ORDIN nr. 2.134 din 31 decembrie 2019privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul sănătății pentru aplicarea art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea și funcționarea Punctului de contact unic electronic
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂȚII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 14 ianuarie 2020
    Văzând Referatul de aprobare nr. VSC 2.724/2019 al Direcției generale de asistență medicală și sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății,
    având în vedere prevederile art. 6 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 68/2010, cu modificările ulterioare,
    ținând cont de prevederile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 922/2010 privind organizarea și funcționarea Punctului de contact unic electronic,
    în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
    ministrul sănătății emite următorul ordin:

    Articolul I

    La articolul 7 alineatul (1) din Ordinul ministrului sănătății nr. 1.093/2004 privind abilitarea laboratoarelor de toxicologie pentru efectuarea determinărilor de noxe profesionale, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 7
    (1) În vederea obținerii abilitării, reprezentantul legal al laboratorului de toxicologie se va adresa unuia dintre institutele de sănătate publică din București, Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara, unde va depune un dosar în format letric sau va trimite dosarul în format electronic, pe platforma Punctul de contact unic electronic, care va conține:


    Articolul II

    Procedura de reglementare sanitară pentru punerea pe piață a produselor, materialelor, substanțelor chimice/amestecurilor și echipamentelor utilizate în contact cu apa potabilă, aprobată prin Ordinul ministrului sănătății nr. 275/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 2 aprilie 2012, se modifică și se completează după cum urmează:1. La articolul 6, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 6
    (1) În vederea obținerii avizului sanitar/notificării, înainte de punerea pe piață a produselor, materialelor, substanțelor chimice/amestecurilor și echipamentelor care vin în contact cu apa potabilă, solicitantul depune dosarul de produs la Institutul Național de Sănătate Publică/Centrul regional de sănătate publică, în format letric sau în format electronic, prin intermediul platformei Punctul de contact unic electronic, conținând documentele menționate la alin. (2).
    2. La articolul 6 alineatul (2), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
    k) documentul cu dovada achitării tarifului conform anexei nr. 4 pentru dosarul transmis în format electronic.


    Articolul III

    În anexa nr. III la Ordinul ministrului sănătății nr. 764/2005 pentru aprobarea procedurii de înregistrare la Ministerul Sănătății a laboratoarelor care efectuează monitorizarea calității apei potabile în cadrul controlului oficial al apei potabile, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 11 august 2005, cu modificările și completările ulterioare, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:
    În vederea obținerii referatului de evaluare, solicitantul depune la sediul uneia dintre instituțiile enumerate la art. 8 alin. (1) din ordin următoarele documente în format letric sau în format electronic prin intermediul platformei Punctul de contact unic electronic:


    Articolul IV

    La articolul 4 din Metodologia de evaluare a autovehiculelor utilizate pentru transportul deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală, aprobată prin Ordinul ministrului sănătății nr. 613/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 22 mai 2009, partea introductivă se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 4

    În vederea obținerii referatului tehnic pentru autovehiculul utilizat pentru transportul deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală, operatorii economici se vor adresa unuia dintre institutele de sănătate publică din București, Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara, unde vor depune un dosar în format letric sau în format electronic prin intermediul platformei Punctul de contact unic electronic, care va conține:


    Articolul V

    În anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.126/2006 privind aprobarea Procedurilor de emitere a certificatelor de sănătate pentru materialele și obiectele care vin în contact cu alimentele destinate exportului în state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, a modelelor declarației de conformitate și certificatului de sănătate pentru materialele și obiectele care vin în contact cu alimentele destinate exportului în state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 19 septembrie 2006, articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

    Articolul 3
    (1) Documentele necesare pentru solicitarea certificatului de sănătate pentru materialele și obiectele care vin în contact cu alimentele destinate exportului în state care nu sunt membre ale Uniunii Europene sunt:
    a) cerere adresată institutului de sănătate publică, care să cuprindă antetul solicitantului, adresa și numărul de telefon;
    b) declarația de conformitate;
    c) lista de monomeri și materii prime utilizate în conformitate cu anexa nr. 2 la Normele privind materialele și obiectele care vin în contact cu alimentele, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.197/2002, cu modificările și completările ulterioare;
    d) lista aditivilor utilizați în conformitate cu anexa nr. 3 la Normele privind materialele și obiectele care vin în contact cu alimentele, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.197/2002, cu modificările și completările ulterioare;
    e) date privind testarea materialelor și obiectelor în vederea respectării limitei de migrare globală și specifică de componenți în conformitate cu prevederile art. 22, 23, 24, 27, 28, 29, 30, 31 și 37 din Normele privind materialele și obiectele care vin în contact cu alimentele, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.197/2002, cu modificările și completările ulterioare.
    (2) Documentele menționate la alin. (1) se depun la sediul institutului de sănătate publică, în format letric sau se încarcă în format electronic pe platforma Punctul de contact unic electronic.


    Articolul VI

    Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.069/2007 pentru aprobarea Normelor privind suplimentele alimentare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 5 iulie 2007, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 10, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

    Articolul 10
    (1) Pentru facilitarea unei monitorizări eficiente a suplimentelor alimentare, producătorul, importatorul sau persoana responsabilă cu plasarea produsului pe piață în România trebuie să notifice structura de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății cu atribuții privind eliberarea certificatului de notificare, prin completarea formularului de notificare menționat în anexa nr. III și atașarea modelului de etichetă pentru produsul în cauză, în format electronic și folio.
    2. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

    Articolul 11

    Persoanele responsabile din cadrul structurii de specialitate prevăzute la art. 10 alin. (1) evaluează datele de pe eticheta(ele) depusă(e) și transmit solicitantului confirmarea de primire a notificării în termen de 48 de ore și în termen de 15 zile eliberează notificarea.


    Articolul VII

    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    p. Ministrul sănătății,
    Horațiu Moldovan,
    secretar de stat

    București, 31 decembrie 2019.
    Nr. 2.134.
    ----