. ........, eliberat
        de autoritățile statului ......., valabil până la ......... pentru a
        procura din România:
        A. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ..... destinația ... .
        B. Țeava rezervă din categoria .... caracteristici .... destinația ... .
        C. Muniție:
        1. Cantitatea ................ calibrul ........
        2. Cantitatea ................ calibrul ........
        3. Cantitatea ................ calibrul ........
        4. Cantitatea ................ calibrul ........
        5. Cantitatea ................ calibrul ........
        Termenul de valabilitatea al autorizației: ...........
        În termen de 3 zile de la data achiziționării armei/muniției, posesorul
        acestei autorizații are obligația de a se prezenta la organul de poliție
        care a eliberat-o, având asupra sa actul de proveniență al acestora,
        prezenta autorizație, cartea de identitate a armei și arma procurată,
        (în vederea sigilării acesteia).
        INSPECTOR ȘEF
          L.S.
        VERSO
        Data procurării .................
        Se certifică de către armurierul ............
        din localitatea .......................
        că domnul ...............................
        a cumpărat armă (țeava) letală din categoria .........,
        caracteristicile ....... destinația ........... marca ...... seria ......
        calibrul ..... cu factura numărul ....... din data de ........ poziția
        din registrul de evidență a armelor .........
         semnătura gestionarului
         loc ștampilă
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 13

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ......
        Nr. .......... data .........
                                      AUTORIZAȚIE
                  DE SCOATERE DEFINITIVĂ DE PE TERITORIUL ROMÂNIEI
                             A ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR LETALE
        Se autorizează domnul/doamna ........ domiciliat(ă) în ....... având
        pașaportul/actul de identitate seria ...... nr. ........ eliberat de ......
        la data ....... pentru scoaterea definitivă de pe teritoriul României a
        următoarelor:
        A*. Armă din categoria ......., caracteristicile armei ...... destinație
        ........ marca ........ seria ..... calibrul ......, cartea de identitate
        a armei seria ....... nr. ........
        B. Țeava de rezervă seria ....... calibrul .......
        C. Muniție:
        1. Cantitatea ................ calibrul ........
        2. Cantitatea ................ calibrul ........
        3. Cantitatea ................ calibrul ........
        4. Cantitatea ................ calibrul ........
        5. Cantitatea ................ calibrul ........
        Țara de destinație ........../ruta ........
        Mijloc de transport ................
        P.C.T.F. - Ieșire ......................
        Termenul de valabilitatea a autorizației: ....................
        Arma a fost sigilată la data de ....... de către ....... cu sigilul
        Ministerului Internelor și Reformei Administrative*), numărul ............
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    --------------
        * caracteristicile armei conform Legii nr. 295/2004 pot fi individualizate
        prin menționarea în cerere a poziției (nr. curent) din anexa la lege,
        la categoriile B.C.D
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 14

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ......
        Nr. .......... data .........
                                   DOVADA NOTIFICĂRII
                pentru procurarea armei neletale de persoanele fizice
        Ca urmare a notificării prealabile a domnului ........... cu domiciliul/
        reședința în localitatea .........., str ......., nr. ..., județul
        (sectorul) ......., CNP. .......... document de identitate, seria .....
        nr. ....... se eliberează prezenta dovadă, pentru procurarea unei arme
        neletale cu caracteristicile ....... .
        În termen de 5 zile de la procurarea armei neletale titularul are
        obligația de a se prezenta la organul de poliție competent cu arma și
        documentul de proveniență în vederea eliberării certificatului de
        deținător.
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 15

        MODEL
        FATĂ
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ...... Seria ..... nr. .....
        Nr. ..... data ......
                           CERTIFICAT DE DEȚINĂTOR
                            PENTRU ARME NELETALE
                           - PERSOANE FIZICE -
        În temeiul Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor
        domnul (doamna) ........, din localitatea ........, str. ....., nr. ...,
        județul (sectorul) ....., posesor al documentului de identitate seria .....,
        nr. ....., C.N.P. ......., este deținător al armelor/munițiilor neletale,
        după cum urmează:
        1. ARME*:
    ┌────┬────────────────┬───────────────────┬───────────┬─────────┬─────────────┐
    │Nr. │ Destinația │ Caracteristicile │ Marca │ Seria │ Calibrul │
    │crt.│ │ │ │ │ │
    ├────┼────────────────┼───────────────────┼───────────┼─────────┼─────────────┤
    │ 1 │ │ │ │ │ │
    ├────┼────────────────┼───────────────────┼───────────┼─────────┼─────────────┤
    │... │ │ │ │ │ │
    ├────┼────────────────┼───────────────────┼───────────┼─────────┼─────────────┤
    │10 │ │ │ │ │ │
    └────┴────────────────┴───────────────────┴───────────┴─────────┴─────────────┘
        VERSO
        2. MUNIȚIE*:
    ┌────┬─────────────────────┬──────────────────────┬───────────────────────────┐
    │Nr. │ │ │ │
    │crt.│ Cantitatea (buc.) │ Calibrul │ Alte caracteristici │
    ├────┼─────────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────────┤
    │ 1 │ │ │ │
    ├────┼─────────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────────┤
    │... │ │ │ │
    ├────┼─────────────────────┼──────────────────────┼───────────────────────────┤
    │ 10 │ │ │ │
    └────┴─────────────────────┴──────────────────────┴───────────────────────────┘
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ----------
        * Pentru mai mult de 10 arme și o cantitate de muniție mai mare de calibre
        diferite sau având alte caracteristici vor exista anexe la certificatul
        de deținător.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 16

        MODEL
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ......
        Nr. ....... data .......
                        AVIZ DE SCOATERE DEFINITIVĂ DIN ROMÂNIA
                          A ARMEI ȘI MUNIȚIEI NELETALE
        ESTE AVIZAT domnul/doamna .......... domiciliat(ă) în ........ având
        pașaportul/actul de identitate seria ..... nr. ........ eliberat de ......
        la data ......., pentru scoaterea definitivă de pe teritoriul României
        a armei și/sau muniției neletale:
        A. Arma neletală, cu caracteristicile ........, destinația ...... marca
        seria ....... calibrul ........
        B. Muniția:
        1. Cantitatea ......... calibrul .........
        2. Cantitatea ......... calibrul .........
        3. Cantitatea ......... calibrul .........
        Țara de destinație ........../ruta ........
        Mijloc de transport ................
        P.C.T.F. - Ieșire ......................
        Termenul de valabilitate a autorizației: ....................
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 17

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI .......
        Nr. ..... data .........
                                     AVIZ
                 pentru introducerea armelor neletale pe teritoriul
                                   României
        Ca urmare a notificării prealabile a domnului/doamnei ....... cu
        domiciliul/reședința în localitatea ........, str. ....., nr. ......,
        țara ........., document de identitate ...... seria ...... nr. ......,
        adresată misiunii diplomatice române din ........ se acordă AVIZUL pentru
        introducerea armei neletale, cu caracteristicile ........... marca .....
        seria ....... calibrul ....... .
        Avizul este valabil de la data ........ până la data ...........
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 18

        MODEL
        Matca
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI.........
        Nr. ....... data .........
                                   AUTORIZAȚIE
                        DE PROCURARE - ARME ȘI MUNIȚII LETALE
                                 (PERSOANE JURIDICE)
        Se autorizează .................... cu sediul în localitatea ......,
        str. ....., nr. ....., Codul Unic de înregistrare nr. ........ pentru
        a procura:
        1. Armă cu destinația ........ și cantitatea de ....... cartușe calibrul
        aferent acesteia.
        2. O țeava de rezervă calibrul ......, pentru arma: (denumirea) ......
        (categoria) ...... (seria) ..... deținută în baza permisului de armă
        tip ......, seria ....., nr. .....
               ORGAN DE POLIȚIE
        Față
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI.........
        Nr. ....... data .........
                                   AUTORIZAȚIE
                        DE PROCURARE - ARME ȘI MUNIȚII LETALE
                                 (PERSOANE JURIDICE)
        Se autorizează .................... cu sediul în localitatea ......,
        str. ....., nr. ....., Codul Unic de înregistrare nr. ........ pentru
        a procura:
        1. Armă cu destinația ........ și cantitatea de ....... cartușe calibrul
        aferent acesteia.
        2. O țeava de rezervă calibrul ......, pentru arma: (denumirea) ......
        (categoria) ...... (seria) ..... deținută în baza permisului de armă
        tip ......, seria ....., nr. .....
    --------
        * Specificații suplimentare ...........................................
        .......................................................................
        Termenul de valabilitatea al autorizație până la data de ...........
                                   ȘEFUL POLIȚIEI
                                     L.S.
        Se prelungește până la data de ...........
                                    ȘEFUL POLIȚIEI
                                     L.S.
        În termen de 10 zile posesorul acestei autorizații are obligația de a
        se prezenta la organul de poliție care a eliberat-o, având asupra sa arma
        procurată, actul de proveniență și cartea de identitate a armei, în cazul
        când aceasta există.
    ------------
        * se vor menționa date suplimentare despre arma solicitată
        VERSO
        Data procurării .............
        Se certifică de către armurierul/autoritatea vamală ...........
        din localitatea ...............................................
        că persoana juridica ........ C.U.I. ........ cu sediul în localitate ....
        a procurat:
        1. armă din categoria ......., cu caracteristicile ...... destinația .....
        marca ....... seria ........ calibrul .........
        2. O țeava de rezervă, calibru ......... Seria ....... marca .........
        a) De la (numele și prenumele/denumirea persoanei fizice/juridice care
        înstrăinează) .........., titular al permisului de armă/autorizație de
        deținere și folosire, seria ..... nr. ........./factura numărul .......
        din data de .........
        b) Din străinătate conf. doc. ..................
        Poziția din registrul de evidență a armelor/registrul vamal nr. .../...
        semnătura gestionarului/organul vamal
        loc ștampilă
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 19

        MODEL
        FATĂ
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ...... seria .... nr. ......
        Nr. ........ data ........
                                   AUTORIZAȚIE
                        DE DEȚINERE ARME ȘI MUNIȚII LETALE
                               (PERSOANE JURIDICE)
        În temeiul Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor,
        autorizăm .........., cu sediul în localitatea ......... strada ........,
        nr. ........, județul (sectorul)........., Codul Unic de Înregistrare
        nr. ......., pentru a deține armele și munițiile specificate în prezenta.
        Adresa la care vor fi deținute armele:
        1. ................................................
        2. ................................................
        3. ................................................
        4. ................................................
        1. ARME*
    ┌───┬──────────────────┬──────┬─────┬─────┬────────┬──────────┬──────┬─────────┐
    │Nr.│categoria │Desti-│ │ │ │ │ │Semnatura│
    │Crt│ ───────- │natia │Marcă│Serie│Calibrul│Carte de │Adresa│ și │
    │ │ caracteristici│ │ │ │ │identitate│deti- │stampila │
    │ │ │ │ │ │ │ │nerii │ │
    ├───┼──────────────────┼──────┼─────┼─────┼────────┼──────────┼──────┼─────────┤
    │1. │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├───┼──────────────────┼──────┼─────┼─────┼────────┼──────────┼──────┼─────────┤
    │...│ │ │ │ │ │ │ │ │
    └───┴──────────────────┴──────┴─────┴─────┴────────┴──────────┴──────┴─────────┘
        INSPECTOR ȘEF
         L.S.
    -----------
        * Pentru mai mult de 10 arme și o cantitate de muniție mai mare de calibre
        diferite sau având alte caracteristici vor exista anexe la autorizația
        de deținere
        VERSO
        2. MUNIȚIE
    ┌──────┬──────────────────────────┬──────────────────────┬─────────────────┐
    │ Nr. │ Cantitatea │ Calibrul │ Observații │
    │ crt. │ │ │ │
    ├──────┼──────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────┤
    │ │ │ │ │
    ├──────┼──────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────┤
    │ │ │ │ │
    ├──────┼──────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────┤
    │ │ │ │ │
    └──────┴──────────────────────────┴──────────────────────┴─────────────────┘
        3. VIZA AUTORIZAȚIEI
    ┌────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────────┐
    │ VIZA ÎN │VIZA ÎN │ VIZA ÎN │
    │ ANUL ........ │ANUL ......... │ ANUL ........... │
    │ LUNA ......... │LUNA ......... │ LUNA ........... │
    │ ZIUA ......... │ZIUA ......... │ ZIUA ........... │
    │ │ │ │
    │ ȘEFUL POLIȚIEI │ȘEFUL POLIȚIEI │ ȘEFUL POLIȚIEI │
    │ │ │ │
    ├────────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────┤
    │ VIZA ÎN │VIZA ÎN │ VIZA ÎN │
    │ ANUL ........ │ANUL ......... │ ANUL ........... │
    │ LUNA ......... │LUNA ......... │ LUNA ........... │
    │ ZIUA ......... │ZIUA ......... │ ZIUA ........... │
    │ │ │ │
    │ ȘEFUL POLIȚIEI │ȘEFUL POLIȚIEI │ ȘEFUL POLIȚIEI │
    │ │ │ │
    └────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────────┘
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 20

        MODEL
        FATĂ
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ...... seria .... nr. ......
        Nr. ........ data ........
                                   AUTORIZAȚIE
                        DE FOLOSIRE - ARME ȘI MUNIȚII LETALE
                               (PERSOANE JURIDICE)
        În temeiul Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor,
        autorizăm .........., cu sediul în localitatea ......... strada ........,
        nr. ........, județul (sectorul)........., Codul Unic de Înregistrare
        nr. ......., pentru a folosi armele și munițiile specificate în prezenta.
        Adresa la care se păstrează armele/munitia:
        ................................................
        1. ARME*
    ┌───┬──────────────────┬──────┬─────┬─────┬────────┬──────────┬─────────┐
    │Nr.│categoria │Desti-│ │ │ │ │Semnatura│
    │Crt│ ───────- │natia │Marcă│Serie│Calibrul│Cartea de │ și │
    │ │ caracteristici│ │ │ │ │identitate│stampila │
    │ │ │ │ │ │ │ │ │
    ├───┼──────────────────┼──────┼─────┼─────┼────────┼──────────┼─────────┤
    │1. │ │ │ │ │ │ │ │
    ├───┼──────────────────┼──────┼─────┼─────┼────────┼──────────┼─────────┤
    │...│ │ │ │ │ │ │ │
    └───┴──────────────────┴──────┴─────┴─────┴────────┴──────────┴─────────┘
        INSPECTOR ȘEF
         L.S.
    -----------
        * Pentru mai mult de 10 arme și o cantitate de muniție mai mare de calibre
        diferite sau având alte caracteristici vor exista anexe la autorizație.
        VERSO
        2. MUNIȚIE
    ┌──────┬──────────────────────────┬──────────────────────┬─────────────────┐
    │ Nr. │ Cantitatea │ Calibrul │ Observații │
    │ crt. │ │ │ │
    ├──────┼──────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────┤
    │ │ │ │ │
    ├──────┼──────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────┤
    │ │ │ │ │
    ├──────┼──────────────────────────┼──────────────────────┼─────────────────┤
    │ │ │ │ │
    └──────┴──────────────────────────┴──────────────────────┴─────────────────┘
        3. VIZA AUTORIZAȚIEI
    ┌────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────────┐
    │ VIZA ÎN │VIZA ÎN │ VIZA ÎN │
    │ ANUL ........ │ANUL ......... │ ANUL ........... │
    │ LUNA ......... │LUNA ......... │ LUNA ........... │
    │ ZIUA ......... │ZIUA ......... │ ZIUA ........... │
    │ │ │ │
    │ ȘEFUL POLIȚIEI │ȘEFUL POLIȚIEI │ ȘEFUL POLIȚIEI │
    │ │ │ │
    ├────────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────┤
    │ VIZA ÎN │VIZA ÎN │ VIZA ÎN │
    │ ANUL ........ │ANUL ......... │ ANUL ........... │
    │ LUNA ......... │LUNA ......... │ LUNA ........... │
    │ ZIUA ......... │ZIUA ......... │ ZIUA ........... │
    │ │ │ │
    │ ȘEFUL POLIȚIEI │ȘEFUL POLIȚIEI │ ȘEFUL POLIȚIEI │
    │ │ │ │
    └────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────────┘
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 21

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ......
        Nr. .......... data .........
                        AUTORIZAȚIE DE TRANSFER AL ARMELOR
                               (PERSOANE JURIDICE)
        Autorizăm efectuarea transferului de arme și/sau muniții, de către
        ........, cu sediul în localitatea ...... strada ..... nr. .... județul
        (sectorul) ........., Codul Unic de Înregistrare nr. ............,
        autorizatia de deținere seria ..... nr. ........
        A. Autorizația se acordă pentru transferul următoarelor arme*:
        1. Armă din categoria** ........ caracteristicile armei .........
        destinația .... marca .... seria ... calibrul ... C.ld. seria ... nr. ...
        2. Armă din categoria ..... caracteristicile armei*** ..... destinația ...
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        3. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        4. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        5. Armă din categoria ..... caracteristicile armei ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        B. Autorizația se acordă pentru transferul următoarelor cantități și
        calibre de muniție:
        6. Cantitatea ................ calibrul ........
        7. Cantitatea ................ calibrul ........
        8. Cantitatea ................ calibrul ........
        9. Cantitatea ................ calibrul ........
        10. Cantitatea ................ calibrul ........
        Transferul armei/muniției va avea loc pe traseul ........ ruta .........
        Scopul transferului .........
        Mijloc de transport ..........
        Termenul de valabilitatea al autorizației ...........
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
        În baza cererii numărul ...../..... se prelungește valabilitatea
        autorizației până la data de ...........
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
        * pentru un număr mai mare de 5 arme sau o cantitate mai mare de muniție
        de calibre diferite se atașează o anexă cu datele de identificare ale
        armelor/munițiilor
        ** categoria de arme conform Legii nr. 295/2004 poate fi B, C, D astfel
        că în cerere se menționează în raport de situație una din categoriile
        specificate
        *** caracteristicile armei conform Legii nr. 295/2004 pot fi
        individualizate prin menționarea în cerere a poziției (nr. curent) din
        anexa la lege la categoriile B, C, D
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 22

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ........
        Nr. .......... data .........
                                    AUTORIZAȚIE
               DE SCOATERE TEMPORARĂ DIN ȚARĂ A ARMELOR/ MUNIȚIILOR LETALE
                                 (PERSOANE JURIDICE)
        Se autorizează scoaterea temporară din România a armelor și/sau munițiilor,
        letale aparținând ....... cu sediul în localitatea ..... strada ......
        nr. .... județul (sectorul) ......, Codul Unic de Înregistrare nr. ......,
        posesoare a autorizatiei de deținere de arme și munitii seria .....
        nr. ...... eliberată de ........ la data .......
        A*. Autorizația se acordă pentru scoaterea temporara a următoarelor arme:
        1. Armă din categoria ........ caracteristici ......... destinația ....
        marca .... seria ... calibrul ... C.ld. seria ... nr. ...
        2. Armă din categoria ..... caracteristici ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        3. Armă din categoria ..... caracteristici....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        4. Armă din categoria ..... caracteristici ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        5. Armă din categoria ..... caracteristici ....... destinația .....
        marca ..... seria .... calibrul .... C.ld. seria .... nr. .....
        B*. Autorizația se acordă pentru scoaterea temporara a următoarelor
        cantități și calibre de muniție:
        1. Cantitatea ................ calibrul ........
        2. Cantitatea ................ calibrul ........
        3. Cantitatea ................ calibrul ........
        4. Cantitatea ................ calibrul ........
        5. Cantitatea ................ calibrul ........
        Reprezentantul autorizat al ........... este domnul(doamna) ........,
        CNP ..............
        Motivul scoaterii temporare din țară ......................
        Mijloc de transport .........................
        P.C.T.F./ Intrare ............../Ieșire ........
        Țara de destinație a armei/muniției ................
        Termenul de valabilitate al autorizației până la data de ...............
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
        * pentru un număr mai mare de 5 arme sau o cantitate mai mare de muniție
        de calibre diferite se atașează o anexă cu datele de identificare ale
        armelor/munițiilor
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 23

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ..... Seria ..... nr. .....
        Nr. ....... data ........
                                   CERTIFICAT
                          DE DEȚINĂTOR ARME NELETALE
                              (PERSOANE JURIDICE)
        În temeiul Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor
        ........., cu sediul în localitatea ........, str. ......., nr. .......,
        județul (sectorul) ........., cod unic de înregistrare nr. ...........,
        este deținătoare a armelor / munițiilor neletale, după cum urmează:
        1. ARME:
    ┌─────────────────────────────────┬────────────┬────────┬───────┬────────────┐
    │Caracteristicile armei prevăzute │ Destinația │ Marca │ Seria │ Calibrul │
    │în Anexa la Legea nr. 295/2004* │ │ │ │ │
    ├────┬────────────────────────────┼────────────┼────────┼───────┼────────────┤
    │Nr │ │ │ │ │ │
    │crt │Poziția din Anexa │ │ │ │ │
    │ │la lege │ │ │ │ │
    ├────┼────────────────────────────┼────────────┼────────┼───────┼────────────┤
    │ 1. │ │ │ │ │ │
    ├────┼────────────────────────────┼────────────┼────────┼───────┼────────────┤
    │... │ │ │ │ │ │
    ├────┼────────────────────────────┼────────────┼────────┼───────┼────────────┤
    │10. │ │ │ │ │ │
    └────┴────────────────────────────┴────────────┴────────┴───────┴────────────┘
        2. MUNIȚIE
    ┌────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────────────────┐
    │ Cantitatea (buc.) │ Calibrul │ Alte caracteristici │
    ├────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────────────┤
    │1. │ │ │
    ├────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────────────┤
    │... │ │ │
    ├────────────────────────────┼─────────────────┼─────────────────────────────┤
    │10. │ │ │
    └────────────────────────────┴─────────────────┴─────────────────────────────┘
        Pentru mai mult de 10 arme și o cantitate de muniție mai mare de calibre
        diferite sau având alte caracteristici vor exista anexe la certificatul
        de deținător.
    -----------
        * Caracteristicile armei conform Legii nr. 295/2004 pot fi individualizate
        prin menționarea în cerere a poziției (nr. curent) din anexa la lege,
        la categoriile B,C,D
        INSPECTOR ȘEF L.S.
        VERSO
                    VIZA CERTIFICATULUI
    ┌────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────────┐
    │ VIZAT ÎN │VIZAT ÎN │ VIZAT ÎN │
    │ ANUL ........ │ANUL ......... │ ANUL ........... │
    │ LUNA ......... │LUNA ......... │ LUNA ........... │
    │ ZIUA ......... │ZIUA ......... │ ZIUA ........... │
    │ │ │ │
    │ ȘEFUL POLIȚIEI │ȘEFUL POLIȚIEI │ ȘEFUL POLIȚIEI │
    │ │ │ │
    ├────────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────┤
    │ VIZAT ÎN │VIZAT ÎN │ VIZAT ÎN │
    │ ANUL ........ │ANUL ......... │ ANUL ........... │
    │ LUNA ......... │LUNA ......... │ LUNA ........... │
    │ ZIUA ......... │ZIUA ......... │ ZIUA ........... │
    │ │ │ │
    │ ȘEFUL POLIȚIEI │ȘEFUL POLIȚIEI │ ȘEFUL POLIȚIEI │
    │ │ │ │
    ├────────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────┤
    │ VIZAT ÎN │VIZAT ÎN │ VIZAT ÎN │
    │ ANUL ........ │ANUL ......... │ ANUL ........... │
    │ LUNA ......... │LUNA ......... │ LUNA ........... │
    │ ZIUA ......... │ZIUA ......... │ ZIUA ........... │
    │ │ │ │
    │ ȘEFUL POLIȚIEI │ȘEFUL POLIȚIEI │ ȘEFUL POLIȚIEI │
    │ │ │ │
    └────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────────┘
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 24

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI .........
        Nr. ...... data ......
                              DOVADA NOTIFICĂRII
                                ARMĂ NELETALĂ
                             (PERSOANE JURIDICE)
        Ca urmare a notificării prealabile a SC ........... cu sediul în localitatea
        ........, str. ........., nr. ......, județul (sectorul) ........, cod unic
        de înregistrare nr. ........., reprezentată prin domnul (doamna) .........,
        C.N.P. .........., se eliberează prezenta dovadă, pentru procurarea de arme
        neletale în cantitate de ..........., având destinația .......... .
        În termen de 5 zile de la procurarea armei neletale aveți obligația de a vă
        prezenta la organul de poliție competent cu arma (armele) și documentul de
        proveniență în vederea eliberării certificatului de deținător.
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 25

        MODEL
        FAȚA
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ...... Seria ..... nr. .....
        Nr. ..... data .......
                                      AUTORIZAȚIE
                        DE FUNCȚIONARE A POLIGONULUI DE TRAGERE
        În temeiul ....................... se AUTORIZEAZĂ FUNCȚIONAREA poligonului
        de tragere pentru:
        1. arme letale []
        2. arme neletale []
        situat în localitatea ........, județul (sectorul) ......., strada ........
        nr. ......., aparținând societății comerciale ........, cu sediul în ......
        Codul Unic de înregistrare nr. ............
        În poligon se pot efectua trageri cu următoarele categorii de arme:
        Letale:
        1. Categoria B,
                                ┌──┐
        Caracteristicile armei └──┘
    ┌──────┬─────┬─────┬─────┬─────┬──────┬──────┬───────┬──────┬─────┬──────┐
    │ 8 │ 9 │10 │11 │ 12 │ 13 │ 14 │ 15 │ 16 │ 17 │ 18 │
    ├──────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┼──────┼───────┼──────┼─────┼──────┤
    │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │
    └──────┴─────┴─────┴─────┴─────┴──────┴──────┴───────┴──────┴─────┴──────┘
        2. Categoria C,
        Caracteristicile armei [ ]
             ┌──────┬─────┬─────┬─────┐
             │ 19 │ 20 │ 21 │ 22 │
             ├──────┼─────┼─────┼─────┤
             │ │ │ │ │
             └──────┴─────┴─────┴─────┘
        3. Categoria D, [ ]
        Neletale: [ ]
        Se va marca cu X în dreptul categoriei și caracteristicilor
        corespunzătoare armei.
        INSPECTOR ȘEF
         L.S.
        VERSO
        VIZA AUTORIZAȚIEI
    ┌────────────────────────┬─────────────────────────┬───────────────────────┐
    │ VIZA ÎN │VIZA ÎN │ VIZA ÎN │
    │ ANUL ........ │ANUL ......... │ ANUL ........... │
    │ LUNA ......... │LUNA ......... │ LUNA ........... │
    │ ZIUA ......... │ZIUA ......... │ ZIUA ........... │
    │ │ │ │
    │ ȘEFUL POLIȚIEI │ȘEFUL POLIȚIEI │ ȘEFUL POLIȚIEI │
    │ │ │ │
    ├────────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────┤
    │ VIZA ÎN │VIZA ÎN │ VIZA ÎN │
    │ ANUL ........ │ANUL ......... │ ANUL ........... │
    │ LUNA ......... │LUNA ......... │ LUNA ........... │
    │ ZIUA ......... │ZIUA ......... │ ZIUA ........... │
    │ │ │ │
    │ ȘEFUL POLIȚIEI │ȘEFUL POLIȚIEI │ ȘEFUL POLIȚIEI │
    │ │ │ │
    ├────────────────────────┼─────────────────────────┼───────────────────────┤
    │ VIZA ÎN │VIZA ÎN │ VIZA ÎN │
    │ ANUL ........ │ANUL ......... │ ANUL ........... │
    │ LUNA ......... │LUNA ......... │ LUNA ........... │
    │ ZIUA ......... │ZIUA ......... │ ZIUA ........... │
    │ │ │ │
    │ ȘEFUL POLIȚIEI │ȘEFUL POLIȚIEI │ ȘEFUL POLIȚIEI │
    │ │ │ │
    └────────────────────────┴─────────────────────────┴───────────────────────┘
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 26

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ......... Seria ..... nr. .....
        Nr. ..... data ........
                                       AUTORIZAȚIE
                     PENTRU ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CURSULUI
                        DE INIȚIERE ȘI PREGĂTIRE TEORETICĂ
                      ȘI PRACTICĂ PE LINIE DE ARME ȘI MUNIȚII
        Se autorizează societatea comercială ............ cu sediul în localitatea
        ............ strada ........ nr. ......... județul (sectorul), ..........,
        Codul Unic de Înregistrare ........., să organizeze și să desfășoare
        cursuri de inițiere și pregătire teoretică și practică pe linie de arme și
        muniții. Activitățile se vor desfășura la:
        - pregătirea teoretică la sediul din .........., str. ......., nr. ......,
        județ (sector) ............;
        - pregătirea practică la poligonul situat în ........., aparținând .......
        INSPECTOR ȘEF
         L.S.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 27

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ........ Seria ...... nr. .....
        Nr. ........ data ........
                                        ATESTAT
                       DE INSTRUCTOR ÎN POLIGONUL DE TRAGERE
        Domnul/Doamna ............., domiciliat(ă) în localitatea ..........,
        str. ........, nr. ......., bloc ......, scara ....., apt. ......, județ
        (sector) .......... CNP ......... îndeplinește condițiile legale și a
        obținut calitatea de instructor în poligonul de tragere cu arme și
        muniții, care îi conferă drepturile conexe prevăzute în Legea nr. 295/2004,
        privind regimul armelor și al munițiilor.
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
        *VIZE DE PRELUNGIRE A VALABILITĂȚII ATESTATULUI
    ┌──────┬──────────────────┬────────────────────┬────────────┬─────────────────┐
    │ Nr. │Nr. și data vizei │ Organul de poliție │Valabil până│ Semnătura și │
    │crt. │ │ │la data de: │ ștampila │
    ├──────┼──────────────────┼────────────────────┼────────────┼─────────────────┤
    │ │ │ │ │ │
    ├──────┼──────────────────┼────────────────────┼────────────┼─────────────────┤
    │ │ │ │ │ │
    ├──────┼──────────────────┼────────────────────┼────────────┼─────────────────┤
    │ │ │ │ │ │
    ├──────┼──────────────────┼────────────────────┼────────────┼─────────────────┤
    │ │ │ │ │ │
    └──────┴──────────────────┴────────────────────┴────────────┴─────────────────┘
    -----------
        * Prezentul atestat se vizează la intervale de 5 ani.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 28

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ........
        Nr. ...... data .......
                                    DISPOZIȚIE *
                  de anulare a autorizării și retragerea autorizației
                                 persoanelor juridice
        În conformitate cu prevederile art. .........., începând cu data de .....,
        s-a dispus anularea autorizării și retragerea autorizației de ..........
        nr. .......... din ........., emisă de .......... S.C. ........, cu sediul
        în localitatea ........., str. ........, nr. ......., județul (sectorul)
        ............., cod unic de înregistrare nr. ........., pentru încălcarea
        prevederilor art. ........ din ......... constând în aceea că:
        .......................................................................
        .......................................................................
        .......................................................................
        .......................................................................
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
        * dispoziția de anulare a autorizării se va anexa la înștiințarea
        adresată persoanei în cauză
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 29

        MODEL
     ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │ │
     │ │
     │ │
     │ ROMÂNIA │
     │ MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*) │
     │ │
     │ │
     │ │
     │ CARTEA DE IDENTITATE A ARMEI │
     │ │
     │ │
     │ ┌───────┐ │
     │ │ │ │
     │ │stema │ │
     │ │ │ │
     │ │ │ │
     │ └───────┘ │
     │ │
     │ │
     │ │
     │ Seria RO nr. 0000000 │
     │ │
     │ │
     │ pag 1 │
     │ │
     │ │
     └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
     ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │ │
     │ ┌─────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │ Date generale de identificare ale armei │ │
     │ ├───────────────────────────┬─────────────────────────────┤ │
     │ │ Categoria │ │ │
     │ ├────────────────────┬──────┴─────────────────────────────┤ │
     │ │ caracteristicile │ │ │
     │ └────────────────────┴────────────────────────────────────┘ │
     │ ┌─────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │ Elemente de verificare │ │
     │ ├───────────────────────────┬─────────────────────────────┤ │
     │ │ Marca │ │ │
     │ ├───────────────────────────┴─────────────────────────────┤ │
     │ │ Seria │ │
     │ ├───────────────────────────┬─────────────────────────────┤ │
     │ │ Calibru │ │ │
     │ ├───────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │
     │ │ Tara de origine │ │ │
     │ ├───────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │
     │ │ Tara de proveniență │ │ │
     │ ├───────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │
     │ │ Serie cutie mecanisme │ │ │
     │ ├───────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │
     │ │ Serie teava │ │ │
     │ └───────────────────────────┴─────────────────────────────┘ │
     │ ┌─────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │ Marcajul │ │
     │ ├───────────────────────────┬─────────────────────────────┤ │
     │ │Indicativul de tara │ │ │
     │ ├───────────────────────────┼─────────────────────────────┤ │
     │ │Indicativul producătorului │ │ │
     │ ├───────────────────┬───────┼─────────────────────────────┤ │
     │ │Anul de fabricatie │ │ │ │
     │ ├───────────────────┼───────┼─────────────────────────────┤ │
     │ │Numărul de ordine │ │ │ │
     │ └───────────────────┴───────┴─────────────────────────────┘ │
     │ ┌─────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │ Alte date generale de identificare a armei │ │
     │ ├───────────────────┬───────┬─────────────────────────────┤ │
     │ │Munitia folosita │ │ │ │
     │ ├───────────────────┼───────┼─────────────────────────────┤ │
     │ │Numar de tevi │ │ │ │
     │ ├───────────────────┼───────┼─────────────────────────────┤ │
     │ │Pozitia tevilor │ │ │ │
     │ └───────────────────┴───────┴─────────────────────────────┘ │
     │ │
     │ │
     │ Seria RO nr. 0000000 │
     │ │
     │ pag. 2 │
     │ │
     └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
     ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │ │
     │ ┌─────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │ Date privind omologarea armei │ │
     │ │ (pentru arme fabricate în România) │ │
     │ ├───────────────────────────────────────────────┬─────────┤ │
     │ │Seria și nr. certificatului de omologare │ │ │
     │ ├───────────────────────────────────────────────┼─────────┤ │
     │ │Data eliberării certificatului de omologare │ │ │
     │ ├───────────────────────────────────────────────┴─────────┤ │
     │ │Autoritatea emitentă a certificatului de omologare │ │
     │ ├────────────────────────────────────────────────── │ │
     │ │ │ │
     │ │ │ │
     │ ├─────────────────────────────────────────────────────────┤ │
     │ │ Date privind certificarea îndeplinirii condițiilor de │ │
     │ │ omologare │ │
     │ │ (pentru armele introduse în România) │ │
     │ ├───────────────────┬─────────────────────────────────────┤ │
     │ │ Țara de origine │ │ │
     │ ├───────────────────┴─────────────────────────────────────┤ │
     │ │Seria și nr. certificatului de omologare din țara │ │
     │ │de origine │ │
     │ ├────────────────────────────────────────────────── │ │
     │ │ │ │
     │ ├───────────────────────────────────────────────┬─────────┤ │
     │ │Data omologării în România │ │ │
     │ ├───────────────────────────────────────────────┼─────────┤ │
     │ │Seria și nr. omologării în România │ │ │
     │ ├───────────────────────────────────────────────┴───── │ │
     │ │Autoritatea emitentă │ │
     │ ├────────────────────────── │ │
     │ │ │ │
     │ └─────────────────────────────────────────────────────────┘ │
     │ ┌─────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │Avizul de constatare tehnico-științifică criminalistică │ │
     │ ├──────────────────────────┬──────────────────────────────┤ │
     │ │ Nr. și data avizului │ │ │
     │ ├──────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │
     │ │Autoritatea emitentă: │ │ │
     │ ├──────────────────────────┴──────────────────────────────┤ │
     │ │Autoritatea emitentă: data │ │
     │ │ │ │
     │ │ L.S. │ │
     │ └─────────────────────────────────────────────────────────┘ │
     │ │
     │ Seria RO nr. 0000000 │
     │ pag. 3 │
     └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
     ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐
     │ │
     │ ┌─────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │Verificări periodice cu privire la starea tehnică a armei│ │
     │ ├───────────┬─────────────────────────┬───────┬───────────┤ │
     │ │Dată │Unitatea care a efectuat │Starea │ Semnătura │ │
     │ │verificării│ verificarea │tehnica│și ștampila│ │
     │ ├───────────┼─────────────────────────┼───────┼───────────┤ │
     │ ├───────────┼─────────────────────────┼───────┼───────────┤ │
     │ ├───────────┼─────────────────────────┼───────┼───────────┤ │
     │ ├───────────┼─────────────────────────┼───────┼───────────┤ │
     │ ├───────────┼─────────────────────────┼───────┼───────────┤ │
     │ └───────────┴─────────────────────────┴───────┴───────────┘ │
     │ ┌─────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │Mențiuni privind retragerea cărții de identitate a armei │ │
     │ ├───────────┬─────────────────────────┬───────┬───────────┤ │
     │ │Dată │Unitatea care a dispus │Numar │ Semnătura │ │
     │ │retragerii │ retragerea │ de în-│și ștampila│ │
     │ │ │ │regis- │ │ │
     │ │ │ │trare │ │ │
     │ ├───────────┼─────────────────────────┼───────┼───────────┤ │
     │ └───────────┴─────────────────────────┴───────┴───────────┘ │
     │ │
     │ ┌─────────────────────────────────────────────────────────┐ │
     │ │ Alte mențiuni │ │
     │ │ │ │
     │ │ ............................................... │ │
     │ │ ............................................... │ │
     │ │ ............................................... │ │
     │ │ │ │
     │ │ │ │
     │ │ │ │
     │ │ ............................................... │ │
     │ │ │ │
     │ │ │ │
     │ └─────────────────────────────────────────────────────────┘ │
     │ │
     │ Seria RO nr. 0000000 │
     │ │
     │ pag 4 │
     └─────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 30

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI .........
        Nr. ....... data .........
                                       AVIZ
               de principiu pentru includerea în obiectul de activitate
                      a operațiunilor cu arme și muniții
        Urmare a solicitării domnului ............, adresată în calitate de ......
        al SC ......... cu sediul în localitatea ........, str. ......, nr. .....,
        județul (sectorul) ......., cod unic de înregistrare nr. ......, se acordă
        AVIZUL de principiu, în vederea includerii în obiectul de activitate al
        societății a următoarelor domenii:
        1. ........................ - COD CAEN ...........;
        2. ........................ - COD CAEN ...........;
        3. ........................ - COD CAEN ...........;
        4. ........................ - COD CAEN ...........;
        5. ........................ - COD CAEN ...........;
        6. ........................ - COD CAEN ...........;
        Prezentul aviz are o valabilitate de 30 de zile.
        INSPECTOR ȘEF
        L.S.
    ------------
    *) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamț:

    Prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 309 din 9 mai 2007 s-a prevăzut organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.


    Anexa nr. 31

        MODEL
        ROMÂNIA
        MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE*)
        INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ....... seria .... nr. ....
                                  AUTORIZAȚIE
                     PENTRU EFECTUAREA OPERAȚIUNILOR CU
                          ARME ȘI MUNIȚII LETALE
        În temeiul Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor,
        autorizăm ........., cu sediul în localitatea .........., strada .......,
        nr. ....., județul (sectorul), ......, Codul Unic de Înregistrare nr. ....,
        pentru a efectua următoarele operațiuni cu arme și muniții:
        1. ........................ - COD CAEN ...........;
        2. ........................ - COD CAEN ...........;
        3. ........................ - COD CAEN ...........;
        .. ........................ - COD CAEN ...........;
        .. ........................ - COD CAEN ...........;
        .. ........................ - COD CAEN ...........;
        .. ........................ - COD CAEN .......