LEGE nr. 143 din 27 iulie 1999 (*republicată*)
privind ajutorul de stat
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 744 din 16 august 2005


    Notă *) Republicată în temeiul art. XIV din Ordonanţa Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 507/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.080 din 19 noiembrie 2004, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Legea nr. 143/1999 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 3 august 1999, şi a fost modificată prin:
    - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2002 privind asigurarea transparenţei în domeniul ajutorului de stat şi al relaţiilor financiare dintre autorităţile publice şi întreprinderile publice, precum şi completarea art. 6 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 26 august 2002 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 18/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 23 ianuarie 2003), abrogată prin Legea nr. 603/2003;
    - Legea nr. 603/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 930 din 23 decembrie 2003.

    Capitolul I Dispoziţii generale


    Articolul 1

    Scopul legii
    Prezenta lege are ca scop reglementarea modalităţilor de autorizare, acordare, control, inventariere, monitorizare şi raportare a ajutorului de stat, în vederea creării şi menţinerii unui mediu concurenţial normal.


    Articolul 2

    Definirea, formele şi modalităţile de acordare a ajutorului de stat
    (1) În sensul prezentei legi, ajutorul de stat este orice măsură de sprijin acordată de către stat sau de către unităţile administrativ-teritoriale, din resurse de stat sau resurse ale unităţilor administrativ-teritoriale, ori de alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale, indiferent de formă, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi, a producţiei anumitor bunuri, a prestării anumitor servicii sau care afectează comerţul dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene, fiind considerat incompatibil cu un mediu concurenţial normal.
    (2) Sunt compatibile cu mediul concurenţial normal şi se notifică Consiliului Concurenţei:
    a) ajutoarele de stat având caracter social, acordate consumatorilor individuali, cu condiţia ca acestea să fie date fără discriminare în ceea ce priveşte originea produselor sau serviciilor implicate;
    b) ajutoarele de stat pentru înlăturarea efectelor cauzate de dezastre naturale sau de evenimente excepţionale.
    (3) Pot fi considerate compatibile numai ajutoarele de stat prevăzute la art. 23 care îndeplinesc condiţiile pentru a fi autorizate, prevăzute în regulamentele şi instrucţiunile Consiliului Concurenţei.
    (4) Ajutorul de stat se concretizează fie într-un transfer de fonduri publice către o întreprindere, fie în renunţarea la unele venituri viitoare - certe sau posibile - şi care asigură unei întreprinderi un beneficiu de natură economică sau financiară, pe care nu l-ar fi obţinut în absenţa acestor măsuri. Beneficiile rezultate vor fi considerate ajutor de stat dacă ele conferă un avantaj anumitor regiuni, anumitor întreprinderi sau producţiei anumitor bunuri ori prestării anumitor servicii.
    (5) Ajutorul de stat poate lua forma unei scheme de ajutor de stat sau a unui ajutor individual.
    (6) Schema de ajutor de stat este un sistem pe baza căruia pot fi acordate alocări specifice individuale întreprinderilor definite în mod general şi abstract sau orice sistem pe baza căruia ajutorul, care nu este legat de un anume proiect, poate fi acordat uneia sau mai multor întreprinderi pentru o perioadă de timp nedeterminată sau într-un cuantum nedeterminat.
    (7) Ajutorul de stat individual este orice formă de ajutor de stat care nu este acordat pe baza unei scheme de ajutor.
    (8) Modalităţile de acordare a ajutorului de stat, fără a se limita la acestea, pot fi: subvenţii; anularea de datorii sau preluarea pierderilor; exceptări, reduceri sau amânări de la plata taxelor şi impozitelor; renunţarea la obţinerea unor venituri normale de pe urma fondurilor publice, inclusiv acordarea unor împrumuturi cu dobânzi preferenţiale; garanţii acordate de stat, de alte autorităţi publice centrale sau locale ori de alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale, în condiţii preferenţiale; participări cu capital ale statului, ale autorităţilor publice centrale sau locale ori ale altor organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale, dacă rata profitului acestor investiţii este mai mică decât cea normală, anticipată de către un investitor privat prudent; reduceri de preţ la bunurile furnizate şi la serviciile prestate de către autorităţi publice centrale sau locale ori de către alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale, inclusiv vânzarea unor terenuri aparţinând domeniului privat al statului sau autorităţilor publice locale, sub preţul pieţei.


    Articolul 3

    Definirea ajutorului existent
    (1) Ajutorul existent este un ajutor individual sau o schemă de ajutor care îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
    a) exista înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;
    b) a fost autorizat de către Consiliul Concurenţei;
    c) Consiliul Concurenţei nu a luat, în termenul legal, una dintre deciziile prevăzute de prezenta lege;
    d) orice ajutor de stat pentru care a expirat termenul de prescripţie prevăzut la art. 28.
    (2) Alocările specifice de ajutoare, acordate ca parte a unei scheme de ajutor existente, vor fi considerate ajutor existent, în afară de cazul în care Consiliul Concurenţei a solicitat în mod expres, în decizia sa privind schema de ajutor, notificarea unor astfel de alocări specifice de ajutoare.


    Articolul 4

    Definirea ajutorului ilegal
    În sensul prezentei legi, ajutorul ilegal este un ajutor de stat, altul decât unul existent sau exceptat de la obligaţia notificării conform prezentei legi, acordat fără a fi fost autorizat de Consiliul Concurenţei sau acordat după ce a fost notificat, dar înainte de emiterea unei decizii de către Consiliul Concurenţei în termen legal.


    Articolul 5

    Definirea ajutorului interzis
    În sensul prezentei legi, ajutorul interzis este ajutorul de stat pentru care Consiliul Concurenţei a emis o decizie de interzicere, dar a fost totuşi acordat.


    Articolul 6

    Persoanele interesate
    Persoanele interesate sunt considerate iniţiatorul ajutorului de stat, furnizorul, beneficiarul ajutorului de stat şi orice altă persoană, întreprindere sau asociaţie de întreprinderi, incluzând asociaţiile comerciale şi asociaţiile profesionale, afectate prin acordarea unui ajutor de stat.


    Articolul 7

    Definirea întreprinderii
    În sensul prezentei legi, prin întreprindere se înţelege orice persoană fizică sau juridică, indiferent de forma de organizare, care desfăşoară activităţi în scop lucrativ, total sau parţial.


    Articolul 8

    Definirea întreprinderii publice
    În sensul prezentei legi, prin întreprindere publică se înţelege orice întreprindere asupra căreia autorităţile publice pot exercita, direct sau indirect, o influenţă determinantă în virtutea dreptului lor de proprietate, a participării lor financiare sau a regulilor care guvernează activitatea acesteia.


    Articolul 9

    Definirea iniţiatorului ajutorului de stat
    În sensul prezentei legi, iniţiatorul ajutorului de stat este acea autoritate abilitată să iniţieze proiecte de acte normative sau administrative ce implică acordarea unor ajutoare de stat. În această sferă se includ şi iniţiativele legislative conform prevederilor Constituţiei României.


    Articolul 10

    Definirea întreprinderii publice care activează în sectorul industriei prelucrătoare
    În sensul prezentei legi, prin întreprindere publică ce activează în sectorul industriei prelucrătoare se înţelege orice întreprindere publică al cărei obiect principal de activitate, reprezentând cel puţin 50% din totalul cifrei de afaceri anuale, se desfăşoară în domeniul industriei prelucrătoare. Activităţile care se includ în sectorul industriei prelucrătoare sunt cele din Clasificarea activităţilor din economia naţională (CAEN), secţiunea D - Produse ale industriei prelucrătoare, subsecţiunile DA până la DN inclusiv.


    Articolul 11

    Definirea serviciului de interes economic general
    În sensul prezentei legi, prin serviciu de interes economic general se înţelege acel serviciu prestat în condiţii de piaţă, pentru care există obligaţii impuse de autorităţile publice privind accesul consumatorilor în mod nediscriminatoriu şi/sau alte obligaţii impuse.


    Articolul 12

    Definirea drepturilor exclusive şi speciale
    În sensul prezentei legi:
    a) drepturile exclusive se definesc ca fiind drepturile acordate de o autoritate publică unei singure întreprinderi, prin orice instrument legislativ, de reglementare sau administrativ, de a presta un serviciu sau de a desfăşura o activitate în cadrul unei zone geografice date;
    b) drepturile speciale se definesc ca fiind drepturile care sunt acordate de o autoritate publică unui număr limitat de întreprinderi, prin orice instrument legislativ, de reglementare sau administrativ care, în cadrul unei zone geografice date:
    - limitează la două sau mai multe numărul întreprinderilor care sunt autorizate să presteze un serviciu sau să desfăşoare o activitate;
    - desemnează câteva întreprinderi concurente, autorizate pentru prestarea unui serviciu sau desfăşurarea unei activităţi;
    - conferă avantaje uneia sau mai multor întreprinderi, care afectează substanţial capacitatea oricărei alte întreprinderi de a presta acelaşi serviciu sau de a desfăşura aceeaşi activitate în aceeaşi zonă geografică, în condiţii substanţial echivalente.


    Articolul 13

    Măsuri şi ajutoare de stat care nu intră sub incidenţa legii
    Acordarea ajutoarelor de stat pentru agricultură şi piscicultură se realizează conform reglementărilor specifice.


    Capitolul II Reguli procedurale


    Articolul 14

    Autorizarea ajutorului de stat
    (1) Orice ajutor de stat, sub orice formă şi indiferent de beneficiar, trebuie autorizat de Consiliul Concurenţei din punct de vedere al efectelor asupra concurenţei, cu excepţia cazurilor când prezenta lege prevede altfel.
    (2) Ajutoarele de stat sub formă de schemă sau ajutoare individuale, prevăzute în proiecte de acte normative sau în proiecte de acte administrative - legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, hotărâri ale Guvernului etc. -, se notifică Consiliului Concurenţei şi se acordă numai după autorizarea lor de către acesta.


    Articolul 15

    Notificarea ajutorului de stat
    (1) Orice intenţie de a acorda un ajutor de stat nou sau de a modifica un ajutor de stat existent se notifică de către furnizorul şi iniţiatorul ajutorului de stat Consiliului Concurenţei, cu excepţia cazului în care este altfel prevăzut în prezenta lege sau în reglementările emise în aplicarea acesteia.
    (2) Notificarea unui ajutor de stat trebuie să cuprindă informaţiile exacte şi complete, cerute de Consiliul Concurenţei pentru a evalua compatibilitatea ajutorului de stat cu prezenta lege şi cu reglementările emise în aplicarea acesteia.
    (3) Notificarea va deveni efectivă la data când informaţiile cuprinse în notificare sunt exacte şi complete.
    (4) În cazul în care Consiliul Concurenţei constată că informaţiile cuprinse în notificare sunt inexacte sau incomplete, va cere corectarea sau completarea acestora în termen de 20 de zile de la primirea notificării.


    Articolul 16

    Clauza suspensivă
    Un ajutor de stat nou nu poate fi acordat, iar modificările la un ajutor de stat existent nu pot fi puse în aplicare până când Consiliul Concurenţei nu ia o decizie de autorizare sau până când ajutorul nu este considerat ca fiind autorizat.


    Articolul 17

    Examinarea notificării şi iniţierea procedurilor
    (1) Consiliul Concurenţei va examina notificarea de îndată ce o primeşte.
    (2) În cazul în care Consiliul Concurenţei constată că măsura notificată nu constituie ajutor de stat, va emite o decizie în acest sens.
    (3) În cazul în care Consiliul Concurenţei constată că măsura notificată nu prezintă îndoieli privind compatibilitatea sa cu prezenta lege, va emite o decizie de autorizare.
    (4) În cazul în care Consiliul Concurenţei constată că măsura notificată prezintă îndoieli cu privire la compatibilitatea sa cu prezenta lege, va decide deschiderea unei investigaţii.


    Articolul 18

    Termenele stabilite pentru iniţierea procedurilor şi pentru decizii
    (1) Consiliul Concurenţei ia una dintre deciziile menţionate la art. 17 alin. (2)-(4), în termen de 60 de zile de la data la care notificarea a devenit efectivă, iniţiatorul/furnizorul fiind informat asupra acestei date.
    (2) În cazul în care Consiliul Concurenţei decide să deschidă o investigaţie, va trebui să ia decizia finală în termen de cel mult 4 luni de la data deschiderii investigaţiei.
    (3) În cazul în care Consiliul Concurenţei nu ia deciziile menţionate în termenele stabilite, ajutorul poate fi acordat în mod legal după înştiinţarea prealabilă a Consiliului Concurenţei şi va deveni un ajutor existent.
    (4) Termenele stabilite nu se aplică, dacă ajutorul de stat nu este notificat sau notificarea nu este efectivă.


    Articolul 19

    Revocarea unei decizii
    Consiliului Concurenţei poate revoca o decizie luată anterior, după prezentarea argumentelor de către furnizorul şi iniţiatorul ajutorului de stat, când decizia s-a bazat pe informaţii incorecte primite pe parcursul procedurii şi care au fost determinante în luarea acesteia.


    Articolul 20

    Puteri de investigaţie
    În aplicarea prezentei legi, Consiliul Concurenţei are puterile de investigare prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996, cu modificările ulterioare.


    Capitolul III Deciziile Consiliului Concurenţei


    Articolul 21

    Decizii privind un ajutor de stat nou sau modificarea unuia existent
    (1) În cazul unui ajutor de stat nou sau al modificării unuia existent, Consiliului Concurenţei analizează măsura notificată în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi şi ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia. În cazul ajutoarelor de stat prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a), Consiliul Concurenţei analizează dacă acestea sunt acordate consumatorilor individuali fără discriminare în ceea ce priveşte originea produselor sau serviciilor implicate, iar în cazul celor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b), dacă aceste ajutoare de stat conduc la înlăturarea efectelor cauzate de dezastre naturale sau de evenimente excepţionale.
    (2) După o astfel de analiză, Consiliul Concurenţei poate decide:
    a) că măsura notificată nu constituie ajutor de stat;
    b) să autorizeze ajutorul de stat;
    c) să autorizeze ajutorul de stat, impunând prin decizia sa condiţii sau obligaţii menite să asigure că acesta nu denaturează semnificativ mediul concurenţial normal şi nu afectează aplicarea corespunzătoare a acordurilor internaţionale la care România este parte;
    d) să interzică acordarea ajutorului de stat, în cazul în care acesta denaturează semnificativ mediul concurenţial normal şi afectează aplicarea corespunzătoare a acordurilor internaţionale la care România este parte.
    (3) Atunci când Consiliul Concurenţei ia o decizie de interzicere a unui ajutor de stat, acesta, în cazul în care a fost acordat, trebuie să fie anulat şi recuperat de către furnizorul ajutorului sau rambursat de către beneficiar.


    Articolul 22

    Decizii privind un ajutor existent
    (1) Dacă în urma activităţii de supraveghere a ajutoarelor de stat existente, prevăzută la art. 38, se constată că un ajutor existent denaturează semnificativ mediul concurenţial normal sau afectează comerţul dintre România şi statele membre ale Uniunii Europene, Consiliul Concurenţei solicită furnizorului de ajutor de stat să ia măsuri corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităţii acestuia. Solicitarea Consiliului Concurenţei poate să includă o recomandare de anulare sau de modificare a ajutorului existent.
    (2) Dacă măsurile nu sunt luate de către furnizorul de ajutor, în perioada de timp indicată în solicitare, Consiliul Concurenţei poate decide oprirea acordării ajutorului de stat existent sau poate impune condiţii şi obligaţii menite să asigure compatibilitatea ajutorului de stat cu dispoziţiile prezentei legi. Decizia nu va avea efect retroactiv şi trebuie să permită furnizorului de ajutor o perioadă rezonabilă de timp pentru a se supune acesteia.
    (3) Procedura prevăzută la alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul în care beneficiarul nu respectă decizia de autorizare a Consiliului Concurenţei.


    Articolul 23

    Ajutorul care poate fi autorizat sau interzis
    (1) Consiliul Concurenţei poate autoriza măsuri ce constituie ajutor de stat, conform regulamentelor sau instrucţiunilor specifice, cum sunt:
    a) ajutor pentru cercetare şi dezvoltare;
    b) ajutor pentru întreprinderi mici şi mijlocii;
    c) ajutor pentru protecţia mediului înconjurător;
    d) ajutor pentru instruirea angajaţilor şi pentru crearea de noi locuri de muncă;
    e) ajutor pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate; ajutorul pentru menţinerea locurilor de muncă poate fi considerat ajutor de restructurare;
    f) ajutor pentru dezvoltare regională;
    g) ajutor general pentru promovarea exporturilor, prin acţiuni ca: săptămâni naţionale, târguri internaţionale, magazine de prezentare şi altele asemenea, cu condiţia ca de acestea să poată beneficia toate întreprinderile interesate;
    h) ajutor pentru promovarea culturii şi conservarea patrimoniului cultural;
    i) ajutor pentru proiecte mari de investiţii;
    j) orice alt ajutor în condiţiile regulamentelor şi instrucţiunilor privind ajutorul de stat ce vor fi emise, cu respectarea legislaţiei în vigoare, de către Consiliul Concurenţei.
    (2) În evaluarea efectelor unui ajutor de stat, Consiliul Concurenţei trebuie să ia în considerare efectele cumulate ale tuturor tipurilor de ajutor acordate aceluiaşi beneficiar.
    (3) Sunt interzise măsurile ce constituie ajutor de stat, cum sunt:
    a) ajutor pentru export sau orice ajutor care este condiţionat, de drept sau de fapt, de performanţa la export, în măsura în care un astfel de ajutor poate să afecteze aplicarea corespunzătoare a acordurilor internaţionale la care România este parte;
    b) ajutor pentru compensarea pierderilor rezultate din activitatea întreprinderilor, direct sau prin scutirea de la plata obligaţiilor datorate statului;
    c) măsurile de ajutor care sunt astfel aplicate încât creează discriminări în favoarea produselor realizate la intern, faţă de bunurile similare produse în ţări participante la acorduri internaţionale la care România este parte şi în care sunt prohibite astfel de discriminări.


    Capitolul IV Recuperarea, rambursarea sau suspendarea ajutorului ilegal şi a ajutorului interzis


    Articolul 24

    Recuperarea, rambursarea sau suspendarea ajutorului ilegal
    (1) Consiliul Concurenţei va solicita curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul principal al furnizorului sau al beneficiarului de ajutor de stat anularea actului administrativ prin care s-a acordat ajutorul ilegal şi, pe cale de consecinţă, recuperarea, rambursarea sau suspendarea plăţii oricărui ajutor ilegal.
    (2) Curtea de apel poate dispune, prin ordonanţă preşedinţială, suspendarea acordării ajutorului ilegal prevăzut de actul administrativ. Ordonanţa poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
    (3) În cazul în care Consiliul Concurenţei constată că un ajutor de stat a fost instituit printr-un act normativ cu putere de lege, cu încălcarea prevederilor art. 14 şi 15, sesizează autoritatea emitentă.
    (4) Consiliul Concurenţei informează concomitent furnizorul şi beneficiarul de ajutor de stat cu privire la sesizarea transmisă autorităţii emitente.
    (5) În termen de 10 zile de la data primirii sesizării prevăzute la alin. (3), autoritatea emitentă este obligată să ia o decizie cu privire la suspendarea actului normativ prin care s-a acordat ajutorul de stat.
    (6) În termen de 30 de zile de la data primirii sesizării prevăzute la alin. (3), furnizorul şi iniţiatorul sunt obligaţi să notifice Consiliului Concurenţei în conformitate cu prevederile art. 14 şi 15. Autoritatea emitentă, ţinând cont de decizia Consiliului Concurenţei, va lua o decizie cu privire la modificarea actului normativ prin care s-a acordat ajutorul de stat, respectiv cu privire la recuperarea sau rambursarea ajutoarelor de stat deja acordate.


    Articolul 25

    Recuperarea sau rambursarea ajutorului de stat interzis
    (1) În cazul în care Consiliul Concurenţei emite o decizie de interzicere, ajutorul de stat interzis nu poate face obiectul de reglementare al vreunui act administrativ.
    (2) Dacă, după emiterea unei decizii de interzicere, ajutorul de stat interzis este totuşi acordat în temeiul unui act administrativ, Consiliul Concurenţei va cere curţii de apel în a cărei circumscripţie teritorială se află sediul principal al furnizorului sau al beneficiarului de ajutor anularea actului administrativ prin care s-a acordat acesta şi, pe cale de consecinţă, să dispună recuperarea ajutorului de către furnizor sau rambursarea acestuia de către beneficiar.
    (3) Consiliul Concurenţei va solicita curţii de apel să dispună recuperarea sau rambursarea ajutorului de stat prevăzut de un act administrativ şi în cazul în care nu au fost respectate condiţiile sau obligaţiile prevăzute în decizia de autorizare.
    (4) Dacă, după emiterea unei decizii de interzicere, ajutorul de stat interzis este totuşi acordat în temeiul unui act normativ cu putere de lege, Consiliul Concurenţei va sesiza autoritatea emitentă, care, în termen de 30 de zile, va lua o decizie cu privire la modificarea actului normativ prin care s-a acordat ajutorul de stat, respectiv cu privire la recuperarea sau rambursarea ajutoarelor de stat deja acordate, ţinând cont de decizia Consiliului Concurenţei.


    Articolul 26

    Recuperarea dobânzii şi a prejudiciilor cauzate de un ajutor ilegal sau interzis
    (1) În cazul unui ajutor de stat ilegal sau interzis, Consiliul Concurenţei va solicita, de asemenea, curţii de apel să dispună recuperarea de către furnizorul ajutorului de stat sau rambursarea de către beneficiarul acestuia a dobânzii aferente sumei ajutorului de stat, la o rată propusă de către Consiliul Concurenţei. O astfel de dobândă poate fi impusă:
    a) în cazul ajutorului interzis, de la data la care ajutorul a fost la dispoziţia beneficiarului şi până la recuperarea sa;
    b) în cazul ajutorului ilegal, neautorizat ulterior de către Consiliul Concurenţei, de la data la care ajutorul a fost la dispoziţia beneficiarului şi până la recuperarea sa.
    (2) În afara prevederilor alin. (1), orice persoană interesată are dreptul să pretindă despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acordarea ajutorului de stat cu încălcarea obligaţiei de a nu se acordă un astfel de ajutor până la autorizarea sa de către Consiliul Concurenţei.


    Articolul 27

    Procedura în faţa instanţei
    Acţiunile prevăzute în prezentul capitol sunt judecate conform procedurii de contencios administrativ.


    Articolul 28

    Termenul de prescripţie
    (1) Dreptul Consiliului Concurenţei de a solicita recuperarea ajutorului de stat este supus unui termen de prescripţie de 10 ani.
    (2) Termenul de prescripţie începe să curgă din ziua în care ajutorul ilegal/interzis este acordat beneficiarului sub formă de ajutor individual sau de alocare specifică în cadrul schemei de ajutor.
    (3) Orice măsură luată de Consiliul Concurenţei în legătură cu un ajutor ilegal/interzis întrerupe termenul de prescripţie. Fiecare întrerupere duce la curgerea unui nou termen. Termenul de prescripţie este suspendat atâta timp cât cazul se află pe rol la curtea de apel sau la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după caz.


    Capitolul V Categorii exceptate


    Articolul 29

    Pragul minim
    Ajutorul acordat unei întreprinderi, într-o perioadă de până la 3 ani, în valoare totală de 4 miliarde lei*), este considerat a fi autorizat şi nu cade sub incidenţa obligaţiei de notificare, în condiţiile stabilite prin regulament al Consiliului Concurenţei.
    ----------- Notă *) Plafonul a fost modificat prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 251/2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 29 ianuarie 2003, Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 51/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 22 martie 2004.


    Articolul 30

    Regulamente şi instrucţiuni în aplicarea legii
    (1) Consiliul Concurenţei poate să adopte şi să pună în aplicare, de asemenea, regulamente şi instrucţiuni, altele decât cele menţionate la art. 29, în vederea definirii criteriilor esenţiale care trebuie îndeplinite pentru autorizarea ajutorului de stat, în special cele referitoare la anumite sectoare ale economiei sau la obiective specifice ale ajutorului de stat.
    (2) Regulamentele, instrucţiunile şi modificările acestora necesită avizul conform al Consiliului Legislativ, pentru a putea fi adoptate în plenul Consiliului Concurenţei şi vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei.
    (3) Reglementările Consiliului Concurenţei elaborate în aplicarea prezentei legi pot fi atacate în contencios administrativ la curtea de apel în a cărei rază teritorială persoana interesată îşi are sediul sau domiciliul.


    Capitolul VI Inventarierea, monitorizarea şi raportarea ajutoarelor de stat


    Articolul 31

    Inventarul ajutoarelor de stat
    Consiliul Concurenţei întocmeşte inventarul ajutoarelor de stat, care va cuprinde toate schemele de ajutor de stat şi ajutoarele individuale existente.


    Articolul 32

    Actualizarea anuală a inventarului ajutoarelor de stat
    (1) Inventarul ajutoarelor de stat se actualizează anual de către Consiliul Concurenţei, ţinându-se seama de următoarele elemente:
    a) noile scheme de ajutor şi noile ajutoare individuale autorizate de Consiliul Concurenţei în cursul anului de raportare;
    b) noile scheme de ajutor şi noile ajutoare individuale exceptate de la obligaţia notificării către Consiliul Concurenţei.
    (2) Pentru realizarea şi actualizarea inventarului, furnizorii de ajutoare de stat, precum şi orice alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale sunt obligaţi să transmită Consiliului Concurenţei informaţii referitoare la:
    a) natura ajutorului acordat;
    b) condiţii impuse la acordarea ajutoarelor, după caz;
    c) originea ajutorului;
    d) cuantumul ajutorului de stat acordat defalcat pe fiecare beneficiar;
    e) durata acordării ajutorului de stat.
    (3) Consiliul Concurenţei supraveghează relaţiile financiare dintre autorităţi publice şi întreprinderi publice, precum şi asigurarea transparenţei în cadrul întreprinderilor cu drepturi speciale sau exclusive ori cărora le-a fost încredinţată prestarea unor servicii de interes economic general.
    (4) Furnizorii de ajutor de stat, orice alte organisme care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale, precum şi beneficiarii de ajutor de stat vor ţine o evidenţă specifică privind ajutoarele de stat acordate/primite.


    Articolul 33

    Obligaţia autorităţilor publice
    Autorităţile publice au obligaţia să furnizeze, la solicitarea Consiliului Concurenţei, informaţii în legătură cu relaţiile financiare existente între ele şi întreprinderile publice.


    Articolul 34

    Obligaţiile întreprinderilor publice
    Întreprinderile publice au următoarele obligaţii:
    a) să păstreze timp de 5 ani informaţiile referitoare la relaţiile financiare care au loc între ele şi autorităţile publice;
    b) să furnizeze, la solicitarea Consiliului Concurenţei, informaţii în legătură cu relaţiile financiare existente între ele şi autorităţile publice;
    c) să comunice Consiliului Concurenţei, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, îndeplinirea condiţiilor de încadrare ca întreprindere publică, stabilite prin regulament al Consiliului Concurenţei.


    Articolul 35

    Obligaţiile întreprinderilor care beneficiază de drepturi speciale sau exclusive ori care prestează servicii economice de interes general
    Întreprinderile care beneficiază de drepturi speciale sau exclusive sau care prestează servicii economice de interes general au următoarele obligaţii:
    a) să furnizeze, la solicitarea Consiliului Concurenţei, informaţii privind costurile şi veniturile aferente diferitelor activităţi, detalii complete asupra metodelor prin care costurile şi veniturile sunt alocate diferitelor activităţi;
    b) să păstreze timp de 5 ani informaţiile referitoare la relaţiile financiare care au loc între ele şi autorităţile publice;
    c) să comunice Consiliului Concurenţei, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, îndeplinirea condiţiilor de încadrare stabilite prin regulament al Consiliului Concurenţei.


    Articolul 36

    Obligaţiile întreprinderilor publice care acţionează în sectorul industriei prelucrătoare
    Întreprinderile publice care acţionează în sectorul industriei prelucrătoare au următoarele obligaţii:
    a) să păstreze timp de 5 ani informaţiile referitoare la relaţiile financiare care au loc între ele şi autorităţile publice;
    b) să furnizeze, la solicitarea Consiliului Concurenţei, informaţii în legătură cu relaţiile financiare existente între ele şi autorităţile publice;
    c) să comunice Consiliului Concurenţei, în termen de 60 de zile de la încheierea exerciţiului financiar, îndeplinirea condiţiilor de încadrare stabilite prin regulament al Consiliului Concurenţei;
    d) să transmită, la solicitarea Consiliului Concurenţei, un raport care să cuprindă:
    - situaţiile financiare anuale;
    - hotărârile şi procesele-verbale ale adunărilor generale ale acţionarilor şi ale şedinţelor consiliului de administraţie;
    - informaţii referitoare la aportul de capital social în acţiuni şi modalitatea de realizare;
    - informaţii referitoare la destinaţia dividendelor plătite şi a profiturilor nedistribuite;
    - informaţii legate de primirea de alocaţii sau subvenţii nerambursabile şi condiţiile în care au fost primite şi utilizate;
    - informaţii legate de contractarea unor împrumuturi, cu precizarea condiţiilor de acordare, a ratei dobânzii şi a garanţiilor;
    - informaţii legate de garanţiile acordate de autorităţile publice pentru împrumuturi;
    - informaţii legate de apartenenţa la un grup de întreprinderi;
    - informaţii privind renunţarea de către stat la sumele care-i sunt datorate;
    - informaţii privind sumele primite din donaţii şi sponsorizări, precum şi modul lor de folosire.


    Articolul 37

    Acordarea de asistenţă de specialitate la elaborarea noilor scheme de ajutor de stat
    (1) Autorităţile furnizoare de ajutor de stat îşi vor constitui compartimente specializate în domeniul ajutorului de stat, cu atribuţii în aplicarea prezentei legi şi a reglementărilor emise în aplicarea acesteia.
    (2) În cazul elaborării unei noi scheme de ajutor de stat, precum şi al prelungirii sau modificării unei scheme existente, autorităţile implicate pot solicita asistenţă tehnică de specialitate Consiliului Concurenţei.


    Articolul 38

    Monitorizarea ajutoarelor existente
    (1) În sensul prezentei legi, prin monitorizare se înţelege activitatea de supraveghere şi control al ajutoarelor de stat existente în derulare, în vederea verificării respectării prevederilor actului normativ sau administrativ care le instituie şi a deciziilor de autorizare emise de către Consiliul Concurenţei.
    (2) În aplicarea regulamentelor, instrucţiunilor şi deciziilor emise de către Consiliul Concurenţei conform prezentei legi, acţiunile de monitorizare se finalizează prin întocmirea unui raport de monitorizare.
    (3) Obligaţia de monitorizare a ajutoarelor de stat revine Consiliului Concurenţei.
    (4) În vederea realizării monitorizării ajutoarelor de stat, Consiliul Concurenţei are următoarele atribuţii:
    a) supraveghează respectarea de către furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat a prevederilor actelor normative sau administrative prin care se instituie ajutoare de stat;
    b) urmăreşte aplicarea efectivă a deciziilor de autorizare emise;
    c) verifică respectarea de către furnizorii şi beneficiarii de ajutor de stat a regulilor privind cumulul de ajutoare;
    d) verifică dacă ajutoarele de stat acordate se încadrează în pragurile de intensitate maximă admisibilă prevăzute de legislaţia în domeniu.


    Articolul 39

    Procedurile privind raportarea, inventarierea şi monitorizarea ajutoarelor de stat
    Procedurile privind raportarea, inventarierea şi monitorizarea ajutoarelor de stat, cele privind supravegherea relaţiilor financiare prevăzute la art. 32 alin. (3) se stabilesc prin regulamente ale Consiliului Concurenţei.


    Articolul 40

    Puterile de investigaţie ale personalului împuternicit al Consiliului Concurenţei
    (1) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, personalul împuternicit al Consiliului Concurenţei are următoarele puteri de investigare:
    a) să solicite furnizorilor de ajutor de stat, organismelor care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale, precum şi beneficiarilor de ajutor de stat informaţiile şi documentele care-i sunt necesare, menţionând baza legală şi scopul solicitării, şi poate stabili termene până la care aceste informaţii şi documente să-i fie furnizate;
    b) să i se permită accesul, în prezenţa reprezentantului legal al beneficiarului de ajutor de stat ori în prezenţa altei persoane desemnate de acesta, în orice spaţiu în care îşi desfăşoară activitatea beneficiarul ajutorului de stat;
    c) să solicite explicaţii şi declaraţii reprezentanţilor furnizorilor de ajutor de stat, organismelor care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale şi beneficiarilor ajutoarelor de stat, după caz;
    d) să i se permită accesul, în timpul controlului, la registre, documente, înscrisuri sau evidenţe contabile şi să obţină copii de pe acestea.
    (2) Furnizorii, organismele care administrează surse ale statului sau ale colectivităţilor locale, precum şi beneficiarii de ajutor de stat, după caz, au obligaţia de a asigura exercitarea puterilor de investigare conferite de prezenta lege personalului împuternicit al Consiliului Concurenţei.
    (3) Procedurile de investigare se stabilesc prin regulament al Consiliului Concurenţei.
    (4) La solicitare, personalul împuternicit al Consiliului Concurenţei beneficiază de protecţie din partea organelor abilitate ale statului.


    Articolul 41

    Sancţiuni şi contravenţii
    (1) Constituie contravenţii şi vor fi sancţionate cu amendă neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 34, 35 şi 36, precum şi următoarele fapte săvârşite de beneficiarii de ajutor de stat:
    a) furnizarea de informaţii şi documente inexacte sau incomplete, precum şi nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate conform prevederilor prezentei legi;
    b) refuzul de a se supune controlului desfăşurat conform prevederilor prezentei legi;
    c) refuzul acordării explicaţiilor şi furnizării declaraţiilor solicitate conform prezentei legi;
    d) neîndeplinirea obligaţiei de organizare a evidenţei specifice privind ajutoarele de stat primite.
    (2) Cuantumurile amenzilor se stabilesc şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
    (3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.


    Articolul 42

    Raportul anual
    Consiliul Concurenţei întocmeşte un raport anual privind ajutoarele de stat acordate în România, pe care îl înaintează spre aprobare Guvernului. Raportul se transmite Comisiei Europene şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în vederea asigurării transparenţei în acest domeniu.


    Capitolul VII Dispoziţii finale


    Articolul 43

    Plafoane
    Plafoanele exprimate în procente sau în sume la valoarea absolută, menţionate la art. 23 şi 29, pot fi actualizate prin ordine ale preşedintelui Consiliului Concurenţei.


    Articolul 44

    Publicarea deciziilor Consiliului Concurenţei
    Consiliul Concurenţei asigură publicarea deciziilor luate în aplicarea prezentei legi prin orice mijloace de informare, ţinând seama de interesul părţilor şi cu asigurarea protecţiei informaţiilor secrete de stat sau a informaţiilor secrete de serviciu.


    Articolul 45

    Drepturile persoanelor interesate
    (1) Consiliul Concurenţei publică, prin orice mijloace, informaţii cu privire la notificările primite, precum şi ordinele privind deschiderea investigaţiilor în conformitate cu art. 17 alin. (4).
    (2) Orice persoană interesată poate transmite punctul său de vedere cu privire la măsura faţă de care s-a dispus deschiderea investigaţiei în conformitate cu art. 17 alin. (4).
    (3) Orice persoană interesată poate informa Consiliul Concurenţei cu privire la orice ajutor de stat presupus ilegal sau orice utilizare presupusă abuzivă a ajutorului de stat. În cazul în care Consiliul Concurenţei, pe baza informaţiilor de care dispune, consideră că nu există motive suficiente pentru a se pronunţa asupra cazului, informează persoanele interesate asupra acestui fapt.
    (4) La cerere, orice persoană interesată poate obţine o copie a oricărei decizii emise de Consiliul Concurenţei.


    Articolul 46

    Atacarea deciziilor Consiliului Concurenţei
    Deciziile Consiliului Concurenţei, emise în baza prezentei legi, pot fi atacate de către persoanele interesate, în termen de 30 de zile de la publicare sau, după caz, de la comunicare, în procedură de contencios administrativ, la Curtea de Apel Bucureşti. Hotărârea va fi pronunţată fără drept de apel, împotriva ei putând fi declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.


    Articolul 47

    Confidenţialitate
    (1) Consiliul Concurenţei, furnizorii de ajutor de stat, personalul angajat al acestora, alţi funcţionari publici, precum şi alte persoane interesate au obligaţia de a nu dezvălui informaţiile sau documentele obţinute în aplicarea prezentei legi şi care au caracter de informaţii secrete de stat sau informaţii secrete de serviciu.
    (2) Orice persoană care utilizează sau divulgă, în alte scopuri decât cele prevăzute de prezenta lege, documente sau informaţii cu caracter de secret profesional, primite sau de care a luat cunoştinţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, răspunde potrivit legii penale, putând fi obligată şi la repararea prejudiciului cauzat.
    (3) Informaţiile şi documentele pot fi date altor autorităţi de concurenţă, în conformitate cu acordurile internaţionale la care România este parte, cu condiţia ca aceste autorităţi de concurenţă să fie supuse unor reguli de confidenţialitate similare.


    Articolul 48

    Intrarea în vigoare a legii
    (1) Această lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2000.
    (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi orice dispoziţii contrare se abrogă.
    NOTĂ:
    Reproducem mai jos art. II din Legea nr. 603/2003 şi art. XXXIX din Ordonanţa Guvernului nr. 94/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 507/2004, care nu sunt încorporate în textul republicat al Legii nr. 143/1999:
    - Art. II din Legea nr. 603/2003:
    "Art. II. - La data intrării în vigoare a prezentei legi, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2002 privind asigurarea transparenţei în domeniul ajutorului de stat şi al relaţiilor financiare dintre autorităţile publice şi întreprinderile publice, precum şi completarea art. 6 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 26 august 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 18/2003, se abrogă."
    - Art. XXXIX din Ordonanţa Guvernului nr. 94/2004:
    "Art. XXXIX. - Ajutoarele de stat instituite de actele normative care fac obiectul prezentei ordonanţe se vor acorda numai după autorizarea acestora de către Consiliul Concurenţei, în conformitate cu legislaţia naţională relevantă."
    -----------